Category Archives: Munca spirituala

Trecut, Prezent, Viitor

În lumea corporală, există trei categorii de timp: trecut, prezent și viitor. În lumea spirituală însă, nu există timp, ci mai degrabă o ordine de acțiuni, grade sau stări, în care omul își dezvăluie locul în care se află cu adevărat.

Fiecare stare prin care trece omul face parte din acea stare eternă, perfectă în care existăm de fapt. Dar atitudinea față de o stare trebuie să vină din cele două grade cele mai apropiate: din gradul anterior și din gradul viitor. Aceasta este ceea ce se numește „din trecut și din viitor”.

Totul depinde de legătura pe care o are omul cu gradele superioare și inferioare relativ la starea sa actuală, astfel încât totul să intre în prezent. El își ia încrederea din trecut, își construiește credința în viitor pe baza acestuia, bucurându-se de starea următoare, atrage lumina înconjurătoare din lumea viitoare care strălucește pentru el în present, și în acest fel, își construiește stările prin care trece.

Prin urmare, atunci când nu vedem viitorul și nici măcar nu înțelegem starea în care ne aflăm în prezent și nu știm cum să folosim corect trecutul, ci încercăm să ne raportăm în mod intenționat la aceste trei stări, la aceste trei timpuri, atunci putem fi întotdeauna în ascensiune, în inspirație, cu puterea de a folosi fiecare minut exclusiv de dragul scopului, și astfel, scurtăm timpul.

Suntem constant sub guvernarea fie a luminilor, fie a vaselor, ceea ce înseamnă că fie Reşimot din vase sunt revelate în noi, fie luminile care strălucesc în ele. Când luminile strălucesc în Kelim, nu avem dificultăți în a face față stărilor noastre, deoarece acestea sunt deja stări pe care le merităm după corectările la fiecare nivel.

Dar dacă suntem încă în iluminarea lui Malchut, această stare luminează golul și imperfecțiunea pentru noi, ceea ce se exprimă ca o lipsă de încredere, suferință, temeri și tot felul de deficiențe de împlinire.

Totuși, dacă în loc să fie atașat de vas, omul se întoarce către luminile viitoare care sunt destinate să fie revelate în acest Kli și încearcă să se conecteze cu viitorul, cu luminile înconjurătoare, atunci acestea strălucesc imediat pentru el în prezentul său, iar omul este în adeziune cu Creatorul chiar și în cele mai grave stări. Astfel, în fiecare stare, avem oportunitatea de a fi conectați cu luminile, cu dăruitorul, și nu cu vasele, cu deficiențele.

Prin urmare, în orice stare m-aș afla, fie că este o stare de lipsă de perfecțiune și lipsă de împlinire, fie, dimpotrivă, împlinire și muncă în linia dreaptă, fiecare stare este determinată de un singur criteriu. Acesta trebuie să fie cât mai înalt posibil și să-mi permită să fiu în adeziune cu Creatorul. Și dacă în ciuda tuturor plăcerilor cu care sunt plin, pot rămâne și în adeziune cu Creatorul, nu există niciun motiv ca aceste plăceri să dispară.

Din Lecția Zilnică de Cabala 31.01.2026, Rabaş – Art.24, 1985-Cele trei timpuri în muncă

Elokim — atitudinea Creatorului față de creație

Întrebare: De ce numește Rabaş măsura judecății „Elokim” în articolul „Ce este, Călăuzirea Lui este ascunsă și revelată?

Răspuns: Creatorul, în guvernarea Sa, ne apare în mai multe forme, dar nu ca Aţmuto; mai degrabă, așa cum se spune, „Prin acțiunile Tale Te cunoaștem”. Acțiunile Sale față de noi sunt cele nouă Sfirot relative la Malchut.

Malchut, prin crearea unei restricții, a unui ecran și a unei lumini reflectate asupra sa, preia primele nouă calități și dorește să se asemene lor. Apoi se dovedește că ecranul și lumina reflectată sunt Kli-ul lui Malchut, atitudinea ei față de superior, conform principiului „așa cum El este milostiv, așa fii și tu milostiv”. Adică, în măsura în care dezvălui cum se raportează El la mine, în aceeași măsură o accept și mă raportez la El în mod similar, și nimic mai mult.

Una dintre atitudinile Creatorului față de noi se numește „Elokim”. Se spune că este măsura judecății. Cum poate exista o măsură a judecății în primele nouă Sfirot?

Judecata este o limitare din partea creației, atunci când aceasta nu poate accepta întotdeauna guvernarea Creatorului ca fiind bună și făcând binele, nu o poate percepe ca atare, și prin urmare, această dăruire apare creației ca fiind categoria judecății. Aceasta este ceea ce se înțelege atunci când spunem că lumina construiește întunericul. Dacă Creatorul este revelat lui Malchut într-o stare în care nu-L poate accepta, Îl simte ca întuneric.

Ce este Elokim? Când Malchut se ridică la Bina, ea își aduce limitarea în Bina, și conform acestei limitări, dăruirea lui Bina este împărțită raportat la Malchut în „Mi” și „Eleh” – „Elokim”.

Când Malchut se ridică la Bina, pe de o parte, ea ridică măsura judecății acolo, și pe de altă parte, dorința de a dobândi calitățile lui Bina. Apoi, Malchut însăși începe să îndepărteze măsura judecății, și în măsura în care dobândește calitățile dăruirii de la Bina, le poate realiza.

Atunci acest nume Elokim operează pe deplin. „Mi” și „Eleh” se unesc: „Mi” este Galgalta ve Eynaim, „Eleh” este AHAP. Astfel, este revelat numele Elokim.

Din Lecţia zilnică de Cabala 25/01/26, Rabaș – Art.28, 1988-Ce este, Călăuzirea Lui este ascunsă și revelată

Întărește-te pe Cale

530Creatorul oferă inspirație unui om, datorită căreia acesta vine în comunitatea noastră, se așează, ascultă, arde de entuziasm în interior și se uită la ceilalți: „De ce dorm ei? Ce fel de grup este acesta?”

Apoi, dintr-o dată, după un timp – o lună, două sau trei – energia se termină, este epuizată, și în mod neașteptat, omul începe să se vadă imperfect, să simtă că este secuit de puteri și incapabil să se miște într-o asemenea măsură încât stă în pat și nu poate mișca nici măcar un deget. De asemenea, este incapabil să gândească; capul îi este gol; nu există niciun gând în el, nici măcar cel mai mic.

În acest fel, de sus, ți se arată că toată energia, toate motivațiile, literalmente totul îți este luat. Și apoi ți se oferă un loc pentru efort, pentru muncă perseverentă. Aceasta înseamnă că i se arată omului unde începe propria sa muncă, când trebuie să se întărească pe cale, depunând eforturi colosale.

Interpretăm greșit astfel de stări. Creatorul ți-a dat ceva la început; acum trebuie să dai ceva înapoi. Atunci apare întrebarea: „Este omul capabil să dea înapoi sau nu?” Nu suntem capabili să dăm înapoi. Se știe că într-o stare în care ni se ia ceva de sus, nu putem atinge independent lumina care ne înviorează.

O picătură mică care a ieșit din noi este aceeași lumină dătătoare de viață, aceeași lumină de Hochma, dar foarte slabă, doar o mică strălucire, o ușoară iluminare numită „lumânare subțire” (Ner Dakik). Acesta este motivul tuturor dezamăgirilor și depresiilor pe care le observăm astăzi la mulți oameni din lume. Noi nu suntem sursa luminii; sursa luminii este doar Creatorul.

Prin urmare, în mod natural, într-o stare în care El ne ia chiar și o picătură de lumină și noi teoretic, trebuie să depunem eforturi, suntem incapabili să le facem. Cu toate acestea, ca urmare a acestui fapt, se formează un Kli (vas).

Dar după ce ieșim din coborâre și ne ridicăm, posedând Reşimot (înregistrări) rămase după ea, atunci în timpul ascensiunii se face un calcul cu noi. În timpul coborârii, nu există nicio solicitare din partea noastră; ni se arată pur și simplu golurile noastre, golurile care există în noi. Dar în timpul ascensiunii, trebuie să avem deja grijă să ne întărim și mai mult pe această cale, să ne conectăm mai mult cu grupul, să ne conectăm cu toate lucrurile necesare pentru aceasta.

Adică, păstrând amintirea stării în timpul coborârii, sunt obligat să lucrez în timpul ascensiunii. Și aici are loc testul: în timpul ascensiunii, sunt într-un fel de nirvana, când mă simt bine, totul este în regulă, Creatorul este Bun și face Bine pentru mine, nu este nimic de făcut și bunăstarea este garantată? Sau mă raportez la aceste stări bune ca la o oportunitate care mi-a fost dată pentru o avansare ulterioară și apoi folosesc cu adevărat Reşimot din trecut, din coborârile anterioare în mod eficient și productiv, ca și cum le-aș atașa la AHAP de Aliyah. Adică, la ascensiunea pe care Creatorul mi-o trimite acum, la acest spirit al vieții, trebuie să atașez, să adaug din mine însumi stările anterioare.

O astfel de muncă se desfășoară în timpul ascensiunii, iar în timpul coborârii nu am nimic de făcut. În timpul coborârii, ar trebui să mă plasez sub influența grupului în cel mai simplu mod posibil pentru a trece mai repede prin această stare. Depunerea de eforturi, alegerea și toată munca în general au loc în timpul ascensiunii. Baal HaSulam scrie despre acest lucru în cartea Şamati, în articolul care se numește exact așa: „Timpul Ascensiunii”.

Din Lecţia zilnică de Cabala 27/01/26, Rabaș – Art.29, 1986-Lișma și LoLișma

Unde începe adevărata putere

214Întrebare: Trebuie să înțelegem în continuare că la nivel pământesc, în această lume, nu putem face nimic singuri cu aceste mâini sau cu acest cap. Este corect?

Răspuns: Nu, nu putem.

Comentariu: Și toate încercările noastre de acum de a face societatea mai bună, de a face lumea mai bună…

Răspunsul meu: Din nou, aceleași vechi jocuri.

Comentariu: Aceleași jocuri care nu vor duce nicăieri. Și omenirea încă mai caută un lider pământesc care să…

Răspuns: Pur și simplu omenirea nu știe cum să folosească forțele naturii! Asta ne oferă  Cabala, asta ne explică Cabala. Cabala ne spune cum să ajungem la această Forță pozitivă a naturii, cum să o atragem constant asupra noastră și astfel să schimbăm lumea.

Ce înseamnă „lume”? Este ceea ce văd și simt în jurul meu fie cu ochiul meu rău, fie cu ochiul meu bun – asta numesc eu lume.

Așadar, cum îmi schimb atitudinea rea ​​față de lume într-una bună? Aceasta este întreaga știință a Cabalei, știința de a primi, de a percepe corect locul în care te afli – această lume.

Din KabTV emisiunea „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 05.02.2026

Răul guvernează lumea

294.2Răul guvernează lumea. Și Doamne ferește, dar totuși putem vedea totul.

Întrebare: Și nicio interdicție nu va ajuta? Niciun acord nu va ajuta? Nimic nu va ajuta absolut deloc?

Răspuns: Nimic

Întrebare: Este imposibilă și eliminarea armelor nucleare?

Răspuns: Este imposibil. Cum le poți elimina? Știi cine le are în lume astăzi?

Întrebare: Adică, lumea este plină de arme de distrugere în masă?

Răspuns: Desigur.

Întrebare: Va fi și mai plină?

Răspuns: Nimeni nu ne ține pe loc. Cine ne poate ține pe loc? Nu poți înfrâna egoismul și asta primești în schimb. Aici, avem nevoie de o speranță serioasă în Forța superioară care să ne trezească treptat.

Întrebare: Ce are să ne spună?

Răspuns: Că nu există altă cale decât să depunem pur și simplu armele jos și să începem să ne angajăm în conexiuni pozitive între noi, în posibilitățile complet noi care se deschid pentru umanitate.

Nu putem continua pe vechile căi, nici cu gândul, nici cu mintea, nici cu simţirile, cu nimic! Tot ce a fost în trecut a fost construit pe egoism absolut. Nu trebuie să-l mai folosim.

Comentariu: Ne-a mai rămas un singur lucru – să vedem egoul ca pe un dușman și să vedem un alt om ca pe un prieten.

Răspuns: Foarte frumos.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 23.01.2026

Aici începe punctul de plecare

Comentariu: Corespondenții noștri ne scriu că Laitman ne distruge mereu lumea, fără să lase în picioare nicio piatră din ea.

Răspunsul meu: Dar așa stau lucrurile de fapt. Ce înseamnă că o distrug? Ce treabă am eu cu asta? Lumea noastră este creată în întregime în rău și numai în rău, pentru că omul raportează totul doar la sine: fie că este bine pentru mine, fie că este rău pentru mine, conștient sau subconștient, chiar și inconștient.

Întrebare: Atunci, care este procesul de educaţie? Dacă sunt așa și nu mă pot schimba, care este procesul de educație despre care tot vorbești?

Răspuns: Este pentru ca tu să te schimbi, pentru ca tu să atragi forța pozitivă a naturii, numită Creator, către tine, iar aceasta să înceapă să-ți corecteze forța negativă.

Întrebare: Deci, spunem întotdeauna că pentru asta trebuie să înțelegem că în interiorul meu există doar o forță negativă?

Răspuns: Da.

Întrebare: Și să ajungi să o urăști?

Răspuns: Desigur.

Întrebare: De aici începe punctul de plecare? Atunci voi dori forța bună.

Răspuns: Da, asta e tot!

Comentariu: Și există undeva chiar aici.

Răspunsul meu: Este în jurul nostru. Umple complet tot spațiul! Doar că o respingem pentru că nu o dorim. Suntem creați în mod deliberat în acest fel pentru a ne ridica deasupra noastră înșine, pentru a păși din noi înșine către această Forță comună.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 28.01.2026

O societate care preţuieşte spiritualitatea

Întrebare: Cum poate folosi omul legea „Iubeşte-ți aproapele ca pe tine însuți” pentru a alege mediul potrivit?

Răspuns: Baal HaSulam scrie despre acest lucru în articolul „Libertatea”. Omul trebuie să găsească un mediu care să corespundă exact cu Hisaron (deficienței) pe care ar dori să-l dobândească.

Vedeți că în viețile noastre societatea dictează ce să ne facem. Din moment ce avem deja dorințe de a ne bucura, societatea îmi poate impune despre ce să mă bucur, de exemplu, Coca-Cola. Nu știu ce este, dar în funcție de ceea ce societatea insuflă în mine, mă duc și cumpăr o sticlă de Coca-Cola, în care există un anumit număr de grame de plăcere.

Într-o societate cabalistă, este diferit. Trebuie să construiesc un mediu care să corespundă așteptărilor mele. Dacă vreau lumea spirituală, ceva sublim, iar societatea îmi spune că merită să-l doresc, atunci mă va obliga astfel să mă gândesc constant la spiritualitate și voi studia metoda opt ore pe zi, dar cererea mea va fi totuși pentru a primi. Vreau spiritualitate, dă-mi-o! O astfel de cerere nu primește răspuns de sus.

Desigur, aceasta este o etapă intermediară și există și ea. Dar cererea la care se răspunde de sus este o cerere pentru forțele dăruirii.

Prin urmare, trebuie să caut o societate care să prețuiască acest Hisaron. Chiar dacă nu știu ce este (încă nu am această dorință), atunci când societatea începe să mă „spele pe creier” cu mesajul că acest lucru este foarte important și că exact asta îmi lipsește, voi primi această dorință de la ei; există dăruire, ceva care este deasupra naturii mele și că tocmai asta ar trebui să cer.

Încep să studiez cărți care vorbesc despre spiritualitate, și prin intermediul lor, vreau să dezvălui ceea ce există. Vreau să mă facă să mă simt bine. Când primesc această dorință de la grup, lumina din jur începe să strălucească asupra mea și să mă schimbe.

Încet și treptat, grupul trebuie să-mi arate ce ar trebui să cer în timpul studiului și apoi voi obține rezultatul dorit.

Din Lecţia zilnică de Cabala on 02/02/26, Rabaș – Art.883-Căci omul este pomul câmpului – 1

Creați mediul potrivit

Ploile înseamnă apă și nu există apă decât Tora…

Când Israel a fost complet rău la începutul anului, li s-au dat puține ploi, dar în cele din urmă ei s-au pocăit. Este imposibil de adăugat, deoarece sentința a fost deja dată, dar Creatorul îi doboară la timp pe pământul care are nevoie de ei (și RAȘI a interpretat: „Pe pământul care are nevoie de ei: pe câmpuri și în vii și în grădini”)….

adică Tora să-i dea putere să înfăptuiască Mițvot și fapte bune.… (Rabaş, „Căci omul este pomul câmpului – 1”).

Existăm într-o anumită realitate în care trebuie să creștem. Nu alegem cum să ne naștem, din cine sau cu ce calități. Nu ne alegem mediul sau cum ne va influența. În această lume în esență, nu putem schimba nimic despre destinul nostru. Prin urmare, omul care trăiește în această lume, limitat la viața animalică, nu are liberă alegere, și în consecință, nu există nici recompensă, nici pedeapsă. Ei nu efectuează nicio acțiune independent, ș, prin urmare, nu se spune despre ei că au Roş HaŞanah.

Roş HaŞana aparține celui care vrea să fie evreu, adică celui care dorește să obțină adeziunea cu Creatorul. Atunci omul simte că are un punct în inimă, care se referă la tărâmul spiritual. Această dorință este determinată de sus și nu există nimic de schimbat în cadrul ei; conține tot ce este necesar pentru acest punct, inclusiv etapele dezvoltării sale. Ceea ce îi lipsește este un mediu, un grup, deoarece Creatorul este ascuns.

Prin urmare, omul trebuie să construiască un mediu pentru punctul din inimă, prin care acesta se va dezvolta. La nivel corporal, calitățile, dorințele și mediul unei persoane sunt predeterminate. La nivel spiritual, omului i se dă un germen al sufletului, punctul din inimă, dar nu i se dă mediul extern. Modul în care omul construiește mediul pentru punctul său din inimă este modul în care va avansa.

Dacă vor folosi corect acest lucru, atunci toate forțele care le sunt date vor contribui la dezvoltarea acestui punct și vor începe să se dezvolte și să crească spiritual. Vor găsi calea cea dreaptă și fiecare pas al lor va fi foarte benefic – în studiu, în diseminare, în toate acțiunile lor – cu condiția să-și dedice toate forțele creării mediului potrivit.

Dar dacă nu depun eforturi suficiente pentru a crea un astfel de mediu și își investesc eforturile doar în studiu, atunci chiar dacă vor studia cărțile corecte, acest lucru nu va ajuta. Va ploua torențial, dar într-un deșert, în loc de o ploaie măruntă, va uda un câmp sau o grădină care are nevoie de ploaie. Apropo, ploile abundente pot fi chiar dăunătoare. Totul trebuie echilibrat, atât locul, cât și cantitatea.

În același timp, omul nu ar trebui să examineze ceea ce i-a fost stabilit de sus: numărul de ore de studiu, viața sa „dificilă” în care trebuie să aibă o familie, să-și câștige existența și să aibă grijă de sănătatea sa. Creatorul stabilește de cât are nevoie fiecare, absolut precis și în forma cea mai benefică.

Iar omul trebuie să pună în ordine ceea ce este hotărât pentru el: forțele de trezire, prietenii care sunt aproape de el și puși la dispoziția sa și așa mai departe. Dacă organizează acest lucru corect, în conformitate cu scopul, atunci avansează în cel mai eficient mod.

Acesta este calculul pe care trebuie să îl facă omul de Roş HaŞana. Trebuie să-L încoroneze pe Creator ca Rege și să-L binecuvânteze pentru că i-a oferit toate condițiile necesare.

Omul Îl încoronează pe Creator ca scop pe care trebuie să-l atingă. Și apoi începe anul știind că pe parcursul întregului an totul a fost predeterminat la început, cu excepția muncii sale. Și dacă el o împlinește, va atinge scopul; dar dacă nu, atunci în ciuda faptului că toate condițiile i-au fost date în avans de Roş HaŞana, el ratează acest ciclu, care se numește an.

Din Lecţia zilnică de Cabala 02/02/26, Rabaș – Art.883-Căci omul este pomul câmpului – 1

Ridică-te și strălucește!

249Întrebare: Trebuie să te antrenezi să te bucuri. Se spune că bucuria este un obicei. Ce credeţi?

Răspuns: Cred că este foarte corect.

Întrebare: Se poate antrena omul să se bucure, în ciuda faptului că este lovit din toate părțile?

Răspuns: Ești lovit, și ce dacă? Vin unele circumstanțe, vin unele forțe și te lovesc. Și tu cânți. Pur și simplu cântă! Acesta este cel mai important lucru pentru om. Pentru că în realitate, el nu știe ce este bine și ce este rău, sau cum să se raporteze corect la viață, sau cum să-și schimbe viața – dacă ceea ce i se întâmplă este în beneficiul său sau în detrimentul său.

Prin urmare, trebuie să accepte toate acestea ca fiind bune și să se raporteze la tot ce se întâmplă ca la un bine necesar. Și deci, cum se poate raporta la asta? Să cânte!

Întrebare: Pur și simplu?

Răspuns: Răspunsul este un simplu da.

Întrebare: Orice vine, nu? Orice este în interiorul tău, de genul „Există doar un moment între trecut și viitor”?

Răspuns: Nu, nu este asta! Mai bine: „Ridică-te și strălucește! Ridică-te și strălucește! Încearcă măcar o dată în viață.”

Comentariu: Da. Exact.

Răspunsul meu: Așa cântau odată.

Din KabTV, „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 01.02.2026

O schimbare în definițiile interioare

530Întrebare: Cum poate omul să folosească ajutorul grupului sau al Creatorului pentru a ajunge cât mai repede posibil la începutul muncii spirituale?

Răspuns: Adevărul este că omul singur, fără un grup, este practic incapabil să ajungă la o definiție a stării sale ca întuneric, ca rău.

Fără factori externi precum mediul și grupul, omul nu va putea niciodată să știe care stări sunt mai avansate, mai corecte – cele care îl avansează cu adevărat spre spiritualitate – și care sunt doar cele care i se par așa sau altfel.

Prin urmare, dacă omul este gata, cu ajutorul grupului, să-și definească parametrii într-o formă mai corectă, independentă de simţirea personală și dependent doar de definiția adevărului și a falsității, și nu de „dulce-amar”; dacă este gata să reziste acestui lucru, în ciuda faptului că este amar pentru el să determine că acesta este adevărul, și prin urmare este preferabil (și numai grupul, cărțile și profesorul pot clarifica acest lucru), atunci întunericul lui se transformă în zi.

Definiția unui om despre ceea ce se numește întuneric și lumină se schimbă. Nu este vorba despre o schimbare în starea sa, în realitatea înconjurătoare sau în atitudinea Creatorului față de el. Ceea ce s-a schimbat a fost definiția interioară a omului, iar aceasta se numește corectarea propriului vas. Adică, acum el își examinează simțirile printr-un vas diferit, care se numește vasul credinței mai presus de rațiune.

Din Lectia zilnica de Cabala 08/02/26, Rabaş – Art.36, 1985-Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă