Libertatea de alegere, partea 2

Impactul mediului

Întrebare: Conform Cabala, ereditatea și mediul sunt factori care îl influențează pe om la nivel inconștient.

În ceea ce privește ereditatea, totul este clar. Cât despre mediu, cel în care existăm ne influențează 100%? Adică, este posibil că noi să cădem sub influența lui?

Răspuns: Chiar dacă noi nu alegem într-un mod explicit un anumit mediu, ci suntem într-un oarecare contact cu el, tot ne influențează, mai mult sau mai puțin, explicit sau implicit. Mai mult, noi nici nu înțelegem cum ne punem sub influența lui. De fapt, poate nu vreau să fiu în contact cu el, dar el tot mă influențează mult.

Aici este necesar să se depună o muncă serioasă, pentru ca omul să realizeze că cel mai important lucru pentru noi este să ne înțelegem mediul înconjurătaro, ce îl influențează mai exact.

Câteodată, mediul în care existăm poate să ne influențeze mai mult decât oamenii, ne îndreată către anumite acțiuni, reacții, etc. De aceea, este necesar să se investigheze cu grijă impactul mediului asupra omului, prin toți parametrii: mineral, vegetal, animal și uman.

Întrebare: Asta înseamnă că și mineralul influențează omul?

Răspuns: Desigur. Vremea nu ne influențează dispoziția și starea de bine? Și orașul, sau casa în care trăim? Nu vorbesc acum de oameni, ci de restul, și în particular de natura minerală. Asta ne influențează cel mai mult.

Pune pe cineva în alt loc, pune un om în pădure sau la țară, și vei vedea o persoană complet diferită, pe măsură ce factorul naturii înconjurătoare este puternic.

Remarcă: Se spune că dacă ești lângă cineva în depresie, atunci depresia lui ți se poate transmite și ție. Și chiar mai mult, dacă ești într-o societate depresivă.

Comentariul meu: Absolut.

Din KabTV, emisiunea ”Fundamentele Cabala„ 2/4/19

Alege factorul exterior!

Doar omul are liber arbitru, deoarece el sau ea pot folosi un factor exterior care le permite să aleagă direcția dezvoltării lor. Imaginează-ți că un bob de grâu ar avea oportunitatea de a alege cum să crească într-un spic de zece boabe și să decidă între care boabe. Grâul nu poate să aleagă, dar noi putem, deși suntem în aceeași stare. Însă noi avem oportunitatea să ne întoarcem spre factorul special care ne vă dezvolta și asta se numește liberul nostru arbitru.

Dacă nu este nicio liberă alegere, atunci doar grâul și nimic altceva poate să crească din bobul său de grâu. Cu toate acestea, noi avem oportunitatea să devenim ființe umane mulțumită unui factor exterior. Prin urmare, noi trebuie să găsim ce este acest factor exterior, ce poate face și cum îl putem trezi? De asemenea, noi trebuie să înțelegem de ce avem nevoie de acest factor exterior, deoarece el este împotriva tuturor dorințelor noastre, împotriva naturii noastre. Reiese că trebuie să ne convingem pe noi, înșine, iar asta necesită un mediu care ne va ajuta să depășim toate dificultățile și să dovedească faptul că această străduință se merită. Este foarte dificil să ne obținem libertatea. 1

Factorii exteriori au un impact imens asupra unei persoane, fiindcă noi transmitem gândurile, dorințele, aspirațiile, scopurile și valorile noastre altor oameni și primim același lucru de la ei. Așa se dezvoltă  umanitatea sub influența societății. De luat în considerație în mod special este influența mediei care distruge omul.

Un factor exterior nu poate să afecteze o persoană în mod direct, ci indirect, pe o cale ocolitoare și are un efect foarte serios. 2

Din partea a 3-a a lecției zilnice de Cabala 1/2/20, Scrierile lui Baal HaSulam “Libertatea”

1 Minutul 34:40

2 Minutul 38:12

“De ce se poate intampla din nou un Holocaust“ (Breaking Israel News)

Cel mai mare site de ştiri ‘Breaking Israel News’ a publicat noul meu articol “De ce se poate intampla din nou un Holocaust “:

Nu, nu este isterie evreiască. Există semnalele unei situații extrem de periculoase pentru evrei , asemănătoare timpului precedent Holocaustului, de data aceasta în America, unde se raportează zilnic un număr mare de atacuri antisemite violente. Atacurile deliberate asupra evreilor, numai pentru ca sunt evrei, au devenit deosebit de prezente în New York. Grupurile de monitorizare a crimelor din ură numesc starea aceasta „epidemică”.

De fapt, anul 2019 a fost cel mai rău an înregistrat cu  incidente antisemite în New York, în jur de 214 plângeri față de 182 de cazuri anul trecut, potrivit datelor poliției. Acestea constituie aproximativ jumătate din toate crimele din ură raportate în oraș.

„Pogromul în desfăşurare lentă” din New York

Într-o scrisoare recent trimisă guvernatorului orașului New York, Andrew Cuomo, patru parlamentari evrei l-au îndemnat să declare starea de urgență, pe fondul infracțiunilor antisemite, exprimând o mare îngrijorare că „nu mai este sigur să fii identificabil ca ortodox în statul New York. Nu putem să cumpărăm, să mergem pe stradă, să ne trimitem copiii la școală sau chiar să ne închinăm în pace.”

Aceștia au descris amenințarea împotriva comunității evreiești americane drept un „pogrom în derulare lentă” și au adăugat, „crimele din ură antisemită au crescut la un număr înfricoșător de mare, în ultimele câteva luni … Evreii, identificabili ca ortodocși, din zonele pe care le reprezentăm, au fost vizați de o violență nevăzută în istoria modernă. Evreii ortodocși sunt în mod regulat asaltați, amenințați, înjunghiați și asasinați, în număr tot mai mare.”

Nu pot privi superficial situația actuală. În ultimul deceniu, am avertizat prin articole în mass-media și cărți, despre amenințarea unui potențial nou Shoah (genocid) pe pământ american, având în vedere sentimentul anti-evreiesc în creștere, pe mai multe fronturi. Cu doar câțiva ani în urmă, când am întâlnit lideri evrei pentru a-mi exprima îngrijorarea în sensul acesta, au reacționat cu neincredere.

Acum perspectiva lor s-a schimbat. Fostul Senator Democrat al Statului New York, Dov Hikind, a întrebat:„De ce sunt asaltați evreii într-un mod în care au mai fost asaltați în Germania pre-nazistă?” și a spus că “Daca ati fi intrebat evreii acum 20 de ani daca se poate intampla un Holocaust în America, ați fi obținut un răspuns uniform: ‘este imposibil, nu în America!’.” Ei bine, nu mai este cazul.

Recunoașterea sporită a antisemitismului american este un prim pas pozitiv către abordarea problemei și descoperirea unei soluții pentru aceasta. Am exprimat acest lucru în noua mea carte “Alegerea evreilor: unitate sau anti-semitism ” (p. 190) după cum urmează:

În mod clar, secolul XX a marcat un nou nivel în cruzimea omenirii, în special față de evrei. După ce am experimentat Holocaustul, nu putem fi siguri că acesta nu se va mai întâmpla. Dacă s-a întâmplat o singură dată, se poate întâmpla de două ori sau de trei ori, iar ura din ce în ce mai mare, la nivel global față de evrei și față de Statul Israel, dovedește că teama unui al doilea Holocaust este întemeiată. Aceasta, încă o dată, ne amintește de nevoia de a ne întoarce la metoda lui Abraham de a ne uni, deasupra diferențelor dintre noi și este de datoria noastră să dăm un exemplu lumii, făcând acest lucru.”

Așa cum a scris cel mai remarcabil Cabalist, Rav Yehuda Ashlag, la începutul anilor 1950:

„Lumea consideră în mod eronat nazismul un anume apanaj al Germaniei. Într-adevăr, este o problemă a democrației și socialismului care a rămas fără… maniere și dreptate. Astfel, toate națiunile sunt aceleași în acest sens și nu există nicio speranță că nazismul va pieri odată cu victoria Aliaților, căci mâine anglo-saxonii vor adopta nazismul, întrucât și ei trăiesc într-o lume a democraților și naziștilor.” (Scrierile ultimei generații)

Datoria evreiască de a preveni o nouă tragedie

Națiunea noastră evreiască a fost creată pe ideologia milosteniei și a iubirii frățești, când străinii au acceptat să se unească și să se conecteze ca egali. Am devenit o națiune când ne-am angajat să fim „ca un singur om, cu o singură inimă”. De atunci, a fost datoria noastră să menținem această conexiune și să o transmitem și anume să fim o „lumină pentru națiuni” pentru a-i servi pe alții. Prin urmare, datoria poporului evreu este să îndeplinească și să dea un exemplu de iubire altora, către lume.

De-a lungul timpului, am abandonat conexiunea unică pe care am cultivat-o cândva și am devenit egocentrici. Însă acum, când globalizarea ne-a făcut interdependenți, umanitatea caută o modalitate de a trăi împreună pașnic, dar nu poate găsi una. Până când evreii nu vor reînvăţa modul de a fi la fel de uniți ca înainte, lumea nu are acces la cunoașterea modului de a face acest lucru și va continua să ne învinovățească pentru necazurile ei. Cererea lor neîmplinită este proiectată în mod inadecvat, ca antisemitism, ca o presiune crescândă, până când nu ne vom schimba direcţia de acțiune către coeziune, mai degrabă decât spre scindare.

Așadar, a fi o lumină pentru națiuni este o misiune practică: să facem pace între noi, iar lumea va fi de asemenea în pace.

Unitate pentru bine

Lumea examinează mereu ceea ce facem, așa că, de fiecare dată când afișăm dizarmonie, acesta este un exemplu rău care se reflectă în lume. Dacă ne certăm între noi, proiectăm această dizarmonie asupra altor națiuni și încep și ele să se lupte. Însă, în adâncul lor, ei consideră că lupta lor a avut cumva originea în noi, aşa cum se exprimă în formele de duşmănie crescândă faţă de noi.

Problema noastră este că ne unim doar atunci când un inamic comun ne amenință. Dacă am transforma unitatea într-un proces conștient, nu am avea nevoie de rezultatul întunecat al unui nou Holocaust, care să ne îndrume către aceasta. Astfel, vremurile apăsătoare cu care ne confruntăm ne vor cere clar să luăm o decizie profetică. Alegerea noastră evreiască este să rămânem împărțiți și opusi și să suferim consecințele sau să ne inversăm atitudinea unuia față de celălalt, să dezvoltăm responsabilitatea și grija reciprocă și să o răspândim în lume. Dacă alegem cu înțelepciune această cale din urmă, o nouă realitate, de încredere, prietenie și sprijin reciproc se va desfășura în fața noastră, în America și în întreaga lume.

Noua mea carte, “Alegerea evreiască: unitate sau anti-Semitism” este acum disponibilă pe Amazon și Laitman Kabbalah Publishers.

Gândurile mele pe Twitter 1/15/20

Națiunile afirmă: #Evrei controlează lumea, tot răul provine de la ei. Ei simt că sunt în mâinile evreilor, care sunt capabili să schimbe lumea. Evreii trebuie mai întâi corectați. Cu ajutorul Cabalei, vom transforma ura în iubire și o vom transmite lumii. Prin urmare, vom schimba soarta noastră și soarta lumii.

Națiunea evreiască trebuie să simtă că, unindu-se, în interiorul ei, conduce enormul sistem al lumii pe calea bună. Dar, dacă nu se unesc între ei, atunci sistemul se întoarce spre o unificare aspră pe calea suferinței.

De pe Twitter, 1/15/20

Ce trebuie să repar?

Trebuie să te bucuri că îţi vezi lipsurile, pe fondul grupului de zece. Caut să văd cum mă deosebesc de grupul de zece, de prieteni și ce trebuie să repar pentru a deveni egal cu ei. Descopăr întotdeauna ceea ce îmi lipsește pentru a deveni ca un prieten sau ca altul, iar „invidia înțelepților crește înțelepciunea”, deoarece există ceva de încercat și ceva de cerut. Deci, lucrăm cu toții până când cererile noastre se vor transforma într-o adevărată rugăciune. 1 (Minutul 1:10)

Din prima partea a Lecției zilnice de cabala 12/10/19,

Viața și moartea, partea 5

De ce trebuie să ne naștem din nou?

Întrebare: Este posibil să spunem că, în afară de reînnoirea constantă a Reshimot (date genetice informaționale), o persoană trebuie să- și schimbe corpul fiziologic la fiecare câteva zeci sau sute de ani, pentru a se naște din nou într-un mediu diferit și a se conecta cu diferite suflete, oameni?

Răspuns: Da, este necesar.

Întrebare: Deci înțeleg corect acest lucru?

Răspuns: Mai mult sau mai puțin. În lumea noastră, nu putem folosi vocabularul nostru pentru a exprima ceea ce se întâmplă de fapt în lumea spirituală. Cu toate acestea, cel puțin imaginează-ți-o în acest fel.  Adevărul este că din această cauză, începem să facem un calcul: ce mi se întâmplă, ce ar trebui să fac?

Întrebare: O persoană trebuie să moară pentru ca cunoștințele și experiența pe care le-a dobândit în această lume să treacă la sentimente? De exemplu, Baal HaSulam oferă un exemplu cu grâul: cerealele trebuie să putrezească, astfel încât să încolțească și să crească.

Răspuns: Da. Asa este. În acest fel, există o tranziție de calitate la cantitate sau, invers, cantitate la calitate. O persoană trăiește aproximativ 80 – 100 de ani și tot ce a dobândit, toate experiențele sale, sunt întruchipate în urmașii săi.

Întrebare: Unde se păstrează toate acestea?

Răspuns: Datele informaționale există în câmpul de informații din jurul persoanei.

Întrebare: Acest câmp este comun pentru toată lumea sau are fiecare al său?

Răspuns: Fiecare are câmpul său personal și există un câmp comun pentru toată lumea și care ne conduce pe toți. Vedem chiar și în lumea noastră cum ne dezvoltăm: întreaga umanitate este atrasă undeva, dar fiecare are propriul destin personal.

Metoda corecției, partea 6

De dragul aproapelui sau de dragul Creatorului?

Întrebare: Baal HaSulam scrie că metoda Cabala implică două părți. Prima parte este corecția relației unei persoane cu Creatorul, iar a doua parte este corecția relației unei persoane cu prietenul ei. A doua parte este preferabilă. În etapele timpurii ale dezvoltării este mai importantă.

Baal HaSulam scoate în evidență un lucru foarte interesant și anume că nu este nicio diferență dacă persoana lucrează de dragul prietenului ei, ori de dragul Creatorului, deoarece tot ce este în afara sa o simte ca inexistent.

De ce nu este nicio diferență între munca pentru Creator și pentru o altă persoană?

Răspuns: Este așa deoarece trece dincolo de limitele egoismului meu și nu contează pentru mine pentru cine lucrez. Dacă alegi de cine să te ocupi, de la cine să primești, atunci, desigur, Creatorul este mai preferabil decât o altă persoană. Însă dacă tu dai cuiva din afara ta, din afara egoismului tău, atunci nu contează spre cine se duce.  Dacă mie nu imi iese nimic din asta, se duce undeva în infinitate.

Întrebare: Este vreo diferență dacă este Creatorul sau doar o altă persoană, chiar și una foarte importantă?

Răspuns: Ce contează dacă acolo nu este nimic pentru mine ? Este goliciune.

Întrebare: Și dacă este ceva?

Răspuns: Atunci asta nu mai este dăruire. Dăruirea în sine trebuie să fie importantă, dar nu contează dacă este pentru aproape sau pentru Creator. Exact dăruirea este proprietatea Creatorului.

De pe KabTV “Fundamentele Cabalei”, 2/7/19

Care este soluția la anti-semitism în SUA? – Discuție cu Richard S. Hirschhaut

Richard S. Hirschhaut, Director al American Jewish Committee (AJC) din Los Angeles se întâlnește cu Cabalistul Dr. Michael Laitman pentru a discuta fenomenul anti-semitismului în SUA și despre cum stabilirea conexiunilor pozitive dintre evrei vor ajuta toți oamenii din lume să se unească.

SUA are cel mai favorabil climat pentru anti-semitism. Din păcate, astăzi a devenit o infrastructură socială unde a vorbi negativ despre evrei este normal.

Cum putem să schimbăm această situație?

Soluția este în originile evreiești. Cine sunt evreii? Ei sunt o colecție a 70 de națiuni care au trăit în Mesopotamia antică, leagănul civilizației. Uniți într-o singură entitate de Abraham și de învățătura lui despre echilibrarea înclinației noastre egoiste, prin crearea unei rețele de conexiuni pozitive dintre oameni, ei au devenit primul și singurul exemplu al implementării practice a acestei metode.

Astăzi, întreagă lume este o parte a unui experiment global mare, deoarece experimentează o criză, iar noi toți avem nevoie de o metodă a conexiunii revelată în învățăturile lui Abraham pentru a fi aplicată la scală largă. Poporul evreu are manualul pentru această conexiune. Prin urmare, ca un model în miniatură atât pentru lumea antică, cât și pentru cea modernă, poporul evreu trebuie să prezinte un exemplu de coeziune și unitate. Atunci când ei o fac, alții vor urma pașii lor pe calea spre o viață bună și împlinită.

Astăzi, foarte multe comunități din SUA încearcă pe cât pot de bine să asigure securitatea evreiască, bunăstarea și recunoașterea evreilor printre alte națiuni. Cu toate acestea, nu este niciodată suficient decât dacă evreii își îndeplinesc rolul, iar anti-semitismul se transformă în iubire și sprijin.

În ce fel beneficiează umanitatea din conexiunea între evrei – discuție cu Richard S. Hirschhaut

https://youtu.be/roHPmmzf8SE

Richard S. Hirschhaut, directorul Comitetului evreiesc american (AJC) din Los Angeles, se întâlnește cu cabalistul Dr. Michael Laitman pentru a discuta despre beneficiile care rezultă din unitatea dintre evrei.

Există o lege generală a naturii care atrage oamenii către o conexiune tot mai largă. Astăzi, putem observa asta în tendința globală a interdependenței totale între toate domeniile implicării umane. Cu toate acestea, putem observa, de asemenea, că relațiile dintre oameni au devenit foarte dure și, dimpotrivă, elementele mari ale acestui sistem au un sentiment interior al independenței personale.

O problemă mai mică, dar foarte asemănătoare a apărut în urmă cu 3.800 de ani în Mesopotamia antică. A fost o criză profundă a relației umane, cunoscută sub numele de Turnul Babilonului. Pe fondul acestei crize, Avraam a adunat un grup care provenea din reprezentanții națiunilor din Babilonul antic și i-a numit poporul lui Israel („îndreptat către forța unificatoare a naturii”). Specificul grupului a fost o abilitate de a se conecta conștient, deasupra respingerilor în creștere.

Din istorie, știm că evreii s-au dispersat și au plecat în exil, iar acum se conectează doar atunci când există o presiune externă asupra lor, manifestată prin antisemitism și ură. Cu toate acestea, dacă astăzi poporul evreu implementează metoda de conexiune pe care a primit-o de la Avraam, atât evreii cât și întreaga lume vor beneficia de ea, iar umanitatea va primi o șansă de a ieși din criză, cu bucurie și fericire.

Libertatea de alegere, partea 1

Patru factori determină alegerea noastră

Observaţie:  Privind viața noastră, vedem că nu alegem prea des ceva în ea. Poate ni se pare așa, dar chiar și studiile recente pe acest subiect ne arată că nașterea, moartea, trăsăturile de caracter și chiar punctele de vedere politice sunt determinate de societate sau sunt definite genetic. Se dovedește că natura nu ne lasă de ales.

Cel mai mare cabalist al secolului XX, Baal HaSulam, a scris un articol despre acest subiect, „Libertatea”, unde descrie patru factori care influențează dezvoltarea noastră și determină alegerea noastră. Primul factor este denumit „fundamentele unei persoane” sau informațiile sale ereditare.

Comentariul meu: Într-adevăr, există înregistrări informaționale în fiecare dintre noi. În Cabala ele sunt numite „Reshimot.””.

Observaţie:  Baal HaSulam spune că ideile, gândurile și opiniile își pierd toate formele anterioare, iar la naștere ajung în oameni sub formă de calități. Pe acestea nu le alegem. Ele sunt inerente naturii.

Al doilea factor este mai interesant: calitățile neschimbate, care înseamnă că fiecare fundație conține calități care se schimbă, iar altele rămân neschimbate.

Comentariul meu:  O persoană se naște cu anumite trăsături, cu un anumit caracter. În acest cadru, el poate schimba ceva, dar nu poate schimba cadrul. Vedem chiar astfel de înclinații în propria noastră experiență și în viețile noastre, dar care nu pot fi schimbate.

Observaţie:  Baal HaSulam oferă un exemplu: grâul va crește întotdeauna din grâu.

Comentariul meu:  Da. Nimic altceva nu va funcționa. Sub influența mediului sau a altor influențe, putem schimba anumite calități interne ale unui bob, dar nimic altceva decât atât. Depinde în ce mediu este amplasat bobul.

Întrebare:  Acesta este al treilea factor: atunci când proprietățile stabilite de natură se pot schimba sub influența mediului.

De exemplu, dacă o persoană care este zgârcită, prin natură, este plasată într-un anumit mediu în care există bogăție, atunci este absolut posibil ca această proprietate din el să se schimbe la extrema opusă sau să nu se dezvolte deloc.

Al patrulea factor care determină etapele de dezvoltare ale creației este influența externă: climă, încălzire globală, crize etc. Presupunem că dacă trăim într-o societate normală și totul este în regulă, atunci influenţa externă este stabilă. Dar dacă începe criza globală și apar problemele, atunci, probabil, se va schimba.

Cum afectează o persoană, acești patru factori?

Răspuns:  Simultan și uneori în combinații de neînțeles. Nu înțelegem clar ce se întâmplă aici.

Tot ce trebuie să clarificăm este cât de dependenți suntem de ele și în ce stare putem acționa asupra lor în mod selectiv, cu o anumită direcție, pentru un scop specific.

De cea mai mare importanță este modul în care putem identifica ceea ce este de dorit să primim de la noi, înșine sau de la ceilalți. De exemplu, primirea de la copii, din educație și cum să îi influențezi în fiecare moment, la ce nivel etc.

Întrebare:  Deci, mediul este singurul factor pe care îl putem schimba?

Răspuns:  Da. Totuși nu este vorba despre mediul obișnuit. În primul rând, trebuie să ne stabilim scopul final, să înțelegem ce vrem să obținem din acțiunile noastre. Poate că vom investi mult în educație și în final nu vom obține altceva decât un zero, în funcție asupra a ceea ce ne concentrăm și ce vrem să schimbăm.

Aici trebuie să înțelegem unde este granița capacităților noastre, pentru ce avem cele mai optime mijloace și cum putem aborda o persoană, astfel încât ea, însăși să ia parte la schimbările sale. Totul aici depinde nu numai de noi, ci de obiectul însuși și de mediu.

Din KabTV „Fundamentele Cabalei”, 4/4/19