Dacă nu pot să-mi restricționez egoismul și să las grupul în spațiul liber din inima mea, atunci grupul trebuie să-mi ofere resuscitare artificială. Este ca și cum aș zace fără respirație, inconștient și grupul apasă pe pieptul meu, astfel încât să pot expira și apoi să încep să respir. Adică mă ajută să fac o contracție pentru a începe din nou să mă extind.

Expansiunea are loc în mod natural, ca parte a naturii, iar eu trebuie să produc compresia prin propriile mele eforturi. Și dacă nu pot face acest lucru, atunci grupul trebuie să mă ajute și să exercite presiune asupra mea ca să încep să respir în viața spirituală, să respir aerul spiritual.

Grupul apasă pe toată lumea cu iubire, iar aceasta va fi presiunea care mă obligă să expir aerul. Acesta este modul în care resuscitatorii aduc la viață pe cineva: s-ar părea că este necesar să-l umpli cu aer, dar nu, ei apasă pe pieptul lui pentru a face aerul să iasă.

În același mod, grupul pune presiune pe toată lumea cu iubire, astfel încât să simți că există oameni în jurul său care sunt conectați în iuibire și unitate și care îl cheamă să facă la fel. Această iubire îl obligă: renunță la respirație și permite prietenilor să intre în el și să-l extindă cu forța. Iar când se va extinde datorită muncii lor, va fi obligat și să-și extindă iubirea pentru ei, adică să arate iubirea pentru toți.

Există două forme de avansare către scopul creației, spre corectare. Dacă depunem eforturi pe cont propriu pentru a avansa prin grup cu influența mediului, revigorându-ne reciproc prin această respirație artificială, atunci aceasta va fi calea luminii (Ahișena). Și dacă nu, ventilatorul global începe să se rostogolească peste noi ca o rolă a evoluției, stoarce tot aerul din noi, astfel încât să fim gata să inhalăm aerul spiritual.

Există un punct (Malhut) care aparține omului, iar restul, cele nouă Sefirot superioare, sunt calitățile prietenilor sau ale grupului. Trebuie să mă restricționez în cadrul celor nouă Sefirot fără a-mi lăsa niciuna din dorințele mele acolo. Dacă vreau să dărui în aceste nouă Sefirot, atunci injectez calitățile prietenilor mei în ele și ei le transformă în calități de dăruire pentru mine. Astfel, le dăruiesc prietenilor mei și, prin intermediul acestora, ofer un loc în care Creatorul se poate îmbrăca.

Dacă ne angajăm să influențăm pe toți din grup, ne arătăm iubirea și unitatea pentru a trezi fiecare prieten, acesta îl va împinge înainte pentru că și el va dori să avanseze. Aceasta este Cabala practică.

Inhalarea și expirarea ar trebui să se alterneze constant. La urma urmei, de fiecare dată când respirăm în aerul spiritual ne dăm seama că s-a transformat în cel material, deoarece i s-a adăugat dorința egoistă.

Prin urmare, trebuie să-l expirăm cu forță și să inspirăm un nou aer spiritual de dragul dăruirii, iar acesta va fi un pas către următorul nivel spiritual.

Așa urcăm pe scara spirituală: de fiecare dată când descoperim că pasul actual este într-un fel egoist, îl expirăm pentru a respira în locul lui un aer spiritual proaspăt, o nouă forță de dăruire.

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala 18.12.20, „Un timp de contracție și un timp de extindere”

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe Quora: “Ce este moralitatea?“

Morala este o realizare clară a principiului: „Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți”, adică o stare de conexiune absolută pozitivă deasupra ego-ului, unde percepem și simțim o realitate complet diferită de cea pe care o simțim în ego-ul nostru înnăscut. Până când ne dăm seama de principiul „Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți”, ceea ce definim ca moralitate în lumea noastră se schimbă cu cât ne dezvoltăm mai mult.

Trăim într-un sistem de forțe și nu determinăm calitățile egoiste la fiecare individ. Prin urmare, nu putem ordona sau defini relațiile noastre.

Morala noastră se bazează astfel pe condițiile în care trăim și sunt rezultatul evoluției umane. Ele apar din ego-ul uman, ceea ce ne face să credem că modul în care ne trăim viața este într-un fel incorect, că trebuie să trăim diferit și, purtându-ne într-un anumit mod, vom trăi cu toții o viață mai bună. Cu alte cuvinte, egoul uman ne determină morala cu controlul lui asupra noastră.

Pe baza discuției „Abilități de comunicare: principii morale și norme sociale”, 9 octombrie 2020. Scris / editat de studenții cabalistului Dr. Michael Laitman.Urmăriţi discuţia completa aici» [54:02]

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce este moralitatea pentru tine?

Răspuns: Morala este o implementare clară a principiului iubirii aproapelui tău.

Întrebare: Ce asocieri faci cu acest cuvânt, „moralitate”?

Răspuns: Realizarea principiului iubește pe aproapele tău.

Întrebare: Care dintre principiile morale este cel mai important din punctul tău de vedere?

Răspuns: Iubește-ți aproapele.

Întrebare: Absența absolută a principiilor morale este imposibilă. Chiar și cei mai primitivi oameni au un concept despre ceea ce este permis și ceea ce nu. Și ce principiu moral nu poate fi permis?

Răspuns: Ceea ce te împiedică să împlinești legea de a-ți iubi aproapele.

Din emisiunea KabTV „Abilități de comunicare”, 09/10/20

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe Quora: „Ce este recunoștința?”

Unul dintre studenții mei m-a întrebat, ca și Cabalist, ce este recunoștința conform înțelepciunii Cabala? Cabala este o înțelepciune serioasă și, prin urmare, atunci când discută despre recunoștință, înseamnă recunoștință spirituală. Ce este deci recunoștința spirituală?

Recunoștința spirituală se referă în primul rând la o persoană cu dorința și scopul de a atinge spiritualitatea. O astfel de persoană nu știe ce este spiritualitatea, dar simte o nevoie interioară și, în cele din urmă, începe să studieze înțelepciunea Cabala.

În înțelepciunea Cabala, aflăm că scopul creației este ca toți oamenii să descopere armonia și fericirea conectării dintre forța creației – primirea – și forța spirituală opusă – dăruirea. Ce înseamnă asta?

În drumul către descoperirea acestei conexiuni sublime, trebuie să dezvăluim cum suntem sub controlul ego-ului și că ego-ul este o forță malefică și distructivă. De ce este ego-ul rău și distructiv? Este pentru că îi pune pe oameni unul împotriva celuilalt, devorează natura, mediul nostru și, în cele din urmă, se distruge de la sine, deoarece ne face să vrem să ne bucurăm de lucruri care oferă satisfacție pe termen scurt, dar care sunt în cele din urmă rele pentru noi pe termen lung. Revelarea ego-ului uman ca forță malefică și distructivă se numește „recunoașterea răului” în înțelepciunea Cabala. „Cabala” în ebraică înseamnă „primire” și, prin această înțelepciune, descoperim modul în care existăm într-o formă negativă de primire, în care vrem să primim și să tragem spre noi înșine, și că în cele din urmă nu beneficiem din încercarea de a face acest lucru.

Totuși, opusă acestei forțe negative de recepție este o forță pozitivă a binelui, forța de dăruire. Forța de dăruire poate echilibra forța de primire, iar apoi între aceste două forțe putem exista în armonie conectându-ne între polii pozitivi și negativi ai realității.

Combinația acestor două forțe se află la baza a tot ceea ce creăm, deoarece în mod specific prin combinația corectă dintre acești doi poli ai realității, putem descoperi cum să trăim fără erori și să rezolvăm toate problemele care provin din relaționarea cu realitatea numai din latura sa egoistă negativă.

Lăsând inconștient ego-ul uman să ne conducă considerațiile și acțiunile, lăsăm tăvălugul evoluției să ne aplatizeze, săpând tot mai adânc în probleme aparent de nerezolvat la scară personală, socială, economică, ecologică și globală. Egoul, fără conexiunea sa de echilibrare și reglare la forța de dăruire, stă în spatele fiecărei probleme pe care o experimentăm în viață.

Astfel, trebuie să învățăm cum să lucrăm cu ego-ul nostru pentru a ști cum să-l echilibrăm cu forța sa pozitivă opusă. Când reușim să invităm forța pozitivă în viața noastră, chiar și în cea mai mică cantitate, împotriva forței negative înnăscute, devenim recunoscători pentru că ni sa dat forța negativă ca natură. Cu alte cuvinte, conectându-ne la forța pozitivă a dăruirii deasupra forței egoiste negative, descoperim că forța negativă este de fapt o forță bună dacă o putem folosi ca un impuls pentru a crește conexiunea noastră pozitivă deasupra ei.

Echilibrarea forței atât pozitive cât și negative este ceea ce regele David descrie în Psalmi când spune: „Tu mi-ai salvat sufletul”. Adică, înainte de a primi forța pozitivă, existăm doar în forța negativă și ajungem să ne simțim teribil în acea stare. Apoi, după o perioadă destul de extinsă de timp, ajungem în starea în care primim și forța pozitivă și, atunci când o facem, ne simțim recunoscători. Recunoștința pe care o simțim în acel moment este spirituală.

Bazat pe „Recunoștință spirituală | New Life cu Cabalistul Dr. Michael Laitman | 1139, ”4 februarie 2020. Scris / editat de studenții Cabalistului Dr. Michael Laitman. Urmăriți discuția completă aici »[27:19]

Filed under: Criza, globalizare, Munca in grup, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Michael Laitman, în The Times of Israel: “Despre Unitatea evreiasca si Antisemitism – Epoca de aur a Israelului”

După eliberarea lor din sclavia din Babilon, după ce regele Cyrus îi trimisese cu „argint și aur, cu bunuri și vite, împreună cu o ofrandă de bună voie pentru casa lui Dumnezeu care este în Ierusalim” (Ezra 1: 4), expatriații, sau mai exact, două dintre cele douăsprezece triburi ale lui Israel s-au întors în țara lui Israel și în Ierusalim și au construit al doilea Templu. Istoria poporului nostru este presărată cu agonie. Însă perioada dintre Declarația lui Cyrus, în 539 î.Hr., și începutul revoltei hasmoneene, în 166 î.Hr., a fost relativ liniștită și marcată de o mare realizare: a fi un model de unitate pentru națiuni, chiar dacă pentru o perioadă scurtă.

Nu este faptul că nu au existat certuri printre evrei în acel moment. De vreme ce am fost chemați să reconstruim Templul, au fost multe despre care să ne certăm. Dar într-un fel sau altul, Templul a fost construit și liniștea a fost restaurată. De fapt, unii dintre acei ani ar putea fi chiar considerați ca epoca de aur a poporului israelian.

În ceea ce privește viața materială, nu se cunosc prea multe despre viața poporului Israel în secolele III și IV î.Hr. În cartea sa O istorie a evreilor, renumitul istoric Paul Johnson scrie despre acea perioadă pașnică din istoria noastră, când nu era nimic de raportat: „Anii 400-200 î.Hr. sunt secolele pierdute ale istoriei evreiești. Nu au existat evenimente sau nenorociri grozave pe care să le fi înregistrat. Poate că au fost fericiți”, încheie el.

Cu toate acestea, la nivel social și spiritual, s-au întâmplat multe. De trei ori pe an evreii mergeau până la Ierusalim pentru a sărbători festivalurile pelerinajului: Pesach, Shavuot(sărbătoarea săptămânilor) și Sukkot. În timpul fiecărui pelerinaj, priveliştea era spectaculoasă. Pelerinajele erau destinate în primul rând adunării și unirii inimilor membrilor națiunii. În cartea sa Antichitățile evreilor, Flavius ​​Josephus scrie că pelerinii făceau „cunoștință … întreținută conversând împreună, văzându-se și vorbind între ei, reînnoind astfel memoria acestei uniri”.

Odată intraţi în Ierusalim, pelerinii erau întâmpinați cu brațele deschise. Localnicii îi lăsau să intre în casele lor și îi tratau ca în familie, și exista mereu loc pentru toată lumea.

Mishnah evocă această rară camaraderie: „Toți meșterii din Ierusalim stăteau în fața lor și întrebau despre bunăstarea lor:„Frații noștri, oameni din așa și așa loc, aţi venit în pace?” ”Și flautul cânta în fața lor până când ajungeau la Muntele Templului”. În plus, fiecare nevoie materială a fiecărei persoane care venea la Ierusalim era satisfăcută în întregime. „Cineva nu spunea prietenului cuiva: „Nu am putut găsi un cuptor pe care să prăjesc ofrande în Ierusalim”… sau „Nu am putut găsi un pat în care să dorm în Ierusalim”, scrie cartea Avot de Rabbi Natan.

Chiar mai bine, unitatea și căldura dintre evrei s-au proiectat spre exterior și au devenit un model pentru națiunile vecine. Filosoful Filon al Alexandriei a descris pelerinajul ca pe un festival: „Mii de oameni din mii de orașe – unii pe uscat și alții pe mare, din est și din vest, din nord și din sud – veneau la fiecare festival la Templu parcă la un adăpost comun, un refugiu sigur, protejat de furtunile vieții. … Cu inimile pline de speranțe bune, ei luau această vacanță vitală cu sfințenie și cu gloria lui Dumnezeu. De asemenea, legau prietenii cu oameni pe care nu i-au mai întâlnit înainte, iar în contopirea inimilor … găseau dovada supremă a unității”.

Philo nu a fost singurul care a admirat ceea ce a văzut. Acele festivaluri de conexiuni au servit ca o cale pentru Israel să fie – pentru prima dată de când li s-a dat această vocație – „o lumină pentru națiuni”. Cartea Sifrey Devarim detaliază modul în care neamurile „urcau la Ierusalim și vedeau Israelul … și spuneau: ‘Trebuie să ne agățăm doar de această națiune’.”

Câteva secole mai târziu, Cartea Zohar (Aharei Mot) a descris succint și clar procesul prin care a trecut Israelul: „Iată, cât de bine și cât de plăcut este și pentru frați să stea împreună”. Aceștia sunt prieteni, în timp ce stau împreună și nu sunt separaţi unii de alţii. La început, par a fi oameni în război, care doresc să se omoare unii pe alții … apoi se întorc la dragoste frățească. … Și voi, prietenii care sunteți aici, așa cum ați fost în afecţiune și iubire înainte, de acum înainte nu vă veți mai despărți unul de altul … și prin meritul vostru, va fi pace în lume”. Într-adevăr, a fi „o lumină pentru națiuni” nu ar fi putut fi mai evident decât atunci.

De fapt, renumele evreilor din acea perioadă a mers atât de departe încât a inițiat proliferarea legii lor în afara Israelului. Până la mijlocul anilor 240 î.Hr., zvonul înțelepciunii lui Israel ajunsese răspândit departe. Ptolemeu al II-lea, regele Egiptului, avea o pasiune pentru cărți. Acest lucru l-a determinat să aspire să posede toate cărțile din lume, în special cele care conțin înțelepciune. Potrivit lui Flavius, Ptolemeu i-a spus lui Demetrius, bibliotecarul său, că „el a fost informat că există multe cărți de legi printre evrei, demne de cercetat și demne de biblioteca regelui”. Ptolemeu nu numai că nu avea aceste cărți, dar chiar dacă le-ar fi avut, el nu ar fi putut să le citească, deoarece acestea erau „scrise cu caractere și într-un dialect propriu [ebraic], [care] nu ar provoca dureri mici la traducerea lor în limba greacă”, pe care o vorbea Ptolemeu.

Dar Ptolemeu nu a renunțat. El i-a scris marelui preot din Ierusalim, Eleazar și i-a cerut să-i trimită oameni care să poată traduce cărțile evreiești în greacă. Șaptezeci de bărbați au fost trimiși în Egipt în urma cererii lui Ptolemeu. Dar regele nu i-a trimis imediat la treabă. În primul rând, a vrut să le învețe înțelepciunea și să absoarbă de la ei orice cunoștință a putut. Prin urmare, „le-a pus fiecăruia o întrebare filosofică”, care erau „întrebări și răspunsuri mai degrabă politice, având grijă de buna … guvernare a omenirii”, scrie Flavius. Timp de douăsprezece zile la rând, înțelepții evrei au stat în fața regelui Egiptului și l-au învățat guvernarea, conform legilor lor. Alături de Ptolemeu a stat filosoful său, Menedem, care era în veneraţie legată de modul în care „o astfel de forță a frumuseții a fost descoperită în cuvintele acestor bărbați”. Aceasta a fost într-adevăr perioada de glorie a Israelului.

În cele din urmă, „Când au explicat toate problemele care fuseseră propuse de rege, cu privire la fiecare punct, el a fost foarte mulțumit de răspunsurile lor”. Ptolemeu a spus că „El a câștigat avantaje foarte mari prin venirea lor, pentru că a primit acest profit de la ei, că a învățat cum ar trebui să-și conducă supușii”.

Odată ce Ptolemeu a fost mulțumit de răspunsurile pe care i le-au dat, el i-a trimis într-un loc izolat unde au avut pace și liniște și s-au putut concentra asupra traducerii. Când și-au îndeplinit sarcina, scrie Flavius, au predat regelui traducerea completă a Pentateuhului. Ptolemeu a fost „încântat de auzirea legilor care i-au fost citite și a fost uimit de sensul profund și de înțelepciunea legiuitorului”.

Istoricul Paul Johnson, pe care l-am menționat mai devreme, a scris despre evreii din antichitate că „Într-o etapă foarte timpurie a existenței lor colective, ei credeau că au detectat o schemă divină pentru rasa umană, în care propria lor societate avea să fie model”. Poate că în secolul al III-lea î.Hr., strămoșii noștri au reușit în această sarcină. Cu toate acestea, așa cum știm din istorie, frăția noastră nu a durat și, la mai puțin de un secol după ce au avut loc aceste minunate evenimente, Israelul a fost cuprins de un război civil sângeros. Acesta va fi subiectul următorului eseu.

dr. Michael Laitman

(Articolul No. 6 dintr-o serie – articolul precedentl)

Pentru mult mai multe despre acest subiect, vă rog să consultați cea mai recentă publicație a mea Alegerea evreiască:  Unitate sau antisemitism: Fapte istorice despre antisemitism ca reflectare a discordiei sociale evreieşti

Filed under: Antisemitism, Israel, Munca spirituala, Sarbatori, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Crezi că oamenii de naționalități și rase diferite ar trebui să trăiască în țări diferite?

Răspuns: Eu cred că noi ar trebui să eliminăm treptat toate diferențele dintre noi și să nu simțim că trăim în țări diferite. Existăm împreună.

Întrebare: Din moment ce nu am fost capabili să aranjăm aceste conexiuni de mii de ani, poate este cu adevărat mai bine să fim separați?

Răspuns: Nu, trebuie să învățăm. Nu este nimic altceva care ne va ajuta. În măsura în care ne dezvoltăm, acest amestec între națiuni și există limită, la fel cum nu este nicio limită la ura noastră reciprocă. Vedem asta în America și în Europa.

În locurile în care are loc acest amestec – și are loc spontan – nimeni nu îl reglează cu adevărat. Vedem cât este de dificil pentru oameni să coexiste unii cu alții. Este doar o singură posibilitate pentru ca noi să coexistăm în mod corect, să anulăm treptat toate barierele care există între noi.

Din emisiunea de pe KabTV “Abilități de comunicare” 14.10.2020

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Michael Laitman, în The Times of Israel: “Despre unitatea evreiască și antisemitism – ieșind din exil și pornind de la început ”

(Articolul nr. 5 dintr-o serie) În articolul precedent, am discutat despre ridicarea și căderea Primului Templu din cauza vărsării de sânge și a păcatelor în rândul regilor lui Israel. Când Israelul a fost exilat, a fost trimis în Babilon, din care mai înainte venise Avraam. Acolo, în Babilon, s-au împrăștiat și s-au asimilat până când, din nou, s-a ridicat un mare duşman al evreilor, care a încercat să-i distrugă: antisemitul cunoscut sub numele de Haman cel Rău.

Haman i-a spus regelui Ahașveroș că evreii erau dezbinați: „Există un anumit popor împrăștiat și dispersat între popoare în toate provinciile regatului vostru” (Estera 3: 8). Cu toate acestea, nu împrăştierea lor fizică a fost cea care a instigat la ura lui Haman; era dezbinarea lor. Un comentariul din secolulal XVII-lea asupra Torei, Kli Yakar, afirmă foarte clar: „‘un anumit popor împrăștiat și dispersat ’înseamnă că era împrăștiat și distanţat unul de altul”. La fel, interpretarea proeminentă a legii evreiești, Yalkut Yosef, consideră „separat” ca fiind „separarea inimilor dintre ei”. Deci, așa cum s-a întâmplat cu Faraonul și așa cum s-a întâmplat cu Nebucadnețar (Nabucodonosor al doilea), separarea din rândul poporului Israel duce la apariția dușmanilor, care doresc să-i distrugă. Haman a fost doar o altă verigă din lanț, dacă nu chiar vicioasă.

Pentru a obține ceea ce dorea, Haman i-a spus regelui Ahașveroș că evreii „nu respectă legile regelui” (Esther 3:8). Cu toate acestea, chiar dacă regele i-a permis să-i elimine pe evrei, în fiecare an la Purim, sărbătorim miracolul supraviețuirii noastre, deoarece în ultimul moment, Mordechai a unit toți evreii. „‘Mergeți să-i adunați pe toți evreii”, adică spuneți-le cuvinte de înfrângere”, scrie Haim Yosef David Azulai (CHIDA) în cartea Pnei David, „așa că toți vor fi într-o unitate. Mergeți să adunați ca una singură inimile tuturor evreilor”. Această descriere grăitoare din secolul al XVIII-lea demonstrează disperarea Esterei și a lui Mordechai în perspectiva de a-și vedea întregul demers șters, așa cum a fost intenția lui Haman. Ultima lor soluție a fost unitatea. Când evreii s-au unit, s-au salvat și au facilitat începutul întoarcerii din Babilon.

Dar, spre deosebire de Egipt, când evreii au trebuit să fugă în toiul nopții, de data aceasta, au plecat nu numai cu binecuvântarea regelui, ci și cu sprijinul său moral, financiar și spiritual deplin: De îndată ce Cyrus a venit la putere, el a simțit că Dumnezeu îi poruncise să trimită evreii înapoi în țara lor și să reconstruiască Templul. A simțit că i se poruncise să-i ajute în sarcina lor. El a dat faimoasa Declarație Cyrus care spunea: „Fiecare supraviețuitor [evreu], în orice loc ar trăi, oamenii din acel loc să-l sprijine cu argint și aur, cu bunuri și vite, împreună cu o ofrandă de bună voie pentru casa lui Dumnezeu, care este în Ierusalim ”(Ezra 1: 4). După executarea ordinului său, „Regele Cyrus a scos ustensilele casei Domnului, pe care Nebucadnețar le luase [jefuite] din Ierusalim și le pusese în casa zeilor săi” (Ezra 1: 7).

Declarația Cyrus a marcat sfârșitul oficial al exilului în Babilon și începutul erei celui de-al Doilea Templu, deși Templul însuși nu fusese construit încă. În acea perioadă, evreii au atins mari înălțimi, dar în cele din urmă au ajuns la două războaie civile, ultimul dintre acestea fiind atât de sângeros și brutal încât rănile sale nu au fost încă vindecate.

Următorul articol din serie va spune povestea „epocii de aur” din istoria evreilor din țara Israelului, când națiunile lumii au vrut să învețe de la ei cum să își conducă viața socială.

–

Pentru mai multe detalii despre acest subiect, vă rugăm să consultați cea mai recentă publicație a mea, Alegerea evreiască: Unitate sau Antisemitism: Fapte istorice despre antisemitism ca reflectare a discordiei sociale evreieşti .

Filed under: Antisemitism, Educatie, Egoism, Evolutie, Israel, Munca spirituala, Perceptie, Religie, Rugaciune, Sarbatori - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe Quora: “Există un astfel de lucru ca „Legea iubirii”?”

Iubirea este o lege a naturii.

Totul se naște și trăiește prin iubire. Cu toate acestea, ura este necesară pentru ca iubirea să existe, deoarece iubirea trebuie să se stabilească deasupra unei alte calități, altfel nu am avea nicio simţire a ei.

Există astfel două proprietăți contrastante în natură, care se completează reciproc și se desemnează reciproc.

Pe baza discuției „Abilități de comunicare: Iubirea ca lege a naturii”, susținută pe 22 octombrie 2020. Scrisă / editată de studenții cabalistului Dr. Michael Laitman. Urmăriţi aici discuţia completă » [30:45]

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Puteți indica ceva din lumea noastră pe care îl influențăm ca urmare a unității grupului de zece?

Răspuns: Nu pot spune pentru că este vorba despre acțiuni care nu au fost niciodată puse în aplicare în lumea noastră. Suntem pionieri care încep corecția în acest sens, în schimbarea și îmbunătățirea lumii de jos în sus.

Întrebarea este la ce niveluri va fi dezvăluit răspunsul în lumea noastră și dacă va fi la nivelul naturii minerale, al ecologiei, al climei sau la nivelul societății umane.

Rezultatul trebuie să fie o mai mare apropiere între oameni și un echilibru mai mare între societăți și state.

Cred că va fi dezvăluit la toate nivelurile, dar mi se pare că vom dezvălui schimbări la nivel social destul de curând, deoarece este cel mai dinamic și cel mai apropiat de noi. Semnele din el sunt mai serioase, mai puternice și mai ascuțite decât din orice altceva.

Vom lua parte la acest experiment împreună și vom începe să analizăm rezultatele și să le discernem.

Din emisiunea KabTV „Fundamentele Cabalei”, 19.02.2019

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Educatie integrala, Intrebare si Raspuns, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Toată munca omului din această lume, precum și din toate lumile, este să se apropie de Creator. Urcăm scara spirituală și trecem prin 125 de niveluri, adică cinci lumi, fiecare lume conținând cinci Parțuf-imi și fiecare Parțuf conținând cinci Sefirot. Așadar, 125 de Sefirot separă starea cea mai de jos de cea mai înaltă.

O parte din această muncă este realizată în perioada de pregătire din această lume, iar o partea din ea are loc în lumile superioare. Depinde de tipul sufletului câte eforturi trebuie investite în această lume și în lumea spirituală, dar munca înseamnă să te străduiești în mod constant să te apropii de Creator.

Toate acestea se fac în ciuda opoziției dorinței noastre egoiste de a primi plăcere și senzației că, pe măsură ce ne apropiem, ne simțim mai îndepărtați de Creator. Ego-ul crește și încep să mă simt și mai distant față de grup și de prieteni. Dar din această cauză am mai multe oportunități să fac un efort de a avansa cu grupul și cu grupul de zece.

Treptat, începem să realizăm că grupul de zece nu există într-o stare de izolare, ci depinde de alte grupuri de zece. Faptul că ești în urcare sau în cădere, depinde de mediu. Mediul îl influențează pe om, iar un grup de zece este influențat de alte grupuri de zece. De aceea, trebuie să ne gândim cum să le ridicăm și să le inspirăm pe toate.

Sarcina noastră este să ne apropiem de Creator, iar principalul unitate cu care realizăm această muncă este grupul de zece. De aceea, toate grupurile de zece ar trebui să se influențeze unele pe altele și să-și simtă interdependența.

Munca spirituală constă în ridicarea Șechinei din țărână, adică să refacem conexiunea dintre noi, sufletul comun al lui Adam HaRișon. Acesta a fost spart în bucăți și noi trebui eă ridicăm Șechina din țărână prin propriile eforturi și cerându-I Creatorului puterea unificării, pentru a putea pune împreună Kelim-urile sparte, în ciuda tuturor diferențelor și rezistenței egoismului nostru.

Creatorul ne împinge din ce în ce mai departe, ne întărește inimile și de aruncă în întuneric. Dar acest lucru este o consecință a spargerii lui Adam HaRișon, care a avut loc deja, iar noi trebuie să lucrăm tot timpul la asta și să ne unim deasupra separării.

Creatorul ne revelează o cădere și mai mare, iar noi trebuie să ne ridicăm la o unitate și mai mare. Și încă odată, cădem și mai jos și ne unim și mai mult – egoismul și sfințenia cresc, unul împotriva celeilalte. Urcările sunt din ce în ce mai înalte, dar asta pentru că și căderile sunt din ce în ce mai adânci. De aceea, cu cât este mai măreț un om, cu atât mai mare este ego-ul său, dorința lui spartă.

După ultimul congres ne-am simțim mai puțin inspirați, am simțit o mai mică tânjire după Creator ca în timpul congresului. Iar asta înseamnă distanțarea pe care o face Creatorul, astfel încât noi, din această stare de distanțare, să facem un pas spre El, la fel ca un copil care abia învață să meargă. Cum putem face astăzi acest pas serios, în mod conștient, unul către altul și către Creator?

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala din 16.12.2020 “Aproape de Creator în timpul căderii”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→