Întrebare: Chiar dacă intenţia mea este egoistă, dacă încep să mă gândesc la binele celorlalţi şi  îmi doresc să fie bine în lume, se poate asta considera deja o acţiune?

Răspuns: Desigur. Chiar crezi că dând o bucată de pâine celui sărac este o acţiune? Asta nu conduce decât la existenţa a şi mai mulţi oameni săraci în lume.

Acţiunea ta este să atragi Lumina. Ea, şi nimic altceva, te întoarce la Sursă. Atunci, la ce altceva să te gândeşti? Mai ales în vremea când întreaga lume este în necaz şi în pericol. Noi nu avem nevoie decât de Lumină. Lipsa Luminii este motivul războaielor, crizelor, catastrofelor şi a altor probleme.

Mai precis, lipsa acţiunilor bune din punctul de vedere al Luminii, trezeşte necazuri în cele patru faze de dezvoltare – mineral, vegetal, animal şi uman. Răul de care ne lovim este o  proiecţie a lipsei Luminii.

Pedepsirea nu vine de Sus. Dacă trebuie să primesc o anumită răsplată, aceasta este revelarea Creatorului, similitudinea şi alipirea la El, iar eu nu fac asta, aşa că experimentez golul creat ca pe o pedeapsă, sau ca pe o lipsă de bunătate. Şi vice versa, obţinând acest lucru, mă voi simţi recompensat.

Deci eu simt recompensa sau pedeapsa în aceleaşi dorinţe. Dacă mă corectez şi îmi umplu dorinţa, este recompensa, dar, dacă nu mă pot corecta şi deci să-mi umplu această dorinţă, atunci aceasta este pedeapsa. Nu există nicio pedepsire de Sus. Nu primesc o fărâmă peste ceea ce mi-am pricinuit mie însumi. Eu mi-am creat propria pedeapsă.

De aceea, eu am o singură sarcină – să atrag Lumina. Mai ales astăzi, având în vedere tot ceea ce se întâmplă şi se acumulează în lume. Nu există niciun alt mijloc.

Eu sunt în permanenţă în legătură cu oameni care sunt „ în cunoştinţă”, şi citesc tot felul de articole, vizitez website-uri şi urmăresc ziarele, dar nu văd nicio soluţie oferită undeva. Ei nu pot oferi nimic şi nici măcar nu vor să se gândească la asta pentru că nu au nici cea mai firavă conexiune cu corecţia.

Nu mai departe de ieri, vorbeam despre asta cu un scriitor renumit şi el nu a spus nimic, a evitat să răspundă. Asta indică o lipsă de sensibilitate, o lipsă de înţelegere a corecţiei.

„Lumea este rotundă şi noi trebuie să ne unim” spun oamenilor. „Adevărat, şi noi acţionăm în aceeaşi direcţie”, îmi răspund. Oamenii nici măcar nu realizează că în realitate merg în direcţie opusă. Până la urmă, fiecare persoană îşi întăreşte propriul partid sau mişcare. Nu există nimeni cu care să vorbeşti.

De aceea, noi trebuie să ne creăm condiţii în rândul nostru pentru ca forţa pozitivă să poată curge. Numai atunci valurile ei se vor revărsa peste întreaga lume. Nimic altceva nu ajută. Noi nu depindem de ceilalţi dar trebuie să-i ajutăm şi astfel, mai târziu, oamenii vor putea prinde repede aceste valuri, vor înţelege mesajul lor şi vor simţi că vin de la noi.

Materialele trebuie diseminate înaintea timpului, dar în esenţă, sursa acestor valuri este în noi.  Pentru asta, cel mai important lucru este să ne unim, să fuzionăm unii cu alţii din ce în ce mai mult.

Eu îmi pun mari speranţe în următoarele Convenţii. Ele sunt mijlocul prin care trebuie să aducem la viaţă unitatea, consolidarea şi grija reciprocă pentru lume şi pentru corecţia noastră care va ajuta lumii.

A venit vremea pentru Creator să devină dezvăluit în creaturi. Mijlocul e simplu şi ne e la îndemână. Tot ce avem de făcut este să-l folosim. Noi cerem lumii să se trezească, dar noi înşine, suntem treji?

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 5/17/2011 „Pacea în lume”

Filed under: Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum trebuie să-şi clarifice cineva comportamentul în relaţia cu grupul? Să vorbească cu ei, să acţioneze împreună, sau să fie în acelaţi loc fizic?

Răspuns:  „Totul se clarifică în gând” şi nimic nu poate fi văzut în afară. Omul poate părea indiferent, chiar nepoliticos, nerăbdător, fără să-şi exprime o atitudine bună faţă de ceilalţi. Poate aşa are el caracterul, sau se preface cu scopul de a nu slăbi eforturile sale interne mari.

Omul trebuie să caute imaginea internă a grupului, locul unde există toate dorinţele lui, gândurile, idealurile, speranţele comune, şi să se agaţe de ea. Judecând după manifestările externe îţi va fi poate greu să accepţi grupul. Va veni mai târziu, când vei înceta să mai dai atenţie la extern fiindcă „iubirea acoperă toate păcatele”.

Tu vii în acest loc fiindcă oamenii adunaţi acolo au puncte în inimă, aşa că, apropie-ţi aceste puncte interioare.

Din partea întâi a Lecţiei zilnice de Cabala 5/15/2011 „Scrierile lui Rabaş”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Intrebare: Ce forte se opun ca rugaciunea mea sa se ridice la Poarta Lacrimilor?

Raspuns: Inainte de toate, nu avem loc de intoarcere cu exceptia fortei colective a grupului deoarece aici este locul in care se afla Creatorul. „Poarta lacrimilor” inseamna ca spargem egoismul si ne unim ca unul.

Aceasta stare este vazuta ca „Poarta Lacrimilor” pentru ca atunci cand ajungi la ea (daca intr-adevar ajungem la un astfel de stadiu) primim forta de a cere si de a plange, deoarece suntem uniti intr-un singur vas si o singura dorinta. Slabiciunea noastra si lipsa sperantei ne conduc spre un plans numit „lacrimi”, si atunci „Poarta” se deschide in sfarsit.

Dar asta se intampla doar atunci cand unitatea este obtinuta  si unificarea incepe la mijlocul grupului. Deci, nu conteaza unde te afli, in Detroit sau in alt loc. Starea in care iti doresti sa te legi de ceilalti pentru a ajunge la dragoste dar nu o poti primi, se numeste „Poarta Lacrimilor”.
Din  Lectia 8, Conventia WE!4/3/2011

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Scrierile lui Rabash, Shlavei HaSulam (Treptele Scarii), Articolul „Care este temelia pe care Kedusha (Sfintenia) este construita”: Cand construim o cladire in corporalitate, vedem ca toti cei care vor sa construiasca o cladire la inceput sapa o fundatie, iar peste fundatie construieste cladirea. Sapand fundatia vedem ca ar trebui sa facem diferenta intre o cladire cu un etaj sau o cladire cu multe etaje. Astfel,  adancimea fundatiei trebuie sa fie proportionala cu numarul de etaje al constructiei. Fundatia nu se sapa intr-o zi. Mai degraba in fiecare zi se sapa pentru a putea fi mai adanca, astfel incat sa poata fi construita o cladire inalta.

Aceeasi ordine se aplica si in spiritualitate…Si ce inseamna a sapa in spiritualitate? Este o deficienta, o deficienta care iti sapa in inima, deoarece inima este numita „dorinta”, inima este numita Malchut, inima este numita „pamant”, „sol”. … Cu alte cuvinte, inainte sa ne apucam sa construim, prima data trebuie sa sapam in pamant, si sa scoatem afara tot ce se gaseste in acel loc in care sapam.

Pentru ca creatura sa invete conditiile care i-ar permite sa se asemene Creatorului si sa inteleaga scopul creatiei, trebuie sa isi includa siesi toate proprietatile Creatorului, una cate una. De aceea toate proprietatile Creatorului si toate proprietatile creaturii sunt incluse una in alta si se contopesc atat de bine incat creatura ramane fara o „inregistrare” (impresie) a ceea ce inseamna sa fie similara Creatorului. Asta se obtine prin spargerea care se intinde de sus in jos, in profunzimea dorintei, de la zero pana la al patrulea nivel.

In felul acesta are loc amestecul  proprietatilor Creatorului si creaturii in forma opusa scopului. Aceasta forma contine toate detaliile care sunt absolut opuse scopului final, starii complet corectate. Aici, creatura, „omul”, apare, si va trebui sa devina similar Creatorului in viitor. Din acest stadiu, el incepe sa urce singur pentru a ajunge la Creator, adevarata calitate a daruirii. In acest fel, omul avanseaza de la inceputul creatiei pana la completa, finala corectie.

Totul este construit pe dorinta de a se bucura, materia creatiei. Cu cat mai mult o folosim, cu atat mai mult putem construi, insemnand ca pentru inceput trebuie sa sapam in acea dorinta de a ne bucura si sa simtim cat de mult este opusa Creatorului. Asta inseamna sa sapam in ea la mare adancime si sa nu ne fie teama sa ii vedem latura opusa. Este un sentiment neplacut si de obicei aduce suferinta. Pentru ca, descoperim latura opusa starii de bine.

Apoi ajungem la necesitatea corectiei si incepem sa cerem Luminii, proprietatea Creatorului sa corecteze proprietatea creaturii. Asta inseamna ca „construiesti o cladire”. In orice caz, oamenii nu pot construi singuri, Lumina construieste. Noi trebuie sa dam vasul, dorinta si sa exprimam cererea noastra concret. Daca intelegem si cerem exact ce avem nevoie pentru a urca inca un pas, inca un „etaj”, Lumina vine si construieste. In felul acesta noi avansam.

Fundatia care este folosita pentru structura spirituala este dorinta de a ne bucura, senzatia de stare opusa Creatorului. Cu cat mai mult sapam, cu atat mai mult urcam.
Din prima parte a  Lectiei zilnice de Cabala 5/13/2011, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Intrebare: De ce am avut nevoie de toti acesti mii de ani de dezvoltare, reincarnari si suferinte, daca schimbarea majora are loc abia acum?

Raspuns: Dorinta de a primi placere se presupune ca trece prin toate aceste stadii si la fiecare din ele, nu conteaza cat de mic, iei o decizie constienta, cum ar fi ca starea curenta este rea si trebuie sa iti continui calatoria, sa adaungi inca un gram de dorinta, sa urci inca un milimetru mai sus catre noua calitate.

La fiecare nou grad, totul pare a fi bine, dar cateva momente mai tarziu din nou iti lipseste ceva, iar ceva nu-i in regula. Inca ceva rau se dezlantuie, cu o asemenea forta ca nu-i poti face fata.  La inceput totul a fost grozav, iar acum ma omoara, iar eu trebuie sa mai urc inca un pas.

Astfel, urcam o multime de pasi, incantati la inceput si franti de durere spre sfarsit. Fara aceste trairi, nu experimentez contrastul dintre Lumina si intuneric si nu obtin vasul construit din aceste aspecte opuse de perceptie. Fara acest vas, nu am cu ce sa ma intorc spre Lumina Infinitului.

Astfel, trebuie sa trec toata aceasta cale, sa urc mii de pasi, sa fiu absorbit de placerea sau de oroarea fiecaruia din ei. Astfel ajungem la ultimul pas al scarii, si chiar si acum, in stadiul de daruire si dragoste, inca mai cadem, la fel cum a facut si Rabbi Shimon, care s-a transformat intr-un „negustor ambulant” inainte de corectia finala.

Ce fel de stadiu este asta? Unde a cazut? La cea de-a 124 treapta, cea care o precede pe ultima, el a descoperit ca este cea mai rea treapta dintre toate, unde s-a simtit ca si „Shimon de la piata”. Si atunci, odata ce a experimentat diferenta fata de ultima treapta, a urcat spre perfectiunea finala.

Cu cat mai mult ai urcat, cu atat mai rau te face sa te simti stadiul actual, deoarece devine un pas intermediar pentru urmatorul. Acest grad actual este atat de rau incat nu-i mai poti face fata. La sfarsit, trecand prin toate impresiile pozitive sau negative, te ridici mai sus. Cele negative alcatuiesc adancimea vasului tau, in timp ce cele pozitive devin raspunsul tau fata de daruire si in felul acesta obtii vasul complet.

Speram la un anume „salt”, dar nu exista nici unul. Un copil de un an nu poate face un pas si sa fie de cinci ani. Poate el sari peste procedeul lent, gradual de crestere? I-ar lipsi acesti ani pierduti din viata. Perceptia sa in toate domeniile din viata ar fi distorsionata. Pregatirea vasului este necesara si nu poate fi evitata.

Din partea a 4a a  Lectiei zilnice de Cabala 5/13/2011, “Libertatea”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Care este înţelesul „necesitatăţii”, de care trebuie tot timpul să avem grijă?

Răspuns: Necesitatea pentru mine este să simt tot timpul conexiunea cu Lumina care mă ghidează, aşa cum un adult ghidează un copil cu mâna. De aceea doresc să fiu conectat cu Lumina, ca să simt permanent cum mă ghidează mai departe.

Îţi aduci aminte cum erai dus de mână de mama ta? Lasă Lumina să te conducă în acelaşi fel!

Din prima parte a Lecţiei zilnice de cabala 5/15/2011 „Scrierile lui Rabaş”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: La ce trebuie să ne concentrăm, pentru a descoperi conexiunea în dorinţa noastră comună?

Răspuns: Toţi trebuie să lupte să vizualizeze cât de bine poate grupul (lumea şi/ sau, pe ei înşişi) c şi să intre în el:  în locul, fără corpuri fizice cci numai dorinţe care-L vizează pe Creator. Omul vede cum aceste dorinţe sunt conectate mutual într-un singur sistem, doreşte să fie în el, dar încă se simte deoparte. Ei sunt toţi legaţi în timp ce el încă nu e.

Apoi, în funcţie de abilităţile lui de a le dărui, el roagă şi cere de la ei să-l influenţeze ca raspuns şi să-l includă, să-l ia şi pe el înăuntru. La fel ca atunci când se dansează în cerc şi laşi pe unul din afară să intre. Faci loc pentru el şi el se alătură. Asta înseamnă să primeşti susţinere de la grup.

Depinde de cât de tare a cerut asta şi a dorit să fie inclus în grup, cât să ia putere, dorinţa şi gândurile de la grup  şi cât de mult vrea el să-şi înlocuiască propriile gânduri şi dorinţe cu cele ale grupului, nelăsând nimic din el însuşi şi, ca urmare, anulându-se pe sine. Şi, în loc să aibă propriile gânduri şi dorinţe, el primeşte ceva de la grup, noi spunem că a câştigat spiritualitate.

Apoi, în grupul în care el a intrat, el doreşte să descopere forţa colectivului care îl umple şi îi conectează. Această forţă trăieşte între ei, este iubirea mutualî şi conexiunea. Omul doreşte să se afunde în forţa cere leagă împreună toate părţile dorinţei comune. Aceasta este privită ca angajamentul lui la adeziunea cu Creatorul, când el primeşte mintea şi senzaţiile nivelului superior.

Făcând aşa, el nu se anulează pe sine, însă începe să se experimenteze pe sine ca nou, născut mulţumită faptului că s-a anulat pe sine, a primit gândurile şi dorinţele de la grup, a obţinut conexiunea şi în interiorul lui a simţit o forţă vitală, Lumina. Asta înseamnă că acum, vasul (Kli-ul) şi Lumina sunt noi, spirituale.

Aceştia sunt paşii pe care trebuie întâi să-i faci.

Din Lecţia 8 de la Convenţia We! 4/3/2011

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Când îţi citesc cărţile simt revelaţia unei noi lumi. Însă, imediat ce le termin, îmi amintesc doar de mine însumi. Cum să păstrez senzaţia pe care o am în timp ce citesc cărţile?

Răspuns: Nu ai nevoie să-ţi aminteşti nimic ci mai degrabă să uiţi  şi e minunat că o faci! De alfel, dacă nu uiţi, o să te comporţi după cum am scris eu acolo în cărţi, după mintea şi sentimentele mele. Dacă citeşti mult şi repeţi ceea ce ai citit, şi încă uiţi, tu acumulezi propriile tale senzaţii interioare. Tu trebuie să faci asta şi asta este realizarea ta.

Cu cât uiţi mai mult cu atât mai bine. Omul trebuie să iasă de la lecţie şi să nu-şi amintească nimic, fiindcă înţelepciunea Cabalei nu este ca alte ştiinţe din lumea noastră care cer memorizare. Când am învăţat la Universitate, trebuia să-mi amintesc din cunoştinţe şi să le demonstrez la examene. În Cabala, examenul testează ce am construit în interiorul meu ca rezultat la ceea ce am citit şi am auzit.

De aceea, recomand cu tărie ca fiecare să aibă un set complet de cărţi. Citiţi acasă, în timp ce călătoriţi cu autobuzul sau cu trenul, în timpul pauzei de masă, de câte ori aveţi oportunitatea să deschideţi o carte. Prin ea, vă conectaţi la rădăcina spirituală.

Din Lecţia 8 de la Convenţia We! 4/3/2011

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Când începem să studiem înţelepciunea Cabalei, credem că de la început o să fie uşor şi că în continuare ne va oferi o sursă extraordinară de inspiraţie. Dar cu timpul, trebuie să începem să săpăm mai adânc în interiorul egoismului nostru, iar dupa asta, experienţa devine neplăcută.

Trupul nu prea vrea să se scoale dimineaţa pentru lecţie, mergi la studiu, neglijează odihna, gândeşte şi simte că eşti departe de spiritualitate şi nu vrei să te uneşti cu ceilalţi, să ai grijă de altruism când tu ştii doar să primeşti.

Astfel începem să experimentăm „fundaţia gropii” săpată în inimile noastre. Mai târziu, totul depinde de cât de adânc putem ajunge în egoul nostru. Acest lucru poate fi făcut cu ajutorul mediului fiindcă omul nu o poate face singur. Nu are importanţă cât este de neplăcut şi cât de mult doare egoismul, el, sau ea, vor dori să ştie cât de opuşi sunt dăruirii (altruismului) neavând niciuna din proprietăţile ei. Şi din disperarea omului, din toate căderile şi din lipsa de inspiraţie, el va avansa.

Asta înseamnă că fundaţia pe care construim structura spirituală nu este plăcută. Este un „abis” gol săpat în inima, este săparea în „pământul” propriei noastre dorinţe, întunericul, realizarea egoismului nostru, a opoziţiei la dăruire. Şi numai acela care este capabil să suporte  şi dorşte să muncească atât de metodic construindu-şi el însuşi în jur mediul de susţinere, va avea puterea necesară şi nu se va teme să sape adânc în el însuşi şi astfel să meargă mai departe.

Prin asta el îşi va stabili fundaţia peste care va fi capabil să-şi ridice clădirea, înţelegând prin intermediul grupului, el va cere Lumina Reformatoare care va construi pentru el. Cu cât va săpa mai adânc în el cu atât casa se va putea ridica. După cum a fost scris „Creatorul face ceva împotriva la altceva”.

Începem de la starea „zero” şi mai întâi facem un pas în jos, mai târziu ne ridicăm un pas. Apoi coborâm doi paşi şi îi urcăm înapoi. Şi astfel trecem prin toate fazele: 0-1-2-3-4, până când, la sfârşit, ajungem la finalul corecţiei având sub noi patru „exilări” şi patru „răscumpărări”.

Acum am atins ultima stare a exilului, de acum înainte se întinde în faţa noastră ultima şi totala răscumpărare.

Din partea întâi a Lecţiei zilnice de Cabala 5/13/2011 „Scrierile lui Rabaş”

Filed under: Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Fiecare din noi simte ca este special si unic, ca si cand ar fi singurul care exista in lume si lumea intreaga este facuta pentru el. Pe masura ce generatiile se dezvolta, fiecare persoana are mai multa atitudine, egoismul creste si cere persoanei sa fie mai individualista si sa simta ca este centrul lumii. Invidia, teama si ingamfarea ne forteaza sa actionam intr-un fel in care ceilalti sa creada ca suntem mai mari decat suntem. Dorim doar sa aratam asta pentru ca nu avem de ales, pentru ca suntem prea lenesi, pentru ca in general pentru a obtine ceva trebuie sa ducem o lupta fara sfarsit. In orice caz, dorinta si nevoia de afirmare deasupra tuturor inca arde in om.

Vedem ca doar senzatia de exclusivitate invita oamenii sa „urce unii peste altii”, sa calce unii peste altii, sa faca adevarate piramide umane cu cei mai mari in varf si cei mai mici dedesubt. Totul depinde de cat de mult o persoana isi apara exclusivitatea, la fel ca si conditiile si calitatile cu care s-a nascut si pe care le-a primit de la mediu in procesul de dezvoltare.

Intr-un fel sau altul, la sfarsit, oamenii obtin ceva in societatea umana doar folosindu-si  calitatea exclusivitatii lor. Aceasta calitate vine de la Creator. El este Unul si de aceea noi toti, cei care ne-am separat de dorinta comuna care a fost facuta de Creator ne simtim unici.

Suntem ca o imagine holografica in care fiecare parte contine intregul. Obisnuiam sa fim un singur suflet, similar Creatorului, dar spart apoi in bucati, iar acum fiecare din partile sale contine forma unica a sufletului comun, dar in forma opusa din cauza spargerii. Este o forma intreaga a sufletului initial ascuns in interiorul meu, si de aceea, presat de forta spargerii, simt intregul si cer lumii intregi si Creatorului sa fie la dispozitia mea. Ce sau cine poate fi la fel de important ca si mine?

Ca rezultat, individualitatea noastra in aceasta lume este construita doar pe calitatea de exclusivitate care se afla in fiecare persoana. Unde imi indrept dorintele, gandurile si abilitatile? La a deveni chiar mai unic si exclusiv. Fiecare persoana avanseaza pe aceasta cale conform fortelor sale, calitatilor, vitezei si asta in masura in care mediul il indeamna.

Cel mai important lucru este: in interesul cui imi folosesc „eul” meu, toate calitatile mele, si in general – exclusivitatea mea? Daca sunt unic in lume, atunci pentru cine actionez? O persoana ia decizia sa se corecteze singura folosindu-se ca mijloc de a servi lumea asa cum face Creatorul. Asta atunci cand devine uman, similar Creatorului, iar apoi lumea se transforma intr-un loc de intalnire inte Creator si creatie. Acolo ei se unesc si se contopesc unul in altul, ajutand toate sufletele.

De aici vedem ca aceasta calitate de exclusivitate poate juca un rol dublu: la inceput persoana doreste sa cuceresca lumea la fel ca si Napoleon si sa o foloseasca dupa bunul plac, in opozitie cu Creatorul, dar la sfarsit el descopera nevoia de schimbare si de obtinere a similaritatii cu Creatorul. Exclusivitatea poate fi folosita de asemenea pentru sine sau de dragul aproapelui. Asta este ceea ce determina locul unei persoane pe scara spirituala.

Din partea a 4a a  Lectiei zilnice de Cabala 5/17/11, “Pacea in lume”

Filed under: Egoism, Lectia zilnica - Niciun comentariu→