Întrebare: Ma pot motiva să ma unesc cu prietenii prin teama de suferinţă, care va veni în viitor?

Răspuns: Suferinţa nu afectează punctul din inima! Ea afectează dorinţa mea egoista,”măgarul” meu! Dar aceasta nu afectează umanul din mine, punctul meu din inimă. O persoană poate avansa spiritual doar prin avansarea din proprie voinţă.

Prin urmare, dacă nu dezvolt aspiraţia interioară să avansez, în sensul că doresc să construiesc un loc de depozitare pentru Lumina superioara cu ajutorul grupului, atunci evoluez ca un animal, care este pe cale sa fie „lovit”, prin suferinţă. Aceste lovituri ma fac sa contemplu: de ce cad ele peste mine, ce am facut pentru a le merita şi de ce? Apoi voi începe, probabil, sa-mi conectez punctul din inima cu ceilalţi.

Întrebare: Dar cum sa sperii umanul din mine, aşa incat sa-l am pentru avansare?

Răspuns: Dacă brusc auzi la radio că ţara noastră este pe cale să fie acoperita de un nor radioactiv, „animalul” tau ar începe sa se agite la o astfel de veste tragica. Şi tu poţi primi ceva similar de la grup.

Cu toate acestea, nu vorbim despre ceea ce se va întâmpla cu noi, pentru că nu avansam prin calea fricii. Dorim să avansam, devenind conştienti de importanţa scopului spiritual. Importanţa scopului este destul de virtuala, intangibila, şi depinde de modul cum o infatisam in interior. Dacă continuam imaginarea scopului ca fiind din ce în ce mai solemn, atunci vom avansa în conformitate cu asta.

Cu alte cuvinte, eu sunt ca un iepure care fuge după un morcov, care este tinut in fata lui de o sfoara. Mai mult decât atât, un om în mine tine atât morcovul cat şi sfoara, în timp ce „animalul” il urmăreste.

Din lecţia Scrieri de Rabash, pe 3/18/2011

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce ar trebui să fac dacă sunt nerebdător să fiu corectat dar nu sunt pregătit să primesc această corectie de la Creator?

Răspuns: Acestea sunt stările prin care ne trece drumul. Când venim prima dată la Cabala, nu înţelegem unde ne aflăm, câtuşi de puţin; suntem conduşi de gena de dezvoltare interioară (Reshimo) ce se mişcă precum o particulă încărcată electric într-un câmp electromagnetic şi ne aduce într-un loc unde putem atinge un oarecare echilibru temporar.

Astfel ne mişcăm înainte în câmpul de forţă şi sfârşim în grup, sursa luminii. Nu înţelegem încă de unde am venit; simţim doar că am găsit ceva foarte interesant şi am vrea să ştim mai multe despre asta. Dar o persoană nu realizează încă ce i se întâmplă şi ce este acest loc unde se află.

Toată umanitatea evoluează treptat de-a lungul istoriei sale pământeşti, şi din generaţie în generaţie dorinţele noastre se dezvoltă. Iar acum am ajuns la încarnarea noastră ultimă, cea crucială. Cu toate astea înainte nu am înţeles ce se întâmplă cu noi. Numai azi, pentru prima dată, ne apropiem de realizarea sufletului nostru.

Cu toate astea o persoană se rătăceşte si nu pricepe ce se întâmplă cu ea. Nu înţelege că se află într-un proces foarte lung si unic prin care toată umanitatea trece: sunt cei care merg înainte şi cei cărora nu le-a sosit încă timpul dar va veni acest moment şi pentru ei. Oricum munca adevărată începe atunci când o persoană înţelege că trebuie să lucreze pentru a se uni cu prietenii.

Şi atunci va descoperi numeroase obstacole pe care nu şi le poate justifica. Alege să se predea acestui curent de duşmănie faţă de ceilalţi  în timp ce trece printr-un şir nesfârşit de afirmaţii şi calcule. Acesta este cel mai problematic moment în care mulţi se împotmolesc şi renunţă – până data viitoare când vor primi încă o oportunitatea, în câţiva ani sau poate în viaţa viitoare.

Nimeni nu o poate evita asta din moment ce sufletul trebuie să ajungă la corectare, şi nu are nimic de aface cu dorinşele unei persoane. Ce poate face este să realizeze ce libertate are, adică să îşi facă corecţia acum sau la un moment dat în viitor.

De aceea munca adevărată începe când simţim repulsie faţă de grup. Şi din momentul ăsta  succesul  unei persoane depinde de cât de bine înţelege că asta este doar un joc ce este jucat de sus şi nu o realitate.

Nimic nu este real în legătură cu viaţa noastră; chiar şi viaţa asta este doar un joc. Şi cel mai serios joc este atunci când simte respingerea şi ura faţă de un anumit prieten cu care îi este destinat să atingă unitatea şi să intre în spiritualitate împreună.

Aceşti prieteni ce se adună cu el în grup sunt părţile sufletului său, cele mai apropiate faţă de el. Şi îi este dat să simtă ură faţă de ele pentru ca el să ceară să fie unit cu ele de către Creator. Şi aceasta este unitatea unde îl va găsi pe Creator cu adevărat.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de cabala 3/25/2011, Scrierile lui Rabash

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→