Category Archives: Criza, globalizare

Încotro ne duce Coronavirusul?

Unde ne duce această forță care ne afectează pe noi toți, întreaga lume? Anterior, forța superioară a acționat întotdeauna selectiv, afectând fiecare națiune, fiecare grup, fiecare persoană în mod diferit.

Dar acum vedem că lucrează cu toată lumea într-o manieră uniformă, fără a lăsa pe nimeni să scape și ne conduce cu o mână fermă către o nouă formă de relație, spre o legătură specială între noi.

Sper cu adevărat ca virusul să ne oblige să ne anulăm egoismul și ca întreaga lume să se ridice deasupra lui. Lumea nu realizează și nu înțelege încă necesitatea unei astfel de schimbări, trecerea de la sistemul egoist la sistemul altruist.

Forța superioară, Creatorul, corectează lumea cu ajutorul coronavirusului.

Virusul nu are minte, sentimente sau libertatea de a acționa. Dar forța superioară, cu o singură mișcare, răstoarnă întreaga realitate, întreaga umanitate, raportându-se la toată lumea ca la un singur sistem, un singur corp. Aceasta este o acțiune minunată. Trăim vremuri extraordinare.

Dacă descoperim acest proces și vedem unde ne conduce, de la starea noastră actuală la obiectivul final, înțelegem că acesta este destinat să ne unească și să ne transforme într-un singur sistem, o singură umanitate, un singur om cu o inimă. Acest proces ne permite să descoperim între noi Creatorul, lumea superioară.

Dacă relațiile noastre sunt egoiste, la fel este și viața în această lume. Când acestea se vor schimba într-un sistem construit pe iubire, unitate, dăruire reciprocă, atunci va rezulta un sistem spiritual, superior, următoarea lume.

Nimeni nu se va mai simți separat de ceilalți, trăindu-și viața dintre naștere și moarte. Vom fi cu toții infinit de conectați și vom simți în această conexiune viața spirituală, eternă.

Această stare începe să se manifeste treptat.

Ne apropiem de o astfel de realitate. Trebuie doar să ne sporim sensibilitatea la starea care există deja. Depinde doar de noi cât de mult dorim să o dezvăluim prin puterea unității noastre.

Chiar și în lumea egoistă, există oameni care o simt mai bine decât alții. Mai ales acum, trebuie să facem tot posibilul pentru a înțelege noua stare care va veni, numită următoarea lume. Natura ne tratează ca pe o singură ființă umană, îi include pe toți cei din interiorul ei, și exact așa trebuie să ne raportăm și noi la ea.

În cele din urmă, am ajuns la astfel de schimbări în societatea umană care ne arată că aparținem ultimei generații, generația lui Mashiach (Mesia). Mesia este forța care ne trage din egoismul nostru spre unitate, de la separarea de la Creator, la Creator, de la separarea de viața eternă, la viața eternă.

Aceasta nu este o fantezie, ci un fapt care va deveni real în curând.

Programul este stabilit în avans și este în vigoare, dar viteza realizării lui depinde de noi.

Dacă grupul nostru aspiră înainte, mergând înaintea tuturor, atunci vom putea accelera dezvoltarea și vom duce întreaga umanitate la revelația lumii noi. În fiecare zi, umanitatea devine din ce în ce mai pregătită să primească acest mesaj.

Din partea a doua a lecției zilnice a Cabalei 4/3/20, Scrierile lui Baal HaSulam, Shamati 1, „Nu există nimeni în afară de El”

De ce ne pedepseşte Natura prin acest Coronavirus?

Cu cât ne dezvoltăm mai mult, cu atât natura ne cere într-un mod mai strict să păstrăm echilibrul între primire și dăruire. Nu suntem în măsură să păstrăm acest echilibru și, cu cât avansăm mai mult, suferim tot mai mult.

Asupra noastră nu acționează doar niște forțe negative. Situația actuală este rezultatul faptului că există un dezechilibru în creștere între forțele de primire și dăruire. Forța de primire sau dorința de a primi plăcere crește constant și nu este compensată, corectată de dorința de a dărui. Acesta este motivul pentru care natura pare că ne pedepsește. Nu este un sistem primitiv în care primim instantaneu pedeapsa și înțelegem ce se întâmplă, ca atunci când pui mâna în foc, te arzi și data viitoare ești atent. Sistemul naturii este enorm și complex, așa că atunci când primim o reacție negativă nu știm exact de unde provine și care este cauza ei.

Asta înseamnă că nu este ușor să învățăm. Umanitatea nu și-a dat încă seama că egoismul este cel care provoacă toate nenorocirile din lume. Nu dăm vina pe propriul nostru egoism, care crește constant, ne conduce și ne obligă să primim întotdeauna doar pentru binele nostru, prin orice mijloace. Nu suntem în stare să înțelegem acest lucru, oamenii cred că totul este în regulă cu ei.

Umanitatea nu vede că dorința de a primi plăcere este o forță greșită. Mai mult, egoismul este motorul progresului și fără el ne-ar fi imposibil să nu ne întoarcem în peșteri. Prin urmare, nu avem de ales și dezvoltăm din ce în ce mai mult dorința egoistă încercând să-i oferim diversele satisfacții pe care le cere.

În ultimul timp, în ego-ul nostru, am continuat să alimentăm excesiv dorința de a consuma, pentru a vinde mai mult și a câștiga mai mult. Acest lucru este definitoriu pentru generația noastră: nu mai fabricăm produse esențiale traiului, ci devenim foarte sofisticați în încercarea de a satisface capriciile egoismului nostru nesăbuit.

Pentru asta ne pedepsește natura: folosim dorința noastră supradimensionată, nestăpânită, de a primi plăcere, care are nevoie de lucruri care sunt inutile pentru viață.

Dorința de a primi este o parte a naturii și se dovedește că folosim natura incorect.

În loc să aducem sistemul naturii în armonie, folosim dorința de a primi așa cum vrem și astfel scoatem natura din echilibru.

În loc să păstrăm echilibrul corect între forța de primire și forța de dăruire, creăm dezechilibre într-o direcție sau în alta și, astfel, distorsionăm natura. Drept urmare, natura lansează diferite molime. Noi le deschidem ușa, prin relațiile incorecte dintre noi.

De unde a apărut coronavirusul sau de unde vor apărea alte virusuri care se vor manifesta în viitor? Din conexiunea incorectă, egoistă, dintre toate părțile societății umane.

Ne aflăm la cel mai înalt nivel al naturii. De aceea, prin relațiile noastre greșite, răsucite, provocăm distorsiuni la nivelele inferioare: în regnul animal, vegetal și chiar mineral. La nivelul actual vedem că pe întregul glob explodează cataclismele: taifunuri, erupții vulcanice, încălzire globală sau îngheț.

Distorsiunile la nivel vegetal ne vor aduce în punctul în care nu vom avea nimic de mâncare. La nivel animal vom vedea tot felul de epidemii și s-ar putea să existe mii de astfel de viruși. În afară de aceasta de azi, mai trebuie să parcurgem și invazia de lăcuste, ca în plăgile egiptene.

Noi provocăm toate aceste plăgi, cu propriile noastre mâini, raportându-ne între noi într-un mod distorsionat. Astfel generăm tot felul de manifestări urâte la nivelele inferioare, care consumă toate rezultatele muncii noastre, ca o tumoră canceroasă.

În asemenea condiții, coronavirusul este o corectare, o compensare a distorsiunilor pe care le producem la nivel spiritual, în conexiunea dintre noi. Drept urmare, distorsionarea se dezvăluie chiar și la nivelurile inferioare, obligându-ne să ne schimbăm, să ne corectăm.

Mulţumită coronavirusului, deja fabricăm mai puține mărfuri, călătorim mai puțin și ne distrăm mai puțin. Umanitatea s-a potolit și și-a potolit egoismul arogant care distrugea întreaga planetă.

Dacă epidemia se înrăutățește, lumea se va opri complet: toată lumea va rămâne acasă în loc să zboare dintr-un capăt la celălalt al lumii, vom înceta să mai facem tot felul de lucruri prosteşti.

Ieri, ştirile au arătat un aeroport complet gol.

Aceasta este o corectare; de ce ar trebui oamenii să se grăbească undeva? Acum vom avea timp să ne gândim de ce facem asta. Deodată, ne vom întreba îngroziți: Ce facem? De ce-am călătorit și am cheltuit bani, pe care a trebuit să-i câștigăm muncind suplimentar?

Acum putem să stăm liniștiți și să ne gândim. Într-adevăr, avem la ce ne gândi. Putem comunica între noi, putem face ceva util. Care este beneficiul vizitării unor pietre în Roma sau Paris? Mai degrabă mă uit la prietenii, la vecinii și la familia mea. În sfârșit, îmi voi vedea copiii pentru că am uitat deja cum arată. Le-am uitat chiar şi numele.

Rezultă că aceasta este o corectare. Este util ca umanitatea să se oprească. Să-și simtă neputința și incapacitatea de a controla totul. Este posibil ca natura să ne oprească într-o clipă și să facă ce vrea cu noi.

Dacă mâine ar apărea un virus în agricultură, ce vom mai mânca? La acest lucru ar trebui să ne gândim în loc să ne ucidem reciproc și să jucăm jocuri politice. Nu poți acționa egoist dacă nu ai ce mânca. Atunci vom începe să ne gândim la viață și nu la controlul întregii lumi.

Din partea a 2-a a Lecţiei zilnice de Cabalah 3/5/20 Scrierile lui Baal HaSulam, „Pacea”

Coronavirusul este doar începutul?

Noul coronavirus 2019, COVID19, a paralizat mega oraşele și s-a insinuat în toată lumea. Pentru mine, acesta nu este doar o altă epidemie, ci un indicator al proceselor globale care au loc în umanitate.

Lumea noastră nu este statică; ea se dezvoltă și o face într-un mod negativ. Nu este o problemă legată de climă sau epidemii – acestea sunt doar consecințele. Motivul este chiar materia originală a universului: dorința noastră egoistă. Această mașină în mișcare perpetuă nu se oprește niciodată și încă nu am învățat cum să lucrăm corect cu ea.

Înțelepciunea Cabala ne deschide o perspectivă mai profundă a acestei lumi. Ea nu este ce pare a fi și nici ce am vrea să fie. Am prefera să creștem și să trăim într-un mediu neschimbat, fără echivoc, familiar. Dar lumea se schimbă iar legile sale sunt dinamice.

Sistemul ale cărui resurse le folosim nu este un depozit; este un organism viu în care totul este interconectat. Nu există impulsuri aleatorii, explozii bruște; ele ne apar așa doar nouă. Uneori chiar și animalele răspund din instinct mai bine decât oamenii.

Deoarece oamenii sunt cele mai dezvoltate creaturi, fiind elementul cheie al sistemului general, aproape toate răspunsurile acestuia sunt provocate de noi. Modificările negative ale naturii umane duc la schimbări negative în natură.

Totuși, nu este vorba de egoism în sine. Creșterea acestuia este naturală și programată. Problema constă în faptul că nu o compensăm, mulțumindu-ne să reacţionăm la ceea ce se întâmplă. Ba chiar credem că așa trebuie să fie.

În Cabala, această compensare, echilibrarea egoismului cu o forță opusă, se numește corectare.

Lipsa echilibrului provoacă suferință. Chiar dacă nu vedem legătura, ea funcționează în continuare. Astfel că nu este nimic surprinzător la noile tulpini virale. Sistemul universului este uniform.

Răspunde la dezechilibrul uman pe diferite niveluri. Acesta este motivul pentru care lupta împotriva virușilor este o luptă împotriva consecințelor care, în cel mai bun caz, atenuează lovitura, dar nu rezolvă situația. Aceasta înseamnă că ne aşteaptă noi epidemii cauzate de dezechilibrul din noi înșine. Atât timp cât predomină partea negativă din interiorul omului, nu are rost să sperăm la pace și liniște.

Bineînţeles, nu vreau să dau lecții nimănui. Vorbesc despre realitate, despre relațiile noastre, despre starea în care ele sunt acum. Dacă suntem sinceri cu noi înșine, nu va fi dificil să găsim răul în tot ceea ce ne leagă. Încercăm să compensăm artificial această otravă cu moralitate, legi, corectitudine politică, reclame bune, publicitate subtilă și crudă.

Sperăm că binele din noi va învinge într-adevăr. Totuși, aceasta este o autoamăgire. Este imposibil să-ți echilibrezi propria natură acționând conform regulilor sale. Adevăratul echilibru este în ridicarea mai presus de sine, către unitate. Orice altceva este un paliativ.

În prezent, dezechilibrul din om a atins un nivel nou, iar natura va reacționa în consecință. Cred că sistemul nu se va limita la virușii care infectează organismul. Următoarea generație de viruși ne va infecta mintea și psihicul. Vor scoate la suprafaţă diferențe, contradicții, deviaţii și vor provoca excese și psihoze colective la nivel moral, ideologic și social.

Chiar și astăzi, au apărut astfel de „mutații” la nivelul culturii și științei, forțându-i pe oamenii de știință și pe alți specialiști să inventeze postulate fără nicio bază reală. Anterior, astfel de fenomene se bazau pe lăcomie, pofta de putere și simplă prostie, dar acum acest lucru este amestecat cu o nebunie contagioasă.

Orice virus, orice boală, este un dezechilibru, o conexiune incorectă între un plus și un minus.

În termenii înțelepciunii Cabala, este un scurtcircuit provocat de întâlnirea a două dorințe opuse, fără un ecran pe post de rezistență. Drept urmare, opusele nu pot interacționa armonios și nu pot menține o activitate sănătoasă care să susțină viața și cursul corect al dezvoltării.

Este clar că divergența dintre extreme va crește în timp. Nu este o coincidență faptul că recunoaștem ca normale tot mai multe forme de comportament, viață de familie, expresii sexuale și autoidentificări. Deocamdată reușim să acceptăm și să controlăm cumva aceste distorsiuni ale fundației. În următoarea etapă, viruși cu o calitate nouă vor scăpa de sub control și vor provoca haos în casa noastră.

Dezechilibrul dintre aceste două înclinații a apărut cu mult timp în urmă, a crescut treptat, încet, permițându-ne să îl acceptăm tacit. Acum însă, totul s-a schimbat: ritmul dezvoltării crește iar dezechilibrele sunt grav accentuate. Dacă nu ne ocupăm de ele în mod sistematic și de la bază, nu vom putea face față provocărilor viitoare și nu vom găsi un tratament pentru cei din urmă viruși.

Aceștia pot deveni o amenințare chiar mai mare decât bombele atomice și cu hidrogen. Într-adevăr, nu este nevoie de arme de distrugere în masă, fiind suficient să „păcălim” mintea transformând oamenii în legume neajutorate, nebuni fără logică, sau în marionete.

În mare, luptăm nu împotriva virușilor, ci a unei forme dezechilibrate de existență pe care o proiectăm la diferite niveluri ale naturii. Cel mai frapant exemplu este cancerul, care determină celulele afectate să-și consume mediul în care trăiesc. Oncologia este diagnosticul nostru universal comun.

Este timpul să ne dăm seama în sfârșit cât de periculos este dezechilibrul dintre egocentrismul uman și dăruirea inerentă a naturii. Această diferență de forțe trebuie echilibrată și corectată în noi. Trebuie să adăugăm ceea ce lipsește, pentru ca opusele să formeze un întreg, conducând umanitatea la un echilibru real.

Tot ceea ce nu facem astăzi, va trebui să facem mâine, în condiții mult mai dificile. În final, epidemii monstruoase și alte dezastre vor indica clar că omul este sursa dezechilibrului. Totuși, ce ne oprește să vedem asta acum?

Exodul întregii lumi din Egipt

Dacă prietenii îndeplinesc extern cerințele, participă la lecții și la întâlnirile prietenilor, atunci nu am dreptul să-i părăsesc. Creatorul m-a adus la ei și trebuie să lucrez cu ei.

Mai ales acum, a fi într-un grup cabalist este o oportunitate fericită, primită de sus. Creatorul ne atrage spre El.

Dacă omul are o oarecare legătură cu acest proces, atunci nu-l critic, pentru mine principalul lucru este să fiu conectat cu toți cei în care există o astfel de dorință. Crede-mă, suntem într-o stare specială numită Exodul din Egipt. Exodul este rezultatul nu doar al unui grup mic condus de Avraam, ci al reprezentanților întregii omeniri, al tuturor oamenilor.

Cu toții vrem să ieșim din egoismul nostru, să ne ridicăm și să ne unim cu Creatorul. Creatorul ne ajută în acest sens; nu întâmplător a venit epidemia de coronavirus. Ea ne facilitează exodul din egoism.

Creatorul dorește să ne arate cât de greșită este conexiunea noastră, de aceea El ne îndepărtează unul de celălalt prin coronavirus. Acum trebuie să înțelegem cum să ne conectăm din nou, dar într-o formă corectă. Imediat ce vom fi gata să ne conectăm corect, virusul va dispărea.

Nu ne vom întoarce în lumea veche, ci vom ajunge la o nouă conexiune, la o societate nouă, cu ocupații noi. Viața nu va mai fi la fel cum a fost înainte de coronavirus. Prin urmare, este necesar să explicăm întregii omeniri ceea ce Creatorul cere de la noi. Este prietenia unuia față de celălalt, dorința de a dezvălui calitatea dăruirii, unitatea dintre noi și dragostea pentru toate creaturile.

Din partea a 2-a a Lecției zilnice de Cabala 31/03/20, Scrierile lui Rabash, „Nevoia de iubire a prietenilor”

Coronavirus: umanitatea nu-și poate reveni

Întrebare: Vor exista consecințe spirituale ale coronavirusului? Acum omenirea suferă, este speriată și încă nu a ajuns la concluzii serioase.

Răspuns: Omul încă este în confuzie: unde voi lucra, unde vor studia copiii mei, cum va merge totul, cât o să mai stau acasă etc. Și aici apar o mulțime de întrebări: ce-i cu soția, cu copiii? Îi văd foarte rar. Acum însă, încep să-mi recunosc copiii și soția.

Acest lucru nu este simplu. Vom mai sta împreună câteva luni și dacă nu desfășurăm o activitate serioasă de educație cu populația, familiile vor începe să se destrame.

Observație: Dar acestea, nu sunt prognoze foarte bune.

Răspuns: Ce se poate face? Când oamenii se regăsesc brusc într-un spațiu mic, încep treptat să-și arate reciproc diferite laturi ale egoismului. Acest lucru nu este ușor de înțeles.

Dar eu cred că organizând diverse ateliere, conversații și cursuri, diseminând tot ce este posibil pe site-urile noastre, vom putea preveni lovitura.

Întrebare: Totuși, cum se poate ca fiind în carantină, oamenii să nu se ucidă între ei?

Răspuns: Dimpotrivă, vom educa lumea astfel încât apropierea fizică dintre noi să ne conducă la o conexiune interioară, spirituală. Atunci oamenii vor simți apariția unei noi Forțe numite Creator.

Se spune în Tora: „Soțul, soția și Creatorul între ei”. În acest fel, îl putem descoperi pe Creator chiar și între soț și soție. Totul este între noi.

Dintr-o lecția din 22.03.2020

Noi toţi, sau nici unul dintre noi

Din pagina mea de Facebook Michael Laitman 4/10/20

COVID-19 nu este doar o altă lovitură. Este prima dată în istorie când o criză lovește simultan întreaga lume: fiecare țară, continent și insulă. Virusul ne-a legat pe toți împreună cu un fir invizibil, toate națiunile și toți oamenii. Ne-a dovedit că toți suntem nu numai conectați, dar suntem dependenți unul de celălalt. Pe măsură ce vom încerca să ieșim din criză, vom descoperi că nimeni nu poate deveni imun la virus decât dacă vom deveni cu toți imuni. Ne aflăm într-o stare de responsabilitate reciprocă globală. Sunt recunoscător pentru această revelare, deoarece realizarea acestei interdependențe ne permite să începem să înclinăm întreaga umanitate spre unitate și iubire pentru ceilalți. Acum toată lumea va înțelege că suntem toți sau nici unul dintre noi.

Cum te simți în aceste zile dificile?

Oameni, cum vă simțiți în aceste zile ale epidemiei globale de coronavirus care vă atrage într-un vârtej de sentimente și gânduri? La fel ca într-un caleidoscop, o stare o înlocuiește pe alta, de la atac de cord la indiferență completă. Valuri de groază se rostogolesc unul după altul ca și cum natura te mixează într-un blender. Tot ceea ce erai capabil să faci și știai, obișnuința de zeci de ani din viața ta – copii, muncă, câștig financiar – totul este depășit și dispare. Cum putem fi de ajutor ameliorând această durere enormă?

Știu că ești o persoană rațională, inteligentă, respectată la locul de muncă. Îți plac numerele și calculele specifice care sunt deasupra sentimentelor. Dar acum, vrei să auzi ceva care să te emoționeze, care să intre chiar în inima ta.

Voi încerca să fac asta; dar înțelegeți, știința Cabalei se adresează inimii omului, prin minte sau minții prin inimă; combină aceste două sisteme opuse, complet diferite.

Întreaga noastră viață este construită pe cercuri de relații: relații cu noi înșine, relații cu soțiile, cu copiii, relații cu Creatorul. Acum toate aceste relații sunt în curs de revizuire, mai ales relațiile noastre cu noi înșine.

Coronavirusul a făcut o schimbare atât de radicală în viața noastră, încât o persoană se află constant în stres și frică, stări ce întunecă mintea și împovărează inima, ca un atac de cord, trăind în confuzie ca un animal în lanţ.

La ce ar trebui să vă gândiți pentru a vă calma un pic și a vă simți protejaţi? Merită să faceţi o revoluție completă în convingerile voastre despre viață. Dimpotrivă, cred că înainte de coronavirus trăiam în stres și confuzie, în condiții neclare și dezechilibrate.

Alergam de dimineața până seara și de seara până dimineața pentru a realiza ceea ce societatea, șefii, familia și altcineva mă obligau să fac. Eram dator la bancă, dator să muncesc, dator, dator, dator. Așa era viața mea.

Și atunci a apărut ceva incredibil numit coronavirus.

Acest virus îmi calmează brusc întreaga viață. Stau acasă și nu merg la serviciu. Copiii nu rătăcesc pe undeva, nimeni nu știe unde, stau în camerele lor, soția mea este și ea acasă. Ne uităm la televizor împreună, sau toată lumea este ocupată cu calculatorul lui, având fiecare propriile lui preocupări. Totul pare a fi bine. Probabil principalul motiv al confuziei și fricii este posibilitatea pierderii venitului. Înainte de asta, totul era clar și rezonabil și, deodată, totul a devenit de neînțeles, neclar, iar perspectivele fiecărei zile sunt din ce în ce mai amenințătoare. Ești îngrijorat, nu de viitorul îndepărtat și de momentul pensionării, ci de faptul că nu vor fi bani pentru mâncare săptămâna viitoare, luna viitoare.

Până acum, acestea sunt doar temeri, nu realitate. Există alimente în casă, frigiderul este plin. În contul bancar mai există bani. Acestea sunt doar temeri ipotetice cu privire la posibilul curs al evenimentelor. Dar în această trăire de zi cu zi putem spune că viața a devenit mai calmă.

Care este motivul pentru care vă faceţi griji pentru un posibil viitor, dacă nu puteți să faceţi nimic? Nu știm ce se va întâmpla mâine, așa că de ce să înnebunești de frică azi?

Desigur, avem responsabilități față de familie și copii, dar grijile noastre nu vor ajuta în niciun fel. Ce va fi, va fi; cu toții suntem în mâinile unei forțe superioare și toate eforturile mele nu vor schimba nimic în nicio direcție, bună, sau rea. Va fi așa cum a planificat Creatorul.

Poate într-o asemenea stare, voi înțelege mai repede unde mă poartă Creatorul. La urma urmei, nu există nimeni în afară de El, și El ne împinge întotdeauna spre scop. Deci, să ne gândim la acest obiectiv și să aflăm ce vrea Creatorul de la noi. Starea noastră este o consecință a programului naturii și nu ar trebui să credem că suntem mai deștepți decât ea. Ar fi minunat dacă am înțelege unde ne aflăm, în ce univers, în ce mediu, sub influența căror forțe.

Toate acestea nu depind de noi.

Suntem doar părticele ale creației care cred că înțeleg ceva din natură.

Dar chiar dacă am reuși cu adevărat să înțelegem ceva din ea, am folosi-o în detrimentul nostru. Prin urmare, nu regretați că nu am atins obiectivul pe care ni l-am propus, deoarece nu era nimic bun în el.

Înainte de a izbucni epidemia, omenirea era în pragul unei catastrofe, confruntându-se cu mari adversități. Toată lumea a vorbit deja deschis despre imposibilitatea de a evita războiul, despre criza globală în ecologie, relații umane, industrie, politică și finanțe. Lumea, construită de om, pe baza minții și a sentimentelor sale egoiste a fost pur și simplu teribilă, trecând de la o criză la alta.

Ce a fost bine în viața anterioară? De ce îți pare rău acum? Doar că, după toate aceste probleme, ai reușit să primeşti salariul jalnic cu care să-ţi hrăneşti familia. Te-a făcut să te simți perfect și fericit? Regreți că, cel puțin, știai totul în avans: vor fi suficienți bani până la sfârșitul lunii și, dacă nu, de unde să-i împrumuţi. Cel puțin ai avut o anumită certitudine, acum te enervează necunoscutul. Ce ar trebui să facem cu această agitație interioară, cu gândurile febrile, „Ce se întâmplă”?

Astfel de gânduri chinuiesc acum cea mai mare parte a populației lumii, deoarece această epidemie va acoperi în curând toate continentele. Coronavirusul înghite întreaga lume, toată umanitatea. Toată lumea va începe să se gândească: „Ce mi se va întâmpla mâine? De cine depind? Cum pot să-mi influențez soarta? Cum pot garanta pentru binele zilei de azi, de mâine, pentru viitor?”

Este foarte bine, că astfel de întrebări se trezesc în oameni și mai ales în cei tineri. Este vorba despre bani? Dacă ne preocupăm doar de veniturile noastre, atunci vrem să trăim ca niște animale pentru care principalul lucru este să fie sigure că vor fi hrănite astăzi, mâine și poimâine, restul nefiind important. Deci, vreau să „mănânc din aceeași iesle cu un măgar” sau sunt un om şi mă gândesc şi la alte lucruri?

Din „Viaţă nouă# 1214 Coronavirus” – KabTV. “Cum să faci față fricii?” 3/19/20

Virusul încoronat

Ce trebuie să facă guvernele pentru a ne ajuta să trecem prin această perioadă dificilă? Toate guvernele ar trebui să înțeleagă că au un rol special și să își schimbe un pic gândurile. Ar trebui să știe că viitorul lumii stă în integrarea globală a tuturor oamenilor iar guvernele trebuie să acționeze în această direcție.

Este necesar să organizeze forme de instruire pentru copii și adulți, stabilind un sistem educațional astfel încât toată lumea să înțeleagă că ființa umană este cea mai distructivă forță din natură. Dar noi trebuie să devenim forța care conectează toate părțile naturii.

Până la urmă, suntem deștepți și bine dezvoltați, însă ne transformăm dezvoltarea în ceva rău, o direcționăm spre distrugere. Prin urmare guvernele sunt obligate să se schimbe; oamenii vor trebui să le explice asta.

Nu este niciun accident că noul virus a primit numele “coronavirus”;

El face cu adevărat o muncă regală, domină întreagă lume și ne organizează viețile așa cum ar face-o un rege. Eu sper că noi toți vom vedea consecințele conducerii sale, sub forma unor schimbări din viața noastră.

Coronavirusul ne-a pus pe fiecare dintre noi în carantină. Cred însă că este în beneficiul nostru. Trebuie să depășim această izolare unindu-ne deasupra tuturor diferențelor, în mod virtual, de la distanță. Și în măsura în care învățăm cum să ne tolerăm între noi, să ne conectăm și să ne unim în interior, mental, vom putea să ieșim din case pentru a interacționa cu alții.

Această condiție care ne obligă să stăm la distanță va acționa în avantajul nostru, ajutându-ne să ne apropiem între noi într-o manieră selectivă. În măsura în care sunt capabil să mă port bine cu aproapele meu, voi putea să mă apropii de el – nu pentru a face bani pe seama lui, ci pentru a stabili relații bune.

Toată lumea trebuie să fie educată în acest sens, pentru a putea construi împreună o nouă umanitate. Iar apoi, se va deschide în fața noastră o lume bună, eternă și perfectă în care va merita să trăim.

Oamenii mă întreabă cum văd lumea peste un an, ce se va întâmpla cu umanitatea? Ca de obicei, avem două alternative: fie lumea nu ascultă ceea ce spune înțelepciunea cabala, adică nevoia de a realiza unificarea și se va îndrepta spre distrugere, fie se vor implementa aceste schimbări.

Dacă te uiți la umanitate prin înțelepciunea Cabala, poți să vezi cum aceasta se apropie de corecție.

Totuși, dacă o privești în general, poți să vezi că lumea nu este capabilă să se schimbe. Însă noi vom încerca să lucrăm împreună; altfel va fi foarte rău. Sper că vom putea transmite metodologia unificării corecte întregii umanități.

De pe KabTV “Conversație cu David Blumenfeld” 3/25/20

Uniunea Europeană este pe moarte, şi aşa ar trebui

Din pagina mea de Facebook Michael Laitman 4/9/20

Uniunea Europeană s-a născut din greşeală și va muri în agonie. Ea a fost construită pentru a oferi Europei un avantaj competitiv în fața SUA și a consolidării Chinei și Rusiei. S-a concentrat aproape exclusiv pe crearea unei piețe și a unei monede comune, fără să ia în considerare implicațiile sociale ale unei uniuni de popoare care s-au aflat timp de secole în conflict unele față de altele.

Uniunea monetară a creat o monedă puternică, dar a sărăcit multe dintre statele sale membre, făcându-le dependente, descurajate și fragile. Nu a creat unitate; a creat și mai multă ură. Uniunea monetară fără solidaritate – ca sentiment de patriotism național pan-european, este nesustenabilă. Criza migranților aproape că a eliminat-o, deoarece a împins Marea Britanie afară din UE, dar uniunea trăiește încă. Cu toate acestea, criza coronavirusului pare să fie o lovitură căreia UE nu-i va supraviețui. În opinia mea, acest lucru este spre bine.

Globalizarea – o idee mare, greşit realizată

În principiu, uniunea este o idee nobilă. Este calea corectă de urmat, deoarece toată realitatea evoluează spre o unitate tot mai mare și spre colaborare. Evoluția a pornit de la cele mai simple particule la atomi, care au format molecule, care au creat organisme, etc. La fel, societatea umană a evoluat de la familii la așezări, care au devenit orașe, regiuni, țări și imperii.

Cu toate acestea, există o diferență fundamentală între modul în care evoluează natura și modul în care evoluează societatea umană. Pe măsură ce natura evoluează, ea își menține echilibrul și armonia. Nu există în natură conceptul de supraconsum, deoarece fiecare animal ia doar ceea ce are nevoie pentru supraviețuirea sa. În cazul oamenilor, unde guvernează egoismul, supraconsumul este nucleul existenței noastre. Cu cât ne comparăm mai mult cu ceilalți, cu atât ne prețuim mai mult pe noi înșine.

Prin urmare, orice alianță are, implicit, un motiv ulterior de a face rău cuiva,

de a răni un dușman al alianței, pe unul dintre membrii alianței sau chiar pe ambii. Aceasta este natura umană, dar ea contrazice principiul esențial al evoluției naturii, care constă în faptul că trebuie să se bazeze pe echilibru și armonie.

Pentru a crea o globalizare monetară de durată, oamenii din statele membre participante trebuie să decidă mai întâi că doresc acest lucru. Acesta este un proces profund și extins care necesită adoptarea unei identități pan-naționale mai puternică decât identitatea națională. Doar atunci când oamenii simpatizează mai mult cu entitatea multinațională decât cu propriul stat național, vor fi de acord cu o astfel de transformare.

În Europa nu a fost făcută o astfel de pregătire. Drept urmare, țările mai puternice, urmând natura lor inerentă de exploatare, au jefuit economiile mai mici și mai slabe, le-au sărăcit și le-au distrus. Astăzi, când a lovit coronavirusul,  ies la suprafață dușmănia și neîncrederea dintre ţări și dovedesc faptul că nu se pot baza una pe cealaltă. Acestea trebuie să pună UE ”pe pauză” și să o ia de la început. Iar primul pas în această direcție este revenirea la dezvoltarea economiilor locale.

Asta nu însemnă că țările nu ar trebui să construiască uniuni.

Dimpotrivă, cred că, până la urmă, când ne vom depăși egoismul, nu vom mai avea nevoie de granițe iar noțiunea de stat-națiune se va evapora. Dar nu suntem nicidecum acolo. În schimb, trebuie să fim conștienți, să ne recunoaștem egocentrismul și să încercăm să fim de acord cu reguli și granițe care să ne țină sălbăticia sub control și să ne permită să trăim în relativă pace și stabilitate.

Ulterior, ar trebui să începem să învățăm ce este unitatea care există în natură, în care fiecare parte contribuie cu abilitățile sale și primește de la colectiv tot ceea ce are nevoie pentru a prospera. Când vom vedea că o existență colectivă nu este doar mai sigură decât concurența individualistă, ci și mult mai plină de satisfacții, vom putea să construim cu precauție, încet și cu înțelepciune, o entitate comună. Dar aceasta nu va fi o entitate europeană, americană, rusă sau chineză, ci o rasă umană globală.

Până atunci, trebuie să acceptăm și să respectăm diferențele dintre noi.

(Imagine: Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, susține o conferință de presă în care sunt detaliate eforturile UE de a limita impactul economic al epidemiei de coronavirus (COVID-19), la Bruxelles, Belgia, 2 aprilie 2020. REUTERS / Francois Lenoir / Pool)

Coronavirusul schimbă realitatea, partea a noua

Coronavirus și antisemitism

Întrebare:  Până de curând, ai abordat chestiuni legate de antisemitism, ai scris articole și cărți pe acest subiect. Dintr-o dată apare acest virus și te simți obligat să explici de unde vine această lovitură. De ce?

Răspuns:  Nu, nu mă ocup de virus în mod special. Înțeleg de ce ne-a fost dat. Să explic acest lucru este o sarcină destul de simplă. În cazul antisemitismului însă este nevoie să se explice totul la nivel ideologic.

Întrebare: Există vreo legătură între ceea ce se întâmplă acum și antisemitism?

Răspuns În curând evreii vor fi acuzați că au lansat în mod deliberat acest virus în China și Iran, adică printre detractorii lor.

Comentariu:  Aceste afirmații apar deja în mass-media iraniană.

Răspunsul meu:  În Iran, acest lucru este de înțeles. În curând vor apărea în toate știrile și oamenii vor vorbi despre ele. Cu toate acestea, putem face multe lucruri. Apoi voi începe din nou să explic motivele antisemitismului.

Deocamdată este foarte dificil să le explici oamenilor care este legătura dintre virus și evrei, dintre rolul lor istoric și conexiunea egoistă a diferitelor națiuni.

Din KabTV „ Coronavirusul schimbă realitatea” 4/12/20