The Times of Israel a publicat noul meu articol “Lecţia pe care ar trebui să o învăţăm din ignoranţa despre Holocaust”

Un sondaj care a fost citat recent în USA Today a constatat că aproape „două treimi din mileniali, Generaţia Z, nu știu că 6 milioane de evrei au fost uciși în Holocaust”. Mai rău încă, sondajul a constatat că „în New York … aproape 20% dintre mileniali și cei din Generaţia Z cred în mod incorect că evreii au provocat Holocaustul”.

Nu contează ce poveste spunem lumii. Chiar dacă faptele sunt corecte și, în acest caz, sunt adevărate, lumea evident, nu ascultă. Dacă organizațiile care mărturisesc că există pentru a comemora Holocaustul se descurcă atât de prost, atunci pentru ce există ele?

Cele mai grăitoare date pe care le găsesc în acest sondaj sunt că în New York, aproape 20% cred că evreii înșiși au provocat Holocaustul. Este un indiciu că educația despre evrei, din cel mai „evreiesc” oraș din America, este cu totul în afara subiectului.

Trebuie să spunem adevărul. Dacă ascundem adevărul despre iudaism, aceasta doar va intensifica antisemitismul, evreii vor fi învinuiți pentru lucrurile rele, iar sfârșitul va fi același ca în Germania.

Iar adevărul este simplu: evreii sunt diferiți de toate celelalte națiuni. Au o datorie morală imensă față de lume. Ei datorează lumii să fie un exemplu de unire, deasupra urii. Evreii se urăsc mai mult decât își urăsc dușmanii. De fapt, majoritatea evreilor nu-și urăsc dușmanii, dar se urăsc unii pe alții.

Dar există un motiv întemeiat: evreii se urăsc reciproc, deoarece sarcina lor este să fie modele, un exemplu de unitate mai presus de ură. Acesta este sensul de a fi „o lumină pentru națiuni”. La poalele Muntelui Sinai, ne-am inaugurat națiunea, atunci când am jurat să ne unim „ca un singur om cu o singură inimă”. Imediat după aceea, ni s-a spus să împărtăşim națiunilor lumii acea lumină a unității. Și în ultimele momente ale unității noastre, când Templul era deja ruinat, rabinul Akiva ne-a lăsat moștenirea cu deviza supremă a altruismului: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Aceasta ar fi trebuit să fie moștenirea noastră. Dar iată unde suntem acum.

Odată ce am devenit o națiune, am început imediat să ne confruntăm cu dispute. Cu cât ne-am unit mai mult, cu atât ura a crescut. Dar aceasta a fost întreaga idee sau, așa cum o descrie Cartea Zohar (BeShalach), „Toate războaiele din Tora sunt pace și iubire”.

În cele din urmă, regele Solomon a formulat modul în care Israelul trebuie să lucreze cu ura: „Ura va stârni lupte, iar iubirea va acoperi toate crimele” (Prov. 10:12). Dar nu a fost în beneficiul nostru, ci în beneficiul lumii. Cartea Zohar a exprimat impactul eforturilor Israelului de a se conecta la lume. În porțiunea Aharei Mot, Zoharul scrie: „Iată, cât de bine și cât de plăcut este pentru frați să stea de asemenea împreună.” Aceștia sunt prietenii, așa cum stau împreună și nu sunt separați unul de altul. La început, par a fi oameni în război, care doresc să se omoare unii pe alții … apoi se întorc la iubire frățească. … Și … așa cum erați în afecţiune și iubire înainte, de acum înainte nu vă veți mai despărți unul de altul … și prin meritul vostru, va fi pace în lume”.

Dacă ne concentrăm eforturile doar pe amintirea trecutului, viitorul ne va aduce multe alte catastrofe de comemorat. Oamenilor nu le pasă ce s-a întâmplat cu noi. Ei spun deja că „Hitler avea dreptate” și „Vom termina lucrarea lui Hitler”. Iar aceștia sunt oameni care știu ce s-a întâmplat acolo.

Ar trebui să ne amintim trecutul doar pentru a ști ce trebuie să facem în prezent: să ne unim și să fim un model de unitate pentru lume. Ura noastră manifestă unul față de celălalt este motivul pentru care antisemiţii ne învinovățesc că am provocat războaie. Ei au sentimentul că este vina noastră și, deși nu o pot raționaliza, practic ei sunt corecţi, deoarece dacă nu arătăm calea spre unitate, lumea nu are pe nimeni altcineva care să deschidă calea către pace, așa că ne învinovăţesc pentru războaie.

Iată, de exemplu, un citat dintr-o carte scrisă de unul dintre cei mai notorii antisemiţi din Rusia, cu siguranță în vremea sa. Vasily Shulgin a fost un membru senior al Dumei, parlamentul rus, înainte de Revoluția Bolșevică din 1917. În cartea sa Ceea ce nu ne place despre ei, Shulgin analizează percepția sa asupra evreilor și ceea ce crede că ei fac greșit. El se plânge că „evreii din secolul al XX-lea au devenit foarte inteligenți, eficienți și viguroși în exploatarea ideilor altor oameni”. Dar dintr-o dată, el ia o întorsătură bruscă de la discursul obişnuit și declară: „[Dar] aceasta nu este o ocupație pentru profesori și profeți, nu rolul călăuzitorilor orbilor, nu rolul celor care-i poartă pe șchiopi”.

Singurul mod în care putem fi învăţători este prin exemplu, iar singurul exemplu pe care îl putem da este unitatea. Atât timp cât ne urâm unii pe alții, lumea ne va urî. Dacă ne ridicăm deasupra urii, lumea ne va ridica pe umeri. Dacă nu, ne va nimici.

Filed under: Antisemitism, Diseminarea Cabalei, Educatie, Egoism, Evolutie | Add Comment →