Category Archives: Lectia zilnica

Nu numai la Congres

938.07Întrebare: Grupurile de zece ar trebui să fie preocupate de formarea de legături mai strânse între grupurile de zece? Și ce ar trebui să facă ele împreună?

Răspuns: Fac parte dintr-un anumit grup de zece pentru că vreau să-L dezvălui pe Creator. Nu vreau să-mi pun capăt vieții ca un animal cu oasele putrezite în pământ, unde nimic din mine nu mai rămâne. Odată ce Îl dezvălui, descopăr o bucată de eternitate și perfecțiune în mine însumi și acea bucată rămâne cu mine. Asta este. Urc deja din lumea noastră în lumea superioară și aceasta este deja în mine.

Prin urmare, atunci când sunt într-un grup de zece, mă străduiesc să ating acest nivel cu el pentru a-L atinge pe Creator, astfel încât El să acţioneze asupra mea prin grupul de zece, iar prin el eu acţionez asupra Lui. Dacă simt că pot câștiga forță suplimentară de la un alt grup de zece, încurajez grupul meu de zece să se conecteze cu ei. În acest fel, creștem influența Creatorului asupra noastră.

După cum se spune: „Cu cât societatea este mai mare, cu atât regele este mai măreţ”. Asta este tot. Dar acest lucru se aplică doar dacă am deja un grup de zece în care îmi investesc tot efortul și văd că încă un grup de zece, și altul, și încă altul ne-ar putea ajuta. De aceea ne adunăm la Congres.

Chiar dacă nu interacționăm între grupurile de zece în fiecare zi, avem această oportunitate la Congres în care ne amestecăm unii cu alții. În timpul fiecărei lecții din Congres, stau într-un grup de zece diferit. Nici nu stiu cu cine sau cum. Acest lucru oferă avantaje extraordinare.

Absorb dorințele tuturor într-un grup de zece spontan care se schimbă în timpul fiecărei lecții. Cu alte cuvinte, experimentez o varietate de influențe diferite, iar acest lucru ajută foarte mult.

Vorbesc personal acum, despre cât de impresionat sunt când ascult diferite grupuri de zece, mă cufund în ele și mă întorc de la Congres cu totul alte impresii decât am avut înainte. Chiar și fără să stau printre participanți, pot simți de departe cât de mult mă avantajează acest lucru.

Prin urmare, integrarea fiecărui grup de zece în alte grupuri este foarte benefică. Acest lucru se poate face nu numai la Congres, ci și în viața de zi cu zi, de preferință în limba maternă. Când un grup de zece simte că ar dori să-și sporească puterea internă, se poate conecta cu un alt grup, menținând în același timp coeziunea.

Din Lecția zilnică de Cabala 28/8/19, ‘’Întrebări și răspunsuri”

Componenta altruistă

608.02Întrebare: Aţi spus că, cunoașterea este ceea ce simțim în egoism. Înseamnă asta că credința este ceea ce încercăm să construim deasupra ei, acesta este sufletul nostru?

Răspuns: Da, cunoașterea este egoism și credința este altruism, calitate opusă, atunci când acționez nu pentru mine, ci pentru altul.

Creatorul a spulberat egoismul în multe părți, astfel încât să pot lucra fie din partea mea egoistă, fie de dragul altora. Aceasta devine componenta mea altruistă.

Dacă Creatorul nu ar fi spart vasul, nu aș avea cum să obțin calitatea dăruirii. Cui i-aș dărui? Acum însă, sunt obligat să dau cuiva din afara mea. Această altă persoană a fost cândva parte din mine. Eram cu toții împreună într-un singur trup înainte de sfărâmarea lui Adam. Acum ei sunt în afara mea, motiv pentru care îi urăsc și îi resping.

Dar dacă lucrez la ei ca și cum ar fi cu mine într-o singură dorință, într-un singur corp, ca un întreg, atunci acționez altruist.

Din Lecția zilnică de Cabala 28/8/19, ‘’Întrebări și răspunsuri”

Când ne copleșește confuzia

628.2Întrebare: Creatorul ne trimite uneori dorințe inutile pentru a ne deruta, astfel încât să le putem alege cu exactitate pe cele adevărate?

Răspuns: Dacă El face așa, atunci și acesta este un ajutor.

Întrebare: Cum putem să ieșim corect din această confuzie și să o folosim pentru a ne apropia de El?

Răspuns: Va trece. Veți trece prin multe astfel de stări, și în cele din urmă totul se va limpezi.

Ești confuz? Notează-ți gândurile încurcate și trimite-ni-le nouă, iar prietenii noștri le vor analiza și îți vor răspunde.

Întrebare: De ce ne permite Creatorul să facem greșeli?

Răspuns: Ca să avem ceva de corectat.

Din Lecția zilnică de Cabala 13/11/24, Scrierile lui Rabaș – Art.581-‘’Acțiunea este cea care decide”

Lumina răzbate prin întuneric

200.01Întrebare: Când ne străduim să dezvăluim iubirea, se dezvăluie și ura. Acest lucru ne duce la frică, sau la un sentiment de paralizie. Ce ar trebui să facem în continuare?

Răspuns: Dacă îți imaginezi că Creatorul este în fața ta și El îți prezintă acest lucru, atunci de ce ar trebui să simți frică? Se spune că trebuie să iubești ura așa cum iubești iubirea. Acest lucru se numește ‘’sărută bățul care te lovește”.

Adevărul este că nu poate exista lumină fără întuneric. Prin urmare, putem avansa către revelarea spirituală doar acumulând diverse impresii negative. Și atunci când le adunăm și ne îmbogățim suficient cu impresii negative, vom putea apoi să dezvăluim impresii pozitive, care sunt numite „Creatorul” sau „lumina”.

În acest moment, avem nevoie de un grup care să ne susțină, astfel încât să nu cădem în disperare sau într-un sentiment de neputință din cauza micilor influențe negative pe care le întâlnim. Trebuie să înțelegem că toate acestea ne sunt revelate de către Creator. El ne adaugă întuneric pentru ca mai târziu omul să poată descoperi lumina, deoarece descoperirea luminii necesită un întuneric foarte mare. După cum se spune: „Avantajul luminii se dezvăluie din întuneric”.

Astfel, este necesar un întuneric foarte profund, în care omul își dă seama că în toate simţirile, dorințele și impulsurile sale, el este un egoist. Se vede pe sine ca pe un hoț, ca pe un nebun, ca pe cineva care face totul ‘’de dragul lui” și nu doar de dragul lui, ci pentru a se asigura că nimic nu îi aduce pe ceilalți spre beneficiu.

În esență, ei se văd pe ei înșiși cu toate defectele lor, în miasma lor egoistă și se simt respinsi de aceasta. Cu toate acestea, chiar și așa, este nevoie de mult mai mult întuneric pentru ca lumina să se manifeste în ei.

Prin urmare, trebuie să fim pregătiți pentru asta. Și aici principalul lucru este grupul, pentru că fără el, este imposibil de suportat.

Din Lecția zilnică de Cabala 28/8/19, ‘’Întrebări și răspunsuri”

Întrebări despre munca spirituală —201

963.4Întrebare: În ce se transformă răbdarea în starea de Lişma?

Răspuns: În smerenie.

Întrebare: În fiecare zi, scriem o rugăciune în grupul de zece. Există valoare în împărtășirea acestor rugăciuni în conversația general, pentru a forma o rugăciune colectivă pentru Kli-ul mondial?

Răspuns: Da, este benefic pentru că încurajează integrarea reciprocă a rugăciunii unui grup în rugăciunea altui grup.

Întrebare: De vreme ce nu suntem încă în Lişma, fiecare act de dăruire are un gust amar?

Răspuns: Atât timp cât ești în Lo Lişma, orice act de dăruire are fie un gust amar, fie niciun gust.

Întrebare: Pe măsură ce progresăm, ar trebui să rezolvăm dorințele bune și cele rele, adică să ne apropiem de cele bune și să ne depărtăm de cele rele? Care este forța care permite acest lucru?

Răspuns: Este dorința noastră să urcăm, să ne unim și să simțim ceva bun, binevoitor și superior. Pentru asta trebuie să ne străduim.

Din Lecția zilnică de Cabala 15/11/24, Scrierile lui Baal HaSulam Şamati 20 „Lişma (de dragul Ei)”

În jurul punctului negru

232.08Întrebare: Punctul negru, ‘’ego-ul” meu, se anulează în fața Creatorului? Va dispărea sau va rămâne un punct negru?

Răspuns: De ce ar trebui să dispară? Dacă ar dispărea, aș înceta să mai exist. Acest punct negru trebuie să rămână întotdeauna pentru că mă separă de Creator, fără el, ‘’ego-ul” ar dispărea.

Prin urmare, rămâne, dar în jurul acestui „eu”, eu creez o echivalență completă de formă cu Creatorul.

Din Lecția zilnică de Cabala 28/8/19, ‘’Întrebări și răspunsuri”

Înainte de alegere

243.04Întrebare: Dacă nu sunt sigur dacă acțiunea mea este îndreptată spre dăruire sau nu, iar unii prieteni sunt „pentru” și alții „împotrivă”, înseamnă asta că există un loc pentru libera alegere?

Răspuns: Aceasta nu este o alegere liberă, ci una egoistă.

Pentru a ajunge la alegerea adevărată, trebuie să vă ridicați deasupra acestei stări, să transcendeți egoismul, și apoi să efectuați acțiuni care vă pot conduce la libera alegere.

Întrebare: Cum poate fi implicat Creatorul în acest proces?

Răspuns: Rugați-vă! Cereţi-I.

Din Lecția zilnică de Cabala 12/11/24, Scrierile lui Rabaș – Art.622-‘’Depășirea”

Al cui suflet dă Creatorul unui om?

294.4Întrebare: Stasik, un elev de clasa a doua Îl întreabă pe Creator: ‘’Mi-ai dat sufletul meu sau al altcuiva?”

Răspuns: Nu, ți-ai primit propriul suflet. Dar dacă nu eşti mulțumit de el, poți lucra pentru a-l corecta.

Întrebare: Ce fel de suflet ar trebui să țintească omul?

Răspuns: Unul care iubește pe toată lumea.

Întrebare: Oamenii au această dorință?

Răspuns: Nu cred.

Întrebare: Dar cum rămâne cu copiii?

Răspuns: Personal, cred că copiii sunt mai înclinați spre corectare decât adulții.

Adulții s-au acomodat deja în felul lor, și cred că lucrurile nu se vor îmbunătăți și nu se pot îmbunătăți și pur și simplu trebuie să accepte ceea ce au.

Întrebare: Copiii încă mai păstrează speranța?

Răspuns: Da.

Comentariu: În mod ideal, cu experiență, ar trebui să…

Răspunsul meu: Dar noi nu. De unde am obține răbdarea, experiența sau hotărârea de a rezista la ceea ce avem? O acceptăm așa cum este.

Întrebare: Este din cauza loviturilor? Pentru că am trăit constant eșecuri și am primit lovituri?

Răspuns: Da, pentru că suntem prea leneși să ne corectăm.

Din KabTV ‘’Știri cu Dr. Michael Laitman” 4/11/24

Când devine un profesor, prieten?

294.2Întrebare: Poate un profesor să fie prieten? Când devine un profesor prieten, și devine el prieten vreodată?

Răspuns: Depinde mai mult de elev, dacă elevul poate înțelege că profesorul lui este prietenul lui. Nu este ușor.

Întrebare: Deci profesorul este gata să fie prieten de unul singur?

Răspuns: Da.

Întrebare: Este efortul elevului?

Răspuns: Da.

Întrebare: Și apoi a doua parte a întrebării este: ce a fost profesorul dvs. pentru dvs.?

Răspuns: Astăzi desigur, pot spune că a fost persoana cea mai apropiată de mine, un prieten, un profesor, indiferent cum o spui. Dar este adevărat din partea lui.

Întrebare: Ce fel de înțelepciune a vieții considerați ca fiind cel mai important lucru pentru care să trăieşti?

Răspuns: În general, înțelepciunea vieții conform credinței mele, este că omul dorește revelația Creatorului și este de acord să-L accepte așa cum El se dezvăluie pe Sine, lui.

Din KabTV ‘’Știri cu Dr. Michael Laitman” 28/10/24

Vor fi pedepsiți vreodată paraziții?

294.4Comentariu: Dintr-o scrisoare: „Vorbiți întotdeauna despre bunătate și iubire, dar în realitate oamenii se tratează unii pe alții ca pe niște paraziți.”

Răspunsul meu: Desigur.

Întrebare: „Și cei mai buni oameni din această lume primesc cele mai multe lovituri de la alții și de la soartă. Deci alegerea este fie să fii parazit în viață, fie să suferi din pricina paraziților. Vă rugăm să explicați de ce ar trebui omul să fie amabil în această lume și de ce îl sfătuiți asta?”

Răspuns: Pentru că dacă suntem buni, devenim asemenea Creatorului. Atunci ne va fi mai bine și mai ușor, atât în ​​lumea aceasta cât și în cea viitoare.

Comentariu: Dar acest om crede că este mai bine pentru paraziți, pentru cei care îi folosesc pe alții și trăiesc așa.

Răspunsul meu: Așa i se pare. În circumstanțe mici, limitate, ar putea avea oarecum dreptate. Dar în general în viață, nu.

Comentariu: Deci spuneţi că ar trebui să creștem în continuare copii în relații bune, cu concepte de prietenie, decență și așa mai departe. Și privind imaginea de ansamblu, spuneţi că acest lucru este corect.

Răspunsul meu: Da.

Comentariu: Dar dacă îngustăm preocuparea, așa cum spune el, paraziții doar…

Răspunsul meu: Când vă restrângeți preocuparea, vă limitați la cazuri izolate. Și atunci desigur, pare mai bine să fii un egoist. Dar dacă te uiți la viață în ansamblu, cu ce rămane omul și unde ajunge după aceea, atunci este clar mai bine să fii amabil.

Întrebare: Spuneţi-mi, această bunătate se reîntoarce vreodată la om?

Răspuns: Nu chiar „se reîntoarce”. Vă oferă capacitatea de a înțelege de ce totul este făcut astfel și cum este mai bine să acționați cu amabilitate.

Întrebare: Este important?

Răspuns: Este important.

Comentariu: În acest moment, nici măcar nu spuneţi că bunătatea se va întoarce la tine ca bine.

Răspunsul meu: Nu vedem asta.

Întrebare: Dar dacă o privim la nivel global, se întoarce totuși?

Răspuns: Nu în lumea noastră.

Întrebare: Sunteţi atât de categoric: dacă faci bine, binele nu ți se întoarce?

Răspuns: Da.

Întrebare: Dar nu ar trebui să concluzionăm de aici că nu trebuie să facem bine? Ar trebui totuşi să continuăm?

Răspuns: Da.

Întrebare: Aţi început prin a spune că Creatorul este bun și face bine și noi trebuie să fim ca El. Oare asta se va întoarce vreodată la mine? Sau nu ar trebui să mă gândesc deloc la asta?

Răspuns: Faptul că gândești astfel și poți acționa astfel este deja dăruirea către Creator. Aceasta este deja răsplata.

Întrebare: Dar cei care, după cum spune el, sunt paraziți, ce se întâmplă cu ei? As dori sa intreb despre ei.

Răspuns: Ei își calculează dividendele și cred că sunt fericiți.

Întrebare: Și credeţi că nu sunt?

Răspuns: Nu.

Întrebare: Putem spune, ca o întrebare egoistă, că după ce își vor încheia viața, într-o altă lume vor fi pedepsiți pentru că sunt paraziți? Sau nu? Va exista pedeapsă?

Răspuns: Da, fără îndoială! Și va fi în așa fel, încât la început nici măcar nu vor înțelege.

Întrebare: Dar vine? Așa învață Creatorul pe om?

Răspuns: Da.

Întrebare: Prin suferință ca aceasta?

Răspuns: Nu Creatorul învață omul; este o lege generală a naturii: tot ceea ce face omul trebuie recompensat – binele cu bine, răul cu răul.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman” 12/8/24