Cabaliștii sunt infailibili?

Întrebare: Există un cult de personalitate în Cabala? Crezi în infailibilitatea anumitor autori sau totul ar trebui să fie tratat cu un anumit nivel de scepticism?

Răspuns: Cinstit vorbind, eu, cu mica mea atingere, nu-mi permit să evaluez Cabaliștii. Într-adevăr, în ciuda faptului că simt, înțeleg, ating și locuiesc într-un spațiu spiritual, eu mă aflu în el la nivelul unui copil de cinsprezece ani din lumea noastră.

Ce pot să spun despre asta? În lumea spirituală, atunci când înțelegi chiar și de la un asemenea nivel, asta iți oferă sentimentul că ești doar un tânăr, că încă nu știi multe și, prin urmare, nu poți să deschizi gura, să critici sau să oferi vreo evaluare.

Pot să critic Cabaliști așa de mari precum profesorul meu Rabash și tatăl său Baal HaSulam sau aceia care îi preced: Baal Shem Tov și Ari? Ei se află în atingerea absolută a Creatorului. Prin urmare, nu am nimic de spus în această privință.

Accept cărțile lor ca pe cunoașterea absolută. Aceștia sunt oameni care nu au făcut nicio greșeală în urcarea pe nivelul lor, iar nivelul lor practic este în Finala Corectare (Gmar Tikkun).

Singura diferență dintre ei este că fiecare a atins-o din rădăcina sufletului său, așa că este o diferență în prezentare. Însă, pentru mine, de fapt, este bine. Citesc dintr-un unghi despre atingerea lumii superioare, apoi din altul, din al treilea și asta mă dezvoltă.

Din lecția e Cabala în limba rusă 3/10/19

Principalul lucru care ne ghidează în spiritualitate

Nevoia pentru măreția Creatorului este principalul lucru care ne călăuzește în spiritualitate. Cu cât ne străduim mai mult și luptăm pentru ca măreția Creatorului să devină mai importantă pentru noi, decât orice altceva, mai mult decât importanța noastră, cu atât mai mult ne schimbăm calea și ne îndreptăm spre lumea spirituală. Spiritualitatea este construită pe măreţia Creatorului: în măsura în care gazda devine mai importantă pentru mine decât eu, însumi, în aceeaşi măsura sunt în stare să-I dăruiesc Lui. Acesta este motivul pentru care aceasta nu este o problemă minoră între multe altele, ci principală și decisivă.

De-a lungul zilei, trebuie să verific dacă mă însoțește măreția Creatorului, dacă am nevoie de El ca de o gură de aer. Așa cum nu pot să nu mai respir, în fiecare secundă trebuie să verific dacă simt nevoia măreției Creatorului, dacă trăiesc pentru El, astfel încât numai asta mă va însufleţi. Dacă Creatorul dispare din viața cuiva, cineva cade imediat în egoism, care ia puterea asupra persoanei și îl transformă într-un animal.

Este foarte dificil să simțim măreția Creatorului, pentru că El se ascunde, se ascunde de noi, ca să nu-L căutăm din lăcomie, materialism și câștig egoist. În acest fel vom crește doar egoismul nostru. Trebuie să ne dorim ca, Creatorul să ne conducă, pentru că El este mai înalt decât egoismul nostru. Preferând măreția Creatorului față de măreția egoismului nostru, preferăm dăruirea in faţa primirii și avansăm.

Pentru aceasta, Creatorul a făcut multe pregătiri și a ”spart” sufletul comun, care ne permite să ne adunăm în grupuri de zece și împreună să dezvoltăm nevoia pentru măreția și importanța Creatorului. Este scris despre acest lucru: „Fie ca omul să-l ajute pe aproapele său”. Iar când suntem impresionați de dorințele prietenilor care aprind invidia și ambiția, atunci putem atrage lumina reformatoare.

Lumina va veni chiar dacă intențiile, dorințele, aspirațiile și întrebările noastre nu sunt încă dezinteresate. Este similar cu o mamă care îşi înțelege copilul, care încă nu știe încă să vorbească și să pună întrebări, dar mama simte ceea ce vrea copilul. Prin urmare, este suficient să strigăm și să cerem din interiorul egoismului nostru și să cerem ajutor. Deși ne străduim pentru măreția Creatorului din motive egoiste, ele sunt acceptate de Sus, ca fiind inevitabile din partea noastră.

Dacă ne întoarcem la Creator prin grup, adică dacă toți se anulează câte puțin, atunci trezim lumina reformatoare, care ne schimbă. Încet, încet începem să simțim nevoia pentru măreția Creatorului și, deasemenea, măreția Lui. Dacă strălucește puțin asupra noastră, atunci putem aprecia deja că acesta este un remediu complet. Simțim că acesta este singurul care lipsește.

Când, cu ajutorul grupului, înlocuiesc importanța egoismului meu, care mă forțează să am grijă și să mă gândesc mereu la mine, cu măreția Creatorului și cu grija față de El, mă mut din material în lumea spirituală, de la primire la dăruire. Măreţia grupului de zece și măreția Creatorului din ea este pârghia cu ajutorul căreia mă ridic din material în lumea spirituală.

Trebuie să verific dacă îmi pasă de importanța măreției Creatorului ca principalul lucru de care am nevoie. Și orice altceva care poate fi de ajutor, voi accepta cu bucurie. În măsura măreției Creatorului, măreția ”gazdei”, voi fi capabil să-I dăruiesc Lui și să avansez în spiritualitate. Prin urmare, acest subiect va fi cu noi până la sfârșitul corectării, deoarece măreția Creatorului nu are limite și este singurul lucru care ne ridică. (Minutul 0:20)

Creatorul nu este numai calitatea de dăruire. Dăruirea este o forță care există în natură, dar este neînsuflețită și nu o putem aborda. Creatorul nu este numai o forță, ci și dorința, planul, programul și scopul creației și al vieții. Creatorul îmi construiește întreaga viață și pe mine. Prin urmare, Îl cer pe El și nu una dintre calitățile sau manifestările Sale. (Minutul 9:40)

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 6/26/19, Lipsa pentru măreția Creatorului

Străpungerea prin coaja egoismului

Întrebare: De ce în conceptele spirituale există proprietățile vitejiei, a curajului și a devotamentului?

Răspuns: Toate acestea sunt lucrul cu egoismul tău. Egoismul stă între mine și Creator ca o coajă izolatoare.

Mă înconjoară din toate direcțiile, iar eu mă aflu în el ca într-un cocon, incapabil să transfer ceva în afară ori să percep ceva din afară, decât prin el. Asta este problema noastră. Așa că trebuie constant să îl batem cu ciocanu. Însă, de îndată ce străpungem prin el și privim în afara cojii egoismului, atunci vom vedea lumea reală.

Pentru asta este necesar un mare curaj și cu siguranță ajutorul de la prietenii și fără de care este absolut imposibil să ne mișcăm în direcția asta.

Întrebare: Pentru ce avem nevoie de devotament și cui să-l oferim?

Răspuns: Să lovești o dată în egoism este foarte dureros. Trebuie să fie lovit pentru o vreme îndelungată înainte ca să treci prin coajă și ca o găină scoți capul afară. Aici va trebui să lucrăm foarte serios, cu un devotament întreg față de grupul nostru și față de Creator.

Din lecția de Cabala în limba rusă, 3/24/19

Iubirea creşte constant

Trebuie să înțelegem că dorința de a primi nu va fi niciodată umplută pentru că nu egoismul este umplut, ci intenția de a dărui. Ne întoarcem la Creator în credință mai presus de raţiune. În zadar sperăm să ne umplem cu senzația Creatorului, să ajungem la revelarea Lui. De fapt, trebuie să ne formăm chipul Lui în noi, înșine. Asta ne va umple!

Diferența constă în faptul că nu este Creatorul care vine și mă umple, ci sunt umplut de dorința pentru El, construindu-mi chipul Lui în interiorul meu, prin faptul că vreau să mă asemăn cu El.

Noi nu putem fi umpluți cu iubire. Dacă primesc conținut de la cineva pe care-l iubesc, atunci dragostea dispare repede, arde și poate chiar să crească în respingere și ură. Dragostea înseamnă că dezvolt constant dorința față de cel iubit și asta susține dragostea mea. Atunci pot fi umplut cu ea, pentru totdeauna. Această dorință, această pasiune, se numește lumina reflectată.

Aceasta înseamnă că rugăciunea noastră ar trebui să ne umple. Prin cererea către Creator, nu așteptăm să primim nimic, fiindcă cererea către El va fi deja o umplere. Mai presus de tot felul de perturbări și obstacole, dorim să dezvoltăm o rugăciune către Creator, să facem o restricție asupra egoismului nostru, pentru a construi ecranul și lumina reflectată. Eu nu cer nimic altceva, simţind imaginea Creatorului pe care am construit-o, în lumina reflectată și care mă umple. Dar nu atingem niciodată pe Creatorul, Ȋnsuși.

Ca un cuplu îndrăgostit, văzând că iubirea lor se estompează treptat, ei se gândesc cum să o trezească. Chiar dacă nu a dispărut încă, ei încearcă să-și mărească dragostea, pentru că dacă nu o reaprinde, va dispărea. Apoi, ei ajung la concluzia că este imposibil, adică este imposibil să lupți cu natura, cu obiceiul.

Persoana nu poate să iubească pentru totdeauna. Treptat, dragostea devine un obicei, iar obiceiul nu aduce satisfacție. Există o singură cale de ieșire și, anume, aceea de a crește tânjirea, dorința, setea unuia pentru celălalt. Atunci dragostea poate arde pentru totdeauna.

Sentimentul dintre doi iubiţi ar trebui să se dezvolte mereu. Acest lucru este posibil numai prin dezvoltarea unui sistem deasupra dorinței egoiste, fiindcă aceasta este deja o zonă spirituală, în care știința Cabalei este angajată.

Spiritualitatea este o continuare a dezvoltării corporale, dar într-o direcție eternă, când iubirea crește în mod constant și nu dispare. În același timp, plusurile și minusurile nu se anulează, ci se sprijină reciproc.

În esență, acestea sunt aceleași forțe ale naturii, organizate doar în moduri noi. Se spune că, Creatorul nu a creat nimic nou. (Minutul 38:48).

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 7/5/19 Rugăciunea

Ascunderea și apropierea de Creator

Apelarea la forța superioară, la Creator, este cel mai important lucru pe care îl avem. Un muncitor al Creatorului, adică o persoană care vrea să avanseze pe calea spirituala mai repede decât de obicei, este distinsă de faptul că cere să avanseze. Toată lumea avansează, fiecare creatură, totul se întoarce la rădăcina sa, la adeziunea completă care există deja, însă care este ascunsă de noi și trebuie să fie revelată. Cursul natural al dezvoltării necesită foarte mult timp, suferință și lovituri pe drum. Cu toate acestea, o persoană are o oportunitate ca să urmeze singură avansarea.

Inițial nu simte o asemenea nevoie în el însuși; altfel toată lumea ar cere și ar cerși asta. Trebuie să căutăm deficiența corectă și dacă descoperim această deficiență pentru Creator, noi avansăm mai repede decât pe calea obișnuită a suferinței. Această cale a accelerării (Achishena) nu depinde de timp, ci doar de eforturile noastre, de tânjirea noastră de a ne conecta și revela următoarea stare dorită, adică să vrem să fie revelată.

Prin ridicarea rugăciunii noastre, a cererii noastre, noi accelerăm timpul și de aceea suntem numiți Israel; altfel suntem considerați națiunile lumii. Asta este toată diferența dintre Israel și națiunile lumii. Israel țintește direct către Creator (Yashar-El), tânjește să Îl reveleze și să adere la El, deasupra timpului, adică mai repede decât a fost setat de natură. Prin accelerarea timpului noi devenim muncitorii Creatorului.

Sunt perioade de asemenea căderi când suntem de acord cu tot ceea ce se va întâmpla, pierzând orice speranță. Cădem în starea unei persoane obișnuite, însă apoi ne trezim din nou prin influența de Sus. Așa ne mișcăm prin căderi și urcări, adică o deconectare relativă și o conexiune cu Creatorul. În cădere ajungem să ne împăcăm cu tot ceea ce avem, căzând la nivelul unei bestii. Cu toate acestea, în timpul urcării, de îndată ce Creatorul ne trezește, noi suntem pregătiți să investim eforturi, căutând cum să ne întărim și să avansăm mai mult.

Stările se schimbă constant: o bandă neagră, apoi una albă. Creatorul aparent ne ajută mai mult, apoi mai puțin și noi trebuie să ridicăm rugăciunea noastră. În toate căderile și urcările, participarea noastră este minusculă, dar exact asta este inclusă în corecție și ne dezvoltă. În spiritualitate nu contează cât ești de mare sau de mic, ci cât de mult ai adăugat la dorințele tale și cât le-ai dezvoltat. 1

Adevărul nu este așa cum ni-l imaginăm conform mintii și sentimentelor noastre. „Ei au ochi și nu văd; ei au urechi și nu aud”. Reiese că nu vom putea niciodată să descoperim în mod direct Creatorul, ci numai prin ascundere, prin credință deasupra rațiunii.

De fapt, Creatorul este cel mai apropiat de noi exact când simțim ascunderea Lui. El vine mai aproape de noi și apoi descoperim că nu Îl simțim, nu îl înțelegem și nu îl cunoaștem. Până la urmă, o anumită forță se apropie, una eluzivă și de neatins de către percepția noastră.

Însă aceasta nu este o stare a unei persoane obișnuite, care pur și simplu nu simte și nu înțelege nimic. Noi simțim ascunderea în fața noastră și inabilitatea noastră de a o revela prin organele noastre de simt. În special, deoarece Creatorul se apropie, eu descopăr că sunt incapabil să ajung la El. Iar ce numim ascundere, cădere, este timpul celei mai mari apropieri de Creator. 2

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala 7/9/19, Rugăciunea

1 Minutul 0:20

2 Minutul 11:00

Gandurile mele pe Twitter 7/18/19

Şi eu sunt îngrijorat >>>>>>>>

Autoritățile se străduiesc să păstreze sistemul, deoarece nu există alt sistem de guvernare.

Elita stă pe margine, lăsând guvernarea, execuția și responsabilitatea societăţii, miniștrilor și funcționarilor anemici.

Soluția constă în dezmembrarea monopolului liberal asupra puterii, dar elitele nu o vor permite. Este un punct mort.

„Poate mi-e frică să dezvălui cât de departe sunt de dorința de a dărui. Eu subconstient, mă protejez, nepermiţându-mi să mă apropii de Creator. Trebuie să cer prietenilor putere, să mă ajute să mă încorporez în grup, printr-un efort mai presus de natura mea, așa încât ei mă vor scoate din închisoare…

Dacă ura nu este dezvăluită, înseamnă că nu am meritat să avansăm. Cu toate acestea, ne străduim să trezim nu ură, ci o aspirație din ce în ce mai mare către unitate – și, prin urmare, simțim că Creatorul însuși eliberează respingerea dintre noi și El … așa că vom cere!

Creatorul încurajează conflictele dintre prieteni. Și trebuie să ne unim deasupra problemei pe care Creatorul a dezvăluit-o și să-I mulțumim pentru această revelare a egoismului și pentru corectare. Ura apare  întâi și este dezvăluită în măsura în care suntem pregătiți să cerem corectarea. Este un semn de progres.

Nu trebuie să dezbatem cine este corect și a cui este vina: există ură (de la Creator) și ea trebuie acoperită cu dragoste (o pledoarie pentru Creator). Apoi, în loc să batem pasul pe loc, vom avansa spiritual. Mai ales dacă întregul grup de zece cere ajutor de sus, atunci toate păcatele (Creatorului) sunt acoperite de iubirea (Creatorului).

„Iubirea va acoperi toate păcatele”. Fără păcate nu există nici o iubire. Dragostea sau conexiunea spirituală începe cu dezvăluirea păcatelor. În fiecare zi, trebuie să urăști prietenul și, în fiecare zi, să acoperi acea ură, cu iubire, deoarece „nu exista nimeni în afara de Creator”. El este motivul păcatelor!

De pe Twitter, 7/18/19

Cum să crești copii

Remarcă: În Japonia, orice pedeapsă fizică asupra copiilor va fi în curând interzisă. Interdicția asupra pedepselor fizice asupra minorilor se aplică părinților, muncitorilor sociali și profesorilor.

Comentariul meu: Cum să-mi exprim lipsa de satisfacție fata de comportamentul copiilor dacă merge dincolo de ceea ce spune toată lumea că este acceptabil pentru societate, familie și așa mai departe?

Lasă-i să îmi dea o distribuție întreagă de influență asupra copiilor pentru a-i educa. Deoarece totul implică limitarea.

Trebuie să-ți exprimi lipsa încântării așa încât copilul să înțeleagă. Și el va înțelege că este în beneficiul lui. Adică o faci nu pentru că ești enervat și plin de nervi, ci deoarece dorești binele lui. Asta este de cea mai mare importanță în educație.

Întrebare: Cum să ții minte ca să nu-ți descarci emoțiile pe un copil?

Răspuns: Pentru a face asta, educatorii trebuie educați.

Întrebare: Adică nu poți face nimic cu interdicțiile?

Răspuns: Nu poți face nimic. Și ce dacă va fi legea? Ce, părinții vor fi amendați, puși în închisoare? Ar face o asemenea dezordine în societate.

Atunci când statul introduce o asemenea lege și în general orice legi, trebuie în mod necesar să învețe cum să te conformezi cu această lege și să îi ofere o consolidare adecvată.

Întrebare: Care este educația adecvată?

Răspuns: Este spus: „Omul este născut un animal mic”. Gradual, dacă nu-l educăm, el va deveni un animal mare. Pentru a-l educa, este necesar să aplici o anumită presiune asupra lui în ceea ce privește animalul din el și nu în ceea ce privește omul din el. Eu vreau să dezvolt un om și vreau să limitez animalul … iar animalul este sălbatic.

Un copil ar trebui să știe că el este cuprins din două părți: binele și răul, iar noi vrem să limităm răul.

Remarcă: Eu anticipez comentariile ofensive pe Twitter …

Comentariul meu: Nu contează. Care este diferența dacă sunt sau nu comentarii ofensive? Cel mai important, spune adevărul și apoi se va realiza după o vreme.

Întrebare: Deci concluzia ta este că părinții și educatorii trebuie să fie educați?

Răspuns: Desigur. Este necesar să crești părinții înainte să crești copiii. Altfel părinții își vor creste copiii lor chiar și mai rău decât ei, înșiși.

De pe KabTV „Știri cu Michael Laitman”, 4/9/19

Scurte sfaturi din Cabala – 2/3/19

Întrebare: Poate un gând despre o persoană să schimbe întreaga lume?

Răspuns: Din păcate, nu, pentru că atunci acea persoană ar schimba întreaga noastră lume. Acest lucru nu se poate întâmpla. Toți împreună trebuie să ne conectăm dorințele și doar atunci vom avea gândurile corecte care vor schimba lumea. Principalul lucru este dorința

Întrebare: Intenția conduce dorința și gândul?

Răspuns: Da. Administrează atât dorințele, cât și gândurile. Dar intenția apare numai după apariția dorinței în sine. Când dorința este procesată prin gândire, apare o intenție și, datorită acesteia, acțiunea are loc.

Întrebare: Există o legătură între gânduri și lumina reformatoare?

Răspuns: Desigur. Lumina reformatoare vă influențează și trezește anumite gânduri în voi. Dar totul depinde de modul în care reacționezi la ele.

Întrebare: Ce câștig dacă atribui toate gândurile și dorințele Creatorului? Care ar trebui să fie răspunsul corect la aceste gânduri și dorințe?

Răspuns: Veți câștiga o conexiune cu adevărata sursă a tuturor gândurilor și dorințelor voastre. Mai întâi te conectezi corect la sursa și apoi totul depinde de ceea ce vrei de la ea, de cum și de ceea ce dai înapoi, cât și de ceea ce ceri și de ce fel de dorință ridicați.

Întrebare: Cum se traduce în simţire, gândul că „nu există altceva în afară de El”?

Răspuns: Numai prin eforturile voastre, aspirațiile voastre, în mod constant, să încercaţi să simţiţi că „nu există altceva în afară de El”, fiindcă Creatorul vă conduce complet și că legătura voastră cu El să fie absolută și completă, trecând prin toate celulele corpului vostru.

Întrebare: Cum putem să ne asigurăm că Îi oferim plăcere Creatorului?

Răspuns: Este foarte simplu. Dacă aduc plăcere prietenilor, înseamnă că dau plăcere Creatorului.

Întrebare: Și dacă am vedea cum funcționează imediat gândurile noastre?

Răspuns: Nu, asta nu se va întâmpla niciodată. Trebuie să mă gândesc doar la faptul că lucrez în grupul potrivit, în care toată lumea se va uni într-o singură masă și cum această masă va deveni omogenă, îmbinată fără nicio identificare și unde dorințele și intențiile noastre sunt supuse unui singur scop: atingerea Creatorul, singura și unica putere.

Observaţie: La început, mintea mea percepe cu plăcere Creatorul ca un ideal al binelui, fără nici un defect. Dar, imediat, există contactul cu realitățile urâte ale acestei vieți.

Comentariul meu: Corect. Totuși, trebuie să fiu gata să percep aceste realități urâte ale vieții ca fiind îndreptate spre mine, pentru a le corecta. Nu sunt nimic mai mult decât atât!

Din Lecția de Cabala în limba rusă 2/3/19

A te gândi la Creator

Întrebare: Ce înseamnă să te gândești la Creator?

Răspuns: A te gândi la Creator înseamnă să vezi o singură Forță care ți se prezintă în spatele tuturor obiectelor, acțiunilor, gândurilor și evenimentelor.

Întreaga lume, tot ceea ce îți activează cele cinci simțuri, tot ceea ce ai în fața ochilor, totul este Creatorul. Iar El ți se revelează, pur și simplu, în acest fel, pentru ca tu să te reglezi (adaptezi) la El, prin cele cinci simțuri ale tale.

Din lecția de Cabala în limba română din 02.03.2019

O viață nouă nr. 1119 – Societatea umană ca un singur corp

O viață nouă nr. 1119 – Societatea umană ca un singur corp

Dr. Michael Laitman în conversație cu Oren Levi și Nitzah Mazoz

Atunci când vrem să comunicăm cu dragoste și în conformitate cu sistemul general al naturii, el ne va conecta într-un singur corp. Mintea umană este conectată la o minte sau o inteligență superioară, de Sus și putem să devenim conștienți de asta atunci când aspirăm să împlinim regula generală de „a-ți iubi aproapele ca pe tine, însuți”. Pentru a face acest salt evoluționar, noi avem nevoie de oameni care sunt atrași spre echilibru, spre complementarea reciprocă și iubire. Iar când reușim, toate părțile se vor complementa între ele, așa încât vom avea o ”singură inimă” și un sentiment comun.

De pe KabTV „O viață nouă #1119 – Societatea umană ca un singur corp”

 VideoPlay Now | Download  AudioPlay Now | Download