Category Archives: Criza, globalizare

Suntem Presati De Sistemul Superior

Noi am fost creati cu propietati care nu ne ingaduie sa cream o societate sanatoasa si echilibrata. Indiferent cat ne straduim, esenta noastra actuala nu ne ingaduie asta.

Chiar daca intreaga umanitate vrea sa faca ordine prin puterile sale, defectul initial din noi va impiedica toate eforturile. Putem petrece un milion de ani vorbind despre ideea de unitate, si tot nu vom reusi sa o realizam. Doar Lumina superioara poate face asta. „Initiativele” noastre nu pot aduce decat probleme.

Exista sapte miliarde ca noi, iar egoismul nostru a crescut de-a lungul istoriei. Noi am devenit in sfarsit un sistem „rotund” in care egoismul nostru s-a unit. Astazi noi vedem cum se strange surubul acestui sistem. Vedem ca se comprima, devine mai strict, si vedem cum intre noi se reveleaza noi conexiuni.

Aceasta interconexiune nu s-a manifestat inainte, insa acum devine evidenta. Noi marcam inceputul acestui proces in anul 1995, chiar daca Baal HaSulam a scris in anii patruzeci ca lumea a devenit o familie.

Anul 2012 va veni curand, si sistemul se consolideaza in fata ochilor nostri. Apar noi fire de conexiuni continue si reciproce. Reciprocitatea este garantia reciproca, indiferent de cum se manifesta, indiferent de calea pozitiva sau negativa.

In acest fel, Natura ne obliga sa ne unim, si va continua sa actioneze in aceeasi maniera prin suferinta. Intrebarea este de ce fel de comprimare sau presiune este nevoie pentru ca noi sa spunem: „Gata, este momentul sa facem ceva cu societatea.” Insa, pana in acest moment suntem prinsi intr-o menghina.

Intr-un fel sau altul, doar Lumina care Reformeza va putea sa ne dea pacea. Doar ea ne va revela interconexiunea corespunzatoare si ne va schimba astfel incat sa vrem sa ne unim, sau ca sa fim mai precisi, sa acceptam ceea ce exista deja.

In fond, noi suntem conectati, insa impotriva vointei noastre. De aici vine criza. Criza mondiala este manifestarea distantei dintre ce ne dorim si ce este. Interconexiunea universala este un fapt. Specialistii si cercetatorii vorbesc despre ea, si Baal HaSulam scrie despre asta. Ea este reala, insa nedorita. Doar Lumina superioara ne va da dorinta necesara. Nimic altceva nu va ajuta omul sa isi schimbe natura.

Din partea 5 Lectia Zilnica de Cabala 10/18/2011, “Pacea  in Lume”

Intrebari Privitoare La Economie, Guvern si Scopul Vietii

Intrebare: Ca raspuns la postarea Economics Done By The Balance Formula, acolo apare o alta dimensiune, cu privire la resurse. Oprirea utilizarii resurselor neregenerabile cum ar fi petrolul va contribui la extinderea disponibilitatii acestei resurse. Insa ea ramane o resursa finita. Se pare ca pentru a face acest argument mai puternic, avem nevoie sa aratam ca va dura foarte mult pana cand resursele care le vor inlocui, sa devina accesibile.

Raspuns: Noi nu trebuie sa economisim, ci doar sa folosim toate mijloacele pentru o economie echilibrata care sa aiba necesitati rezonabile.

Intrebare: Care este rolul guvernului pentru generatia urmatoare?

Raspuns: Noi trebuie sa educam masele spre mediul corect (diseminare) iar ei in schimb vor cere schimbari guvernului.

Intrebare: De ce vorbim despre imbunatatirea vietii pe Pamant prin garantia reciproca, etc? Nu este scopul creatiei sa progreseze dincolo de viata fizica de pe Pamant si sa intre in unitatea spirituala? Nu ne va adanci mai mult pacea din lume intr-o stare de vis pe care sa o percepem ca realitate?

Raspuns: Asta se intampla pentru ca pentru 99% din populatia lumii, imbunatatirea vietii inseamna scopul vietii. Si doar pentru 1%, aceia care au un punct in inima, embrionul sufletului, este scopul vietii de a revela lumea superioara. Insa daca ne unim ca Galgalta Eynaim si AHP , noi revelam lumea superioara impreuna.

În strânsoarea interconectarii comune

Evoluţia umanităţii şi progresul ei s-au intamplat întotdeauna pe baza dezvoltarii dorinţelor noastre. Dorinţe noi au aparut în mod constant în noi: Am vrut să dezvoltam tehnologiile, agricultura, ştiinţa şi cultura; am descoperit terenuri noi, şi aşa mai departe. În general, este ca şi cum omul a vrut să „consume” această întreaga lume, şi aproape a reuşit. Ca urmare, el practic a mutilat natura, destul de posibil în mod irevocabil.

Acum, cu toate acestea, o acţiune complet diferită are loc în natură. Noi dorinte nu se mai dezvolta în noi, iar toate dorinţele, calitatile si relatiile care se dezvolta au început să ia o formă complet diferită calitativ.

Noi nu mai suntem conectati între noi într-un simplu mod egoist, unde putem reglementa relaţiile noastre cu legi juridice, practice şi sociale, care ne dau cumva abilitatea de a exista fără a ne „consuma” unul pe altul. Astazi am inceput sa simtim ca si cum existam dincolo de legile acceptate într-o societate umană. Am început să simtim că suntem conectati unul cu altul, impotriva vointei noastre, iar acest lucru este ceea ce este rău. Nu vreau sa fiu conectat cu oricine, pur si simplu nu pot!

Am parasit pesterile, am construit orase imense, ne-am separat pe noi înşine pe pamant şi am format o societate umană în care totul este atât de amestecat şi interconectat, incat eu sunt în imposibilitatea de a exista fără mii de alte persoane. Iar astăzi nu pot exista fără întreaga lume. Eu depind de mai multe tari: Un produs este fabricat în China, un altul în Japonia, altceva în SUA. Masina mea este din Japonia, televizorul meu este din Germania, şi aşa mai departe. În general, nici unul dintre lucrurile mele nu sunt ale mele; ele provin de cine ştie unde.

Este într-un astfel de mod, incat eu sunt implicat cu întreaga lume prin receptie si daruire, deoarece eu, deasemenea, trebuie să dau. Acest lucru este cu privire la legăturile economice, financiare şi de comerţ.

Ce se întâmplă dacă luăm în considerare orice altceva: sănătatea şi securitatea (medicamente, materiale), educaţie, creştere, să nu mai vorbim de cărţi şi mass-media? Astazi nimic nu poate exista într-o ţară separată. Lumea a devenit atât de interconectata, încât noi toti ne datoram totul unul altuia.

Şi aici apare o problemă: egoismul nostru doreşte să ramana individualist. „Nu-mi pasă de nimeni altcineva, lasă-mă în pace! Cui ii pasa de tine si de ce iti pasă de mine? ” Dar acest lucru nu mai este posibil- depind de toată lumea. Toata lumea cere ceva de la mine, şi eu trebuie să primesc, de asemenea, ceva de la ei, fie ca vreau, fie ca nu.

Şi acum aceasta legatura contrazice egoismul nostru. Sunt gata sa folosesc toţi oamenii din lume, dar cum ramane cu daruirea? Sigur, eu sunt gata să cumpar-daruire. Asta nu-i asa! O conexiune complet diferita se descoperă aici: Ne afectam unul pe altul cu gândurile noastre, calităţile şi sentimente noastre. Totul este trecut de la o persoană la alta, întreaga lume pare să fi devenit comuna.

Ajung într-o altă ţară, şi nu mă simt ca si cum as fi într-o altă ţară: Are aceiaşi hamburgeri, aceeaşi pizza, aceeaşi băutură răcoritoare, totul este la fel. Cand stii limba ( astazi Engleza a devenit limba de circulatie internationala), nu există nicio diferenţă unde locuiesti. Te duci la un supermarket sau alte magazine şi există aceleaşi lucruri peste tot: bunuri, branduri si masini. Cu alte cuvinte, lumea a devenit una.

Sunt atât de implicat în întreaga lume, incat simt brusc ca datorez ceva restului. Şi acesta este un lucru rău pentru mine. Egoismul meu nu tolerează asta!

Se pare că sistemul pe care l-am creat (sistemele comerciale, financiare si ale lumii) nu iau în considerare acest tip de interconectare, care se numeşte garanţie reciprocă şi care se bazează pe o atitudine normală, bună, a unora fata de altii. Acest lucru nu este luat în considerare în tratate. O situaţie apare atunci când o anumită interacţiune voita, sensibila şi morală cu alţii, imi este ceruta. Iar eu nu o vreau! Dar lumea, întregul sistem, mă obligă. Aici se afla criza.
Din Discutia despre garantia reciprocă, din 25/09/2011

Economia garantiei mutuale si globale

Sistemul economic din lumea de azi este cea mai evidentă demonstraţie a conexiunii noastre unul cu celălalt. Asta pentru că noi suntem în primul rând conectaţi prin economie, producţie şi comerţ. Vedem că sunt câteva mii de corporaţii mari în lume care sunt interconectate şi care învăluie întreaga lume fără a ne da vreo şansă să ne mişcăm.

Dar şi ei, de asemenea, nu se pot mişca! Iar acum, spre surprinderea lor, au descoperit acest lucru şi nu ştiu ce să facă. Nu au nicio libertate de mişcare în relaţiile unuia cu celălalt.

În acest fel ne este revelat sistemul comun, global al garanţiei mutuale. Noi însă nu ne-am dorit asta, nu am tins către el de la început. Dar Natura, Creatorul, ne arată garanţia mutuală, conexiunea noastră unii cu alţii. În aceste condiţii, cum ar putea să mă ajute mintea mea?

Mintea poate să mă ajute într-o singură direcţie: să permită renunţarea la mintea mea animalică şi să înceapă să înveţe cum să se familiarizeze cu acest sistem.

Dar acest sistem nu este construit după mintea mea pământească, fiindcă mintea mea este personală, individuală. Mă ajută să trăiesc în lumea egoistă, arătându-mi cum să câştig din ce în ce mai mult în propriul beneficiu, crezând că alţii sunt creaţi ca să mă servească pe mine.

Dar acum, când descopăr că sistemul cu care sunt ferm conectat şi de care sunt complet dependent, mintea mea anterioară încetează să mai lucreze. Trebuie să mă adaptez la noul sistem! E ca şi cum aş ajunge într-un loc necunoscut şi întâi de toate ar trebui să arunc o privire atentă la ceea ce este în jurul meu, să învăţ obiceiurile locului şi să mă adaptez la ele. Iar după ce le ştiu foarte bine, pot să încep să acţionez şi să îmi îmbunătăţesc propria stare.

Dar cum să ajungem să cunoaştem acest sistem global în care ne regăsim dacă nu îl putem prefigura cu mintea noastră pamântească? Chiar şi aceste corporaţii uriaşe care par să controleze lumea, în realitate nu controlează nimic. Şi acest lucru li se revelează acum. Mintea fiecărei persoane individuale nu funcţionează aşa cum nici mintea corporaţiei nu funcţionează.

Rezultă că acum ştiu că trebuie să mă debarasez de mintea mea animalică şă să obţin o minte nouă – un mod integral de gândire. Aceasta va fi o minte creativă, o minte a unui sistem comun, adică mintea Creatorului.

Nu va fi uşor pentru noi să o obţinem. Va trebui să ne dezvoltăm pe noi înşine să ne transformăm în unul conectat la tot, încercând să ne simţim pe noi înşine ca un singur om, ca un singur sistem. Apoi vom atinge acest unic sistem conectat şi astfel vom „finaliza” dorinţa noastră egoistă şi ne vom conecta unii cu alţii. În acest mod, vom construi treptat vasul nostru comun, reunind părţile dispersate din Lego.

În interiorul conexiunii dintre noi, vom descoperi mintea superioară, programul, esenţa ei, şi apoi vom înţelege ce se întâmplă! Numai în acest caz starea noastră va fi corectată.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 10/21/2011 „Mintea în acţiune

Salvarea omenirii este unitatea ei

Opinie: (Vyacheslav Ivanov, profesor la University of California, Los Angeles, Moscow State Lomonosov University, Membru al Russian Academy of Sciences, din mn.ru) „Eu sunt un suporter al guvernării internationale. Am fost invitat ca expert al ONU.

Ne autointitulăm Triglav International Society. …Ea include profesori, politicieni şi experţi în tehnologie din multe ţări diferite. Noi încercăm să convingem lumea că trebuie să ne unim. ..Desigur, asta nu înseamnă să creăm guvern mondial în sens literal. Dar avem nevoie de un anume fel de unire pentru a aborda problemele cheie în colectiv.

Eu cred că umanitatea se dezvoltă în funcţie de legi semnificative. De aceea, vom fi îndreptaţi spre o unire reală, ceea ce înseamnă că teribilele conflicte care molipsesc lumea sunt neglijabil de mici în comparaţie cu aceaste sarcini majore. Aceste obiective sunt preocuparea tuturor – toată omenirea ar putea fi omorâtă. Pentru a nu pieri, trebuie să stabilim în cele din urmă o structură de operare comună.

Acest lucru va fi, cred, problema deceniilor următoare. Nu avem unde să fugim de asta. Celelalte opţiuni sunt teribile.

Salvarea umanităţii este problema principală. Eu încă cred că dacă universul a consumat atâta efort ca să ne creeze, nu îi va fi pe plac dacă noi vom permite să ne autodistrugem.”

Sa fim impreuna

Opinie: (Sufi Shaykh Muhammad Hisham Kabbani) : „Noi ca oameni şi comunitate care iubim pacea trebuie totdeauna să venim la astfel de întâlniri pentru a ne regăsi pe noi înşine. Când eşti împreună cu fiecare poţi înţelege mai mult despre tine şi despre ceilalţi. Îţi poţi găsi greşelile de la ceilalţi când te sfătuiesc iar ei îşi pot găsi greşelile lor când îi sfătuieşti tu, şi asta ţine totul în armonie. Asta este ce a înţeles Rumi când a zis ‘eu nu mă cunosc pe mine însumi, eu sunt zoroastrian sau musulman, sau creştin sau evreu sau sunt asta sau sunt asta…Eu sunt totul’. Asta înseamnă să ne unim, să ne adunăm să ne amestecăm, să ne unim pentru a aduce o viaţă fericită omenirii.

Eu călătoresc aproape peste tot în lume. Întâlnesc preşedinţi, politicieni, miniştri şi prim miniştri, ambasadori, regi, prinţi şi prinţese, tot felul de oameni, care muncesc pentru a trăi, oameni normali, comuni şi am descoperit ce a spus Profetul (pacea fie cu el) că este adevăr întreg: ‘fiinţele umane sunt egale ca dinţii unui pieptene’. Care ar putea fi diferenţa între un rege şi un om sărac, comun? Niciuna. Amândoi vor ajunge să moară într-o zi. Amândoi vor ajunge să fie înmormântaţi într-o zi. Ceea ce îi poate aduce pe ei împreună este dacă Iubirea, dacă ei se iubesc unul pe altul, dacă această relaţionare creşte cu fiecare dintre ei. Ea menţine memoriile, reputaţia şi bunul caracter. Asta este ceea ce rămâne în urmă. Nimic altceva nu rămâne. Iar noi toţi mergem unde Dumnezeu vrea să mergem. De aceea Profetul Mahomed (pacea fie cu el şi cu toţi ceilalţi profeţi) spune: ‘nu există nicio diferenţă între fiinţele umane, ei sunt egali aşa cum dinţii de la pieptene sunt egali’. Nu există nicio diferenţă în afara de  dreptate, sinceritate, pietate.

Acesta este mesajul nostru astăzi şi sper că am fost în stare să mă regăsesc prin intermediul vostru fiindcă asta m-a făcut să mă uit la propriile mele greşeli şi să încerc să mă corectez. Când privesc în istorie găsesc toate aceste evenimente interconfesionale. Astăzi ei spun să facem interconfesiune şi interconfesiunea este importantă. Desigur că este importantă şi s-a întâmplat în multe religii şi la mulţi credincioşi înainte. Aceasta s-a întâmplat şi integrat în toată lumea… Lasă pe el sau pe ea să fie el însuşi sau ea însăşi dar împreună. Ca aceste flori roşii şi albe (Shaykh Kabbani arată două flori din faţa lui), sunt împreună şi ne dau o aromă plăcută”.

Metodele de educatie in masa impotriva mijloacelor de informare in masa

Mijloacele de informare in masa sunt folosite pentru “spalarea creierelor,” pentru crearea unei persoane complet programate. Studii psihologice, sociologice si psihiatrice confirma ca mass media influenteaza comportamentul oamenilor. Dar aceasta nu este un mijloc de informare in masa ci un mijloc de “manipulare in masa.”

Ceea ce facem noi este numit “un mijloc de educare in masa.” Educatie! Trebuie sa le dea oamenilor o stare de incredere si comuniune. Ne bazam pe un egoism sanatos pentru a arata oamenilor ca sunt complet dependenti unii de ceilalti. Mai mult, noi nu inselam pe nimeni. Pur si simplu le aratam starea actuala pe care egoismul o ascunde de ei.

Daca depind intr-adevar de ceilalti oameni din lume, dar nu reusesc si nici nu doresc sa inteleg aceasta, este numai datorita faptului ca egoismul meu ma inseala dinadins. Se interpune in calea mea si ma forteaza sa ma simt rau, ceea ce ma face sa sufar.

Mijlocul de educatie in masa creste senzatia ca sunt dependent de ceilalti si incep sa simt acest lucru. Asa cum ii explicam unui copil cu cine ar trebui sa sa joace si cu cine nu, sau cum ar trebui sa se poarte, tot asa si eu, receptand aceasta influenta, devin mai sensibil fata de conexiunile cu ceilalti si incep sa le dezvolt in concordanta cu un sistem total diferit.

Atunci am sa pot intra intr-un sistem finaciar si economic complet diferit si sa depasesc criza. Vom fi capabili sa facilitam intr-adevar unificarea Europei, in loc sa stagnam in situatia in care cineva imprumuta pe altcineva, pentru ca acesta din urma sa poata supravietui, desi, in final, prabusirea este inevitabila.

Am nevoie sa simt o dependenta mai puternica fata de ceilalti, nu una formala sau imaginara, ci una reala, care exista in natura si ni se reveleaza sub forma unei conectari mai mari in fiecare zi. Exista o mare diferenta fata de modul in care am fost conectati acum o suta, cincizeci sau, chiar, cinci ani in urma. Ne miscam in mod constant in directia unei dependente din ce in ce mai mari.

Trebuie sa primesc informatiile si influentele necesare din toate partile, prin toate simturile mele si, de fapt, ar trebui sa fie senzatii si perceptii in loc de informatii si influente. Este necesar sa ne crestem sensibilitatea in sensul dependentei unuia de ceilalti si, atunci, vom construi relatii sociale complet diferite.
From the Talk on Mutual Guarantee 9/25/2011

Ce este de facut cu somajul?

Interconectarea dintre oameni se bazeaza pe atingerea, in prima faza, a unei homeostaze comune, a unei balante. Ce fel de balanta? Cu totii nu vom consuma mai mult decat avem nevoie. Ca atare, jumatate din timpul pe care acum il petreceti muncind va fi liber. Veti face munci de care oamenii chiar au nevoie.

De exemplu, daca produceti frigidere sau masini de spalat, aceasta activitate este necesara, buna si normala. Daca maine inventam un alt sistem care consuma mai putina energie vom inlocui frigiderul vechi cu unul nou. Cu alte cuvinte, totul trebuie directionat astfel incat sa se economiseasca energia electrica si materialele.

Toate acestea pot fi calculate doar pe baza de balanta. Eliminam din vietile noastre orice factor care deranjeaza echilibrul si nu este necesar. In acest mod, 50-60% dintre oameni vor ramane someri, si asta e grozav! In fond ei nu fac nimic bun, iar ceilalti oameni beneficiaza de pe urma faptului ca ei nu lucreaza.

Asa incat, cum se vor putea ei intretine? In acelasi mod ca si oricare alt om. Ne vom procura doar lucrurile de care avem nevoie fiecare dintre noi. Astazi ne procuram de douazeci de ori mai mult decat avem nevoie. In acelasi timp, jumatate din umanitate flamanzeste. Astfel, noi vom furniza fiecarui om exact ceea ce are nevoie, asigurandu-ne ca nimeni nu ramane flamand.

Spuneti ca acest lucru nu este posibil? Ei bine, este! Ce va avea fiecare dintre noi? Jumatate de zi va fi libera. Ce vom face cu acest timp? Vom sfarsi prin a ne omori unii pe ceilalti? Nu, nu vom face asta. Vom face un lucru foarte simplu: vom cauta o cale de a echilibra relatia dintre noi si natura. Aici vor fi utile metodele de educatie in masa.
From the Talk on Mutual Guarantee 9/25/2011

Dorind Pentru Toti O Corectie Usoara

Intrebare: De unde va veni schimbarea? Va veni ea ca rezultat al presiunii oamenilor de a impune guvernului sa ridice oamenii saraci la standardele normale de viata? Totusi, aceasta ar fi o masura fortata in care nici una dintre parti nu intelege ce face. Sau va fi o schimbare in constiinta oamenilor?

Raspuns: Nu are importanta cum se ajunge aici. Insa, prima noastra stare pe calea noastra catre corectie trebuie sa fie este aceea de a fi siguri ca nu exista nimeni lasat flamand si ca toti vor fi educati pentru a trai in noua lume.

Altfel, daca nu vom introduce acest gen de educatie, loviturile vor contina, si intreaga noastra cale va fi prin suferinta si dezastre. Insa, daca garantam educatia si painea pentru toti oamenii, atunci asta va fi suficient pentru ca fiecare persoana sa avanseze si sa atinga scopul.

Nu stiu care va fi mutarea guvernului in aceasta directie. Poate, va fi diseminarea noastra sau criza comuna care va contiuna sa creasca.

Este clar ca totul depinde de schimbarile interioare ale omului, insa ce ar trebui sa faca oamenii pana la aceasta schimbare? Noi nu putem forta oamenii saraci sa stea si sa astepte flamanzi. De aceea este necesar ca oamenii sa primeasca ce au nevoie.

Ati putea gandi ca, faptul ca oamenii au probleme este un lucru bun are ii forteaza sa protesteze in strada pentru ca asta ne da oportunitatea sa mergem la ei si sa le vorbim despre garantia reciproca. Dar nu, este legea garantiei reciproce care ne obliga sa facem in asa fel incat toti sa aiba ce manca.

Astfel, daca eu as fi guvernul as realiza aceste doua programe prioritare: in primul rand, sa ii ridic pe toti deasupra nivelului saraciei. Acesta ar trebui sa fie un program economic. In al doilea rand, sa dau tuturor educatia integrala si cunoasterea cu privire la noua lume de care umanitatea are nevoie pentru a supravietui.

In acest fel, noi am rezolva toate celelalte probleme, cum ar fi educatia copilor, destramarea unitatii familiilor, si relatiile dintre oameni. Toate corectiile vor veni dintr-o generala, crestere integrala care poate fi impartita in mai multe subiecte discrete.

Intre timp, oamenii vor presa guvernele, si forte opuse vor actiona unele impotriva altora pana cand vom ajunge in fata si vom disemina metada garantiei reciproce astfel incat ea va deveni complet inradacinata in oameni. Chiar acum, fiecare parte actioneaza in virtutea propriului adevar, insa nici una nu va reusi pentru ca nimic nu poate ajuta fara o educatie preliminara de dragul garantiei reciproce si a conexiunii.Fiecare parte are argumente minunate, si acestea par a fi corecte din punctul lor de vedere. Insa, in acelasi timp nici una nu este corecta pentru ca nimic din ceea ce propun nu este o solutie.

Noi putem fi de acord cu o singura propozitie, care este ca prioritatea o are educatia. Dupa ce aceasta va fi realizata, vom vedea ce schimbari terbuie sa facem in societate. Asta pentu ca educatia ne va da cunoasterea lumii in care traim. Orice persoana rezonabila intelege ca oamenii au nevoie de cunoastere inainte de a lua decizii.

Aceste discutii si intrebari reciproce sunt foarte benefice pentru avansare. Dupa o spatamana sau doua, veti incepe sa descoperiti ca sunteti o persoana diferita. Vei incepe dintr-o data sa ganditi intr-un md global si sa va conectati cu atii intr-un mod diferit. Aceasta va deveni starea normala a mintii voastre.

Schimbarile sunt usor de obtinut. In loc sa primeasca lovituri grele, oamenii se vor schimba doar prin ascultarea unui articol si discutand despre acesta cu altii. Ei vor intra intr-o noua lume. Aceasta este numita corectie.

Din lectia Zilnica de Cabala 10/2/2011, Shamati #219

O raza de lumina din viitor in intunericul prezentului

Intrebare: Este posibil sa avem o teorie economica universala pentru toti, astazi?

Raspuns: Economia este o reflectare a legaturilor dintre noi. Stiinta Cabalei, in esenta, explica economia sau modul in care cooperam unii cu altii. Cand am grija de ceilalti fac un calcul: Cat de mult trebuie sa primesc de la ceilalti pentru a le darui ceva?

Exact acest lucru a fost descris de Baal HaSulam in Scrierile Ultimei Generatii si “Natiunea”: cum sa se stabileasca interconexiunile corecte, cum ar trebui sa fie distributia echitabila, ce este un consum echilibrat si cum sa primim doar ceea ce este necesar si sa directionam restul eforturilor noastre doar in sprijinul celorlalti.

Aceasta este economia. Desigur, nu am invatat inca sa o descriem folosind formule care sa fie clare economistilor moderni. Noi insine suntem lipsiti de intelegerea si senzatia clara a nivelurilor celor mai mici, apropiate, pe care le vom atinge pe masura ce facem tranzitia de la economia actuala capitalista la o economie a echilibrului.

Noi intelegem ca este necesar un “combustibil” spiritual pentru aceasta deoarece in plan material fiecare persoana va primi necesarul in concordanta cu natura sa si nimeni nu va avea ceva in plus. Atunci ce va mai motiva oamenii? In fond, dorinta egoista nu va disparea; doar va creste, in special in lumea spirituala unde este de miliarde de ori mai puternica. Tocmai de aceea, acolo, primim Lumina superioara si nu doar ”firimiturile” pe care le primim aici.

Astfel, problema noastra consta in perioada de tranzitie cand ne transformam de la a-i folosi pe ceilalti pentru bunastarea noastra la a ne folosi pe noi insine pentru bunastarea altora. Cum pot sa consum cat mai putin si sa ma bucur daruind? Pentru aceasta am nevoie de Lumina superioara pentru a ”inversa” natura mea. Cum pot dori acest lucru, cum pot cere aceasta inainte de vreme, evitand suferinta?

Evident, suferinta ne va determina sa facem orice. Dar eu trebuie sa imi imaginez de buna voie ceea ce inseamna daruirea astfel incat starea curenta sa mi se para mai rea ca moartea. Viitorul trebuie sa straluceasca atat de puternic incat sa doresc cu disperare sa evadez din prezent. Acolo, deasupra, ma asteapta o viata atat de minunata incat existenta actuala isi pierde orice inteles. Doar ma deranjeaza si trebuie sa ii pun capat.

Cum pot sa descriu acest lucru mai bine? Pe de o parte am o mare suferinta dar, pe de alta parte, este suferinta dragostei, tanjesc dupa ceva maret. In lumea noastra, de multe ori, oamenii renunta la intreaga lor viata doar ca sa se incadreze in imaginea pe care si-au facut-o despre ei. O persoana isi poate petrece toata viata lucrand ca instalator sau electrician. Atunci de ce alearga oamenii dupa ceva diferit? Pentru a primi un supliment, desi la nivel animat nu au nevoie deloc de asa ceva. Nu mai este vorba doar de o vacanta de neuitat, ci de o suma in contul tau, care iti creeaza placere in sine si prin ceea ce poti face cu ea.

In concluzie, nu suntem capabili inca sa explicam tranzitia de la suferinta la dor. Nu avem inca perceptia masurilor economice reale care vor fi folosite in paralel cu educarea populatiei. Si aceasta este ceea ce ceea ce trebuie sa facem noi in viitor.

Din partea a cincea lectia zilnica de Cabala 10/18/11, “Pacea in lume”