De-a lungul multor ani în care am explicat metoda cooperării integrale, am dat ca exemplu corpul nostru fizic care construit din diferite organe. Toate organele par să opereze solitar: inima, plămânii, rinichi sau ficatul. Fiecare operează în propriul ritm şi în fiecare există un program intern, un soft, dar totul este bazat pe cooperare.

Cu toate că ele operează în planuri diferite, în ritmuri diferit, cu sarcini interne total diferite, ele trebuie să aibă o sarcină colectivă: să ţină întregul corp într-o stare de echilibru, stare care depinde numai de cooperarea corectă a fiecărei părţi corectate. O parte corectată este partea care cooperează cu altele iar munca sa internă este aţintită numai la înţelegerea cu celelalte parţi ale corpului.

Noi, de asemenea, trebuie să ne simţim ca mici organe într-un singur corp uriaş. Creaţia vasului nostru colectiv de percepţie, a unui nou organ de simţ, depinde de faptul că nimeni nu operează ca un corp separat ci în înţelegere cu toate celelalte parţi ale sistemului.

Deci totul ar trebui direcţionat nu către dezvoltarea noastră individuală internă, care de fapt nu există, ci numai către conexiune!

Există încă mulţi oameni care vin la noi să studieze din cărţi, dar numai pentru a cunoaşte, a vedea ceea ce este scris acolo. Dar ei nu sunt incluşi în munca generală a conexiuni şi a unităţii, deci ei nu înţeleg unde se îndreaptă toate acestea. „Da, bine, este o ştiinţă, o teorie, care vorbeşte de schimbarea locurilor şi mişcarea într-un spaţiu oarecare imaginar, în sus şi în jos, de diferite conexiuni între anumite tipuri de obiecte nefamiliare. Unde sunt toate acestea? Sunt mai degrabă abstracte pentru că în lumea noastră nu există deloc. Deci, de ce ar trebui să fac asta?”

Aceşti oameni nu înţeleg că trebuie să se conecteze între ei şi numai în această conexiune vor începe să vadă prin aceste legături: „Unde sunt aceste părţi? Unde este nivelul Bina, dăruirea, primirea de la ele şi dăruirea asupra lor?” Până când nu vor încerca să implementeze toate acestea în conexiunea dintre ele, înţelepciunea Cabala va fi o filozofie goală pentru ei, care nu spune nimic.

Deci, principalul lucru este, nu să studiem ce este în cărţi, ci să ne dorim să simţim ceea ce studiem, să implementăm în viaţă, în conexiunea dintre noi. Altfel, aşa cum ne spun învăţătorii noştri, omul „se usucă”. El nu vede rezultatul a ceea ce citeşte. Desigur, sunt multe lucruri interesante acolo, multe informaţii, dar este doar un studiu abstract şi nimic altceva.

Asta în timp ce metoda însăşi este foarte practică, iar noi trebuie să o implementăm între noi.

Din Lecţia nr. 1 de la Vilnius Convention 3/23/12,

Filed under: Congrese, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Toată munca noastră este de a găsi în noi înşine oportunitatea de a simţii forţa care umple lumea, controlează lumea şi destinele noastre, ne conduce prin viaţă şi determină toate evenimentele din ea – ce se va întâmpla cu fiecare din noi, în fiecare minut.

Pentru a face asta, trebuie să ne adâncim în mod constant în noi, mai ales prin noi înşine. Nu vom fi în stare să găsim nimic în lumea mecanică care ne înconjoară. Numai rafinându-ne simţurile, crescându-le sensibilitatea internă, vom începe să simţim straturile fine ale naturii, ca şi stratul informaţional. Acest strat ne va revela întregul program al creaţiei, tot ce ar trebui să ni se întâmple şi ce s-a întâmplat deja şi ne va ridica deasupra senzaţiei de timp, spaţiu şi mişcări mecanice, într-o zonă diferită total.

Astfel, trebuie să ne adâncim constant şi să căutăm în noi înşine pentru a simţii acest strat informaţional, această forţă care controlează totul. Poate fi numită forţa de bază a naturii, forţa superioară sau natura, sau Creatorul pentru că el crează totul şi conţine întregul program al creaţiei. Pentru a îndeplini asta, ne adunăm împreună pentru a creşte impactul nostru asupra fiecăruia şi astfel a ne ajuta să ne unim împreună.

Începem să creăm un nou organ de simţ în sentimentul colectiv, care este capabil să ne reveleze forţa care ne înconjoară şi penetrează totul. Fiind într-o asemena conexiune constantă şi corectă dintre mine şi ceilalţi, mă ridică deasupra mea, ies din mine şi încep să simt ceea ce este între noi. Aste devine foarte important.

Dar restul este al meu, ca şi corpul meu animal. Când doresc să ies din mine complet, să simt ce este în afara mea, atunci găsesc această forţă a naturii.

Să ne conectăm cu ea este scopul existenţei noastre. Şi vrem cu toţii să obţinem asta.

Din Congresul de la Vilnius 3/24/12, Lecţia 3

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, „Introducere la TES, art. 120: De fapt, dacă cineva adaugă o singură poruncă, poruncă iubirii, se consideră că este merituos şi că judecă totul pe o scală de merit. Atfel, scala păcatelor devine şi ea o scară a meritelor.

Reiese că şi dacă cineva are o scală întregă de păcate, ele devin toate merite. Apoi, el este cineva care nu păcătuit niciodată şi este considerat „complet drept”. Acesta este înţelesul a: lumea şi individul sunt judecaţi de majoritate.

Pe nivelele scării spirituale ne judecăm noi înşine şi pe alţii, conform stării curente şi nu conform a ceea ce a fost sau va fi. Se spune, „ Nu există niciun om drept pe pământ care face bine şi nu păcătuieşte.” Cum poate cineva deveni drept dacă nu şi-a corectat atributele interne egoiste? Toată lumea porneşte pe calea spirituală de la spargerea care ne-a fost pregătit în avans.

De aceea, totul depinde numai pe ce nivel al scării se află omul. Asta înseamnă că noi evaluăm acest nivel nu conform unei scale absolute ci relativ: dacă o personă a avut o oportunitate aici şi atitudinea ei pentru aceasta. De fapt, nu pot judeca niciodată pe altcineva, pentru că nu am ajuns în locul lui încă. Problema nu este pe ce nivel se află acum, ci ce oportunităţi a avut şi cum le împlineşte. Nimeni nu ştie asta decât persoana însăşi.

Ca întreg, toată lumea poate fi benefică sau poate dăuna vasului general. Suntem într-un sistem integral şi chiar dacă o persoană sau acţiunea ei lipseşte, sistemul nu lucrează. Acest defect este suficient pentru a împiedica conexiunea din sistem. Este fie corectat fie corupt şi nu există stări intermediare sau aproximative în asta.

De aceea, toată lumea trebuie să participe conform situaţiei care îi este dată. Aşa este judecată o persoană şi nu există jumătate de verdict. Este la fel ca atunci când trebuie să iubeşti şi urăsşit, dăruieşti şi primeşti. Există doar două valori, ca în sistemele de calclu: zero şi unu. Din aceste două perspective poţi să pui împreună ceea ce vre, chiar şi cea mai înaltă şi fină stare.

Schema este simplă: Ai împlinit oportunitatea care ţi s-a dat? Sistemul superior lucrează conform aceleaişi legi pe care ne bazăm sistemul numeric. În fiecare situaţie există două opţiuni: Este fie un click, o conexiune, fie nu. Chiar şi cea mai complicată situaţia poate fi spartă în aceste două componente elementare.

Asta înseamnă că lumea spirituală este un sistem numeric şi nu unul analog? Nu. Pur şi simplu nu îl putem percepe altfel. Un lanţ de corecţii vin din asta, care pas cu pas conduc prin multe grade. Ne putem gândi cum este posibil să avansăm la integralitate în cele mai mici detalii care altcătuiesc imaginea lumii noastre. Nu putem lucra cu egoul numai împărţindu-l în părţi mici. Atunci când sunt aşa multe părţi, o integrală se formează din ele.

Exact aşa ne folosim atributele lumii noastre şi tehnologia. Apar din natura noastră. Aici putem vedea clar conexiunea dintre ştiinţa normală tradiţională şi ştiinţa spirituală: Au aceaşi abordare faţă de lumea această şi de cea spirituală.

Din partea a patra a lecţiei zilnice de Cabala 3/21/2012, “Introducere la TES“

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Ştiinţa Cabala descrie stadiile dezvoltării prin care trebuie să trecem pentru a ne apropia mai mult unul de altul pentru a revela Forţa Superioară. Conform aspiraţiilor noastre către unitate, a nulificării egoului nostru, a ascederii asupra lui şi a unirii, atingem primul nivel şi simţim această forţă la nivelul lui Nefesh (nivelul mineral). Începem să simţim că există ceva între noi, dar totuşi nu îl putem percepe exact. Există anumite senzaţii, dar ele nu sunt palpabile sau determinabile încă.

Mai târziu, printr-o dorinţă mai puternică unul către altul, atingem o conexiune mai puternică şi începem să simţim cum să ne „penetrăm” unul pe altul, simţim conexiunea mai mult. De aici, răsare o sensibilitate puternică, abilitatea de a simţii. Şi nu doar de a simţii, dar şi de a înţelege cum o facem. Apare senzaţia de la nivelul Ruach, nivelul mişcării. Conform mişcării noastre unul către altul, putem veni în contact cu aceste forţe cu diferite puteri, mai mari sau mai mici, conform nuanţelor pe care le întâmpinăm. Mişcările noastre şi înţelegerea acestei forţe superioare se petrec într-un fel de dialog: în eforturile noastre şi în răspunsul ei, reacţia forţei superioare.

Avansăm mai mult în stabilirea a unei şi mai mari armonii într noi şi începem să simţim exact cum să ne conectăm şi cum să dăm şi să primim de la altul. Apoi atingem senzaţia forţei superioare şi comunicăm cu ea fie în dăruire fie în primire de la ea. Acest nivel este numit Neşama, nivelul Bina, un nivel extrem de înalt.

Apoi mergem la o şi mai adâncă penetrare a interacţiunilor dintre noi: metoda prin care lucrăm cu ei primind de la altul sau dăruind altora prin propriul sine. Dăruind altora prin noi înşine, atingem nivelul Lumina Hochma sau Haya.

Şi în final, atingem starea în care îi simţim pe toţi ca un singur întreg. Nu mai există diferenţa, comunicare, tranziţii, totul se contopeşte într-o singură picătură de apă şi toate separăriile dispar. Atingem nivelul Yechida (de la cuvântul „unitate”) – unitatea completă dintre noi şi forţa superioară.

Aceste cinci nivele sunt obţinute numai în măsura conexiunii dintre noi; atunci când egosimul nostru personal, protecţionismull şi tot ceea ce este personal este îndepărtat, omul ascede şi trăieşte numai în comun.

Pentru a ne dezvolta această abilitate, un asemenea instrument de percepţie, ne adunăm într-un grup în timpul congreselor, în toate acţiunile noastre şi, gradual, o dezvoltăm în noi înşine.

Timpul acesta este special pentru ne forţează şi ne îndreaptă către asta şi nu numai pe noi dar întreaga umanitate se îndreaptă către stadiile iniţiale, atunci când o persoană încă nu înţelege ce înseamnă să „dezvolte sentimente, să se unească şi conecteze cu alţii.”

Sunt necesari mulţi paşi înainte ca o pesoană să descopere asta: „De ce toate astea? Am asta?” Acţionează în mod automat căutând la alţii. Şi doar mai târziu, ceva începe gradul să se mişte înăuntru, ca şi cum s-ar furişa din interior. Începe să simtă altceva, ceva nou şi absolut necunoscut apare acolo, ca o intrare într-o zonă absolut nouă, care a fost complet ascunsă înainte.

Iar lumea ne ajută cu asta astăzi, rămânând într-o stare absolută de neînţelegere şi confuzie. Toţi oamenii din lume, de la mic la mare, sărac şi bogat, puternic şi slab, nimeni nu ştie unde se află. Toată lumea caută, dar nu ştie unde. Ei acţionează mecanic, încercând să trăiască viaţa aşa cum au fost obişnuiti, dar nu mai este aşa.

Din Congresul de la Vilniua 3/23/12, Lecţia 1

Filed under: Congrese, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Avem cereri justificate: Repetăm acelaşi lucru din nou şi din nou şi încercăm să ne unim. „Când se va termina asta? Când vom primi ceea ce vrem?” Răspunsul este simplu: Când nu vom mai vrea asta.

Rabash, „Slavei HaSulam (Treptele scării) 1989, articolul 12, „O binecuvântare şi un blestem”. Omul trebuie să ştie că fiecare început al muncii se numeşte „zi”, iar rugăciunea unei persoane către Creator să o aducă mai aproape de muncă se numeşte „zi”.

Mulţumită rugăciunilor şi cererilor noastre, mulţumită relaţiilor reciproce pe care le construim între Creator şi noi, ne clarificăm şi rafinăm cererea corectă, până când aceasta ne permit să simţim lumea spirituală. „O rugăciune” este munca inimii: purifică, pregăteşte. Dacă cerem şi strigăm, ruga noastră se transformă într-o conexiune cu Creatorul, care trece prin grup şi devine „ruga celor mulţi”. Acesta este singurul mod în care putem ajunge la El.

Atunci când aranjăm totul corect, atunci lustruim, rafinăm şi pregătim în mod constant vasele noastre de percepţie pentru a simţii spiritualitatea în ele. Pe drum cerem „Dă-mi!”, dar gradual începem să ne acordăm mai fin dorinţele şi cererile, direcţionându-le către dăruire, către unificare cu prietenii, către distingerea formei dăruirii generale, a Creatorului în această unitate, care este revelată conform principiului al „vino şi vezi”.

Şi astfel, gradual,  mintea şi sentimentele din vasele noastre ating parametrii corecţi şi ne permit să simţim lumea spirituală. Există aici şi acum şi noi ne aflăm în ea, dar nu o simţim…

De aceea, o rugăciune este un proces în care ne pregătim vasele noastre pentru percepţia spirituală.

Din  Congresul Arava 2/25/12, lecţia nr. 7

Filed under: Congrese, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Chiar acum, întregul grup mondial participă la un experiment unic: se concentrează la workshop în grup. Cum ar trebui să fie legată această pregătire de congres? Ce ar trebui să facem după congres, pentru cei 99% care rămân din restul umanităţii?

Răspuns: Noi primim o dorinţă specială: aspiraţia către Creator, către această guvernarea generală şi forţa care umple totul, în afară căreia nu mai există nimic. Suntem înăuntrul acestei forţe, înăuntrul acestui câmp. Ai putea spune că fiecare dintre noi am primit o dispoziţie specială, un sprijin special.

Dar cine suntem noi, cu adevărat? De fapt, nimeni dintre noi nu este nimic special relativ la Creator?!

Trebuie să înţelegem că suntem în stare să ne dezvoltăm numai atunci când îi vom dezvolta pe toţi ceilalţi şi vom trage toată natură în noi. De aceea, fără cei 99%, fără a fi nevoie să tragem întreaga umanitate după noi, nu am fi primit această dorinţă, aspiraţia către Creator.

În principiu, asta se petrece cam aşa: Creatorul ne trage ca pe o aţă către El. La început, El ne tot trage până când înţelegem conceptul. Din acel moment, El ne va trage numai în măsura în care îi vom trage noi pe restul umanităţii după noi. Umanitatea este încă la nivelul existenţei animale şi nu are nevoia proprie de a aspira către Creator, de a se uni cu câmpul comun, de a ascede la nivelul de om. Om este cineva care îl înţelege şi îl obţine pe Creator.

Dacă diseminăm cunoştinţele noastre în aşa fel încât să fie înţelese corect de către mase, vom deveni vrednici pentru ca El să ne tragă mai departe. Creatorul o va face cu forţa şi în măsura în care noi unim restul umanităţii. Nu avansăm şi mai departe de unii singuri. Avem nevoie doar să arătăm oamenilor că îi luăm cu noi şi împreună ne dorim pur şi simplu să aspirăm către înainte! Aceasta se numeşte ridicarea MAN, când luăm dorinţele lor şi le trecem prin noi înşine, le ridicăm mai departe. Iar apoi Lumina coboară de Sus şi ne trage pe noi toţi către ea însăşi.

Cei 99% nu au dorinţa pentru spiritualitate. Dorinţele lor se limitează la nivelul material.

Noi trezim în ei înţelegerea că îşi vor rezolva toate problemele numai prin crearea de relaţii integrale, prin unificare. În timp ce facem asta, nu îl menţionăm pe Creator sau realizarea superioară, deoarece ei nu aspiră la asta.

Aspiraţia lor este direcţionată doar la a face această lume mai sigură şi confortabilă pentru viaţă, de a o face liberă de orice problemă. Cu adevărat ameninţătoare sunt problemele din ecologie. Ştim foarte puţine legate de ele, totuşi se poate vedea cu ochiul liber ce se întâmplă deja. În anii care vor veni, aceste probleme vor deveni cu adevărat ameninţătoare. Iar atunci ne va fi şi mai uşor să lucrăm cu masele.

Dar nu trebuie să stăm doar să aşteptăm până când aceste necazuri ne vor ameninţa existenţa pentru a fi mai uşor de convins publicul. Trebuie să le explicăm că aceste probleme se rezolvă prin integrarea dintre noi.

Din KAB TV “Bazele societăţii integrale” 3/18/12

Filed under: Diseminarea Cabalei, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Să presupunem că în procesul de interacţiune cu o persoană, simt o senzaţie neplăcută de la ea. Poate fi asta o invitaţie de a face un efort pentru a mă conecta cu ea?

Răspuns: Trebuie să te conectezi cu ea. Pune-o în faţa ta şi apoi te gândeşti la ea ca şi cum ai fi tu. Asta este munca ta internă. Din nou, ea depinde de nivelul la care este făcută. Câteodată, trebuie să ne opunem unul altuia pentru a săpa mai adânc, pentru a veni într-un contact mai mare. În esenţă, avem nevoie de contradicţie pentru a ne simţii mai bine unul pe altul.

Contact nu înseamnă să învolburăm imaginea. Din contra, această imagine trebuie să devină mai clară. Trebuie să văd într-o persoană totul opus mie şi, în acelaşi timp, dorinţa ei de a fi cu mine. Când punem aceste două lucruri una peste alta, obţinem un dipol: calităţile opuse cu calităţile pozitive deasupra lor. Această structură tip dipol ne dă perfecţiunea şi ne ascute simţurile, percepţia şi adeziunea.

Acestă contradicţie este opusă reacţiilor normale ale lumii noastre, pentru că adăugăm aici un nivel pozitiv. Asta nu există în lumea noastră.

În lumea noastră suntem dispuşi să acceptăm anumite înţelegeri şi concesii, dar ele sunt duse la un singur nivel: cel egoist. Aici, noi încercăm să facem totul pentru a ne lua pe noi şi pe altul la nivelul următor, coordonându-ne şi în nici un caz îndepărtând sau ştergând calităţile noastre negative iniţiale. Ele continuă să se dezvolte între noi în mod rapid.

Reiese faptul că grupul în care membrii au o bună conexiune între ei, avansează, se dezvoltă şi descoperă în ei calităţile sălbatice şi instinctele primitive: ura, invidia şi gelozia şi totul este pentru nimic, aşa cum spun. Înţelegem că totul este pentru ca noi să ne ridicăm deasupra şi să le folosim în mod corect. Astfel, natura ne ajută în dezvoltarea noastră interioară.

Invers, grupul care prind materialele mai greu şi pune puţin efort în conexiunea dintre ei, nu descoperă rezistenţa şi calităţile negative în eforturile lor de a se uni. Astfel, dipolul lor este mic.

Din  “Discuţie asupra educaţiei integrale” 13, 12/18/11

Filed under: Educatie, Educatie integrala, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Înteţelepciunea Cabala este metoda care este acum revelată pentru realizarea noastră, pentru a înţelege sistemul unit al guvernării, programului şi structurii universului, care ne va ajuta să depăşim toate problemele şi necazurile. Programul Naturii ne influenţează în mod intenţionat, în aşa fel încât noi vom realiza şi adopta tot volumul în care ne aflăm.Acestea este motivul pentru care studiem înţelepciunea Cabala. În principiu, natura ne împinge către această stare de multe milioane de ani.

Cu toate că nu simţim încă acest volum al universului, astăzi avem materiale care ne vorbesc de asta şi despre grupurile înăuntrul cărora putem începe acestă realizare. Înăuntrul unui grup, putem construi o anumită similaritate cu universul, un micro-cosmos.

Dacă ne unim unul cu altul, în aşa fel încât înăuntrul nostru, înăuntrul unităţii noastre, ar fi forţe de interacţiune deasupra egoismului nostru, apoi, gradual, vom fi în stare să ajungem la o stare în care vom crea o zonă distinctivă de test, un loc ca într-un laborator de cercetare. Studiindu-ne noi înşine şi studiind conexiunea dintre noi, derivată din acţiunile corecte dintre noi, vom începe să simţim manifestarea forţei superioare şi, gradual, să o revelăm în acest laborator, în această conexiune dintre noi.

O vom descoperi în acelaşi fel în care un fizician descoperă secretele naturii cu ajutorul unor imense echipamente, instrumente şi acceleratoare. Numai că acest accelerator, acest instrument, trebuie să fim noi, unitatea noastră, grupul nostru, în care creăm condiţiile petnru ca forţa superioară să se manifeste şi de la o stare ascunsă să devină revelată.

În principiu, asta facem şi suntem pionieri în asta. Restul lumii simte că ceva trebuie să li se întâmple, că trebuie să ajungă la ceva, că sunt în faţa a ceva care nu are o soluţie raţională în calităţile şi instrumentele noastre obişnuite.

Astăzi, nu putem rezolva orice problemă din lume sau chiar o problemă particulară, personală. Atât de interconectate au ajuns problemele. Asta pe de o parte. Pe de alta, ele nu sunt rezolvabile la nivel pământesc.

De aceea, este foarte important pentru noi să adoptăm înţelepciunea Cabala mai repede, să o realizăm în grupuri separate, iar în grupul nostru comun să revelăm forţa superioară, să începem să interacţionăm în mod clar cu aceasta şi să „împingem” această metodologie în lume. Apoi, vom ştii cum să o introducem mai bine, să o prezentăm şi să o revelăm lumii astfel încât să nu o facem fără dovezi.

Simţim şi înţelegem cumva cum să face asta, pentru că avem o predispoziţie particulară, internă. Am dezvoltat-o deja. Ne-am născut cu o asemenea predispoziţie, cu punctul în inimă. Restul umanităţii nu îl are. De aceea trebuie să le demonstră metoda Cabala la nivelul lor.

Numai atunci vom fi în stare să purtăm întreaga lume cu noi, altfel va fi un dramatic drum al suferinţei. De aceea aspiraţia noastră către unitate este o aplicaţie practică a studiului nostru.

Din KabTV “Fundamentele societăţii integrale” 2/5/12

Filed under: Educatie, Educatie integrala, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Putem vorbi de avansarea noastră şi de noi şi la fel să ne imaginăm perspectiva de Sus, de la sursa realităţii. Revelăm munca noastră de jos, în timp ce cauza ei este de Sus.

Care a fost scopul creaţiei? Se spune că dorinţa celui de Sus a fost să creeze o creatură la fel de perfectă ca El. Astfel, în toate intenţiile şi acţiunile noastre, în timp ce cercetăm ce ni se întâmplă, ar trebui întotdeauna să ne amintim că scopul final este de fapt să îl revelăm pe Creator, să îl descoperim în mod precis pe El.

Orice simt, gândesc sau aspir este corect; asta este calea analizei. Dar ce descopăr pe această cale, eul meu? Nu, descopăr opoziţia mea faţă de Creator. Asta este, de fapt îl descopăr pe El.

Ştim din înţelepciunea Cabala că în lumea Infinitului nu există nicio deficienţă în nimc ci numai realizarea Dăruitorului. Creatura, numită Malhut al lumii Infinitului, trebuie să Îl înţeleagă, să Îl simtă şi să Îl reveleze pe El.

De aceea este necesară această etapă a creaţiei pe care trebuie să o parcurgem: coborârea în lumea noastră şi ascensiunea înapoi în Malhut al Infinitului. Acest drum de sus în jos se face doar în scopul ascensiunii, în realizarea Dăruitorului.

Îl obţinem pe El conform echivalenţei de formă: cu cât mai mult ne asemănăm cu El, cu atât îl înţelegem şi Îl simţim şi cu atât suntem mai aproape de El. Rezultatul final este în gândul iniţial: deci, mai întâi de toate, trebuie să ne stabilim intenţia, asta este, ce vreau să obţin prin toate acţiunile mele? Ce este făcut este făcut, dar de ce am nevoie de asta?

Totuşi, chiar înainte de a-mi clarifica intenţia, îmi trebuie gândul iniţial al sursei primare a acestor intenţii, deoarece idea este să îl revelăm pe Dăruitor, Creatorul. Acesta este scopul nostru.

Descopăr în mine gânduri, intenţii, dorinţe şi atitudini, dar în principal, prin aceste acţiuni îl caut pe El. Cum să fac asta? Ce să gândesc? Ce vreau? Cum interacţionez cu ceva şi cu cineva? Înainte de fiecare asemenea discernământ mă pregătesc cu atitudinea corectă: Tot ceea ce fac este îndreptat spre revelearea Creatorului.

Trebuie să trag anumite conexiuni aici:

–          Oricine sunt, El a pregătit asta pentru mine;

–          Orice gândesc în fiecare secundă, El îmi dă asta;

–          Orice se întâmplă cu mine chiar acum, în timpul acestei analize, se întâmplă conform voinţei Lui;

–          Oricum reacţionez la ceea ce simt, El, de asemenea, îmi dă asta.

Există doar un singur gând care trebuie să fie întotdeaun cu mine: Tot ce mi se întâmplă vine de la Creator. Primul articol din Shamati vorbeşte despre asta: Nu există nimeni în afară de El.

Acum, când mi-am clarificat intenţiile – fie de dragul primiri, fie de dragul dărurii – ele vin cu siguranţă de la Creator. Totuşi, ce este important pentru mine în această analiză este faptul că îl descopăr pe El, îmi clarific cine este El.

Din toate aceste discernăminte, mozaicul realităţii prinde formă înăuntrul meu. Prientenii mei, lmea din jurul meu, evenimentele şi circumstanţele, totul ar trebui să se contopească într-o singură imagine a Creatorului. În măsură în care ele îmi apar interne, piese separate ajung împreună: toate creaturile, această întreagă lume şi toate lumile, împreună într-o singură structură a cărei formă internă se numeşte Creatorul. În întregul ei, această structură reprezintă Malchut al lumii Infinitului sau, în alte cuvinte, vasul, dorinţa. Este chiar forma Lui, structura Lui şi interacţiuniile tuturor părţilor Lui: doirnţe, gânduri şi intenţii care au luat forma Dăruitorului.

Creaturul Însuşi, Azmuto, nu are formă. Totuşi, noi facem o neîncetată analiză în noi înşine şi, gradual, creăm o formă similară cu El. Ca rezultat, El poate fi revelat. În aceaşi manieră, pentru a detecta undele pe care nu le cunoaştem, construim echipamente în care ele pot fi duplicate şi reproduse. Astfel, putem să le descoperim şi să le studiem natura.

Cercetarea interioară ne ajută să creăm un loc în care să îl descoperim pe Creator, altfel El rămâne ascuns faţă de noi. De aceea este spus că Creatorul vrea să locuiască în cei de jos, adică să li se reveleze. De aceea a creat lumea Infinitului şi munca noastră constă în revelarea Lui prin propriile noastre eforturi.

Astfel, revelarea Creatorului este rezultatul cercetării noastre interioare. El nu se va revela – eforturile şi munca noastră sunt necesare pentru asta. Depunem propriile eforturi, vrem asta şi nu o vrem, forţele de primire şi de dăruire se ciocnesc în noi şi astfel pregătim în mod constant un loc pentru revelarea Lui.

În cele din urmă, acest loc va deveni suficient de pliabil, astfel încât să putem detecta în el mici valuri, formele Creatorului în materia dorinţei. Cu cât ne înmuiem materialul nostru, cu atât Creatorul se revelează mai mult în el. El însuşi este ascuns; totuşi, materia începe să îşi asume forma Lui. În asta constau toate clarificările noastre: cu ajutorul lor ne pregătim dorinţa noastră de a lua forma Lui, revelaţia Lui.

Deci, cu fiecare acţiune a noastră este necesar să ne amintim că noi, lumea şi totul în general există numai pentru ca noi să îl revelăm pe Creator. Nu este un topic pentru discuţii ci un fapt care coboară de la sursa creaţiei. Dacă aşez fundaţia pentru tot ceea ce gândesc, acţionez sau intenţionez cu faptul că în minte, dacă la început am avut acest curs, dacă sunt direcţionat către revelearea Creatorului deoarece asta este dorinţa Lui, atunci sunt aţintit către Infinit, chiar la scop. Şi tot ceea ce fac mai târziu va intra sigur în depozitul eforturilor mele, depozit pe care trebuie să îl umplu.

Restul va avea loc oriunde. Numai un singur lucru depinde de noi: să ne direcţionăm toate eforturile noastre către revelaţia Creatorului.

Mai târziu, apar următoarele întrebări: Ce reprezintă această revelaţie? Cum o putem actualiza? Ce acţiune se dovedeşte a fi mai eficientă? De cine depinde: de mine, de alţii sau de interacţiunea noastră? Toate ca toate, însă vorbim despre metoda pe care Cabaliştii ne-au descris-o, explicându-ne cum să executăm acţiunile care sunt cele mai benefice pentru revelarea Creatorului.

Astăzi, întreaga umanitate se află la începutul acestei revelaţii. Evoluţia a ajuns la această concluzie: lumea a realizat deja potenţialul progresului materialist. Nu mai avem ce căuta pe alte planete şi nimic ce extrage din pământ;  am încercat totul pe suprafaţa lui şi am văzut că viaţa noastră este limitată şi duce la un sfărşit.

Este începutul revelaţiei Creatorului către creaturi. Din cauza acestui impediment oamenii încep să se întrebe: Pentru ce şi de ce trăim? Care este scopul vieţii noastre?

De acum încolo învăţăm că scopul vieţii noastre este de a-l revela pe Creator sau, ca să fiu mai precis, să ne pregătim pentru revelaţia Lui. Obţinem asta prin unitate şi astfel ne uşurăm dorinţa noastră de a primi astfel încât să devină altruistă şi începem să ne asumăm diferite tipuri de dăruire. De fapt, Creatorul este calitatea dăruirii, iar dacă stabilim o asemenea conexiune unul cu altul, îl ajutăm pe El să se reveleze între noi, pregătim solul petnru el, materia care va fi capabilă să îşi asume calităţile Lui, proiecţia Lui.

Astfel ne dezvoltăm într-o echivalenţă precisă cu forma Lui.

Din Congresul Arava 2/23/12, Lecţia  nr. 2

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

“Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” este principala lege a naturii integrale în societatea umană. Observând această lege, observăm de fapt toate legile naturii sau, spus altfel, toate legile naturii sunt incluse în această lege. Înseamnă că nu ne mai rămâne nimic de făcut decât asta?

Scopul Naturii este de a aduce toate părţile ei într-o armonie totală şi în echilibru. Asta îi permite unei persoane să obţină cea mai confortabilă stare. Toate întâmplările prin care trebuie să trecem se petrec doar pentru ca noi să obţinem în mod conştient această stare.

Trebuie să cercetăm şi să urmăm scopul şi drumul naturii pentru a-l obţine. Asta este garanţia unei vieţi de succes pentru noi. Sprijinind în mod constant acest principiu ştiinţific, vom câştiga confidenţă pe drum şi în faptul că avem spijin de la legile naturii. Această ne duce la conştientizarea succesului în cazul în care urmăm legea naturii, sau a necazurilor în cazul în care nu o facem, trebuie să fie simţită de noi ca veneraţie şi frică. Asta ne garantează un drum bun.

Pentru asta trebuie să fim conştienţi de legile naturii ca fiind obiective şi că ne constrâng să le executăm conştient. Chiar acest lucru, executarea conştientă a acestor legi, este caracteristica distinctivă a nivelului „uman” al dezvoltării, opus celui „animal”.  De fapt, am trecut prin toate nivelurile anterioare ale dezvoltării în mod inconştient, conduşi de dezvoltarea egoismului din noi. Dar astăzi, natura ne constrânge să ne dezvoltăm independent, conştient, deasupra egoismului, obţinând calitatea dăruirii şi a iubirii, care sunt opuse egoismului.

Cum poate o persoană să obţină această nouă calitate, dorinţa de a dărui, şi în acelaşi timp să înţeleagă că dorinţa de a primi pentru ea însăşi îi este foarte dăunătoare? De fapt, asta contrazice natura umană, în sensul că nu pot face nimic care nu aduce profit personal.

Există doar o singură soluţie: pentru anumiţi oameni care au aspiraţia de a ieşi din puterea egoismului şi a se aduna împreună într-un singur grup. Deoarece fiecare membru din acest grup are aspiraţia de a obţine calitatea dăruirii şi pe cea a iubirii, şi tot ceea ce le lipseşte este forţa de a o realiza, unindu-se într-un grup şi suprimându-şi egoismul în relaţia cu prietenii, ei crează o nouă substanţă. De exemplu, dacă sunt zece membri în grup, această substanţă va avea o forţă de zece ori mai mare decât o avea fiecare persoană în mod individual.

Totuşi, asta se va întâmpla numai daca cei care s-au adunat într-un grup se gândesc la cum să îşi suprime egoismul şi nu la cum să îl satisfacă. Şi datorită simţiri iubirii pentru prieteni, fiecare persoană va putea să simtă o aspiraţie la a îndeplini legea naturii, pentru că astfel el aduce toată natura la echilibru şi armonie.

Pe baza articolului lui Rabash „Iubirea de prieteni”

Filed under: Educatie integrala, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→