Întrebare: De multe ori, cineva pare a fi un om mare dar când m-am apropiat de el şi l-am cunoscut, am descoperit că nu a fost nimic.  Când vom finaliza decepţiile şi vom descoperi adevărata măreţie ?

Răspuns: Măreţia se descoperă doar în Creator. Noi trebuie să muncim într-o manieră opusă faţă de grup, profesor şi Creator, trebuie să construim măreţia lor în noi înşine. Cu cât mai mult mă apropii de ei, mai mici, mai umili, mai inferiori vor părea. Ei nu vă vor permite să vă legaţi de ei şi să-i apreciaţi.

Se spune: Oriunde veţi descoperi măreţia Sa, acolo veţi descoperi modestia Sa.  Este dificil să rămâi la sentimentul de măreţie în spiritualitate. Prin urmare, religiile  utilizează atribute externe pentru a creşte importanţa şi fiecare rabin sau preot se prezintă ei înşişi mari şi importanţi în faţa oamenilor. Acest lucru este necesar pentru a atrage oamenii, deoarece sunt impresionaţi de aspectul exterior. În înţelepciunea Cabalei, totuşi, este opusul, aici totul este determinat de interior. Aşa că, uneori, grupul, studiul, prietenii şi profesorii se prezintă ca nefiind speciali, în niciun fel.

Apoi, o persoană trebuie să depăşească lipsa de respect şi să încerce să crească importanţa lor la un nivel mai intern, prin ea însăşi.

Noi nu acţionăm ca un mare grup Kotzk, care în mod deliberat a arătat confuzie şi lipsă de respect pentru spiritualitate, pentru a permite mai multă muncă. Noi trebuie să lucrăm asupra măreţiei prietenului, profesorului, Creatorului, chiar dacă, de fiecare dată, ne gândim că ei sunt mai mici. Noi trebuie să preţuim aceste momente cu atenţie, ca în ateliere de lucru, unde noi avem şansa de a fi impresionaţi de spiritul şi sentimentele prietenilor, atunci când nu ne aşteptam. Aceasta deoarece suntem obişnuiţi de a umili pe toată lumea şi de a ne vedea ca cei mai mari dintre toţi.

Faptul că mă apreciez mai mult este instinctiv. Dintr-o dată, descopăr că prietenii sunt mai importanţi decât mine şi asta mă scutură într-un anumit sens. La început, mă scutură în sens egoist, apoi încep să-i preţuiesc şi să-i invidiez iar apoi îi anexez la obiectivul dorit şi-i folosesc pentru a progresa.

Din prima parte a lectiei zilnice de Cabala, 31.12.2012. Introducere în studiul celor 10 Sefirot.

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Întrebare: După ce vom ajunge la starea de Gmar Tikkun (corecția finală),  sentimentul cel mai maret, pentru  Creator, va ramane, pentru că aderam aici la El într-un singur întreg și devenim egali?

Raspuns: Metoda specială a Cabalei constă în faptul că aderarea la Creator, sentimentele noastre de opozitie fata de El nu se vor pierde.

Pe de o parte, devenim mai opusi Creatorului, ne distantam de la El, pentru că în timpul ascensiunii spirituale egoismul nostru crește. Dar, în același timp, devenim mai aproapiati de El, mai presus de egoismul nostru în creștere și de aceea opozitia noastră fata de El  nu se evaporă, nu dispare.

Adică, în starea de Gmar Tikkun (corecția finală), descoperim că suntem absolut opusi Creatorului în dorința noastră și absolut egali, la fel ca El, în adeziunea cu El, în intenția noastră.

Din Lecția virtuala 12/23/12

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Baal ha Sulam, „Înţelepciunea Cabalei şi filosofia”:… adevărul este că forţa în sine este considerată o materie originală, ca şi orice materie corporală în lumea concretă…”

Noi spunem că spiritualitatea este o „forţă”. Asta înseamnă că această lume este esenţa? Nu, nu este. O forţă în sine este o esenţă. Nu este nimic decât forţa. Fizica contemporană a ajuns la aceleaşi concluzii: în spatele atomilor, particolelor, fotonilor nu detectăm materia. Chiar şi când folosim metode tradiţionale de explorare ale universului şi când mergem la bază descoperim că fundația materiei dispare și ea lucrează de fapt ca și o forță. Noi suntem obișnuiți să desenăm o poză materială a lumii, dar în fapt aceasta există doar în percepția noastră, în fapt materia este doar o forță, nimic mai mult decât atât.

Această forță este împărțită în două categorii (două dorințe): dăruire și recepție. Dincolo de asta, multiplicitatea de forțe izolate crează o realitate pe care cabalistii o numesc imaginară, iluzorie. Este realistică, dar efemeră, ca şi un desen tridimensional desenat în aer de o rază de lumină. Şi noi trăim în el, şi cu adevărat „venim din această rază”. Fiecare dintre noi suntem pictaţi în spaţiu şi în fapt esenţa noastră este de asemenea o forţă, două dorinţe şi un ecran care le balansează.

Aceste forţe primesc şi dau dorinţe care trebuie să se încorporeze şi integreze una cu alta. Dar atât de mult una dintre ele o domină pe cealaltă, astfel încât că dorinţa rezultată are „acces la putere” şi cooperare, participare, înţelegere, împărţirea senzaţiilor comune până la dragoste, când toată lumea este gata să ofere un parteneriat, să fie în cooperare mutuală şi înţelegere, să împartă senzaţii comune inclusiv dragoste şi fiind gata să renunţe la tot ceea ce au de dragul unui faţă de celălalt şi în acelaşi timp să acepte totul de la celălalţi.

Forţa de primire trebuie să atingă aceeaşi putere ca şi putere dăruirii, să o simtă şi să se dezvolte în concordanţă să obţină calităţi similare cu Creatorul. Şi pentru asta trebuie să treacă prin stări speciale care îi permit să simtă că este în viaţă şi împuternicită să ia decizii, să planifice şi să implementeze planuri în realitate. În acest punct este imposibil să rămână fără această poză imaginară. Aici este iluzia numită „lumea noastră” în care dorinţele de primire prevalează.

Baal HaSulam oferă exemplul unui antrenor care obişnuia să locuiască cu soţia şi copii săi, câştigând destui bani să-şi întreţină bine casa şi care era destul de fericit până când necazurile au început: Calul lui i-a murit, casa a fost mistuită într-un incendiu şi soţia şi copii au murit de o epidemie. Ca şi rezultat, antrenorul a fost plătit să vină în faţa Curţii Supreme pentru care să devină sfătuitor din moment ce el a suferit atât de mult.

Ce i s-a dat? El a primit un cal, o căruţă, o soţie, copii şi o casă; acelaşi sentiment, care pentru el era fericirea. În această „poză”, viaţa lui este din nou minunată: el munceşte, aduce bani în familie, şi se bucură împreună cu ei. Totul este minunat! Dorinţa lui este mică, dar pentru el este un adevărat paradis unde toate sunt bune şi nimic mai mult nu este necesar. O iluzie perfectă.

Câteodată avem vise. Cum diferă ele de realitate? Dacă în câteva minute alarma ceasului sună şi te trezeşte şi realizezi că ce ai văzut era într-un vis? În fapt, acesta este modul în care este. Deci care este diferenţa dintre un vis şi realitate? Cum facem diferenţa între unul şi altul?

Este important să înţelegem că realitatea noastră este „desenată” de o forţă şi este destinată pentru noi, pentru a face ca dorinţa noastră de primire să se simtă independentă, puternică, competentă şi detaşată de cel care o operează. Acesta este singurul mod de a atinge echivalenţa de formă cu Creatorul. Altfel, ce fel de similaritate ar fi dacă am fi complet sub controlul ei?

În fapt, detaşarea noastră faţă de Creator este iluzorie, şi de aceea această lume este numită imaginară. Pe de altă parte spiritualitatea nu este imaginară, pentru că acolo noi suntem conştienţi de această iluzie, suntem de acord cu ea şi ne ridicăm deasupra raţiunii. Acolo noi lucrăm deasupra înţelegerii noastre proprii, ştiind că Nu Este Nimeni în Afară de El, fiind de acord cu acest lucru din ce în ce mai adânc. Noi deja lucrăm cu o forţă adevărată, în ciuda faptului că noi înşine de asemenea suntem o forţă, şi există numai forţă.

Întrebare: Dacă întreaga ta viaţă este doar un lung şi unic vis, ce concluzii practice putem trage din asta?

Răspuns: Se spune în Psalmi: „Am fost ca şi visătorii.” Practic trebuie să iau această viaţă serios. Îmi este dat să mă ridic deasupra ei, nu să o neglijez. Nimic nu trebuie neglijat. „Poza” curentă este desenată pentru mine de către forţa superioară şi până când îmi completez perioada de pregătire, nu pot să scap de ea. Trebuie să continui să simt această lume până la finalul corectării; de fiecare dată să mă întorc pentru noi corectări. Chiar dacă mă ridic până la treapta 124 din cele 125 de trepte, tot trebuie să mă reîntorc.

Nu este altă alegere. „Infrastructura de bază” este extrem de importantă, din moment ce doar bazându-ne pe ea putem face alegerea. Mulţumită ei, la fiecare pas, ni se pare că acţionăm independent şi că suntem egali cu Creatorul şi poate că suntem mai puternici ca şi El. Nu ar fi nici cea mai mică schimbare de a intra în adeziune cu El dacă nu ar fi aceast simt de independenţă. Altfel, nu există un „eu”, un eu care să fie capabil să se contopească cu El.

Acesta este modul în care noi muncim în această lume. Lasă să fie imaginară, noi suntem conştienţi de acest lucru, şi atunci noi o acceptăm. Începem să ne jucăm conştienţi cu „independenţa” noastră, şi la acest punct faptul că noi începem să fim guvernaţi de El nu mai este un secret pentru noi.

Din partea a 4-a a Lecţiilor Zilnice de Kabbalah 18/12/2012 „Înţelepciunea Kabbalah şi Filosofia”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Perceptie, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Întrebare: Noi trebuie să ne conectăm într-o formă interioară, în dorințele noastre. Dar cum să mă apropii de dorințele unui prieten?

Răspuns: Pentru tine, înclinația ta către Creator este de ajuns. Doar cu această înclinație, fără a încerca să sapi mai adânc, tu te conectezi. Voi doi nu înțelegeți această dorință pe care Creatorul a plantat-o în fiecare dintre voi. Dar precis această dorință din prieten și doar ea, este importantă pentru tine. Aceasta este o înclinație subtilă pentru rafinarea sufletului. Iubești scânteia spirituală din prieten, înclinația lui către Creator. Caracterul lui și obiceiurile lui nu sunt importante pentru tine, doar Creatorul vă conectează, pentru că „în El inima ta se va delecta”. Este în El. Vrei să-l întâlneşti în Creator.

Celelalte dorinţe sunt conectate în moduri diferite; ele rămân în tine şi pur şi simplu cautaţi împlinire împreună. Dar practic aceasta nu este o unitate cu celălalt, este doar a profita de celălalt.

Şi noi, pe de altă parte, nu ne conectăm numai între noi. Lumina vine către noi şi ne dăruieşte deasupra dorinţelor noastre, ne conectează şi sălăşluieşte în conectarea noastră. Şi atunci noi toţi împreună suntem bucuroşi că i-am dat Creatorului posibilitatea de a fi revelat.

Atunci, pentru tine, este de ajuns să ai înclinaţia către adevăr, către Creator, către scop. Tu însuţi nu ştiu unde mergi, dar aspiraţia există deja şi tu trebuie permanent să te ridici şi să ţii la asta. Cum? Prin conectarea cu prietenii. Ca şi rezultat al acestui lucru, va apărea o aspiraţie suficientă în tine astfel încât lumina te va corecta, te va conecta într-o mare şi singură dorinţă în care vei revela pe Creator şi te vei delecta în asta.

Din zi în zi îţi va fi mai clar cum să foloseşti tot felul de motive pentru a te pregăti către noul stadiu. Nu vei reuşi să înţelegi în avans şi nu trebuie să ceri să înţelegi, ci să ceri forţa dăruirii „deasupra raţiunii”. Doar din această aspiraţie pentru dăruire deasupra raţiunii, înţelepciunea se va revela către tine şi tu o să ştii atunci.

Din partea întâi din Lecţiile zilnice de Kabbalah, 12/12/12, Scrierile lui Rabash

Filed under: Garantia reciproca, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

În loc să țin de principiul „Nu este nimeni în afară de El” gândurile mele depind de alţi factori pe care îi văd în faţa mea. În loc să ne uităm înainte şi să vedem dincolo de oameni, în spatele mecanismului, dincolo de toate fenomenele naturale şi să-l vedem doar pe Creator şi pe mine, eu, ca un miop, mă uit la obiectele care sunt mai aproape de mine şi le văd ca şi factori de care depinde libertatea mea. Ca şi Don Quijote, lupt cu morile de vânt, într-un scenariu fără viaţă.

Ca şi rezultat Creatorul trebuie să intensifice răul şi suferinţele, ca să pot avea o privire mai bună cu privire la ce depinde viaţa mea. El face aşa încât să nu fiu capabil să mă opresc din această căutare.

Vedem asta în exemplul statului Israel: Ahmadinejad, Hamas, ameninţări, rachete, Mubarak în loc de Sadat, Mursi în loc de Mubarak… Creatorul înăspreşte inima Faraonului. De ce asta? Pentru că poporul evreu nu vrea să vadă motivul real pentru ce se întâmplă toate aceste lucruri. Între timp, toate motivele minore, au scopul pentru un singur lucru – a-l aduce pe Israel la Creator, deci trebuie să le fim recunoscători pentru asta. Sunt doar motive.

În concordanţă, oamenilor li se cere să fie un pic mai deştepţi pentru a vedea cu cine au de-a face şi cine conduce lumea. Problemele doar ne reamintesc care este scopul, şi este uşor să scăpăm de ele dacă ne întoarcea către Creator. Dar nu ne întoarcem la El ca să primim „recompense”, ci pentru a ne corecta pe noi, în funcţie de a fi în adeziune cu El şi astfel să-i aducem mulţumire. Atunci „semnalele de amintire” vor fi anulate, şi atunci „îngerul morţii” se va transforma în „îngerul sfânt”.

Întrebare: Deci cu cine muncim, cu un grup sau cu lumea exterioară?

Răspuns: Toată realitatea, inclusiv lumea externă, inclusiv eu şi grupul, sunt în Creator. Lumea exterioară îmi dă un impuls negativ (1), prin constanta îndreptare a mea către Creator (2). Dar eu ştiu că nu mă pot întoarce către El în mod direct. Prima dată trebuie să mă întorc către grup, apoi împreună cu ei către Creator. Doar atunci voi avea un vas, o dorinţă pentru acest lucru, şi nimic nu mă va ajuta dacă muncesc individual.

Din partea a 3-a a Lecţiei Zilnice de Kabbalah 12/12/12, Scrierile lui Rabash

Filed under: Criza, globalizare, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Întrebare: Articolul „Nu este nimic în afară de El” vorbeşte de nevoia de a face propriile noastre eforturi în munca spirituală, dar toate stările vin de la Creator. Când putem deveni independenţi?

Răspuns: Independenţa noastră este exprimată prin devenirea asemănători Creatorului din interiorul egoismului nostru, incluzând astfel în noi două forţe opuse. Dacă dai deoparte forţa egoului nu-ţi va mai fi lăsat nimic. Vei exista în El ca în punctul de început, când El a creat ceva din nimic şi, nu vei avea nicio senzaţie proprie despre nimic.

Iniţial, întrebarea Creatorului a fost cum să creeze o creatură independentă care să fie similară şi egală Lui. Asta este ce face El în toată creaţia. Noi suntem angajaţi în încercarea permanentă de a obţine o stare de alipire completă la El, cu sentimentele şi mintea pe care El le cheamă în noi.

Alipirea la El înseamnă că amândouă, şi sentimentele şi mintea mea, vin de la El, aşa că, prin ele, eu voi urca peste egoul meu şi voi începe efectiv să simt în mine dăruirea Lui.

Este greu de exprimat. Nu sunt astfel de cuvinte în limbajul nostru.Pe ansamblu, trebuie să tânjim după conexiunea cu această singură rădăcină, cu această sursă – în fiecare moment, în fiecare parametru şi în fiecare secţiune, în inimă şi în minte, în dorinţele şi în gândurile noastre.

Apoi, o nouă inimă şi minte vor fi create în noi, care muncesc în scopul dăruirii într-un alt sistem de coordonate, într-o altă dimensiune.

Numai atunci vom începe să înţelegem din ce spaţiu operează această forţă. Noi vom intra deja în acest spaţiu, dar numai munca sistematică asupra sinelui nostru aduce recunoaşterea faptului că totul în mine şi în jurul meu, totul, vine de la El, în fiecare secundă, în fiecare moment.

Din Lecţia 3 de la Convenţia de la Novosibirsk 8/12/2012

Filed under: Congrese, Egoism, Lectia zilnica, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Noi constant trebuie să ne focusăm pe faptul că „Nu există Nimeni în afară de El” – doar pe acest subiect şi că nu există nimic în afară de el. Toate celelalte subiecte sunt pentru a susţine acest subiect în diferite moduri individuale.

Mai mult, aprofundez acest subiect pentru că Creatorul a produs toate sentimentele din mine. Acum, el îmi vorbeşte mie prin învățător, care este mesagerul lui şi nimic mai mult. Totul în jurul meu este manifestarea Creatorului în mine; eu însuşi sunt manifestarea Lui şi trebuie să răspund la ce se întâmplă în concordanţă cu acest lucru.

Cu cât o persoană înţelege şi ştie unicitatea acestui lucru, nu se deconectează de prieteni, de lume, sau de orice altceva, atunci cu atât mai mult va încerca să-l simtă în realitate.

Aceasta este unica forţă a naturii care se manifestă pentru noi în acest mod. În fiecare zi noi mărim revelarea integrităţii, interconectivităţii. Natura este integrală şi noi nu ar trebui să interferăm în niciun mod. Din contră, ar trebui să ne adaptăm la acest sistem. De aceea Kabbalah spune că trebuie să acţionăm în lumea externă: să oferim fiecăruia un nivel de trai normal, rezonabil, în general. În afară de asta trebuie să căutăm unitatea, şi prin unitate la cel Unic.

În acest mod, orice schimbări pe care ai vrea să le vezi, pot să vină doar prin acest subiectal unicităţii Creatorului. El determină totul: de ce noi ar trebui să fim uniţi, de ce ar trebui să reacţionăm la ceva în acest mod şi nu în altul, etc. Vom ajunge la răspunsul corect tot timpul în acest mod.

Din Convenţia Novosibirsk 8/12/2012, Lecţia 3

Filed under: Congrese, Munca in grup, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Religiile, știința, filozofia, tot ceea ce a dezvoltat omul , este destinat să-l aducă mai aproape de Creator. Dar această conexiune este de fapt împlinită de către înțelepciunea Cabalei.

Dacă am studia despre al cincilea nivel de „grosime” al dorinței mele și despre procesele care au loc în ea, în legătură cu diferite perioade sau valori, atunci aceasta este, în general, numită „știință”, „filosofie” sau „psihologie”. Într-un fel sau altul, studiez ceea ce se întâmplă în dorința mea de a primi.

Când învăț asta? În timpul exilului. Acesta este momentul potrivit și situația potrivită.

În plus, există oameni care tânjesc să se ridice deasupra dorinței lor de a primi, mai presus de exil. Astfel, ei dezvolta această abilitate pe plan intern –  studiază despre nivelurile mai ridicate, cu ajutorul înțelepciunii Cabalei. La acest nivel, dobândesc o legătură cu Creatorul, ceea ce înseamnă că construiesc dorința lor de a primi, astfel încât aceasta să aibă forma Creatorului.

Nu are nici o formă sau figură și, în scopul de a stabiliza această asemănare, chem Lumina Înconjurătoare care mă corectează. Aceasta Lumină intră în dorința mea și construiește forma dăruirii în mine, care este asemănătoare Creatorului, Luminii care se reîntoarce.

Deci știința, filozofia și psihologia vorbesc despre ceea ce se întâmplă în dorința noastră de a primi. Noi dezvoltăm aceste discipline, fără a ne schimba pe noi înșine, ci într-un mod rațional. Deci, chiar și cea mai rea persoană poate ajunge la înălțimi mari în fiecare domeniu științific. Un filozof poate fi un nazist sau, într-adevăr, orice. Astăzi este posibil să se aranjeze un concept filosofic, care va justifica tot răul din lume.

Înțelepciunea Cabalei, pe de altă parte, are o abordare diferită: o persoană se schimbă în bine, pentru a dărui și, în acest sens, ea descoperă Creatorul. Aceasta este o înțelepciune cu totul diferită, iar oamenii de știință obișnuiți nu o pot înțelege, deoarece se bazează pe transformarea unei persoane.

Astăzi este necesară o astfel de schimbare, deoarece dimensiunea superioară care ni se dezvăluie ne obligă la asta. De aici provine plânsul științei, filosofiei și omului. Dacă noi nu începem să ne schimbăm pe noi înșine în acord cu Divinitatea care ni se dezvăluie, ne vom găsi în opoziție cu aceasta. Problema reală nu este ascunsă în această lume, ci mai degrabă în faptul că Creatorul „aterizează” pe noi, rețeaua integrală a conexiunii reciproce generale. Acesta este agățat de noi, ca o farfurie zburătoare gigantică dintr-un film science-fiction și coboară, lăsându-ne astfel din ce în ce mai puține opțiuni de manevră. Să sperăm că oamenii vor înțelege acest lucru.

Deci, totul depinde de o persoană: dacă se schimbă pe ea însăși, în scopul de a-și continua dezvoltarea în mod corect acum, sau nu.

Să ne întoarcem la știință și filozofie: exilul poporului evreu și integrarea acestuia cu națiunile lumii a fost menit să ne furnizeze știință, informații despre dorința de a primi. Înțelepciunea Cabalei, pe de altă parte, ne învață despre realitatea externă, despre schimbarea dorinței noastre și este amenajată în acest fel, astfel încât Lumina să treacă prin dorință și să-i dea forma dăruirii. Fără trecerea Luminii, înțelepciunea Cabalei nu ar exista. Ea a apărut atunci când oamenii au început să-și exploreze dorința, structura sa și viața și după ce au examinat-o, ei au început să atragă Lumina care Reformează asupra lor, ceea ce înseamnă că ei au început să se reformeze (corecteze) și să se schimbe în bine, pentru a dărui în loc de a primi.

Lumina schimbă discernămintele mele și eu colectez datele și descopăr în cele din urmă o nouă știință numită „înțelepciunea Cabalei”.

Din partea a 4-a a Lecției zilnice de Cabala 6/12/12, „Înțelepciunea Cabalei și Filosofia”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Ascensiune lui Malhut la Bina se numşte „sanctificarea lunii”. Asta înseamnă obţinerea credinţei prin care omul trebuie să purifice munca sa deasupra raţiunii. El înţelege că nu trebuie să lucreze cu dorinţa sa de a primi, ci toată munca sa trebuie să fie în interiorul vaselor de dăruire.

Dar, între timp, nu are dorinţa de a dărui şi nici măcar nu înţelege ce înseamnă asta. De acea Creatorul indică, „cu degetul”: Uite, asta este forma dăruirii!. Adică, omul, gradual, începe să descopere forma dăruirii şi înţelege că asta este forma dorită.

Înainte de asta nu putea descoperi, aprecia sau imagina. La urma urmei, ceea ce numim dăruirie în lumea noastră nu este dăruirie ci primire latentă sau altruism fals.

Atâta timp cât omul este operat de dorinţa egoistă, trebuie să simtă ceva plăcere în acţiunile sale, altfel nu ar fi capabil să acţioneze.

Chiar şi când îi satisface pe alţii, trebuie să simtă ceva profit sau că celălalt îi este mai drag decât el însuşi. Apoi el simte dragostea naturală, ca o mamă care e gata să îi dea totul bebeluşului ei.

Altă opţiune este că suntem atât de mult conectaţi astfel încât bunăstarea altuia e inseparabilă de propriul meu beneficiu sau că sunt operat de frică.

Motivul poate fi de asemenea beneficiul, un profit adiţional sau o dorinţă de a-mi opri suferinţele.  De asemenea este perceput ca un motiv egoist şi de obicei ca un profit mai mare decât plăcerea.

Pot simţi un profit din ce este adiţional şi de asemenea pot simţi un profit din faptul că nu pierd. În acest caz, bucuria mea este chiar mai mare.

O persoană poate găsi o sută de dolari pe stradă, se poate simţi fericit dar la fel de repede poate uita asta. Dar dacă pierde o sută de dolari va regreta mult mai mult decât dacă ar fi găsit suma de bani, deoarece este ca şi cum ar separa ceva de propria persoană.

De aceea, trebuie să înţelegem că puterea credinţei este deasupra dorinţei de a primi şi este obţinută în două faze. Prima oară în vasele în care lucreză pentru profit, apoi în vasele în care simţim pierderea. Dorinţa noastră este divizată în două părţi. Nivelurile 0, 1 şi 2 (grosimea nivelului rădăcină, faza 1 şi faza 2 numite GE)  şi nivelele 3 şi 4 (grosimea fazele 3 şi 4 numite AHP). Prima dăruire este operată în vasele de dăruire iar apoi în vasele de recepţie. Este mult mai dificil să lucrezi pentru dăruire în vasele de recepţie pentru că omul simte imediat acolo o pierdere. Ar fi putut primi o plăcere directă în acele vase dar acum este total opus, intenţionează să dăruiască cu acele vase şi se dovedeşte o dublă pierdere pentru ego.

Dar el „ se purifică pe sine” adică obţine atributul dăruirii şi astfel avansează până când este recompenat cu „purificare lunii” când atributul dăruirii devine sfânt pentru el.

El însuşi nu poate străluci ca luna dar luminează în măsura în care aderă la forţa superioară, la sursa luminii, la soare, cu ajutorul forţei credinţei.

La fel ca şi pământul, luna nu poate genera nicio lumină dar cu loialitate aderă la soare, deasupra pământului şi, de aceea, începe să strălucească. Nu este propria sa lumină, dar străluceşte mulţumită faptului că nu primeşte nimic pentru sine ci doar pentru a ilumina pe alţii.

Din prima parte a  Lecţiei zilnice de Cabala 11/30/12, Scrierile lui Rabash

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce transformă toate rugăciunile noastre într-o singură rugăciune? Cum putem noi să cerem împreună acelaşi lucru?

Răspuns: Pentru a face asta trebuie să clarificăm de fiecare dată faptul că este imposibil să ridici o rugăciune singur. O astfel de rugăciune nu este acceptată.

Scopul nostru este ca dorinţele de primire să se adune într-una singură cu o singură intenţie, aşa cum a fost înainte. A existat un întreg până când spargerea a introdus intenţia de dăruire în fiecare bob de dorinţă de primire. Acum, această fragment de intenţie este sub dominaţia egoului, dar prin asta, există o conexiune între două dorinţe, de primire şi de dăruire ca şi cum ar fi fost amestecate şi pot fi împreună.

Dar această conexiune aduce întrebarea: Cum vom munci? Cum ar trebui să clarificăm lucrurile dacă luăm în considerare că dorinţele sunt în tine? Astfel trebuie tu să-ţi analizezi partea „proprie”. Corecţia nu este când dorinţa de dăruire controlează dorinţa de primire, ci atunci când, după spargere, dorinţele de primire sunt conectate prin dorinţele de dăruire.

Suntem înclinaţi să muncim individual: „sunt dispus să fac tot ce îmi cere Creatorul”. Dacă El vrea de la mine să dăruiesc, voi dărui, dacă vrea de la mine să mă alipesc Lui, mă voi alipi. Sunt gata de orice în vasele mele individuale, „numai spune-mi ce am de făcut”. Dar să mă conectez cu alţii prin calităţile dăruirii moştenite în timpul spargerii – în niciun caz!

Între timp, Creatorul se bucură de acţiunea ta îndreptată spre conexiune, fiindcă atunci, tu foloseşti puterea Lui, şi, în loc de ură faţă de ceilalţi, tu îi iubeşti. Prin asta, tu te dezvolţi spre forţa iubirii, dorind să semeni cu Creatorul, chiar dacă ţi se pare că nu ai nicio relaţie cu El. Până la urmă, tu încerci să-I aduci mulţumire, dar acţiunea în sine este împlinită între noi, unitatea ta cu colegii de grup este plăcere pentru Creator.

Noi am fost făcuţi ca dorinţe de primire ce vor să fie umplute, şi, de asemenea, cu dorinţe de dăruire care caută şansa să aducă profit în detrimentul dăruirii asupra celorlalţi, să-i folosească pe ceilalţi într-un mod cât mai viclean. Tu trebuie să schimbi toate astea în scopul de a te conecta cu ceilalţi „ca un om cu o singură inimă”. Dacă tu te conectezi cu colegii pentru a aduce plăcere Creatorului şi, dacă, în acelaşi timp, tu devii ca El în dorinţa ta de primire, atunci tu îi aduci prin asta Lui mulţumire, şi astfel obţii ceea ce este dorit.

Copilul pe care El l-a creat şi pregătit, în sfârşit vrea să se alipească Lui, să fie ca tatăl lui; el vrea să fie independent să adere la El în acţiunile lui. Tu nu poţi, şi nu e nevoie, să faci nimic decât să-i aduci Lui plăcere crescând datorită conexiunii cu ceilalţi.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala 30/11/2012 „Zohar”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→