Condiția pentru conexiunea în lumea superioară este condiția „nu pentru binele propriu”, ci „pentru binele altora”. Acesta este un principiu pe care pur și simplu nu îl putem înțelege.

În lumea noastră, construim sisteme de asistență medicală, educație, siguranță la incendiu și așa mai departe, dar toate acestea sunt făcute pentru noi înșine. Altfel, nu am participa la ele. Aceasta este lumea noastră. Aceasta este natura noastră. Nu ar trebui să ne amăgim că suntem diferiți.

Dar unitatea spirituală este construită pe principiul exact opus: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”.

Dacă doresc să ating acest lucru, mă conectez cu ceilalți, nu pentru că mă simt bine cu ei, nu pentru că împreună vom realiza ceva mai bun, cum ar fi încrederea, siguranța și dezvoltarea de succes, ci pentru că le accept dorințele și le realizez cu propria mea putere. Asta este tot!

Cu alte cuvinte, este ca și cum eu însumi nu aș exista. Există doar un mecanism care funcționează pentru a îndeplini dorințele celorlalți. Aceasta este împlinirea principiului: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”.

Din Congresul Internațional de Cabala din Moscova, 02.05.2016, Lecția 1

Filed under: Congrese, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Este clar că ploaia este o binecuvântare pentru pământ și așa mai departe. Dar ce semnificație are cuvântul „ploaie”? Ce înseamnă pentru om?

Răspuns: Cuvântul „ploaie” conține fundamentul, rădăcina, începutul întregii vieți trupești. Pentru că ploaia este în esență o binecuvântare care coboară din ceruri pe pământ. Simbolizează atitudinea binevoitoare a Creatorului față de creațiile Sale.

Întrebare: Vă rog să-mi spuneți, în munca interioară, spirituală a unui om, ce înseamnă că este trimisă ploaia? Ce semnifică asta?

Răspuns: Ploaia este o mare binecuvântare spirituală binevoitoare, care coboară de sus și se manifestă în lumea noastră trupească sub formă de ploaie, apă care coboară de sus.

Întrebare: Ce este această mare binecuvântare pentru inima mea, pentru sufletul meu?

Răspuns: Este ceea ce ne susține; este ceea ce ne dă viață.

Întrebare: Ploaia în mod specific?

Răspuns: Da, apa în mod specific. Se referă și la apa spirituală: apele superioare și apele inferioare. Forța naturii, bunătatea Creatorului față de noi, coboară și se exprimă într-un mod trupesc prin acțiunile Sale asupra noastră.

Întrebare: Când omul spune: „Sufletul meu a murit, sunt uscat pe dinăuntru, totul în mine s-a uscat”, este aceasta o cerere de ploaie?

Răspuns: Da, această stare poate fi înfricoșătoare. Așa cum suntem cufundați în apă în pântecele mamei noastre și ieșim afară cu apele. Aceste lucruri nu sunt simple.

Întrebare: Deci, practic, cerem ploaie ori de câte ori ne simțim rău?

Răspuns: Da. Ploaia, apa, înseamnă Rahamim, milă. Și de aceea o cerem.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 11/12/25

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Rugăciunea unui om este munca lui Ruach [spirit], munca din Behina Bet, care depinde de vorbire. Este un secret înalt și oamenii nu știu că rugăciunea unui om străpunge văzduhurile și străpunge firmamentul, deschide uși și se ridică (Raşbi, Zohar pentru toți, Vol. 5 „VaYakhel”, „Ridicarea Rugăciunii”).

Este scris că rugăciunea ar trebui oferită lângă un stâlp. Aceasta nu înseamnă, de fapt, un stâlp lângă care omul ar trebui să se roage. Ideea este că toți Parţufim din lumea infinitului până în lumea noastră sunt aranjați sub forma unui stâlp, unde AHP al unui Parţuf superior este situat în interiorul Galgalta ve Einaim (GE) al Parţufului inferior, și astfel ele sunt toate incluse unele în altele.

Nu există niciun Parţuf aranjat diferit. Fiecare Parţuf este poziționat astfel încât partea sa superioară să fie în interiorul Parţufului superior, iar partea sa inferioară să fie în interiorul Parţufului inferior.

Adică, partea superioară a Parţufului meu este împreună cu partea inferioară a celui superior, iar partea inferioară a Parţufului meu este împreună cu partea superioară a celui inferior. Rezultă că în partea mea superioară (GE) formez cele zece Sfirot împreună cu AHP al celui superior, iar în partea mea inferioară (AHP) sunt în cele zece Sfirot cu GE al celui inferior.

Rezultă că în cele zece Sfirot superioare sunt conectat cu cel superior, iar în cele zece Sfirot inferioare cu cel inferior. Dar unde sunt eu? Eu însumi sunt partea care mă împarte în două jumătăți; se numește Klipat Noga, care împarte Parţuf-ul la mijloc.

Klipat Noga este în întregime libera noastră alegere. Dacă eu decid să mă conectez acum cu cel superior din cele zece Sfirot superioare (1) pentru a-l ridica pe cel inferior (2), și mă străduiesc doar pentru asta, înseamnă că îmi exercit libera alegere în Klipat Noga, care este la mijloc.

Libera alegere este să mă conectez cu Creatorul, cu un nivel superior, pentru a-l corecta pe cel inferior. Așa funcționăm noi.

Din Lecția de Cabala din 24.08.2011, Cartea Zohar

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Un gând este un rezultat al dorinței (Baal HaSulam, Şamati 153, „Un gând este un rezultat al dorinței”).

Acest lucru este adevărat, pentru că cel mai important lucru la om este dorința. Gândurile apar doar pentru a îndeplini aceste dorințe.

Dorințele apar în inimă și noi ascultăm doar de ele. Mintea se activează doar atunci când este nevoie să realizezi dorințele care vin din inimă. Prin urmare, principalul lucru este dorința, în timp ce intelectul este doar un instrument auxiliar, un mijloc de a realiza ceea ce este dorit.

Omul se gândește la ceea ce își dorește. Nu se va gândi la ceea ce nu își dorește.

În lumea noastră, acest lucru este firesc. Poți privi orice om, și înțelegându-i dorințele, să ghicești ce gânduri are. Toate gândurile sale sunt îndreptate exclusiv spre realizarea a ceea ce își dorește. Și în măsura în care dorințele lui au o ierarhie, poți spune care gânduri domină și care sunt mai puțin importante, ce îl preocupă mai mult sau mai puțin. Cu alte cuvinte, practic, ne conduc dorințele.

De exemplu, omul nu se gândește niciodată la ziua morții sale. Dimpotrivă, el va contempla mereu eternitatea sa, pentru că asta își dorește. Astfel, omul se gândește mereu la ceea ce este dezirabil pentru el.

Gândul este secundar, auxiliar. Se dezvoltă doar pentru că omul are dorințe. Și prin urmare, omul își  dezvoltă intelectul pentru a obține ceea ce își dorește. După cum spune zicala: „Un om învins valorează cât doi oameni neînvinși”. Căci cel învins, cel forțat și obligat, devine mai înțelept, pentru că el caută modalități de a se realiza pe sine.

Astfel, mintea crește întotdeauna atunci când există dorințe mari. Și invers, dacă nu există dorințe, nu există o minte mare. Prin urmare, dacă vrei să-ți dezvolți copiii, trebuie să trezești în ei dorințe mari, nu să-i corupi.

A corupe înseamnă aici, a încerca să impui unui copil un fel de împlinire, înainte ca acesta să-și dorească măcar asta. Dimpotrivă, lasă-l să-și dorească, lasă-l să experimenteze o lipsă, lasă-l să caute cum să realizeze ceea ce își dorește. Din aceasta se va dezvolta intelectul său. Numai în acest fel, și nu în altul.

Din lecția de Cabala în limba rusă 14.03.2019

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Credeți că evreii din Israel vor aduce în cele din urmă corectarea întregii umanități?

Răspuns: Tocmai circumstanțele în care se află îi vor obliga să facă acest lucru. De ce se înfurie lumea din jurul lor?

Acesta este antisemitismul etern; sentimentul perpetuu că ești urât și că trebuie să te aperi și să-ți justifici existența în lume. Când toate acestea trec de la om la om din generație în generație, se transmit prin gene; ele lasă straturi comportamentale în caracterul omului, în percepția lui asupra lumii, în atitudinea lui față de orice. Nu există așa ceva în nicio altă națiune.

Evreii nu sunt ca țiganii, care sunt pur și simplu disprețuiți, nici ca oamenii care își impun cultura, manierele, modul de viață sau religia altor națiuni. În aceste cazuri, totul provine dintr-un sentiment de superioritate. Dar aici, dimpotrivă, provine dintr-un sentiment de inferioritate, micime și lipsă de valoare.

Acest complex s-a dezvoltat foarte puternic în ultimii 2.000 de ani. A produs deja consecințe secundare și terțiare, care evoluează treptat și se contopesc cu toate celelalte filozofii de viață.

Toate acestea au lăsat o amprentă profundă asupra atitudinii lor față de orice și au generat un stres intern enorm în rândul oamenilor, în special în rândul ramurii europene a evreilor, care au fost forțați să se dezvolte pentru a se ridica cumva deasupra națiunilor înconjurătoare, pentru a se proteja.

Vedem, în Evul Mediu, cum au experimentat brusc un salt în trăsături de caracter speciale și abilități intelectuale; nici măcar nu este clar de ce. Anterior, nimic asemănător nu exista nicăieri, nici măcar în rândul altor ramuri ale evreilor din alte țări, unde trăiau mai mult sau mai puțin pașnic.

Există o mulțime de cercetări pe această temă. Și într-adevăr, vedem câți oameni de știință, artiști și gânditori produc. Toate acestea sunt rezultatul reacției lor defensive.

Din KabTV „Am primit un apel, evreii din Israel”, 13.09.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Credința mai presus de rațiune înseamnă că accept punctul de vedere al celui superior chiar și atunci când acesta se ciocnește cu propria mea înțelegere, așa cum este scris: „Ei au ochi, dar nu văd; au urechi, dar nu aud.” Aceasta înseamnă că mă pot ridica la un nivel superior de fiecare dată, ca și cum m-aș trage în sus pe următoarea treaptă, alegând opinia celui superior în locul propriei mele opinii, chiar și atunci când aceasta contrazice tot ceea ce știu.

Dacă un prieten îmi înmânează un plic cu 1.000 de dolari și nu verific suma pentru că am încredere în el – aceasta este credință sub rațiune. Încrederea mea nu contrazice ceea ce știu, și prin urmare, nu cere credință.

Cunoașterea este mintea și percepția pe care le posed în această lume materială, ca un judecător care se bazează exclusiv pe ceea ce pot vedea ochii săi. Credința însă, este ceea ce stă deasupra acestei cunoașteri, așa cum Bina stă deasupra lui Malchut. Și pentru a mă ridica de la gradul de Malchut la cel de Bina, trebuie să avansez prin credință mai presus de rațiune.

Dacă număr banii și constat că sunt 999 de dolari în loc de 1.000 de dolari, atunci 999 de dolari reprezintă cunoșterea mea, iar „1 dolar” rămas este măsura credinței mele. Dar dacă plicul conține doar 1 dolar sau este complet gol, și totuși îl cred pe cel superior, considerând punctul său de vedere adevărat, atunci mă ridic deasupra propriei mele rațiuni și încep să văd din punctul de vedere al celui superior.

Mintea celui superior este opinia grupului sau a învățătorului. Dacă mă străduiesc de fiecare dată să mă ridic la credința superioară rațiunii, aceasta înseamnă că urc grade spirituale. Dacă nu fac niciun efort să accept mintea celui superior, nici nu intru, nici nu mă apropii de lumea spirituală.

Credința superioară rațiunii este singurul punct de liberă alegere acordat omului în această lume.

Dacă accept punctul de vedere al celui superior și sunt de acord că plicul conține 1.000 de dolari, deși am numărat doar 999 de dolari, atunci mă ridic la gradul său. Și apoi eu însumi sunt martor la modul în care plicul se umple la maximum, nu cu bani, ci cu măreția Creatorului.

Credința mai presus de rațiune este un mecanism special, o metodă unică, ce ne ridică de la gradul material la cel spiritual, și de la un grad spiritual inferior la unul superior. Aceasta este singura modalitate de a urca: prin asumarea opiniei celui superior.

De fiecare dată sunt ca și cum m-aș fi născut din nou la gradul următor, iar și iar. Intru în noua stare ca un nou-născut care nu poartă nimic din starea anterioară; mă agăț de mintea celui superior și continui cu ea.

Cu propriile mele simțuri văd doar 1 dolar în plic. Totuși, deasupra simțurilor mele trebuie să accept că este vorba de 1.000 de dolari. Nu-mi anulez cunoșterea, o las așa cum este. Văd clar decalajul dintre ceea ce știu și ceea ce stă deasupra cunoașterii.

Acest decalaj definește diferența dintre Malchut și Bina. Pe de o parte, „judecătorul are doar ceea ce văd ochii lui” – aceasta este Malchut. Totuși, trebuie să merg împotriva acestei cunoașteri și să prefer cunoașterea celui superior – Bina, credința.

Și în acest interval – această divergență dintre Malchut și Bina, dintre cunoaștere și credință mai presus de cunoaștere – încep să se dezvăluie lumea superioară și realitatea spirituală.

Toată munca din grupul de zece se desfășoară prin credință mai presus de rațiune. S-ar putea să nu văd nicio iubire printre prieteni; dimpotrivă, părem gata să ne devorăm unii pe alții. Totuși, ne străduim să ne iubim unii pe alții. În ochii celui superior, grupul nostru de zece estet perfect și stă în unitate completă; în propriii noștri ochi pare complet diferit. Această diferență este ceea ce trebuie să examinăm și să ne ridicăm deasupra ei.

Iar această contradicție rămâne. Nu le pot împăca una cu cealaltă, căci această distanță este chiar prăpastia dintre Bina și Malchut, nu se poate închide; de ​​fapt, ea continuă să se lărgească.

Aceasta este diferența dintre Creator și ființa creată, pe măsură ce se trezește în mine. Și cu cât urmez mai mult credința, cu atât mai mult mă agăț de Creator în loc să mă agăț de propria mea minte și corp animalic. Așa se desfășoară progresul spiritual.

Din Lecția zilnică de Cabala 23.04.2020, „Munca în credință mai presus de rațiune”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum putem verifica dacă aducem mulțumire Creatorului? Ce ar trebui să simțim?

Răspuns: Ar trebui să simțim că avem o conexiune interioară cu Creatorul, adică să simțim prezența Lui în inima noastră, atitudinea Lui față de mine și atitudinea mea față de El. În esență, acesta este fundamentul conexiunii.

Întrebare: O voi simți interior, cu inima mea, dar există vreo indicație externă, raportată la mediu, că sunt îndreptat corect către Creator?

Răspuns: Învățăm constant din surse că depinde de iubirea pentru prieteni, de conexiunea cu ei și de ajutorul reciproc.

Toate acestea se referă la conexiunea din cadrul grupului. Fără ea, nu putem avansa.

Din partea a 2-a a Lecției zilnice de Cabala 10/11/25, Scrierile lui Baal HaSulam „Introducere la studiul celor Zece Sfirot”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum poate să învățe omul să accepte toate răsturnările de situație ale sorții? Aici se spune: „Acceptă toate întorsăturile sorții. Este o imagine dintr-un joc” și așa mai departe. Cum poate omul să învețe asta? În zilele noastre, soarta ia întorsături bruște.

Răspuns: Trebuie să percepi toate acestea cu o anumită emoție, ca pe un joc. Când adversarul tău face o mutare pe tabla de șah sau joacă o carte nouă pe masă, începi să-ți vezi următoarea mutare. Ar trebui să te bucuri că ești în conexiune cu un astfel de „jucător”. Și prin această conexiune cu el îți dorești, să-L dezvălui pe Creator.

Întrebare: Deci, fiecare dintre mișcările mele de răspuns, aceasta este aventura? Aventura mea interioară. Și toate gândurile mele sunt „cum” și ,,ce?”

Răspuns: Da.

Întrebare: Și apoi aţi spus fraza: „Tu te afli în conexiune cu Creatorul”. Chiar dacă acel gând nu există de fapt în mine, este tocmai ceea ce ne conduce la o astfel de călătorie prin viață?

Răspuns: Da, acest lucru este ceea ce îți dorești să obții.

Din KabTV emisiunea „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 07.11.2025

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Este imposibil să măsurăm direct atitudinea noastră unii față de alții sau atitudinea noastră față de Creator, aceasta poate fi doar relativă la un standard exterior care nu este în El, nici în noi, ci între noi. În acest standard, care stă între noi, putem găsi ceea ce ne conectează și ceea ce ne separă.

Acest standard este grupul. Dacă mă atașez de prietenii din grup, atunci, în aceeași măsură mă descopăr în adeziune cu Creatorul. Grupul îmi oferă capacitatea de a măsura parametri concreți, „înălțimea” și „greutatea” iubirii și urii mele, prin care ating adeziunea cu Creatorul.

În funcție de măsura adeziunii mele cu grupul de zece, pot determina măsura umplerii mele cu lumină. La urma urmei, nu am nicio posibilitate să măsor lumina în sine, ci doar indirect, prin grup. Prin dorințele comune din grup, încep să simt lumina care îl umple.

Pot simți doar plăcere în propriile mele dorințe, iar acest lucru nu este suficient. Trebuie să verific cum, prin plăcerea din aceste dorințe, mă conectez cu cel care le împlinește și pe care eu, la rândul meu, îl împlinesc. Prin urmare, există condiția ca „Din iubirea pentru ființele create se ajunge la iubirea pentru Creator”.

Nu putem judeca lumina în sine, ci doar dorințele care sunt împlinite de ea, așa cum nu se vorbește despre electricitatea în sine, ci doar despre fenomenele electrice. Este grăitor faptul că electricitatea nu trece în interiorul firului, ci în jurul lui.

Așadar, grupul este standardul perfect pentru adeziunea mea cu Creatorul, asemenea unui diapazon prin care se evaluează sunetul unei coarde la un instrument muzical. Până când nu ating coarda și aceasta începe să sune, nu se poate spune nimic despre ea. Numai prin dorințe (Kelim) omul poate judeca lumina.

Un exemplu similar sunt notele muzicale prin care se evaluează o melodie. Notele indică ce corzi trebuie ciupite sau ce clape trebuie apăsate. Ele sunt scorul dorințelor cu care lucrăm pentru a auzi sunetele muzicii din noi înșine. O notă nu indică sunetul în sine, ci instrumentul care îl produce. Prin urmare, prin atingerea instrumentelor de conexiune cu grupul, atingem adeziunea cu Creatorul.

Din Lecția zilnică de Cabala 27.08.2018

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Ați spus de mai multe ori că unui om i se dă doar ceea ce poate îndura. Ce vreți să spuneți prin asta? Vedem că oamenilor li se dau lucruri pe care nu le pot îndura. Sau totuși, ei pot să îndure?

Răspuns: Pot. Ce anume nu pot îndura oamenii? Ni se pare doar că nu pot rezista la ceva sau nu pot supraviețui. Nu, omul supraviețuiește la orice, suportă totul și poate lucra asupra sa într-o asemenea măsură încât nicio altă creatură nu ar putea rezista la astfel de lucruri.

Întrebare: Ce înseamnă a îndura? Înseamnă să fii de acord cu această lovitură? Ce înseamnă să ieși din ea?

Răspuns: Chiar și a fi de acord, chiar și a înțelege, a realiza și a trece prin ea se numește ieșire dintr-o coborâre.

Întrebare: Care ar trebui să fie principiul călăuzitor în viață al unui om, pe baza acestui fapt?

Răspuns: Principiul vieții trebuie să fie foarte simplu: în loc să mă simt pe mine însumi, trebuie să-i simt pe ceilalți; trebuie să trăiesc nu în mine, ci în alții. Asta este. În esență, acest lucru duce la rezultatul corect.

Întrebare: Deci, spuneţi că dacă mă închid în mine, atunci o coborâre este inevitabilă? Dar dacă sunt mereu deschis către ceilalți și trăiesc pentru ei, atunci ies repede din aceste stări.

Răspuns: Da.

Întrebare: De ce sunt date coborârile?

Răspuns: O coborâre este dată pentru a goli omul de trecut, astfel încât să fie gata să fie umplut cu viitorul. Fiecare coborâre și fiecare urcare este o reînnoire interioară a omului.

Întrebare: Până când poate fi omul reînnoit? Ce vârf trebuie să atingă?

Răspuns: Până când el se reînnoiește complet. Aceasta este o stare în care omul se întoarce la rădăcina sufletului său. Și din acel moment, nu mai este nevoie să se schimbe interior, ca să spunem așa.

Întrebare: Se întorc la locul lor permanent?

Răspuns: Se întorc la locul lor, la punctul lor inițial, în sufletul lui Adam.

Întrebare: „Sufletul lui Adam”, vreţi să spuneţi că este un singur suflet?

Răspuns: Da, omul se întoarce la punctul său din acest suflet. Fiecare ființă umană trebuie să parcurgă această cale de urcări și coborâri pentru a se întoarce în acel punct. Nu putem scăpa de el.

Întrebare: Cunoaștem acest punct dinainte? Știm încotro ne îndreptăm?

Răspuns: Nu-l putem cunoaște pentru că încă nu-l putem simți.

Întrebare: În ce moment încep să-l simt?

Răspuns: În măsura în care te apropii cu adevărat de el.

Întrebare: De ce ne este dat să nu-l simțim?

Răspuns: Pentru că încă nu avem calitățile dăruirii, iubirii și conexiunii cu ceilalți, cu alte suflete și așa mai departe.

Întrebare: Mă îndrept spre acea conexiune care ne va uni într-un singur întreg? Într-acolo mă îndrept?

Răspuns: Da, prin urmare, porunca, condiția principală, este: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 11/11/25

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→