Tot ceea ce avem nevoie este să dezvoltăm dorinţa. Îmi amintesc pe vremea când aveam clinică, una din angajate obişnuia să aducă cu ea mâncare yemenită. La început nici nu puteam să mă apropii de ea fiindcă pur şi simplu nu ştiam ce este. Era complet diferită la gust de tot ceea ce eram eu obişnuit. Dar cu timpul, am început să devin familiar cu această mâncare şi să o gust şi încet, încet mi s-a dezvoltat gustul pentru ea.

Este asemenea unui bebeluş născut pe lume fără să aibă niciun gust încă. După o vreme, în funcţie de gustul şi de predilecţiile societăţii lui, el începe să devină obişnuit cu mâncarea şi să se deprindă cu gustul ei. Fără gust, fără dorinţa de a mânca precis o anume mâncare, nu suntem capabili să ne bucurăm de ea. Desigur, e posibil să mănânci ca să nu mori de foame, dar asta nu este tot una cu plăcerea. Tu poţi primi plăcerile acestei lumi ca pe o simplă necesitate, dar orice în afară de asta, este admis numai dacă ai dorinţă de plăcere – şi această plăcere trebuie să vină din dăruire.

Întrebare: Baal HaSulam scrie că aceasta necesită numai o schimbare psihologică. Adică cum?

Răspuns: Noi nu putem înţelege cum este posibil să te bucuri iubind şi umplându-l pe cel care îl iubeşti. „Cineva pe care îl iubeşti” nu este copilul meu, de care dacă am grijă am plăcere în mod natural. Însă noi vorbim de cineva necunoscut, care este un străin, distant şi opus şi pe care chiar îl urăsc. Este ca o mâncare ditr-o ţară străină care mă dezgustă. Şi atunci, în mod deliberat, încep să-mi dezvolt gustul pentru ea, caut să mă apropii pentru a mă deschide şi a înţelege. Încet, dorinţa corespunzătoare se naşte în mine şi dintr-o dată, încep să simt că-l iubesc pe omul respectiv.

Se ridică întrebarea: dacă îl iubesc, nu va fi dăruirea mea pentru el egoistă? Totuşi, mă bucur de ea.

Adevărat, dar iubirea mea nu a anulat ura pe care am simţit-o înainte. Ura rămâne cu mine constant, chiar creşte, exact aşa cum se întâmpla cu studenţii lui Rabi Şimon, cel care a scris Cartea Zohar, că la început, ei se urau unii pe alţii, dar apoi, atingeau iubirea. Noi avansăm continuu pe două linii, ridicând iubirea peste ură, după cum e scris, „Iubirea va acoperi toate păcatele”.

Precis, ura şi iubirea împreună crează gustul, „siropul”, forţa plăcerii. Ele sunt ca două regne. Dacă anulezi ura, atunci numai puţină mulţumire materială îţi va rămâne din întreaga înălţime a plăcerii, dar dacă te ridici peste ură, acoperind-o cu un ecran de iubire de fiecare dată, vei ajunge la sfârşit cu un vas uriaş care are o plăcere uriaşă în el.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala 5/23/2011 „Prefaţă la Înţelepciunea Cabalei”

Filed under: Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Întrebare: Rasa noastra egoista se transformă într-un bulgăre de zăpadă care se rostogoleşte în jos pe deal. Este clar că s-ar putea sparge la un moment dat, dar nimeni nu poate opri mişcarea.

Răspuns: Este adevărat. Egoismul este singura noastra natura. Dacă am avea inca o alta forţă, opusa acesteia, am putea să îl oprim. Cu toate acestea, nu avem nici o altă forţă.

Trebuie să devină extrem de clar: Suntem cu toţii egoisti notorii. Fortele iubirii de sine fara limite, forteaza oamenii sa bea paharul de otravă pana la capat, până la ultima picatura. Chiar şi în momentul înaintea morţii, oamenii nu vor fi în stare să se oprească.

Este imposibil sa convingi pe oricine despre orice: Toata lumea va fi lăsata cu gândurile sale şi nu va auzi avertismentele. Pot oferi un discurs în faţa întregii lumi, sa aduc toate datele, sa scriu toate faptele, să invit cei mai importanti oameni de ştiinţă şi cele mai prestigioase figuri publice, si impreuna vom striga: „Prietenilor! Fraţilor! Ne ducem la moarte !” Răspunsul lor va fi:” Serios? Ce tot spui!? ” Iar publicul va reveni la treaba lui.

Toată lumea este egoista, fiecare dintre noi este ca o maşină şi nu poate acţiona diferit. Cineva invarte; cineva sare, cineva se mişcă înainte şi înapoi. Suntem creati în acest mod şi nu suntem capabili de nimic altceva. Oamenii nu aud apelurile provenind de la un grad mai mare, care există deasupra naturii umane.

Numai prin unirea dintre noi ii vom putea ajuta să recunoască problema. Numai atunci, cand au inteles situatia si au simţit ameninţarea care îi înconjoară, oamenii vor fi gata să ne asculte, cel puţin un pic. Şi unindu-ne cu ei pe plan intern, noi le vom da Lumina care reformeaza.

Din partea a 4-a a Lecţiei zilnice de Cabala 5/18/2011, Discurs despre problema suprapopularii in lume.

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Chiar dacă intenţia mea este egoistă, dacă încep să mă gândesc la binele celorlalţi şi  îmi doresc să fie bine în lume, se poate asta considera deja o acţiune?

Răspuns: Desigur. Chiar crezi că dând o bucată de pâine celui sărac este o acţiune? Asta nu conduce decât la existenţa a şi mai mulţi oameni săraci în lume.

Acţiunea ta este să atragi Lumina. Ea, şi nimic altceva, te întoarce la Sursă. Atunci, la ce altceva să te gândeşti? Mai ales în vremea când întreaga lume este în necaz şi în pericol. Noi nu avem nevoie decât de Lumină. Lipsa Luminii este motivul războaielor, crizelor, catastrofelor şi a altor probleme.

Mai precis, lipsa acţiunilor bune din punctul de vedere al Luminii, trezeşte necazuri în cele patru faze de dezvoltare – mineral, vegetal, animal şi uman. Răul de care ne lovim este o  proiecţie a lipsei Luminii.

Pedepsirea nu vine de Sus. Dacă trebuie să primesc o anumită răsplată, aceasta este revelarea Creatorului, similitudinea şi alipirea la El, iar eu nu fac asta, aşa că experimentez golul creat ca pe o pedeapsă, sau ca pe o lipsă de bunătate. Şi vice versa, obţinând acest lucru, mă voi simţi recompensat.

Deci eu simt recompensa sau pedeapsa în aceleaşi dorinţe. Dacă mă corectez şi îmi umplu dorinţa, este recompensa, dar, dacă nu mă pot corecta şi deci să-mi umplu această dorinţă, atunci aceasta este pedeapsa. Nu există nicio pedepsire de Sus. Nu primesc o fărâmă peste ceea ce mi-am pricinuit mie însumi. Eu mi-am creat propria pedeapsă.

De aceea, eu am o singură sarcină – să atrag Lumina. Mai ales astăzi, având în vedere tot ceea ce se întâmplă şi se acumulează în lume. Nu există niciun alt mijloc.

Eu sunt în permanenţă în legătură cu oameni care sunt „ în cunoştinţă”, şi citesc tot felul de articole, vizitez website-uri şi urmăresc ziarele, dar nu văd nicio soluţie oferită undeva. Ei nu pot oferi nimic şi nici măcar nu vor să se gândească la asta pentru că nu au nici cea mai firavă conexiune cu corecţia.

Nu mai departe de ieri, vorbeam despre asta cu un scriitor renumit şi el nu a spus nimic, a evitat să răspundă. Asta indică o lipsă de sensibilitate, o lipsă de înţelegere a corecţiei.

„Lumea este rotundă şi noi trebuie să ne unim” spun oamenilor. „Adevărat, şi noi acţionăm în aceeaşi direcţie”, îmi răspund. Oamenii nici măcar nu realizează că în realitate merg în direcţie opusă. Până la urmă, fiecare persoană îşi întăreşte propriul partid sau mişcare. Nu există nimeni cu care să vorbeşti.

De aceea, noi trebuie să ne creăm condiţii în rândul nostru pentru ca forţa pozitivă să poată curge. Numai atunci valurile ei se vor revărsa peste întreaga lume. Nimic altceva nu ajută. Noi nu depindem de ceilalţi dar trebuie să-i ajutăm şi astfel, mai târziu, oamenii vor putea prinde repede aceste valuri, vor înţelege mesajul lor şi vor simţi că vin de la noi.

Materialele trebuie diseminate înaintea timpului, dar în esenţă, sursa acestor valuri este în noi.  Pentru asta, cel mai important lucru este să ne unim, să fuzionăm unii cu alţii din ce în ce mai mult.

Eu îmi pun mari speranţe în următoarele Convenţii. Ele sunt mijlocul prin care trebuie să aducem la viaţă unitatea, consolidarea şi grija reciprocă pentru lume şi pentru corecţia noastră care va ajuta lumii.

A venit vremea pentru Creator să devină dezvăluit în creaturi. Mijlocul e simplu şi ne e la îndemână. Tot ce avem de făcut este să-l folosim. Noi cerem lumii să se trezească, dar noi înşine, suntem treji?

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 5/17/2011 „Pacea în lume”

Filed under: Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Fiecare din noi simte ca este special si unic, ca si cand ar fi singurul care exista in lume si lumea intreaga este facuta pentru el. Pe masura ce generatiile se dezvolta, fiecare persoana are mai multa atitudine, egoismul creste si cere persoanei sa fie mai individualista si sa simta ca este centrul lumii. Invidia, teama si ingamfarea ne forteaza sa actionam intr-un fel in care ceilalti sa creada ca suntem mai mari decat suntem. Dorim doar sa aratam asta pentru ca nu avem de ales, pentru ca suntem prea lenesi, pentru ca in general pentru a obtine ceva trebuie sa ducem o lupta fara sfarsit. In orice caz, dorinta si nevoia de afirmare deasupra tuturor inca arde in om.

Vedem ca doar senzatia de exclusivitate invita oamenii sa „urce unii peste altii”, sa calce unii peste altii, sa faca adevarate piramide umane cu cei mai mari in varf si cei mai mici dedesubt. Totul depinde de cat de mult o persoana isi apara exclusivitatea, la fel ca si conditiile si calitatile cu care s-a nascut si pe care le-a primit de la mediu in procesul de dezvoltare.

Intr-un fel sau altul, la sfarsit, oamenii obtin ceva in societatea umana doar folosindu-si  calitatea exclusivitatii lor. Aceasta calitate vine de la Creator. El este Unul si de aceea noi toti, cei care ne-am separat de dorinta comuna care a fost facuta de Creator ne simtim unici.

Suntem ca o imagine holografica in care fiecare parte contine intregul. Obisnuiam sa fim un singur suflet, similar Creatorului, dar spart apoi in bucati, iar acum fiecare din partile sale contine forma unica a sufletului comun, dar in forma opusa din cauza spargerii. Este o forma intreaga a sufletului initial ascuns in interiorul meu, si de aceea, presat de forta spargerii, simt intregul si cer lumii intregi si Creatorului sa fie la dispozitia mea. Ce sau cine poate fi la fel de important ca si mine?

Ca rezultat, individualitatea noastra in aceasta lume este construita doar pe calitatea de exclusivitate care se afla in fiecare persoana. Unde imi indrept dorintele, gandurile si abilitatile? La a deveni chiar mai unic si exclusiv. Fiecare persoana avanseaza pe aceasta cale conform fortelor sale, calitatilor, vitezei si asta in masura in care mediul il indeamna.

Cel mai important lucru este: in interesul cui imi folosesc „eul” meu, toate calitatile mele, si in general – exclusivitatea mea? Daca sunt unic in lume, atunci pentru cine actionez? O persoana ia decizia sa se corecteze singura folosindu-se ca mijloc de a servi lumea asa cum face Creatorul. Asta atunci cand devine uman, similar Creatorului, iar apoi lumea se transforma intr-un loc de intalnire inte Creator si creatie. Acolo ei se unesc si se contopesc unul in altul, ajutand toate sufletele.

De aici vedem ca aceasta calitate de exclusivitate poate juca un rol dublu: la inceput persoana doreste sa cuceresca lumea la fel ca si Napoleon si sa o foloseasca dupa bunul plac, in opozitie cu Creatorul, dar la sfarsit el descopera nevoia de schimbare si de obtinere a similaritatii cu Creatorul. Exclusivitatea poate fi folosita de asemenea pentru sine sau de dragul aproapelui. Asta este ceea ce determina locul unei persoane pe scara spirituala.

Din partea a 4a a  Lectiei zilnice de Cabala 5/17/11, “Pacea in lume”

Filed under: Egoism, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Întrebare: Legaţi naţiunea Evreiască de o forţă specială ce este trimisă într-o misiune specială. Către ce?

Răspuns: Este trimisă să cucerească înclinaţia rea. „Israel” este o scânteie, punctul din inimă, forţa externă într-o „ţară ostilă,” în egoism. Trebuie să facem tot posibilul ca să înfrângem egoismul şi să îl corectăm. Trebuie mai întâi să ne întărim pe noi şi apoi, reformaţi fiind, trebuie să le dăm egoiştilor lumina şi să corectăm întreaga lume.

De fapt, este adevărat că nu suntem de aici, nu de pe pământul egoismului. Rădăcina noastră este în exteriorul lui; ne-am infiltrat în urma spargerii vaselor sufletului integral. Aici, în interiorul egoismului, am fost sparţi la început, dar la sfârşit trebuie să devenim corectaţi. În funcţie de nivelul conexiunii noastre, reformăm egoul colectiv.

Întrebare: Cine este comandantul şef ce a trimis unitatea de forţe speciale în misiune?

Răspuns: Creatorul. Israelul este o parte a Sa, vasele de dăruies stând în egoism, în vasele de primire. Comandantul şef a trimis soldaţii afară, asigurându-le tot echipamentul şi muniţia necesare. Pentru a-i trimite afară în teren ostil, el i-a spart în mod intenţionat pentru ca ei să arate ca toţi ceilalţi şi să nu iasă în evidență în mulţime.

Astfel putem fi asemănaţi cu agenţii secreţi. Fiecare dintre noi arată exact ca toţi nativii acestei ţări egoiste. Imganinează-ţi să fii lăsat în Africa  şi să semeni exact cu aceştia: ai acelaşi caracter, mentalitate, gusturi şi asemănări. Totul este identic înăuntru şi afară.

Pentru o vreme agentul nu primeşte instrucţiuni. Trebuie să se stabilească la noul amplasament, sa-şi găsească o slujbă  şi să-şi facă o familie. Trec ani până să se înroleze în misiune. Totuşi într-o zi primeşte o alarmă. Până acum, uitase totul despre aceasta când telefonul a început să sune: o voce îi transmite informaţiile. Este exact ca într-un film.

Noi am primit telefonul de trezire: e timpul să ne amintim că avem o misiune specială aici, că asta nu este de fapt casa noastră, că am venit dintr-o lume total diferită. Într-adevăr, suntem de pe o altă planetă, o altă dimensiune. Am primit un impuls şi am ieşit din starea latentă. Toţi extratereştrii de pe această planetă care au fost treziţi, se adună în grupuri şi încep să se pregătească să cucerească planeta Pământ. Aceasta este misiunea noastră.

Întrebare: Atunci, cum câştigăm?

Răspuns: Ne sunt trimise instrucţiuni ce ne explică treptat tot ce trebuie să ştim şi cum să acţionăm. Apoi, câştigăm o nouă minte şi o nouă senzaţie. Planeta noastră mamă ne trimite puterea naturii noastre iniţiale cu ajutorul căreia vom cuceri fiecare cetăţean al Pământului.

Am venit aici pentru un singur motiv: să stabilim aceeaşi ordine aici ca și cea care există în lumea noastră. Acolo, totul este opus. Este guvernat de dragoste şi dăruire.

Acum trebuie să ne terminăm orele ce sunt văzute ca norma noastră aici. Oamenii se distrug pe ei înşişi şi distrug viaţa pe planetă, în timp ce noi am venit în ajutor, să îi salvăm şi să le oferim o viaţă complet diferită. Am fost treziţi de un semnal special de acasă, pe o anumită frecvenţă și care spune că este timpul să acţionăm

From the 4th part of the Daily Kabbalah Lesson 5/9/2011, About the Israeli Nation

Filed under: Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Doar o persoana care se poate ridica deasupra dorintelor sale egoiste ajunge la senzatia de teama. Vede ca nu se mai poate ridica, totusi trebuie, pentru ca spatiul spiritual, imparatia Creatorului, perfectiunea, se afla chiar deasupra dorintei sale de a se bucura.  Apoi este impartit de teama: va putea fi ajutat pentru a se putea ridica deasupra lui?

Aceasta teama poate fi egoista, cand sunt ingrijorat daca voi primi sau nu implinirea spirituala. Acest tip de teama este de asemenea util: Chiar daca ma gandesc la mine (ceea ce este numit Lo Lishma), cel putin ma gandesc la scopul spiritual, la calitatea daruirii (Lishma). Doar ca pentru inceput ma refer la ea ca la ceva care imi va aduce beneficiu personal.

Totusi, mai tarziu ajungem la „teama perfecta”, cand intelegem ca rezultatul obtinerii acestei calitati de daruire trebuie sa fie benefica tuturor, si prin beneficiul societatii ei vor aduce un beneficiu Creatorului. Totul este facut de Lumina superioara si de aceea intregul proces este numit „Torah”.

Pe aceasta cale intotdeauna vom intalni „un om urat” care locuieste in interiorul nostru si nu vrea nimic in afara de beneficiul sau personal. Intotdeauna cauta sa evite totul intr-un mod care il face sa fie mereu deasupra celorlalti astfel incat sa isi arate puterea si mandria. Dar daca pot sa ma ridic deasupra acestui ciudat, chiar daca ma tem de acesta calitate din interiorul meu, si daca pot evita sa il omor, ba chiar sa pot sa il recunosc si sa ii multumesc pentru ca mi-a aratat propriul rau interior, atunci voi dezvolta corecta teama care ma va ajuta sa obtin dorinta, vasul, sau Kliul pentru a-L putea revela pe Creator.

Treptat toate conceptele vor ajunge la o definitie corecta si voi incepe sa inteleg ca spiritualitatea se afla deasupra dorintei mele egoiste. Voi intelege asta si voi putea revela Creatorul, perfectiunea, daruirea, iubirea fata de aproape si lumea spirituala, odata ce ma pot ridica deasupra „mea”.

De aceea, totul se bazeaza pe forta fricii si grijii: Ma aflu in egoism fara ca macar sa stiu, sau chiar m-am ridicat deasupra lui? Si odata ce urcam, exista mai multe grade ale ascensiunii deasupra dorintelor, pe care le distingem treptat.

La fiecare nivel mi se pare ca m-am ridicat deasupra egoismului, caz in care ma bucur si ii multumesc Creatorului pentru ca m-a ajutat. Dupa asta, vad ca nu-i chiar asa: Acesta a fost doar egoismul meu, dar care s-a ascuns de mine. Si iar trebuie sa ma ridic deasupra lui.

La inceputul nivelului urmator ma bucur nespus, inca odata, pentru ca in sfarsit m-am ridicat deasupra egoului si acum sunt in intregime daruire. Dar apoi inca odata vad ca asta nu este sfarsitul  si ca inca mai sunt ramase in mine calcule egoiste si din nou cer o mai mare ascensiune, iar acest proces continua pana la sfarsitul corectiei (Gmar Tikkun).

Este scris, „Ce este gunoi pentru cel de sus este hrana pentru cel de jos”. In acest fel, continuam sa urcam nivele datorita Luminii care reformeaza. Aceasta Lumina este numita Torah. Arata frica (Iraa) in persoana. Si in interiorul acelei Lumini putem vedea (Ireh) Creatorul, calitatea daruirii care conduce peste tot, la fel ca si dorinta ascunsa a creaturii de a se bucura.
Din prima parte a  Lectiei zilnice de Cabala 5/5/11, Shamati

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Fiecare persoană are o obligaţie şi nu există nicio scuză sau indulgenţă în legăutură cu îndeplinirea acesteia: trebuie să aibă grijă de sentimentul de bucurie, încredere şi de forţa care este conţinută în mediul nostru. Nu trebuie să îşi exprime slăbiciunea inerentă din el, sau indecizia din el, chiar dacă încă nu a ieşit afară din ceaţă.

Nu ar trebui să îşi exprime dezacordul, care apare în noi din nou şi din nou, pe măsură ce egoismul creşte. Trebuie să lucrez deasupra egoului meu, să radiez în mod constant încredere, determinare pe cale şi bucurie ca semn al faptului că sunt într-o stare perfectă.

Pare că nu am nimic, dar nu am nevoie de nimic. Vreau doar să fiu într-o stare de pură dăruire. De fapt, indiferent de ce obţin, va aparţine egoismului meu. Numai atunci când mă detaşez de el, când sunt bucuros că este gol şi nu cere nicio împlinire pentru el, atunci încep să obţin lumea spirituală. Această tranziţie se numeşte naştere spirituală. Sper foarte mult că nu vom uita asta.

Rabash a scris următoarele în articolul O persoană va ajuta aproapele:

Fiecare persoană trebuie să dea atenţie şi să se gândească cum să îşi ajute prietenul, evocând o stare înălţătoare în el. În ceea ce priveşte dispoziţia, fiecare persoană poate găsi un loc lipsă în prietenul său, pe care este capabilă să îl umple.

Şi în articolul Scopul Grupului, scrie:

În societate, oamenii trebuie să acorde o atenţie deosebită pentru a se asigura că indiferenţa, neatenţia, nu vor intra în mediu, pentru că distrug totul.

Cine desconsideră ceva pe drum, la studii sau în realizarea măreţiei prietenilor sau a învăţătorului, acea persoană ne face pe noi slabi. De aceea, trebuie imediat să o îndepărtaţi de grup. Este cel mai mare inamic al vostru. Nu îl lăsaţi singur. Lăsaţi-l să se gândească la ce face, să îşi ceară scuze, lăsaţi-l să înţeleagă problema sa şi apoi va fi posibil să îl primiţi înapoi.

O persoană care ne slăbeşte pe drum nu trebuie ţinută în grup nici măcar o secundă. Având grijă de această regulă, ne vom atinge cu siguranţă foarte repede scopul .

From the 5th lesson at the WE! Convention on 4/1/11

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Noi nici macar nu realizam cat de adanc  scufundati suntem in natura egoista.Celulele noastre, corpurile noastre, lumea noastra, gandurile si dorintele noastre si in general tot ceea ce exista este doar egosim si nimic mai mult.

Totul aspira doar sa primeasca, sa absoarba atat de multe  bunatati pe cat posibil pentru propria persoana. Aceasta este natura in care suntem nascuti si in care traim, neavand nici cea mai mica idee ca exista o posibilitate ca orice altceva sa existe in afara de asta.

Cu toate acestea, trebuie sa mergem de la o lume la alta, sau in alte lumi, pentru a obtine o lume noua aditionala datorita careia sa ne dezvoltam pornind de la punctul din inima, sa il dezvoltam intr-un nou “ corp “ spiritual. In esenta, este analog cu actualul nostru corp, care doar ne pare ca fiind ‘proportionat’ dar in realitate este reprezentat de forte si vectori. Dar in loc sa vedem aceasta imagine pe monitorul unui calculator, noi o vedem pe ecranul  tri-dimensional al constiintei noastre.

Noi percepem realitatea pe acest ecran al dorintei de a primi. Tot ceea ce suntem capabili sa primim sau sa percepem cade asupra acestui ecran si se opreste acolo, creand imaginea a ceea ce vedem.

In orice caz, fortele daruirii sunt in totalitate diferite. Noi nu le putem opri cu ecranul dorintei de a primi si de aceea noi nu le percepem. Doar creand un ecran in dorinta de primire vom putea revela a doua jumatate a realitatii. Noi nu vom simti jumatate cu adevarat ci aproape 100% din tot ceea ce exista. Oricata cantitate a Luminii,acest nou ecran, intentia de a darui,  va inceta, acesta este genul de imagine pe care o vom vedea pe el.

Este foarte dificil sa incepi sa construiesti un al doilea “ corp”  din punctul tau din inima. Pentru a face asta trebuie sa intri intr-un grup, precum in uterul mamei si sa incepi sa te dezvolti in el. Asta pare foarte respingator si ireal unei persoane. Intreaga lume este opusa acestuia si de aceea el nu se  gandeste la asta sau nu ii atribuie nici o semnificatie.

Din acest motiv ne este noua foarte dificil sa ne concentram pe grup. Orice considera mediul ca fiind important, aceea este ceea ce e important si pentru noi. Daca lumea considera munca in grup ca fiind neimportanta, noi de asemenea uitam de asta in aproape fiecare secunda. Chiar daca noi incercam sa marim  legatura  conexiunii, sa tinem de ea si sa o mentinem in gandurile noastre, continua sa ne para ca fiind infantila, nerealista si naiva, si asta pentru ca nu este importanta nici lumii intregi. Si vice-versa, daca cel mai nereal lucru devine important pentru toata lumea, apoi noi ne vom gandi la el, vom vorbi despre el si vom aspira la el.

Din acest motiv avem nevoie de “ opinia sociala”, confidenta, influenta reciproca care ne convinge ca facem ceva real si de aceea lumea noastra nu merita  absolut nimic.Ce avem noi aici in afara de o viata trecatoare plina de suferinta? Daca nu existam pentru unica oportunitate de a dobandi eternitatea, viata perfecta pe parcursul acestui timp, atunci nu ar fi fost nici un folos al lumii asteia pentru noi sau pentru copii nostri.

Din Lectia a 5 a Conventiei WE! 4/1/11

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce înseamnă să accelerezi în mod constant în relaţie cu scopul spiritual şi cum putem apăsa pe acceleraţie cât de mult posibil acum, înainte de Congres?

Răspuns: În spaţiul spiritual, acceleraţia este mişcarea. Asta pentru că dacă nu faci o anumită mişcare acum, atunci niciunul dintre meritele tale anterioar nu va conta şi vei pierde toată viteza pe care ai acumulat-o până acum prin acţiunile anterioare. Spaţiul spiritual este ca un cosmos gol unde nu este niciun alt sistem de la care să începem să numărăm şi dacă nu accelerezi atunci nu te mişti de loc.

O stare constantă este echivalentă cu zero. Chiar dacă zbori cu o viteză de 10 mile pe secundă, nu este considerată mişcare şi este la fel ca şi cum ai sta atârnat în aer. În sens spiritual, acceleraţia înseamnă viteză şi în esenţă este acţiunea.

De aceea, nu există goluri între acţiunile spirituale. Oriunde se termină o acţiune, exact acolo începe următoarea acţiune, imediat, la fel ca în timpul naşterii Partzufim-ului spiritual. Asta ne indică că atitudinea persoanei faţă de grup şi atitudinea grupului faţă de ea trebuie să fie astfel încât persoană să fie trezită în mod constant pentru a acţiona şi întotdeauna să i se reînoiască dorinţa.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 3/28/11, Pregătire pentru congresul WE!

Filed under: Congrese, Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Tu şi cu mine nu am fost creaţi printr-un accident. Creatorul a vrut ca creaţia să devină la fel ca El şi tot ceea ce ni se înâmplă ne împinge către scop. De aceea, pe acest drum, trebuie să realizăm că suntem împărţiţi, separaţi şi ne urâm unul pe celălalt. Totuşi, primim forţa de a ne uni deasupra urii, care creşte gradual din ce în ce mai mult. Asta se întâmplă pentru că nu putem depăşi şi nu ne putem ridica dintr-o dată deasupra întregii uri care se află în noi. Dar dacă o depăşim gradual, pas cu pas, atunci vom obţine calitatea dăruirii, atenţia reciprocă, grija, calitatea Binei care nu ne permite să facem ceva cuiva ce nouă nu ne place. Şi după aceea vom atinge iubirea aproapelui ca pe noi înşine.

De aceea întreaga ştiinţă Cabala, care este numită ştiinţa adevărului, vorbeşte numai despre unitate. Şi asta pentru că înăuntrul unităţii, noi, oamenii, obţinem calităţile Creatorului.

Dacă oamenii se adună şi se unesc într-o singură dorină pentru a multiplica forţa fiecări persoană şi a da unul altuia garanţia că prin eforturile comun vor obţine scopul dorin şi vor câştiga o mai mare încredere, asta se numeşte o societate de clovni şi mincinoşi. Şi asta pentru că ei cred că prin unirea lor vor fi capabili să aibă un beneficiu egoist mai mare. De aceea, rugăciunea lor comună acţioneză distructiv şi îi separă pe ei de scop.

O persoană trebuie să înţeleagă că se uneşte cu ceilalţi numai pentru a discerne cum să asceadă deasupra naturii sale. Nu face asta pentru a primi o mai mare forţă de la societate sau să îşi satisfacă cererile egoismului său, ci pentru a intra în această societate şi a începe să îi dăruiască. Aceasta este singura forţă pe care trebuie să o cerem.

Forţa dăruirii către societate vine de la Lumină, de la Creator, de la ce este ascuns înăuntrul relaţiei persoanei cu societatea, cu grupul. Deci, grupul trebuie să fie compus din oameni care se unesc numai pentru a-l obţine Creator, calitatea comună a dăruirii.

Creatorul nu există separat de creaţie. Calitatea dăruirii comune nu există decât dacă este o persoană care o descoperă. De aceea, dacă o persoană se include într-un grup care aspiră la calitatea dăruirii şi acolo doreşte să găsească această forţă, să obţină această calitate, începe să înţeleagă din unirea sa cu ceilalţi că această grijă de societatea, înăuntrul căreia există calitatea dăruirii, sau grija de Creator, care este acelaşi lucru, este rugăciunea societăţii.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 3/27/11, Pregătirea pentru Congresul WE!

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→