Daily Archives: 13 mai 2011

Viaţa este schimbare

Întrebare: Cum e posibil să obţii adevărata realitate ca „cercetător” când toate ustensilele de măsură continuă să se schimbe?

Răspuns: Ce diferenţă este dacă eu studiez lumea care se schimbă tot timpul, în timp ce eu nu, sau lumea care este constantă, în timp ce eu mă schimb în permanenţă? Dacă nu ar fi schimbări eu nu aş fi capabil să spun nimic despre lume fiindcă nu aş avea mijloace de măsură. De fapt, măsurarea este posibilă numai între doi parametri schimbători, pe baza relaţionării lor unul faţă de altul.

Determin o relaţionare între ei şi aceasta devine o unitate de măsură pentru mine. Apoi folososec în continuare această unitate de măsură. Sunt doi parametrii inegali unul faţă de altul, două puncte în spaţiu. Măsor relaţia dintre ei şi astfel determin diferenţa dintre ei, apoi accept asta ca unitate de măsură. De exemplu: un grad de temperatură sau zece centimetri. Apoi folosesc această unitate de măsură pentru a măsura tot ceea ce apare pe parcurs.

Încep prin a spune că am găsit un anume fel de diferenţă. Apoi folosesc asta ca bază şi continui să măsor toate diferenţele dintre proprietăţi, forţe, loc în spaţiu, şi dorinţe. Nu contează între ce si ce, dar totdeauna măsor diferenţa, schimbările. Dacă nu sunt schimbări nu e nimic de măsurat, pur şi simplu pierd toate senzaţiile.

Dacă nu s-ar întâmpla nicio schimbare acum, lumea mi-ar apărea imobilă. Aş muri şi aş pierde toată înţelegerea, senzaţiile şi sensibilităţile, ca şi cum nu ar exista nimic.

Viaţa noastră nu este o experienţă a unei stări ci o senzaţie a schimbării de la o stare la alta. Şi dacă schimbările dintre stări sunt numite viaţă, rezultă că am două forme de viaţă: o viaţă a schimbărilor din afara mea, şi o alta a schimbărilor din interiorul meu.

Dacă presupun că viaţa merge mai departe şi schimbările sunt în afara mea, atunci aceasta este viaţa în această lume. Viaţa în care schimbările sunt în interiorul meu se cheamă viaţă spirituală, viaţa lumii viitoare. Viaţă înseamnă totdeauna schimbare; totul depinde de unde o observ.

Partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala 5/10/2011 „Talmud Eser Sfirot”

310 lumi ca recompensă pentru tine

Talmud Eser Sfirot, vol 1 part. 1 „Histactut Pnimit”, paragraful 7: Înţelepţii noştri au spus „Creatorul a destinat ca moştenire fiecărui merituos (drept) 310 lumi”…

Este ca şi cum cineva îi spune prietenului său, „munceşte cu mine pentru un minut, şi în schimb îţi voi da toate plăcerile şi comorile din lume pentru tot restul vieţii tale”.Într-adevăr nu există niciun cadou ca acesta, atâta timp cât recompensa este absolut incomparabilă faţă de muncă; fiindcă munca este în această lume, una trecătoare, fără valoare, comparativ cu recompensa şi plăcerea în lumea eternă.

Întrebare: Deci este recompensă după moarte, sau nu?

Răspuns: După care moarte? Dacă trupul animal moare, este îngropat. Dar dacă dorinţa egoistă moare, atunci nu este sfărşitul. După asta trebuie să „reînvie din morţi” – dorinţa  moartă.

Întâi trebuie „îngropată” dorinţa egoistă, să se citească o rugăciune de comemorare peste ea, (Kadiş), să fie binecuvântat Creatorul pentru faptul că egoismul meu a murit. Eu spun, „Tu ai omorât dorinţa mea egoistă şi eu îţi sunt Ţie foarte recunoscător pentru asta! Acum lasă munca să continue. Să înviem ce e mort şi să-i dăm intenţia de dăruire!”

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala 5/12/2011 „Talmud Eser Sfirot”

Crescând după propria lui voinţă

Întrebare: Când lucrez în grup şi caut conexiunea cu reţeaua comună, îmi folosesc simţurile. Devin simţurile mai sensibile facilitând formarea unui al şaselea simţ spiritual?

Răspuns: Noi percepem lumea cu simţurile noastre animalice pentru ca astfel să fim eliberaţi de spiritualitate, în amândouă manifestările, şi pozitivă şi negativă. Într-adevăr, înclinaţia rea, este la fel de spirituală ca şi cea bună. Amândouă sunt forţele Creatorului. Situaţia a fost anume aranjată în aşa fel ca să ne permită să fim eliberaşi de spiritualitate şi să ne dezvoltăm independent.

Aceasta este faza preparativă, destinată nouă pentru a ne pregăti un punct independent. După aceea, când trecem peste Mahsom în spaţiul spiritual, această independenţă se va manifesta în noi preluând calitatea Creatorului, forma Lui. De aceea omul se numeşte „asemănător” Creatorului.

Cât despre percepţia noastră actuală prin simţurile animalice, ea este mai degrabă pregătire, pentru a se asigura că vom deveni independenţi de Creator. După revelarea în practică a faptului că totul vine de la El, putem întoarce asta înfluenţându-ne noi înşine propria voinţă, şi nu pentru că natura ne forţează să facem asta.

Este scris: „Nu contează cât de mult unul se înalţă peste ceilalţi, înclinaţia rea se va înălţa peste el”.Totdeauna ne-a fost dată o dorinţă în plus de a rezista, de a ne sustrage, şi de a ne menţine cu încăpăţânare poziţia în faţa Creatorului. În caz contrar, ne-am „topi” pur şi simplu în spiritualitate, pierzându-ne tocmai esenţa.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 5/12/2011 „Pacea în lume”