Michael Laitman, pe The Times of Israel: “ Nu există nicio modalitate de a separa ouăle amestecate”

Pe 8 martie 2009, în timpul crizei financiare care a devenit cunoscută sub numele de Marea Recesiune, economistul de la Wachovia Corp. Mark Vitner a descris destul de clar economiile amestecate ale lumii: „Este ca și cum ai încerca să separi ouăle amestecate. Pur și simplu nu se poate face atât de ușor. Nu știu nici măcar dacă este posibil”, a spus el pentru CBS News.

În zilele noastre, în timp ce lumea se luptă cu întreruperi ale lanțului de aprovizionare global și mărfurile vitale sunt blocate pe mare de luni de zile, unii experţi sugerează să facem exact asta. Însă din 2009 economiile au devenit mai împletite, iar ideea de a le separa a devenit și mai nerealistă.

Nu poți merge împotriva evoluției, iar evoluția merge spre mai multă complexitate, nu mai puțină. Acest lucru este valabil la fiecare nivel: mineral, biologic și social. Drept urmare, societatea umană devine din ce în ce mai complexă și mai împletită, iar economia, care este o reflectare a societății umane, urmează aceeași cale.

Motivul pentru care nu vedem o astfel de congestie și perturbare în natură este că, în afară de oameni, toate celelalte elemente își urmează instinctele. Rezultatul este un flux armonios, ciclul vieții continuu neîntrerupt și lucrurile evoluează în sincronie cu mediul lor.

Omenirea funcționează exact în sens invers. Ne străduim să ne ridicăm deasupra mediului nostru, nu în sincronizare cu acesta. Încercăm să ajungem în vârful piramidei, să fim mai rapizi, mai sus și mai puternici decât toți ceilalți. Când fiecare țară, companie și chiar persoană (într-o anumită măsură) încearcă să facă acest lucru, apare congestia la noduri și totul se blochează.

Cu alte cuvinte, asistăm la rezultatul propriei noastre atitudini egocentrice. Dacă toată lumea ar fi lucrat în armonie cu restul societății umane, așa cum o face orice alt element din natură, nu ar fi existat nicio congestie și fiecare ar fi obținut ceea ce are nevoie, când are nevoie și atât cât are nevoie.

Mai mult, pentru că suntem competitivi și obținem satisfacții nu din a avea ceea ce avem nevoie, ci din a avea mai mult decât alții, și chiar din a refuza altora ceea ce au nevoie, nu ne putem dezlega economiile. Dorința noastră de a-i învinge pe alții ne leagă de ei, deoarece durerea lor este plăcerea noastră și nu putem lucra fără plăcere. A merge singur înseamnă a merge împotriva naturii umane și nu putem face asta, cel puțin nu pe termen lung.

Dacă avem de gând să raționalizăm lanțurile de aprovizionare, trebuie să fim clari cu privire la interdependența noastră. Trebuie să începem să ne vedem pe noi înșine ca o unitate, în care beneficiul unuia este beneficiul tuturor, iar toate părțile contribuie la bunăstarea tuturor celorlalte părți.

Corpurile noastre funcționează în acest fel, fiecare organism funcționează în acest fel. Fără această abordare, viața nu ar fi posibilă. Când acționăm contrar elementului fundamental care face posibilă viața și dezvoltarea, ne condamnăm societatea la moarte și decădere.

Odată ce recunoaștem cum funcționează natura, cum lucrăm și că este în interesul nostru să ne schimbăm, putem înceta să perturbăm sistemul economic global și să începem să ne sincronizăm acțiunile. În termeni mai simpli, vom fi mai atenți unii cu alții.

În prezent, s-ar putea să nu ne placă ideea că trebuie să ne gândim la alții și nu doar la noi înșine, dar dacă nu începem să învățăm adevărul astăzi, încrengătura globală se va agrava până la punctul în care nu ne vom mai putea asigura necesitățile de bază pentru viața de zi cu zi.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Ce face viața cu adevărat semnificativă”

Ne trezim, începem ziua, pregătim copiii pentru școală sau mergem la muncă dacă suntem singuri. Ziua trece rapid. După aceea, ajungem acasă epuizați și ne prăbușim până a doua zi dimineață, astfel încât să putem începe din nou a doua zi. Ar putea fi asta ceea ce face viața plină de sens? Exact asta a investigat un studiu global recent. 39% dintre respondenți au spus că familia a fost sursa primară de sens în viața lor, comparativ cu 2% care au găsit sens în credință și spiritualitate.

Potrivit unui studiu recent realizat de Pew Research Center în rândul a 19.000 de adulți din 17 țări dezvoltate din întreaga lume, cei mai importanți factori din viața unei persoane sunt familia, cariera și bunăstarea financiară.

Nu e de mirare că familia este principala sursă de mulțumire. Familia joacă cel mai important și direct rol în dezvoltarea unei persoane, deoarece este cel mai apropiat și mai influent cerc. Restul cercurilor influențează și umplu timpul cu calitate, dar sunt mai îndepărtate, mai puțin stabile și se pot schimba de la o zi la alta. O persoană își poate schimba locul de muncă, prietenii sau un loc de divertisment, dar nu și familia. În ciuda dificultăților întâmpinate uneori, persoana este dependentă și conectată la familie. Acesta este motivul pentru care este atât de importantă.

După doi ani de COVID-19, ne-am fi putut aștepta ca oamenii să întrebe mai mult despre sensul vieții și, prin urmare, să fie mai atrași de spiritualitate. Dar, în cele din urmă, omenirea nu este deosebit de atentă sau contemplativă cu privire la epidemia globală. Mai degrabă, oamenii se simt oprimați pentru că nu pot călători liber în străinătate, pentru că trebuie să poarte măști și pentru că au nevoie de injecții suplimentare pentru a preveni răspândirea virusului, precum și pentru o serie de restricții oneroase.

Totuși în general, am învățat să trăim cu boala. În curând omenirea va uita și de noua variantă care ne-a invadat viața. Natura noastră umană este dispusă să primească în mod voluntar plăcere și încântare pentru noi înșine și numai pentru noi înșine. Pe zi ce trece această natură egoistă crește, devine aspră și groasă, atât de sofisticată și vicleană încât o persoană nu mai este impresionată de nimic. Suntem bombardați constant de informații despre războaie, foamete în masă și noi variante de virus, dar până nu experimentăm o astfel de realitate în toate simțurile noastre, nu credem că se întâmplă și nu luăm măsuri pentru schimbare.

Cu toate acestea, nu pot spune că coronavirusul nu a avut un impact asupra noastră. Ne-a dezvăluit cât de mult depindem unii de alții, deoarece suntem un mic sat global. Dar în rețeaua de comunicare dintre noi, în sentimentele noastre interioare, rămânem indiferenți și detașați unul de celălalt. Deci, ceea ce se va întâmpla în mod natural este că egoismul va deveni mai puternic; vor apărea mai multe lovituri globale până când realizăm că doar atunci când ne vom simți ca o singură familie, în garanție reciprocă, vom putea să prosperăm.

Ne vom percepe viețile ca având un scop numai prin legătura noastră umană strânsă. Dacă ar fi să modelăm fața societății cu modelul unei familii ideale, ne-am fi îmbunătățit viața, creând o atmosferă bună, caldă și prietenoasă pentru noi înșine. Am fi construit un mediu bun care să ne îmbrățișeze ca o mamă iubitoare. Cu cât ne conectăm emoțional unul la altul, cu atât vom simți mai mult puterea conexiunii, forța supremă a naturii, un atribut al dăruirii și al iubirii, o forță bună și binevoitoare. Dacă ne agățăm doar de calitățile și intențiile naturii, vom descoperi sensul vieții, atât în corporalitate, cât și în spiritualitate pentru o împlinire deplină.

Filed under: Coronavirus, Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe Quora: “Ce ar trebui să schimbăm? Şi noi ce schimbăm?“

Ar trebui să ne schimbăm atitudinea interioară unul față de celălalt: de la atitudinea noastră egoistă înnăscută, care acordă prioritate propriului beneficiu în detrimentul beneficiului altora, la o nouă natură altruistă, care acordă prioritate beneficiului altora față de beneficiul personal. Făcând acest lucru ne conduce la echilibru cu forma altruistă și interconectată a naturii, care la rândul său, invită forța pozitivă care sălășluiește în natură în noile fire altruiste de conexiune pe care le stabilim între noi și ca atare atingem eternitatea și perfecțiunea.

În loc de schimbarea interioară a atitudinii noastre asupra căreia ar trebui să ne concentrăm, ne concentrăm în schimb asupra schimbării a tot felul de lucruri, altele decât natura noastră egoistă: nu reușim să ajungem la nicio armonie sau echilibru și, în schimb, devenim din ce în ce mai dezechilibrati și divizați, experimentând ca urmare, o acumulare de suferinţă.

O schimbare interioară a atitudinii noastre unul față de celălalt necesită educație – un fel de educație diferit de cel pe care îl avem astăzi. Educația înseamnă să organizăm influențele mediului astfel încât să ajungem la dorința de a ne schimba natura egoistă în opusul ei altruist. Cu alte cuvinte, asistând la exemple pozitive regulate de altruism în societate și învățând înțelepciunea care ne permite să înțelegem mai bine cum funcționează natura umană și natura în general și cum să ne aliniem la o tendință evolutivă care acum ne ghidează către acest egoism fatidic, la tranziția către altruism, ne putem angaja într-o schimbare a naturii noastre.

Dacă am trece prin această schimbare de la egoism la altruism, am vedea o transformare vastă și o îmbunătățire a relațiilor umane, a conexiunii noastre cu natura, familia, afacerile, cultura, știința și literalmente în fiecare sferă de activitate. Viețile noastre s-ar schimba complet într-o formă pozitivă ca urmare a schimbărilor noastre interioare. Ar trebui astfel să ne concentrăm pe a ajuta la educarea și promovarea schimbării interioare pe care toți va trebui să o parcurgem în cele din urmă.

Fără educație, nu ne putem aștepta să aibă loc o astfel de schimbare interioară. În locul ei, ne putem aștepta să se acumuleze suferința, cu cât încercăm să facem tot felul de schimbări în afara atitudinilor noastre unul față de celălalt, ceea ce ne-ar conduce oricum să căutăm o schimbare interioară. Cu toate acestea, acesta din urmă este un proces nedorit și nefericit care nu duce decât la creșterea disperării și a neputinței, iar acesta este procesul pe care îl experimentăm în mare parte în lumea de astăzi.

Trebuie, așadar, să începem de la zero, prin înființarea unei noi baze educaționale. Înțelepciunea conexiunii care explică modul în care funcționează natura, locul nostru în natură, scopul și planul de dezvoltare și cum să ne aliniem armonios cu acest scop și plan, are un impact progresiv asupra unei schimbări în atitudinile noastre interioare unul față de celălalt. Cu toate acestea, pentru ca o astfel de educație să reușească, trebuie să funcționeze ca un mediu din care facem parte.

Mediul care ne face să trecem printr-o tranziție a naturii noastre de la egoism la altruism ar trebui să funcționeze similar unui incubator, unde ni se oferă cele mai favorabile condiții, cantitatea potrivită de căldură și care se adaptează la condițiile necesare pentru a ne naşte în cele din urmă într-o nouă formă. Cu alte cuvinte, un astfel de mediu trebuie să fie în concordanță cu dorințele oamenilor; nu trebuie să fie coercitiv sau opresiv în niciun fel; și ar trebui să inspire oamenii să învețe despre funcționarea altruistă mai profundă a naturii prin implicare și participare.

Bazat pe discuții cu cabalistul Dr. Michael Laitman. Scris/editat de studenții Cabalistului Dr. Michael Laitman.

Fotografie de Jane Palash pe Unsplash.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Dezlănțuiţi puterea bunicii”

O poveste a lui Rachel Nuwer publicată pe BBC Future descrie o modalitate unică, de succes și ieftină de a aborda depresia în Zimbabwe. Cu doar doisprezece psihiatri pentru o populație de șaisprezece milioane de locuitori, chiar și cei puțini care își permit tratamentul sunt rareori capabili să găsească un terapeut la o distanță rezonabilă.

Prin urmare, în loc de profesioniști, psihiatrul Dixon Chibanda, directorul Inițiativei Africane de Cercetare în Sănătate Mintală, a venit cu o idee revoluționară care a devenit cunoscută sub numele de „ Banca prieteniei”. În loc să caute în zadar ajutor profesionist, a gândit Chibanda, zimbabweenii s-ar consulta cu oameni care au inimă caldă, mult timp liber, o pasiune pentru discuțiile inimă la inimă și capacitatea de a da sfaturi bune. Acești oameni vor primi ceva pregătire și, datorită căldurii și răbdării lor, spera Chibanda, vor putea ajuta oamenii aflați în dificultate.

Făcând brainstorming unde să găsească astfel de oameni, Chibanda a ajuns la o soluție neaşteptată: bunicile. Chibanda și echipa sa au instruit peste 400 de bunici în terapia vorbirii, pe care acum ele o oferă gratuit în peste 70 de comunități din Zimbabwe.

Ideea s-a dovedit a fi un succes răsunător. „Numai în 2017”, raportează Nuwer, „Banca prieteniei”, așa cum se numește programul, a ajutat peste 30.000 de oameni. Metoda a fost verificată empiric și [sic] a fost extinsă şi în alte țări, inclusiv în SUA”.

În 2016, Chibanda în colaborare cu colegii din Zimbabwe și Regatul Unit, a publicat rezultatele unui studiu aleatoriu de control al eficacității programului în Jurnalul Asociației Medicale Americane. Cercetătorii au descoperit că după șase luni, grupul care a căutat bunicile avea semnificativ mai puține simptome de depresie decât grupul care a fost supus unui tratament convențional.

În mod clar, iubirea poate ajuta foarte mult oamenii. Empatie, asta este tot ce ne trebuie! Mai mult decât orice medicament, ne vindecă din interior. Conectarea inimilor ne conectează la puterea care susține lumea noastră, la forța creatoare a iubirii. Fără această putere a conexiunii, două elemente din realitate nu s-ar putea conecta, iar viața ar fi fost imposibilă.

Când ne conectăm în iubire, creăm similitudini între noi și forța care creează și susține viața. Așa cum o coardă de pe o chitară vibrează atunci când nota sa este cântată pe o altă coardă, când frecvența este similară, atunci când creăm un sentiment similar cu sentimentul care creează viața – sentimentul de empatie și iubire – „pornim” acest sentiment în interiorul nostru.

Trăim acest sentiment ca şi cum ar veni de la persoana de lângă noi, dar nu este asa. De fapt, a venit pentru că legătura caldă dintre voi doi v-a permis să simțiți căldura care există în jurul vostru. Atât timp cât nu ai făcut acea conexiune, este ca și cum nu ai avea un senzor care să o perceapă. Dar odată ce o stabiliți cu o altă persoană, o puteți simți.

De aceea este atât de important să-i iubești pe ceilalți. Nu este important doar pentru alții, ci și mai important pentru persoana iubitoare. Oamenii cu iubire în inima lor sunt conectați la puterea iubirii și a creației care există în toată realitatea. Niciun sentiment nu este mai puternic. O persoană care este conectată la aceasta nu se va simți niciodată deprimată, pierdută sau fără speranță.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Pearl Harbor – Lovitura dureroasă care a salvat lumea liberă”

În urmă cu optzeci de ani, săptămâna aceasta și la doi ani după al Doilea Război Mondial, Serviciul Aerian al Marinei Imperiale Japoneze a lansat un atac surpriză asupra bazei navale americane de la Pearl Harbor din Honolulu. Peste 2.400 de soldați și civili americani și-au pierdut viața în atac, iar aproape 1.200 au fost răniți. Douăsprezece nave de luptă au fost avariate sau total scufundate, iar 188 de avioane au fost doborâte. Lovitura dureroasă a forțat America să-și abandoneze aparenta poziție neutră și să declare război Japoniei. Trei zile mai târziu, Germania nazistă și Italia fascistă au declarat război Americii, trăgând-o în războiul din Europa. Dacă nu ar fi fost această lovitură dureroasă, este mai mult ca sigur că lumea ar fi fost foarte diferită de ceea ce este astăzi, și nu în bine.

Chiar înainte ca America să se alăture războiului, a oferit o asistență substanțială aliaților. În conformitate cu Lend-Lease Act pe care președintele Roosevelt l-a promulgat în martie 1941, SUA au oferit Regatului Unit, Franței Libere, Chinei și mai târziu Uniunii Sovietice și altor națiuni aliate hrană, petrol și alte materiale necesare între 1941 și 1945. ajutorul a inclus și nave de război și avioane de război, împreună cu alte arme. În ciuda ajutorului, Aliații pierdeau războiul. Dacă nu ar fi fost intervenția Americii, cine știe dacă Aliații ar fi câștigat.

Nu putem exagera contribuția SUA la eliberarea Europei de sub ocupația nazistă. Până în decembrie 1941, când a avut loc atacul de la Pearl Harbor, nu existau armate care să lupte împotriva naziștilor și a aliaților acestora, cu excepția Regatului Unit și a Uniunii Sovietice. SUA nu numai că au luptat împotriva țărilor Axei, dar au susținut și populațiile din puținele țări libere din Europa și le-a aprovizionat armatele cu arme, muniții și gaze.

Japonia, agresorul cataclismului de la Pearl Harbor, a mers pe sens invers față de Statele Unite. Până în al Doilea Război Mondial, Japonia a fost o țară imperialistă puternică. Se spune că amiralul japonez Isoroku Yamamoto, cel care a conceput atacul, a avertizat în avans că, dacă lovitura nu va dezactiva puterea armatei americane, nu va face decât să trezească gigantul adormit și Japonia s-ar afla în pierdere.

Unele surse susțin că în urma raidului, Yamamoto a spus: „Mă tem că tot ce am făcut este să trezim un gigant adormit și să-l motivăm cu o hotărâre teribilă”. Indiferent dacă a spus sau nu exact aceste cuvinte, ele reflectă gândurile sale după atac, așa cum descrie cartea lui Hiroyuki Agawa Amiralul reticent. După cum s-a dovedit, Yamamoto a avut dreptate.

Cu toate acestea, Japonia nu a lăsat înfrângerea să treacă fără concluzii de anvergură și constructive. În urma acestei înfrângeri oribile, care s-a încheiat cu lansarea a două bombe atomice asupra orașelor japoneze, Japonia a decis să înceteze să mai fie o putere militară beligerantă și să își îndrepte energia spre creșterea economică.

Trauma înfrângerii din cel de-al Doilea Război Mondial s-a scufundat atât de adânc în psihicul colectiv al Japoniei, încât țara își menține până astăzi politica de non-combatant. Bonusul pentru efortul său este apariția unei superputeri economice, lider mondial în industrie și tehnologie, ai cărui oameni se bucură de un nivel de trai la care majoritatea țărilor nu pot decât să viseze.

Un incident ca cel de la Pearl Harbor nu poate avea loc astăzi. Lumea s-a schimbat prea mult pentru a se repeta. Ceea ce nu s-a schimbat însă, este dorința țărilor de a se distruge unele pe altele.

Dacă există o lecție de învățat de la Pearl Harbor și din cel de-al Doilea Război Mondial în general, aceasta este că războiul nu plătește. Fiecare agresor din acel război a suferit o înfrângere și fiecare țară care a luptat pentru a elibera lumea a câștigat putere și prestigiu.

Japonia, Germania, Austria și Italia s-au transformat toate în democrații înfloritoare. În tensiunile internaționale în creștere de astăzi, ar trebui să ne amintim lecția pe care țările Axei au învățat-o după înfrângerea lor și cum au câștigat prin realizarea a ceea ce au învățat.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă totul este predeterminat în ceea ce privește plăcerea și suferința și dacă înțelegem încotro merge omul și cum se va comporta, atunci de ce natura a procedat astfel? Unde vrea să ne ducă?

Răspuns: Natura s-a dezvoltat din elementul primordial, o dorință în forma sa cea mai pură, care a evoluat prin formele mineral, vegetal și animal până a ajuns la forma de „om”. La fel, o persoană din lumea noastră, prin dezvoltarea sa, ajunge la următoarea sa formă.

Fiecare fază prin care trecem – mineral, vegetal și animal – se dezvoltă singură. În fiecare etapă, conform legii negației negației, o persoană începe să simtă că nu mai poate rămâne în această stare, trebuie să o schimbe radical, să se ridice din ea și să simtă că nu mai este acceptabilă pentru el.

Și atunci starea anterioară degenerează și următorul pas se manifestă. Deci din mineral evoluează partea vegetală a dorinței cu natura vegetală corespunzătoare, apoi animalul și apoi apare omul.

Acum suntem într-o etapă foarte interesantă. Ne-am pregătit stadiul anterior de dezvoltare, am ajuns la negarea lui, la respingerea lui, vedem că lumea și viețile noastre sunt finite, defecte și temporare și nu știm ce să facem în continuare.

Nu vedem încă următoarea etapă, dar etapa actuală este practic insuportabilă. Nu mai putem rămâne în ea pentru că duce la autodistrugere, teroare, dezintegrare a familiilor, dezintegrare a culturii și sfârșitul științei.

Adică am ajuns în stadiul final în toate, dar încă nu-l vedem pe următorul. Ar trebui să înceapă să se dezvăluie. Prin urmare, știința Cabalei este acum revelată ca un mijloc de tranziție către o nouă stare.

Din KabTV “Prim-plan”

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: În cartea Profeții, cuvântul „piatră” este folosit adesea. Poate fi luat în diferite interpretări. Care sunt acestea?

Răspuns: În principiu, piatră (Even) din cuvântul „Avana” înseamnă înțelegere, conștientizare, comprehensiune. Prin urmare, în fiecare caz, înseamnă înțelegerea principală a unui eveniment oarecare.

Dacă se spune că un altar este construit din pietre, atunci aici este necesar să ne dăm seama ce este o jertfă. Ideea de bază este că o persoană își ia egoismul, construiește din el o proprietate specială deasupra căreia se ridică și își sacrifică toate dorințele egoiste—le transformă în proprietatea de dăruire. Aceasta este jertfa.

Când se spune că trupul este îngropat și că mormântul este acoperit cu pietre, se înțelege cu totul altceva. Trupul, atunci când moare, devine ca țărâna pământului. Acest lucru înseamnă că dorințele noastre, cu care am lucrat pentru dăruire, s-au terminat acum și, prin urmare, nu le mai folosim.

Aceasta se numește decedat, adică Izdahechut Ha-Partzuf (slăbirea Partzuf-ului). Când există un anumit Partzuf, o acțiune spirituală, o persoană încetează să mai lucreze cu ea. Nu mai are nevoie să folosească această dorință de dăruire, de iubire, de comunicare cu ceilalți și, prin urmare, se crede că pare să moară. Apoi, în locul ei apare una nouă.

O piatră așezată pe mormânt simbolizează faptul că o persoană aduce un omagiu trecutului, înțelegând ceea ce a rezultat din el, iar următoarea etapă începe.

În sursele primare, expresia „a arunca pietre” se mai găsește încă. Firește, nu este vorba de un act fizic. „Piatră” (de la cuvântul „Avana” – înțelegere, conștientizare) înseamnă că cineva îl cucerește pe celălalt sau pe el însuși și își înlocuiește înțelegerile anterioare cu concepte noi.

De fapt, este edificator și înălțător. Ideea este că înțelegerile din trecut nu mai au nevoie de nicio realizare și, în schimb, apare o nouă etapă.

Din „Secretele Cărții Eterne” de la KabTV 9/27/21

Filed under: Educatie, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Michael Laitman, Pe Quora: „De ce atât de mulți oameni mor făcând fotografii și selfie-uri?”

De cele mai multe ori, aceștia nu conștientizează riscul în ceea ce fac la momentul fotografierii sau al realizării selfie-ului.

A ne expune în fața celorlalți în situații riscante ne dă un sentiment foarte puternic de a fi speciali și de a ieși în evidență printre ceilalți.

Faptul că astfel de decese continuă să crească este o mărturie a faptului că ego-ul uman crește în mod constant și ne împiedică, pe tot mai mulți dintre noi, să luăm în considerare consecințele acțiunilor noastre.

Atunci când facem o fotografie riscantă sau un selfie, ne gândim la triumful ego-ului uman: „Uită-te la mine! Uitați-vă unde sunt!” Forța acestei creșteri a ego-ului depășește adesea riscul implicat în realizarea fotografiei sau a selfie-ului. Ne gândim la viralitatea fotografiei, la toate privirile, la toate like-urile și share-urile pe care le va primi – și acest lucru întunecă riscul în momentul actual. Ajungem să plătim acel moment cu viața noastră.

Astfel de situații ar trebui să ne ducă la concluzia că trebuie să căutăm un remediu pentru egoismul nostru exagerat. Ne corectăm egoismul ridicându-ne deasupra lui. Din nefericire, metoda de a ne ridica deasupra egoului este în cea mai mare parte necunoscută, astfel încât oamenii nu au astfel de gânduri și, de asemenea, nu reușesc să dobândească astfel de abilități. Ca urmare, suferința se acumulează din ce în ce mai mult în umanitate.

Să te ridici deasupra ego-ului uman înseamnă să înveți cum să îl controlezi. Nu putem și nu trebuie să încercăm să fugim de ego sau să îl diminuăm, ci să învățăm cum să ne raportăm corect la el: să îl luăm de frâu și să îl ghidăm într-un mod care să ne permită să îl eliberăm încet și în proporții care, cel puțin, să nu ne facă rău nouă sau altora și, în plus, să fie în beneficiul celorlalți. Procedând astfel, vom ajunge la realizarea faptului că ego-ul vine să ne ajute să ne ridicăm deasupra lui. Cu toate acestea, avem nevoie de o metodă care să ghideze această înălțare, altfel vom continua să cădem victime ale impulsurilor egoului.

Bazat pe „Știri cu Dr. Michael Laitman” din 11 octombrie 2021. Scris/editat de studenții Cabalistului Dr. Michael Laitman.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe Quora: “Cum a început universul?“

Totul a început cu dorința de a dărui.

Dorința de a dărui este baza creației. În acea dorință a început să apară o dorință opusă, dorința de a primi, care este începutul creației.

Dorința de a primi există pentru a sublinia dorința de a dărui.

Unde este dorința de a dărui? De ce nu o simțim?

Nu putem descoperi singuri dorința de a dărui. Dacă dezvoltăm dorința de a dărui, atunci putem descoperi această dorință, iar revelarea ei se numește „revelarea Creatorului” sau „revelarea forței superioare”. Adică, dorința de a dărui este forța inițială care a existat în univers, iar dorința de a primi, care este substanța noastră (a creației), este secundară.

Iar privind dacă universul nostru are sau nu un punct de plecare, înțelepciunea Cabala afirmă că nu există început și nici sfârșit. Dorința noastră determină locul.

Putem călători literalmente înainte și înapoi pe axa timpului. Deoarece tot ceea ce există este dorința de a dărui, iar dorința noastră egoistă se formează în cadrul dorinței de a dărui, atunci avem capacitatea de a ne gândi și de a crește punctul dorinței de a dărui din dorința noastră egoistă. Putem progresa spre a ne adapta la dorința generală de a dărui, numită „Creatorul”, iar la sfârșitul dezvoltării noastre egoiste, asta vom descoperi.

Călătoria în timp este astfel posibilă prin schimbarea dorinței noastre. Ne putem schimba dorința de a primi astfel încât să scadă în importanță și putem crește importanța dăruirii deasupra primirii. Diminuarea importanței primirii și creșterea importanței dăruirii ne permite să progresăm pe axa timpului.

Ce înseamnă „dăruire ”? În termeni simpli, înseamnă să faci bine altora. Având intenția pentru beneficiul altora, putem intra în forța superioară, adică forța care acționează în lumea noastră și care a acționat chiar înainte ca să apară dorința de a primi, adică înaintea axei timpului așa cum știm noi că a început.

În cele din urmă, doar dorința de a dărui va rămâne și va umple realitatea. Cu toate acestea, există o diferență între modul în care dorința de a primi funcționează în realitate la începutul ei și la sfârșitul ei. Diferența este că, în cele din urmă, dorința de a primi se dezvoltă pe deplin și devine capabilă să aprecieze dorința de a dărui.

Dorința de a primi ne ajută să creștem importanța dorinței de a dărui. Când dorința de a dărui devine extrem de importantă pentru noi, atunci o atragem către noi înșine și simțim o nouă realitate întreagă care este dincolo de tot ceea ce trăim în această lume.

Creșterea importanței dorinței de a dărui deasupra dorinței de a primi, este posibilă prin implementarea unei astfel de aprecieri într-un grup de oameni care acceptă să se conecteze peste diferențele lor și să atragă dorința de a dărui în relațiile lor. Într-un astfel de grup, ne implementăm conexiunea până la punctul în care atragem forța de dăruire care umple spațiul dintre noi și ne îmbrățișează. Nu există forță mai puternică și, când o vom descoperi, vom realiza că nu este altă forță în existență.

Bazat pe videoclipul „ Cum calatoresc in timp Puterile Iubirii” cu cabalistul Dr. Michael Laitman. Scris/editat de studenții Cabalistului Dr. Michael Laitman

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe Quora: “Există răul?“

Potrivit înțelepciunii Cabala, răul este revelarea atitudinii egoiste a unei persoane față de ceilalți.

Suntem alcătuiți din dorința de a ne bucura, iar această dorință se dezvoltă pe diferite niveluri: de la dorințe individuale de hrană, sex și familie, la dorințe sociale de bani, onoare, control și cunoaștere, și apoi până la dorința de a descoperi sensul vieții noastre. . Această dorință de a se bucura a fost întotdeauna forța motrice, care ne face să realizăm orice mișcare sau gând către diverse obiective ale plăcerii. În vremurile noastre însă, această dorință a crescut  la o stare în care devine rea: începe să se transforme într-o dorință care dorește să se bucure în detrimentul altor oameni și al naturii.

Deci, în timp ce dorințele de a ne bucura sunt natura noastră și simțim constant impulsuri de a ne îndrepta spre plăcere și de a ne îndepărta de durere, răul intră în cadru atunci când dorințele noastre încep să-şi dorească să ne bucurăm în detrimentul celorlalți, adică atunci când ne ridicăm deasupra celorlalți și îi umilim.

S-ar putea să sune extreme, că am atins un nivel în care dorim să-i umilim pe alții și să fim deasupra lor, dar o facem automat. Nu realizăm în ce măsură conexiunile noastre interioare ne fac să fim complet conduși de interesul personal. De exemplu, chiar dacă ne angajăm într-o conversație plăcută, fiecare încercăm să fim deasupra celorlalți, încercând să ne poziționăm într-un mod în care arătăm mai bine și prezentându-ne mai favorabil, pentru a atrage atenția celorlalți, chiar dacă doar puțin. . Natura umană este formată din astfel de forme voalate.

Aceasta este manifestarea finală a dorinței egoiste și iese la suprafață pentru ca noi să o determinăm ca fiind răul și că, dacă vrem să atenuăm nenumăratele probleme pe care le aduce această dorință, trebuie să ne ridicăm la următoarea formă altruistă de dorință opusă răului: o dorință bună de a iubi, de a se conecta pozitiv și de a dărui altora, mai presus de dorința noastră egoistă. Și este o tranziție foarte dificilă.

Înțelepciunea Cabalei este o metodă care a fost făcută pentru a ghida această tranziție în mod rapid și fără durere.

Bazat pe emisiunea „Prim-plan” din KabTV, cu cabalistul Dr. Michael Laitman. Scrisă/editată de studenții Cabalistului Dr. Michael Laitman.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→