Daily Archives: 28 aprilie 2023

“Ce ne învață natura când se întâmplă un dezastru?” (Quora)

Dr. Michael LaitmanMichael Laitman, pe Quora: Ce ne învață natura când se întâmplă un dezastru?

Dezastrele naturale vin să ne arate că trăim în afara echilibrului cu natura.

Suntem părți ale sistemului integral al naturii, iar în natură avem nivelurile mineral, vegetal, animal și uman.

Natura acționează ca un singur organism, în interconexiune și interdependență între nivelurile mineral, vegetal şi animal. De asemenea, suntem părți ale interconexiunii și interdependenței naturii, dar ne lipsește percepția și simțirea acesteia. Ca atare suntem dispuși să distrugem totul atât timp cât nivelul uman este bine.

Dezastrele naturale vin să ne arate că nu putem continua să trăim așa cum o facem, că trebuie să ne schimbăm atitudinea unul față de celălalt: să acceptăm umanitatea ca un sistem integral unic în care toți suntem interdependenți, că trebuie să avem grijă unul de altul, iar dacă nu o facem atunci viețile noastre vor deveni din ce în ce mai sumbre.

Bazat pe videoclipul „Ce ne învață dezastrele naturale?” cu cabalistul Dr. Michael Laitman. Scris/editat de studenții Cabalistului Dr. Michael Laitman.

Simțiți componenta spirituală

721.03Comentariu: În viața corporală, când o persoană o întâlnește pe alta, se identifică după chipurile lor, felul în care arată, și nu după calitățile lor interioare.

Răspunsul meu: Acest lucru se datorează faptului că ei simt doar lumea noastră.

Iar eu  îl simt pe profesorul meu, care nu mai este pe lumea asta, nu după barba și înfățișarea lui; Simt persoana.

Chiar și în lumea corporală, când trăiești cu cineva mult timp începi să-l simți. El devine pentru tine o imagine interioară, nu exterioară.

La fel este și în spiritualitate. Simți sufletele. Simt componenta spirituală energetică interioară a profesorului meu și nu corpul fizic care s-a degradat de mult.

KabTV „Am primit un apel. Transplant de organe” 3/2/11

Suferinţă din raţiune

545Comentariu: Aţi spus că rațiunea ucide sentimentele pentru că vine din egoism și că, cu cât o persoană este mai inteligentă cu atât este mai constrânsă în sine. Dar nu ne putem descurca fără rațiune.

Răspunsul meu: Mintea îți este dată astfel încât să dobândești treptat o minte superioară care nu operează în calitatea primirii, ci în calitatea dăruirii. O astfel de acțiune se numește credință mai presus de rațiune.

Mai mult, aceasta nu este credința din lumea noastră, care este pur și simplu să primim date de la alții și să le acceptăm ca adevăr.

Credința în Cabala este calitatea dăruirii care operează în tine asupra calității primirii, este atunci când lumea superioară este mai importantă pentru tine decât lumea noastră. Și atunci începi să simți lumea superioară în măsura în care devine cu adevărat mai importantă pentru tine.

KabTV „Am primit un apel. Vai de înțelepciune” 5/2/11

Jurământul de căsătorie al unui cuplu

509Întrebare: Ce ar trebui să scrie un cuplu într-un contract de căsătorie, astfel încât să le întărească legătura, să nu o rupă și să nu-i despartă?

Răspuns: Ar trebui să scriem în contractul de căsătorie că de fapt, indiferent de ce se întâmplă între noi ne vom gândi mereu să-l facem pe celălalt să se simtă bine, că nu se poate ca unul să-i dorească ceva rău celuilalt sau să-i facă ceva rău. Acesta este jurământul.

Întrebare: Ce se întâmplă dacă dintr-o dată îi doresc rău celuilalt? Ce se întâmplă dacă asta apare brusc în mine?

Răspuns: Toate acestea au nevoie de corectare imediată. Adică, există lucruri care ar trebui să fie deasupra dorințelor noastre, deasupra calculelor noastre egoiste și mai presus de orice altceva. Să spunem de exemplu despre copii: indiferent de ce s-ar întâmpla, tot te gândești să-i faci să se simtă bine.
Asta e tot. Și aici este la fel.

Întrebare: Ar trebui să scriem asta în contract, această expresie simplă?

Răspuns: Da.

De la KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman” 14/2/22

Cum să devii discipolul unui cabalist

Întrebare: Trec ani înainte ca un elev să devină cu adevărat un discipol al unui cabalist  și să poată primi metodologia de la profesor..

Cum se întâmplă această transformare? Ar trebui să aibă loc un anumit număr de schimbări într-o persoană și se va întâmpla?

Răspuns: Ideea este că lucrăm după un sistem comun; suntem conduși. Trebuie să facem acțiunile necesare care sunt prescrise de profesorii noștri, care au parcurs acest drum și atunci totul va fi bine.

Aici avem nevoie de muncă constantă asupra aceluiași material, adică asupra egoismului nostru, să ne ridicăm deasupra lui împreună cu prietenii noștri, pentru a realiza clar direcția noastră, locul nostru și conexiunea dintre noi pentru a găsi Creatorul în ea. Acestea sunt acțiuni simple, dar se schimbă constant pentru că simţirile noastre se schimbă.

Deci nu este nimic complicat aici. Sprijinul reciproc (Arvut) este cel mai important lucru! Dacă există, atunci poți merge mai departe. Dacă nu există, atunci nu se va întâmpla nimic. Principalul lucru este să obțineți garanția reciprocă. Fiecare îi furnizează celuilalt condițiile necesare pentru corectare și apoi primește de la toată lumea.

Ieșirea din tine însuți, preocuparea de a-l corecta pe celălalt, constă în faptul că îl aprovizionezi cu totul, astfel încât să nu aibă nevoie de nimic, ci să poată gândi doar în afara lui. Aceasta este cea mai mare problemă. Dacă oamenii încep să simtă asta, atunci nu vor mai avea probleme. Ei vor putea să se ridice deasupra lor.

KabTV „Am primit un apel. Cum să devii discipol al unui cabalist” 29/12/12

Un grup complet este din zece

934Grupul de zece este starea în care începi să simți că trebuie să fii conectat cu toată lumea, trebuie să ieși din tine și să te unești cu toată lumea.

Oamenii formează o relație comună între ei, un corp comun care este o celulă mică separată în spațiul spiritual. Fiecare trebuie să se anuleze în raport cu ceilalți și să se imagineze conectat la alții; în cele din urmă ei creează acest organ pentru că în lumea spirituală nu există o singură persoană.

Derivatul conexiunilor noastre se manifestă la nivelul următor. Să spunem că dacă ne luăm pe tine și pe mine, atunci la nivel spiritual există doar ceea ce s-a manifestat între noi ca o conexiune, adică „noi” al nostru comun. Și la următorul nivel mai înalt, există „noi” al nostru și „noi” al altora, de asemenea, interconectate împreună.

Și așa ne ridicăm constant de la ierarhie la ierarhie într-o formă mai complicată, crescând constant conexiunea noastră, să spunem la pătrat.

De fapt, există un sistem special de mărire, o serie complexă de ridicare a conexiunii între toţi, și aceasta se face calitativ, de exemplu de la nivelul Hod la nivelul Netzach, apoi până la nivelul Tifferet, Gevura, Hesed, și așa mai departe. Adică nu există doar schimbări cantitative, ci și calitative în conexiunea dintre ei. Deci nu putem măsura.

Cum măsori evoluția apropierii în lumea noastră? Să presupunem că faci cunoștință cu cineva. Deci, când te întâlnești, începi să-l saluti. Apoi poți spune câteva cuvinte și chiar să stai împreună cu el, să bei o ceașcă de cafea și așa mai departe.

Iari spiritual este și mai greu pentru că există includere reciprocă unul în celălalt, pentru că la primul nivel tu și cu mine devenim „noi”, nu „eu”. Apoi egoismul crește între noi și ne desparte din nou, dar calitativ. Ca la un aparat de măsură unde iti creste sensibilitatea si cand ti se pare că parametrii tăi se potrivesc, rezultă că sunt încă deconectaţi, iar tu ii reglezi din nou spre conexiune, dar cu sensibilitate crescută.

Și apoi schimbi din nou sensibilitatea și vezi încă o dată că s-au separat, dar deja să spunem, unul la o mie, zece mii, un milion și așa mai departe. Vă îndreptați în mod constant către o convergență și o fuziune din ce în ce mai mare, calitativă și integrală, unde totul împreună, la fiecare nivel ar trebui să fie unit într-un singur întreg.

Aceasta este o muncă foarte serioasă, fascinantă, care trece prin sentimente și în același timp prin minte. Ca rezultat, creezi un prototip al Creatorului în tine; adică această rețea uriașă începe să trăiască în tine și tu o deții, este a ta și ea te are în ea.

Întrebare: Și dacă luăm un număr mare de oameni, nu zeci ci mii?

Răspuns: Care este diferența? Poate că rețeaua se va dovedi a fi mai încurcată, dar și mai eficientă, pentru că toată lumea merge spre acord cu toți ceilalți și le adaugă puterea de unificare. Prin urmare, dacă oamenii avansează, atunci cu cât grupul este mai mare, cu atât este mai eficient, cu atât mai rapid își va termina unificarea în fiecare etapă și va fi pregătit pentru următoarea etapă, pregătit pentru următoarea ascensiune calitativă.

KabTV „Am primit un apel, Zece oameni echivalează cu un grup cu drepturi depline în Cabala” 1/12/12

Gradarea dorințelor

509Întrebare: Aţi spus că într-un grup există nivelurile mineral, vegetal, animal și uman și totul depinde doar de intenţia unei persoane. Cum poate o persoană să aleagă acest nivel cu intențiile sale?

Răspuns: Prin dezvoltarea ei! Ea se ridică. Acum nu poți simți la ce nivel de dezvoltare te afli. „Sunt un om în lumea asta. Vezi, sunt om! Uite, două picioare și două brațe, ca o maimuță și capul este și el pe locul lui. Deci cine sunt eu, om sau nu?! Mă privesc în oglindă; Arăt ca un om. Deodată, a apărut un fel de chip de lup; nu, nu sunt eu! Sunt eu, dar pe plan intern. Deodată, a apărut o față de iepure, iar și acesta sunt eu uneori.”

Cine sunt eu în mine? Iar ceea ce suntem înăuntru nu înțelegem. Nu înțelegeți la ce nivel vă aflați, la ce nivel sunt dorințele voastre: de tip vegetal, animal, mineral sau uman.

În principiu, toate sunt foarte ușor de sortat. Dacă trăiești pe baza sfatului altora, în profunzimea lumii noastre, atunci dorințele tale sunt cu siguranță la nivel mineral; altfel nu ai exista.

Dorințele nivelului vegetal sunt acolo unde urmărești complet ceea ce este în această lume, mergi după toți ceilalți; unde merge toată lumea, mergi și tu. Este așa: puțin spre soare, puțin așa, puțin așa; acestea sunt dorințe egoiste de nivel vegetal și nu sunt încă nici măcar de nivel animalic.

Dorințe ale nivelului animal sunt locul în care începi să cauți sens în mișcări, şi deja apare anxietatea.

Când începi să implementezi aceste dorințe pentru a ajunge la nivelul următor, atunci deși eşti încă egoist, te apropii deja de dorințele nivelului uman. Adică prin ele te muți de la Lo Lishma (pentru tine) la Lishma (de dragul celuilalt).

Întrebare: Cum sunt persoanele sortate într-un grup în funcție de intenție?

Răspuns: În grup, ei sunt de obicei de nivelul al patrulea. Sau se află la graniţa dintre al treilea și al patrulea nivel – animal și uman.

Apoi la următoarele grade, acestea sunt sortate în continuare, deoarece fiecare nivel este format din încă patru. Aceasta este legea naturală a descompunerii fiecărui obiect.

Întrebare: Înseamnă că în grupul în sine există un nivel mineral, un nivel vegetal și așa mai departe?

Răspuns: Da, putem vedea acest lucru prin măsura în care oamenii participă la toate, prin cât de mult se află în munca spirituală și cât de mult se dedică implementării metodologiei. Dar acest lucru nu este necesar pentru că sunt integraţi unul în celălalt. Aici multe depind de rădăcina sufletului.

KabTV „Am primit un apel. Rădăcina sufletului uman” 22/12/12

 

“Care este cel mai important sfat pe care l-aţi da cuiva pentru a trăi o viață lungă?” (Medium)

Medium a publicat noul meu articol “Care este cel mai important sfat pe care l-aţi da cuiva pentru a trăi o viață lungă

În Australia o femeie de 100 de ani a împărtășit ceea ce ea considera secretul vieții ei lungi, că longevitatea provine dintr-o atitudine calmă față de orice evenimente tumultoase din viață. Ea recomandă să nu păstrați ranchiunile și să trăiți aici și acum. Credo-ul ei este: „Nu vă faceți griji pentru lucruri care s-ar putea să nu se întâmple niciodată”.

Deși ar putea părea un sfat bun de viață, un cabalist consideră că este lipsit de viață să nu-ți faci griji pentru ieri sau mâine și doar să trăiești aici și acum. Acesta este modul în care trăiește gradul de existență animal, dar nu și cel uman.

Luați orice animal: trăiește aici și acum. Altfel este dacă au premoniții, dar dacă nu primesc acea senzație, atunci trăiesc cu ceea ce au. Mișcările unui animal sunt destul de simple, în timp ce oamenii se împovărează cu tot felul de probleme cosmice. De exemplu, stelele ar putea exploda într-o altă galaxie și pot exista oameni îngrijorați pentru asta.

Grijile noastre legate de locul în care ne aflăm ne oferă un sentiment de viață. Dimpotrivă, o existență corporală calmă în care trăim doar cu ceea ce avem este o viață animală.

Un cabalist este o persoană care se deschide către lume ieșind din sine și participând la ea. El absoarbe dorințele și problemele lumii și apoi le procesează pentru a-și activa corectarea, pentru a căuta răspunsul și intenția optimă la tot ceea ce absoarbe. El dă astfel înapoi în lume un răspuns corectat la ceea ce absoarbe.

O astfel de viață este departe de a fi lipsită de probleme. Cu toate acestea îi dă cabalistului un sentiment de fericire, deoarece simte că își îndeplinește o datorie necesară. Altfel nu este o viață umană. Un cabalist nu poate trăi altfel.

Cu toate acestea, în legătură cu declarația doamnei despre a nu ține ranchiuna, este într-adevăr importantă. Este de asemenea firesc pentru un cabalist, deoarece dacă acceptăm totul ca provenind dintr-o singură forță – forța de iubire și dăruire a naturii – atunci tot ceea ce se joacă printre noi este o imagine a lumii pe care natura o dirijează. Dacă ne ținem de o astfel de imagine, atunci atitudinea noastră față de ea devine corectă și practică.

Atunci nu mai putem ține nicio ranchiură, pentru că ne implicăm în corectarea lumii, în absorbția și manifestarea lumii și ne angajăm în sistem împreună cu natura. Cu alte cuvinte nu numai că observăm și absorbim ceea ce este în jurul nostru, dar înțelegem că este făcut pentru noi și că este procesat în percepția noastră asupra realității.

Atunci trebuie să acționăm într-un mod care să justifice această imagine care se proiectează în noi. A trăi aici și acum este așadar corect, dar în sensul că „aici și acum” este realitatea pe care o creăm. Primim impresiile noastre de la ieșirea naturii către noi, pe care le procesăm ca intrare. Apoi ne corectăm în mod constant impresiile și reflectările despre lume și facem acest lucru pentru a justifica natura în toate gradele percepției noastre.

“Care sunt gândurile dvs. despre durere?” (Quora)

Dr. Michael LaitmanMichael Laitman, pe Quora: Care sunt gândurile dvs. despre durere?

Durerea este reacția corpului nostru la tot felul de tulburări fizice. Ne avertizează asupra pericolului și ne face să acționăm, să ne îndreptăm spre plăcere și să ne îndepărtăm de durere, să diagnosticăm cauza durerii, să ajungem la concluzii și să avansăm în viața noastră către noi stări.

Durerea ne afectează egoul, dorința de a ne bucura în detrimentul celorlalți. Putem simți durere atunci când ne simțim prost sau când simpatizăm cu alții care se simt rău, sau când ne lovește durerea invidiei când vedem că alții sunt mai bine decât noi.

Există durere care ne provoacă din spate făcându-ne să evoluăm, și de asemenea durere existențială care în cele din urmă ne trage înainte spre o împlinire mai mare.

Nu am simți absolut nimic dacă nu ar fi durere. Fie că este vorba despre un anumit tip de conflict, contact sau presiune, fiecare sentiment al nostru este construit pe o anumită formă de durere și după durere nu putem simți decât plăcere, împlinire și bucurie.

Cu toate acestea, putem depăși durerea. Când ne ridicăm deasupra ego-ului, adică atunci când urcăm dincolo de prioritizarea interesului personal în detrimentul celorlalți către opusul său – prioritizarea beneficiului celorlalți – putem trăi apoi într-o împlinire deplină, fără vid, în care ne raportăm la tot și la toată lumea. de o împlinire şi iubire din ce în ce mai mari.

Scris/editat de studenţii Cabalistului Dr. Michael Laitman.

Dacă ești singur

294.3Întrebare: Într-unul dintre clipurile dvs. a fost o poveste despre o balenă singuratică care există în propria frecvență și scoate propriile sunete. Ceilalți nu o văd și nu o aud. Ea rătăcește de una singură.

Martha vă scrie: „Spuneţi-mi, ce să fac? Sunt o balenă atât de singură. Sunt înconjurată de mulți oameni, dar sunt singură. Îmi doresc foarte mult să comunic cu oamenii, dar nu găsesc un contact sincer, îmi este frică de oameni. Ce ar trebuii să fac?”

Răspuns: Conectați-vă la faptul că nu există contacte sincere. Există asa cum existi. Nu se numește a fi o balenă singură. De asemenea, balena nu există singură, ci printre multe, multe altele asemănătoare și incluse cu ea. Așa suntem noi.

Comentariu: Dar se spunea că balena rătăcește singură, că nimeni nu o aude sau o vede. Martha crede că e la fel.

Răspunsul meu: Deci, ce? Ce este în neregulă cu asta? Nu mă simt ca o balenă singură. Îmi fac treaba mea, comunic cu un anumit număr de oameni și așa mai departe. Adică asta nu este singurătate.

Întrebare: Nu este singurătate. Și dacă ea are această singurătate?

Răspuns: Așa se simte.

Întrebare: Dacă ea scrie: „Mi-e frică de oameni”? Cum poate depăși o astfel de problemă dacă nu este la nivel medical? Frica de oameni, frica de contacte… sunt oameni care nu-și doresc această conexiune; le este frică de asta. Care ar trebui să fie rezultatul eforturilor lor?

Răspuns: Rezultatul este că în cele din urmă își găsesc o companie în care se simt liberi.

Întrebare: Dar trebuie să privim de la ușor la dificil, cu cine o pot face? Fără forță.

Răspuns: Nu! Dar te poți înscrie în unele cluburi și poți discuta cu una sau două femei sau bărbați de acolo.

Întrebare: Vă rugăm să explicați de ce insistați pentru conexiune. De ce să nu spuneţi unei persoane: „Ei bine, trăieşte doar așa cum ești”?

Răspuns: Dar ea se plânge!

Comentariu: Ea se plânge, așa este. „Îmi doresc foarte mult să comunic cu oamenii, dar nu găsesc un contact sincer.”

Răspunsul meu: Sincer! Ea însăși nu este pregătită pentru un contact sincer.

Întrebare: Asta simțiţi?

Răspuns: Desigur.

Întrebare: Ce fel de contact este sincer pentru dvs.? Pentru ea, îmi este clar – caută așa ceva pentru ea însăși.

Răspuns: Pentru mine, un contact sincer este să găsesc o carte care să mă surprindă. Asta e tot.

Întrebare: În general, cum ați numi un contact sincer?

Răspuns: Când te înțeleg. Dar nici asta nu e bine. În același timp, o persoană mai are foarte puțin din sine. Este adevărat, nu prea vrem să ne deschidem.

Întrebare: Da, suntem închişi, desigur. Deci, la urma urmei ce este un contact sincer?

Răspuns: Nu știu. Acesta este momentul în care te simți confortabil cu o persoană. Dar cu cine poți fi constant calm?

Comentariu: Și aceasta este o problemă.

Răspunsul meu: Desigur.

Întrebare: Un contact real, ce este?

Răspuns: Contactul real este evident atunci când iubești o persoană și vrei să o faci să se simtă bine tot timpul.

Comentariu: Brusc, așa aţi întors totul. În loc să fiţi bun pentru mine, spuneţi: „Ca să fie bine pentru celălalt. Și asta se numește contact.”

Răspunsul meu: Da, când simt că vreau să fie bine pentru el, îi creez o atmosferă plăcută, o simţire.

Întrebare: Și dacă vorbim despre cel de sus, despre Creator, ce este un contact real?

Răspuns: Aceasta este deja o echivalență de formă. Asta pentru ca eu să pot influenţa Creatorul în același mod în care El mă afectează pe mine. Pentru a face asta, trebuie să-mi schimb natura, pe care, apropo, El a făcut-o pentru mine. Așadar, trebuie să-L rog să o schimbe. Această cerere este contactul.

Întrebare: O astfel de cerere poate fi sinceră?

Răspuns: Parțial, până când chiar întreb sincer.

KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman” 23/03/23