Monthly Archives: iulie 2013

O masă de încălzire

Baal HaSulam, „Pacea”: … atunci când toate problemele, muncile şi angoasele care vin peste noi de-a lungul timpului vor părea ca o gazdă care se dă peste cap pentru a pregăti un ospăţ măreţ pentru invitaţi. Şi le compară cu scopul anticipat care trebuie să se reveleze în final la ospăţ, la care oaspeţii iau parte cu multă încântare. De aceea, spune „şi judecata este adevărată, şi totul este pregătit pentru ospăţ”.

Deci, există o masă şi oaspeţii trebuie invitaţi. Oaspeţii trebuie să aibă un apetit sănătos, ceea ce înseamnă că trebuie să le fie foame şi să simtă o lipsă care este destul de mare încât să se potrivească cu dorinţa gazdei. Gazda a pregătit toul pentru ei, dar problema este că invitaţii nu pot fi indiferenţi în ceea ce priveşte masa, ci trebuie să vrea cu adevărat această umplere. Această dorinţă trebuie revelată în ei în mod independent, în funcţie de liberul lor arbitru.

Ştim cât poate fi de neplăcut să-ţi fie foame şi să nu se întrevadă nicio masă. Totuşi, nu trebuie să o vedem dinainte pentru că, prin asta, ne reducem apetitul şi am ajunge la masă fără pregătirea potrivită, fără o foame reală, ceea ce este cel mai important lucru.

Astfel, cel de jos trebuie să facă ceva pentru a se pregăti pentru masă. Este vorba despre o pregătire completă şi „abilă”. Nu este gazda cea care îl trezeşte pe oaspete, ci, mai degrabă, oaspetele însuşi, care se pregăteşte cu toate lipsurile necesare pentru a gusta cu poftă toate delicatesele pe care gazda le-a pregătit pentru el. Mai mult, oaspetele trebuie să mănânce de dragul gazdei şi nu pentru el însuşi.

Nu trebuie să ne folosim apetitul în mod natural. Nu trebuie să fim umpluţi cu plăcerile cu care egoul nostru este obişnuit. Mai întâi, trebuie să trecem printr-o serie de corecţii treptate, până când oaspetele se ridică la acelaşi nivel la care se află şi gazda. Aici nu mai este vorba despre o masă. Nu mai este pe primul loc, dispare. Spiritul lor este deasupra mesei şi independent de mâncarea care este servită.

Fiinţa creată trebuie să treacă printr-o serie de schimbări treptate în cadrul lipsei sale. Mai întâi, a tânjit după plăceri materiale mărunte doar pentru el însuşi, complet rupt de gazdă. În primă fază, era o nevoie de cel mai simplu model de plăcere şi suferinţă pentru a porni şi pentru a experimenta acest sentiment.

Mai târziu, totuşi, clarificarea este îndreptată spre un nivel mai înalt, şi nu doar pentru a primi gustări din partea gazdei care le serveşte. Relaţia noastră devine mai personală şi noi întrebări apar deasupra ideii de a da şi de a lua, şi noi straturi sunt revelate.

Doar oaspetele este cel care se dezvoltă, bineînţeles, până în momentul în care simte că trebuie să-i întoracă serviciul gazdei. Altfel, va muri de ruşine.

Apoi, se dovedeşte că problema nu este să anulezi de tot ruşinea, dar mai degrabă este foarte bine că o simt pentru că, datorită ei, pot să am sentimentul de dăruire faţă de gazdă şi să mă bucur de asta mai mult decât orice fel de mâncare aşezat pe masă. Indiferent de cât de mult este, este doar la nivelul Nefesh, şi şansa de a-i aduce mulţumire gazdei este deja la nivelul Ruach.

După aceea, primesc gustări de la gazdă, dar doar de dragul ei, şi acesta este deja nivelul Neshama.

Totuşi, simt efectul în mine, în timp ce adevărata dăruire trebuie să fie necondiţionată, pură şi fără nicio aşteptare a unei recompense. Vreau pur şi simplu să dăruiesc, să mă ridic deasupra oricărui efect al eforturilor pe care le-am depus. Am trecut pe tot acest drum şi acum nici nu vreau să ştiu că dăruirea mea ajunge la Creator. Cel mai important lucru este că El se simte bine, şi nu contează dacă nu ştie de la cine primeşte acest bine, dacă este de la mine sau de la alţii. Acesta este nivelul Luminii Haya.

De aceea, o dobândim independent de chestiunea de la masă, cu gustările, dintre gazdă şi oaspete. Aceasta este Lumina Yechida.

Urcând nivelurile dăruirii, o persoană ajunge la Creator.

În acest proces, doar oaspetele se schimbă şi lipsa pe care o dobândeşte devine lipsa lui autentică. Trebuie să fie rupt de gazdă pentru a-şi descoperi o nouă lipsă, în ciuda revelării Creatorului.

Problema noastră este să păstrăm punctul de rupere, acel „ceva din nimic”. Oaspetele se bazează pe acest lucru şi-l scoate în evidenţă din ce în ce mai mult, având în vedere că, fără acest punct, nu are dreptul să existe.

Masa şi toate Luminile şi vasele care sunt legate de El rămân doar până la sfârşitul corectării când revelăm gazda şi suntem în adeziune cu El.

 

Din partea a patra a Lecţiei Zilnice de Cabala, 19.07.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Dacă duşmanii mei mă vor încercui – inima mea nu se va teme!

Dacă duşmanii mei mă înconjoară – inima mea nu se va teme!

Dacă ridică un război împotriva mea – chiar şi atunci rămân încrezător!

(Psalmul 27)

Lucrul principal este de a constata că acest război este între două părţi ale universului. Pe de o parte, există întreg ego-ul uman, egoismul în mine. Pe de altă parte, există un grup, o societate, prin care primesc ajutorul Creatorului. Dacă în mine este trezită forţa răului: ea mă privează de forţă, mă tulbură şi mă amăgeşte, punctul meu din inimă simte că războiul este aprins cu răul meu. Apoi, alerg rapid să cer ajutorul grupului şi Creatorului care este ascuns în mijlocul lui, forţa dăruirii şi astfel, mă înarmez împotriva răului şi ridic un război împotriva egoismului meu.

Shamati, Articolul 42: Ce reprezintă Acronimul ELUL [1] în muncă

Prin urmare, trebuie să fie expulzat din Palatul Regelui, deoarece acceptarea Împărăţiei Cerului nu poate fi decât printr-o capitulare necondiţionată.

Totuşi, când spunem că nu este pregătit să-şi asume munca cu condiţia să fi existat o „formă de alb”, adică o zi de strălucire în timp ce, dacă munca se prezintă sub o „formă neagră” nu suntem de acord, o astfel de persoană nu are locul său în Palatul Regelui. Deoarece, nu sunt admişi să intre în Palatul Regelui decât cei care doresc să muncească în scopul de a dărui, nu dăm importanţă a ceea ce simţim pentru noi înşine în timpul muncii.

Dimpotrivă, chiar şi într-o stare în care vede o formă de negru, nu este impresionat de ea, dar nu doreşte decât  a vedea că, Creatorul îi dă forţa de a depăşi toate obstacolele. Aceasta înseamnă că nu cerem Creatorului să ne dea o formă de alb, ci să ne dea forţa de a depăşi toate disimulările.

   

În primul rând, răul meu este trezit, „un ajutor împotriva mea” (1). Apoi, nu am altă alegere decât a mă întoarce spre grup, în mijlocul căruia forţa luminii, forţa Creatorului (2) este ascunsă. Din acest motiv, corectez răul meu (3) şi transform întunericul negru în lumină albă.

Totul depinde de persoană. De fapt, nu există nici negru, nici alb, o persoană devine negru în alb şi alb în negru.

Pregătirea cursului zilnic de Cabala, 28.07.2013

 

Psalmii regelui David

Vă sugerez să citiţi Tehillim (Psalmii).

Păstraţi în minte că ei se aplică numai celui care-i citeşte, ei nu vorbesc decât despre ceea ce se petrece într-o persoană, despre proprietăţile sale, despre relaţiile personale între o persoană şi Creator şi nu despre obiectele sau evenimentele exterioare.

Credința deasupra rațiunii

Întrebare: Cum putem, cu adevărat, să avansăm în credinţa deasupra raţiunii?

Răspuns: Chiar dacă noi am ajuns să ştim că vom avansa la congres, am primit şi un alt mare plus. Acum noi nu credem numai în profesor şi în progresul nostru bun, dar înţelegem, în aceeaşi măsură, că în plus de asta, noi trebuie să avansăm mai mult în credinţa deasupra raţiunii.

Aceasta înseamnă că, graţie mesajului pe care l-am primit, putem avansa într-o credinţă mai mare. Dacă avansăm corect, vom întâmpina probleme mai mari, deoarece ego-ul ne va trage mai puternic înapoi şi apoi, va trebui să avansăm deasupra lui şi împotriva lui. Credinţa deasupra raţiunii înseamnă credinţa împotriva raţiunii.

Cum putem să avansăm împotriva raţiunii ?

Atunci când vom avansa în spiritualitate, fiecare nivel anulează nivelul precedent conform legii spirituale “a nega negativul”. De fiecare când creştem, devenim mai înţelepţi şi mai inteligenţi şi cunoaşterea noastră la nivelul următor este opusă cunoaşterii nivelului precedent.

Fiecare Partzuf este compus din zece Sefirot, de la Keter la Malchut. Malchut al părţii superioare devine Keter al părţii inferioare, adică schimbă de la atributele sale la atributele opuse. Totuşi, atunci când ne ridicăm, Keter de jos devine Malchut de sus şi devine astfel, contrariul.

Malchut este atributul recepţiei şi Keter este atributul dăruirii. Deci, de fiecare dată când urcăm, trebuie să transformăm recepţia în dăruire, în credinţa deasupra raţiunii. Când urcaţi la următoarele zece niveluri, deoarece Keter al vostru a devenit Malchut, este ca şi cum negaţi toate cunoştinţele voastre anterioare şi toate cele zece Sefirot pe care le aveaţi la nivelul precedent devin opusul şi sunt incorecte în starea următoare.

Este ca şi cum ai vorbi unui copil care vede lucrurile nivelului său, în timp ce voi îl vedeţi total diferit. Raţiunile şi acţiunile sunt diferite, chiar dacă vedeţi acelaşi rezultat. Credinţa deasupra raţiunii este credinţa contra raţiunii. Ea neagă mereu raţiunea precedentă şi voi trebuie să avansaţi împotriva ei, adică deasupra. Am cunoaşterea şi încă avansez conform credinţei.

Când Rabash mi-a explicat ce este “credinţa deasupra raţiunii”, el mi-a dat exemplul următor: Să presupunem că un prieten a împrumutat o mie de dolari de la un alt prieten şi vrea să-i dea banii înapoi. Când îi dă banii înapoi, reiese că este cu un dolar mai puţin în plic. Cel care a primit banii întrebă dacă prietenul a returnat toţi banii şi prietenul a spus că a făcut-o. Începe acum să se gândească cine are dreptate? Nu, dacă prietenul spune că este o mie de dolari, o accept ca o mie de dolari. Asta înseamnă că eu nu cred ceea ce văd, deoarece acum am ochii prietenului meu în locul propriilor mei ochi. Nu cred sentimentele mele şi ceea ce ştiu, avansez în “credinţa deasupra raţiunii”.

Ceea ce mi-a spus prietenul meu înseamnă vasele exterioare, atributele exterioare sunt mai importante pentru mine şi accept această informaţie ca fiind mai precisă, care este mai clară şi mai corectă decât a mea. Deci, dacă grupul decide ceva, o accept imediat şi chiar dacă este clar pentru mine că este mai puţin de o mie de dolari aici, o accept ca fiind o mie de dolari. Este un substitut pentru mine. În general, aceasta pare ilogic şi nerealist şi chiar este aşa.

Baal HaSulam spune că anumiţi oameni pot părea răi şi alţii drepţi în funcţie de atributele lor, atunci îi vom vedea în mod opus, unii oameni par bogaţi şi alţii săraci şi atunci noi îi vom vedea în mod opus, unii oameni par inteligenţi şi alţii stupizi şi apoi invers.

Totul depinde de noi. În lumea spirituală, schimbăm imaginea complet prin schimbarea atributelor noastre. Corpurile şi legăturile dintre ele sunt revelate într-un mod total diferit.

Astfel, credinţa deasupra raţiunii este mijlocul prin care avansăm şi urcăm pe scara spirituală. Nu putem face altfel! „Credinţa deasupra raţiunii” este credinţa opusă a ceea ce noi ştiam deja. Dacă noi nu avem credinţă contrar a ceea ce ştiam înainte, nu vom putea trece niciodată de la un Partzuf (stare), la al doilea, al treilea şi aşa mai departe. Astfel are loc tranziţia.

Dacă am primit mesajul şi sentimentul că suntem pe drumul corect în timpul ultimului congres şi profesorul nostru ne-a ghidat corect, deşi nu am crezut cu adevărat asta, avem o problemă acum. Deci, unde este credinţa noastră? Cum putem să închidem ochii şi să ignorăm ceea ce ştim ? Dacă noi nu o facem, vom avansa în mod egoist. Pentru prima dată, ni s-a dat o reală oportunitate de a câştiga următorul nostru nivel într-un atac “deasupra raţíunii”.

 

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 21/07.2013, Credinţa deasupra raţiunii

Să creăm o „boltă cerească” deasupra noastră

Fiecare nivel rezumă şi încorporează tot ce se întâmplă în interiorul lui. Constant, învăţăm de la noi înşine despre stările şi atributele prin care trecem, care se acumulează pas cu pas, iar apoi, ca o măsură, ajung la un stadiu în care zero devine unu, după care, ajung din nou la un stadiu în care unu devine doi, şi tot aşa. La fel se întâmplă şi cu noi.

Totuşi, când numărul unu sau numărul doi apare în mine, apare ca o sumă negativă a tuturor descoperirilor negative precedente deasupra cărora mă pot ridica, şi acum mă ridic desaupra tuturor, şi primul nivel pozitiv este creat pentru mine.

Astfel, trebuie să înţelegem că Creatorul nu ni se revelează niciodată cu uşurinţă. Ne forţează să ne schimbăm, şi apoi să-L simţim, ceea ce înseamnă că propriile noastre stări corectate vor fi simţite de noi ca atribute ale Creatorului.

Astfel, nu trebuie să ne uităm în altă parte, ci mai degrabă doar în noi înşine, să clarificăm unde sunt atributele care operează împotriva conexiunii şi care au fost create ca rezultat al spargerii sufletului comun. Le descoperim şi ne ridicăm mereu deasupra lor. Aşa avansăm. Asta înseamnă că iubirea acoperă toate greşelile făcute fără intenţie şi toate crimele, şi noi avansăm conform acestui principiu.

Acum, când ne aflăm într-o atmosferă bună ca aceasta, în care ne lipseşte grija reciprocă, în primul rând şi înainte de toate, trebuie să creăm o „boltă cerească” deasupra noastră, cum ar fi un mediu, un dom, care ne va cuprinde pe toţi, mereu conştienţi de faptul că trebuie să descoperim în noi opoziţia faţă de conexiune şi, permanent, să o depăşim.

Dacă acest lucru nu apare în noi, acesta este un semn că nu tânjim după conexiune, dar în momentul în care ne-o dorim cu adevărat, imediat simţim opoziţia. Asta pentru că în spiritualitate nu există oprire. Imediat, tot felul de perturbări vor fi adăugate ca stadii ale avansării.

Multe din sursele scrise vorbesc despre cum cabaliştii simţeau unii faţă de alţii ură. În Cartea Zoharului se spune că studenţii lui Rabbi Shimon simţeau o ură aşa de mare încât erau gata să se ardă unii pe alţii, un foc al urii ardea între ei.

Aparent, nu era nimic pentru care să se certe. Toţi erau săraci şi trăiau într-o peşteră mică. În legătură cu ce simţeau ei ură? De fapt, vroiau să ajungă mai aproape unii de alţii să-şi corecteze natura şi să descopere, prin asta, atributul dăruirii şi iubirii, Creatorul.

Astfel, marea forţă a mediului, grupul, un memento constant în ceea ce priveşte faptul că dacă grupul munceşte corect, atunci toate opoziţiile care apar printre noi sunt doar singurele noastre mijloace spre urcare spirituală.

Din cărămizi ca acestea, atributele corectate, se construieşte sufletul. Atributele respingerii sunt părţile sparte ale templului sufletului. Conectându-le, construim din nou acest Kli, vas, sufletul nostru comun.

Facem un efort să ne conectăm şi până la urmă descoperim răul din fiecare dintre noi: nu vrem să ne conectăm. Alături de asta, trebuie să simţim presiunea grupului astfel încât nu vom fugi de ostilitatea şi ura care apar în noi faţă de unii prieteni sau faţă de toţi prietenii. Sub presiunea din partea grupului, începem să tânjim după conexiune, care este opusă forţei separării. Astfel, presiunea grupului trebuie să fie puternică.

Tânjind după conexiune, începem să înţelegem că, nu doar că cerem presiunea grupului aici, dar cerem şi o putere mai înaltă, Lumina Înconjurătoare (Ohr Makif), şi astfel apar trei componente obligatorii: noi înşine, grupul şi Lumina Înconjurătoare. Cu ajutorul lor, problema este rezolvată şi noi ne conectăm.

Data viitoare, va fi la fel. Condiţiile pentru conexiune se transformă într-un început. Astfel, după conexiune, trebuie să căutăm din nou un motiv mai mare pentru care să ne conectăm, şi, din nou, primim respingere şi cădere, deasupra cărora ne ridicăm din nou şi mergem mai departe. Cu toţii trecem printr-un astfel de proces.

De la Congresul de la Sankt Petersburg „Prima Zi”, 12.07.2013, Lecţia a doua

Să învăţăm să trecem peste mândrie

Întrebare: Cum putem lucra cu mândria care s-a revelat în urma congresului?

Răspuns: După congres, a avut loc, într-adevăr, o revelare a mândriei, mai ales în Europa. Fiecare parte a lumii are probleme şi slăbiciuni specifice, iar Europa şi Rusia sunt diferite din acest punct de vedere.

Ce este mândria? Cu privire la cine şi la ce? O persoană trebuie să-şi lămurească singur asta.

  • Simt mândrie pentru că înţeleg şi ştiu totul, pentru că am dobândit ceva şi acum sunt mare şi am totul. Asta va trece şi va dispărea de la sine în două zile.
  • Simt mândrie pentru că sunt la câteva niveluri deasupra celorlalţi şi ei sunt nefericiţi, luptându-se cu crizele lor mărunte, în timp ce eu sunt deasupra lor, înţeleg totul şi nu prea-mi pasă de nimic utiându-mă de sus la ei. Asta e greşit.

Dacă vorbim despre conexiune şi despre faptul că trebuie să corectăm spargerea dintre noi, atunci trebuie să ne facem griji pentru toţi ca pentru proprii noştri copii. Nu cred că ai relaţiona astfel cu oamenii dacă ai simţi că sunt copiii tăi, dar exact aşa trebuie să ne raportăm la ei.

De fapt, nu văd niciun motiv pentru care ar trebui să fii mândru. Ce este atât de special în ceea ce te priveşte? Ce ai dobândit, tu însuţi? Nimic.

Ai fost într-un grup, ai fost adus, împins, şi ai fost supus la diferite acţiuni. Ai participat pasiv fără să înţelegi esenţa lui „de ce” şi „unde” ar trebui să ducă asta. Nici măcar nu ai vizat această stare prezentă şi nu ai ştiut cum este. Asta înseamnă că acţiunile tale nu au fost centrate pe ceva şi, astfel, se dovedeşte că ai fost norocos. Deci, pentru ce eşti mândru?

Pot să-ţi spun din proprie experienţă că, cu cât o persoană se ridică mai sus, cu cât avansează mai mult şi cu cât este mai aproape de Creator, cu atât se simte mai umil şi mai jos. Se întâmplă aşa pentru că vede acţiunea Luminii infinite care aranjează totul în orice moment, care construieşte şi animă totul.

Continuă să munceşti şi sentimentul de mândrie va trece. Cel mai important lucru este că nu trebuie să te abată de la calea ta spirituală. Dacă apar diverse devieri şi te comporţi ca un copil încăpăţînat, sunt obişnuit cu asta. De aceea, nimic nu poate fi făcut, decât să treci peste asta pas cu pas. Vom învăţa cum.

 

Din prima parte a Lecţiei Zilnice de Cabala, 21.07.2013, „Credinţă deasupra Raţiunii”

Când urcările şi căderile tale se sfârşesc

Se spune „Fie ca fiecare zi să fie ca nouă pentru tine”, adică fiecare clipă, fiecare moment, care aparent nu diferă de cele dinainte. În timpul unei căderi, nu simţim nicio reînnoire. Ni se pare că am trecut prin toate aceste stări şi am acumulat experienţă.

Căderile sunt urmate de urcări, care, şi ele, par să nu fie diferite una de alta. Ne ridicăm şi cădem, ne ridicăm din nou şi cădem din nou, dar deocamdată nu simţim diferenţa între paşii repetitivi. Ne rămâne doar să credem că schimbările au loc şi că, de fiecare dată, noi stări şi noi dorinţe ni se deschid, în care nu simţim niciun fel de calităţi speciale, doar un gol.

Şi asta este cu adevărat deprimant, pare că încă o dată este vorba despre o cădere care ne face nefericiţi şi neinspiraţi. Şi asta nu e bine pentru că noi nu binecuvântăm „pentru rău la fel ca pentru bine!”

Apoi vine o urcare şi noi senzaţii apar, dar ele sunt înlocuite din nou de o cădere. Încă este dificil pentru noi să vedem aceste urcări şi căderi fără sfârşit ca un proces natural gradual, care ne îndreaptă către sfârşitul corecţiei.

Atitudinea noastră va rămâne greşită până când dobândim atributul dăruirii. Acum, această atitudine este egoistă şi noi nu vedem niciun beneficiu în căderi şi nici chiar în urcări pentru că, după acestea, vom cădea din nou şi vom pierde tot ce reuşisem. Urcările sunt înlocuite de căderi şi nu se întrevede niciun final pentru asta.

O persoană se obişnuite cu asta pas cu pas, ca şi cu toate celelalte plăceri ale acestei lumi şi vede că nu este nimic special în ele. Ei bine, s-a bucurat pentru un timp, pentru o seară, pentru câteva ore, pentru o săptămână sau două, dar apoi s-a încheiat oricum! De aceea nu este dornică să se întoarcă la această stare pentru că devine experimentată, „deşteaptă” şi priveşte mai pragmatic acest aspect.

Dar lucrurile stau astfel pentru că nu a primit încă atributul dăruirii. Orice plăceri resimţite în dorinţa de a se bucura, în mod inevitabil s-au stins. Şi astfel o persoană se obişnuieşte cu ele, încet încet este deziluzionat, îmbătrâneşe şi moare pentru că nu mai rămâne nimic care să aducă plăcere.

Munca spirituală reprezintă exact opusul acestui lucru; ne ridică deasupra urcărilor şi căderilor. Dobândim atributul dăruirii, şi dacă prin urcări şi căderi suntem în stare chiar acum să-I aducem plăcere Creatorului, atunci fiecare urcare şi cădere devine foarte valoroasă pentru noi. Suntem fericiţi că ne aflăm în ele şi nu contează ce este această stare dacă prin ea Îl putem mulţumi pe Creator.

Deci, cel mai important lucru este să dobândim atributul dăruirii deasupra tuturor urcărilor şi căderilor. Ele nu se vor sfârşi până când nu realizăm complet acest lucru! Asta va însemna că ne-am încheiat corecţia. Adică, urcările şi căderile nu sunt importante prin ele însele, ci pentru cum dobândim, deasupra lor, atributul dăruirii.

Din pregătirea pentru Lecţia Zilnică de Cabala, 25.07.2013

Unde începe adevăratul meu eu?

Gândurile şi dorinţele mele nu sunt, de fapt, ale mele. Unde începe adevăratul meu eu? Este în grupul care vă permite să dezvoltaţi şi să întreţineţi dorinţa voastră serios, într-un mod concentrat, practic. Aici am instrumentele, mijloacele care-mi permit să tratez şi să schimb materia dorinţei mele.

Muncind asupra dorinţei cu ajutorul prietenilor mei, umplu singura liberă alegere a mea. Totuşi, dacă nu vreau asta, vor fi noi probleme şi necazuri şi în final, o voi dori.

Întrebare: Asta înseamnă că sufăr până renunţ ?

Răspuns: Renunţarea nu este problema. De fapt, încep să înţeleg că ar trebui să schimb dorinţa mea, să fie ca a Creatorului şi asta-i. Sunt atras de aceleaşi valori şi scopul corect şi încep să mă bucur de asta.

Apoi, există o nouă etapă: Este un păcat că o fac încercând să evit suferinţele, să mă bucur de încântarea Creatorului. Vreau să dăruiesc total, să iubesc în totalitate, chiar dacă nu simt niciun răspuns din partea Creatorului.

Aceasta este calea spirituală pe care schimb valorile egoiste şi descopăr, de fiecare dată, limitele libertăţii mele, adevăratul meu nivel. Cum este scris: Voi sunteţi numiţi Adam (om) şi nu naţiunile lumii. Voi se referă la cei care aspiră la Creator, adică a face dorinţa lor ca dorinţa Lui. Atunci, sunt numiţi Israel, adică Yashar El (direct la Creator).

Totuşi, dacă nu vreau să-I asemăn Lui, rămân la nivelul animal, în care toate schimbările, inclusiv progresul tehnologic şi ştiinţific, toate provin de la El şi nu pot fi modificate. Aici, nu pot fi independent. O persoană devine independentă când devine similară Creatorului.

A patra parte a Cursului zilnic de Cabala, 19.07.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

 

Întrebări după congres: a treia parte

Întrebare: Care sunt planurile dvs. pentru viitor, în ceea ce priveşte grupurile virtuale?

Răspuns: Unitatea este dincolo de frontiere: virtuale şi, în acelaşi timp, în limitele fizice.

Întrebare: Cum pot femeile să se unească mai bine? Cu prieteni având proprietăţi similare sau invers?

Răspuns: Nu contează, deoarece noi ne ridicăm deasupra caracteristicilor noastre.

Întrebare: Cum ar trebui să ne comportăm cu cei care sunt înscrişi ca prieteni în grup, dar nu iau parte la viaţa de grup deloc?

Răspuns: Aşteptaţi cu răbdare până ce se schimbă.

Întrebare: Este posibil şi în ce mod, a fi în două grupuri simultan, fizic şi virtual?

Răspuns: Puteţi să fiţi în mai multe grupuri, deoarece se contopesc.

Întrebare: Este dificil pentru dvs. să fiţi un RAV?

Răspuns: Nu sunt un Rav, mai degrabă un profesor, un ghid, un antrenor.

 

Drumul spre atingerea spirituală

Întrebare: În general, respingerea nu este în raport cu grupul, ci în raport cu un prieten. Care este programul de muncă în acest caz?

Răspuns: Eu nu cred că este aşa. O persoană trebuie să vadă că are o aversiune faţă de  munca cu grupul, a se conecta cu prietenii, a se dizolva în ei. Şi, dacă există orice fel de prejudiciu special împotriva cuiva, treptat poate să treacă. Prin urmare, nu este necesar să atragi atenţia asupra acestui punct. Nu este cazul.

În primul rând, ceea ce ar trebui să mă intereseze este modul „de a ajunge la ei”, de a adera la ei. Lucrul principal este că eu nu trebuie să mă conduc pe mine, mai degrabă ei mă conduc. Este ceea ce se numeşte a te dizolva în ei. Adică eu nu am propriile mele gânduri, nici dorinţe. Este ceea ce este cu ei. Şi asta-i tot.

Din momentul în care efectuaţi aceste mişcări, Lumina Înconjurătoare acţionează imediat şi vă influenţează. Astfel de experienţe aduc asta, Lumina vă limpezeşte tot timpul şi vă adaugă tot felul de contradicţii, dar încercaţi din nou. Şi, odată ce treceţi printr-o cantitate necesară de astfel de tentative, atingerea soseşte, în final.

Şi grupul ar putea să nu ştie nimic despre acest lucru şi ar putea să rămână la acelaşi nivel în care era înainte, precum în exemplul Rabbi Yossi Ben Kisma.

Din congresul de la St Petersburg, 13.07.2013, „Ziua a doua”, Lecţia 3

 

Pagina 1 din 1012345...Ultima »