Toată munca noastră este de a descoperi starea adevărată, fixă, existentă, eternă în care suntem. Trebuie să evocăm sentimentele și gândurile noastre, astfel încât să le simțim în loc de lumea pe care o simțim acum. Trebuie să ne deschidem inimile și mințile, fără a face o mișcare, ci doar trezindu-ne mai mult de fiecare dată până când vom ajunge la adeziunea cu Creatorul.

Dacă acesta este modul în care ne imaginăm această stare, atunci înțelegem în mod clar că tot ceea ce se întâmplă cu noi semnalează locurile cărora trebuie să le acordăm o atenție deosebită. Este în acele locuri în care trebuie să ne clarificăm sentimentele, gândurile, intențiile, și atitudinea față de atributele noastre, în scopul de a le dezvolta mai mult într-o secvență și de a fi demni de revelația stării în care ne aflăm în adeziune constantă cu Creatorul.

Deci, nu există nici cu loc în care să fugim. Trebuie să ne întoarcem la același punct intern care pornește de la punctul din inimă de fiecare dată și să ne asigurăm că se dezvoltă permanent. Nu este nimic altceva ce putem descoperi în toată realitatea, cu excepția unei singure forțe care este în noi, care ne sprijină și are grijă de noi tot timpul.

Dacă o persoană se oprește pe ea însăși în acest fel, văzând doar o singură direcție corectă pentru dezvoltarea ei, care conduce la revelația forței superioare care se află în punctul din inimă, și nu părăsește această direcție, și în mod intenționat oprește și restricționează toate celelalte căi care aparent îi permit să se dezvolte, vede, verifică și simte, închizându-le cu fermitate, înseamnă că-și dirijează puterile spre atingerea scopului.

Din partea 1 a Lecției zilnice de Cabala 19/02/13, Scrieri ale lui Baal HaSulam

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul | Add Comment/Ask Question→

Baal HaSulam, Shamati, articolul 70: „Cu o mână puternică și cu furie revărsată”: Ar trebui să știm asta despre cei care doresc să pătrundă în munca Domnului, în scopul de a se lipi cu adevărat de El și de a intra în Palatul Regelui, că nu toată lumea este admisă. Mai degrabă, unul este testat – dacă nu are alte dorințe, ci doar o dorință pentru Dvekut (adeziune), el este admis.

Și cum este cineva testat dacă are doar o singură dorință? Îi sunt date obstacole. Acest lucru înseamnă că îi sunt trimise gânduri străine și mesageri străini care să-l împiedice, astfel încât să părăsească această cale și să urmeze calea mulțimii.

 Și dacă cineva depășește toate dificultățile și sparge toate barele care-l blochează, și lucrurile mici nu-l pot opri, atunci Creatorul îi trimite Klipot mari și care, pentru a-l devia de la admiterea la adeziunea cu El, și cu nimic altceva. Acest lucru este considerat ca Creatorul îl respinge cu o mână puternică.

Este nevoie de o lungă perioadă de timp pentru a realiza în sfârșit, că tot ceea ce o persoană simte vine de la Creator și este doar menit s-o direcționeze spre scop. Nu există nici o acțiune, sau eveniment care nu conduce o persoana spre scop, ceea ce înseamnă la adeziunea cu Creatorul. O persoană nu poate schimba acest lucru în nici un fel, deoarece totul se întâmplă în conformitate cu Reshimot (genele spirituale). Numai intensitatea, modul în care Reshimot sunt revelate, este determinat de felul în care ne-am îndeplinit Reshimot precedente.

Dar totul este conform planului, în care o persoană trebuie să descopere o dorință puternică pentru adeziune, în funcție de dorința spirituală, ceea ce înseamnă dorința fixă, intensivă, care vizează doar un singur scop. „Nu există puțin în spiritualitate”, ci numai maxim, iar o persoană ar trebui să aibă o astfel de dorință puternică.

Deci, Creatorul își dezvăluie mâna Lui puternică, făcând o persoană să se confrunte cu greutăți și probleme, derutând o persoană în orice mod posibil, astfel încât ea să devină mai puternică prin depășirea acestor obstacole. Ea trebuie să-și examineze opțiunile și să lase doar o singură direcție și s-o intensifice, astfel încât să fie imposibil să se abată de la calea cea dreaptă. În scopul de a face acest lucru, Creatorul îi trimite probleme din ce în ce mai dure, precum în fabula cu persoana care, pe când urca pe munte la palatul regelui, se confrunta cu gărzile, care erau din ce în ce mai crude de-a lungul drumului său. Toate acestea sunt așa pentru ca doar o dorință puternică să fie lăsată într-o persoană, o dorință care arde cu adevărat, tânjind să pătrundă în lumea spirituală, ceea ce înseamnă să atingă atributul dăruirii, anulării de sine, să evadeze.

Este ca și procesul de naștere, în care există două forțe active: forța de împingere din interior și forța care blochează ieșirea. Tensiunea dintre aceste două forțe crește până când este suficient de puternică pentru ca ușile să se deschidă și pentru ca străpungerea să apară. Apoi, fătul poate ieși.

Aceste două forțe opuse, forța Creatorului și forța ființei create în cele din urmă ajung la o tensiune suficientă pentru naștere. Așa cum se spune, „în același loc, în același timp, în aceeași femeie” o astfel de concentrare de tensiune este creată care duce la aplicabilitate.

Din Pregătirea pentru Lecția zilnică de Cabala din 19/02/13

Filed under: Lectia zilnica, Similaritatea mea cu Creatorul | Add Comment/Ask Question→

 Putem găsi Creatorul numai în vasele stabilite de noi înşine. Prin urmare, se spune că fiinţa creată înseamnă Creatorul. Ce înseamnă asta, nu sună a erezie ? Dar, faptul că noi construim vasul în care vrem să descoperim, prin noi înşine, atributul de dăruire, înseamnă că noi formăm Creatorul.

Simţim numai în forma care îmbracă materia, numită Bo-reh (vino şi vezi), care este Creatorul şi nu în ceea ce El este exterior. Această îmbrăcăminte există în rădăcina anterioară, desigur, despre care noi nu vorbim şi nu o atingem şi realizarea noastră este posibilă numai până la frontiera numită Bo-reh. Astfel, în atelierul pe care l-am avut noaptea trecută cu tema: Nu este nimeni în afară de El, am încercat să explic că acest concept nu este realizat decât în centrul grupului. Nu există alt loc în care poate fi atins şi nu putem să-l găsim în noi înşine, în altă manieră. Numai dacă noi toţi, cu ego-ul nostru negativ, aspirăm la relevarea legăturii pozitive dintre noi, putem realiza o înaltă tensiune între două forţe opuse, care sunt în fiecare dintre noi: un „minus” şi un „plus”, tensiune ce poate fi atinsă numai în grup. Atunci, va deveni compatibilă cu o înălţime de nivel spiritual, spre care putem să ne ridicăm.

Creatorul nu a avut altă alegere decât să rupă primul vas, pentru a-i permite să dezvolte sensibilitatea atributului de dăruire. Este imposibil de a face asta fără a simţi şi fără dorinţa de primire în interiorul vasului.

Creatorul este singura forţă de dăruire. Creatura este, iniţial, doar dorinţă de primire. Deci, în scopul de a semăna cu Creatorul, creatura trebuie să includă aceste două forţe în ea: forţa de a dărui şi forţa de a primi, una deasupra celeilalte. Putem realiza această stare doar în grup. Aceasta vreau să simţiţi în atelier, pentru a înţelege că este imposibil de realizat, fără un grup.

Între timp, balanţa puterii este de aşa natură, că am rămas cu un mare minus, nu am penetrat în graniţele grupului, încă. Fiecare dintre noi este undeva, pe drumul spre acesta, se păstrează şi nu doreşte să intre.

Trebuie să păstrăm minusurile noastre şi trebuie să fie mari. Ele trebuie să continue să crească, deoarece minusurile sunt realizate de Reshimot (gene spirituale). În momentul în care aţi reuşit să vă conectaţi într-un fel, noi Reshimot vor apărea imediat. Dar, dacă nu sunteţi aruncat în muncă şi nu îndepliniţi Reshimot anterior, noul Reshimot nu va apărea niciodată.

Reshimot sunt dezvăluite într-un lanţ, una după alta, urmând un plan. Dar, problema este că noi nu ne dezvoltăm mai mult, şi atunci, între timp, rămânem la nivel de cunoaştere potenţială, ce nu este o realizare adevărată. Pentru ca acest lucru să fie văzut ca o parte a realităţii noastre, noi trebuie să realizăm un grup, un spaţiu comun între noi, în care putem forma Creatorul („vino şi vezi”).

Creatorul se formează în noi când dorinţa de primire este lăsată înăuntru şi la exterior prinde forma dăruirii, cum se spune „a primi pentru a dărui”. Recepţia de mai jos şi dăruirea de mai sus, împreună aceasta se numeşte Creatorul. Pentru a face acest lucru, trebuie să ne plecăm capul şi să ne anulăm orgoliul, trebuie să mergem spre grup „în patru labe”, recunoscând faptul că suntem un „animal” al cărui cap este mai puţin valorificat decât corpul său, deoarece există o preocupare constantă pentru a servi corpul. Când vă plecaţi capul mai jos de corp, aceasta înseamnă că aţi înţeles că este lipsit de valoare şi veţi fi numit Adam, o fiinţă umană.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 17.02.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Similaritatea mea cu Creatorul | Add Comment/Ask Question→

Întrebare: Cum pot testa dacă munca mea este reală?

Răspuns: Munca este reală atunci când utilizez mediul meu, grupul, cât de mult pot, dorind să descopăr forţa noastră mutuală. Trebuie să descopăr o atitudine bună, cinstită din partea grupului înspre mine şi să o accept ca fiind atitudinea Creatorului faţă de mine, care s-a îmbrăcat în grup. Din partea mea, trebuie să exprim aceeaşi atitudine faţă de grup: sinceritate, căldură şi bunătate, în perfectă conexiune în funcţie de nivelul meu.

Nu există un alt loc unde putem să ne întâlnim şi să îndeplinim relaţiile dintre noi, în afară de grup. Un grup nu înseamnă stabilirea unor relaţii personale cu toată lumea, dar tratează pe toată lumea în mod egal, prin dorinţa de a descoperi Creatorul în conexiunea dintre noi.

 Noi toţi suntem diferiţi şi fiecare aduce unicitatea şi diferenţele sale, toate plângerile şi problemele sale şi toate stările negative care-l traversează. Venim la grup cu toate aceste diferenţe, cu toate punctele negative (-) dar lucrăm în direcţia opusă, astfel că toată lumea le va tranforma în plus (+). Toate plusurile noastre se conectează într-un mare plus şi, prin urmare, construim Creatorul, deoarece acest plus a fost creat deasupra punctelor noastre negative.

În plus, finalizez independenţa mea şi rămân eu, „sinele” nu se elimină. În marele nostru plus noi ajungem la vid, deoarece o persoană se dizolvă şi dispare în grup. Astfel, trecem printr-o schimbare completă: de la un capăt la altul şi includem două forţe în noi. Este ceea ce numim „raţiune”, dar deasupra ei există „credinţă”, care este „deasupra raţiunii”. Asta înseamnă că noi preferăm, în mod constant, dăruire, prin plasarea deasupra recepţiei.

Asta este toată munca noastră care poate fi realizată numai în grup. Diferenţa (∆) dintre sine şi vid determină, mereu, înălţimea nivelului meu, în care simt Lumina mea NRNHY.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 17.02.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Garantia reciproca, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara | Add Comment/Ask Question→

Întrebare: Astăzi, proprietarii de afaceri au ghicit deja că, cel mai valoros capital al omului este cunoaşterea colectivă, precum şi abilităţile şi ei vor să le utilizeze. În acest spirit, ei înţeleg că structurile ierarhice rigide trebuie să cedeze locul moderaţiei, reglementată de ei înşişi.

Dar, în Rusia spre exemplu, oamenii sunt obişnuiţi cu o ierarhie foarte rigidă: „ţarul tată”, susţinător de familie, proprietarul afacerii. Este util să treacă la o nouă structură ? Oare oamenii doresc auto-reglementarea ?

Răspuns: Dacă oamenii vor sau nu, nu depinde de ei. Natura transformă progresiv nevoile umane, de aceea vor dori mereu să vină la asta. Acum este momentul să stabilească aceste valori. Oamenii văd că nu ştiu cum să-şi organizeze viaţa, există distrugere, lupta pentru supravieţuire, facturi enorme, neînţelegeri, putere şi presiune. Tot ceea ce poate fi înlocuit de relaţii normale este controlat de structuri de putere ale infracţiunii sau de stat.

Eu nu dau vina pe nimeni, este doar o perioadă de tranziţie. Dar, în pincipiu, drumul spre viitor constă în alegere: fie aşteptăm ca natura să pună stăpânire pe noi, fără milă, obligându-ne să ne schimbăm, fie corespundem, conştient, cu sistemul integral al naturii.

Mai mult decât atât, în acest sens, Rusia nu este departe de America. Americanii sunt mari individualişti. Ei nu iau în considerare alte persoane şi fac, în mod deschis, tot ceea ce le place. Dacă este rentabil să o fac, atunci o fac, îi voi utiliza pe ceilalţi ca nişte trambuline, pentru a câştiga. Şi partea care pierde totul, înţelege că aceasta este legea dură în afaceri, care a prins, de asemenea, rădăcini, în Rusia.

Deci, în acest sens, aceste două ţări sunt similare. Acesta este motivul pentru care trebuie să sufere o reajustare a valorilor şi să intre într-un nou sistem. Va fi foarte dificil, mai ales pentru America. Va fi un pic mai uşor pentru Europa, deoarece are o cultură diferită, există o legătură între oameni ce îi îmbunează.

Ruşii au, de asemenea, o conexiune interioară, „Noi suntem un popor, noi suntem o comunitate” şi, de aceea, tranziţia lor poate fi mai uşoară. Dar mai au nevoie de educaţie integrală.

Trebuie să spun că ruşii sunt deschişi la acest subiect. Ei sunt înclinaţi spre educaţie. Televiziunea, mass-media, toate sunt gata să fie regizate de sus. Dacă guvernul ar accepta ideea de a merge spre o similitudine cu natura ca o necesitate universală şi ar începe să pună în aplicare acest lucru, atunci Rusia ar reuşi rapid şi uşor; ea ar fi declarată în partea de sus şi acceptată în partea de jos.

Kab.tv, „Secrete profesionale”, 05.02.2013

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica | Add Comment/Ask Question→

Întrebare: De ce toate gândurile angajatorilor se reduc la profit? Ei nu sunt oameni proşti şi înţeleg că, dacă faci lucruri utile pentru alţii, beneficiile nu vor dispărea. Aceasta persistă încă. De ce nu vor să-şi fixeze obiectivul de a face ceva pentru ceilalţi ?

Răspuns: Societatea noastră nu suportă această idee. O persoană, în special în Rusia, este considerată mai dură şi mai puternică când are profit după alţii şi-i supune. Dacă voi câştiga cu neruşinare în detrimentul altor persoane şi dacă ele nu-şi dau seama, atunci eu mă voi simţi ca un erou, managerul care-i suprimă pe ceilalţi. Pentru a face asta, trebuie să mă arăt ca un despot, în ciuda oricui. Aşa cum este scris în manuscrisele antice: „Ce fel de rege este acela care nu şi-a executat sute de supuşi în fiecare an ?” Altfel, cum s-ar putea impune ? Ce sens ar fi în faptul că decide soarta oamenilor ?

Deci, dacă vreau să comand, serios, afacerea mea, nu am de ales decât să aprind doi angajaţi. Introduc politica morcovului şi a bățului. Unul trebuie să fie mustrat, celălalt bătut pe spate. În caz contrar, cum pot oamenii să mă înţeleagă ?

Este încă o practică comună ce funcţionează în multe locuri. Filmele, reclamele şi jurnalele televizate arată că managerii se bazează încă, pe această ierarhie rigidă, bazată pe teamă şi presiune. Cu toate acestea, dacă noi vrem să ţinem pasul cu dezvoltarea naturală, trebuie să fim implicaţi în educaţie, schimbarea fiinţei umane în funcţie de natură, cum s-ar spune, cu dorinţele şi proprietăţile care se dezvoltă în noi astăzi.

Dezvoltarea ne conduce la o lume integrală, interdependentă, la companii bazate pe voluntariat, la o conexiune amicală între oameni, unde totul se decide în colectiv – cum se spune, cu un spirit colectiv – unde totul se bazează pe sfaturi, sprijin şi aşa mai departe. Cu alte cuvinte, spiritul general şi colectiv se dezvoltă, ceea ce conduce, în final, la corectarea deciziilor. Într-adevăr, atragerea unei persoane inteligente într-un spirit colectiv de conducere, poate aduce idei noi cu privire la structura afacerii, luarea deciziilor şi punerea lor în aplicare: pentru toate întrebările. Astăzi, am ajuns în această stare.

Cu toate acestea, multe companii şi organizaţii sunt încă reglementate prin forţă. Va trebui să trecem la o metodă integrală complet diferită.

Kab.tv, „Secrete profesionale”, 05.02.2013

Filed under: Criza, globalizare, Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica | Add Comment/Ask Question→

Smerenia nu este atunci când nu am putere să fac ceva, ci când mă gândesc că aş putea face ceva. Un smerit nu este cineva care nu poate să fie un erou, dar cineva care gândeşte că este un erou. Dacă ego-ul se trezeşte într-o persoană, atunci tot ceea ce spune indică smerenia sa.

La urma urmei, totul este gestionat de Lumina Superioară. Dacă o persoană crede că are propria putere, sentimente şi spirit în ego-ul său, aceasta este smerenia sa. Smerenia este în faptul că el nu înţelege asta, că nu simte şi nu este afectat că dorinţa lui de a primi nu este decât o replică a Luminii. Nu este decât umbra Luminii şi el nu are nimic altceva decât această umbră.

Dacă o persoană simte şi înţelege asta, dacă ea combate smerenia care este evocată în ea, încă şi încă, în scopul de a descoperi diferenţa dintre ea şi Creator, atunci ea intră într-o altă smerenie, care nu este, de fapt, un semn de smerenie, ci aderenţă. Ea nu vrea să fie alipită la dorinţă şi să o servească cu devotament, şi nu în umbră, care este replica inversă a Luminii care-şi imaginează că există independent, pentru că este detaşată de sursă. Apoi, este umplută cu mândrie, cu putere, cu tot ceea ce are Lumina pentru a anula dorinţa de primire inaintea Creatorului. Ea mulţumeşte Creatorului deoarece a creat această dorinţă de primire, prin care o persoană poate simţi aderarea la Creator. Astfel, clarificarea auto-umilinţei ajută constant o persoană pentru a se apropia de adevăr, de sursă. Deci, unde se simte smerenia Lui, este locul unde descoperim umilinţa Creatorului şi măreţia Lui.

Pregătirea Cursului zilnic de Cabala, 18.02.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Perceptie | Add Comment/Ask Question→

Întrebare: Care sunt fazele prin care trebuie să trecem în stabilirea relațiilor în familie, ca să ajungem la unitatea completă?

Răspuns: Mai întâi, am nevoie de ajutorul soției, care se numește ”ajutor împotrivă”, astfel încât să mă examinez, să mă unesc, să ne explorăm unul pe altul cât mai mult posibil. Trebuie să descopăr faptul că îl văd pe celălalt ca o figură distorsionată deoarece așa mi-l arată egoul meu. Aceasta este psihologia pe care trebuie să o învățăm; așa trebuie să ne educăm cu toți, pentru a deveni adulți maturi care să își înțeleagă sentimentele și atributele speciale. Apoi omul va putea să își folosească toate aceste atribute speciale în mod corect în conexiunea cu partenerul său.

Mai întâi, construiești o relație cu soția ta, desenând imaginea ta și imaginea ei și luând decizia în ce măsură poți intra în ea și în ce măsură poate ea intra în imaginea ta și unde vă întâlniți. Pornești de la început, de la înțelegerea că sunteți doi egoiști care stau față în față, separați de o distanță infinită. Acum, fiecare dintre voi trebuie să își părăsească punctul de plecare și să înceapă să se apropie de partenerul său.

Cu cât ajung mai aproape de partea cealaltă, cu atât mă îndepărtez de punctul meu natural de plecare și cu atât îmi este mai dificil să avansez. Este, de asemenea, mult mai dificil și pentru soția mea, pentru că ea rămâne cu ”eul” ei. Trebuie să ne mulțumim unul altuia pentru aceste eforturi și astfel vom putea avansa mai aproape unul de altul. Toate astea se întâmplă mulțumită concesiilor reciproce, până când ajungem la conexiunea interioară.

Acesta este punctul de contact pentru care suntem gata să renunțăm la propria baza și să ne conectăm. Să ne conectăm înseamnă că primesc de la soție ceea ce este esențial pentru ea, conform caracterului ei, astfel încât devine esențial pentru mine. Astfel, între noi se crează un contact, o conexiune, încorporare reciprocă. Există protuberanțe și adâncituri în ambii, prin care ne conectăm.

Ce este important pentru soția mea este important și pentru mine, iar ea face la fel în ceea ce mă privește, astfel încât între noi se crează un spațiu comun. Prin munca în acest spațiu, mulțumită eforturilor noastre de a ne ține de conexiune în diferită stări, toate acestea ne ajută să ne conectăm. Acest spațiu comun se numește un cuplu.

Există spații uriașe în afară de acest spațiu comun, care îmi aparțin mie sau ei. Este la fel ca două cercuri care se intersectează într-o zonă comună între ele, în care fiecare primește dorințele celuilalt, ca și cum sunt mai importante pentru el decât propriile dorințe.

Văd că nu am nicio altă alegere și că acestea sunt nevoile soției mele. Ce ar trebui să fac cu zonele care sunt încă separate una de alta? Va trebui să lucrăm la ele clarificându-le și, prin eforturi comune, vom face totul ca să creăm un singur întreg din ambele cercuri.

Dacă știm cum să ne unim întru-un singur întreg în familie, atunci vom avea succes și în cercurile externe mai largi și în cercuri chiar și mai externe, până când întreaga lume devine o singură persoană. Atunci nu va mai fi nicio criză globală integrală. Există totul în lume, dar noi ne-am dezvoltat în direcția opusă. În loc să dezvoltăm totul pentru binele omului, am acționat ca să îi facem rău. Este la fel ca un cuplu închis într-un apartament, fără a putea ieși, care este gata să ardă totul datorită urii reciproce; este aceași situație și aceași problemă.

Din ”Discuție asupra unei noi vieți” din 25.07.2012

Filed under: Criza, globalizare, Intrebare si Raspuns, Munca interioara | Add Comment/Ask Question→

Întrebare: Am o afacere în creştere, un lanţ de magazine de pantofi. Nu caut să economisesc bani pentru instruirea angajaţilor, deoarece este foarte important să construiesc relații cu clienţii. Dar, până acum, niciun antrenor nu poate să mă ajute să învâţ cea mai mare parte a personalului meu, să zâmbească. Ce pot să fac ? Cum pot să-i învăţ să zâmbească, să fie amabili şi axaţi pe clienţi?

Răspuns: Cu 30 de ani în urmă, am venit în America pentru prima oară şi am fost surprins să văd un surâs pe faţa lor, dar, în cele mai multe cazuri, artificial. Dar, în ultimii ani, acesta a dispărut. Merg adesea acolo şi văd că oamenii au încetat să zâmbească. Imaginea Americii de atunci, a dispărut. Oamenii sunt obosiţi, deprimaţi, slabi şi nesiguri pe plan intern.

În lume, zâmbetele sunt pe cale de dispariţie. Aceasta se datorează creşterii egoismului, care cere pentru sine sau nu poate cere nimic. Noi nu suntem în stare să zâmbim. Un zâmbet este rezultatul a măcar unui plus de energie într-o persoană. Şi astăzi, nu există în lume.

Ce putem face ? Noi căutăm resurse, rezerve. Şi, doar aici, educaţia integrală dă unei persoane un sentiment de sistem global, de dependenţă generală. Veţi deveni, inevitabil, mai amabili, mai fericiţi. Nu numai că oamenii încep să zâmbească, ei resimt nevoia unul pentru celălalt, să înţeleagă că nu mai pot trăi fără asta şi că nu există viaţă fără ea! Ne aflăm într-un astfel de mediu unde doar puterea noastră, spiritul nostru şi mintea noastră ne pot conduce la o stare bună şi iubitoare.

La început, aceasta se realizează împotriva voinţei voastre, din cauza necesităţii de a fi conectactaţi unii cu alţii, având relaţii bune, apoi veţi realiza că această interconexiune este un sentiment special, un miracol care este capabil să creeze ceva.

La urma urmei, bunele relaţii nu sunt numai pentru a vă ridica moralul, ele vindecă, vă dau un punct de vedere diferit asupra lumii şi asupra vieţii. Ele demolează toate problemele din jurul vostru, lumea începe, brusc, să devină mai lină şi totul este stabilit şi organizat. Viaţa va deveni mai uşoară, mai lejeră. De aceea, angajaţii moderni trebuie să fie învăţaţi despre bunele relaţii cu ceilalţi, apoi, în aceste bune relaţii, să dezvolte abilităţile profesionale.

Kab.tv, „Secrete profesionale”, 05.02.2013

Filed under: Criza, globalizare, Intrebare si Raspuns | Add Comment/Ask Question→

Părere (James Rickards, director general al Tangent Capital Partners) Sistemul monetar mondial este în cădere în drumul spre catastrofă,  spune James Rickards, senior managing director al Tangent Capital Partners. 

”Lumea a intrat deja într-un război valutar care a început în 2010, în urma programului de relaxare a Rezervei Federale”, spune el în jurnalul on-line Wall Street…

„Toate băncile centrale mari se relaxază” spune el. „În cele din urmă, mulţi bani se tipăresc şi asta va duce la inflaţie. Faza finală este prăbuşirea sistemului monetar internaţional – uneori mai repede, decât mai târziu.”

Atât în Statele Unite cât şi în Japonia băncile centrale încearcă mai degrabă să importe inflaţia, pentru a menţine economia lor, decât să încerce să stimuleze exporturile, printr-o monedă mai slabă, declară Rickards. „Ei sunt speriaţi de moarte de deflaţie. Ei au redus ratele, iar ultima măsură constă în deprecierea monezii lor.”

„Când sistemul monetar se prăbuşeşte, principalele puteri financiare se reunesc pentru următoarea planificare, spune el. Atunci când aceasta se va produce, fiecare naţiune trebuie să aibă suficient aur în raport cu produsul intern brut…Economia mondială poate să se descurce în acest an, dar problemele majore vor începe in 2014, susţine el.”

Comentariul meu: Dacă nu există suficientă forţă politică, ei vor limita oferta de bani la nivelul rezervelor de aur şi lumea se va recupera! Lucrul principal este să aibă grijă de pâinea zilnică şi educaţie integrală pentru toată lumea. Dacă în trecut preocuparea era educaţia populaţiei, de data aceasta este sistemul de învăţământ. Educaţia nu înseamnă doar înţelegerea noilor condiţii ale comunităţii integrale internaţionale, ca o familie, dar este, de asemenea, schimbarea personală a fiecăruia, astfel încât oricine poate deveni un membru al comunităţii.

Filed under: Criza, globalizare | Add Comment/Ask Question→