Mergi înainte cu eficiență!

Întrebare: Ce atitudine ar trebui să construim față de trecut, prezent și viitor pentru a merge înainte cel mai eficient în Cabala și în viață?

Răspuns: Pe de-o parte este foarte simplu, însă pe de altă parte este dificil. Doar că trebuie să-mi imaginez întreaga umanitate, întreaga lume, ca pe o singură entitate, o singură construcție, controlată doar de o forță superioară bună. Vreau să am propria mea relație cu această forță, să mă identific cu ea, să-i aparțin și să intru în ea. De îndată ce încerc să mă adaptez la forța superioară, adică să mă aduc la o stare de contopire cu Creatorul, imediat am să încep să simt toată umanitatea ca pe un singur mecanism.

În general, toată lumea este de acord că probabil acest lucru este adevărat, în timp ce alții doar discută despre asta. Ce altceva pot face ei? Dar am să cunosc, să văd, să simt, să înțeleg, să pricep și de asemenea să realizez asta prin acțiunile mele.

Înțelepciunea Cabala ne oferă unelte să intervenim în natură în mod corect prin participarea noastră. În măsura în care pot să interacționez corect cu o natură superioară, eternă, perfectă, buna, într-o comunicare absolută cu toate părțile ei, eu am să o revelez, să o înțeleg și să o simt, să-i văd intențiile, sistemul și formula după care funcționează.

Întrebare: Cum ajunge cineva mai aproape de viitorul de care vorbești?

Răspuns: Ai un grup pentru asta. Dacă el nu este acolo, tu trebuie să creezi un grup în care oamenii ar vrea să ajungă la o stare unde ei sunt un singur întreg și să îl realizeze.

Asta nu înseamnă că ar trebui să fiți conectați fizic între voi. Ar trebui pur și simplu să vă sprijiniți între voi, în mișcarea voastră spre un scop comun, să aveți grijă unul de viața spirituală a celuilalt, deoarece într-un asemenea grup viața spirituală a fiecăruia depinde de ceilalți.

Prin urmare, dacă relaționăm între noi cu implicare întreagă, unde fiecare este pregătit să fie acolo pentru altul, atunci vom începe să simțim manifestarea unei forte pozitive, Creatorul, în interiorul nostru. Vă doresc să o simțiți!

Din lecția de Cabala în limba rusă 4/28/19

Integrarea în grupul de zece – creăm spațiu pentru gândul creație

Gândul creației include totul, chiar și pe mine, dar eu însumi aspir să-l ating. Creatorul mi-a oferit această ocazie, ca și cum ar fi creat un punct alb în mine, numit „deficiența pentru Creator”. Dezvolt această deficiență și o direcționez spre cel superior.

Confirm că într-adevăr nu există nimeni în afară de Creator și eu, însumi sunt inclus în acest concept. Din partea mea, nu vreau să schimb nimic în întreaga realitate; nu vreau decât să ating Creatorul, să mă conectez la gândul creației. Aceasta înseamnă adeziune cu Creatorul.

Cu cât depunem mai multe eforturi în acest sens, cu atât ne dezvoltăm, schimbăm formele, avansăm de-a lungul axei timpului. Tot felul de schimbări vor avea loc în noi și vom simți că începem să luăm forma Lui. Aceasta este ca în lumea noastră: apropiindu-ne de o persoană, adoptăm treptat obiceiurile și gusturile sale. Așa începem să luăm forma Creatorului, să adoptăm gândul Lui și să devină al nostru. Așa ajungem la adeziunea cu El.

Creatorul a creat gândul și facem parte din el, incluşi în el. De altfel, El ne-a oferit posibilitatea de a ne reforma în asemănare cu acest gând și astfel să fim incluși în Creator. Acest gând ne pătrunde, ca și cum un program ar fi încărcat în computer, dar în funcție de dorința și cererea noastră.

Apoi ne reformează și ne organizează astfel încât în tot ceea ce există în noi, în toate cele 620 de elemente și dorințe, începem să simțim forța superioară care operează în noi. Treptat, această forță ne umple ca și cum o bară de progres rulează pe computer, care indică procentul de descărcare și ajunge la sută la sută. În mod similar, gândul creației operează asupra noastră în funcție de eforturile noastre, iar apoi ea intră în noi. Înseamnă că ne umplem de Creator și aderăm la El1 (Minutul 8:45)

Eforturile de a adera la Creator este munca personală sau munca în grupul de zece? Cert este că toată munca personală constă în integrarea în grupul de zece. Cu toate acestea, s-ar putea să dureze o viață întreagă sau uneori mai mult de o viață. Uitați-vă la cât a rătăcit umanitatea până când a înțeles, în sfârșit, că nu există nicio alegere și că este nevoie să lucrăm la conexiune. Într-adevăr, altfel suntem incompatibili cu natura Pământului și acesta ne va șterge de pe planetă. Cât timp, suferință și muncă a fost nevoie pentru a realiza acest lucru?

Toată munca înainte de integrarea în grup este doar pregătirea pentru munca reală. Când încep să mă integrez în ea, bara de progres parcă începe să se miște, ceea ce indică procentul de încărcare a  programului. În măsura în care mă integrez în grup, fac un „spațiu” pentru ca gândul creației să intre și să mă umple.

În măsura în care eliberez un spațiu din mine și mă integrez în grupul de zece, gândul creației îmi poate umple conexiunea cu grupul, adică Kli-ul corectat. Așa mă umplu și ajung la asemănare și adeziune cu Creatorul. Această adeziune devine mereu tot mai puternică.

Munca de adeziune cu Creatorul este posibilă doar în grupul de zece. În trecut, adică în gradele trecute ale dezvoltării umanității, nu a fost cazul pentru acest lucru și au existat alte modalități de a adera la Creator. Cu toate acestea, în timpul nostru, aceasta este singura cale.2 (Minutul 13:15)

Din prima parte a  Lecţiei zilnice de Cabala 8/22/19, „Nu există nimic în afară de El”

Viața nouă #1147 – Mamele au forța necesară de a schimba lumea

Viața nouă #1147 – Mamele au puterea de a schimba lumea
Dr. Michael Laitman conversează cu Oren Levi și Tal Mandelbaum ben Moshe

Când mamele se conectează între ele, primim sprijinul unei forțe speciale a naturii care-i va proteja pe toți copiii de probleme. Distrugem lumea în care vor trăi copiii și nepoții noștri. Trăim în epoca indiferenței și a răului. Grija noastră pentru copii nu-i poate proteja de izbucnirile egoiste, recurente și abuzive ale educatorilor din grădinițe. Puterea conexiunii mutuale este singura care va genera echilibru între toți oamenii.

Din emisiunea KabTV “Viața nouă #1147 – Mamele au forța necesară de a schimba lumea,” 8/1/19

 VideoPlay Now | Download  AudioPlay Now | Download

O viață nouă #1148 – Cum să trezești iubirea în relațiile de cuplu

O viață nouă #1148 – Cum să trezești iubirea în relațiile de cuplu

Dr. Michael Laitman în conversație cu Oren Levi și Tal Mandelbaum ben Moshe

Cuplurile trebuie să învețe cum să construiască, să inspire și să primească relațiile lor de iubire, prin ridicarea deasupra egoismului. Trebuie să învățam cum să înțelegem natura noastră umană egoistă și de ce nu ne putem tolera între noi. Cuplurile care vor să treacă printr-un asemenea proces au nevoie de ghidare într-un curs de grup, unde participanții își arată între ei cât de mult se ridică deasupra propriilor dorințe, pentru beneficiul partenerilor lor. Iubirea este ca un animal și trebuie hrănită constant. Ridicarea deasupra egoismului deschide noi orizonturi, conform principiului „iubirea acoperă toate transgresiunile”.

De pe KabTV „O viață nouă #1148 – Cum să trezești iubirea în relațiile de cuplu”, 8/1/19

 VideoPlay Now | Download  AudioPlay Now | Download

Descoperă faptul că realitatea este perfectă

Subiectul „Nu există nimeni în afară de El” este cel mai important în Înţelepciunea Cabala și de fiecare dată este perceput ca nou. Ni se pare că repetăm aceleași cuvinte, dar nu este niciodată o repetare, pentru că noi, înșine ne schimbăm în mod constant. Prin urmare, percepem acest concept într-un mod nou de fiecare dată. Dacă o persoană nu simte schimbări, ar trebui să fie preocupată de asta.

Conceptul „Nu există altceva în afară de El” se schimbă întotdeauna, pentru că vorbim despre Creatorul Însuși, despre unicitatea Lui, despre guvernanța superioară care operează asupra noastră.1. Minutul 0:30

Creatorul, Emanatorul, forța superioară, este un concept constant. Toată realitatea a fost creată de un singur gând. Cu toate acestea, se pune întrebarea dacă s-a întâmplat vreodată sau a existat mereu? Noi suntem ființele create care trăim în cadrul timpului și ni se pare că realitatea se schimbă. De fapt, suntem într-o realitate constantă în care totul, atât superior, cât și inferior, există în starea complet corectată. Iar noi trebuie să dezvăluim toată această realitate.

Realitatea în sine este deja perfectă, nu există dezvoltare în ea și nu apare nimic nou. Modificările apar numai cu privire la o persoană. Trebuie să descoperim această realitate, dându-ne seama cine suntem. Există într-adevăr atât de mulți dintre noi sau este doar o singură persoană care are atât de multe gânduri, dorințe și acțiuni diferite?

În numele Creatorului, realitatea este constantă în ce privește modul în care El a creat-o. Dar o persoană are posibilitatea de a participa la revelarea acestei realități, determinând viteza și natura revelației sale. Cel mai important este: pentru cine depunem eforturi, încercând să descoperim acest lucru.

Inițial, a existat un singur gând – gândul creației. „Acest gând unic îndeplinește și este esența tuturor operațiunilor, a scopului și a esenței muncii. Este de la sine întreaga perfecțiune și răsplata căutată.” Adică acest gând include totul în sine; trebuie doar să încercăm să ne conectăm la el, să dorim să fim incluși în el. Toată munca și eforturile noastre sunt îndreptate spre acest lucru.

Creatorul ne-a dezvăluit scopul creației, adică atitudinea Lui față de noi. Din partea Lui, totul este finalizat. Totuși, dacă aspirăm să ne identificăm cu gândul creației, atunci vom atinge Creatorul. Încercând să dezvăluim gândul Creatorului, ajungem să-L cunoaștem, să-L simțim, să devenim incluși în El și să ne conectăm cu El.

El doreşte ca noi să descoperim acest gând. Dacă de la locul nostru de jos ne ridicăm până la înălțimea Sa, la rădăcina gândului creației, până în punctul în care acest gând a fost format în Creator, atunci, în acest fel, ne apropiem de El (nu de gând, ci de Creatorul Însuși) și ÎL revelăm.2 Minutul 3:07

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 8/22/19 „Nu există nimic în afară de El”

Evoluția dorințelor,Evoluția dorințelor, partea 13 partea 13

La nivelul interacțiunii absolute

Întrebare: O persoană este compusă din intenții, dorințe, sentimente, emoții, rațiune și gânduri. Există două tipuri de intenții: pentru sine sau pentru ceilalți? Este doar o singură dorință – de a se bucura?

Răspuns: Da. Nimic altceva. Aceasta este o calitate a naturii. Adică primirea împlinirii sau evitarea suferinței este practic unul și același lucru.

Sentimentele și emoțiile sunt manifestate în dorință, în magnitudinea umplerii ei. Mintea ne permite să realizăm cu acuratețe ceea ce vrem.

Întrebare: Înainte mă gândeam că mintea este separată, ca să spun așa sau vice versa, că dorințele servesc mintea?

Răspuns: Mintea la nivelele inanimat, vegetativ și inanimat pot servi dorințele instinctive. Când o persoană se dezvoltă, atunci mintea începe să servească dorințele sale umane.

De fapt, noi avem nevoie de rațiune pentru a ocoli dorințele inanimate, vegetative, animale și chiar dorințele umane și să începem să ne ridicăm la nivelul interacțiunii absolute, mai înalt decât natura noastră. Asta este așa numita „credință mai presus de rațiune”, atunci când căutam conexiunea între noi, în ciuda celorlalte dorințe și intenții.

Întrebare: Scopul nostru este să corectăm percepția natural egoistă a lumii, dorințele egoiste față de apropiat?

Răspuns: Nici măcar apropiatul, ci o uniune: „Iubește-ți aproapele ca pe tine, însuți”. Adică eu trebuie să mă iubesc pe mine cât și pe aproapele meu. Asta înseamnă unificarea absolută pentru a crea un sistem comun. Prin urmare, eu vreau să fiu partea sa integrală.

De pe KabTV „Bazele Cabalei”, 7/19/19

O viață nouă #1145 – Imaginea poporului Israel

O viață nouă #1145 – Imaginea poporului Israel

Dr. Michael Laitman în conversație cu Oren Levi și Nitzah Mazoz

De pe vremea lui Abraham, care a conectat o colecție de oameni din națiuni și culturi variate, evreii și-au îmbrățișat gena spirituală înnăscută. Pentru a stimula această genă, noi trebuie să ne identificăm cu rădăcina noastră și să avansăm lumea aflată într-o divizare și separare crescătoare spre conexiune. Înțelepciunea Cabala explică cum să ne conectăm deasupra opuselor, în două straturi. Conform legii naturii, poporul Israel trebuie să-și împlinească rolul lor special și să răspândească metoda conexiunii prin lume.

De pe KabTV „O viață nouă #144 – Imaginea poporului Israel

O viață nouă #1141 – Educația pentru pace

O viață nouă #1141 – Educația pentru pace

Dr. Michael Laitman în conversație cu Oren Levi și Nitzah Mazoz

Shalom, cuvântul pentru „pace” în ebraică, derivă de la cuvântul ebraic pentru perfecțiune, „Shlemut”. Calea pentru a obține perfecțiunea în viață este prin pace, de exemplu prin reconcilierea opuselor. Reconcilierea are loc prin transcenderea deasupra opuselor, fără să se discute cine are dreptate; două dau naștere la unul nou, al treilea lucru. Educația pentru pace este educația pentru transcenderea naturii egoiste prin invitarea, atragerea unei forțe pozitive din natură. Metoda pentru a face acest lucru este munca în grup cu exerciții speciale.

De pe KabTV „O viață nouă #1141 – Educația pentru pace”, 7/23/19

 VideoPlay Now | Download  AudioPlay Now | Download

Totul dintr-un singur Gând și, din nou, înapoi

Nu există nimic în afară de un Gând – Gândul Creației care include totul. Numai noi, creaturile, încă nu înțelegem și nu simțim asta. Dar noi existăm în interiorul acestui Gând și suntem guvernați de el. Toată munca noastră are loc în interiorul acestuia. Acest Gând este întreaga Creație, planul ei și nu este nimic în afară de asta.

Totul este rezolvat în Gând și totul este creat de Gând. Nu există nicio materie; toată realitatea este inclusă în Gând. Este interesant cum oamenii de știință moderni, fiind absolut materialiști, spun că Universul este un Gând. Cercetătorii creierului uman declară că toate gândurile noastre, dorințele și deciziile sunt în afara omului, iar creierul este doar un dispozitiv care captează acest gând și ni-l transferă.

Astfel, știința se apropie treptat de această descoperire pe care Cabala a făcut-o cu mult timp în urmă: nu există nimic în Univers cu excepția Gândului Creației, iar noi trăim în el. Deși împărțim realitatea în forțe, materie, sentimente și rațiune, în esență, acționează numai Gândul Creatorului în interiorul căruia existăm noi.

Trebuie să obținem acest Gând al Creatorului în raport cu ființa creată și atunci Îl vom obține pe El – nu pe El, însuși, ci atitudinea Lui față de ființa creată. Există doar acest singur Gând. Toată varietatea de stări opuse pe care le simțim sunt menite să reveleze adâncimea și unicitatea acestui Gând.

Nu există nimic în afară de El, dar noi obținem acest lucru din contrariu, din numeroasele acțiuni și manifestări ale Creatorului în raport cu noi, manifestări diverse și contradictorii. Exact toate aceste paradoxuri și discrepanțe care ne privează de înțelegerea a ceea ce se întâmplă și de la a fi de acord cu acestea, sunt cele care ne împing spre o astfel de dezvoltare prin care, combinând deasupra rațiunii toate contradicțiile, Îl obținem pe Creator. Este imposibil să-L obținem altfel decât din două contradicții, care se combină împreună și se completează una pe alta. (Minutul 3:39)

Din partea Creatorului, acțiunea potențială numită Gând este de ajuns. Pentru Creator, sfârșitul acțiunii este Gândul inițial, adică starea necorectată și cea corectată ale ființei create există împreună, creând un punct negru numit ființa creată. Restul este dezvoltarea acestui punct și a conștiinței de sine și de la conștiința de sine, la conștientizarea Creatorului, pentru a înțelege de unde vine, cine a creat-o și cine o dezvoltă.

Este ca un film care se derulează în interiorul acestui punct. Noi, toți, tot Universul suntem în film. Iar atitudinea Creatorului, Lumina Superioară, este numită „Gândul Creației”.

Prin urmare, există un singur Gând din care a ieșit întregul Univers – Gândul Creației. El definește deja toate recompensele noastre, toate eforturile noastre și tot ceea ce am experimentat pe parcurs.

Din partea Creatorului, nu există nimic mai mult decât acest Gând. Dar noi, creaturile, suntem în stare să Îl atingem numai când ne separăm de El și începem să acționăm independent. În interiorul acestui Gând apar în plus și alte discernăminte: cele patru Faze (Bhinot), Parțufim, Lumile. Noi studiem practic ce iese din punctul negru, care poate include întregul Gând al Creatorului, întregul proces care a fost investit inițial acolo. (Minutul 12:40)

Din partea întâi a Lecției zilnice de Cabala 20/08/19 -„Nu e nimic în afară de El”

 

Este sufletul conectat cu corpul?

Întrebare: Poate un om, care trăiește în lumea aceasta, în corpul său biologic, să-și influențeze în vreun fel sufletul?

Răspuns: Cu alte cuvinte, întrebi care este scopul trupului nostru material?

Adevărul este că trupul material ne este dat pentru a putea începe să ne identificăm cu sufletul, să-l revelăm, să-l dezvoltăm și, începând cu cu o anumită stare, să ieșim dincolo de corp pentru a începe această muncă.

Întrebare: Un cabalist are grijă de corpul său? Este important pentru el?

Răspuns: Desigur. Datorită faptului că exist în corpul meu, realizez, dezvolt și-mi corectez sufletul. Totuși, în tot acest proces corpul în sine participă doar indirect.

Întrebare: Adică omul își poate crește sufletul doar pornind dintr-o stare în care trăiește în corpul său material?

Răspuns: Da, doar că sufletul nu este conectat la corp, în sensul în care atunci când trăiesc într-un trup îmi dezvolt automat un suflet.

Întrebare: Atunci cum are loc acest proces?

Răspuns: Sufletul este alcătuit din dorințele noastre. Ele pot fi negative, egoiste sau pozitive, altruiste. Muncim asupra lor în așa fel încât dorințele altruiste să prevaleze întotdeauna, astfel ne construim sufletul.

Din programul KabTV “Bazele cabalei,” 12/11/18