Monthly Archives: iulie 2025

Marii cabaliști ai generației noastre

209Întrebare: Ce lucru special a făcut Baal HaSulam în afară de adaptarea Cabalei pentru generația noastră?

Răspuns: Baal HaSulam a fost un mare cabalist al primei jumătăți a secolului XX. El a rezumat toată Cabala Lurianică (Cabala lui ARI), a organizat-o într-un sistem și a prezentat-o în Studiul celor Zece Sfirot. În plus, a scris numeroase articole, mai multe introduceri la Cartea Zohar și a transformat Cabala într-o adevărată știință.

În scrierile sale, Baal HaSulam a fost primul care s-a adresat oamenilor obișnuiți. Înaintea lui, cabaliștii au scris doar pentru cei care deja atinseseră lumea superioară.

El a fost primul care a răspândit Cabala publicului, deoarece din vremea sa încoace, lumea a intrat într-o perioadă de ascensiune spirituală, chiar dacă aceasta nu este încă revelată. Este un proces acumulativ, care se construiește treptat.

Mai mult, Baal HaSulam a început să răspândească Cabala nu numai evreilor, ci întregii lumi, oriunde a fost posibil. El a scris deschis despre acest lucru: “Mă bucur că m-am născut într-o astfel de generație în care este permis să dezvălui înțelepciunea adevărului și mi s-a dat permisiunea să dezvălui Cabala în lume.”

Fiul cel mare al lui Baal HaSulam, RABAŞ, a fost marele cabalist al celei de-a doua jumătăți a secolului XX și învățătorul nostru. Acesta este motivul pentru care organizația noastră se numește Bnei Baruch (Fiii lui Baruch); este în onoarea lui. De la el am primit metoda Cabalistă pe care o studiem astăzi.

A scris trei volume de articole care explică întreaga muncă spirituală a unui om, cum să atingă lumile superioare. În plus, multe dintre înregistrările sale de arhivă au fost păstrate, dar încă nu au fost publicate și lucrăm la ele.

Din Lecția zilnică de Cabala din 23.07.2017, “Un lanț de cunoaștere lung de 57 de secole. Istoria metodei Cabala”

Cum putem depăși obstacolele?

527Întrebare: Este corect că un obstacol care apare este depășit prin construirea unei noi forme, ca urmare a unei unități mai mari în grupul de zece?

Răspuns: Da, continuați și veți vedea cum să exprimați acest lucru mai clar.

Întrebare: Ego-ul se opune acceptării unei noi forme. Cum îl putem înfrânge mai eficient?

Răspuns: Nu acordați atenție egoului. Încercați să fiți împreună, să vă simțiți unul pe celălalt, și din acea simţire comună, întoarceți-vă către Creator.

Din partea a 3-a a Lecţiei zilnice de Cabala 23/06/2025, “Câștigarea Războiului”

Ce ne obligă să cerem perfecțiunea?

232.1 Întrebare: Dacă totul vine de la Creator, cum poate omul să ia decizii pe cont propriu? Ce înseamnă asta?

Răspuns: Un sentiment constant de imperfecțiune vine de la Creator. Adică nu forțe ale perfecţiunii care ar trebui să ajute omul, ci dimpotrivă, forțe din ce în ce mai mari care îi arată cât de imperfect este. Și acest lucru îl obligă să ceară perfecțiune.

Din partea a 3-a a Lecţiei zilnice de Cabala 03/07/2025, “Devoțiune”

Cine ne duce de nas?

294.4Comentariu: Există o modalitate uimitoare de a face cunoștință. Imaginați-vă: un tip intră într-o cameră și i se prezintă o mulţime de eprubete diferite. Trebuie să determine care miros îi place cel mai mult, care simte că i se potrivește cel mai bine. Alege una, iar apoi i se spune: “Acest parfum se potrivește cu această fată anume”. La fel este și pentru fete. Ea alege un parfum, şi i se spun: “Iată-l pe tipul tău”.

Răspunsul meu: Acest lucru este foarte important pentru noi. Celulele care răspund la miros acoperă o suprafață imensă din creierul nostru.

Întrebare: Deci, ar putea fi considerată această metodă engleză suficient de avansată?

Răspuns: Nu este avansată; este veche și naturală.

Întrebare: Deci, pot alege un partener în mare parte după miros?

Răspuns: Absolut! Nu există nicio îndoială că așa suntem atrași sau respinși unul de celălalt, chiar și inconștient. Ce este cu tot parfumul și alte asemenea? Este natural. Dar de ce spun eu asta? Acesta nu ar trebui să fie criteriul principal.

Ar trebui să ne potrivim nu la nivelul parfumului, deși și acesta este foarte important, și nici la nivelul altor preferințe, ci la nivelul înțelegerii direcției noastre corecte către scopul creaţiei.

Dacă am tinde cu toții spre adevăratul scop al creației, ne-ar fi mult mai ușor să găsim un partener, pentru că în esență, nu diferim prea mult unii de alții. Nu diferim.

Întrebare: Deci, un singur scop, și suntem deja similari?

Răspuns: Da, acest scop ne-ar uni pe toți.

Comentariu: Dar aceasta este o idee foarte nobilă. Este foarte înalt ca tinerii să vorbească despre scopul creației!

Răspunsul meu: Și în final, ce se întâmplă? Se dovedește a fi foarte jos.

Comentariu: Tinerii vorbesc despre scopul creației?

Răspunsul meu: Nu vor inventa nimic mai bun. Ceea ce primesc este un fel de “iubire pentru o oră”, și acesta este sfârșitul.

Întrebare: Deci, ce ar trebui să înțeleagă? Scopul creației? Ce includeți în asta?

Răspuns: De ce mă căsătoresc? De ce ar trebui să-mi leg viața de această persoană? În cele din urmă, cuplurile căsătorite nu se vor ține unul de celălalt. Oamenii pur și simplu se vor întâlni, vor avea copii și se vor despărți.

Întrebare: Exact aceasta era întrebarea mea: cum poate omul să găsească un partener pe viață? Și spuneţi că se poate face doar după acest criteriu?

Răspuns: Doar scopul final, acesta este cel care trebuie să ne țină împreună.

Întrebare: Și de ce caut un partener? De ce să mă căsătoresc?

Răspuns: Să ating acest scop final împreună cu partenerul meu, în conexiunea corectă cu el. Dar pentru asta, am nevoie și de prieteni și nu doar de parteneri.

Întrebare: Dar puteți spune care este scopul specific? Care este scopul creației?

Răspuns: Scopul creației este de a dezvălui Forța superioară care ne guvernează. Să înțelegem și să realizăm de ce existăm, ce se întâmplă cu noi, cine ne duce de nas și unde suntem duși.

Asta este ceea ce trebuie să dezvăluim – să ne deschidem ochii, pe scurt, către locul în care ne aflăm cu adevărat.

Întrebare: Pentru ca această sete să fie prezentă în amândoi, într-un tip, într-o fată, în oameni în general?

Răspuns: Da, pentru a dezvălui această nevoie, și împreună cu partenerul tău, să te îndrepți treptat către ea.

Din KabTV “Știri cu Dr. Michael Laitman”, 04.06.2025

 

Lacrimile bărbaților și ale femeilor sunt diferite

294.4Întrebare: Vreau să vă întreb despre lacrimi, nu despre cele ale copiilor, ci despre cele ale adulților. Fără îndoială, atunci când un adult plânge, simți imediat o anumită profunzime a durerii, tragediei, ofensei sau fericirii. Lacrimile adulților atrag imediat atenția. Nu poți rămâne indiferent la ele. Astăzi, mergeam pe stradă și o femeie a trecut plângând în liniște. Am tremurat. Am vrut să întreb ce s-a întâmplat, dar nu am îndrăznit. Și dacă vezi dintr-o dată un bărbat plângând, este cu totul altceva. Deci, ce este cu lacrimile?

Răspuns: În general, există multe în lacrimi,în acel mic stres intern pe care îl poartă acele lacrimi.

Întrebare: Deci, ce anume vărs?

Răspuns: Este o curățare, omul o plânge în afară.

Întrebare: Deci omul trebuie să plângă până la capăt?

Răspuns: Nu este ușor. Mai ales pentru noi, bărbații. Se întâmplă doar uneori când au loc evenimente emoționale speciale, când simți că găsești ceva, dar acestea nu sunt lacrimile femeilor.

Întrebare: Lacrimile bărbaților nu sunt lacrimile femeilor?

Răspuns: Absolut nu. Aici se dezvăluie o graniță clară între bărbați și femei. Într-atât încât o femeie nu poate plânge din motive masculine, iar un bărbat din motive feminine. Nu este nimic de făcut. De aceea suntem doi, și nu o singură ființă unificată.

Întrebare: Dar motivul pentru aceasta nu este doar să avem lacrimi diferite. Sau sunt lacrimile în sine diferite?

Răspuns: Lacrimile sunt diferite, desigur; sunt sisteme diferite. Oh, cât de diferite sunt! La bărbați, trece prin creier, iar la femei, trece prin inimă și uter.

Întrebare: Serios?

Răspuns: Da. La bărbați, trece puțin prin inimă, dar mai ales prin creier. Iar la femei, trece prin inimă și în principal prin uter. Este foarte greu de exprimat. Dar este simţit.

Întrebare: Deci trece printr-o naștere viitoare?

Răspuns: Prin acele sisteme care sunt numite masculin și feminin.

Un bărbat plânge când își dă seama de ceva profund și când această realizare se contopește cu sentimentele sale pentru acel lucru. Și o femeie plânge când totul trece prin sistemul ei. La urma urmei, sunt oameni complet diferiți. Sunt din lumi diferite!

Întrebare: Lumi complet diferite?

Răspuns: Desigur.

Întrebare: Atunci ce înseamnă unirea acestor lumi? O unire a acestor lacrimi: masculine și feminine.

Răspuns: Ele nu se unesc. Se unesc doar în Creator atunci când se ridică deasupra lor pentru a-și dezvălui rădăcina comună, împărtășită. Numai acolo se pot uni, pot dezvălui Creatorul și se pot dezvălui cu adevărat fiecare în celălalt.

Și de aceea există această atracție specială între noi, această polaritate a sexelor și așa mai departe. Este un sistem foarte complex de relații.

Întrebare: Deci adevărata uniune apare acolo, în Creator?

Răspuns: În ceruri.

Întrebare: Totul este creat în ceruri. Adevărata uniune este în ceruri?

Răspuns: Desigur.

Comentariu: Nu sunteţi o persoană sentimentală, dar de ce atunci când vorbim despre învățătorul dvs., Rabaş, văd adesea cum ochii vi se umezesc brusc, deveniţi diferit? Diferit!

Răspuns: Nu se poate face nimic, pentru că rădăcina sufletului meu este în El. De aceea sunt diferit.

Din KabTV “Știri cu Dr. Michael Laitman”, 14.05.2025

Cui și ce dăruiește un cabalist?

528.03Întrebare: Pentru a putea dărui, omul are nevoie de cineva căruia să-i dăruiască și de ceva de dăruit. Cum rezolvă un cabalist această problemă? Cui și ce dăruiește el?

Răspuns: Când un Cabalist are șansa de a dărui, el vede că această oportunitate există doar în relație cu Creatorul. Dar unde este Creatorul? Se dovedește că tot ce-l înconjoară este Creatorul. Prin urmare, nu există nicio problemă în a dărui.

Creatorul îi arată în mod specific unui om unde și cum să dăruiască, să influențeze și să-I îndeplinească dorința mai departe. Omul devine “mâna Creatorului”.

A dărui Creatorului înseamnă a dărui oamenilor. În primul rând, răspândirea metodei de apropiere de Creator este cel mai bun lucru pe care îl poate face omul atât pentru sine, cât și pentru Creator. În acest fel, el oferă oamenilor oportunitatea de a primi lumina superioară, abundența, de a se împlini pe ei înșiși și pe Creator.

Întrebare: Dar doar câțiva au o astfel de oportunitate. Dacă omul nu predă și nu are prieteni în apropiere cu care să poată implementa metodologia, ce ar trebui să dăruiască?

Răspuns: Atunci nu are nicio oportunitate de a progresa niciunde. Trebuie să aibă în preajmă oameni cu aceleași gânduri; cel mai bun este un grup de zece.

Întrebare: Să presupunem că sunt mai mulți oameni în jurul meu și le povestesc despre Creator. Asta le dăruiesc?

Răspuns: Nu, ar trebui să fie oameni lângă tine cu care lucrezi la implementarea metodei. Vă veți ajuta reciproc să construiți o rețea comună, pe care Creatorul o va umple. Și tu, primind de la El, Îl vei împlini pe El.

Întrebare: Deci, unirea cu prietenii din grup este ceea ce înseamnă dăruirea?

Răspuns: Desigur, împreună creați un vas spiritual pe care Creatorul îl umple și primiți acea umplere cu intenția de a o dărui înapoi Creatorului.

Din Lecția zilnică de Cabala din 13.05.2018, “Cum ne modelează dorințele viețile?”

Cunoaște-ți limitele

532Să faci orice mișcare doar ca urmare a iubirii pentru ceilalți, fără nicio scânteie de lumină reflectată sau speranță pentru vreun fel de recompensă în schimb, este complet imposibil prin natura noastră (Baal HaSulam, “Matan Tora [Dăruirea Torei]”).

Iar acest lucru încă trebuie dezvăluit. Cuvintele sunt corecte și minunate, dar omul trebuie să îndeplinească multe acțiuni îndreptate spre dăruire, să petreacă multe ore studiind și să depună multe eforturi pentru a se uni cu ceilalți pentru a ajunge la realizarea că nu are nici cea mai mică șansă de a împlini un act de dăruire.

Desigur, omul poate admite imediat că este un egoist căruia nu-i pasă de nimeni, care nu prețuiește pe nimeni și pentru care totul este indiferent. Dar acest lucru nu mărturisește revelația vasului, Kli-ul; oricine poate spune asta despre sine. Suntem de acord cu asta fără cuvinte inutile.

Problema este să realizezi răul din tine, să înțelegi că, chiar dacă dorești, este incapabil să îmeplineşti vreun act de dăruire. Aceasta înseamnă să-ți cunoști natura, să-ți cunoști limitele. Cu toată puterea, folosind toate posibilitățile și mijloacele, omul pune presiune pe sine să dezvăluie dăruirea către aproapele său și descoperă cea mai pură primire egoistă. Nu găsește nici măcar un procent de dăruire.

Și cu cât încerc mai mult să fac bine cuiva, cu atât intenția mea inițială mi se dezvăluie după toate aceste eforturi enorme. Anterior, nu știam despre asta și nu puteam să o detectez, dar acum se dovedește că toate acțiunile mele urmăreau câștigul personal.

Acesta este un studiu foarte profund. Primesc aceste lecții doar după ce depun eforturi. Cu un suflet pur, mă apuc de treabă, dorind să-i ajut pe ceilalți cât mai mult posibil și să mă unesc cu ei, uitând complet de mine. În ochii mei, prietenii mei sunt atât de grozavi încât pur și simplu mă pierd, dispar printre ei. Și în final, după fiecare acțiune, mi se dezvăluie imaginea opusă: am făcut totul pentru propriul meu beneficiu.

Acest adevăr se manifestă ca o recompensă, ca un premiu pentru eforturile mele de a realiza dăruirea pură, maximă, din inimă.

Și apoi, datorită eforturilor mele, ajung la rezultatul final, la ceea ce se spune: “Am creat înclinația rea”.

Se deschide în fața mea intrarea, înțelegerea acestor cuvinte. Încep să realizez ce a creat Creatorul. Până atunci, erau doar cuvinte.

Apoi, ca de obicei, trec prin patru etape de dezvoltare și ajung la necesitatea Torei drept condiment, adică o metodă de corectare. Încep să înțeleg ce este Tora, ce este condimentul, ce adaugă la înclinația rea, sub ce formă ar trebui folosită și cum funcționează. Chiar dacă sunt abia la începutul căii și încă nu am experiență, mijlocul numit “condimentul Torei” mi se dezvăluie deja puţin.

Și de asemenea, mi se dezvăluie lumina care se întoarce la sursă (lumina reformatoare), care este încorporată în ea. Vorbim despre concepte diferite; Tora și lumina nu sunt același lucru.

De aceea, primirea Torei este o chestiune foarte complexă. Mai mult, se pune întrebarea: cine mi-o dăruiește? La urma urmei, această dăruire este necesară și tocmai datorită ei ajungem să primim Tora.

Din Lecția zilnică de Cabala din 06.07.2011, Baal HaSulam “Matan Torah [Dăruirea Torei]”

Întrebări despre munca spirituală —242

290Întrebare: Ce înseamnă să-ţi deschizi inima?

Răspuns: A-ţi deschide inima înseamnă a o curăța de egoism și a ne îndrepta toate acțiunile exclusiv către dăruirea către Creator.

Întrebare: De obicei, eu nu vreau să primesc de la un prieten pentru că nu vreau să mă simt inferior. Starea corectă este atunci când primesc pentru ca ea să se simtă bine. În acest caz, mă simt superior. Nici aceasta nu este starea corectă. Care este calculul corect?

Răspuns: Calculul corect este atunci când îți dorești doar beneficiul celuilalt. Începe să acționezi așa cum spunem noi și vei simți asta.

Întrebare: Pentru Kli, începutul restricției este întotdeauna în minte, iar începutul împlinirii este în simţire?

Răspuns: Da, ai putea spune așa.

Din partea a 3-a a Lecţiei zilnice de Cabala 29/6/2025, “Câștigarea Războiului”

Credința este mai presus de cunoaștere

623Întrebare: Cum putem lucra corect în credinţă deasupra raţiunii atunci când nu acceptăm doar presupusele neajunsuri ale prietenilor, ci facem o muncă de corectare care duce la o iubire naturală pentru prieteni?

Răspuns: Continuă să lucrezi așa cum spui și vei ajunge la asta. Nu poți sări la ultimul pas imediat.

Întrebare: Dobândim credință mai presus de rațiune atunci când avem un ecran. Chiar acum, ne jucăm cumva și încercăm să intrăm în această stare, iar acest lucru ne aduce mai aproape de scop. Dar cum ne putem juca de-a credința mai presus de rațiune?

Răspuns: Continuă să te joci cât de mult poți. Joacă-te așa cum te jucai înainte cu păpușile și apoi vei vedea cum asta te reformează.

Din partea a 3-a a Lecţiei zilnice de Cabala 29/06/2025, “Câștigarea Războiului”

Puterea măreției

032.01Întrebare: Când ajungem la sacrificiul de sine și devotamentul față de grup, avem nevoie de putere. Este o sarcină foarte mare. Dacă îmi lipsește puterea în grup, simt măreția profesorului și trag putere de acolo. În ce măsură pot folosi această putere în grup pentru a mă anula în fața prietenilor?

Răspuns: Luați cât de mult puteți. Măsura reală nu contează. Mai târziu vom începe să măsurăm: Nefeş, Ruah, Neşama, Haya și Yechida, forța de care avem nevoie de Sus pentru ajutor, să existăm deasupra luminii care este revelată de jos.

Întrebare: Cum sunt legate devotamentul și încheierea unui legământ cu Creatorul? Care este legământul cu Creatorul care întărește devotamentul?

Răspuns: Devoţiunea este necesară în orice relație a omului cu Creatorul, chiar și cu prietenii, între oameni. Cred că veți înțelege repede acest lucru, singuri.

Din partea a 3-a a Lecţiei zilnice de Cabala 29/06/2025, “Câștigarea Războiului”