Întrebare: Cum ar trebui să lucrăm interior cu starea în care mi se pare a avea două opţiuni, în care fie vedem ego-ul nostru, fie munca corectă? Ce ar trebui să facem pentru a nu sta cu braţele încrucişate?

Răspuns: Aici, simţim nevoia de garanţie mutuală, susţinerea mutuală care trebuie să existe în grup. Este ca un zid, care păzeşte grupul atât de influenţele exterioare, cât şi de influenţele negative interne ale tuturor membrilor săi.

Acest zid – spirit, integralitatea – este construit pe importanţa obiectivului, voinţa tuturor membrilor grupului de a se anula ei înşişi în faţa noţiunii de grup, ca într-o familie unde există o anumită bază interioară. Poate avea orice în ea, dar există ceva care o echilibrează constant, îi dă greutate, o ţine pe pământ şi nu o lasă să se rupă şi să se dezintegreze.

De aceea, o familie este compusă din mai multe generaţii: bunici, părinţi şi copii. În trecut, toată lumea trăia împreună. Generaţiile schimbă puţin câte puţin, ca roţile în mişcare, dar există mereu trei generaţii care se susţin reciproc şi depind unele de altele. Desigur, acum totul se dezintegrează. Totuşi, în grup, trebuie să aderăm la aceasta.

Ar trebui să existe o masă importantă în grup, care îi dă stabilitate şi echilibru. Ea nu o trage în jos, dar, pur şi simplu echilibrează diferitele erupţii şi tulburări. Prin urmare, o persoană care trece prin diferite stări trebuie să aibă sentimentul interior că grupul este stabil, solid şi permanent.

Aceasta trebuie să cultivăm şi să stabilim, efectiv, ca temelia noastră. Orice se poate întâmpla, dar noi avem fundamentul nostru.

Munca mea ca manager este de a face, din toate micile grupuri din întreaga lume, un întreg, o fundaţie unificată care va sprijini pe toată lumea. Apoi, diferitele probleme şi conflicte, pe care Lumina le va evoca în noi, ne vor servi, în mod corect, pentru a creşte.

Puteţi numi aceasta, garanţia reciprocă sau oricum, dar trebuie să o facem. Grupul este precum o casă caldă, un incubator. Aşa cum este spus: „Casa mea este castelul meu”. O persoană trebuie să existe într-un mediu – rădăcină, suflet, corp, îmbrăcăminte şi tot.

Trebuie să punem în aplicare acest lucru. Grupul trebuie să vorbească despre asta, să reflecteze. Trebuie să existe un sentiment că este familia mea, casa mea, unde vin şi şi nu mai vreau să plec! Acesta este modul în care ar trebui să fie.

 

Din Congresul St Petersburg, 13.07.2013, Cursul nr 3

 

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Baal Hasulam, Scrisoarea 17: Deoarece calea adevărului este o linie foarte subţire pe care mergem până ce ajungem la palatul Regelui. Cel care începe să meargă la începutul liniei, are nevoie să fie foarte atent, pentru a nu devia la dreapta sau la stânga liniei, chiar şi cu un fir de păr. Iar asta pentru că, dacă la început abaterea este de un fir de păr, chiar dacă după aceea mergem complet drept, este sigur că nu vom ajunge în palatul Regelui, deoarece nu mergem pe linia corectă.

Nu este clar cum putem păstra direcţia corectă, dacă am deviat deja. Deci, este un avertisment foarte serios. Cum pot să ştiu că nu am greşit înainte? Este posibil  a alege corect, dacă sunt într-un moment acum, după ce am făcut o greşeală? Pot găsi direcţia corectă dacă mă aflu în locul greşit ?

Este o situaţie foarte nesigură şi înfricoşătoarea. Ca voi toţi, şi eu am făcut multe schikbări în timpul vieţii. Am fost în confuzie şi am mers pe direcţii greşite. Aşadar, cum pot găsi direcţia corectă, după toate astea? Şi chiar dacă o găsesc, îmi va corecta toate greşelile anterioare?

Asemenea întrebări ne fac starea noastră foarte nesigură. Cum pot avansa dacă nu ştiu cu siguranţă că urmez calea corectă? De câte ori am luat-o într-o direcţie greşită?

Deci, cel care merge pe linia reală de pregătire pentru lucrarea lui Dumnezeu (Israel, Tora şi Creatorul sunt unul) trebuie să se testeze mereu, pentru a vedea dacă doreşte aceste trei aspecte de mai sus, cu aceeaşi intensitate, deoarece finalul actului este egal cu începutul său.

Dacă îl dorim pe unul dintre ele mai mult decât pe al doilea, sau al treilea, atunci deviem de la calea adevărului şi trebuie să se înţeleagă bine asta.

Acesta este sensul de „Deschide pentru mine uşa de pocăinţă ca gaura unui ac şi vă voi deschide porţile pe unde căruţele şi maşinile vor putea intra”. Interpretare: deschiderea nu este pentru intrări şi ieşiri, ci pentru introducerea unui fir de cusut şi pentru muncă.

De asemenea, trebuie să cereţi numai porunca celui de Sus, munca şi atunci, vă voi deschide o poartă, ca intrarea unei săli grandioase. Este sensul Numelui explicit în paragraful „dar în fiecare act (scris ca Hall – Marea Sală, în ebraică) eu trăiesc şi tot pământul se va umple de slava Domnului.”

Gaura acului descrie dorinţa de a uni Israel, Tora şi Creatorul, într-un punct. Noi suntem, constant, neliniştiţi de aceasta şi acest punct devine mai mic şi mai concentrat. Pentru a realiza aceasta, trebuie să unim, constant, toate cele 613 de atribute, ceea ce înseamnă dorinţele care se trezesc în noi şi care sunt opuse, una faţă de cealaltă şi prezintă diferite condiţii: cele din Israel, cele din Tora şi cele din Creator. Trebuie să unim toate acestea într-un întreg, în unitate.

Dacă putem aduce toate acestea într-o astfel de unitate, înseamnă că am colectat totul într-un punct, în gaura unui ac. Când ne concentrăm asupra unui punct printr-un instrument optic, putem vedea o deschidere în acesta, care duce la o lume nouă.

 

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 24.07.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

 

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, „Mergând pe Calea Adevărului”, Scrisoarea 17: …astfel, pentru tine, tinta sa fie între dreapta şi stânga. Asta pentru că cel ce merge este mai rău decât cel ce stă degeaba. El este cel care se abate de la drum deoarece calea adevărului este o linie foarte subţire…

În primul rând, trebuie să ne asigurăm că ştim direcţia corectă ca să putem face acţiuni care se îndreaptă în direcţia corectă, exactă şi clară. Dacă nu sunt sigur de ceea ce trebuie să fac,  înseamnă că nu ştiu care este direcţia corectă. Dacă ştiu ce trebuie să fac, tot trebuie să verific dacă este direcţia bună.

Se dovedeşte că o persoană se mişcă nu păşind, ci clarificând direcţia paşilor. Nu există paşi înainte în timp ce cineva merge, ci doar clarificarea direcţiei corecte. Asta înseamnă că avansez.

Dacă mă aflu la un anumit punct de la care clarific direcţia spre Creator, mă unesc cu Creatorul în acel punct. Se doveşte că fac pasul potrivit înainte fără să mă mişc din acel loc. Apoi, chiar la acel punct, noi condiţii sunt revelate, pe care trebuie să le clarific din nou ca de exemplu spre care drum să mă îndrept, cum să folosesc toate condiţiile pentru a mă uni şi unde trebuie să ajung. Dacă hotărăsc cum să fac o astfel de acţiune, înseamă că am descoperit unitatea în acel punct şi nu trebuie să mă mai mişc.

Paşii prin care avansez nu reprezintă mişcarea, ci determinarea permanentă a punctului unei atitudini mai corecte, a unei perspective, a unei tendinţe, a punctului dobândirii unităţii şi conexiunii, acesta este de fapt o împlinire pe calea spirituală.

Din prima parte a Lecţiei Zilnice de Cabala, 24.07.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Este necesar să se atingă punctul în care întreaga voastră viaţă este în prieteni, împreună cu ei în unitate colectivă, acolo unde nu există diferenţă între noi. Corpurile noastre dispar şi există numai dorinţa care simte plăcerea conexiunii şi nu este destrămată. Toate părţile nu vor numai să se unească, dar au aderat, deja, la celălalt şi s-au dizolvat  în întreaga unitate, după ce s-au transformat pe deplin, în materiale omogene, uniforme.

Toate caracteristicile noastre şi diferenţele au dispărut, deoarece noi ne completăm reciproc astfel că am devenit o unitate, încât nu-mi pasă ale cui sunt aceste mâini, cui aparţine acestui creier, al cui este spatele acesta. Totul este colectiv, precum imaginea unei singure persoane. Noi începem să simţim forţa în această unitate care reînvie această imagine globală pe care am construit-o, care este numită fiinţă umană, Adam. Această forţă care-l animă este numită Creator.

Trebuie să ne străduim pentru asta şi să o trăim tot timpul. În fiecare moment, trebuie să căutăm mijloacele de consolidare pentru această formă, în care am ajuns a iubi Creatorul, prin iubirea de prieteni. Dacă, timp de un moment, abandonez această căutare şi nu consolidez această stare, cad imediat. Eu cred că nu va fi imediat, dar nu există nicio îndoială că am căzut. Este posibilă deplasarea doar într-o direcţie sau alta. Nu există stări fixe în spiritualitate. Să nu credeţi că vă puteţi opri şi vă puteţi odihni. O vreţi sau nu, în lumea spirituală este necesar să simţiţi încotro vă îndreptaţi în fiecare secundă: spre unitate cu toată lumea sau în direcţia opusă. Este fie una, fie alta.

Spaima cutremurătoare este necesară aici, care este Prima Poruncă şi fără de care nu puteţi spera să avansaţi un pic. Dacă un anumit scop material din această lume îmi cere să schimb direcţia – pentru a reflecta asupra grupului, conexiunea cu Creatorul pentru a ne ajuta să realizăm această sarcină materială – atunci este bine, deoarece asta schimbă direcţia mea.

Cel puţin, nu mă îndrept spre un scop personal, ci spre interesul a ceva colectiv, cu toată lumea. Deja ne obligă să ne amintim că avem nevoie de Creator, deoarece fără El, nu vom reuşi. Dacă asta nu există, atunci un suflu mai puternic trebuie să fie trimis la noi, pentru ca noi să simţim neputinţa noastră, la fel ca şi în întreaga lume şi suntem obligaţi să ne amintim că doar Creatorul ne poate ajuta.

Nimeni altcineva nu poate. Lucrul principal este de a schimba direcţia. De îndată ce o facem şi începem să lucrăm în sensul corect al unităţii, să clarificăm la ce şi de ce avem nevoie de această conexiune, vom modifica imediat scopul şi mijloacele.

La început, noi aveam nevoie de Creator pentru a reuşi să atingem diferite obiective externe şi acum, înţelegem că obiectivele externe au fost plasate, în mod deliberat, înaintea noastră, pentru a ne speria şi a ne obliga să ne amintim de Creator. Astfel, noi suntem treziţi pe baza unui simplu egoism psihologic.

Pentru moment, este vorba de o apropiere pur egoistă, dar ea ne învaţă să nu părăsim „sfinţenia”. La urma urmei, există sfinţenie chiar în această conexiune.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 16.07.2013, Scrierile lui Rabash

 

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum pot să simtă femeile coborârea colectivă şi unitatea? Nu simt nicio coborâre; Vin la grup plină de o mare bucurie şi îi sunt devotată. Deci unde este dezvoltarea mea spirituală?

Răspuns: Este ceva unic în ceea ce priveşte femeile, în comparaţie cu bărbaţii. Nu li se cere să treacă peste bariera naturală dintre ele. Dar în munca spirituală, ele trebuie să fie ca bărbaţii.

Nimeni nu le cere asta, nimeni nu le cere aceeaşi metodă ca a bărbaţilor de a se conecta. Dar în interior, ele sunt pregătite pentru asta şi trebuie să lucreze la asta în special între ele.

Şi apoi, se creează o detaşare particulară, o urcare şi senzaţia că tu eşti o femeie iar acesta este un bărbat dispare, când această îmbrăcăminte exterioară dispare şi devine fără importanţă, atunci, pe de o parte, ceea ce rămâne este lumea fizică, şi pe de altă parte, lumea spirituală; amândouă vor fi diferenţiate exact: aceasta fiind natura noastră animalică şi aceea sufletul, atunci ele vor fi în stare să lucreze ca bărbaţii.

Dar până în acel moment, este o diferenţă între bărbaţi şi femei şi de aceea, avem nevoie să ne ridicăm şi să ne dorim reuşita spirituală separat. Bineînţeles că trebuie să ne ajutăm unii pe alţii din toate punctele de vedere, dar dacă începem să muncim împreună, atunci doar devenim confuzi. Confundăm imaginile din lumea fizică şi munca spirituală şi rezultatul este unul foarte rău.

Astfel, nicium nu trebuie să ne intersectăm în vreun fel. Ajutor reciproc, sprijin acordat centrului, diseminare, tot ce rămâne este făcut împreună, cu excepţia muncii spirituale. Uneori, chiar şi atelierele pot fi aranjate împreună. Dar în general, conexiunea trebuie să fie diferenţiată în funcţie de gen.

Voi înţelegeţi şi simţiţi asta singure, că se poate ca foarte uşor să deveniţi confuze. Mai mult, femeile ajung să fie mai derutate decât bărbaţii. Un bărbat înţelege de ce are nevoie pe când o femeie încurcă spiritualitatea cu materialitatea, pentru ea este ca şi cum ar fi acelaşi lucru. Şi asta nu e deloc aşa. Ea doar se minte pe ea însăşi fără să înţeleagă şi să simtă asta.

Când treci Machsomul şi începi să simţi cu adevărat lumea superioară, vei înţelege atunci cât de mult asta ar fi fost o greşeală. Dar până atunci, nu. Şi de aceea, la noi totul este împărţit în mod strict în parte masculină şi parte feminină.

Nu vă amestecaţi cu bărbaţii, asta este prima condiţie. A doua, învăţaţi în mediul vostru, printre voi. Nimeni nu vă cere să vă îmbrăţişaţi. Faceţi tot ce este benefic conexiunii dintre voi.

Din Congresul de la Sankt Petersburg, „Ziua Întâi”, 12.07.2013, Lecţia a doua

 

Filed under: Femeia, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Am finalizat cursurile şi am început munca în grup. Văd lipsa prietenilor mei, dar nu există, încă, niciun sentiment de rezistenţă. De ce? Asta deoarece noi nu căutăm, suficient, să ne conectăm?

Răspuns: Foarte adevărat! Ai răspuns singur la întrebare. Dacă nu doriţi cu ardoare unitatea, atunci nu veţi simţi respingerea. Ce motiv există pentru a vă dezvălui atributele negative sparte în voi, dacă nu aveţi pregătire pentru asta ?

În primul rând, grupul nu este unit, cât ar trebui. În al doilea rând, se pare că nu există, încă, înţelegerea importanţei unităţii. Astfel, ceea ce se întâmplă în voi, nu sunt atributele care au nevoie să fie corectate, chiar dacă ar putea să fie o anumită slăbiciune sau respingere.

Întrebare: Cum este posibil să îmbunătăţim această muncă pentru a simţi cu adevărat respingerea prin care să putem munci mai intens?

Răspuns: Executaţi instrucţiunile noastre. Nu există nimic altceva.

Se poate ca voi să realizaţi toate activităţile, să luaţi parte la ateliere, la studiu, să vă uniţi, dar o faceţi într-o manieră formală, fără dorinţa pentru conexiunea cu celălalt. Aceasta înseamnă că, inconştient, vă protejaţi de cooperare, care este mult mai internă şi sudată.

Aici, la congres, există oameni care nu sunt în măsură de a depăşi acest obstacol, nu sunt în măsură de a-şi „expune” inimile lor. Expuneţi-le, scoateţi învelişul exterior, descoperiţi-le. Nu vă fie teamă de asta!

Vă este teamă că le vor răni şi vor provoca ceva foarte sensibil şi neplăcut. Nu vă fie teamă! Cu prudenţă, cu îngrijorare, încercaţi să le expuneţi. Nu poate fi altfel dacă dorim să devenim o singură inimă. Trebuie să eliminăm şi să îndepărtăm acest înveliş exterior al fiecărei inimi.

 

Din Congresul St Petersburg, „Prima zi”, 12.07.2013, Curs nr. 2

 

 

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Noi trebuie să aspirăm în acelaşi mod la Israel, Tora şi Creator şi astfel, vor apărea într-un întreg. Ca şi cum ar exista un triunghi echilateral: Israel, Tora şi Creatorul şi voi tindeţi să fiţi în centrul acestui triunghi.

Israel este o persoană ce tinde către Creator. Tora este mijlocul prin care ajungem la conexiune, unitate în grup. Creatorul se dezvăluie în grup. Dacă aceste trei elemente sunt la fel de importante pentru noi şi sunt conectate într-un singur concept, noi putem avansa.

Aceste trei elemente se detaşează, constant, unul de altul şi noi trebuie să încercăm să le conectăm într-un singur concept nou şi să muncim în acest fel. Dacă nu dorim ca starea care a fost atinsă în timpul congresului să se oprească vreodată, trebuie să conectăm aceste trei componente şi să aducem forţa superioară în această conexiune, care va susţine întregul congres.

Desigur, vom simţi cum acest sentiment se răceşte şi dispare un moment mai târziu. Ne vom asigura că ne conectăm şi simţim căldura şi repetăm asta de mai multe ori. Acesta este sentimentul de detaşare şi răcire, care este un semn de extindere a vaselor şi a avansării noastre.

Totul este măsurat în funcţie de importanţa Creatorului, putem învăţa despre importanţa Lui, realizând că fără El nu ne putem conecta. Fără conexiunea nostră, nu ne putem apropia de o stare spirituală. Trebuie să înţelegem că, coborârea şi detaşarea pe care le simţim acum sunt un spaţiu, un loc pe care Creatorul ni l-a dat, în care noi trebuie să-L aducem pe El.

Apoi, toate speranţele şi aşteptările noastre vor fi îndeplinite.

 

Din pregătirea Cursului zilnic de Cabala, 19.07.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: După congres, de ce nu a existat sentimentul că s-a terminat şi ne-am întors acasă liniştiţi?

Răspuns: Adevărat, nu a existat sentimentul că s-a terminat congresul şi, de aceea, este foarte important pentru voi să vă menţineţi în această stare. Trebuie să ne amintim starea care era acolo şi să luptăm pentru a o păstra. Dar nu pentru că ne-am simţit bine în ea, ci pentru că nu dorim să pierdem senzaţia de dăruire în raport cu ceilalţi, pe care am obţinut-o.

Noi dorim să rămânem în aceeaşi stare. Dorim să distingem, în mod clar: o senzaţie plăcută sau sentimentul de apartenenţă la un tot unitar. Diferenţa este enormă! Nu mă neliniştesc dacă am o impresie plăcută sau nu. Nu vreau să depind de sentimentele mele, ci să rămân doar în dăruire, în dăruire şi apartenenţă; de a înota în acest curent unic, indiferent unde mă duce, ca şi în curentul vieţii.

Nimic altceva nu este necesar! Este suficient să păstrăm acest sentiment de apartenenţă la grupul mondial unit, la vasul comun. Acest sentiment de apartenenţă trebuie să fie resimţit în interiorul nostru, astfel că perturbaţiile nu ne pot separa. Acest lucru va păstra legătura.

Dacă aceste concepte sunt imprimate în voi, „scrisorile de lucru”, vom fi în măsură să dezvăluim acest subiect mai profund, la un nivel intern.

Şi nu contează aici, în ce grup este o persoană, în ce loc, în ce oraş. Corecţia trebuie să fie făcută aici, la fel de bine, deci nu există un sentiment de diferenţă.

Sugerez să deschidem o pagină de internet numită „congresul care nu se termină niciodată”, în care toată lumea va fi în măsură să împărtăşească, pe scurt, impresiile sale şi să le sprijine pe altele, să publice fragmente din articole şi clipuri. Toată lumea poate vizita această pagină, o dată sau de două ori pe zi, timp de cinci minute, şi să verifice dacă este în acelaşi sentiment de unitate. Astfel, noi ne vom susţine reciproc să simţim apartenenţa la voinţa comună, starea de unitate, în care putem să rămânem o lungă perioadă de timp.

Noi l-am prins bine, de aceea nu avem sentimentul că ne despărţim. Noi am plecat fără rămas bun şi fără lacrimi, şi asta-i foarte bine. Separarea pe plan fizic nu este importantă pentru această conexiune spirituală pe care toată lumea a realizat-o şi deci, nu simţim în interior că am plecat. Acest lucru este foarte important.

 

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 17.07.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

În timpul congresului, am avut sentimentul că eram într-un vas general şi că toate diferenţele dintre noi dispăreau, toate diferenţele dintre oameni erau pur şi simplu, şterse. Toată lumea avea anumite sentimente personale, dar numai la nivel fizic corporal, un sentiment de boală sau de foame dar, mai presus de toate, avea un sentiment general de conexiune.

Dar, acest sentiment de conexiune nu a fost clarificat. Pur şi simplu am simţit că eram împreună. Acum, când congresul s-a terminat, trebuie să asimilăm acest sentiment de unitate pentru a-l extinde şi a-i adăuga spirit, înţelegere şi discernământ. Este ceea ce numim Sefirot, pe care trebuie să începem să-l „numărăm”- „Lispor” (de la aceeaşi rădăcină în ebraică) şi să-l examinăm precis, în cele mai mici detalii. Apoi, vom vedea cum putem munci cu noile vase în mod corect.

Acest lucru nu este posibil decât adăugând la nivelul anterior şi urcând la nivelul următor. De la nivelul următor, vom fi în măsură să „numărăm” nivelul precedent. Este singura modalitate de a o face, plecând din starea în care se află o persoană. Din starea actuală, o persoană nu poate atinge o astfel de Sefira (numărare), deoarece are nevoie de zece măsuri care sunt pregătite şi îi permit să numere plecând de la Malchut la Keter şi înapoi, de la Keter la Malchut.

Acest nivel este în curs de formare şi nu-l putem digera sau măsura sau explica în detaliu. Acum, lucrul principal este de a încerca să ne agăţăm de starea pe care am atins-o şi să nu fim mulţumiţi cu asta, astfel încât coborârea se va face plecând de la dorinţa de a realiza mai mult!

Coborârea nu ar trebui să fie în sentimentul nostru, nu ca rezultat al pierderii senzaţiei plăcute pe care am avut-o la congres, care a dispărut acum. Noi am atins sentimentul atributului de dăruire şi acum noi dorim să ne agăţăm de el, deasupra rutinei zilnice, care ne va îndepărta de el, zi după zi.

Noi putem utiliza vasele pe care acum le-am descoperit ca un standard, ca un parametru şi putem începe să stabilim măsuri clare în noi, care sunt numite Din (judecată), mila, linia de mijloc, cele zece Sefirot de la Keter la Malchut şi retur, prin Lumina Reflectată şi diferite nivelui de Aviut (grosime). Noi putem începe să comparăm ce vas este dezvoltat, unde mărul este roşu şi copt şi unde mărul este mic şi verde. În acelaşi timp, nu este o alegere conştientă, la fel ca un copil mic, dar vom înţelege ce şi de ce alegem.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 17.07.2013

 

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Tu spui că este nevoie să facem un „Curs despre dragoste” în lumea de astăzi, și nu să ne bazăm pe izbucnirile ocazionale ale dragostei. Cum ar trebui să începem acest studiu?

 

Răspuns: În primul rând, va fi necesar să adunăm un grup de cinci până la zece cupluri și să le învățăm fundamentele naturii umane. Depinde de noi să le explicăm ce este ego-ul nostru și cum se dezvoltă, ce fel de familie a fost în trecut și cum s-a dezvoltat în antichitate, în Evul Mediu, în noua eră, și în perioada post-modernă.

De fapt, ceea ce motivează acest proces este dorința noastră egoistă de plăcere. Acest lucru se schimbă și provoacă apariția a noi forme de relații familiale.

 

În trecut, ei nu se așteptau la manifestări specifice de emoție de la aceste relații, pentru că ego-ul era mic și nu cerea împlinirea la înălțimea iubirii. Un simplu parteneriat era suficient pentru asta. Era mulțumit cu un mod recunoscut de viață, conform căruia un bărbat lua o femeie din tribul său sau din satul nașterii sale, sau îndeplinea dorința părinților săi, și nimeni nu vedea nici o problemă în asta.

 

În contrast cu aceasta, astăzi, factori cum ar fi cultura modernă și mass-media s-au implicat în acest lucru, iar tinerii au devenit mai dezvoltați decât oricând înainte. Ei simt întreaga lume cu toate simțurile lor și nu pot fi satisfăcuți cu coincidența sau întâlniri întâmplătoare cu un partener. Multe opere de artă, Internetul și televiziunea prezintă atât de multe exemple de căutare de parteneri și relații, trădări și dezamăgiri și conflicte și concurență în acest domeniu, încât o viață comună a devenit foarte complexă.

 

Ego-ul nostru a crescut într-o asemenea măsură încât ne încurcă și ne întoarce după voință. Noi nu mai știm cum să ne confruntăm cu el, și, prin urmare, pur și simplu trebuie să-l controlăm, să-l ținen în frâu fără a-l minimaliza, ceea ce, în principiu, este ceva imposibil. Mai degrabă, trebuie să fie prevăzut într-o formă în care nu ne va controla, dar în schimb, îl vom controla.

 

Pentru a face acest lucru, toată lumea trebuie să se ridice deasupra naturii sale, să devină propriul său psiholog, și să-și înțeleagă și partenerul, care la rândul său trebuie să acționeze în același mod, iar apoi comunicăm cu el pe două niveluri:

 

• de la gând la gând (intelect), la înălțimea unei persoane
• De la inimă la inimă, la nivelul ego-ului. La urma urmei, „inima” este rezervorul tuturor dorințelor și aspirațiilor noastre.

 

Noi înțelegem că avem intelect și emoție, sisteme care trebuie să fie echilibrate în fiecare persoană într-o asemenea formă în care creierul domină inima. Apoi, toată lumea va ști cum să coopereze și să fie integrată cu alte persoane prin înțelegere reciprocă și prin aducerea dorințelor împreună.

 

Dacă ne raportăm la această idee tocmai în acest fel, vom deveni o pereche matură de cercetători. Nu este vorba despre vârstă sau despre experiență, ci mai degrabă despre abordarea în sine, care contribuie la o concepție echilibrată a lucrurilor, chiar și pentru elevii de liceu. Acesta este un examen de admitere real.

 

În același timp, în prezent, există cupluri la vârsta de patruzeci și cincizeci de ani, care se comportă ca niște copii și vin cu reclamații nerealiste, „copilărești” unul pentru altul, ca niște copii care știu doar cum sa ceara de la mama lor ca să-i distreze.

 

Nu, avem nevoie să ne cunoaștem limitele, limitările reciproce, să recunoaștem sistemul interior al unei persoane. Apoi, voi înțelege cât de aproape pot fi cu partenerul meu, unde este necesar să mă opresc și să păstrez distanța, și unde să fiu inclus cu el, sau cu adevărat să ader la el. În general, aflăm acest lucru de la diversele probleme din viață, din experiența amară a greșelilor care ne arată ce este mai bine pentru unul să nu spună altuia, unde este posibil să facă un compromis și în ce fel suntem cu adevărat împreună.

 

Putem împărți domeniul nostru comun în trei părți, trei tipuri diferite de relații. Încerc să mă ridic deasupra ego-ului meu și mă raportez la natura partenerului meu în trei moduri:

 

• unde să nu intru în contact cu el
• unde să găsesc puncte de contact
• unde să găsesc aderența sinceră

 

Cu toate acestea, atunci, o întrebare se poate pune: Cum ne raportăm la acest câmp al nostru? Cum putem integra aceste trei părți în mine și în el? Cum putem fi mereu preocupați de apropierea semnificativă și conectare într-un mod mult mai conștient? Cum putem dezvolta o iubire „planificată”, ce este de spus, ne gândim la interesele fiecăruia dintre noi? Vezi tu, iubirea este „copilul” nostru comun pe care-l creștem prin concesii reciproce.

 

Răspunsurile la aceste întrebări le vom găsi împreună.

 

Întrebare: Ce simt partenerii din acest câmp împărtășit  în”teritoriul” lor comun?

 

Răspuns: În primul rând, vom părăsi teritoriul privat, care se găsește în spatele fiecăruia dintre noi, cel mai profund lucru intim, fie că este vorba de oamenii care ne sunt cel mai aproape încă din copilărie sau amintiri gravate în suflet. Nu ne atingem unul pe altul în acest domeniu.

 

În al doilea rând, teritoriul nostru comun, pe care îl putem discuta, este un loc al alegerii care între timp este neutru și trebuie să fie îmbunătățit tot timpul.

 

În al treilea rând, pe teritoriul dragostei, suntem incluși unul în altul. Suntem conectați printr-o emoție comună.

 

În ceea ce privește teritoriul comun, vrem să continuăm să ne apropiem astfel încât să-l putem combina cu „teritoriul” dragostei. În ciuda acestui fapt, de la început, trebuie să fim conștienți de faptul că fiecare dintre parteneri este un egoist absolut, care nu vrea să dea nimic celuilalt și vrea să obțină sută la sută din placere de la el. De la început, fiecare „aparține” celuilalt, la fel de simplu cum pare, și după aceea, aceste două domenii, aceste două cercuri ale intereselor noastre, incep treptat sa se intersecteze.

 

Repet că intimitatea este bazată pe concesii reciproce pe care încercăm să le facem la intensitatea care crește din când în când. Ne verificăm calculând cu considerație constantă gradul în care putem continua să ne apropiem unul de altul. Dacă există emoție, asta este foarte bine, iar dacă dispare, mintea continuă să urmărească ce se întâmplă. Acesta este un mecanism care lucrează neîncetat. Acesta este un „calculator” în interiorul meu și în interiorul partenerului meu, și amândoi știm că mergem spre o mai mare apropiere și integrare, până când aderăm unul la altul. Facem acest lucru din ce în ce mai mult, tot timpul, cât mai mult posibil.

 

Acestea sunt programele noastre. Tot ceea ce facem în viață, toate stările noastre, noi le acceptăm nu ca pe o coincidență, ci ca pe o șansă, ca pe o oportunitate de unificare treptată.

 

În acest caz, mintea noastră dezvoltă emoția în noi. Simt cât de important este partenerul meu, cât de unic este, și acesta este modul în care și el se raportează la mine. Împreună, putem rezuma relatia noastră. Suntem conectați și credincioși unul altuia. Partenerul meu este o persoană specială, diferită de toate celelalte. Mă găsesc într-un sistem al unei relații cu el pe care nu o am cu nimeni altcineva. O astfel de reciprocitate locuiește între noi încât am devenit o singură entitate.

 

De aici vine ajutorul, suportul, înțelegerea reciprocă și efortul constant pentru a arăta partenerului meu cât de plăcut este pentru mine să mă predau, să cedez lui, să-i las mai mult loc. Acesta este modul în care avansăm.

 

Acest lucru necesită o muncă constantă cu ego-ul nostru, dar fiecare primește sprijin din partea partenerului. Avem ceva de discutat. Este ceva de învățat unul de la altul.

 

Principalul lucru aici este de a acționa în mod judicios sub controlul minții. Trebuie să practicăm acest lucru. La urma urmei, în general, oamenii sunt jenați de activarea minții și, în același timp, sunt jenați de exprimarea dragostei. Ei se tem să-și deschidă sufletul, astfel încât să nu-l scuipi, să nu-i ridiculizezi sentimentele.

 

Deci, avem nevoie să cunoaștem persoana bine, cine este și ce este. Numai atunci va fi relația noastră naturală și vom înceta să fim jenați de natura noastră. Dimpotrivă, vom încerca să lucrăm cu ea, cu înțelegere și maturitate, astfel încât nu vor fi neînțelegeri, forțare între noi, și ipostazele ridicole, copilărești care caracterizează cuplurile tinere, care de multe ori sunt prinse în capcana mândriei și aroganței. Dimpotrivă, chiar și un partener tânăr va fi „copt” prin înțelegerea lui și abordarea vieții.

 

Datorită faptului că nu am fost învățați cum să iubim, pierdem foarte mult. Nu știm cum să construim sisteme de relații și astfel transmitem aceleași tipare eronate copiilor noștri. Fără îndoială, dacă le arătăm calea cea dreaptă, atunci cel puțin tânăra generație va primi un cadou mai valoros decât aurul fin, oferindu-le o viață fericită.

 

Întrebare: Numești una dintre părțile domeniului sistemului nostru de relații un teritoriu al dragostei. Ce înseamnă asta?

 

Răspuns: Aici, există un acord între noi. Am lucrat deja împreună, fiecare pe cont propriu și cu partenerul. Am devenit parteneri în sensul deplin al cuvântului – într-o asemenea măsură încât diferențele dintre noi dispar. De obicei, oamenii simt ceva similar cu respectul  pentru proprietatea comună, nepoți și copii, din ceva care provine de la ambii, când ei deja au devenit unul.

 

De exemplu, am conceput copii împreună. Aceasta se referă la amândoi și, în principiu, nu mai este ceva care poate fi divizat. În general, chiar filosofic vorbind, este interesant că o continuare a dragostei este unul din doi care-i include pe ambii. Cu toate acestea, oricum, copiii sunt domeniul nostru comun de interes și, în consecință, al unei  emotii comune. Prin urmare, nu contează ce se întâmplă. Putem reînnoi legătura noastră, putem începe discuțiile din nou, și putem începe să cultivăm aceste flori pe care le împărtășim.

 

Aici este un exemplu de teritoriu comun: dragostea pe care o am în inima mea este, de asemenea, în partener. Copilul nostru este ca un al treilea factor prin care putem dezvolta dragostea noastră împreună.

 

În afară de asta, noi nu ne limităm la acești trei factori. Mai degrabă, alocăm un loc în inimile noastre unul pentru altul. Așa cum o simt în inima mea, la fel și ea mă simte în inima ei.  Acolo, în acel teritoriu comun, avem deja un fel de sentiment comun, înțelegere și acord. Avem deja un legământ între noi acolo, un contract pentru viitor. Nu o pot scoate din acest teritoriu, iar ea nu mă poate scoate. Suntem înrădăcinați acolo împreună puternic, adânc în pământ, iar aceste rădăcini nu vor mai dispărea.

 

Avem nevoie să ajungem la acest sentiment. Este numit dragoste absolută sau un legământ, și, uneori, atunci când vorbim, trebuie să ne concentrăm pe realitatea acestei iubiri reciproce.

 

Dintr-un discurs despre o viață nouă 30/07/12

 

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→