Întrebare: Înțeleg că, chiar dacă Creatorul se adresează unui om și îi spune „Acționează”, el încă are libera alegere dacă să o facă sau nu?

Răspuns: Ce înseamnă că Creatorul vorbește cu omul? A auzit cineva asta?

Creatorul vorbind cu omul înseamnă că acesta simte un impuls interior; vrea să facă ceva, să ducă la îndeplinire ceva. Dacă acesta este un impuls către spiritualitate, atunci se poate spune că este ca și cum Creatorul i-ar vorbi. Este ca și cum altcineva ar fi spus toate celelalte lucruri. Dar mai este cineva? El plănuiește și te împinge către toate – atât spre cele rele, cât și spre cele bune.

Dacă această forță generală numită Creator împinge toată realitatea în acest fel, fără a oferi vreunei părți din acea realitate libertatea de alegere sau capacitatea de a o simți, atunci atitudinea Lui față de realitate este ca și față de mineral, vegetal și animat. Dar atitudinea Lui față de nivelul vorbitor este de așa natură încât omul simte ceea ce își dorește. Pe lângă faptul că simte ceea ce își dorește ca un animal, el poate de asemenea, să evalueze și să analizeze această dorinţă și să înceapă să o schimbe.

Pentru a face o ființă umană din ființa creată (Adam, de la Edameh le-Elyon, „asemănător Creatorului”), El trebuie să-i dea toate stările opuse Lui, astfel încât omul să aleagă dintre ele și să prefere să fie asemănător Creatorului.

Aceasta este întreaga liberă alegere, întregul drept de alegere pe care îl avem. Dacă omul ar îndeplini pur și simplu fiecare comandă de sus, ar fi o marionetă. Ar fi la fel cu nivelurile mineral, vegetal și animal, care îndeplinesc comenzile naturii. Nu este nimic special sau unic în asta.

Desigur, acest lucru nu înseamnă că mineralul, vegetalul și animalicul sunt separate de Creator; ele sunt legate de El sută la sută. Ele realizează orice determină natura (Teva), Creatorul (Elokim, a cărui valoare în Gematrie este egală cu HaTeva) fără nicio problemă, fără întrebări, fără nicio alegere. Acesta nu este un grad; este nivelul zero.

Omul este numit ființă umană pentru că, în conformitate cu propria sa alegere și conștientizare, înțelege că așa ar trebui să acționeze; el Îl justifică pe Creator, și din toate calitățile opuse Creatorului, alege să fie precum El. Făcând acest lucru, el se transformă într-o ființă umană.

Din Lecţia zilnică de Cabala 06/07/26, Rabaș – Art.6, 1990-Când trebuie omul să folosească mândria în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Om, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Deconectarea de la dumnezeire vine tot de la Creator?

Răspuns: Da, orice stare vine de la Creator, dar deconectarea de la dumnezeire este primită ca pedeapsă. Cum ar trebui să răspundă omul la o astfel de stare? Omul ar trebui să binecuvânteze pe cei buni așa cum binecuvântează pe cei răi și pe cei răi așa cum binecuvântează pe cei buni.

Deconectarea de la capacitatea de a progresa, de la capacitatea de a atinge echivalența de formă cu Creatorul, este cu adevărat singura pedeapsă care există în realitatea spirituală.

Pentru noi ea devine exprimată chiar și la nivel corporal prin necazuri mai mari, experiențe mai negative, boli și războaie; ne afectează corpurile fizice. Fiecare bine vine de la Creator și orice rău vine din „Ahoraim” (partea din spate) a Lui, din ascundere. Problema nu este ascunderea în sine, ci modul în care omul ar trebui să o accepte și să se raporteze la ea.

Pedeapsa este o pedeapsă și nu există nicio cale de a o evita. Cu toate acestea, în măsura în care omul simte ascunderea, în acea măsură nu este de acord cu ea. Este posibil ca omul să corecteze ascunderea prin calitatea de Hasadim în măsura în care el se detașează de simțirile sale personale, se ridică deasupra lor, ajunge la starea de Hafeţ Hesed, și prin urmare, face o corectare.

Cu toate acestea, orice treaptă mai mică decât corectarea finală este în cele din urmă o pedeapsă.

Din Lecţia zilnică de Cabala 03/07/26 Rabaș – Art.26, 1990-Ce înseamnă „Nu este nimeni la fel de sfânt ca Domnul, căci nu există nimeni în afară de Tine”, în muncă

Filed under: Creatorul, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Dorinţa mea de lumină, și nevoia de ea pentru corectare sunt același lucru?

Răspuns: Dorinţa de a se bucura de lumină și aspirația pentru lumină de dragul corectării în sine nu sunt exact aceleși lucru, dar sunt etapele unei singure căi. La început, vreau pur și simplu să mă bucur.

Apoi încep să discern din ce în ce mai clar spre ce fel de plăcere mă străduiesc, până ajung într-o stare în care corectarea în sine devine o plăcere pentru mine. În cele din urmă, rezultatul corectării devine plăcerea mea. Iar rezultatul corectării este deja dăruire către Creator.

Faptul este că avem un singur mijloc prin care să atragem asupra noastră lumina înconjurătoare care ne va schimba, si mijlocul sunt cărțile. Trebuie să construim o intenție în timpul studiului.

O intenție este o deficiență, o nevoie (Hisaron) în inima mea. Această Hisaron este artificială. Adică, în timpul studiului, cred că aș dori ca lumina să vină și să mă corecteze. Dacă aș avea cu adevărat o astfel de dorință, atunci nu aș avea nevoie să depun efort și muncă.

Mi se spune: „Trebuie să faci un efort”. Ce înseamnă asta? Dacă îmi doresc deja ceva, atunci trebuie să depun eforturi pentru a ajunge într-o asemenea stare încât în ​​timpul studiului dorința de a absorbi lumina înconjurătoare, să fie corectată și schimbată de ea, iar asta determină totul.

Faptul că studiez și reflectez asupra materialului studiat este doar un mijloc. Faptul că voi ști cum, unde și ce este scris, numerele, cum se petrece totul, Galgalta, AB, SAG — toate acestea sunt doar pentru a mă familiariza cu subiectul, pentru a mă lega de el, ca să mă regăsesc în acest film, și în centrul evenimentelor, să aleg pentru mine ceea ce este esențial, ce vreau de la acest film.

Deschid cartea și încep să studiez. Mi se spune despre diverse lucruri care se presupune că au loc în lumea spirituală, se presupune că au loc în mine. Dar până la urmă ce îmi trebuie din toate astea? Ce vreau să obțin din asta? Trebuie să fii pregătit pentru astfel de solicitări și în cea mai corectă formă posibilă.

Astfel, efortul și munca persistentă trebuie să aibă loc atât înaintea lecției, cât și în timpul lecției.

Din Lecţia zilnică de Cabala 14/07/26, Rabaș – Art.30, 1990-Ce înseamnă că ‘lege și ordine’ este numele Creatorului, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

În munca spirituală, există două tipuri de activitate: munca în minte (Moha) și munca în inimă (Liba), adică intenţia de a dărui și acțiunea în sine. Este foarte dificil să explici asta până când omul nu  începe să experimenteze asta personal. Ori de câte ori Baal HaSulam scrie despre „minte și inimă”, citiți-o, dar fiți conștienți de faptul că este foarte ușor să deveniți confuz.

Treptat, omul începe să simtă de unde și ce îi vine. Într-adevăr, atât munca minții, cât și munca inimii își au originea în inimă. Se spune: „Inima înțelege”. Inima are parcă, două părți: una care simte pur și simplu, fără analiză (Avhanot), și alta care deopotrivă simte și analizează. Prin această analiză, omul este într-o oarecare măsură capabil să se detașeze de simţire. Cu toate acestea, ambele aspecte sunt cuprinse în inimă.

Același principiu poate fi văzut într-un Parţuf spiritual. Creatorul a creat dorința, care apoi, după ce s-a simțit atât pe sine, cât și pe gazdă, precum și rușinea și scopul creației, construiește un Roş (cap), ca şi cum ar fi deasupra inimii, deasupra simţirii. Cu toate acestea, construiește acest Roş în funcție de simţire.

Este scris că în lumea infinitului, „Înainte ca emanațiile să fie emanate și creaturile să fie create, lumina superioară simplă umplea întreaga realitate”. În acel stadiu, nu exista nici Roş (capul), nici Sof (sfârșitul); era doar Toch, partea interioară a Kliului, plină de lumină.

Apoi, „când a apărut în voința Sa simplă de a crea lumi și de a emana ființele emanate”, după Ţimţum (restricție) și stabilire a Masach (ecranului), a luat ființă Roş. Roş calculează cât de mult poate să primească în Toch. Ca urmare, rămâne o porțiune din dorință care nu primește nimic. Această parte se numește Sof (capătul/sfârşitul).

Cu alte cuvinte, simţirea, sau mai exact, dorința de a primi care a fost creată de Creator, își construiește un Roş pe baza tuturor condițiilor existente. Prin intermediul acestui Roş, dorința plănuiește cum să-și facă acțiunile asemănătoare cu cele ale Creatorului. De aceea spunem: „Inima înțelege” și „inima decide”.

Poate exista o stare în care inima conține doar simţire, fără Masah și fără Ţimţum. Dar, la un anumit moment, omul dobândește o inimă înțelegătoare. Aceasta înseamnă că apar în dorința de a primi calitățile de Bina. Bina dă înțelegere (Havana).

Apoi, dorința de a primi, Malchut, împreună cu Bina, adică împreună cu calitatea dăruirii, construiește ceea ce se numește Roș al Parţufului. Numai atunci putem vorbi cu adevărat despre munca minții și munca inimii, despre cum să dobândim aceste două forme de muncă și să le unim într-una singură.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 05/07/26, Rabaș – Art.24, 1990-Ce înseamnă în muncă “Tot ceea ce este oferit ca jertfă arsă este masculin”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Discuţii despre Treptele Scării, Partea 184

Calomnia față de un prieten dintr-un grup angajat în Cabala este aceeași cu cea față de Creator?

O societate angajată în munca spirituală aspiră să acționeze conform legilor spirituale. Întregul beneficiu al societății este că din rădăcină, din sufletul lui Adam HaRişon, din locul în care toată lumea există la cel mai înalt grad spiritual, unde toate sufletele sunt conectate împreună, putem atrage putere și lumina înconjurătoare. Trebuie să încercăm să acționăm dintr-o stare în care ne aflăm sub acel grad spiritual cel mai înalt, de parcă am fi deja în acea stare, cea mai înaltă, de parcă am fi deja în ea. Aceasta înseamnă că tânjim după asta și asta se numește „efort”. Efortul înseamnă a see asemăna cu o stare superioară.

Dacă fiecare membru al grupului încearcă să-și construiască relațiile cu prietenii ca și cum ar fi deja la sfârșitul corectării, acest lucru se numește „a depune efort”. În măsura în care tânjim cu toții ca starea corectată a sfârșitului corectării să existe între noi, așa cum ni se pare în acest moment, atunci din acea stare perfectă vom invita asupra noastră o lumină înconjurătoare care va avea grijă de noi și ne va corecta, și într-adevăr, ne va atrage la starea de sfârșit al corectării. Prin urmare, trebuie să ne comportăm în mediul nostru conform „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” cât mai mult posibil.

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Omul poate învăța doar din experiența stărilor sale trecute, din ceea ce a trăit personal. Nu poate învăța din starea sa actuală, deoarece se gaseşte în strânsoarea acesteia.

În starea actuală, omul nu poate determina nimic în interiorul său, deoarece gândurile și dorinţele actuale ocupă complet omul și el acționează pe baza lor. Ce poate face omul? El trebuie să înalțe o rugăciune, să se alipească de superior și să se predea stăpânirii celui superior, astfel încât El să decidă ce va face omul acum. Deci, cum poate face omul asta?

Omul nu poate aduna puterea de a-și privi starea din exterior și de a-i rezista, deoarece nu suntem capabili să ne împărțim în două. Cu toate acestea, pot ști care sunt Reşimot ale mele (înregistrările spirituale) din trecut și cum se compară starea mea actuală cu ele; pot primi iluminare de la superior, pot înalța o rugăciune către El și Îl pot ruga să domnească asupra mea.

Adică, am doar două opțiuni: fie starea mea actuală mă controlează, fie guvernarea superioară mă controlează și trebuie să aleg. Dacă iau simţirea măreției superiorității din grup – pe care o pot obține doar din grup, deoarece nu găsesc puterea în mine – atunci pot folosi dorința obținută de la grup, să mă întorc către El din starea mea actuală și să mă predau autorității Sale.

Dar dacă nu ar fi grupul, nu aș putea să mă întorc către superior. Nu aș avea cum să realizez că superiorul este mai mare și mai important decât mine. La urma urmei, starea mea actuală determină ceea ce vreau, ce gândesc, văd și înțeleg.

Desigur, s-ar putea argumenta că omul încă învață și simte ceva. Acest lucru este adevărat, dar ajută omul să realizeze că trebuie să se întoarcă către grup, dar nu îi dă puterea de a se întoarce către superior. În orice caz, omul se întoarce mai întâi către grup, își trage puterea din el și apoi se întoarce către Creator.

[358879]
Din  Lecţia zilnică de Cabala 05/07/26, Rabaș – Art.24, 1990-Ce înseamnă în muncă “Tot ceea ce este oferit ca jertfă arsă este masculin”

Filed under: Fara categorie - Niciun comentariu→

Întrebare: De ce scopul nostru se numește adeziune cu Creatorul, mai degrabă decât corectarea sufletului?

Răspuns: Deoarece scopul trebuie să fie atingerea unei stări specifice, în timp ce corectarea vaselor nu este starea, ci mijlocul. Cu siguranță trebuie să te preocupi de corectarea acestui lucru, dar de ce corectezi Kli-ul (vasul) este întrebarea esențială.

Dacă nu știi de ce ar trebui să-ți corectezi Kli-ul, atunci devii ca cei care respectă poruncile pur și simplu pentru că li s-a spus să facă asta. Și dacă ți s-ar spune altceva, te-ai comporta diferit.

Dacă efectuezi corectări fără să le înțelegi scopul, atunci acestea sunt doar pseudo-corectări. Dacă, pur și simplu pentru că nu ai nimic mai bun de făcut, vrei să devii o persoană bună, aceasta este alegerea ta personală. Tora nu cere asta. Tora cere unui om să atingă adeziunea, echivalența de formă, să devină Adam, similar cu cel superior (Edameh leElyon). Dacă pur și simplu vrei să fii bun, este în regulă; există mulți oameni care spun că sunt buni.

Așadar, de ce ar trebui să te corectezi singur? Care este motivul corectării? Ce îți va oferi? Un fel de satisfacție personală? Raționezi astfel: „Mi se spune că scopul meu este să ating asemănarea cu Creatorul, să ader la El. Așa cum El este milostiv, așa ar trebui să fiu și eu milostiv; așa cum El este plin de compasiune, așa ar trebui să fiu și eu plin de compasiune. Dar nu știu cine este El, deci cum pot ști ce ar trebui să devin?”

Așadar, te întorci la aceeași întrebare: dacă nu știu cine este El, cum pot ști ce ar trebui să corectez? Spui că ești dispus să te angajezi doar în corectare, dar cum te poți corecta dacă nu știi standardul după care trebuie să te evaluezi? Pe de o parte, se spune: „Din acțiunile Tale Te vom cunoaște”. Pe de altă parte, care acțiuni? Cum să știu ce ar trebui să fiu?

„De ce am nevoie de revelația Creatorului?” Aceasta este întrebarea pe care ți-o pui de fapt. Am nevoie de revelația Lui pentru a deveni ca El, pentru a ști ce ar trebui să fiu. Dacă ceri revelația Lui în acest scop, atunci El ți Se va revela. Asta înseamnă că omul ajunge de la Lo Lişma (nu de dragul Lui) la Lişma (de dragul Lui).

Desigur, îți dorești revelația Lui pentru că vrei să te simți bine. Totuși, în același timp, există deja o anumită atitudine față de El. Îl prețuiești, Îl vrei. Apoi, Creatorul ți Se revelează, dar numai în măsura în care această revelație te va corecta, mai degrabă decât să te umple pur și simplu. Ce înseamnă să te corectezi? Înseamnă că primești calitățile Sale, nu plăcerea care vine de la El.

Lumina corectării înseamnă că Creatorul îți împărtășește măreția Sa: „Vezi cât de milostiv sunt și cât de bună este această calitate.” Pe măsură ce percepi acest lucru, începi să recunoști că această calitate este bună, că este superioară celei ale tale.

Astfel, revelația Lui vine în două forme: fie ca cel care te corectează, fie ca cel care te umple.

În consecință, asta ar trebui să-I ceri. Rugăciunea este corectă atunci când Îi ceri mai întâi corectare și numai după aceea împlinire.

[358584]
Din Lecţia zilnică de Cabala 02/07/26, Rabaș – Art.21, 1988-Ce înseamnă că Tora a fost dată din întuneric, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Noi trebuie să ne schimbăm atitudinea față de ceea ce ni se întâmplă și să o redefinim conform unor concepte spirituale adevărate, mai degrabă decât conform propriei noastre percepţii. Lumea noastră nu este o lume a acțiunii, ci o lume a consecințelor.

Aceasta înseamnă că tot ceea ce vezi în tine și în jurul tău sunt rezultatele, consecințele a ceea ce se întâmplă Sus. Rădăcinile sunt Sus; ramurile sunt jos. Și dacă așa privești lucrurile, atunci cel puțin vezi imaginea reală. Cum să reacționezi la ea este o altă întrebare.

Dar dacă ceea ce vedem este o consecință, atunci atitudinea ta față de tine și față de ceea ce se întâmplă se schimbă. Situația a fost determinată de Sus și nu se poate face nimic în privința ei. Întrebarea este: ce trebuie să fac eu pentru a aduce o corectare, astfel încât ceva diferit să coboare de Sus?

Ceea ce devine important este planificarea adecvată. Ce trebuie să fac pentru ca o imagine diferită să coboare de Sus? Aceasta este o abordare complet diferită a vieții! Atunci întreaga conexiune este îndreptată în Sus, ca să spunem așa. Privești această lume ca pe un laborator în care se desfășoară diverse experimente.

Așadar, aici vedem doar consecințele și este necesar să ne punem întrebări despre ce trebuie făcut pentru a obține un rezultat diferit. Apoi, în orice: în acțiune, în intenţie și în inimă, există o orientare ascendentă către Creator, căci acesta este singurul loc în care putem exercita cu adevărat influență.

Dar dacă pur și simplu ne agităm în această lume fără a conecta ceea ce se întâmplă cu lumea superioară, atunci este o pierdere de timp. La urma urmei, lumea noastră se numește: o lume iluzorie.

Vezi consecințe, ca imagini pe un ecran de televizor și nimic mai mult. Ai putea crede că, dacă țipi la televizor, ceva din el se va schimba. Pentru ca ceva să se schimbe la televizor, trebuie să ajungi la oameni reali și atunci poate ceva s-ar putea schimba. Așa este și cu noi; este doar o imagine pe un ecran de televizor.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 05/07/26, Rabaș – Art.24, 1990-Ce înseamnă în muncă “Tot ceea ce este oferit ca jertfă arsă este masculin”

Filed under: Fara categorie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Este scris că cel care simte întunericul este vrednic să reveleze Tora. Într-unul dintre articolele sale, Rabaş scrie că cei care se simt în rău, fără a-L simți pe Creator, se distanțează de El. Pe de altă parte, omul care aspiră la perfecțiune nu simte nevoia de ea și nu are nimic de care să se agațe. Cum putem conecta una cu cealaltă?

Răspuns: Orice poate fi conectat. Dați-mi două afirmații și le voi conecta exact așa. Nu este o problemă. Întrebarea este, ce înseamnă asta de fapt? Simţirea întunericului este avansare; este o ascensiune, dar pe linia stângă.

Întrebare: Cum poți simți perfecțiunea împreună cu simţirea întunericului?

Răspuns: În timp ce te afli în întuneric, omul nu poate simți perfecțiunea, altfel nu ar simți întunericul. Această stare nu este rea; trebuie să experimentăm întunericul. Întrebarea este, de ce coboară omul în întuneric și ce face el în timp ce se află în el?

În Partea a 12-a din Studiului celor Zece Sfirot (Talmud Eser Sefirot [TES]), am studiat natura corectărilor de seară și de noapte. Când se lasă seara, luăm toate Kelim ale zilei precedente și efectuăm corectări de seară cât timp încă suntem capabili să recităm rugăciunile „Şma” și „Arvit”, apoi efectuăm corectări recitând „Şma” înainte de a merge la culcare, și începând cu miezul nopții, începem să ridicăm Kelim de Aba ve Ima (vasele tatălui și mamei) etc.

Așa trebuie să coborâți în întuneric și să lucrați în el, inclusiv să efectuați corectări în timpul somnului. Nu atingi pur și simplu într-o stare în care doriți să vă lepădați de sufletul vechi și să preluați un nou grad, un suflet nou. Mâine vă va aduce un nou grad și trebuie să fiți pregătiți începând din noapte.

Întrebare: Cum poți să te simțiți în același timp euforic și în întuneric?

Răspuns: Dacă percepeți întunericul ca pe ceva util, veți fi bucuroși de el. Îl veți binecuvânta pe Creator și veți rămâne în adeziune cu El și în întuneric. În același timp, nu vorbesc despre nivelul nostru, ci despre altele unde există corectări, de exemplu, „60 de respirații ale unui cal” etc. Există diverse corectari nocturne pe care omul le face intenționat pentru a trece de la un grad la altul. Vorbim despre lucruri foarte semnificative.

Din întuneric, dezvăluim toate „Avchanot” (definițiile interne ale calităților) și apoi pur și simplu le corectăm adăugând intenție. Noi dorințe sunt dezvăluite din întuneric.

[358628]
Din Lecţia zilnică de Cabala 02/07/26, Rabaș – Art.21, 1988-Ce înseamnă că Tora a fost dată din întuneric, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Discuții despre Treptele Scării, Partea 183

Capitolul 18. Rădăcina urii

În această lume este obișnuit ca abținerea de la calomnie să însemne că omul nu ar trebui să vorbească de rău despre prietenul său, că oamenii ar trebui să fie buni unii cu alții și că fiecare om ar trebui să se examineze înainte de a spune ceva critic despre ceilalți. Astăzi, există atât de multe cărți groase pe această temă, încât înainte ca oamenii să facă ceva sau să abordeze pe cineva, verifică mai întâi cărțile de legi despre calomnie pentru a vedea cum este recomandabil să-i abordeze și cum se pot proteja prin ceea ce este scris. Adică, oamenii nu își examinează inimile, ci mai degrabă se uită la „ceea ce este scris în cărți” și acționează conform cu ceea ce este scris. Ceea ce este scris este permis, iar ceea ce nu este scris nu este.

Cu alte cuvinte, se acordă importanță a ceea ce rostește omul cu gura sa, în timp ce nu există nicio discuție despre ceea ce se întâmplă în inimă. Aceasta aparține învățăturii ascunse. Pentru publicul larg, pentru nivelul mineral, aceasta este într-adevăr calea acceptată și potrivită pentru gradul său. Totuși, „calomnia” nu este cu siguranță ceea ce exprimăm cu gura sau chiar ceea ce simțim în inima noastră față de mediul înconjurător, ci doar ceea ce simțim față de Creator. Ceea ce simțim față de Creator este fie calomnie, fie vorbire bună.* Singura intenție este față de Creator.

Întrucât întregul scop este de a ajunge la adeziunea cu Creatorul și singura modalitate de a face acest lucru este să-mi îmbunătățesc calitățile astfel încât acestea să fie în echivalență de formă cu El, tot ceea ce fac este întotdeauna să mă compar cu El: unde sunt eu, unde este Creatorul, cât de mult înțeleg cine este El, ce este El, cum pot face această corectare, cum pot reduce decalajul dintre noi, cât de mult apreciez situația ca fiind benefică pentru progresul pe care El îl construiește în jurul meu și în mine și cât de mult înțeleg starea Lui.

Modul în care omul simte întreaga situație, chiar înainte de a o examina și critica, este în esență atitudinea sa față de lumea pe care Creatorul a modelat-o pentru el, iar dacă nu este mulțumit de aceasta, atitudinea sa față de viața sa se numește „calomnie”.

În înțelepciunea Cabala, învățăm că sufletul nostru include două părți:

GE (Galgalta ve Eynaim) – vase de dăruire, numite „Israel”.

AHP (Ozen, Hotem, Pe) – vase de primire, numite „națiunile lumii”.

Corectarea generală este că până la sfârșitul corectării este imposibil să folosim vasele de primire, ci doar AHP care urcă prin încorporarea lor în vasele de dăruire. Vasele de primire în sine sunt numite „neamuri”, iar încorporarea lor în vasele de dăruire este numită „convertire”.

De aici rezultă corectarea care poate fi făcută acestor două tipuri de vase:

Corectarea pentru Israel, pentru Galgalta ve Eynaim, este „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” (conform lui Rabi Akiva), deoarece aceştia pot ajunge la adeziune cu Creatorul. „Aproapele tău” este Creatorul.

Corectarea pentru națiuni, pentru AHP, este o restricție numită „Ceea ce tu urăşti, nu-i face prietenului tău” (conform lui Hillel), ceea ce înseamnă să-ți restrângi răul. Este aşa, pentru că vasele de primire în sine nu pot fi corectate până la sfârșitul corectării.

Aceasta este exact diferența dintre Rbbi Akiva și Hillel și aceasta este diferența în relația dintre aceste două corectări. În Galgalta ve Eynaim, vase de dăruire, este permisă utilizarea lor, iar în AHP, vase de primire, este interzisă utilizarea lor.

Din aceasta putem înțelege „limba sfântă” ca o limbă vorbită prin vase de dăruire, ebraica, Panim (anterior), și „limba traducerii” ca ceea ce nu este încă limba sfântă, ci o limbă prin care ne pregătim în AHP pentru a ajunge mai târziu la corectare, astfel încât să fie ca Galgalta ve Eynaim, Ahoraim (posteriorul) limbii sfinte. Prin urmare, Galgalta ve Eynaim vorbesc în limba sfântă, iar AHP vorbesc în limba traducerii. Acesta este și motivul pentru care Cartea Zohar a fost scrisă în limba traducerii, în Ahoraim, deoarece este o carte care încă se ocupă de corectări.

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→