Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de azi – dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 3

Corecţii de-a lungul timpului

ÎNCLINAȚIA (NU ÎNTOTDEAUNA) REA

Când înţelepţii noştri scriu despre Ieţer HaRa (înclinaţia rea), ei se referă la modul în care ne folosim invidia în scopul de a-i răni pe alţii, sau pentru a beneficia de pe urma lor. Dacă însă, folosim invidia, pofta trupească şi onoarea corect, ele devin propriile noastre mijloace de corectare. Din acest motiv Sfântul Şlah a scris, ”Cele mai rele calităţi sunt invidia, ura, avariţia, pofta şi aşa mai departe, ele fiind calităţile relei înclinaţii – chiar acelea cu ajutorul cărora el îl va servi pe Creator.”⁶⁴

Noi însă, inerent, folosim aceste înclinaţii în mod negativ, aşa cum este scris (Geneza 8:21), ”Înclinaţia din inima omului este rea, încă din tinereţea sa.” Tot astfel Şimon Aşkenazi a scris, ”Nu există nici un rău, ci o înclinaţie rea”⁶⁵ dar şi, câteva secole mai înainte, Midraş Raba a stabilit că ”Oamenii sunt cufundaţi în înclinaţia rea, aşa cum este spus, ”Căci înclinaţia din inima omului este rea, încă din tinereţea sa.””⁶⁶

Abraham a descoperit că, dintre toate creaturile, doar omul posedă o înclinaţie rea. De aceea marele Ramchal a scris, ”Nu există nici o altă creatură care să poată face atâta rău, precum omul. El poate păcătui şi se poate răzvrăti, iar înclinaţia din inima omului este rea, încă din tinereţea lui, aşa cum nu se întâmplă cu nici o altă creatură.”⁶⁷

Baal HaSulam scrie că înclinaţia rea este dorinţa de a primi.⁶⁸ În capitolele anterioare am afirmat însă, că dorinţa de a primi este de fapt conţinutul Creaţiei şi că omul constituie cel de-al patrulea şi cel mai dezvoltat nivel al dorinţei de a primi. Atunci de ce dorinţa noastră de a primi este sursa tuturor relelor?

Problema constă în faptul că dorinţa de a primi, la nivelul vorbitor, uman, nu este statică. Ea creşte constant şi vrea să aibă tot mai mult. Cu cuvintele înţelepţilor noştri, ”Omul  părăseşte lumea asta, fara sa deţinâ nici măcar jumătate din ceea ce-şi doreşte, căci acela care are o sută de dorinţe doreşte două sute; cel care are două sute de dorinţe, patru sute.”⁶⁹ Pentru că ne dorim în permanenţă mai mult, simţim tot timpul că ne lipseşte ceva. Sfântul Şlah spune şi el, ”Acela care nu este mulţumit este întotdeauna în deficit”⁷⁰ şi ca atare, este în permanenţă nefericit şi nesatisfăcut. Uitându-ne la societatea noastră de consum, putem observa că, dacă ne abandonăm acestui element al naturii noastre, vom fi aruncaţi într-o ”vânătoare de plăceri” nesfârşită, de nepotolit şi care, nici măcar nu ne poate face fericiţi.

Aşadar Abraham a înţeles că înclinaţia rea, ura şi alienarea care au apărut între babilonieni, provocau toate problemele lor şi nu exista nici o speranţă ca acest ferment să se domolească de unul singur. Cu toate acestea, el a realizat şi că a avea o dorinţă de a primi deosebit de puternică, este un lucru necesar pentru împlinirea scopului Creaţiei, pentru ca omul să realizeze Dvekut-ul (adeziunea, echivalenţa de formă) cu Creatorul. În completarea citatului de mai sus, adăugăm cuvintele lui Ramchal, ”Dar, pe de altă parte, când el (omul) este corectat şi completat, el se ridică mai presus de tot şi merită să adere (să se alipească) la El şi toate celelalte creaturi sunt dependente de el.”⁷¹

De aceea, în loc să încerce să anihileze înclinaţia rea, Abraham a dezvoltat o metodă prin care oamenii să-şi poată corecta, sau ”îmblânzi” înclinaţiile, adică ego-urile, beneficiind astfel, în urma creşterii acestora. De îndată ce şi-a dezvoltat metoda, el a început să o împărtăşească oricui, fără excepţie, aşa cum depune mărturie Maimonides, ”El a început să anunţe întreaga lume.”⁷²

Aşa cum am menţionat în Introducere, Maimonides a scris că Abraham ”şi-a plantat învăţătura (faptul că există un singur Dumnezeu, o singură forţă în lume)  în inimile lor, a compus cărţi despre acest lucru şi l-a instruit pe fiul său, Isac.”

Metoda lui Abraham însă, era potrivită doar pentru contemporanii săi. Ea nu se adresează şi nici nu este adecvată generaţiilor următoare. Înclinaţia rea de la nivelul vorbitor – dorinţa de a primi pentru noi înşine, cunoscută şi sub numele de ”egoism” – este într-o continuă creştere şi dezvoltare, de aceea, la vremea în care poporul lui Israel a crescut, a devenit naţiune şi a părăsit Egiptul, a apărut necesitatea unei noi metode de corecţie.

Cei aproximativ trei milioane de oameni care au plecat din Egipt, erau diferiţi de cele şaptezeci de suflete care ajunseseră acolo, cu două sute de ani mai înainte. Dorinţa de a primi a Israelului aflat în Egipt, a crescut extraordinar de mult şi a necesitat un set clar de instrucţiuni, pentru a fi corectat.

64 – Rabbi Isaiah HaLevi Horowitz (Sfântul Shlah), În zece declarații, “Declarația șase.”

65 – Rabbi Shimon Ashkenazi, Yalkut Shimoni [Antologia lui Shimoni], Micah, Capitolul 7, continuare notificării 556.

66 – Midrash Rabah, Shemot [Exodul], Porțiunea 30, Paragraful 17.

67 – Ramchal (Rav Moshe Chaim Lozzatto), Daat Tevunot, 154, 165.

68 – Rav Yehuda Leib HaLevi Ashlag (Baal HaSulam), Scrierile lui Baal HaSulam,Shamati [Am auzit], Articolul 5, “Lishma este o trezire de Sus, și de ce avem nevoie de o trezire de jos (Ashlag Research Institute, Israel, 2009), 518.

69 – Midrash Rabah, Kohelet [Ecleziastul], Porțiunea 1, Paragraful 34.

70- Rabbi Isaiah HaLevi Horowitz (Sfântul Shlah), “Poarte literelor,” Art. 60, “Satisfacție.”

71 – Ramchal (Rav Moshe Chaim Lozzatto), Daat Tevunot, 154, 165.

72 – Maimonides, Yad HaChazakah (Mâna puternică), Partea 1, “Cartea științei,” Capitolul 1, Art. 3.

Filed under: Antisemitism - Niciun comentariu→

Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de azi – dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 3

Corecţii de-a lungul timpului

EVOLUȚIA METODEI DE CORECȚIE

În capitolul anterior, am spus că dorinţele evoluează, de la nivelul mineral, la vegetal, animal şi vorbitor. Am afirmat că această progresie are loc atât extern, cât şi intern, în noi. Deasemenea, am spus că doar la nivelul vorbitor din interiorul nostru avem liberă alegere dar, pentru a face alegeri benefice, trebuie mai întâi să învăţăm cum operează Natura, la rădăcina sa.

În sfârşit, am afirmat că Israelul reprezintă dorinţa de a cunoaşte rădăcina, pe Creator, Acela ca a Făcut tot ceea ce există iar Abraham a fost primul om care a descoperit această rădăcină. El a încercat să-i instruiască pe contemporanii săi şi astăzi noi, evreii, vlăstarele acestei dorinţe, trebuie să ducem mai departe vocaţia lui Abraham, să-i ducem la bun sfârşit sarcina.

Abraham a descoperit că singura problemă cu care se confruntau concetăţenii săi era ego-ul lor în continuă creştere. Aceştia deveneau prea egoişti, pentru a mai putea menţine o societate sustenabilă. Ei erau cândva, ”De o singură limbă şi o singură vorbire” dar, datorită ego-urilor lor mărite, deveniseră alienaţi şi necomunicativi. Ei ajunseseră să fie atât de indiferenţi unii faţă de altii, atât de nepăsători şi preocupaţi de preamărirea sinelui încât, aşa cum s-a menţionat în capitolul anterior, ”Dacă o persoană cădea şi murea (în timpul construirii turnului Babel) nu îi păsa nimănui. Dar dacă o cărămidă cădea, cu toţii se aşezau şi se căinau spunând, ”Oare când va urca o alta în locul acesteia””.⁶²

Abraham a descoperit un fapt încă şi mai îngrijorător şi anume că ego-ul nu avea să-şi contenească creşterea. Aceasta era o trăsătură inerentă a naturii umane: creşterea ego-ului, alimentată de invidia simţită faţă de ceilalţi. În ”Întroducere la cartea Panim Meirot uMasbirot (Faţa strălucitoare şi ospitalieră)”, Baal HaSulam scrie, ”Creatorul a inculcat în mase (oameni) trei înclinaţii, numite invidie, poftă trupească şi onoare. Datorită acestora, masele se dezvoltă nivel după nivel, pentru a rezulta o faţă de om întreg.”⁶³ Cu alte cuvinte, invidia nu este ceva rău în sine, totuşi noi trebuie să ne confruntăm cu ea, să o corectăm şi să-i dăm o direcţie constructivă.

62 – Pirkey de Rabbi Eliezer [Capitolele Rabbi Eliezer], Capitolul 24

63 – Rav Yehuda Leib HaLevi Ashlag (Baal HaSulam), Scrierile lui Baal HaSulam, “Introducere la cartea, Panim Meirot uMasbirot [Fața strălucitoare și prietenoasă]” (Ashlag Research Institute, Israel, 2009), 134.

Filed under: Antisemitism - Niciun comentariu→

Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de azi – dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 2 – Doresc, prin urmare exist

UN PUNCT ÎN INIMĂ

Acest nivel a fost numit de Rabi Natan Şapiro, ”vorbitor cu frică de Dumnezeu”. Este acea dorinţă care ne îndeamnă să explorăm cum funcţionează această lume, ce anume o face să funcţioneze astfel şi din ce motiv. Aceasta este dorinţa pe care o numim ”Israel”, Iaşar El (direct la Creator) iar în Abraham, ea a apărut ca o necesitate de a cunoaşte ”Cum era posibil ca această roată să se învârtească, la infinit, fără un conducător? Cine o învârteşte, căci de una singură, nu se poate rostogoli?”⁵⁶

Baal HaSulam a numit această dorinţă de a-L cunoaşte pe Creator, ”punctul din inimă”. În ”Introducere la Cartea Zoharului”, el arată că inima poate fi văzută ca fiind totalitatea dorinţelor unei persoane iar ”punctul din inimă”, dorinţa noastră îndreptată către Creator.⁵⁷ Profesorul meu, Rav Baruch Şalom HaLevi Aşlag (Rabaş), primul fiu al lui Baal HaSulam şi succesorul său, a explicat că ”punctul din inimă” este dorinţa numită ”Israel”. Cu cuvintele sale, ”Într-o persoană mai există şi Israel … dar este numit ”un punct din inimă””.⁵⁸

Acum putem înţelege de ce Abraham era atât de doritor să împărtăşească ceea ce a descoperit. El ştia că dorinţele umane evoluează şi mai ştia că, pe măsură ce evoluează, ele se vor îndrepta spre dobândirea de bogăţie, putere, dominaţie asupra altora şi cunoaştere. Pentru Abraham era clar că, fără a cunoaşte natura dorinţelor umane, oamenii nu vor fi capabili să se stăpânească şi nici să-şi conducă în mod corespunzător, societatea.

După ce Nimrod a reuşit să stăvilească eforturile lui Abraham de a face să circule cunoştinţele sale printre babilonieni, acel om înţelept i-a adunat pe toţi aceia care au dorit să-l urmeze şi a părăsit Babilonul, pentru a-şi împrăştia mesajul în alte locuri. Moştenirea pe care ne-a lăsat-o Abraham spune că aceia care-i înţeleg învăţăturile trebuie să-şi împărtăşească cunoştinţele cu oricine este dispus să asculte. Sau, cu cuvintele din Cartea Zoharului, ”Abraham a săpat acea fântână (Beer Şeba). El a fondat-o pentru că i-a învăţat pe toţi oamenii din lume să-l servească pe Creator. Şi, o dată săpată, ea răspândeşte ape vii, care nu se opresc niciodată.”⁵⁹

Poporul Israelului de astăzi este alcătuit din descendenţii elevilor lui Abraham, oameni cu puncte în inimile lor, purtători ai punctului lui Israel ăn interiorul lor. Deşi astăzi acel punct este îngropat sub secole de ignoranţă, el există şi aşteaptă să fie reaprins. Conform cuvintelor Sfântului Şlah, ”Israel este numit ”Adunarea Israelului”, pentru că, deşi sunt despărţiţi, deasupra, la rădăcina sufletelor lor, ei constituie o unitate şi sunt o congregaţie, fiind parte din Domnul. Ramurile (poporul lui Israel) care doresc să se întoarcă la rădăcinile lor, trebuie să urmeze exemplul rădăcinilor lor, adică să se unească şi aici, jos. Când între ei apare separaţia, în mod clar este provocată separaţia şi retezarea deasupra, atât de departe se extinde această problemă. Din acest motiv, întreaga casă a Israelului trebuie să urmărească pacea şi să fie una, în pace şi unitate, fără nici o fisură, pentru a se asemăna Creatorului lor (a fi în echivalenţă de formă cu El), căci acesta este numele Domnului, ”Pace””.⁶⁰

De îndată ce Israelul se uneşte şi astfel, se corectează, ei îşi pot împlini vocaţia de a fi ”O lumină pentru naţiuni” (Isaia 42:6). Cu cuvintele lui Rabi Naftali Țvi Iehuda Berlin (NAȚIV din Volojin), ”Principalul motiv pentru care cei mai mulţi dintre noi trăim în exil, este acela că Domnul i-a dezvăluit lui Abraham, Tatăl nostru, că fiii săi urmează să fie o lumină pentru naţiuni, ceea ce este posibil de îndeplinit doar dacă ei vor fi împrăştiaţi în exil. Aşa s-au petrecut lucrurile cu Iacob, Tatăl nostru, când a ajuns în Egipt, acolo unde se aflau majoritatea oamenilor din poporul nostru. Prin aceasta, numele Lui a fost preamărit, căci ei au văzut providenţa Sa asupra lui Iacob şi a descendenţilor săi.”⁶¹

Vorbind despre evoluţia dorinţelor, rasa umană constituie cel de-al patrulea şi cel mai înalt nivel al dorinţelor, singurul care permite libera alegere. Dar, pentru a face alegerile corecte, oamenii trebuie să cunoască modul în care funcţionează totul, încă de la rădăcină. Poporul Israelian reprezintă dorinţa de a cunoaşte rădăcina, de aceea este responsabilitatea lor să studieze rădăcina şi să treacă percepţiile şi viziunile lor către restul umanităţii. În acest fel, fiecare om va şti cum să-şi facă alegerile pentru ca acestea să lucreze în beneficiul lor.

Pentru a obţine această cunoaştere, Abraham a alcătuit o metodă de studiu, pe care, de-a lungul veacurilor, înţelepţii au păstrat-o şi au dezvoltat-o. Următorul capitol va descrie evoluţia acestei metode care, încă de la scrierea Cărţii Zoharului, este cunoscută sub numele de ”Cabala”.

56 – Maimonides, Yad HaChazakah (Mâna puternică), Partea 1, “Cartea științei,” Capitolul 1, art. 1.

57 –  Rav Yehuda Leib HaLevi Ashlag (Baal HaSulam), Scrierile lui Baal HaSulam, “Introducere la Cartea Zohar,” items 43-44 (Ashlag Research Institute, Israel, 2009), 444.

58 – Rav Baruch Shalom Ashlag (Rabash), Scrierile lui Rabash, “Noapte în patul meu” (Ashlag Research Institute, Israel, 2008), 129.

59 –  Rabbi Shimon Bar Yochai (Rashbi), Cartea Zohar (cu comentariul Sulam [Scara] al lui Baal HaSulam, Noul Zohar, Parashat Toldot, vol. 19, art. 31 (Jerusalem), 8-9.

60 – Rabbi Isaiah HaLevi Horowitz (Sfântul Shlah), Masechet Sukkah [Treatise,Sukkah], Capitolul, “Tora, Lumină” (13).

61 – Rabbi Naphtali Tzvi Yehuda Berlin (NATZIV al Volojin), Haamek Davar [Pătrunde adânc în problemă] about Beresheet [Geneza], Capitolul 47:28.

Filed under: Antisemitism - Niciun comentariu→

CAPITOLUL 2 – Doresc, prin urmare exist

CE ESTE LIBERTATEA DE A ALEGE

Baal HaSulam ne-a arătat că diferenţa dintre nivelul vorbitor al realităţii şi celelalte trei niveluri, atât în totalitatea naturii cât şi în interiorul nostru, constă în aceea că noi nu suntem limitaţi de timp şi de spaţiu, atunci când alegem ce să atragem mai aproape şi ce să respingem. Altfel spus, rasa umană este singura specie, din întreaga Natură, care are libertatea de a alege. În timp ce toate celelalte creaturi urmează involuntar legile Naturii, noi putem alege dacă le urmăm sau nu. Din păcate, aşa după cum este evident din crizele globale de azi, atunci când alegem să ne împotrivim legilor Naturii, fără să cunoaştem toate implicaţiile acţiunilor noastre, suferim consecinţele dure ale greşelilor comise.

Deoarece şi interiorul nostru constă din aceleaşi patru niveluri, aceeaşi regulă ni se aplică şi nouă, astfel că doar acele dorinţe şi calităţi din interiorul nostru, care aparţin nivelului vorbitor, sunt acelea în care avem de fapt libertatea de alegere.

Dorinţele de bază, naturale, din interiorul nostru – pentru reproducea şi perpetuarea speciei, pentru adăpost şi hrană – corespund primelor trei niveluri ale dorinţelor din Natură – mineral, vegetal şi animal. Cel de-al patrulea nivel, ”vorbitor”, se manifestă în noi, prin dorinţe pentru bogăţie peste nevoile curente, pentru putere, faimă, respect şi cunoaştere.

Diferenţa fundamentală dintre cele trei niveluri de jos şi cel superior, este aceea că primele trei niveluri există în fiecare creatură de pe pământ. Fiecare creatură se străduieşte să asigure existenţa speciei sale şi să-şi crească urmaşii în siguranţă, într-un adăpost potrivit. Pe când cel de-al patrulea nivel al dorinţelor, cel pe care îl vom defini, în mare, ca fiind alcătuit din ”dorinţele pentru bogăţie, onoare şi cunoaştere”, este exclusiv uman.

La fel ca şi în totalitatea naturii, cele trei niveluri inferioare funcţionează automat, aşa cum dictează Natura. Singura înzestrare în care există libertatea de a alege, este nivelul vorbitor al dorinţelor. Prin urmare, trebuie ca mai întâi să învăţăm să lucrăm cu natura noastră interioară, mai înainte de a încerca să ne satisfacem dorinţele de nivel mai înalt.

Pentru a fi capabili să lucrăm cu cel de-al patrulea nivel al dorinţelor noastre, trebuie să ştim ce anume afectează aceste dorinţe, precum şi scopul existenţei lor în interiorul nostru. În sfârşit, mai există încă un nivel al dorinţelor, în noi, care le ”întrece” pe toate celelalte patru şi care există doar în oameni.

Filed under: Antisemitism - Niciun comentariu→

Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de azi – dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 2 – Doresc, prin urmare exist

CELE PATRU NIVELURI DIN NOI

Înţelepţii noştri afirmă, în plus, că nivelurile mineral, vegetal, animal şi vorbitor, nu aparţin exclusiv naturii externe. Ele există în fiecare dintre noi, constituind baza dorinţelor noastre şi însăşi structura internă a fiecărei dorinţe. Rabi Natan Neta Şapiro scrie, ”În om sunt patru forţe – mineral, vegetal, animal şi vorbitor – şi Israel mai are încă una, a cincea, căci ei sunt vorbitori cu frică de Dumnezeu.”⁵⁴

Baal HaSulam prezintă o explicaţie mai elaborată a modului în care aceste niveluri ale dorinţei lucrează, în interiorul nostru: ”Distingem patru diviziuni în cadrul speciei vorbitoare (oamenii), aranjate gradual, una deasupra celeilalte. Acestea sunt Masele, cei Puternici, cei Bogaţi şi cei Inteligenţi. Ele sunt egale cu cele patru niveluri prezente în întreaga realitate, numite Mineral, Vegetal, Animal şi Vorbitor.

”Cel mineral … generează cele trei niveluri, vegetal, animal şi vorbitor…. Dintre acestea, cea mai slabă forţă este cea vegetală. Flora operează atrăgând ceea ce-i este benefic şi respingând ceea ce este dăunător, aproape la fel cum o fac oamenii şi animalele. Cu toate acestea, nu există o senzaţie individuală în cadrul ei, ci o forţă colectivă, comună tuturor plantelor din lume…

”Deasupra lor se află nivelul animal. Fiecare creatură se poate simţi separat, atrăgând ceea ce îi este benefic şi respingând ceea ce îi dăunează. … Această forţă sensibilă a nivelului Animal, este extrem de limitată în timp şi în spaţiu, pentru că senzaţiile nu operează nici măcar la o distanţă mică faţă de corp. În plus, corpul nu simte nimic aflat în afara timpului său, adică în trecut sau în viitor, ci doar ceea ce are loc la momentul actual.

Deasupra lor se află nivelul vorbitor, care constă dintr-o forţă emoţională şi una intelectuală, acţionând împreună. Din acest motiv, puterea sa de a atrage ceea ce este bun şi de a respinge ceea ce este rău, nu este limitată de timp şi spatiu, aşa cum se întâmplă la nivelul animal. Cu ajutorul ştiinţei, care este o proprietate intelectuală, nelimitată în timp şi spaţiu, oricine îi poate învăţa pe ceilalţi, oriunde s-ar afla aceştia în realitate, în trecut sau în viitor, de-a lungul generaţiilor.”⁵⁵

54 – Rabbi Nathan Neta Shapiro, Revelează lucruri adânci, Parashat Shemot [Exodul].

55 –  Rav Yehuda Leib HaLevi Ashlag (Baal HaSulam), Scrierile luiBaal HaSulam, “Introducere la cartea, Panim Meirot uMasbirot [Fața strălucitoare și prietenoasă]” (Ashlag Research Institute, Israel, 2009), 134.

Filed under: Antisemitism - Niciun comentariu→

Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de azi – dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 2

Doresc,

prin urmare exist

Viaţa ca evoluţie a dorinţelor

În capitolul anterior am afirmat că numele Israel este alcătuit din: Iaşar (direct) şi El (Dumnezeu) şi a apărut atunci când Abraham a adunat un popor care dorea să ajungă la Creator, să-L descopere pe Domnul,fiind numit ”Israel” după această dorinţă. În acest capitol vom discuta despre formarea dorinţelor, în general şi despre formarea dorinţei pentru Creator, numită Israel, în particular. În acest scop trebuie să examinăm realitatea ca fiind o evoluţie a dorinţelor.

În 1937 Baal HaSulam a publicat Talmud Eser HaSefirot (Studiul celor zece Sefirot), un comentariu monumental asupra scrierilor lui Ari, autorul Arborelui vieţii. În acest comentariu autorul explică în detaliu faptul că, la baza realităţii stă dorinţa de a dărui, pe care o numeşte ”dorinţa de a copleşi cu daruri”, care a creat imediat dorinţa de a primi. Baal HaSulam arată că, din acest motiv, învăţaţii noştri depun mărturie că ”El este bun şi face bine”⁴¹ şi vorbesc despre ”Dorinţa Lui de a face bine creaturilor Sale”⁴².

În partea întâi a Studiului celor zece Sefirot, Baal HaSulam explică de ce dorinţa de a dărui a dat naştere dorinţei de a primi şi din ce motiv aceste două dorinţe sunt fundamentul întregii Creaţii. Iată cuvintele sale, ”De îndată ce El a contemplat creaţia în scopul de a-Şi delecta creaturile, această Lumină (plăcere) a iradiat şi s-a răspândit pe deplin de la El, dând formă plăcerilor pe care El Le-a contemplat. Totul este inclus în acel gând, pe care îl numim ”Gândul Creaţiei”. …Ari a spus că, la început, o Lumină superioară simplă a umplut întreaga realitate. Aceasta înseamnă că, atunci când Creatorul a contemplat gândul de a delecta creaturile şi Lumina s-a răspândit şi a plecat de la El, dorinţa de primi Plăcerile Sale a fost imediat imprimată în această Lumină”.⁴³

Pentru a accentua afirmaţia că dorinţa de a dărui (Creatorul) a creat dorinţa de a primi pentru a putea dărui acesteia plăcere, Baal HaSulam a intitulat această secţiune, ”Dorinţa de a copleşi cu daruri, din Emanator, în mod necesar a generat dorinţa de a primi din emanat şi aceasta (dorinţa de a primi) este vasul în care emanatul primeşte Abundenţa Sa.”⁴⁴

Aşlag, deşi s-a exprimat cu o mare claritate, nu a fost primul care a scris despre crearea dorinţei de a primi, de către dorinţa de a dărui. Rabi Isaia HaLevi Horovitz (Sfântul Şlah) a scris şi el că, ”Deoarece El a făcut favoarea de a face bine creaturilor Sale, El a dorit să le facă să beneficieze de adevăratul câştig, la fel ca şi în chestiunea creării relei înclinaţii (a dorinţei de a primi, a egoismului), care este în favoarea creaturilor.”⁴⁵

La fel ca şi ceilalţi doi învăţaţi menţionaţi anterior, Rabi Natan Sternhertz scrie în Likutei Halachot (Diverse reguli), ”Domnul Îşi măreşte binecuvântările şi bunătatea, pentru că doreşte să aducă beneficii creaturilor Sale, în cel mai bun mod dintre cele mai bune.”⁴⁶

Aşadar, dorinţa de a dărui – Creatorul – doreşte să acorde darurile Sale creaţiilor Lui iar noi trebuie să primim acest beneficiu, dăruirea. Ce este însă acest beneficiu, binele, pe care se presupune că trebuie să-l primim?

În ”Introducere la Studiul celor zece Sefirot”, Baal HaSulam scrie că beneficiul pe care ar trebui să-l primim, este dobândirea Creatorului, la fel cum a făcut-o Abraham, acum aproape 4000 de ani, după cum urmează, ”(după dobândirea Creatorului) omul simte minunatul beneficiu conţinut de Gândul Creaţiei, care este acela de a încânta creaturile Sale, prin mâna Lui plină, bună şi generoasă. Datorită abundenţei câştigurilor dobândite, între om şi Creator apare o dragoste minunată, curgând neîncetat asupra acelui om, urmând aceleaşi căi şi canale, prin care apare şi iubirea naturală. Toate acestea însă, sunt primite de o persoană doar incepand cu momentul dobândirii înainte.”⁴⁷

Pentru a ajunge la Creator, trebuie să avem calităţi similare cu ale Lui, sau, cu cuvintele lui Baal HaSulam, trebuie să obţinem ”echivalenţa de formă” cu El. În lucrarea, ”Introducere la cartea, Panim Meirot uMasbirot (Faţa strălucitoare şi ospitalieră)”, Aşlag scrie, ”Şi atunci, cum poate cineva dobândi Lumina… atâta vreme cât este separat şi aflat într-o formă total opusă … şi între ei (Creator şi persoană) există o mare ură? … Din acest motiv omul … se purifică treptat şi îşi inverează forma de primire, într-una de dăruire. Descoperiţi că persoana îşi egalizează forma cu aceea a sistemului de sfinţenie iar echivalenţa şi dragostea dintre ei, se reinstaurează … Apoi omul este recompensat cu Lumina … căci el a pătruns în prezenţa Creatorului.”⁴⁸

CELE PATRU NIVELURI ALE DORINȚEI

DAU FORMĂ REALITĂȚII

Atunci când au examinat realitatea, din perspectiva evoluţiei dorinţelor, cabaliştii au descoperit că dorinţa de a primi, pe care am descris-o anterior, este alcătuită din patru niveluri distincte – mineral (neanimat), vegetal (flora), animal (fauna) şi vorbitor (uman). Numeroşi învăţaţi şi cabalişti au discutat aceste patru niveluri, încă din vremea în care ARI a descris divizarea realităţii în aceste patru niveluri, în secolul al 16-lea.⁴⁹ MALBIM (Meir Leibuş ben Iehiel Michel Weiser)⁵⁰, Rabi Pinhas HaLevi Horoviţ⁵¹ şi RABaD (Rabi Abraham Ben David) care a scris, ”Toate creaturile lumii sunt la nivelul mineral, vegetal, animal şi vorbitor”⁵², sunt doar trei dintre numeroşii înţelepţi care au afirmat că realitatea este alcătuită din aceste patru niveluri.

Nici un învăţat nu este însă, atât de descriptiv ca Baal HaSulam. Scrierile lui, pe care le-a compus în mod intenţionat pentru a fi citite şi înţelese de toată lumea, detaliază sistematic şi elaborat structura realităţii, aşa cum a fost ea percepută, de-a lungul veacurilor, de către cabalişti şi învăţaţii evrei. În eseul său, ”Libertatea”, el explică structura dorinţelor minerale, vegetale, animale şi vorbitoare, în secţiunea ”Legea cauzalităţii”. El explică faptul că toate elementele realităţii sunt conectate şi iau naştere unul din celălalt. Iată cuvintele sale, ”Este adevărat că există o conexiune generală între toate elementele realităţii din faţa noastră, care respectă legii cauzalităţii, conform cauzei şi efectului, mişcându-se înainte. Aşa cum este întregul, tot astfel este şi fiecare componentă în sine, adică fiecare creatură din lume, dintre cele patru tipuri – mineral, vegetal , animal şi vorbitor – respectă legile cauzalităţii, conform cauzei şi efectului.

”Mai mult, fiecare formă particulară a unui comportament particular, care adoptată de o creatură aflată în această lume, este generată de cauze anterioare, silind-o pe aceasta să accepte strict acea schimbare comportamentală şi nu alta. Acest fapt este evident tuturor acelora care analizează căile Naturii, dintr-un punct de vedere pur ştiinţific şi fără urmă de părtinire. Într-adevăr, trebuie să analizăm această chestiune, pentru a ne permite să o examinăm din toate unghiurile.”⁵³

41 – Talmudul Babilonian, Masechet Berachot [Tratarea binecuvântărilor] p 44a; Maimonides,Mishneh Torah, “Regulile binecuvântării,” Capitolul 8, Regula 14; Rav Moshe Cordovero (Ramak), An Orchard of Pomegranates, Poarta 23, Capitolul 5; și numeroase altele.

42 – Rabbi Isaiah HaLevi Horowitz (Sfângul Shlah), Masechet Pesachim, Interpretarea șase, (27); Rabbi Menachem Nachum of Chernobyl, Maor Eynaim [Ochi strălucitori], Lech Lecha [Mergi înainte], Rabbi Tzadok HaCohen of Lublin, Gândurile celui harnic, art 19, și numeroase altele..

43 – Yehuda Ashlag, Talmud Eser Sefirot (Studiul celor zece Sefirot), Part 1, HistaklutPnimit (Reflexie interioară), Capitolul 2, art. 10-11 (Jerusalem: M. Klar, 1956), 17.

44 – ibid.

45 – Rabbi Isaiah HaLevi Horowitz (Sfântl Shlah), Masechet Pesachim, Interpretarea șase, (27).

46 – Rabbi Nathan Sternhertz, Likutey Halachot [Reguli asortate], “Regulile lui Tefilat Arvit[Rugăciunea de seară],” Regula nr. 4.

47 – Yehuda Ashlag, Talmud Eser Sefirot (Studiul celor zece Sefirot), Partea 1, “Introducere la studiul celor zece Sefirot,” art. 104-105 (Jerusalem: M. Klar, 1956), 31.

48 – Rav Yehuda Leib HaLevi Ashlag (Baal HaSulam), Scrierile lui Baal HaSulam, “Introducere la cartea, Panim Meirot uMasbirot [Fața strălucitoare și binevoitoare]” (Ashlag Research Institute, Israel, 2009), 150.

49 – Rabbi Itzhak Luria (the Holy ARI), Arborele vieții, Poarte 39, art. Nr. 3.

50 – Rabbi Meïr Leibush ben Iehiel Michel Weiser (MALBIM), on 1Kings, 8:10, Secținea, “Explicația Problemei.”

51 – Rabbi Pinhas HaLevi Horovitz, Sefer HaMikneh [Acțiunile cumpărării], Masechet Kidhushin [Treatise Betrothal], p 82a.

52 – Rabbi Abraham Ben David, (RABaD), The RABaD Comentariul la Cartea Creației, Capitolu 2, Studiul nr. 2.

53 – Rav Yehuda Leib HaLevi Ashlag (Baal HaSulam), Scrierile lui Baal HaSulam, “Liberatea” (Israel: Ashlag Research Institute, 2009), 415.

Filed under: Antisemitism - Niciun comentariu→

Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de azi – dr. Michael Laitman

UNITATE – PRIN URMARE, EGALITATE

Astăzi, singura noastră speranţă stă în unire, pentru că unitatea, aşa cum cum vom vedea în cele ce urmează, este direcţia forţei care ne conduce vieţile. Prin urmare, preocuparea noastră este de a învăţa cum  să ne unim. Este ceva posibil şi este ceva plauzibil, dar într-un timp de criză, această acţiune va necesita recunoaşterea forţei vitale şi generarea unui efort comun de colaborare şi cooperare, pentru a putea trăi conform principiilor acestei legi.

Merită subliniat faptul că unitatea nu necesită similaritate şi potrivire, mai mult chiar, este nevoie de discrepanţe, deasupra cărora să aibe loc unirea. astăzi, de exemplu, există mai multe denumiri în cadrul religiei iudaice, dar şi între evreii neafiliaţi. Unitatea evreiască ar presupune ca fără să ne schimbăm obiceiurile, fără să adoptăm o singură denumire, să ne unim şi să învăţăm să apreciem şi, în final, să ne îngrijim unii de alţii.

Poate că vi se pare imposibil acest lucru, dar să luăm cazul unei familii cu mai mulţi copii. În familia obişnuită fiecare copil are caracterul lui unic. Deseori aceste caractere se ciocnesc, aşa cum ne amintim din propria noastră copilărie, despre certurile cu fraţii şi cei de vârsta noastră. De multe ori ne gândim la fraţii şi surorile noastre cam aşa, ”Dacă nu ar fi fratele/sora meu/mea, niciodată nu l-aş accepta/aş accepta-o în preajma mea.” Dar însuşi acest fapt, de a fi împreună cu rudele noastre atât de diferite de noi, dovedeşte că acolo unde există dragoste, ne putem uni peste deosebiri.

Iată ce trebuie să facem – să ne unim peste deosebirile dintre noi. În acest fel vom simţi cu intensitate, atât calităţile noastre, deseori opuse, cât şi unitatea care se află deasupra lor. Atunci când se va petrece acest lucru, noi vom fi capabili să ne folosim la maximum diferenţele dintre noi, pe măsură ce fiecare va contribui cu perspective, idei şi moduri de acţiune originale, alcătuind astfel un întreg mult mai puternic. Aşa cum corpurile noastreau nevoie de diferite organe, pentru a lucra împreună şi a ne menţine sănătoşi, tot astfel şi noi, rămânem diferiţi, dar ne unim mai presus de diferenţe, pentru scopul comun de a îndeplini rolul poporului evreiesc – acela de a aduce naţiunilor, lumina unităţii.

Să ne întoarcem la topicul nostru anterior, acolo unde, în urma plecării lui Abraham din Babilon, oraşul a continuat să-şi cultive abandonul în egoism. Deşi nu este ceva rău în a căuta plăcerea şi desfătarea, atunci când este extrem de egoistă, această cale este auto-distructivă. Abraham a descoperit că adevăratul scop al vieţii este acela de a deveni similari cu forţa unică a vieţii, de a experimenta unitatea a tot ceea ce există. Înţelepţii noştri numesc această unitate Dvekut (adeziune) şi înţeleg prin aceasta că este necesar să dobândim cândva, calităţile Creatorului, să devenim similari sau chiar egali cu El.

”În ceea ce priveşte Dvekut-ul (adeziunea) cu forţele Marelui Nume şi cu calităţile Sale, te alipeşti la Domnul Dumnezeul tău, căci El este numele Său şi numele Său este El, căci tu eşti înrudit şi similar cu El iar Dvekut-ul cu El, este adevărata viaţă”³³ sunt cuvintele lui Rabi Meir Ben Gabai. La rândul său, Sfântul Șlah, a scris în Toldot Adam (Generaţiile omului), ”Învăţaţii noştri spuneau (Sota 14a), ”Și te vei alipi la Domnul”, vei adera la calităţile Sale şi apoi el se va numi Adam (bărbat, om), ca în adame la Elion (Eu voi fi la fel cu Cel mai de sus).”³⁴

În secolul al 20-lea, Baal HaSulam a explicat pe larg termenul Dvekut, defininindu-l ca ”echivalenţă de formă”, aceasta însemnând dobândirea ”formei” (a calităţilor) Creatorului. În ”Introducere la Prefaţă la înţelepciunea Cabalei” el a scris, ”În acest fel, (sufletul) va fi pregătit să primească toată abundenţa şi plăcerea înclusă în Gândul Creaţiei şi, în plus, va fi în Dvekut absolut (adeziune totală) cu El, în echivalenţă de formă.”³⁵

În ”Introducere la Cartea Zoharului”, Baal HaSulam adaugă, ”Omul îşi cumpără astfel, adeziunea totală la El, căci adeziunea spirituală nu este nimic altceva decât echivalenţa de formă, aşa cum spuneau învăţaţii noştri, ”Cum este posibil să ne alipim la El? Mai degrabă, să ne alipim la calităţile Sale””.³⁶

În timp, aşa cum am menţionat deja, grupul lui Abraham a crescut şi a devenit o naţiune, apărând nevoia unei noi metode de unire. Abraham a continuat să-şi predea învăţătura atâta timp cât fiecare om din Israel putea fi instruit. Dar, în timpurile când poporul lui Israel a părăsit Egiptul, număra deja 600000 de bărbaţi, în total circa trei milioane de oameni. Era imposibil să fie instruiţi fiecare dintre ei, prin predarea directă, de la profesor, la elev.

La poalele muntelui Sinai a apărut şi soluţia la această problemă. Acolo, în acel moment de răscruce din istoria poporului nostru, a fost enunţat principiul fundamental al Torei, valabil şi astăzi, în fiecare zi şi în fiecare clipă. Acesta este, aşa cum a fost exprimat de către Rabi Akiva, ”Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”.

Marele înţelept şi traducător, RASHI explică faptul că am primit Tora, lângă muntele Sinai, legile prin care urmează să ne unim, tocmai pentru că am fost de acord, din toată inima, să procedăm astfel. Cuvintele sale spun, ”Și Israel şi-a ridicat acolo tabără – ca un om, cu o singură inimă”.³⁷ Din acel moment înainte, unitatea a constituit bunul cel mai preţios al poporului evreu, mijlocul prin care îl putem dobândi pe Creator, putem să-i emulăm calităţile şi să obţinem Dvekut-ul, echivalenţa de formă (în calităţi) cu El.

Midraş Tana de Bei Eliahu scrie, ”Domnul le-a zis, lui Israel: ”Fiii mei, îmi lipseşte oare mie ceva, de ar trebui să cer de la voi? Și ce vă cer de fapt? Doar ca voi să vă iubiţi unii pe alţii, să vă respectaţi între voi şi să vă îngrijoraţi unii pentru ceilalţi, să nu existe nici o încălcare a legii, nici un furt sau urâţenie între voi.””³⁸

Cu timpul, unitatea a devenit atât de importantă, încât a întrecut orice alt comandament. Ea a devenit unica şi singura cale spre izbăvirea spirituală a Israelului şi spre salvarea sa, de toţi duşmanii. Midraş Tanhuma  scrie, ”Dacă o persoană ia un mănunchi de trestii, el nu le poate rupe dintr-o dată. Dar dacă le ia una câte una, chiar şi un copil le va frânge. La fel şi Israelul, el nu va fi izbăvit decât atunci când vor constitui un singur mănunchi.”³⁹

În acelaşi spirit, Masechet Derech Ereţ Zuta scrie, ”Iată ce ar spune Rabi Eleazar ha-Kapar, ”Să iubeşti pacea şi să urăşti divizarea. Măreaţă este pacea, căci, chiar şi atunci când Israel practica idolatria, dar era pace între ei, Creatorul spunea, ”Nu doresc să mă ating de ei (să le fac rău)”, aşa cum este scris (Hosea, 4:17), ”Efraim s-a unit cu idolii; lasă-l în voia lui.” Dar dacă există divizare între ei, ce se spune (Hos, 10:2)? ”Inima lor este divizată, acum vor suporta consecinţele greşelilor lor.””⁴⁰

Şi iată că, în ciuda a tot ceea ce s-a spus despre importanţa unităţii, atunci când privim în jurul nostru este evident că partea majoritară a poporului nostru, nu doreşte nici să se unească, nici să descopere beneficiile unităţii şi, în mod clar, nu vor să facă asta cu vecinii lor, aşa cum ne impune legea. Ca să înţelegem cum a ajuns acest principiu să domine existenţa poporului nostru şi acum, existenţa întregii lumi, trebuie să examinăm evoluţia realităţii dintr-un punct de vedere diferit de acela ştiinţific. Trebuie să privim realitatea ca fiind o evoluţie a dorinţelor. Atunci când vom analiza realitatea în acest fel, va deveni perfect clară motivaţia din spatele preeminenţei dorinţei de unitate, precum şi a dobândirii ulterioare a calităţii Creatorului. De aceea, subiectul capitolului următor este evoluţia dorinţelor.

33 – Rabbi Meir Ben Gabai, Avodat HaKodesh [The Holy Work], Partea 2, Capitolul 16.

34 – Rabbi Isaiah HaLevi Horowitz (The Holy Shlah), Toldot Adam [Generația omului], “Casa lui David,” 7.

35 – Rav Yehuda Leib HaLevi Ashlag (Baal HaSulam), Scrierile Baal HaSulam, “Introducere la Prefața înțelepciunii  Kabbalah” (Ashlag Research Institute, Israel, 2009), 155.

36 – Rav Yehuda Leib HaLevi Ashlag (Baal HaSulam), Scrierile lui Baal HaSulam, “Introducere la Cartea Zohar” (Ashlag Research Institute, Israel, 2009), 432.

37 – Rabbi Shlomo Ben Yitzhak (RASHI), Interpretarea lui RASHI a Torei, “Despre Exod,” 19:2.

38 – Midrash Tanah De Bei Eliyahu Rabah, Capitolul 28.

39 – Midrash Tanhuma, Nitzavim, Capitolul 1

40 – Ithak Eliyahu Landau, Rabbi Shmuel Landau, Masechet Derech Eretz Zutah, Capitolul 9, art 28-29 (Vilna: Printer: Rabbi Hillel, 1872), 57-58.

Filed under: Antisemitism - Niciun comentariu→

Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de azi – dr. Michael Laitman

ISRAEL – DORINTA CEA MAI ADANCA

Eforturile lui Abraham au condus la un rezultat uluitor și anume la nașterea unei națiuni, care cunoștea legile cele mai profunde ale vieții, Teoria fundamentală a Tot ceea ce există, sau cu cuvintele lui Maimonides:”În lume a fost constituită  o națiune care îl cunoaște pe Domnul”.²⁷

Adevărul este că Israel nu este doar numele unui popor. În ebraică, cuvântul Israel constă din două cuvinte: Iașar (direct) și El (Dumnezeu). Altfel spus, Isarel desemnează hotărârea de a dori să descoperi legile vieții, o dorință de a-l dobândi sau percepe pe Creator. Cu cuvintele lui Rabi Meir Ben Gabai, ”Semnificația numelui ”Israel” cuprinde și Iașar El (direct la Creator)”²⁸ Marele Ramchal, în Druș (predică scrisă) despre Rugăciunea Călătorului, a scris și el, cu simplitate, ”Israel – Iașar El”.

Cu alte cuvinte, Israel nu constituie un atribut genetic ci, mai degrabă direcția dorinței care l-a condus pe Abraham la descoperirile sale. Din punct de vedere genetic, primii israeliți au fost fie babilonieni, fie membri ai altor națiuni care s-au alăturat grupului lui Abraham. Înțelesul numelui lor era clar pentru israeliții din antichitate. Așa cum scria Maimonides, ei își aveau proprii învățători, pe leviți, care îi învățau să urmeze legile esențiale ale vieții.

Din păcate astăzi, nu mai știm faptul că ”Israel” se referă de fapt la dorința de a cunoaște legea fundamentală a vieții, pe Creator și nu face aluzie la o descendență genetică. Cei aproape 2000 de ani de ascundere a adevărului, până la ruinarea celui de-al doilea Templu, au șters practic, adevărul, că descoperirea lui Abraham a fost destinată tuturor oamenilor din lume, așa cum însuși Abraham a dorit să o împărtășească tuturor babilonienilor, ulterior ”începând să cheme toți oamenii lumii”, pentru a-l cita pe Maimonides.

De-a lungul veacurilor, doar cabaliștii au mai păstrat viu acest adevăr. Cabaliștii, cum ar fi Elimelech din Lijensk,²⁹ Șlomo Efraim Luntșiț³⁰, Haim Iben Attar³¹, Baruch Așlag³² și mulți alții, au scris cu claritate: Israel înseamnă Iașar El (direct la Dumnezeu).

Mai mult, nevoia de a descoperi această forță este astăzi mai acută ca niciodată. În Natură nu s-a schimbat nimic, față de vremea lui Abraham și Creatorul este încă, forța unică, cea care creează, guvernează și susține viața.

Ceea ce s-a schimbat astăzi, este faptul că avem nevoie de Creator, mai mult ca oricând. În vremea lui Abraham, umanitatea avea de ales între numeroase alte căi de urmat, în afară de calea adevărului a lui Abraham. Pe când azi, căile sociale se dovedesc treptat, ineficiente în rezolvarea declinului în ceea ce privește coeziunea și etica societății noastre.

Cu timpul, cultura babiloniană a dispărut și oamenii s-au dispersat în întreaga lume. Alienarea lor, precum și discordia socială, care au provocat decăderea acestora – reprezentată de prăbușirea turnului – a devenit discretă și greu de remarcat. Oamenii s-au mutat în alte locuri, luând cu ei cultura și atitudinea babiloniană, fără a fi conștienți că purtau mai departe de fapt, discordia și obiceiurile lor – sămânța viitoarelor neînțelegeri.

Acum, când avem o comunitate globală, fiecare criză este globală. Greșelile pe care le facem sunt plătite de întreaga lume, astfel încât, descoperirea lui Abraham despre forța unică, atotputernică, este informația salvatoare pe care trebuie să o luăm în calcul, dacă dorim să supraviețuim.

27 – ibid.

28 –  Rabbi Meir Ben Gabai, Avodat HaKodesh [Lumea sfântă], Partea 3, Capitolul 27.

[29 – Elimelech of Lizhensk, autor al Noam Elimelech (Plăcerea lui Elimelech),Likutei Shoshana (“Colecția trandafirului”) (publicata prima data în Levov, Ukraine, 1788), obținută de la http://www.daat.ac.il/daat/vl/tohen.asp?id=173

30 – Shlomo Ephraim Luntschitz, autor al Keli Yakar [Vasul prețios], Privind Beresheet [Genesis], 32:29.

31 – Chaim ibn Attar, în Ohr HaChaim [Lumina vieții], Bamidbar [Numere], Capitolul 23, art. 8, https://sites.google.com/site/magartoratemet/tanach/orhahaym

32 – Baruch Shalom Ashlag (Rabash), în Scrierile lui Rabash, Vol. 1, Articolul no. 9, 1988-89 (Israel: Ashlag Research Institute, 2008), 50, 82, 163.

Filed under: Antisemitism - Niciun comentariu→

Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de azi – dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 1

S-a născut o națiune

Nașterea poporului lui Israel

Mai înainte de a ne ocupa de semnificația și poziția în lume a poporului lui Israel, trebuie să înțelegem cum s-a format națiunea israeliană și cum s-a dezvoltat ea în continuare. Pentru moment, haideți să călătorim nouă mii de kilometri spre est și cca patru mii de ani înapoi , în timp, până în Mesopotamia antică, în inima Cornului Abundenței, leagănul civilizației. Situată pe un teritoriu vast, cu vegetație luxuriantă, întins între Tigru și Eufrat, în zona Iraq-ului de astăzi, un oraș-stat numit Babilon,a jucat rolul de gazdă pentru o civilizație înfloritoare. Fremătând de viață și activitate, el era centrul comercial al lumii antice.

Babilon, inima acelei dinamice civilizații, era ca o oală în fierbere, un substrat ideal în care au crescut și au înflorit mii de credințe și de învățături. Babilonienii practicau nenumărate feluri de idolatrie. Sefer HaIașar (Calea Celui Drept) descrie viața babilonienilor din acea vreme, precum și cultul lor: ”În acele zile, toți oamenii locului își făcea propriul zeu – zeități din lemn și piatră. Ei se închinau la idoli, aceștia devenindu-le zei. În acele zile, regele și toți servitorii săi, Terah (tatăl lui Abraham) și întreaga sa familie, erau primii între adoratorii de lemn și piatră. … (Terah) îi venera și se închina la ei și la fel făcea întreaga generație. Căci ei L-au abandonat pe Domnul, care i-a creat și nu mai exista nici măcar un om, în toată țara, care să-L cunoască pe Domnul…”¹⁶

Totuși, Abraham fiul lui Terah, care era cunoscut după numele Abram, poseda o anumită calitate care îl făcea unic: el era neobișnuit de sensibil, căutând adevărul științific cu mult zel. Abraham era un om iubitor, care a observat că oamenii din orașul său devin tot mai nefericiți. Gândindu-se la asta, el a descoperit că la baza nefericirii lor se găsea egoismul în creștere și alienarea dintre oameni. Într-o perioadă relativ scurtă de timp, ei au decăzut din postura de unitate și grijă reciprocă, când erau ”De o singură limbă și vorbire” (Geneza 11:1), într-una plină de vanitate și alienare, spunând ”Veniți, să ne construim un oraș și un turn, cu vârful în cer, să ne facem un nume” (Geneza 11:4).

De fapt, ei erau atât de preocupați să-și construiască turnul propriei lor mândrii, încât au uitat de oamenii care le erau cândva, ca niște frați. Lucrarea Pirkei de Rabi Eliezer (Capitolele lui Rabi Eliezer), una dintre Midrașim (comentariile) asupra Torei (Penateuch), oferă o descriere plină de viață nu doar a vanității babilonienilor, ci și a alienării cu care se priveau unii pe ceilalți. Este scris în carte, ”Nimrod a spus poporului său, ”Haideți să ne construim un oraș măreț și să locuim în el, ca să nu fim împrăștiați pe tot pământul, cum au fost cei dintâi oamen, să ne construim în el și un turn imens, care să se ridice spre cer… și să ne clădim un nume măreț pe pământ…”

”L-au construit înalt… cei care aduceau cărămizile, urcau pe partea estică iar aceia care coborau, o făceau pe partea vestică. Atunci când o persoană cădea și murea, nimănui nu-i păsa. Dar dacă o cărămidă cădea, ei se așezau și plângeau, zicând, ”Oare când va urca o alta în locul acesteia.”¹⁷

Atitudinea unuia față de celălalt, a concetățenilor săi, l-a tulburat pe Abraham așa încât acesta a venit să vadă comportamentul constructorilor. Pirkei de Rabi Eliezer continuă să descrie observațiile lui, despre animozitatea dintre oameni: ”Abraham, fiul lui Terah, a trecut pe acolo și i-a văzut construind orașul și turnul”. El a încercat să le vorbească și să le spună despre Creator, forța conducătoare a unității, pe care a descoperit-o, pentru a dovedi că lucrurile ar putea fi minunate, cu condiția ca oamenii să urmeze și ei, această lege a unității. ”Dar ei îi disprețuiau cuvintele”, se spune în carte. În plus, ”Ei doreau să vorbească fiecare pe limba celuilalt” ca mai înainte, ca atunci când aveau o singură limbă, ”Dar nu mai cunoșteau vorba celuilalt. Ce au făcut? Și-au scos săbiile și s-au luptat între ei, până la moarte. Și într-adevăr, acolo a murit o jumătate din omenire, răpusă de sabie.”

Datorită situației sumbre a poporului său, Abraham a luat hotărârea de a populariza principiul descoperit, indiferent de riscuri. În lucrarea sa, HaYad HaChazakah (Mâna puternică), cunoscută și sub numele de Mișne Tora (Repetarea Torei), renumitul învățat din secolul al 12-lea, Maimonides (RAMBAM), descrie hotărârea lui Abraham și eforturile depuse de el pentru a descoperi adevărurile vieții: ”După ce s-a dezbărat de tot ceea ce era considerat de neclintit, el a început să se întrebe…. El a început să analizeze, zi și noapte și să se întrebe, cum era posibil ca această roată să se învârtească, mereu, fără un conducător? Cine o învârtește, căci singură nu o poate face? Nu avea nici măcar un profesor sau un mentor. Mai mult, era blocat în Ur, orașul chaldeenilor, printre idolatri analfabeți, împreună cu mama și tatăl său, tot poporul adorând stelele și el – venerându-le alături de ceilalți.”¹⁹

În căutările sale, Abraham a descoperit unitatea, faptul că realitatea este unică și anume acea forță creatoare singulară, care creează, susține și conduce spre țel întreaga realitate. Maimonides scrie, ”(Abraham) a dobândit calea adevărului … cu propria sa înțelepciune corectă și a aflat că există un Dumnezeu care conduce… că El a creat totul și că, în tot ceea ce există, nu este un alt Dumnezeu în afară de El.”²⁰

Pentru a înțelege corect ce este ceea ce a dobândit  Abraham, nu uitați că, atunci când cabaliștii vorbesc de Dumnezeu, ei nu se referă la o ființă atotputernică, sau la o forță pe care trebuie să o venerezi, să o mulțumești și să o liniștești, care, la rândul ei îi răsplătește pe adoratorii devotați cu sănătate, bogăție, viață lungă și alte beneficii lumești. De fapt cabaliștii Îl identifică pe Dumnezeu cu Natura, cu întreaga Natură.

Rav Iehuda Așlag, cunoscut ca Baal HaSulam (Stăpânul Scarii), a explicat în mai multe rânduri și fără echivoc, ce înseamnă termenul ”Dumnezeu”. Pe scurt, el a explicat că Dumnezeu este sinonim cu Natura. În eseul său ”Pacea”, Baal HaSulam scrie (citatul este scurtat), ”Pentru a nu fi nevoiți să folosim de acum înainte, ambii termeni – Natura și Supraveghetor – între care, așa cum am arătat, nu există nici o deosebire… este cel mai bine să acceptăm cuvintele cabaliștilor care afirmă că HaTeva (Natura) este același lucru cu Elokim (Dumnezeu). Astfel, voi putea numi legile lui Dumnezeu ”poruncile Naturii” și invers, căci ele sunt unul și același lucru, nefiind nevoie să mai discutăm pe această temă.”²¹

”La vârsta de patruzeci de ani”, scrie Maimonides, ”Abraham a ajuns să-L cunoască pe Cel care l-a Făcut”, unica lege a Naturii, care creează toate lucrurile. Însă Abraham nu și-a păstrat descoperirea pentru sine: ”El a început să ofere soluții pentru problemele oamenilor din orașul Ur al Chaldeenilor, să discute cu ei și să le spună că drumul pe care au apucat-o nu era acela al adevărului.”²² Din păcate Abraham a intrat în conflict cu stăpânirea, care, în acest caz, era reprezentată de Nimrod, regele Babilonului.

Midraș Raba, scrisă în secolul al 5-lea e.n., prezintă o descriere însuflețită a confruntării lui Abraham cu Nimrod, aducând la lumină greutățile îndurate de Abraham, datorate descoperirii sale și a devotamentului său față de adevăr. ”Terah (tatăl lui Abraham) era un idolatru (care își câștiga traiul făurind și vânzând statui, în magazinul familiei). Odată, el a plecat undeva și l-a lăsat pe Abraham în locul lui, la magazin. Un om a intrat și a vrut să cumpere o statuie. (Abraham) l-a întrebat, ”Câți ani ai?”, iar omul a răspuns, ”Cincizeci sau șaizeci”. Abraham i-a spus: ”Vai și amar de acela care are șaizeci de ani și este nevoit să venereze o statuie veche de o zi.” Omul s-a simțit stânjenit și a plecat.

”Altă dată, a venit o femeie, cu un castron cu griș. Ea i-a spus, ”Ia-l ca ofrandă pentru statui.” Abraham s-a ridicat, a apucat un ciocan, a spart toate statuile, apoi a pus ciocanul în mâinile celei mai mari statui. Când tatăl său s-a întors, a întrebat, ”Cine a făcut asta?” (Abraham) a răspuns, ”A venit o femeie. Ea a adus un bol de griș și mi-a cerut să-l ofer statuilor. Eu am adus jertfa iar una dintre ele a spus, ”Mai întâi eu voi mânca”, și alta ”Ba eu voi mânca prima”. Cea mai mare s-a ridicat, a luat ciocanul și le-a spart pe celelalte”. Tatăl său a răspuns, ”Vrei să mă păcălești? Ce știu ele?” Dar Abraham i-a intervenit, ”Oare urechile tale aud, ceea ce spune gura ta?”²³

În acel moment, Terah a realizat faptul că nu-și mai poate disciplina fiul răsculat. ”(Terah) l-a luat (pe Abraham) și l-a dat pe mâna lui Nimrod (regele, dar și autoritatea spirituală supremă în Babilon). (Nimrod) i-a spus, ”Roagă-te la foc”. Abraham a răspuns, ”N-ar fi mai bine să mă rog la apă, pentru că aceasta stinge focul?” Nimrod a zis, ”Închină-te la apă!” (Abraham) a continuat: ”Atunci poate că ar trebui să venerez norul, care poartă apa?” (Nimrod) a spus, ”Venerează norul!”

”(Abraham) i-a spus: ”În acest caz, n-ar trebui oare să mă rog la vânt, care dispersează norii?” El i-a spus, ”Roagă-te la vânt!” (Abraham) i-a spus, ”Și n-ar trebui să venerăm omul, cel care îndură vântul?” (Nimrod) i-a spus: ”Vorbești prea mult; eu venerez doar focul. Am să te arunc în foc și fie ca Dumnezeu, pe care îl venerezi tu, să vină și să te salveze!

”Acolo se afla și Haran (fratele lui Abraham). El a zis, ”Dacă Abraham câștigă, am să mă declar de acord cu Abraham și, dacă Nimrod câștigă, voi spune că sunt de acord cu Nimrod.” Atunci când Abraham a coborât în cuptor și a fost salvat, ei l-au întrebat (pe Haran), ”De partea cui ești?” El a răspuns: ”De partea lui Abraham.” Atunci l-au luat și pe el, l-au aruncat în foc și el a murit, în prezența tatălui său. De aceea s-a spus, ”Și Haran a murit în prezența tatălui său, Terah”²⁴.

Abraham l-a înfruntat pe Nimrod, dar a fost alungat din Babilon și a plecat în direcția țării Haran (pronunțat Charan, pentru a se deosebi de Haran, fiul lui Terah). Abraham însă, nu s-a oprit din popularizarea descoperirii sale, doar pentru că a fost exilat din Babilon. Descrierile elaborate ale lui Maimonides ne spun, ”El a început să cheme întreaga lume, să le atragă atenția că există un singur Dumnezeu pentru întreaga lume… El a lansat chemări, călătorind din oraș în oraș și din regat în reagt, până când a ajuns în țara Canaan-ului…

”Și deoarece ei (oamenii din locurile pe unde umbla) se adunau în jurul lui și îi cereau lămuriri, el îi învăța pe toți… până i-a adus înapoi, pe calea adevărului. În final, mii și zeci de mii s-au adunat în jurul lui, aceștia constituind oamenii din casa lui Abraham. El și-a plantat principiul său în inimile lor, a compus cărți despre acesta și l-a instruit pe fiul său, Isac. Și Isac a stat, a predat învățătura și a alertat, l-a instruit pe Iacob și l-a numit profesor, pentru a sta și a preda…Iar Patriarhul Iacob și-a învățat toți fiii. El l-a separat pe Levi și l-a împuternicit să fie căpetenie, l-a pus să stea și să învețe căile Domnului…”²⁵

Pentru a garanta transmiterea adevărului de-a lungul generațiilor, Iacob ”a poruncit fiilor săi să nu oprească numirea împuterniciților, unul după celălalt, dintre fiii lui Levi, astfel ca învățătura să nu se piardă. Acest proces a continuat și s-a dezvoltat, în copiii lui Iacob și în aceia care îi însoțeau.”²⁶

16 Sefer HaYashar [Calea Celui Drept], Porțiunea Noah, Parasha 13 art 3.

17 Pirkey de Rabbi Eliezer [Capitolele lui Rabi Eliezer], Capitolul 24

18  ibid.

19  Rav Moshe Ben Maimon (Maimonides), Mishneh Torah (Yad HaChazakah (Mâna puternică), Part 1, “Cartea Științei,” Capitolul 1, Art 1.

20  Maimonides, Yad HaChazakah (Mâna puternică), Partea 1, “Cartea Științei,” Capitolul 1, Art 10.3.

21  Rav Yehuda Leib HaLevi Ashlag (Baal HaSulam), Scrieriile lui Baal HaSulam, “Pacea în lume” (Ashlag Research Institute, Israel, 2009), 406-7.

22  Maimonides, Yad HaChazakah (Mâna puternică), Partea 1, “Cartea Științei,” Capitolul 1, Art 12.3.

23  Midrash Rabbah, Beresheet, Porțiunea 38, Art 13.

24  Midrash Rabbah, Beresheet, Porțiunea 38, Art 13.

25  Maimonides, Yad HaChazakah (Mâna puternică Part 1, “Cartea Științei,” Capitolul 1, Art 15.3.

26 Maimonides, Yad HaChazakah (Mâna puternică Part 1, “Cartea Științei,” Capitolul 1, Ite Art m 16.ibid.

Filed under: Antisemitism, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de azi – dr. Michael Laitman

INTRODUCERE

”Dacă o persoană ia un mănunchi de trestii, el nu le poate

frânge pe toate o dată. Dar chiar și un copil le rupe,dacă le ia

pe fiecare, pe rând. Tot astfel Israelul, nu va fi izbăvit

decât atunci când vor fi, cu toții, ca un singur mănunchi.”

(Midraș Tanhuma, Nițavim, Capitolul 1)

Pe parcursul istoriei poporului evreu, calitățile emblematice ale națiunii noastre au fost unitatea și garanția reciprocă (cunoscută și ca responsabilitatea reciprocă). Nenumărați înțelepți și lideri spirituali au scris despre semnificația acestor două caracteristici, numindu-le inima și sufletul națiunii noastre, declarând că salvarea și izbăvirea pot să vină doar atunci când există unitate in Israel.

De fapt, conceptul de unitate a fost atât de important, încât a trecut înaintea aceluia al devotamentului față de Creator și al respectării comandamentelor. Un număr considerabil de lideri spirituali și texte sacre evreiești, din toate generațiile, subliniază importanța unității, mai presus de orice altceva. Masechet Derech Ereț Zuta, scrisă aproximativ în același timp cu Talmudul, este una dintre numeroasele declarații ale acestui spirit: ”Chiar și atunci când Israel se roagă la idoli dar între ei domnește pacea, Domnul spune, ”Nu vreau să le fac rău”. …Dar dacă se sfădesc, ce se spune despre ei? ”Inima lor este divizată; acum vor suporta consecințele vinovăției lor.””²

După ruinarea celui de-al doilea Templu, unitatea și dragostea frățească au ajuns la apogeu. Talmudul Babilonian, una dintre numeroasele surse, ne învață că al doilea Templu a fost distrus din cauza urii nefondate și a divizării din interiorul Israelului. Sursele declară, mai mult, că ura nefondată este atât de dăunătoare, încât impactul ei este similar cu acela produs de cele trei mari rele, care au condus la ruina primului Templu, luate împreună: idolatria, incestul și vărsarea de sânge. Masechet Ioma ne explică această lecție, cu claritate: ”Cel de-al doilea Templu… de ce a fost distrus? Deoarece în el se găsea ura nefondată, acest fapt vă învață că ura nefondată este egală cu toate cele trei transgresiuni laolaltă – idolatria, incestul și vărsarea de sânge -.”³

Este evident că unitatea, frăția și garanția reciprocă fac parte din ADN-ul națiunii noastre, dar, în plus, acestea constituie esența salvării noastre, când le-am avut, ele ne-au ferit de suferințe și când ne-au lipsit, au permis apariția nenorocirilor. În aceste vremuri grele ale egoismului și narcisismului exacerbat, avem nevoie, mai mult ca oricând, de unitate și, cu toate acestea, ea pare mai inaccesibilă astăzi, decât în oricare alt moment din istorie.

În urmă cu trei mii patru sute de ani, la poalele muntelui Sinai, am stat ca un singur om, cu o singură inimă, astfel am devenit o națiune. De atunci, unitatea ne-a susținut, prin ploaie și pe vreme bună, așa cum scrie renumitul predicator și scriitor Rabi Kalonymus Kalman Halevi Epstein, în bine-cunoscuta sa lucrare, Maor va Șemeș (Lumină și soare): ”În ciuda faptului că generația lui Ahab era alcătuită din adoratori de idoli, ei au luptat și au câștigat bătălii, pentru că erau uniți. Cu atât mai mult atunci când este unitate în Israel și toți se angajează în studiul Torei de dragul Ei… Prin aceasta ei îi supun pe toți cei care li se opun și tot ceea ce rostesc, Domnul le împlinește acele dorințe.”⁴

Urmându-l pe Moise, am sosit în Canaan, l-am cucerit, l-am transformat în Țara Israelului, apoi am fost iar exilați, de această dată în Babilon. După ce Mordechai ne-a unit în Babilon, ne-am întors, deși numai două dintre cele douăsprezece triburi inițiale și am pus bazele celui de-al doilea Templu. Atâta vreme cât ne-am păstrat unitatea, am rămas suverani și ne-am păstrat și Templul. Dar, de îndată ce ne-am abandonat dragostea frățească, am fost copleșiți de dușmani și exilați timp de mai multe secole.

Divizarea și ura nefondată, care au provocat ruina celui de-al doilea Templu și exilul națiunii din țara sa, nu au oprit însă, dezvoltarea noastră din exil. Pe parcursul celor două milenii care au urmat, ne-am păstrat identitatea, menținând o relativă separare față de viața culturală a națiunilor în care am trăit.

Dar începând cu epoca Iluminismului, am început să adoptăm treptat o cultură care laudă diferențierea și realizarea individuală, tolerând exploatarea celor slabi și nevoiași. În ultimele decenii, am excelat atât de puternic în cultivarea interesului propriu și a meritului personal,  încât am devenit ca societate, complet opuși față de comunitatea umană și iubitoare, pe care am creat-o în zorii națiunii noastre.

În lumea de astăzi, domnește tonul și atmosfera auto-investirii și egoismului, la limita narcisismului. În cartea lor, plină de înțelesuri, Narcisismul epidemic: Viața în epoca meritului personal, psihologii Jean M. Twenge și Keith Campbell descriu conceptul definit de ei ca ”Ridicarea continuă a narcisismului în cultura noastră”⁵, precum și problemele provocate de acesta. Ei explică ”Statele Unite ale Americii suferă astăzi de un narcisism epidemic. …trăsăturile personalității narcisiste cresc la fel de rapid precum obezitatea.”

În continuare, situația se înrăutățește, ”Creșterea narcisismului se accelerează, ritmul de creștere fiind mai rapid în anii 2000, decât în deceniile anterioare. În 2006, unu din patru studenți au fost de acord cu majoritatea punctelor de pe scala standard de măsurare a trăsăturilor narcisiste.”⁶

Noi, evreii, moștenitorii principiului, ”Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, nu numai că stăm și asistăm la celebrarea egoismului, dar ne și alăturăm sărbătorii, mulți dintre noi conducând chiar, haita și confiscând prada, de câte ori este posibil. Am îmbrățișat zicala, ”Când ești la Roma, fă la fel ca romanii”, cu un entuziasm spectaculos și, procedând astfel, multe nume evreiești au devenit sinomice cu bogăția și puterea. Nu există nici o îndoială că nu urmărim puterea și bogăția în scopul de a ne demonstra superioritatea față de toți ceilalți. Cu toate acestea, atunci când evreii capătă notorietate datorită acestor două caracteristici, ei se fac remarcați nu datorită câștigurilor realizate, ci și pentru moștenirea lor.

Deși ni se pare nedrept, evreii și statul evreu nu sunt priviți ca și celelalte state și națiuni. Ei sunt tratați special, atât în sens pozitiv, cât și negativ.

Există și un motiv serios pentru acest fapt. Când Abraham a descoperit forța singulară care conduce lumea, aceea la care facem referire prin cuvintele ”Creatorul”, ”Dumnezeu”, Hașem, HaVaYaH, (Yud-Hei-Vav-Hei, ”Domnul”), el a dorit să anunțe întreaga lume. Fiind un babilonian cu un înalt statut social și spiritual, fiul unui făuritor de idoli și statui, el se găsea și în poziția de a se face auzit. El a plecat în alte părți, ajungând în final în Canaan,  doar după ce regele Nimrod a încercat să-l omoare și, ulterior, l-a surghiunit din Babilon.

Rav Moșe Ben Maimon (Maimonides) descrie cum, de-a lungul întregii sale călătorii, el a continuat să caute suflete prietene, cu care să-și poată împărtăși descoperirea: ”El a început să cheme întreaga lume, să-i anunțe că există un singul Dumnezeu pe lume… A făcut anunțuri, umblând din oraș în oraș și din împărății, în împărății, până când a ajuns în țara Canaanului… Și, deoarece ei (oamenii din locurile pe unde a umblat) s-au adunat în jurul său și i-au cerut să le vorbească, el i-a învățat pe fiecare… până i-a adus pe calea adevărului. În final, s-au adunat în jurul lui mii și zeci de mii de oameni, formând poporul ”casa lui Abraham”. El a sădit în inimile lor acest principiu de bază, a scris cărți despre el și conform lui și-a educat fiul, pe Isac. Iar Isac a stat și l-a învățat, l-a avertizat și l-a informat pe Iacob, numindu-l pe acesta învățător, pentru a sta și a învăța pe alții… Și Patriarhul Iacob i-a învățat pe toți fiii săi, l-a separat pe Levi, numindu-l cap și punându-l să stea și să învețe căile Domnului…”⁷

Renumita lucrare Kozari relatează că, începând cu Iacob, ”Dumnezeirea se revelează în colectiv și de atunci începe numărarea anilor strămoșilor, așa cum ne-a fost dată prin legea lui Moise (Tora), ca noi să cunoaștem ce s-a petrecut din zilele lui Moise și până astăzi.”⁸

Prin urmare, unitatea a devenit o condiție pentru dobândirea percepției lui Dumnezeu, sau a Creatorului – așa cum Îl numesc deseori, cabaliștii (din cauze pe care nu le vom detalia aici, acestea depășind subiectul cărții noastre). Fără unitate, era, pur și simplu imposibilă orice avansare. Cei care au fost capabili să se unească, au devenit poporul lui Israel și l-au dobândit pe Creator, forța singulară care creează, guvernează și conduce întreaga realitate. Aceia care nu au fost capabili să facă asta, au rămas în afara acelei percepții, dar totuși, cu un simț al faptului că israeliții cunosc ceva si ei nu, dețin ceva care le aparține și lor, dar pe care nu îl pot avea.

Aceasta este rădăcina urii față de Israel, care a devenit mai târziu anti-semitism. Este sentimentul că evreii dețin ceva, pe care nu îl împart cu restul lumii deși ar trebui să o facă.

Într-adevăr, evreii trebuie să împartă acesta cu lumea. Așa cum Abraham a încercat să-și împărtășească descoperirea cu toți concetățenii din Babilon la fel trebuie să procedăm și noi, evreii, descendenții săi. Aceasta este semnificația expresiei ”O lumină pentru națiuni”. La această obligație s-a referit marele Rav Kook, primul rabin șef al Israelului, folosind stilul său elocvent, poetic, atunci când a scris, ”Mișcarea autentică a sufletului israelian, aflat la apogeul său, este exprimată doar de forța sa sacră, eternă, care curge în interiorul spiritului său. Ea este aceea care l-a creat, îl alcătuiește și îl va face în continuare, o națiune care să stea ca o lumină pentru națiuni, pentru mântuirea și salvarea întregii lumi, având scopul său specific, propriu, cât și pentru împlinirea scopurilor globale, toate fiind conectate între ele.”⁹

La același angajament s-a referit și Rav Iehuda Leib Arie Altar, cu cuvintele sale, ”Copiii lui Israel sunt garanții faptului că au primit Tora pentru a corecta întreaga lume, inclusiv națiunile.”¹⁰

Ce anume suntem noi obligați să transmitem națiunilor? Exact această unitate, prin care omul descoperă forța unică și singulară, care creează viață, pe Dumnezeu. Cu cuvintele lui Rabi Șmuel Bornstein, autorul lucrării Șem MiȘmuel (Un nume din Samuel), ”Scopul Creației a fost acela ca totul să existe în unitate… Dar, din cauza păcatului, materia a degenerat într-atât încât, nici măcar cei mai buni din fiecare generație, nu au mai fost capabili să se unească pentru a-l servi pe Domnul, ci au rămas doar câțiva, separați.”¹¹

Din acest motiv, continuă Rabi Bornstein, doar aceia care puteau să se unească au făcut-o, în timp ce restul s-au îndepărtat de aceștia, până când aveau să fie capabili să se alăture în unitate. Iată spusele sale, ”Corecția a început o dată cu alcătuirea unei adunări și asocieri a poporului, cu scopul de a-L servi pe Creator, începând cu Patriarhul Abraham și cu descendenții săi, în așa fel încât să se constituie într-o comunitate solidă a muncii pentru Dumnezeu. Atunci când a separat oamenii, prima dată a provocat separația rasei umane în timpul Babilonului, ideea Lui (a Creatorului) a fost aceea de a-i dispersa pe toți făptuitorii de rele. …Ulterior au început să se adune în scopul de a-L sluji pe Creator, pe măsură ce Patriarhul Abraham a mers și i-a chemat în numele Domnului, până ce în jurul lui s-a strâns o mare comunitate, numită ”poporul casei lui Abraham”. Ea a continuat să crească până când a devenit adunarea congregației lui Israel… și sfârșitul corecției va veni în viitor, când toți vor deveni o singură unitate, pentru a îndeplini voința Ta, din toată inima.”¹²

Având în vedere circumstanțele globale actuale, este important ca toată lumea să cunoască acest concept al unității, ca fiind mijlocul de dobândire a Creatorului. De îndată ce vom cunoaște și vom accepta, cu toții, această moștenire, pacea și frăția vor prevala, în mod natural.

De fapt, în conformitate cu renumitul cabalist, Rav Iehuda Așlag, cunoscut ca Baal HaSulam (Stăpânul Scarii), datorită comentariului său Sulam (Scara) asupra Cărții Zoharului, necesitatea de a-L cunoaște pe Creator a devenit imperios necesară, încă de acum un secol. În eseul ”Pacea în lume”, datând din anii 1930, Baal HaSulam explică cum, datorită faptului că suntem, cu toții, interdependenți, trebuie să aplicăm legile garanției reciproce lumii întreagi. Cu toate că termenul ”globalizare” nu era omniprezent în tratatele vremii, cuvintele sale ilustrau cu claritate nevoia urgentă de a transforma lumea într-o singură unitate solidă.

Reproducem aici cuvintele lui Baal HaSulam despre globalizare și interdependență: ”Să nu fiți surprinși că amestec împreună bună-starea unei anumite comunități, cu bună-starea întregii lumi, pentru că, am ajuns într-adevăr la nivelul în care întreaga lume este considerată o singură colectivitate și o societate unică. Motivul este acela că fiecare persoană din lume, își extrage vitalitatea și seva de la toți ceilalți oameni din lume, de aceea el este constrâns să servească și să se îngrijească de bună-starea întregii lumi.

”… Rezultă că posibilitatea de a crea comportamente bune, pașnice și fericite într-o singură țară este ceva de neconceput, dacă nu este la fel în toate țările din lume și vice versa. În vremurile noastre, țările sunt legate între ele, în scopul satisfacerii nevoilor vieții, așa cum erau legați altă dată, indivizii în familiile lor. De aceea nu mai putem vorbi despre comportamente corecte, care să garanteze bună-starea unei singure țări sau națiuni, ci doar împreună cu bună-starea întregii lumi, pentru că beneficiul sau suferința fiecărei persoane din lume, depinde și se măsoară prin beneficiul tuturor oamenilor din lume.”¹³ 

Pentru ca lumea să realizeze această unitate, această garanție reciprocă, are nevoie însă de un model, de un grup, sau de o comunitate, care să poată implementa unitatea, să-l dobândească pe Creator și, prin exemplul personal, să paveze drumul pentru restul umanității. Noi evreii, ne-am aflat deja în acel punct și lumea simte în subconștient, acest lucru, de aceea este datoria noastră să reaprindem dragostea frățească dintre noi, să primim acea forță singulară și să dăm mai departe atât metoda unității cât și dobândirea Creatorului, către restul lumii. Acesta este rolul evreilor: de a aduce lumina Creatorului în întreaga lume, de a fi o lumină pentru națiuni.

În lucrarea ”Dragostea pentru Dumnezeu și dragostea pentru om”, Baal HaSulam descrie cu claritate acest modus operandi: ”Națiunea israeliană a fost organizată ca o tranziție. Poporul lui Israel este purificat prin respectarea Torei (legea unitații, care a fost o precondiție a dobândirii Creatorului, (așa cum am spus în introducere) și, în aceeași măsură, ei își trec puterea către națiuni. Și, când restul națiunilor, se organizează după o scală de merit (se unesc și dobândesc pe Creator), atunci va fi revelat Mesia (forța care ne scoate din egoism).”¹⁴

Rav Iehuda Altar descrie rolul evreilor față de celelalte națiuni, într-un mod similar: ”S-ar părea că primitorii Torei, copiii lui Israel, sunt cei care împrumută și nu garantează, cu excepția cazului în care ei devin responsabili pentru corectarea întregii lumi, prin puterea Torei. De aceea li s-a spus ”Iar față de Mine, voi veți fi o împărăție de preoți și o națiune sfântă”…. La aceste cuvinte ei au răspuns, ”Așa cum a spus Domnul, vom face noi” – vom corecta înreaga Creație…. Într-adevăr, totul depinde de copiii lui Israel. În măsura în care ei se corectează, toate creaturile îi vor urma. Așa cum studenții își urmează rav-ul (profesorul) care se corectează singur … în mod similar, întreaga Creație îi urmează pe copiii lui Israel.”¹⁵

2 – Masechet Derech Eretz Zuta, Capitolul 9.

3 – Masechet Yoma, p 9b.

4 – Rabbi Kalonymus Kalman Halevi Epstein, Maor va Shemesh (Lumina și soare),Parashat (Porțiunea) Balak

5 – Jean M. Twenge and W. Keith Campbell, The Narcissism Epidemic: Living in the Age of Entitlement (New York: Free Press, A Division of Simon & Schuster, Inc. 2009), 1.

6 – Jean M. Twenge and W. Keith Campbell, The Narcissism Epidemic, 1-2.

7 – Rav Moshe Ben Maimon (Maimonides), Mishneh Torah (Repetition of the Torah, a.k.a. Yad HaChazakah (The Mighty Hand)), Partea 1, “The Book of Science,” Capitolul 1, Art d3.

8 – Rabbi Yehuda HaLevi, The Kozari, “Primul eseu,” art 31, 60.

9 – HaRav Avraham Yitzchak HaCohen Kook, Scrisoriile lui RAAIAH 3 (Mosad HaRav Kook, Jerusalem, 1950), 194-195.

10 – Yehuda Leib Arie Altar (ADMOR of Gur), Sefat Emet [Limbajul adevarului], Parashat Yitro [Porțiunea, Jethro], TARLAZ (1876).

11 – Rabbi Shmuel Bornstein, Shem MiShmuel [Un nume din Samuel], Haazinu, TARAP (1920).

12 – ibid.

13 – Rav Yehuda Leib HaLevi Ashlag (Baal HaSulam), Scrierile lui Baal HaSulam, “Pacea în lume” (Ashlag Research Institute, Israel, 2009), 464-5.

14 – Rav Yehuda Leib HaLevi Ashlag (Baal HaSulam), Scrierile lui Baal HaSulam, “Iubirea de Dumnezeu și iubirea de om” (Ashlag Research Institute, Israel, 2009), 486.

15 – Yehuda Leib Arie Altar (ADMOR of Gur), Sefat Emet [Limbajul adevarului], Parashat Yitro [Porțiunea, Jethro], TARLAZ (1876).

Filed under: Antisemitism - Niciun comentariu→