Comentariu: Psihologul rus Mihail Labkovsky oferă cinci sfaturi părinților pentru creșterea unui copil încrezător.
Primul este „Fii generos cu lauda, dar laudă corect. Nu „Ești cel mai bun, uite ce frumos ești, nu precum colegii tăi de clasă.” Mesajul tău ar trebui să fie că este minunat pentru că este el sau ea, nu pentru că el sau ea este cel mai bun dintre cei mai buni.”
Răspunsul meu: Aşa este corect. Desigur, nu ar trebui să insuflăm ideea de superioritate asupra altora la un copil; mai degrabă copilul ar trebui să simtă că merită ceva pe cont propriu și nu că este mai bun decât alții. Că ar trebui să fie mare, grozav, încrezător, amabil și așa mai departe.
Întrebare: Deci nu ar trebui să-l comparăm cu alții și nici măcar să nu-i atingem „eul”?
Răspuns: Da. Standardele ar trebui să fie abstracte, nu superioritate față de ceilalți.
Comentariu: De fiecare dată am fost motivat când mi s-a spus „Uite ce tare e Sasha în clasa respectivă. Poți face la fel. Haide!” Încurajăm copiii în acest fel. Ce e în neregulă cu asta? Nu înțeleg.
Răspunsul meu: Acest lucru transformă o persoană într-un egoist. Competițiile sunt bune atunci când fac o persoană mai bună decât altele în beneficiul altora. Cu toate acestea, acest tip de competiție este doar pentru suprimarea altora.
Întrebare: Încep să mă gândesc involuntar, la suprimarea acestui Sasha?
Răspuns: Da. De ce să devin mai bun decât el? Aș prefera să-l minimalizez și așa nu va trebui să fac nimic cu mine.
Întrebare: Este acesta un răspuns natural al egoismului?
Răspuns: Da. Trebuie să-i arăt copilului că este necesar să lucrezi asupra ta pentru a fi mai bun și nu să suprimi pe altcineva pentru a fi deasupra lui.
Comentariu: Al doilea sfat este: „Dacă un copil a comis o infracțiune, nu vorbiți despre copil, ci despre faptă. Fapta este rea, iar copilul este bun. Sper că ai aruncat deja din vocabular cuvinte precum strâmb, prost și nerușinat”.
Răspuns: Aceasta este o mare problemă pentru mulți părinți care accentuează dur că copilul nu poate face nimic, că nu are valoare; acest lucru îl privează de un sentiment de încredere, siguranţă și posibilități interioare. Este foarte important să păstrezi acest lucru la un copil.
Mulți dintre noi suntem vinovați de acest lucru. Punem presiune asupra copilului, îi spunem: „Nu meriți nimic, uite cum trebuie făcut. De ce nu poți?” și așa mai departe. Adică îl facem un omuleț absolut nesigur. Crește în acest fel și nu poate scăpa de asta toată viața.
Întrebare: Dar dacă el, de exemplu, comite o faptă rea?
Răspuns: Atenuează asta. „Ai făcut acest lucru incorect, într-un mod greșit. Poate că nu ai putut să o faci diferit. Vezi acum cum se poate face diferit.” Ca să poată învăța din asta și să aibă încredere.
Întrebare: Adică să nu atingi copilul și micul său „eu”. Principiul cel mai important este să nu atingi „eul”?
Răspuns: Da. Sunt oameni, exact ca cei care trăiesc pe planeta noastră, fără încredere interioară, „uciși” de părinți, oameni care au fost privați încă din copilărie. Pentru a se apăra cumva, fac probleme, dorind să se ridice cel puțin puțin peste toată lumea. Cu toate acestea, ei nu știu cum să facă acest lucru pentru a se simți normal.
Pentru asta, ei trebuie să-i suprime pe ceilalți, să-i distrugă pe alții și așa mai departe. Dacă iei pe cineva care ucide, îi torturează pe alții, conduce o bandă, vei vedea de ce i s-a întâmplat asta.
Veți privi în copilăria sa și veți vedea cum acolo a fost desfigurat în același mod.
Comentariu: Al treilea sfat: „Nu-l compara niciodată cu nimeni, chiar dacă comparația este în favoarea lui. Aceasta este calea directă către narcisism. Iar narcisismul este distrugerea stimei de sine de la bază. Adică, stima de sine este distrusă la pământ. Copilul riscă să crească ca o persoană care se compară mereu cu alții și va suferi că cineva este mai bun decât el”.
Răspunsul meu: Da. Cu toate acestea, trebuie totuși să ne asigurăm că copilul are o idee despre ce este perfecțiunea. Și trebuie cumva să se evalueze în raport cu această perfecțiune.
Întrebare: Este nevoie să îi dăm copilului un fel de standard?
Răspuns: Da, dar nu în raport cu ceilalți. Standardul nu ar trebui să fie o persoană, ci o calitate.
Întrebare: Cum îi putem explica copilului calitatea la care ar trebui să aspire?
Răspuns: Odată se făcea cu ajutorul unor zei sau mari eroi. Cu toate acestea, astfel de exemple pot fi în ceva specific, particular, nu mai mult decât atât.
Întrebare: Ar trebui să fie o calitate? De exemplu, cum iubeai atunci, deci ar trebui să ajungem la aceeași iubire?
Răspuns: Da.
Comentariu: Al patrulea sfat: „Lăudați copilul nu pentru rezultat, ci pentru curaj și efort, pentru faptul că nu i-a fost frică și că a performat, provocat de el însuși în competiție, că a făcut un efort, a făcut tot posibilul. Acest lucru îl va învăța să se întrețină în viitor. Și, apropo, va contribui foarte mult la succesul său în viața adultă”.
Răspunsul meu: Da, este nevoie să îl susțineți și să-l inspirați. Indiferent de succesul său, el ar trebui să simtă că ești în spatele lui și ai încredere în el și să nu-i ceri nimic mai mult decât sȃrguința, efortul său.
Întrebare: Adică nu ar trebui să spunem: „Ai făcut bine, ai primit primul loc, ce medalie frumoasă”, nu?
Răspuns: Da. Nu face asta. Deloc. Este nevoie ca el să-şi fie autosuficient și fericit în acțiunile sale.
Comentariu: Dar noi suntem mândri de medalii.
Răspuns: Aceasta este societatea noastră, una atât de îngustă, egoistă, care aduce toți oamenii unul împotriva celuilalt, ridică concurența la astfel de niveluri, încât o persoană își dedică întreaga viață și sănătate acestui lucru. Și care este rezultatul? Vedem că acest lucru nu aduce fericire nimănui.
Întrebare: Înseamnă că, dacă un copil vorbește despre victoria sa, atunci principalul lucru pentru el ar trebui să fie cât efort a depus, cum s-a antrenat pentru asta?
Răspuns: Bineînţeles. În caz contrar, el va consuma droguri și va câștiga numai cu ajutorul lor. n asta ne transformă egoismul, pe fiecare dintre noi.
Comentariu: Apropo, acesta este un comentariu foarte precis. Toți acești steroizi anabolizanți, medicamente și orice altceva. Este deja imposibil să te uiți la sport, totul este clar acolo. Acum este o problemă cu privire la modul de ascundere a medicamentului, nu cum să nu îl iei.
Răspunsul meu: Da. Principalul lucru pentru ei este realizarea în comparație cu ceilalți. Cu excepția sporturilor de grup. Sporturile de grup sunt relativ atractive.
Întrebare: Asta pentru că acolo există o victorie a echipei?
Răspuns: Da. Un singur „eu” este atenuat printre mulți alții și, în general, opoziția unuia față de altul nu este aceeași cu opoziția individuală, faţă în faţă.
Întrebare: Dar ce spuneţi despre faptul că un jucător mai iese în evidență? De exemplu, Messi sau altcineva.
Răspuns: Asta este rău. La urma urmei, echipa a câștigat. Dar totuși, cel puțin în acest fel.
Comentariu: Al cincilea și cel mai important sfat: „Tu însuți trebuie să ai încredere în tine. Părinții îmi scriu adesea: „Fac totul bine, laud, susțin, dar copilul arată nesiguranță tot timpul.” Bineînțeles, fiecare caz specific ar trebui analizat separat, dar dacă chiar faci totul pentru încrederea copilului tău și are o stimă de sine zero, aceasta este ceea ce se numește „Un apel de trezire pentru părinți”.”
Răspunsul meu: În orice caz, trebuie să îi arătăm copilului încrederea noastră în el, iubirea pentru el și că îl acceptăm așa cum este. Cel mai important lucru este să nu distrugi, să nu-i nivelezi „eu-ul” și să nu-i ceri victorii și mari realizări. Numai în acest caz îl poți face o persoană normală și sigură.
Întrebare: De ce un psiholog începe astfel: „Tu însuți trebuie să ai încredere în sine”?
Răspuns: Pentru că încerci să întruchipezi în copil ceea ce nu ai realizat tu singur.
Întrebare: Nu va funcționa chiar dacă „joc” în fața lui?
Răspuns: Nu.
Întrebare: Dvs aveţi încredere în sine?
Răspuns: Nu. O persoană absolut încrezătoare este doar un idiot, trebuie să fie la nivelul unei pietre. Cu toate acestea, sunt încrezător că nu sunt încrezător, şi pot face doar în ceea ce trebuie să cred.
Comentariu: Asta nu este ușor.
Răspunsul meu: Nimeni nu spune că acest lucru se poate realiza. Dar ar trebui să aspirăm la acest lucru. Viața este despre aspirație.
Comentariu: În general, toată această cale se află în incertitudine, în tranziția către încredere și apoi din nou incertitudine.
Răspunsul meu: Întreaga cale se află în incertitudine, dacă te raportezi la absolut. Aceasta este încrederea ta. Deci, nu este nimic înfricoșător aici. Există o forță superioară, trebuie să știi cum poți să te poziționezi în raport cu ea și apoi câștigi încredere deplină. Nu în tine, ci în faptul că mergi cu El.
Întrebare: Că busola ta păstrează mereu această direcție?
Răspuns: Desigur. Atunci totul va fi foarte simplu. Ține-te ca un copil mic de mâna celui mare.
Comentariu: De a Învăţătorului.
Răspunsul meu: Da.
Întrebare: Ce se întâmplă dacă eşti împins în mod constant spre stânga sau spre dreapta?
Răspuns: Este intenționat, astfel încât să te ții mai strâns de El, astfel încât să puteți vedea unde mergeți cu El și astfel să învățați.
Sunteți depărtați de El și trebuie să vă țineți mai strâns și să vă aliniați calea cu El, în spatele Lui. În acest fel, învățați atât din vicisitudinile sorţii, cât și din reacția Sa la acea soartă.
Întrebare: Este această cale prin rațiune sau prin credință mai presus de rațiune?
Răspuns: Această cale este prin adeziunea cu cel superior. Îți arată două linii și tu trebuie să păşeşti între ele.
Din emisiunea de pe KabTV “Ştiri cu Dr. Michael Laitman” 09.03.2020
Filed under: Educatie, Educatie integrala, Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate -
Niciun comentariu→
Intențiile noastre conduc de fapt lumea, ele definesc lumea. Dar acestea sunt intenții de care noi înșine nu suntem conștienți.
Michael Laitman, pe Quora: “
Întrebare:
Creatorul se așteaptă să ne unim de fiecare dată din ce în ce mai corect peste întunericul din ce în ce mai mare care crește zi de zi. Nu ne temem de acest întuneric și ne putem susține deja unul pe celălalt, așa cum se spune: „Fiecare își ajută prietenul ”.
Întrebare:
Toate sentimentele amare trebuie să le percepem ca având un scop, în raport cu grupul și Creatorul, pentru ca noi să ne ridicăm deasupra lor. Prin urmare, nu văd nici un rău în ceea ce se întâmplă în lume, nimic dăunător. Toate necazurile și nenorocirile care există în realitate au fost create în timpul spargerii și căderii dorințelor.
Întrebare:
De obicei, simțim fie distanță, rezistență, egoismul dintre noi, fie atracție unul față de celălalt și dorința de a ne apropia. Dar a simți ambele senzații în același timp, atât separarea, cât și conexiunea, este o mare artă, care poate fi realizată doar pe calea spirituală.
Ar trebui să evaluăm orice stare doar din punctul de vedere al conexiunii sau deconectării dintre prietenii din grupul de zece și cât mai intern posibil. Acest lucru ne va ajuta să avansăm mai repede către scopul nostru.