Omul există întotdeauna între două stări: cea anterioară și cea viitoare. Starea viitoare trage spre sine, în timp ce starea anterioară împinge persoana înainte, departe de suferință.

Cu alte cuvinte, există două niveluri: cel superior, pe care nu l-am atins încă, atrăgându-mă spre sine, arătându-mi că voi găsi împlinirea odată ce îl voi atinge, și cel anterior care mă împinge înainte prin suferință, astfel încât descopăr că în starea mea actuală nu există nimic bun și totul este întuneric. Așa avansează omul.

Alegerea noastră este să ne mișcăm mai repede și mai eficient, simțind întunericul etapei inferioare și lumina celei superioare, și în acest fel, putem scurta timpul necesar pentru a trece de la o etapă la alta.

Cum percepe omul aceste două etape în sine? Ele sunt resimțite în el nu doar ca o etapă care trage din față și împinge din spate, ci și ca linia stângă și linia dreaptă, două forțe opuse, unde stânga este natura umană, iar dreapta este embrionul calităților etapei superioare din interiorul omului: încorporarea calităților Creatorului.

De la starea cea mai joasă la cea mai înaltă, urcăm treptele unei scări, fiecare constând dintr-o parte inferioară și una superioară, stânga și dreapta. Omul care trece peste aceste trepte este ca un vas gol, iar treapta specifică pe care se află oferă împlinire (lumină).

Prin urmare, sufletul unui om care se află pe o anumită etapă este denumit prin numele acelei etape. Și în acest fel, omul își schimbă numele, își schimbă destinul și își schimbă locul.

Din Lecţia zilnică de Cabala 24/05/26, Rabaș – Art.4, 1989-Ce este Potopul în muncă

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →