Michael Laitman pe Times of Israel: “Este mai bine să nu ai deloc așteptări?”

Este doar o zi în care stăm aici jos,

Și tot câștigul pe care îl obținem este durere și vai,

Apoi, lăsând nerezolvate ghicitorile vieții noastre,

Și împovărați de regrete, trebuie să plecăm. …

O, rasă neluminată a omenirii,

Eşti un nimic, construit pe vânt gol!

Da, un simplu nimic, plutind în abis,

Un gol în faţa ta și un gol în spate!

(Omar Khayyam, Rubaiyat, #3 și #424).

Omar Khayyam, un om care s-a adâncit în căutarea sensului vieţii, a ajuns la concluzia că tot ceea ce a prețuit și pentru care a trăit cândva, nu e nimic. Realizarea lui răsună în întreaga sa operă și evidențiază inutilitatea eforturilor sale.

Când extindem această perspectivă pentru a cuprinde orice persoană, s-ar putea argumenta că recunoașterea neantului inerent al vieții este o tragedie semnificativă. Cu toate acestea, ne oferă de asemenea o pregătire mentală, înțelegerea faptului că fiecare călătorie are un început și un sfârșit, și în cele din urmă totul este într-adevăr nimic.

Deci, ce este atunci acel „ceva”? Se rezumă la a trăi în conexiune pozitivă între noi, recunoscând colectiv că adevăratul sens al vieții constă în acceptare. Dacă acceptăm circumstanțele date, devenim mulțumiți de viața noastră.

Dar dacă persistă dorința de mai mult? A dori mai mult nu este un scop virtuos. Esența vieții umane constă în înțelegerea limitelor sale, reconcilierea cu ele și nu cerința pentru mai mult pentru noi înșine. Este vorba despre a încerca să-i ajuți pe alții, să accepţi în schimb ajutorul și prin urmare, să exişti.

Bucuria și fericirea apar ca produse secundare ale acestui tip de existență. În cele din urmă, ajungem să realizăm că este inutil să ne așteptăm la ceva mai mult de la viață.

Unde se încadrează Creatorul, adică Forța superioară a iubirii și dăruirii în această imagine? Îl găsim pe Creator în satisfacția pe care o obținem din mângâierile pe care le dobândim în existența noastră măsurată și limitată. Recunoașterea și acordul cu planul Creatorului, fără a cere mai mult, devine atunci sursa noastră de bucurie.

Când recunoaștem limitările vieții, le îmbrățișăm și găsim mulțumire în simplitatea existenței, descoperim adevărata împlinire. Creatorul deci, este prezent în acordul cu circumstanțele date și în respingerea cererilor suplimentare.

Filed under: Spiritualitate | Add Comment →