Scrierile lui Rabash, De ce se spune ca “ Creatorul vindeca inimile sfaramate”? Pentru ca cel mai important lucru pentru o persoana este inima, deoarece ea este vasul pentru Lumina Superioara. Insa, daca vasul este spart, atunci tot ce intra in el, curge in afara.

Astfel, daca inima este sfaramata, adica, daca dorinta egoista stapaneste inima, atunci Lumina nu poate intra in ea. Tot ceea ce o persoana primeste in mod egoist, merge catre fortele impure {Klipot}. Asta se numeste  “ o inima sfaramata”.

De aceea, o persoana ii cere Creatorului sa o ajute si sa-I vindece inima sfaramata, deoarece nimic spiritual nu poate intra in ea si doar Creatorul o poate salva.

Creatorul a creat creatia perfecta. Dar apoi, pentru a-i da creatiei abilitatea de a intelege, simti, descoperi si evalua aceasta stare perfecta, El a trebuit sa o faca sa treaca prin prin stari care sunt opuse perfectiunii, in orice forma. Apoi creatia se va pregati, obtinand forta, senzatia si abilitatea de a descoperi perfectiunea in care a fost creata.

Starile ce sunt opuse perfectiunii seunt numite “ruptura”. Ele exista numai in relatie cu creatia, in interiorul senzatiilor si intelegerii acesteia. Asa se spune, o persoana descopera ca inima sa este sfaramata- ca toate dorintele sale sunt zdrobite si ca este condusa de egoism.  Si exact ca si un vas spart, tot ce intra in el, curge in afara si merge spre dorintele egoiste.

Persoana simte ca doreste cu inversunare influenta, insa este incapabila sa o infaptuiasca deoarece intreaga sa inima este sfaramata. Dintr-o data descopera ca toate gandurile si dorintele sale, intreasa aspiratie spre influenta este, de fapt, atintita  in directie total opusa…spre primirea egoista.

Se spune ca omul este frant in doua directii. Prima este dorinta arzatoare pentru Creator, care pare sa vina din adancul inimii sale. Insa descopera ca, in realitate, din adancul inimii  vrea ceva opus.

Apoi, ca rezultat al acestor doua directii opuse care se dezvaluie in interiorul sau, persoana simte ca inima ii este sfaramata. De aceea ii cere Creatorului sa-I vindece inima, asa incat intentiile sale sa fie atintite spre Creator, spre influenta, spre aproapele sau – doar intr-o singura directie, fara sa intoarca la ea.

Asta este considerate o rugaciune adevarata care este acceptata Sus, asa cum este scris, “Creatorul este aproape de cei a caror inima este sfaramata.”

Aceasta iluminare este unicul lucru de care avem nevoie.

Din prima parte a Lectiei zilnice de Cabala, 09.03.2011, in Rugaciune

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Cu toata energia noastra incercam sa facem, cel putin, cateva actiuni practice de daruire, ca sa ne vedem mediul ca fiind altruist si perfect. Dorim sa ne coboram in fata mediului sis a vedem prietenii ca fiind cei mai mareti oameni ai generatiei, asa incat, prin ei, sa primim oportunitatea de a veni spre Creator. Insa, cu cat incercam mai mult sa facem asta, se dezvaluie tot mai mult ca vrem asta doar in mod egoist, ca sa profitam de pe urma celorlalti si sa-i folosim in interesul nostru.

Aceste oportunitati sunt revelate constant omului si el isi da seama ca le recunoaste imediat si vrea sa foloseasca societatea in interes personal. Acestea sunt cele mai bune momente –revelarile adevarului . Si daca o persoana vrea sa le suporte si sa avanseze fara sa se contamineze de la ele, continuand sa mearga in directia influentei mediului, atunci isi va descoperi dorinta din ce in ce mai mult.

Omul va vedea ca nu conteaza cat de mult se straduieste sa actiuneze de dragul influentei, sa influenteze mediul si sa-l dezvaluie pe Creator prin ceilalti, ca sa-I daruiasca Lui- ca raspuns la toate incercarile, omul continua sa descopere ganduri ale “egoismului spart” si intentii opuse, adica simptome ele inimii sfaramate.

Numai la gradul la care o persoana aspira spre influenta si sfintenie reveleaza exprimarile fortei impure care il conduce. Si nu este nimic de facut, caci avem nevoie de aceasta revelatie. Daca egoismul este revelat unei persoane, atat de puternic incat ajunge sa-l urasca si nu mai vrea sa ramana in puterea lui, asta este o rugaciune.

Dupa asta nu este necesar sa mai cerem ceva. Daca mai cerem, vor fi doar cereri artificiale. Rugaciunea este senzatia care se afla in inima. Daca persoana simte cat de mult sufera din cauza inclinatiilor sale egoiste, care o impiedica sa foloseasca mijloacele ce ar trebuie sa o duca la daruirea catre Creator, atat este deja suficient. Prin asta, omul s-a apropiat deja de Creator. Totul in jur se transforma. El este tot mai aproape de Creator, mai ales cand descopera cat de stricata si de opusa este inima sa fata de Creator.

Deci trebuie sa intelegem ca munca noastra este opusa muncii unei persoane religioase, care se simte perfect, inspirata si exaltata. In Cabala totul este opus:calea spre Creator trece prin inima sfaramata, care este exact momentul in cre descoperim cat de opusi suntem Creatorului. Si exact din aceasta coborare profunda, chemandul pe Creator, descoperim ca avem un punct de contact cu El.

Astfel, bucuria si disperarea vin simultan, sustinandu-se una pe alta si unindu-se. Asta se intampla  atunci cand Creatorul este revelat, ca rezultat al unificarii acestor doua sentimente opuse, intr-unul singur.

Din prima parte a Lectiei zilnice de Cabala din 09.03.2011

Filed under: Egoism, Intentie, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Întrebare: Afecteaza egalitatea moderna a sexelor relaţiile dintre bărbaţi şi femei?

Răspuns: „Egalitatea” pe care o stabilim în conformitate cu raţionamentul nostru egoist nu este cu adevărat egalitate, ci o denaturare a legilor naturii. În natură, înclinaţiile masculine şi feminine nu sunt identice, ci dimpotrivă, ele sunt diferite opuse, şi la distanţă una de alta, prin toate calitatile posibile interioare si exterioare de personalitate, activitate de viaţă, fiziologie şi orice altceva. Prin trasarea unui semn egal între ele, noi zdrobim natura şi cream o fisură imensa de care nu va beneficia nimeni în cele din urmă.

Nu trebuie să explic ce inseamna a merge împotriva legilor naturii. În loc sa învăţam din natură şi sa dam fiecarui gen o formă corespunzătoare cu acesta, noi încercăm să facem tot ce ne vine în minte la un nivel asa de înalt care ne va aduce mult mai multe necazuri. În final, nimeni nu va fi fericit cu această „egalitate”.

Prin natura, trebuie să fiu un barbat cu calităţi specifice şi să efectuez o funcţie specifică. Am un adapost pe care trebuie să-l iau. Acesta este locul meu de conciliere, corecţie, împlinire şi perfecţiune. Prin urmare, nu sa fac pe plac egoismului care mă conduce şi să acţionez cum vrea el, la comenzile fortelor egoiste. Nu există nici o îndoială că toate acestea dăunează grav lucrurilor.

Să sperăm că vom merge cumva de la corupţie la corectare. Cu toate acestea, există multe necazuri care ne aşteaptă pe această cale.

Din partea a 4-a a Lecţiei zilnice de Cabala 3/7/11, in Femeile

Filed under: Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce este încrederea în viaţa mea?

Răspuns: Încrederea în viaţa mea este senzaţia pe care o am că sunt conectat cu grupul şi că în interiorul acestei unităţi îl revelez pe Creator. Eu însumi am obţinut această conexiune. Este înregistrată în contul meu şi de aceea ea nu dispare. Şi dacă chiar dispare pe neaştepate, este pentru ca eu să o refac la un nou nivel pentru a obţine o conexiune mai puternică. Şi am, de asemenea, încredere în asta – că în viitor voi fi întotdeauna capabil să păstrez această conexiune şi astfel să avansez.

Încrederea în viaţa mea este senzaţia că în virtutea propriilor mele eforturi am obţinut o conexiune cu Creatorul şi am fost umplut cu Lumina dăruirii, Hassadim. Numai Lumina Hassadim, dăruirea, ne ridică deasupra egoismului şi frica pentru noi înşine, dându-ne încredere, certitudine. Fie îţi faci griji pentru tine, fie pentru alţii – una din două.

Aici există numai o barieră psihologică şi dacă tu treci de această graniţă (barieră sau Machsom), iar în loc de tine vei începe să îi experimentezi pe ceilalţi, atunci vei primi senzaţia unei încrederi totale în viaţa ta. Iţi este dată numai de forţa Luminii. Normal, nu îţi poţi schimba propria ta natură. Şi atunci când asta se întâmplă, vei simţii că nu îţi lipseşte nimic şi nu ţi-a lipsit vreodată. Vei fi în Lumina Creatorului, în puterea Lui. Şi ce problemă ai putea avea, în palatul Regelui, care conţine tot ceea ce ţi-ai putea dori?

În acest moment îţi este frică să îţi pierzi această viaţă din interiorul corpului, pentru că nu ai altă viaţă! În momentul în care începi să trăieşti alta, viaţa spirituală şi te ridici la nivelul ei, acolo vei percepe acest nivel pământesc, acest corp, la fel ca un câine sau măgar care este în lângă tine.

În acest fel vei simţii viaţa pământească, ca ceva care doar te însoţeşte până când te părăseşte. Dar nu te vei simţii trist sau speriat de asta.

Nu vă fie frică, suntem pe cale să obţinem viaţa eternă pe care Cabala ne-o transmite!

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 3/3/11 despre Încredere

Filed under: Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Prima porunca ce ni s-a dat este porunca fricii. Asta inseamna sa am temeri daca avansez pe calea spirituala, daca obtin lumea spirituala, daca inteleg corect ceea ce citesc si daca, intr-adevar, activez in grup.

Pe scurt: Voi reusi? Trebuie sa ma macin cu aceasta grija tot timpul. Daca ma relaxez, imediat pierd urma ce ma conduce spre scop.

In lumea noastra, psihologia enumera peste 800 de tipuri de frica. Castig destul? Sunt sanatos? Mi se va intampla ceva rau?

Oricum, in Cabala, nu vorbim despre temeri diversificate, ci despre teama primordiala: Ma indrept spre scop? Voi fi capabil sa influentez? Asta deja este o ingrijorare pentru ceva ce nu imi lipseste nici un pic.

Voi simti aceasta nevoie? Imi va fi suficienta ca sa depun eforturi si sa ma indrept spre scop? Trebuie sa derulez un proces intreg: de la cea mai marunta grija, care nici nu este limpede inca, la frica maxima, atintita direct spre scop, ca un varf de sageata, care imi aduce intelegerea,”Ofer destul Creatorului? Devenim egali in acest fel? Nu ma aflu intr-o pozitie umila, ca un oaspete care primeste festinul gazdei fara sa-i fie rusine?”

Aceasta teama este prima porunca. Insa este ceva ce trebuie sa obtinem. Nu o avem de la inceput. Scopul este invizibil si nu-mi pasa de calitatea de influenta. Chiar trebuie sa-mi iubesc aproapele? Insa trebuie sa ajung sa am nevoie de asta intr-o asemenea masura incat sa simt frica,”Daca nu o obtin?”

Asta este, pur si simplu, o jignire grava din perspectiva egoismului. Este complet nenatural.

Oricum, prin mijlocirea mediului si a Luminii care reformeaza, putem obtine asta. Frica ne ajuta sa ajungem la ingrijorarea: Voi primi Lumina, ca sa ma transforme intr-o persoana care isi face griji pentru influenta?”

De aceea,  trebuie sa trecem printr-un proces vast de construire a conditiilor necesare. Oricum, in realitate este posibil sa fie descris simplu. In privinta asta, totul depinde se marimea eforturilor pe care le facem.

In primul rand, trebuie sa ma tem cu adevarat pentru calea mea spirituala.”Avansez corect spre scop?” In al doilea rand, din moentul in care obtin frica, calitatea iubirii vine la mine, pentru ca nu exista iubire fara teama.

Din partea apatra a Lectiei zilnice de Cabala din 04.03.2011, Iubire

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Intrebare: Pentru a revela forta superioara, noi trebuie sa iesim din noi insine, din egoismul nostru. Dar in mod esential, noi o facem pentru propriul nostru bine, pentru a primi placere eterna. Nu este acesta cel mai egoist lucru care poate exista?

Raspuns: Asta este adevarat! In mod natural toate actiunile noastre sunt pur egoiste. Si, indiferent cat ma mint pe mine insumi ca vreau sa ma conectez cu altii, sa ating iubirea pentru aproape, toate acestea sunt pentru placerea mea personala.

Dar ceva foarte special se petrece la mijloc, ceva ce noi nici macar nu realizam. Cand ne incitam unul pe celalalt: Haideti sa ne unim! Haideti sa cantam ! Si sa dansam! Sa studiem impreuna! “ Noi chemam asupra noastra forta superioara. Ne influenteaza si ne schimba chiar si fara intentie. Aceasta se numeste  “Segula”, “calitatea miraculoasa” a Luminii Superioare.

Apoi, brusc simt: “ Serios? Chiar vreau sa ma schimb? De ce totul asa brusc? Ce am, sunt nebun? Sa daruiesc? Sa iubesc cu adevarat? Sa ma gandesc la altii?  Apoi ce se va intampla cu mine? “

Deodata, incep sa simt ca gandindu-ma la  aproapele meu a devenit mai important pentru mine. Eu nu exist inca in aceasta calitate, dar incep sa vreau ca asta sa se intample. La inceput resping chiar  gandul la aceasta, dar apoi gradual, trec la o  stare in care chiar doresc  sa obtin calitatea daruirii si iubirea de aproape.

Dar de ce totul asa subit? Este din cauza ca Lumina ma influenteaza. Acesta se  numeste  un miracol, la care noi ne referim ca: “ Lumina care reformeaza”. Aceasi Lumina care ne-a creat sa  gandim ca noi insine sa ne schimbamm. Si acesta e un miracol care se refera la “ miracolul iesirii din Egipt”.

Cand aceasta se petrece, noi simitim ceva schimbat, ceva tranformat in interiorul nostru. Aceasta  schimba toate bazele mele, atitudinea mea asupra lumii, imaginea mea asupra lumii si umanitatii si gandurile mele despre toti ceilalti. Brusc devin opusul meu absolut.

Aceasta este un act de creare, o actiune a Creatorului. Noi vedem actiunile Creatorului simtind aceasta revolutie interioara. Acesta este motivul de ce acest intreg proces pe care il experimentam se refera ca si cum ar fi munca Creatorului. La urma urmei noi doar evocam aceasta actiune, iar Creatorul o realizeaza.

Asa ca sa nu iti fie teama, fi sincer: Noi chiar nu vrem nimic, decat sa primim placere si doar sa ne gandim la noi insine si inca suntem egoisti in interior, in ciuda cuvintelor frumoase pe care le folosim. Dar Lumina vine si ne schimba corespunzator actiunilor noastre in studii,diseminare si unitate.

Permite Luminii sa actioneze!

Din prima lectie  Metzoke Dragot Congress 2/24/2011

Filed under: Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Toate rugaciunile noastre pot fi doar pentru dorinta de a darui. Dar cand o dorinta nu se implineste, persoana atinge disperarea pentru ca inca are dorinta de a se bucura.

Daca am dorinta de a darui, nu ar trebui sa disper. As fi implinit prin anticiparea mea. Dar intrucat dorinta mea este egoista, aspiratia mea pentru daruire nu ma implineste.

Atunci apare caderea. Spune: Suferinta celui ce isi abandoneaza eforturile inainte de a le implini. Aste se intampla atunci cand grupul trebuie sa ajute persoana sa reziste astfel incat sa poata adauga inca o picatura poverii sau disperarii pe care o are, fara sa tina seama de faptul ca nu mai poate. Este exact locul in care trebuie sa adauge putin mai mult efort – in acealsi loc in care a ajuns la totala disperare, folosind fortele suplimentare pe care le primeste de la mediu.

Aceste suplimente sunt ceea ce construieste pasajul spre lumea spirituala. De fapt, ele trezesc in noi o rugaciune suplimentara, careia i se raspunde de catre Lumina care vine si schimba dorinta in una de daruire.

Apoi incepem sa ne bucuram de daruire, in care nu poate exista deziluzia! Nu exista restrictie in lumea daruirii. Lumea intreaga este in fata ta – mergi mai departe, implineste-te fara limite, la infinit! Fa ce vrei!

De fapt, daca intentia ta este de a darui aproapelui, atunci pentru tine nu exista restrictii.

Din prima parte a Lectiei zilnice de Cabala 3/6/11, Scrierile lui Rabash

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, Ohr Bahir: Increderea este credinta in tine. In sens psihologic este un sentiment  de durabilitate. Asta pentru ca nimic nu va rezista in fata dorintei in afara de oboseala si  nerabdarea in efort.

De aceea, un erou simte o puternica forta a rabdarii si nu renunta in fata la nimic, crezand in sine si in puterea sa. Dar o persoana slaba simte ca nu are forta sau rabdare, si cand o alta persoana il face sa sufere nu poate indura si se preda imediat.
Intrebare: Ce este credinta in tine? Suna egoist.

Raspuns: Textul este scris in felul in care este decodificat mai jos, in lumea noastra, si deasupra in lumea spirituala.In lumea noastra tu iti doresti sa suferi daca crezi ca ai dreptate, daca aspiri spre scop, daca ai intr-adevar nevoie de ceva, sau daca iubesti oamenii pentru care faci efort, copii, rudele si aceia care iti sunt apropiati. Pe de alta parte, in spiritualitate totul se face prin forta Luminii care te influenteaza.

Nu este un secret ca eroismul in lumea noastra este forta egoismului. Avem nevoie de invidie, o dorinta puternica, dragoste de sine si alti stimuli ca sa ne « iluminam » si sa obtinem abilitatea de a rabda. In afara de asta primim si abilitatea de a rabda de la natura. Unii oameni pot rabda suferinte mari chiar de la nastere.

Dar cand o persoana intra in lumea spirituala si incepe sa lucreze de dragul de a darui, atunci se opreste din a juca un rol. Nu mai exista puternic sau slab. Toti sunt la acelasi nivel si nu sunt asistati de natura lor materiala in nici un fel. In lumea spirituala persoana are nevoie de forta care il imbraca in Lumina.

Evident, si aici fiecare persoana difera de ceilalti, dar difera prin scopul lor spiritual, care este determinat de radacina sufletului sau. In fiecare alta privinta  se simte slab sau lipsit de putere. In viitor, persoana va avansa, cu cat mai slab se simte cu atat mai mult depinde de Lumina care Reformeaza.

La inceput toti suntem eroi, “barbati adevarati”. Dar apoi incepem sa fim slabi pana cand vedem ca nu ne-a mai ramas nimic. In aces fel suntem “faliti”, vedem slabiciunea si suntem recunoscatori pentru ea, intelegem ca de fapt nu trebuie sa facem ceva in afara de a cauta fortele de a rezista si a rabda.

Trebuie sa gasesc doar forta de a avea credinta. Apoi voi obtine abilitatea de a rabda, forta daruirii care actioneaza asupra cunoasterii. Lasa sa ma simt gol pe interior, lasa sa nu am nimic care sa merite sa lucrez pentru el, lasa sa fiu fiu complet lipsit de energie pentru ca egoismul meu nu ma impinge mai departe si nu imi da putere.  Totusi, daca primesc forta daruirii de la Lumina care reformeaza, apoi o pot realiza. Gradul increderii mele depinde de asta.

In lumea materiala, gradul de incredere depinde de cat de mult este continut in Kelimul meu de primire. Dar in spiritualitate este chiar opus. Gradul increderii mele depinde de cat de mult este continut in Kelimul meu de daruire.

Nimeni nu are vreo “favoare speciala” aici si nimeni nu ii intrece pe ceilalti in putere. Fiecare persoana coboara la zero si experimeteaza o totala goliciune si slabiciune, si apoi incepe sa obtina forta de daruire care vine de sus. Dar se intampla doar cu conditia ca sa fie amestecat cu cel superior. Primirea dorintei trebuie sa fie intotdeauna anulata inaintea celui superior astfel incat dorinta de a darui sa ii dea persoanei forta de a rabda si increderea.
Din partea a 4a a Lectiei zilnice de Cabala 3/3/11 Increderea

Filed under: Egoism, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Suntem controlati de dorinte egoiste, vase ale receptiei, cu toate ca nu stim ce sunt acestea. Asta pentru ca toate se obtin prin comparatie ; avantajul Luminii este obtinut din intuneric.

Totusi, odata ce am primit putina Lumina, incepem sa simtim ca acolo este o alta forma de existenta in afara de a vegeta in egoism. Asta este viata in daruire.

Doar Lumina creaza aceste dorinte sau Kelim in noi, si in interiorul lor apare aceasta anticipare sau senzatie de slabiciune. Apoi incepem sa formam o anumita anticipare a daruirii. Astfel, doar aparent o persoana se poate referi corect la aceasta imagine.

Acum aceasta dorinta egoista ma atrage in adancurile ei. De aceea trebuie sa absorb importanta scopului de la mediu prin atragerea Luminii si facand pasi spre ea, in ciuda dorintei mele.

Dupa asta, diferite obstacole sunt puse in fata mea: mi se arata ce fel de placere este ascunsa in daruire. Apoi trebuie sa fiu salvat de la un alt pericol : de la caderea in Klipa, care spune « Hai sa ne bucuram de daruire. Fa ceva de dragul de a darui. Si acum fa ceva mai mult, si apoi mai mult… » Astfel,  depasind limitele abilitatilor mele, incep sa simt o dorinta egoista din daruire. De fapt, Lumina enorma imi este revelata in locul licaririi slabe pe care o simtim in lumea noastra.

In acest fel sunt depasit de starea pe care cartile Cabaliste o numesc “impuritate” sau “focul iadului”. Astazi egoismul nostru ne  da doar o mica provocare, nu ne permite sa venim mai aproape de daruire. Dar mai tarziu ne facem singuri drum prin lumile impure in care trebuie sa fim corectati sa daruim. Acolo, dorinta descopera o siretenie, o mare dorinta  egoista care se opune Creatorului. Ne spune “Daruieste, fa ceea ce face Creatorul. Este o mare placere in acel act.” Vom putea sa ne mentinem starea in fata acesteia?

Acum plasam un “ecran” (Masach) impotriva dorintei noastre de a primi, unde mai tarziu vom construi ecrane reale impotriva luminii, impotriva placerii de a darui in locul celei de a primi.

From the 1st part of the Daily Kabbalah Lesson 3/2/11, Writings of Rabash

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Se poate ca plăcerea pe care cineva o primeste de la spiritualitate sa fie egoista?

Răspuns:  Se poate, cu siguranţă. Spiritualitatea este iubire şi daruire. Sunt dispus sa-ti daruiesc şi sa te iubesc, dacă este in beneficiul meu. Si dacă nu, atunci de ce ar trebui? Acest lucru este numit Klipa (coaja), iar acest lucru este corporalitate, nu spiritualitate.

Fiecare dintre noi este capabil sa iubeasca în acest fel. Iubesc copiii mei, deoarece acestia sunt ai mei. Dar dacă ei nu sunt ai mei, nu am nicio consideratie pentru ei. Pot iubi pe cineva dacă bunăstarea mea depinde de ei, dar dacă nu, nu am nevoie de ei. Cu alte cuvinte, iubesc şi investesc, deoarece am primit un beneficiu personal din aceasta. Totusi, acest lucru nu este iubire si daruire, acest lucru este folosirea celorlalti.

Dragostea si daruirea descrise de intelepciunea Cabalei nu au nimic de-a face cu primirea de dragul cuiva. Eu pur şi simplu iubesc ca sa beneficieze cealalta persoana. Acest lucru este chiar mai mare decât dragostea pentru copiii noştri, deoarece ne iubim copiii instinctiv.

Trebuie să gasesc felul iubirii fata de seaman, care nu avantajaza egoismul meu. Dar dacă egoismul meu primeşte ceva de la această iubire, nu este dragoste: eu pur şi simplu mă iubesc pe mine însumi şi ma împlinesc intr-un mod continuu. Prin urmare, totul este definit de intenţia mea. Dar cum mă pot verifica?

Trebuie să ma ridic la felul de dragoste în care sunt preocupat doar de o fiinţă umană, nu de mine. Este ceva ce trebuie să ştim, pentru că natura ne va forţa sa atingem acest nivel. Conform programului creatiei, noi trebuie să devenim similari Creatorului. Creatorul este bun şi face binele, fără nici o preocupare pentru Sine. El doreşte să ne împlineasca şi acest lucru este numit dragoste.

Cum ne putem apropia de aceasta stare? Intenţia mea actuala poate fi corectata doar de Lumina care Reformeaza. A creat egoismul meu si acum ma poate ridica deasupra lui, facand un miracol: mă scoate din Egipt. Când mă voi ridica, încep să mă corectez.

Aceasta Lumina poate fi simtita doar prin studierea intelepciunii Cabalei. În timp ce citeste Cartea Zohar, o persoană începe să observe că acesta acţionează asupra ei. Studiul în sine conţine o forţă care-l transformă. Se spune în acest sens: „Am creat înclinaţia rea, şi am dat Tora pentru corectarea acesteia, Lumina care adduce pe cineva înapoi la bine.” Acesta este motivul pentru care intelepciunea Cabalei este dezvăluita în timpul nostru şi a devenit disponibila pentru toată lumea.

Dintr-un program TV „Intreaba Cabalistul” 4/4/2010

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→