Comentariu: În locul în care se naște o nouă viață, în lichidul amniotic al unei femei și în celulele unui nou-născut, există apă structurată în grupări vii.

În locul în care viața este distrusă, mă refer la celulele canceroase care nu lucrează pentru echilibru și devorează organismul, aceste conexiuni sunt rupte.

Răspunsul meu: Cancerul este o manifestare vie a egoismului. Celulele canceroase formează un corp cu o energie egoistă uriașă care devorează tot ce îl înconjoară și în cele din urmă moare singur, pentru că își distruge propriul mediu.

Desigur, mediul din jurul celulelor canceroase este absolut negativ și opus celui care există în jurul fătului și îl menține cu o cantitate imensă de nutrienți, energie și informații.

În același timp, copilul nu se află doar în apă, ceea ce îl protejează, ca o sticlă de apă, este în interiorul unei cantități uriașe de informații. Corpul mamei este universul care îl înconjoară.

Aceasta este diferența dintre atitudinea amabilă, iubitoare a unui organism față de altul, a mamei față de făt, și atitudinea egoistă care dă naștere unei tumori canceroase, care în loc să dea viață, distruge tot ce îl înconjoară și moare singură.

Întrebare: Cu alte cuvinte, apa ca forță de iubire și dăruire, conține întregul program de dezvoltare a vieții, nu?

Răspuns: De la minus la plus.

KabTV “Prim-plan. Secretul vieţii” 7/13/11

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: De ce sunt părinții atașați de copiii cu autism? Putem spune că acesta este un fel de atașament permanent la nivelul sufletelor?

Răspuns: Părinții sunt foarte atașați de astfel de copii pentru că încep să simtă ecouri ale lumii interioare în ei.

Cert este că există o diferență între comportamentul extern al unei persoane cu autism și esența sa interioară. El poate fi distorsionat în exterior, poate să nu reacționeze în exterior, mișcările și reacțiile sale, dacă există, sunt foarte limitate. Dar cei care comunică cu el, cei care sunt lângă el, încep să-l înțeleagă și să-l simtă.

Ei descoperă în aceștia, din punctul nostru de vedere nefericit, o lume interioară uriașă. Când încep să comunice cu persoanele autiste, ceilalți simt cât de multă recunoștință și înțelegere vin de la ei. Acest lucru leagă foarte mult părinții, frații, surorile și îngrijitorii lor cu astfel de copii.

Practic, toți suntem animale. Sufletul apare în noi doar dacă îl dezvoltăm. Prin urmare, ne simțim bine la nivel animal. Singura diferență este că simțim această lume mai bine decât oamenii cu autism. Și ei simt mai bine lumea senzațiilor interioare.

KabTV “Prim-plan. Teritoriu special” 5/17/11

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: De ce apare numărul patruzeci în multe studii? Patruzeci de zile oamenii de știință captează informații. Embrionul se dezvoltă în patruzeci de zile. Patruzeci de ani este un fel de piatră de hotar. Ce este acest număr fatidic?

Răspuns: Patruzeci este granița dincolo de care o persoană iese din calitatea sa egoistă către calitatea de dăruire, către adevăratul altruism, dar nu ca în lumea noastră, în altruismul egoist, ci în altruism real.

Această așa-numită distanță morală, etică, între abordarea egoistă și altruistă este măsurată prin numărul „fatal” patruzeci.

În dezvoltarea egoismului, există și aici acest număr fatal, când din ziua concepției, adică din momentul în care materialul seminal este atașat de peretele uterului până când primește prima sa formă reală, trec și aici patruzeci de zile. Iar înainte de asta, nu este considerat un embrion uman.

Din KabTV “Prim-plan. Genomul uman” 7/17/11

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→