Întrebare: Care este diferenţa pe care o facem  relativ la cine construim o intenţie de dragul de a dărui: prieteni sau  persoanele care nu aparţin procesului spiritual?

Răspuns: Ideea este că tu nu simţi dăruire pentru străini. Ei nu te vor ajuta, dar se vor comporta cu tine, să o spunem pe bune, ca cineva care este nebun. Dacă te vei purta ca o păpădie divină care nu vrea decât binele lor, ei nu te vor înţelege. Pentru ca ceva să fie bine, trebuie să existe o cooperare reciprocă între voi, să dezvoltaţi această reciprocitate, să fii pentru ei ceea ce ei sunt pentru tine: vă sprijiniţi reciproc, vă stimulaţi unii pe alţii, discutaţi despre probleme voastre şi aşa mai departe. Este posibil să faci asta numai într-un grup de persoane ce împărtăşesc aceleaşi idei.

Într-un grup, cooperăm reciproc între noi, ne susţinem unii pe alţii şi aspirăm să realizăm fuziunea inimilor noastre, garanţia reciprocă, Arvut. Cu cine ai intenţia să faci asta? Cu cei care merg pe stradă şi cu cineva ce nu-şi face griji deloc? O persoană nu ştie unde este mutată, deoarece totul se petrece într-un câmp general. Oamenii sunt precum sarcinile electrice care se deplasează într-un câmp general de lumină, ei ating punctul de echilibru cel mai de jos şi se concentrează acolo. Aşa şi noi, suntem la fel , reuniţi într-un grup în lumea noastră.

Brusc, începi să simţi cum eşti mişcat şi cu cine este necesar să te conectezi.  Acest lucru se datorează faptului că sarcina ta, “punctul tău din inimă”, se deplasează într-un câmp de lumină şi ajunge la această stare.

Din Congresul virtual de la Moscova, “Unitate fără frontiere”, a doua zi, 14.12.2013, Lecţia 2

 

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: De mai multe ori ați spus că o persoană studiază, să spunem, timp de zece ani, dar tot nu reușește să adere la grup, să devină un embrion spiritual. Deci ce se întâmplă, egoul crește pur și simplu?

Răspuns: Atunci când o persoană aderă cu adevărat la centrul grupului și devine un embrion spiritual, începe să se simtă ca și cum ar exista în lumea spirituală la capacitatea lui maximă. La fel ca în lumea noastră, un embrion care se află în pântecul mamei sale dobândește același lucru, pentru că tot ceea ce se întâmplă în corpul ei este, de fapt, făcut numai pentru el.

Un embrion spiritual este o stare care nu este simplă ci este o stare foarte înaltă de la care începe întregul nivel spiritual.

Să presupunem că au trecut zece ani de studiu pentru o persoană și tot nu a devenit un embrion spiritual; adică nu a reușit să se anuleze în fața grupului. Și indiferent de cât de mult îi vorbim despre asta, indiferent de cât de mult citește în surse, nu poate face nimic cu asta pentru că nu participă fizic la munca grupului; această persoană este arogantă, separată de grup.

Ne aflăm într-o lume specială în care chiar toate acțiunile noastre fizice astrag rezultate spiriuale; nu pot să-mi iubesc prietenii, îi urăsc, dar în ciuda a toate astea, tot mă forțez să stau cu ei, să le zâmbesc, să mă apropii de ei prin unele acțiuni exterioare sperând că asta mă va schimba, și mă schimbă cu adevărat. Dacă o persoană nu face acest lucru, atunci este păcat, chiar și după zece ani va rămâne la fel.

De la Convenția virtuală de la Moscova, Unitate fără limite, Ziua a doua, 14.12.2013, Lecția a doua

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: De ce trebuie să citim Cartea Zohar?

Răspuns: O folosim ca un mijloc de progres spiritual în grup. Mai întâi, dorinţele de primire se manifestă într-un anumit grup de persoane. Dorinţele sparte, se uită una la cealaltă în forma lor fizică, ceea ce permite stabilirea unui prim contact. Ei se adună într-un grup şi studiază Cartea Zohar.

Un fel de dorinţă spartă “aspiră” la cele care sunt superioare. Studiile şi analiza comună corectă a nivelului superior, sub îndrumarea unui profesor, declanşează schimbări viitoare în prieteni. Ei încearcă să obţină vasele liniei drepte, apoi Luminile vaselor circulare vor fi gata să intre în ele. Până acum, Lumina iese din cercuri şi merge departe în golul dorinţelor lor, sub forma Luminii Înconjurătoare, până ce ele se transformă într-o linie dreaptă.

Acesta este, de fapt, obiectul studiului nostru. Când se întâmplă, vom studia aceleaşi texte şi Luminile care trec din stările externe în cele interne şi se schimbă din  vasele circulare în vase în linie dreaptă, în vasele noastre corectate modificate.

Astfel, Cartea Zohar este un remediu special pe care-l folosim fără să avem o idee clară despre modul în care ne influenţează. Totuşi, nu este important deoarece funcţionează mereu.

Întrebare: De ce Zohar este mai puternic, în acest context, decât Tora?

Răspuns: Cartea Zohar este mai puternică decât Tora, deoarece stilul său şi forma sa sunt din perioada care a urmat distrugerii Templului. Înainte, poporul din Israel era la nivelul de Mochin de Haya, adică la finele corecţiei personale. Apoi, au căzut de la această înălţime în ascundere. În consecinţă, cabaliştii erau în starea spartă şi, în acelaşi timp, ei s-au ridicat mai presus de toate.

Ei au descoperit această diferenţă între cele două “extremităţi” ale realităţii, între lumea Infinitului şi lumea noastră. Copiii lui Israel au căzut  adânc în egoismul cel mai dur atunci când cabaliştii grupului Rabbi Shimon erau în vârf. Prin urmare, diferenţa dintre ei şi poporul lui Israel s-a extins de la minus infinit la plus infinit.

Mai târziu, de-a lungul exilului până la realizarea sa completă, vasele poporului Israel au trebuit să se amestece cu celelalte naţiuni şi le-au adus scântei spirituale.

Tora este diferită. Moise a scris Pentateuh plecând de la nivelul corecţiei finale. El era deasupra întregii lumi, dar restul naţiunilor nu era în aceeaşi stare ca el în acel moment. Oamenii doar părăsiseră Egiptul, starea numită „Egipt” nu este încă spargerea. În Egipt se revelează, pur şi simplu, o mică stare nu toată distrugerea în timpul căreia sfinţenia se amestecă cu impuritatea, „întoarcerea” în sus, permiţând astfel oamenilor să-şi corecteze defectele şi „să se umfle ca drojdia”. Datorită faptului că oamenii nu au atins aceste stări, Moise nu putea revela, nici explica, întregul proces de corectare în Pentateuh. El a arătat doar ce s-a întâmplat până atunci.

În general, fiecare etapă le include pe celelalte. O parte şi întregul sunt egale. De aceea, Tora include totul, dar ea este prezentată într-un mod care este imposibil de folosit într-o măsură deplină pentru corecţia sufletelor. Nu se poate extrage din Pentateuh Lumina care Reformează sufletele sparte, deoarece exodul din Egipt s-a întâmplat înainte de spargere. Doar o mică parte din aceasta este revelată, ea a permis conectarea „strămoşilor” (GAR) apoi inima lor a fost îngreunată şi, în final, a dat naştere „fiilor” (triburile lui Israel) numai după ce exodul din Egipt a avut loc.

După aceste evenimente au urmat perioadele celor două Temple şi ultimul exil.

Astfel, Cartea Zohar este scrisă pornind de la o stare total diferită cu diferenţa maximă între înălţimea celor 125 de etape şi ruptura finală a fiilor lui Israel. Nu intrăm în detalii, nici în condiţiile spirituale ale acestei epoci. Tot ceea ce este important acum, este că această carte corespunde, în totalitate, cu ceea ce este încorporat în natură.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 19.12.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Zohar - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum putem să stabilim aceeaşi  atitudine faţă de Cartea Zohar, ca atitudinea pe care încercăm să o stabilim în atelierele noastre? Problema este că, în educaţia integrală simţim brusc, că ne lipseşte o sursă şi, dacă adăugăm Cartea Zohar la atelier, ar putea să ne ridice la un alt nivel…

Răspuns: Se va întâmpla. Ar trebui să vedem Cartea Zohar ca adaptorul între Creator şi noi. Creatorul inserează această carte în noi, cartea se deschide şi ne construieşte şi, cu ajutorul ei, El este revelat.

Cartea Zohar este un instrument. Nu este o carte în sens obişnuit, ci o colecţie de mijloace pentru a descoperi Creatorul în fiinţa creată.

Dar, cartea poate fi revelată într-un grup care este pregătit. Zohar ne construieşte, dar trebuie să existe o bună pregătire pentru Cartea Zohar, pentru ca să înceapă să acţioneze.

Întrebare: Există o anumită iluzie, că studiul Zohar este un studiu individual, atunci când stai în faţa cărţii şi nu într-un cerc de prieteni,. Cum putem depăşi asta pentru a simţi că suntem într-un cerc, în jurul Cărţii Zohar, cu întregul vas mondial?

Răspuns: Ar trebui să vorbim despre asta înainte de lecţie. Este ceea ce numim o intenţie înaintea studiului şi, de asemenea, în timpul studiului. Aceasta trebuie să vină din interior. Luminile şi vasele sunt clarificate din interior. Nici un sfat extern nu va ajuta aici. Este clar.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala, 06.01.2014, Cartea Zohar – Extracte, Paracha, ”VaYikahel“

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Zohar - Niciun comentariu→

Întrebare: Conexiunea este realizată prin anularea totală a fiecărui individ la un zero complet. Dar, care este diferenţa dintre această situaţie şi psihologia obişnuită?

Răspuns: Diferenţa este foarte simplă: În faţa cui ne anulăm? Eu mă anulez în faţa celorlalţi şi ei se anulează în faţa mea şi apoi? Este singura condiţie pentru a revela forţa Luminii.

Auto-anularea tuturor înaintea tuturor creează un loc neutru în centrul cercului, în care nu mai funcţionează nici o forţă egoistă. Este locul dorinţei noastre mutuale generale, deoarece ea ne conectează şi neutralizează ego-ul nostru. Stabilim noua realitate în acest loc, un nou spaţiu în care descoperim forţa superioară.

Toate dorinţele noastre sunt concentrate în centrul cercului, unde există forţa dorinţei, conexiunea, auto-anularea, unitatea şi garanţia reciprocă. Pe de o parte, este spus că nu există spaţiu gol şi că există, mereu, o anumită calitate, o anumită forţă. Dar aici, în centru, nu este nimic.

Un loc este numit dorinţă. Aici este concentrată dorinţa noastră colectivă, dar este ca şi cum ar fi anulată, deoarece nici unul dintre noi nu vrea să folosească propria lui dorinţă, vrea doar să dăruiască celorlalţi. Astfel, creăm un nou loc special, într-o dimensiune diferită, o înălţime diferită.

Începem din Malchut, apoi Zeir Anpin, Bina, Hochma până ce vom atinge Keter, vârful lui Yod. Aceasta înseamnă că, prin cele zece eforturi pe care le-am făcut (Yod înseamnă şi numărul zece în ebraică), ajungem la punctul lui Yod în care se dezvăluie Creatorul. Aici este esenţa centrului grupului, unde construim, prin eforturile şi anularea noastră, un nou spaţiu, o nouă dimensiune cu atribute speciale. Acesta este locul unde se poate revela forţa superioară.

Aşadar, doar după spargere şi corectare primim un mijloc, un vas, în care Creatorul se dezvăluie. Altfel, este imposibil să-L revelăm, deoarece nu avem un senzor pentru a-L descoperi, nu avem niciun simţ natural pentru a-L simţi.

El apare doar atunci când Îl vom stabiliza în acest fel: suntem toţi egoişti, dar vrem să mergem dincolo de ego-ul nostru şi ne anulăm înaintea tuturor. Noi toţi dorim ca, în scopul de a fi asemenea Creatorului, să dobândim forma Sa şi atributele Sale. Astfel, noi creăm o nouă stare în centrul grupului numită uter, Shechina. Doar prin anularea noastră reciprocă putem crea un spaţiu nou, cu atribute noi, într-o nouă dimensiune care nu exista înainte în Malchut de Ein Sof (Infinit). Acest loc necesar pentru revelarea Creatorului nu apare decât acum, graţie eforturilor noastre.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 02.01.2014, Lecţie pe tema: “9 etape”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Există o luptă constantă în grup: a fi sau a nu fi împreună. Un membru poate fi într-o stare de urcare şi un altul într-o stare de coborâre şi unul îl influenţează mutual pe celălalt. Dar, trebuie să rămânem conectaţi, să ne strângem şi să ne întărim, indiferent de ce, în ciuda tuturor obstacolelor, interne sau externe, care constituie „carnea” nivelului următor.

Obstacolele externe provin de la persoanele care ne sunt aproape sau departe şi din lumea întreagă. În general, este vorba despre tot ceea ce se întâmplă la nivelurile mineral, vegetal şi animal ale naturii şi fiinţele umane. Totul funcţionează asupra noastră ca vasele noastre externe şi totul ne aparţine.

Pentru a adera la punctul nostru din inimă, îndepărtăm hainele, carnea, caracteristicile individuale şi lăsăm doar punctele goale în inimă, ignorând restul şi aşa aderăm la celălalt. Apoi, vom câştiga formele pe care le-am respins anterior: această lume.

Nu este altă alegere. Este vasul nostru şi noi trebuie să-l folosim. La finalul corecţiei, lumea întreagă, tot ceea ce percep, simt şi văd, va deveni un corp. Toate acestea se întorc la mine sub forma diferitelor obstacole şi trebuie să mă conectez, în ciuda interferenţelor.

Într-o stare de coborâre, adică ascundere, prietenii par nepoliticoşi şi severi şi nu am nici un chef de a mă conecta. Într-o stare de urcare, adică dezvăluire, ei îmi par perfecţi şi vreau să-i îmbrăţişez şi să nu-i mai las. Apoi, cad din nou în ascundere şi îmi este teamă: În ce fel de grup am căzut? Trebuie să fug cât mai curând posibil.

Astfel, urc şi cobor constant. Astfel îl văd prin atributele mele din interiorul vaselor. Mişcarea între urcări şi coborâri determină nivelul meu superior. Dacă accept urcările şi coborârile în acelaşi mod şi nu îmi fac griji de starea în care sunt, cât timp ader, sunt conectat în garanţie reciprocă, încercând să mă menţin cât mai mult timp posibil atât în urcare, cât şi în coborâre, eforturile mele vor construi următorul nivel în această amplitudine.

Când vreau să rămân conectat la prieteni în timpul urcării şi coborârii, este o stare numită dorinţă arzătoare sau întărire deoarece vreau, cu adevărat, să mă conectez. Atunci când vom termina măsura eforturilor noastre şi vom depăşi toate obstacolele, acţiunea luminii va avea loc în faza finală care va umple conexiunea dintre noi şi va comprima garanţia noastră reciprocă.

Aici, va trebui să luăm în calcul problema distanţei: există un motiv pentru a continua munca şi pentru a fi dezorientat. Toate acţiunile în această lume sunt foarte speciale. Trebuie să înţelegem şi să realizăm că, garanţia reciprocă este punctul de conexiune în care ne aflăm deja pe aceeaşi scară care vine din şi urcă în lumea Infinitului.

Ne dezbrăcăm de tot prin eforturile noastre reciproce şi nu lăsăm decât punctele noastre din inimă şi începem să ne conectăm. Acum, încercăm să facem asta deasupra tuturor obstacolelor, atunci când suntem împreună şi mai ales atunci când ne îndepărtăm unii de alţii şi simţim că suntem împrăştiaţi peste tot, separaţi de distanţă şi lipsa conexiunii.

Trebuie să facem tot posibilul pentru a depăşi toate aceste interferenţe. Deci, ne reunim în congrese şi evenimente speciale pentru a resimţi ce înseamnă să fii împreună atunci când nu există distanţă între noi. Se pare că testăm în ce măsură distanţa fizică acţionează asupra noastră şi cum putem stabili starea care nu produce schimbări în sentimentul nostru şi în conexiunea reciprocă dintre noi.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 31.12.2013, Lecţie pe tema: Pregătire pentru Congres

Filed under: Congrese, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Modalitatea de a ieşi din criză (ego-ul nostru) înseamnă că metoda educaţiei integrale este alcătuită din nouă faze, etape sau lecţii.

Faza 1: Introducerea noţiunii de garanţie reciprocă, atunci când înţelegem că unitatea este un lucru minunat

Faza 2: Depăşirea rezistenţei ego-ului cu ajutorul unui mediu solid.

Faza 3: Clarificarea centrului grupului, „sfera de zmeură”. Centrul grupului nu este doar o atitudine pozitivă faţă de prieteni şi dorinţa de a se ajuta reciproc. Sfera de zmeură înseamnă că încetez să mă comport cu alţii în mod personal. Asta înseamnă că, părem a fi liberi de înfăţişarea noastră exterioară, de piele, corp, oase, toate caracteristicile noastre interioare înnăscute, lăsând numai scânteia, Reshimo (reminiscenţa spirituală). Nu rămâne din fiecare decât Reshimo, adică spiritualitatea interioară a fiecăruia, dorinţa sa de conexiune.

Nu mai văd chipuri. Dacă le văd, trebuie să muncesc asupra mea pentru a nu le mai vedea. Prietenii mei sunt determinarea şi eforturile lor pentru a ajunge la conexiune. Este singura parte spirituală, Reshimo spart care este dezvăluit şi eforturile prietenului pentru a realiza conexiunea, adică pentru a-l aduce la starea corectată în ciuda acestui Reshimo.

Deci, noi nu vedem nici un chip acum, nici un caracter personal, nici sex, comportament sau obiceiurile pe care oamenii le pot avea. Dacă mă identific mereu cu diferenţe în relaţiile dintre prieteni unul faţă de altul, atunci nu este grup. În grup, toată lumea este egală, adică nu văd diferenţe între ei. Toţi prietenii par ca Reshimot şi eforturile pentru a ajunge la conexiune.

Acolo începe a treia lecţie a sferei de zmeură. Ea se termină atunci când lumea se conectează într-un singur concept, se ridică deasupra lor, atingând conexiunea şi descoperind în ea soluţia pe care nimeni înainte nu a avut-o. Este ceea ce numim „întreg” superior. Deja este un pas înainte în care Keter inferior devine Malchut superior.

Această stare este numită sfera de zmeură în care toate scânteile, Reshimot s-au topit şi au fuzionat precum picăturile de apă care se contopesc într-o mare picătură.

Am văzut un reportaj despre o staţie spaţială unde nu era gravitaţie şi unde era o scurgere. Astronautul a pus o găleată acolo şi când a scuturat lichidul, a căzut ca o enormă picătură cosmică, o rază de o jumătate de metru, care a fost menţinută împreună de tensiunea suprafeţei şi forţele de cooperare mutuală moleculară care unesc toate moleculele. Noi suntem în spaţiu, anulând toate forţele noastre şi construind o sferă de unitate. Desigur, noi trebuie să ne susţinem în permanenţă, deoarece există interferenţe care vin, constant, pe drumul spre unitate.

Noi luptăm pentru unitatea noastră, deoarece dorim să continuăm să trăim, deoarece sfera noastră de zmeură este la începutul scării spirituale.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 02.01.2014, Lecţie pe tema: „9 etape”

Filed under: Diseminare, Educatie, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Începem să construim imaginea unei fiinţe umane în „sfera de zmeură” şi nu ne oprim. Este corecţia noastră. Centrul grupului care este stabilit prin eforturile noastre şi participarea noastră reciprocă şi care este numit garanţia reciprocă, devine punctul final pe scara spirituală pe care vom începe să urcăm.

Din momentul în care devenim mai puternici, vom fi în măsură să înţelegem şi să facem mai mult. Apoi, vom avea mai multe oportunităţi pentru a efectua munca corporală şi spirituală în umanitate, adică să fim „lumina pentru naţiunile lumii”. Lucrul cel mai dificil este să ajungem la această extremitate a scării de la care vom începe ascensiunea noastră spirituală. Este punctul în care se produce lupta. La fiecare nivel cădem în starea „Shimon de la piaţă”, adică nivelul corporal, nivelul animal şi din acest punct trebuie să ne naştem.

Această stare nu este opusă ascensiunii spirituale, care este o stare benefică, starea Faraonului care vă dă o senzaţie de sclavie şi răscumpărare. Este vorba, mai degrabă, despre o cădere în asemenea profunzime, încât ne simţim total deconectaţi de liniile de dreapta şi stânga, bine şi rău şi deteriorăm tot drumul la baza scării. Este starea prin care începem mereu şi astfel revenim la noţiunea de sferă de zmeură, de unitate a grupului. Putem urca la cel mai înalt nivel şi să cădem sub sfera de zmeură şi trebuie să ne ridicăm din nou la ea.

Este primul nostru punct de unitate care va exista mereu în orice stare, chiar în starea cea mai de sus. De la mingea de zmeură, vom intra în starea Ibur (concepţie), starea Yenika (alăptare) şi Mochin (minte).

Întrebare: Cum putem să ne imaginăm sfera de zmeură?

Răspuns: Singurul lucru pe care ar trebui să-l ştim este că ea se referă la faptul de a fi împreună, în garanţie reciprocă, condiţia pentru a primi Tora, adică pentru a chema Lumina care Reformează, în scopul de a deveni ca un singur om într-o singură inimă. Asta înseamnă că ar trebui, mereu, să o dorim şi să o cerem şi Lumina va veni.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 02.01.2014, lecţia privind:”9 etape”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: De ce nu reuşesc să păstrez sentimentul de unitate, “sfera de zmeură” care continuă să dispară?

Răspuns: Nu este grav dacă ea dispare. Trebuie să privim la interesul acţiunilor noastre şi, dacă pot adăuga un efort, sunt mai fericit că ea s-a piedut decât dacă o aveam deoarece, ce am este deja al meu. Dacă mă opresc chiar şi pentru o secundă în starea în care am ajuns, începe să putrezească.

În momentul în care încep să profit de starea mea, înţeleg că este o plăcere egoistă. Dacă apreciez schimbările stărilor, adică nu viteza, ci acceleraţia, viteza crescută a schimbărilor, atunci este o plăcere corectă. Dacă apreciez, pur şi simplu, starea în sine, atunci este deja o coajă.

Precum în fizică, un corp care se deplasează la o viteză constantă ce poate fi foarte ridicată este considerat ca fiind staţionar şi, pentru mine, nu este în mişcare. Nu poate fi considerat ca fiind în mişcare decât dacă accelerez schimbările. Deci, dacă viteza voastră creşte, puteţi fi fericiţi şi este o bucurie corectă. Este ceea ce numim “bucuria unei mitzvah”, deoarece adăugaţi constant, adică creşteţi tot mai mult dorinţele spre corectare.

Mai mult, nu trebuie să vă bucuraţi de o stare constantă. Trebuie să avansaţi ca un om bătrân care este aplecat, constant în căutarea unei deficienţe pentru a accelera viteza sa.

Întrebare: Cum putem păstra sfera de zmeură?

Răspuns: Sfera de zmeură nu poate fi păstrată decât prin efortul grupului şi cu ajutorul Forţei Superioare. Constant, trebuie să ne jucăm cu această sferă, ca şi cu un aluat în timpul coacerii matza, fără să ne putem opri din frământare, nici măcar o secundă, până ce o veţi pune la cuptor. Ea nu poate fi frământată mai mult de 18 minute: cele nouă Sefirot ale Luminii Directe şi cele nouă Sefirot ale Luminii Reflectate şi apoi, imediat în cuptor!

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 02.01.2014, Lecţia privind “9 etape”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Cu toţii ştim că dorinţa de a primi este materie şi, cu alte cuvinte, este baza întregii creaţii. Dorinţa este tot ceea ce Lumina (Creatorul) a creat. De aceea, dorinţa se numeşte ceva din nimic pentru că nu a existat înainte ca Lumina să o creeze. Aceasta este singura acţiune, actul creaţiei.

În continuare, dorinţa de a primi a evoluat de la faza zero la faza a patra, iar sub influenţa Luminii a început să-şi simtă existenţa, adică cine este şi ce este. În această stare, a început dintr-o dată să se simtă pe sine ca receptor. Dacă doar m-a creat astfel, asta este o chestiune, dar în plus, înţeleg şi că vreau să primesc şi să mă bucur de primire; asta este deja altceva. Aici vorbim despre intenţie: Dorinţa de a primi a revelat intenţia din interiorul ei, iar aceasta a fost opusă intenţiei Creatorului.

Astfel, a fost creat un abis imens între intenţia dorinţei care a fost creată (o intenţie de a primii plăcere pentru sine) şi intenţia Creatorului pe care o simte dorinţa (o intenţie de a oferi plăcere creaturii, de a o umple, de a fi preocupat de ea, şi aşa mai departe).

Sentimentul marelui abis, sentimentul ascunderii, se trezeşte în dorinţa de a primi, ceea ce se numeşte Tzimtzum Aleph – prima restricţie. De fapt, acesta a fost începutul creaţiei. Cu influenţa condiţiilor existente, dorinţa de a primi începe să facă ceva singură. Începe să primească numai pentru a oferi plăcere Creatorului ei, adică încearcă să fie ca El. Şi această asemănare cu Creatorul este prima lume dintre cele cinci lumi (pentru că dorinţa de a primi este compusă din cinci nivele), lumea Adam Kadmon (AK),  care reprezintă Adam HaRishon (primul om), prototipul omului.

Asta încheie primul stadiu, din moment ce dorinţa de a primi nu poate face nimic mai departe. Pentru a continua să se conştientizeze pe sine, e nevoie de noi acţiuni. Detaliile acestei acţiuni sunt mai interesante. De sub Tabur al sfârşitului lui Galgalta ve Eynaim, este făcut un amestec de dorinţe, mai exact, acesta este un amestec de intenţii Lo Lishma şi Lishma.

Apoi, se face Tzimtzum Bet, a doua restricţie. Dă un impuls continuării dezvoltării care este atât de mare, încât dintr-o dată dorinţa de a primi primeşte Lumina în interiorul ei ca şi cum este Lishma, şi apoi descoperă că în ciuda a tot, nu este gata să facă asta, nu stă în puterea ei să păstreze intenţia corectă şi primeşte totul pentru sine. Starea în care împlinirea egoistă este revelată se numeşte spargerea dorinţei de a primi.

După aceea, în cadrul acestei dorinţe sparte, apar noi lumi, sunt construite noi sisteme. Şi toate aceste sisteme sunt construite deja într-o stare în care dorinţa de a primi înţelege şi este conştientă de ceea ce este, de cine este şi de cum trebuie să construiască un sistem în care poate fi reparată, adică să se mişte de la intenţia pentru a primi la intenţia pentru a dărui.

Toate acestea au loc când nimic în afara celor două dorinţe nu există, celor două forţe opuse, cu alte cuvinte, chiar înainte ca lumea noastră să fie formată. Înainte de Big Bang, înaintea universului nostru, înaintea a tot. Aceste două forţe construiesc întregul sistem de control prin care apar patru lumi: Atzilut, Beria, Yetzira, şi Assiya (ABYA). Astfel este creat sistemul de control.

Şi după aceea, din centrul lumii Infinităţii, Olam Ein Sof, (∞), care a simţit ruşine şi de aceea a făcut Tzimtzum, restricţie, un Partzuf unic interior este format, un sistem interior foarte mic şi unic. Acesta se numeşte Adam şi scopul lui este să semene complet Creatorului, să aducă întreaga dorinţă la echivalenţă de formă cu El. Şi acest sistem trece printr-o spargere, printr-o împărţire într-o multitudine de părţi care cad în lumea noastră.

Ce este această lume? În ea se află condiţiile cu ajutorul cărora dorinţa de a primi îşi poate corecta intenţia. Cum face asta? Face asta într-o formă complet independentă de Creator. Altfel, nu ar putea fi o corectarea independentă şi dorinţa nu ar fi independentă. De aceea, după cele cinci lumi: Adam Kadmon, Atzilut, Beria, Yetzira, şi Assiya, coborârea prin toate cele 125 de nivele începând cu lumea Infinităţii până la lumea noastră aici, sub toate lumile superioare, este format un nivel unic.

Este unic prin faptul că aici corpurile există, ceea ce noi înţelegem drept corpuri care sunt născute, se dezvoltă, îmbătrânesc şi mor. Şi adăugat la asta, şi aceste corpuri sunt divizate în masculin şi feminin.

Un sistem complet este format aici din acţiunea forţelor, care în starea noastră şi în conştiinţa noastră sunt simţite drept corpuri. În lumile spirituale, există numai dorinţe şi intenţii. Şi în lumea noastră fizică, sunt trei factori: corpul, dorinţa şi intenţia. Şi din acest motiv, corpurile pot să ajungă la diferite relaţii între ele, apropiere şi distanţare reciprocă. Şi această apropiere şi distanţare nu influenţează în mod necesar dorinţa şi intenţia.

 

Dorinţele pot fi complet diferite, intenţiile pot fi complet opuse, foarte rele şi, în acelaşi timp, printre corpuri poate exista apropiere. Şi vedem asta în lumea noastră. Politicienii sau oamenii care se urăsc unii pe alţii se adună, să spunem ascunzând un cuţit sau o armă la spate, zâmbind politicos, strângându-şi mâinile, vorbind şi căzând de acord între ei.

Asta este unicitatea lumii; acest lucru reprezintă avantajul şi deficienţa ei. Aici, fără corectarea dorinţelor şi intenţiilor, este posibil să ne apropiem unul de altul prin corpuri. Şi dacă nu înţelegem această condiţie, unicitatea lumii noastre, dacă judecăm apropierea interioară după apropierea exterioară, este clar că pierdem.

Un exemplu în plus este atracţia sexuală. În general, în tinereţe oamenii nu înţeleg încă faptul că este un imbold corporal. Şi drept rezultat, sunt multe probleme.

Oamenii nu înţeleg că intimitatea principală trebuie să fie mult mai adâncă, mai internă, mai cu intenţie, scopul vieţii. Atunci când nu ajungi la acest scop fără altă persoană, atunci va fi adevărata intimitate.

Astfel, în lumea noastră este formată această imagine a corpurilor, o adevărată iluzie. Este divizată în patru nivele: mineral, vegetal, animat şi vorbitor.

Şi aşa cum ne este cunoscut dintr-o parte a Cabalei numită percepţia realităţii, toate corpurile apar numai în imaginaţia noastră interioară. Întreaga lume materială este simţită numai ca exterioară. Totuşi, este revelată de fapt astfel numai în conştiinţa noastră. Fizicienii, biologii şi psihologii au vorbit deja despre asta.

Dat pe de altă parte, aceasta este unicitatea lumii noastre şi, în general, împlinirea întregului proces al evoluţiei creaţiei, pentru că ne aduce la o stare de la care putem începe să ne apropiem cel puţin din punct de vedere corporal.

Unde duc toate astea? De-a lungul istoriei umanitatea s-a dezvoltat potrivit unei legi interesante, legea egoului care creşte. Dacă vorbim despre natura simplă, atunci şi în ea evoluează mai întâi nivelul mineral, apoi cel vegetal, urmat de animat şi numai apoi cel uman. Totuşi, aceste stadii sunt temporare din moment ce procesul ajunge la un anumit stadiu şi apoi se opreşte şi nu mai continuă să evolueze. Aceasta este evoluţie treptată în stadii.

Cu toţii ştim ce cataclisme naturale au avut loc pe pământ de-a lungul evoluţiei. Şi după asta, oamenii au evoluat din maimuţă. Cabala ne revelează de ce şi cum s-a întâmplat. Este clar că, cu mult înaintea lui Darwin, cabaliştii au scris despre asta. Se vorbeşte despre asta în Cartea Zohar, în cărţile lui Ari (cabalistul care a trăit în secolul al XVI-lea) şi în introducerea la Studiul celor Zece Sefiroţi care este comentariul la Cartea Zohar de Baal HaSulam.

Evoluţia umană este cea mai interesantă: sute de mii de ani au trecut până când, în secolul XX, a sosit stadiul cel mai exponenţial evoluţionist. La începutul secolului XXI, am ajuns la o stare de saturaţie: egoul s-a oprit din evoluţie şi chiar a început un mic declin.

Cu alte cuvinte, am început să înţelegem că există un sfârşit pentru ego. Am tânjit tot timpul să ajungem la vârful evoluţiei noastre; egoul nostru a crescut şi noi am crezut că această creştere poate să fie infinită. Mai ales în secolul XX, ne-a atras visul american al fericirii generale într-o societate cu consum infinit, nelimitat. Părea că putem vedea şi putem şti totul, că putem să ne bucurăm de tot, că vom fi cu toţii fericiţi şi liberi, că vom trăi sute de ani şi chiar mai mult. Totul părea un vis frumos. Eram siguri că copiii noştri vor trăi mai bine ca noi; că va fi posibil să trăim atât în numele nostru cât şi al lor, adică, vom fi de două ori mai fericiţi.

Apoi, egoul a crescut la o stare în care nici pentru noi nici pentru copiii noştri viaţa nu va fi mai bună. Deja astăzi, vedem şi ştim asta. Pregătim pentru ei o lume care este rea, mult mai rea decât cea de acum.

Asta se simte în dezastrele naturale şi în tot ceea ce se întâmplă în lume. Chiar şi naţiunile nedezvoltate au ajuns rapid la un anumit prag şi încep să cadă.

Şi astfel egoul nostru ne-a dus într-un impas şi vedem că am ajuns la sfârşitul liniei. Cabaliştii au indicat acest punct drept anul 1995. Acesta este unicul indicator pe care Baal HaSulam l-a arătat. După părerea lui, de atunci înainte, umanitatea va deveni conştientă de sfârşitul evoluţiei ei şi de faptul că egoul nostru nu este infinit.

Este vorba despre sfârşitul procesului care a început cu Big Bang-ul care a fost începutul universului nostru, după cum se presupune, în urmă cu 14 miliarde de ani. Începând cu Big Bang până în zilele noastre, toată această perioadă a fost una de evoluţie a egoului nostru. Şi aici ajunge la sfârşit.

 

Puteţi să vă imaginaţi ce vremuri unice sunt cele în care trăim? Astăzi egoul începe să se strângă şi noi vedem acest lucru după cazurile de depresie, problemele în familie (copii, divorţ), condiţii sociale, relaţii dintre noi, avansarea spre un nou război mondial şi aşa mai departe. Oamenii văd din nou, tot timpul, lipsa de perspectivă. Starea egoistă, în numele ei, Lo Lishma, trăieşte mai mult. Nu suntem gata să fim rupţi de ea, dar nu ne mai pare ceva absolut, sigur şi de nemişcat. Astfel, natura ne obligă să schimbăm vechea perspectivă, relaţiile faţă de lume, de viaţă şi de noi înşine.

Cabala vorbeşte despre acest lucru, că exact acum, umanitatea are şansa să ajungă la conştientizarea sfârşitului evoluţiei ei şi să se gândească din nou la scopul existenţei ei: chiar existăm numai pentru binele corpurilor noastre? Sau cuprindem lumea noastră numai prin corpurile noasrte, absorbind totul prin cele cinci simţuri: văz, auz, gust, miros şi pipăit? Diferite tipuri de unde ne influenţează şi le percepem şi vedem lumea pe un fel de ecran interior.

Dar percepem tot? Existăm în forma corectă? Prin egoul nostru, prin preocuparea doar pentru corpurile noastre, nu ne băgăm pe noi înşine într-o capcană psihologică de informaţii care se contractă şi distruge realizările şi emoţiile noastre, existenţa noastră? Pe scurt, haideţi, să verificăm din nou, avem sau nu dreptate în legătură cu abordarea noastră egoistă şi conservatoare?

Aceasta este unicitatea vremurilor noastre, vremurile descoperii înţelepciunii Cabala ca mijloc care face posibil să descoperim în interiorul nostru noul sentiment. Face posibil să nu rămânem blocaţi în cele cinci simţuri animalice care mor odată cu trupurile noastre şi să dezvoltăm în noi un nou simţ interior care nu depinde de corpul nostru. Acesta se numeşte Neshama, suflet. În principiu, şi acesta este un corp, dar unul spiritual. Îl dezvoltăm foarte uşor printr-o schimbare în intenţie de la pentru mine însumi la pentru celălalt. Asta ne ajută să ieşim din limitările noastre şi să începem să simţim ce simt ceilalţi. Pentru că simt totul în interiorul meu, atunci realitatea mea se numeşte lumea noastră şi dacă pot să simt totul în fiecare din umanitate, atunci simt o lume superioară, numai dacă pot intra în sentimentele celuilalt şi să fiu în afara mea.

Suferinţele pe care le simţim în noi reprezintă adevărata criză. Şi acesta este un ajutor enorm aşa încât putem ieşi din noi înşine şi să începem să simţim lumea care există în afara noastră.

Şi atunci soseşte o stare ca aceasta că, în principiu, nu contează pentru mine ce simt în interiorul meu. Este ca şi cum trăiesc în interiorul celuilalt, şi astfel trec de la sinele meu limitat şi muritor la sinele infinit şi nemuritor. Asta ne dă înţelepciunea Cabala.

Şi, în mod esenţial, ne dă mult mai mult. Pentru că moartea este legată de trupul meu animalic şi Ein Sof este legat de suflet.

 

Cu alte cuvinte, intru într-o zonă complet diferită, într-o nouă dimensiune, în cadrul căreia exist cu adevărat. Şi încep să simt această lume ca imaginară, că nu există cu adevărat. Asta pentru că există numai în imaginaţia mea greşită, în interiorul percepţiei mele egoiste, unde sunt centrat numai pe mine însumi.

Aşadar lumea noastră este unică în faptul că aici ne putem apropia cu ajutorul corpurilor, chiar cu intenţii diferite. Putem să ne adunăm împreună într-un cerc cu câţiva prieteni, lângă o masă rotundă şi să începem să ne conectăm unii cu alţii. Şi chiar dacă conexiunea dintre noi este artificială, chiar dacă la început nu avem intenţii bune unii cu privire la ceilalţi, pentru că natura noastră este egoistă, totuşi există un grup, o masă rotundă, există locul de joacă în care cu toţii ne putem alătura şi să ne sprijinim unii pe alţii în această conexiune, iar între noi există un Arvut circular, responsabilitate reciprocă. Este posibil, pentru că depinde de noi să ajungem la scopul comun. Şi folosim toate oportunităţile materiale, toate acestea sunt în mâinile noastre. Despre asta este spus: tot ceea ce este în mâinile tale, trebuie să faci. Încercăm să ajungem la conexiunea dintre noi în care fiecare poată să se scoată pe sine şi să fie un singur întreg.

 

De ce este acest lucru imperativ? Este numai pentru a ne ajuta unii pe alţii. Nu este nimic mai mult de-atât. De ce există un singur întreg? De ce a avut loc spargerea singurei dorinţe într-o multitudine de dorinţe? Numai prin asta putem să tânjim după ajutor reciproc, adică fiecare poate să iasă din sine pentru celălalt.

Astfel, tânjim după un fel de întreg comun, deşi nu vrem asta, dar încercăm să acţionăm împreună cu ajutorul corpurilor. Ne adunăm într-un grup, realizăm diverse activităţi, pregătim congrese, studiem, predăm şi ne educăm pe noi înşine. Încercăm să ajungem la conexiune între noi, o sferă de zmeură. Şi impulsul nostru trece de la unul la altul. Ne putem sprijini unul pe altul, ne putem trezi unii pe alţii. Putem mări şi amplifica psihologic conexiunea dintre noi.

Şi prima condiţie este în faptul că această conexiune trebuie să existe potrivit legilor scrise pentru noi de cabalişti. Pentru această unitate, acordul trebuie să fie ca un Kli însemnând caracteristica dăruirii şi iubirii maxime, pe cât de mult posibil. Articolele cabaliste pe care profesorii noştri ni le-au lăsat ne îndreaptă către ea. Ei au scris şi înregistrat pentru noi ce trebuie să fie conexiunea; ei au determinat tot dintre condiţiile ei.

De aceea, acordul dintre noi trebuie să fie ca un Kli. Şi, în general, nu este nevoie să inventăm condiţii pentru conexiune. Cu mintea noastră distorsionată care ne împinge tot timpul în mod egoist oriunde vrea, noi inventăm numai ceea ce este util egoului nostru, dar nicicum spre spiritualitate. Nu înţelegem ce este această spiritualitate şi de aceea trebuie să ascultăm de surse. Este foarte important pentru că există o mulţime de înţelepţi care încep să inventeze ei înşişi ceva şi este clar că după un timp eşuează. Ei sunt gata să distrugă această viaţă pentru noi şi noi nu reuşim să ajungem la ceea ce căutăm.

Dar există şi a doua condiţie: depinde de noi să explorăm lumea superioară, cu alte cuvinte, ceea ce vrem să dobândim. Şi studiile noastre trebuie să se bazeze pe surse, pe cărţi care au fost scrise de oameni care au ajuns la lumea superioară.

Tindem spre lumea superioară, iar pe măsura dorinţei noastre de a fi mai aproape de ea, pe măsura tensiunii, primim o influenţă de la ea, numită Ohr Makif (Lumina Înconjurătoare).

Îi luminează pe toţi, pur şi simplu luminează, este peste tot. Dar va continua să ne ilumineze numai în măsura în care tânjim după ea. Când vrem să ne apropiem de ea, atunci în acea măsură trezim o Lumină mai puternică asupra noastră.

 

Asemenea efectului Doppler, apar caracteristici noi interioare în mine mai ales pentru că mă aflu într-un câmp uniform de voltaj egal, dar dacă mă mişc în el, atunci un voltaj este creat în mine ca electricitatea care este creată într-un fir sub influenţa unui câmp magnetic. Aceasta este bine cunoscuta Lege a Inducţiei; tot ce are electroni liberi în el poate fi folosit ca un conductor ca şi cum se mişcă într-un câmp electric.

Deci şi noi ne mişcăm într-un câmp uniform de Lumină, şi în măsura în care tânjim după ea, adică încercăm să ne mişcăm mai rapid, să ajungem, să dobândim, şi să o descoperim, în acea măsură se trezeşte în noi inducţie, curenţi de inducţie se formează în noi. Şi ne schimbă pe noi, intenţiile noastre, de la Lo Lishma la Lishma. La început nu înţelegem cum se întâmplă acest lucru, dar treptat fenomenul acţionează.

În acest fel, întreaga dezvoltare care se aşteaptă de la noi duce la conexiune. De aceea, există diverse imbolduri ca acestea în natură, ca încercările de a conecta naţiuni, diverse corporaţii, organizaţii profesionale şi mari industrii, uniuni internaţionale ca Uniunea Europeană, şi aşa mai departe.

Dar noi nu ştim cum să ne conectăm. De aceea, totul se întâmplă în sens opus. Şi Uniunea Sovietică s-a rupt pentru că nu i-a putut uni pe toţi pe o bază spirituală comună, şi Europa se va rupe şi ea; nu este cunoscut rezultatul acestora. Şi Statele Unite şi în general toate uniunile vor începe să se rupă pentru că toate sunt construite pe ego reciproc. Numai dacă începem să înţelegem că depinde de noi să ne conectăm, atunci vom trece prin această cale, această tranziţie de la distanţare reciprocă la atracţie reciprocă, într-un mod bun, uşor şi confortabil. Şi pentru asta ne-a fost dată  înţelepciunea Cabala. Dar dacă nu o putem folosi, atunci în mod regretabil noi vom fi împinşi spre suferinţe mai mari, ură reciprocă, cu pierderi mai mari pentru întreaga umanitate în alte războaie mondiale.

Aşadar unificarea lumii noastră se află în acest lucru, că mai ales în asta ne putem remodela intenţiile de la Lo Lishma la Lishma şi să facem asta complet independent fără să depindem de Creator, adică să construim pentru noi înşine echivalenţă de formă cu El fără să fim sub influenţa Lui revelată. Suntem pregătiţi să construim o stare între noi care va fi asemănătoare spiritualităţii şi va trezi asupra noastră Lumina care Reformează şi astfel avansăm.

De aceea, soluţia stă numai în conexiunea dintre noi. Prin urmare, am construit educaţia integrală, în primul rând şi cel mai important, pentru a continua să unim lumea, iar în al doilea rând, pentru a o ridica la Creator.

Ne aflăm într-o situaţie unică, pentru că am primit o trezire unică de sus, şi astfel ne-a adus la conexiune (S), la Cabala, la studiu. Şi de la această condiţie, trebuie să fim ocupaţi cu diseminarea noastră.

În principiu, întreaga lume de astăzi se află în criză şi depinde numai de noi dacă lumea va înţelege ce reprezintă această criză şi care este scopul ei. În final, noi, ca parte aleasă şi unică, trebuie să luăm întreaga lume şi să o ridicăm împreună cu noi la nivelul Creatorului, pentru a o conecta cu Creatorul.

 

Este posibil să facem asta în cel mai scurt timp; totul depinde numai de noi. Sper că înţelegem că soluţia stă în conexiune şi că buna conexiune poate exista numai prin noi şi că vom începe serios să fim implicaţi în diseminarea educaţiei şi învăţării integrale.

De la Convenţia virtuală de la Moscova, Unitate fără limite, Ziua a doua, 14.12.2013, Lecţia a doua

Filed under: Congrese, Criza, globalizare, Diseminare, Diseminarea Cabalei, Egoism, Munca in grup, Munca interioara, Perceptie, Similaritatea mea cu Creatorul, Spiritualitate - Un comentariu →