Medium a publicat noul meu articol “Au trecut nouăsprezece ani şi am învăţat foarte puţin”

A solution will be found only if people decide that the unity of the nation is more important to them than the victory of their own view. At the moment, I don’t see it happening. I hope and pray that America will prove me wrong and the American people will rise above their numerous conflicts and bridge the deep chasms in their society. However, without understanding that cancelling the other side also cancels them, I don’t see what will be the impetus that will drive them to save their country from collapse.

AU TRECUT NOUĂSPREZECE ANI ȘI AM ȊVĂŢAT FOARTE PUȚIN

Marți dimineața, 11 septembrie 2001, America a suferit cea mai gravă lovitură a mândriei sale, de la Pearl Harbor încoace. În acea zi fatidică, acum nouăsprezece ani, nouăsprezece teroriști au deturnat patru avioane de pasageri. Au prăbușit două avioane în Turnurile Gemene din New York și au distrus World Trade Center, au trăsnit un al treilea avion asupra Pentagonului (sediul Departamentului Apărării al SUA) și i-au incendiat aripa vestică și au îndreptat un al patrulea avion către Washington DC. Ȋn acel ultim avion, eroismul pasagerilor, care au luptat împotriva teroriștilor, a împiedicat un dezastru și mai mare, deoarece au făcut ca avionul să se prăbușească într-un câmp din Stonycreek, Pennsylvania. S-au pierdut trei mii de vieți, 25.000 de persoane au fost rănite și încă nenumărate au suferit și încă suferă de consecințe substanțiale în sănătate, din ceea ce a devenit cel mai letal atac terorist din istoria omenirii.

America a ratat o șansă de a-și schimba viitorul în bine, pentru că nu a văzut că zilele sale de glorie erau trecute, că s-au prăbușit odată cu prăbușirea blocului sovietic, care a ținut America vigilentă. Acum, plină de autosuficienţă și de satisfacție, este în decădere și declin, dar încă nu o poate vedea. Astăzi încă se mai poate, dar nu sunt sigur că nu este prea târziu.

A lăsat nu numai America, ci întreaga lume, în stare de șoc. Nimeni nu a perceput SUA ca fiind vulnerabile, cu siguranță nu pe propriul teritoriu, și în cele mai sensibile și esențiale locuri ale sale. Oricine avea vârsta suficientă pentru a înțelege un buletin de știri, nu va uita niciodată unde se afla când a aflat ce s-a întâmplat.

Pentru mulți oameni, prăbușirea turnurilor a însemnat mult mai mult decât durerea pentru viețile pierdute și ruinate. Aceasta a sugerat că secolul al XXI-lea va fi foarte diferit de predecesorul său, și că nu va fi de bun augur pentru America.

SUA au făcut tot ce au putut pentru a preveni încă un 11 septembrie (nouă/unsprezece), după cum a devenit cunoscută acea zi. A întărit securitatea aeroporturilor și a avioanelor și a lansat o masivă vânătoare de oameni în Afganistan, unde se ascundea Osama Bin Laden, liderul al-Qaeda, organizația care a împlinit atacurile. În 2011, după aproape un deceniu de căutări frenetice, Bin Laden a fost găsit și ucis.

Măsurile de securitate au ajutat, iar al doilea 11 septembrie nu a avut loc și nu pentru că teroriștii nu au încercat să le îndeplinească. Dar în ceea ce privește modul de viață american, nimic nu s-a schimbat cu adevărat. Orice eveniment, mai ales unul traumatic, aduce oamenii împreună. Din acest motiv, chiar și cele mai tragice circumstanțe pot produce rezultate pozitive și pot construi o societate mai robustă și mai coezivă. O vreme, America s-a reunit. Oamenii au stat în spatele președintelui atunci când a lansat campania împotriva lui Bin Laden și când guvernul a introdus măsuri de securitate din ce în ce mai stricte. Dar unitatea nu a durat și nu a dus nicăieri pozitiv.

Lucrurile care au fost cel mai rănite în atac, au fost cele mai apreciate două active ale Americii: banii și puterea militară. Așadar, s-au vărsat bani din abundență pentru a restabili descurajarea militară și pentru a reconstrui WTC, dar nu s-a făcut nimic pentru a alimenta simțul în devenire al familiei, sentimentul că „Suntem împreună, toți americanii, ca o singură națiune”. Nu s-a făcut nimic pentru a uda lăstarul, iar acesta s-a ofilit și a murit. Astăzi asistăm la etapele finale ale dezintegrării sale.

America a ratat o șansă de a-și schimba viitorul în bine, pentru că nu a văzut că zilele sale de glorie erau trecute, că s-au prăbușit odată cu prăbușirea blocului sovietic, care a ținut America vigilentă. Acum, plină de autosuficienţă și de satisfacție, este în decădere și declin, dar încă nu o poate vedea. Astăzi încă se mai poate, dar nu sunt sigur că nu este prea târziu.

Scriitorul Robin Wright a exprimat elocvent senzația că America se destramă, într-un articol recent din The New Yorker: „Statele Unite se simt de parcă s-ar dezlănțui. Nu este doar din cauza unui sezon de alegeri toxice, a unei crize naționale de rasă, șomaj și foamete în țara oportunităților sau a unei pandemii care ucide zeci de mii de oameni în fiecare lună. Fundația națiunii noastre are crăpături adânci – posibil prea multe pentru a fi reparate în curând sau poate, deloc. Ideile și imaginile specifice din America se confruntă cu provocări existențiale … care nu mai vin doar din marginile societăţii. Furia îi consumă pe mulţi în America. Și s-ar putea ca, după alegeri, doar să se înrăutățească… indiferent cine câștigă. Fisurile noastre politice și culturale au generat îndoieli tot mai mari cu privire la stabilitatea unei țări care se considera pe sine de mult timp, o ancoră, un model și o excepție faţă de restul lumii”.

Intuiția lui Robin a murit; fisurile nu se remediază. Dar nu era menit să fie reparate. Oamenii doar se vor îndeparta unul de celălalt în timp, deoarece aceasta este traiectoria evoluției ego-ului, iar nicio altă țară nu cultivă ego-ul ca America.

O soluție va fi găsită numai dacă oamenii decid că unitatea națiunii este mai importantă pentru ei decât victoria propriei păreri. Momentan, nu văd că se întâmplă asta. Sper, și mă rog, ca America să-mi dovedească faptul că greșesc și poporul american să se ridice deasupra numeroaselor lor conflicte și să pună capăt prăpastiei profunde din societatea lor. Cu toate acestea, fără să înțeleagă că anularea celeilalte părți îi anulează pe ei înşişi, nu văd care va fi impulsul care îi va determina să-și salveze țara de prăbușire.

Filed under: Criza, globalizare, Economie si bani, Egoism, Evolutie | Add Comment →