Se doreşte completarea sufletul său şi întoarcerea la rădăcina sa, care este considerată Israel.
Baal Hasulam, Scrisoarea 17
A urma calea care duce spre Creator este numită Isra-El (direct la Creator). Aceasta înseamnă că intenţiile persoanei în toate acţiunile lor vizează în mod direct Creatorul.
Opinie (Richard N. Haass, preşedintele Consiliului relaţiilor externe, USA) Când un rău se produce – Iranul se apropie de achiziţionarea de arme nucleare…un anumit funcţionar sau observator invită comunitatea internaţională să intervină. Este doar o singură problemă: nu există „comunitate internaţională”.
„Adunarea generală a Naţiunilor Unite se apropie mai mult, dar nu se poate aştepta mult de la o organizaţie care pune pe picior de egalitate Statele Unite sau China cu, să zicem, Fiji or Guinea-Bissau. …
Nicio reformă a ONU nu va putea schimba fundameltal lucrurile. Astăzi, marile puteri nu sunt de acord asupra regulilor care ar trebui să conducă lumea, cu atât mai puţin asupra sancţiunilor în caz de nerespectare. Chiar şi acolo unde acordul de principiu există, nimeni nu este, cu adevărat, de acord, în practică, rezultatul este o lume care este mai haotică şi mai periculoasă decât ar trebui.”
Comentariul meu: Întreaga avansare spre perfecţiune vine de la „recunoaşterea răului”: dezvăluirea imperfecţiunii naturii noastre egoiste. Este doar atunci când, fiinţa umană, oamenii, lumea vor fi în final convinşi de corupţia totală a acestei naturi, că individul şi lumea vor fi fericiţi să renunţe la ea.
Apoi, forţa superioară a naturii va fi revelată în senzaţiile lor. Oamenii îi vor cere să-i schimbe şi îi corectează. Tot ceea ce ni se întâmplă, nu este decât spre a ne duce la acest eveniment.
Opinie (Chris Rhodes, profesor, scriitor, cercetător) Oferta mondială de petrol ieftin nu va lipsi curând şi vom produce petrol pentru deceniile care vin. Totuşi, ceea ce nu vom face este producerea de petrol brut – ţiţei, în ritmul actual de aproximativ 30 de miliarde de barili pe an. Pentru o civilizaţie mondială bazată în întregime pe o ofertă abundentă de petrol brut ieftin, aceasta va duce la dificultăţi importante. Dacă privim pe o perioadă de 40 de ani, de la 1965 la 2005, vom vedea că la finalul acesteia, umanitatea a folosit de două ori şi jumătate mai mult petrol, de două ori mai mult carbon şi de trei ori mai mult gaz natural ca la început şi în general, aproximativ de trei ori mai multă energie: aceasta pentru o populaţie care „doar” s-a dublat.
„Dacă nu putem rezolva problema din punct de vedere al ofertei, trebuie să reducem cererea noastră. În absenţa transportului ieftin şi larg accesibil, vom avea nevoie să producem mult mai multe alimente şi materiale la nivel local. O astfel de transformare a civilizaţiei umane de la nivel global, la nivel local, va fi susţinută prin construirea comunităţilor puternice şi rezistente, în care oamenii vor împărţi competenţele şi cunoştinţele lor, pentru a oferi, cât mai mult posibil la nivel local, nivelul de bază.
Aceasta este filozofia care stă la baza reţelei în creştere a Oraşelor de Tranziţie. Chiar dacă pare să fie înfricoşător, putem evolua spre o stare mai fericită şi mai împlinită a vieţii, decât un status quo perceput, care, de fapt, ne scapă rapid, printre degete.
Comentariul meu: Natura se „apropie” de noi din toate părţile, forţăndu-ne să acceptăm condiţiile sale, să ne calmeze, să ne aşezăm şi să reflectăm la sensul vieţii.
În lumea noastră, cuvinte ca „dăruire” și „iubire” sunt extrem de solicitate. Treptat, ele vor declanșa senzatii corecte, aspirații corecte și sentimentele esențiale în noi, dar la început ne derutează.
De fapt, iubirea este o împlinire internă reciprocă. Aceasta poate fi prezentată ca elemente ale unui puzzle care au forme opuse, dar atunci când sunt puse una lângă celălaltă se completează una pe alta și se potrivesc.
Cu alte cuvinte, dorințele unuia (prezentat ca un minus roșu) sunt împlinite cu acțiunile celuilalt (un plus negru), astfel încât ele se întepătrund reciproc și formează o imagine comună.
Simțim distanțele dintre ele (de exemplu, stările de deficit, de lipsă) ca necaz (un mare minus). Și numai conținutul corespunzător de la celălalt îl poate umple.
Practic, existăm in natură deja pre-adaptaţi reciproc, dar suntem diferiţi numai în proeminențele și gropile noastre, iar acum avem nevoie să le potrivim reciproc. De aceea, „iubește-ţi aproapele ca pe tine însuți” este despre completarea dorințelor celuilalt. Pentru asta, trebuie să ne dăm seama și să simţim exact ceea ce vrea celălalt.
Cum ne putem da seama de asta? Dacă vom lucra împreună în aceeași direcție și vom studia materialele unei singure metodologii, vom începe să înțelegem exact ceea ce fiecare dintre noi are nevoie. Apoi, nu mai avem nevoie nici măcar să realizăm ce forme există în ceilalți, începem să aspirăm la aceleași forme și restul de muncă se face prin Lumina care coboară la noi de sus. De aceea, ar trebui să luăm în considerare încă o componentă- Lumina care vine la noi, ne influențează și în cele din urmă completează legătura noastră. Metodologia spirituală face posibil să se potrivească și să se completeze posibilitățile unuia cu posibilitățile aproapelui său prin provocarea Luminii înconjurătoare.
Această completare reciprocă se numește dragoste sau dăruire reciprocă; este atunci când unul îşi deschide inima, iar celălalt i-o umple. Dorintele noastre comune sunt numite inimă.
În general vorbind, în natură totul este complet. Noi nu trebuie să ne schimbăm dorința, nici nu ar trebui să ne modificăm proprietatile noastre pozitive. Cu alte cuvinte, avem în mod natural o oportunitate de a dărui și șanse de a primi.
Singurul lucru de care avem nevoie este de a le potrivi în mod corect, atunci Lumina Înconjurătoare ne va ajuta. După ce ne conectăm, vom începe să demonstrăm o calitate reciprocă de primire și daruire, care, de fapt, este Creatorul. Așa cum se spune, îl facem pe Creator în afara noastră și din intențiile noastre. Astfel, vom crea un Kli, vas, un loc, o dorintă corectă, prin care aceasta calitate va fi dezvăluită.
Din Convenția de la St Petersburg12/07/13, Lecția 1
Întrebare: Există cineva care se presupune a fi soţul meu, a doua jumătate a sufletului meu?
Răspuns: Da, există un suflet ca acesta. Într-un mod idealist, ar fi bine să-l găseşti, dar nu cred că este posibil să-l determini imediat.
Dacă vom realiza, cu adevărat, o mare societate, atât de bună şi vastă, în care numeroase cercuri vor lucra pentru a alege parteneri în rândul tinerilor de 18-20 de ani, stabilind pentru fiecare un cerc care i s-ar potrivi, atunci ei ar fi în măsură de a identifica partenerul lor perfect.
Dar pentru asta, ei vor avea nevoie a se simţi în acest fel, în partea cea mai lăuntrică. Acesta este un concept printr-o muncă dificilă şi vrednică de auto-purificare a straturilor artificiale şi nu este posibil decât prin societate, mediul care vă sprijină în această chestiune şi ajută fiecare persoană.
Este ca şi cum ne-am aşeza într-o maşină specială pentru curăţat coaja de pe cartofi, maşină care înlătură toate Klipot (coji).
Din discuţia „Viaţă nouă”, 20.06.2013
Legea echivalenţei de formă este cea mai importantă lege a lumilor, inclusiv a „lumii noastre”. Această echivalenţă poate fi directă şi opusă, atrasă sau respinsă, adică se interacţionează şi se munceşte pe aceeaşi frecvenţă. Asta poate avea ca rezultat un anume puls, o interacţiune aparent negativă sau pozitivă, dar legea echivalenţei este cea mai importantă lege în creaţie! De aceea, dacă tindem la caracteristica spaţiului care ne înconjoară, la caracteristica Luminii, trezim influenţa ei asupra noastră.
Această influenţă se numeşte Lumina Reflectată sau Lumina Înconjurătoare (Ohr Makif), care ne înconjoară, implicit, şi pe noi. Dar în momentul în care ne mişcăm ca ea, potrivit naturii ei, începem să simţim imediat influenţa ei asupra noastră. Totuşi, acest „imediat” este condiţionat pentru că, înainte de toate, influenţa Luminii este adunată treptat în noi, abia apoi începem să o simţim.
Trebuie să ştim exact care sunt mijloacele pentru a ajunge la primul nivel de descoperire a Luminii, când se transformă din Lumină Înconjurătoare în Lumină Interioară (Ohr Pnimi). Toate acestea sunt explicate simplu, nu e nimic unic aici, nimic mai mult decât fizică simplă.
O persoană vrea să ştie unde este pentru că punctul ei din inimă o trage spre sursa lui. Sursa se află în lumea Ein Sof , dar nu ştie asta. Totuşi, există o legătură între punctul din inimă şi lumea Ein Sof.
Apoi, persoana intră într-un grup, care are un profesor, prieteni şi cărţi. Toate acestea se fac cu ajutorul Luminii Înconjurătoare. Ea creează mediul pentru o persoană; acesta este rolul ei şi acest lucru este sub controlul ei.
Toate condiţiile au fost create de la început şi o persoană nu trebuie să-şi facă griji pentru asta. Dar dacă depunem eforturi şi ne facem griji pentru construirea grupului, atunci aceste mijloace vor mări în cele din urmă influenţa Luminii Înconjurătoare şi ea atrage oameni. Dintr-o dată, aparent din întâmplare, vin mai mulţi oameni. Prin propria soartă, prin propria poveste, fiecare ştie cum se întâmplă asta.
Când i-am spus profesorului meu cum am dat de el, el mi-a explicat că nimic nu este întâmplător; punctul din inimă ajunge pur şi simplu la un stadiu în dezvoltarea lui. De-a lungul vieţii unui om, punctul îl trezeşte mereu, nu-l lasă să se odihnească, şi, treptat, îl devorează din interior. Omul suferă, este îngrijorat că viaţa lui este atât de nesigură, superficială şi lipsită de valoare. Uneori, suferă de depresie, alteori caută, chiar încearcă să-i imite pe alţii, dar nu merge…
Toţi suntem familiarizaţi cu asta şi ne-am jucat în viaţa asta. Restul a trăit ca şi cum totul ar fi real, dar pentru noi nu era niciun sens în asta. Şi totuşi am încercat să trăim. Astfel, treptat, „punctul din inimă” a crescut şi s-a dezvoltat în noi până când, în cele din urmă, a izbucnit şi a cerut realizare serioasă şi adevărată. Dintr-o dată, ne-am trezit cu nişte cărţi şi cu o persoană care ne explica totul, pe scurt, ne-am găsit cumva mediul. Este clar că este lucrul cel mai important, totuşi noi nu-i dăm vreo atenţie specială.
Partea importantă este că am găsit un profesor sau un site pe Internet sau altceva, dar nu vedem valoarea grupului pentru că acesta este deja stadiul următor al dezvoltării. Este o proprietate chiar diferită care nu există în noi: să fii într-un grup, într-un mediu, într-o comunitate, faţă de care trebuie să mă cobor şi să mă anulez. Trebuie să imit totul în funcţie de ei şi doar să-i servesc.
Totuşi, când ajungem în oricare alt mediu, când ne angajăm de exemplu, suntem foarte amabili cu toată lumea; în mod egoist vrem să facem parte din echipă şi vrem ca şi ei să se poarte frumos cu noi. Suntem amabili cu toată lumea şi aşteptăm în schimb acelaşi tratatment. Cu timpul, asta trece şi devenim ca toţi ceilalţi.
Cu noi, este diferit. Nu contează cum eşti şi cum te raportezi la ceilalţi, trebuie să începi să munceşti cu tine însuţi. Şi nu înţelegem sau, mai exact, nici măcar nu auzim ce trebuie să se întâmple într-un grup. Şi asta continuă mulţi ani. Deşi aceasta este o perioadă latentă, este foarte importantă.
E nevoie de o organizare foarte clară. Pentru că nu înţelegem ce facem, trebuie să fie câteva persoane în grup care să îndrume grupul, ele trebuie să reprezinte „poliţia” sau „paznicii”; trebuie să existe un sistem clar şi strict în legătură cu toate necesităţile, ca în armată. Şi apoi vom începe treptat să înţelegem.
Totuşi, pentru a atrage cantitatea maximă de Lumină, trebuie să îndeplinim simple acţiuni mecanice. În acest caz, este imposibil să ceri altceva de la cineva. La acest stadiu, suntem într-o stare în care trebuie să ne supunem. Mi se spune că astăzi este rândul meu să spăl vasele, atunci mă duc şi le spăl. Este rândul meu să fac altceva, fac ce e de făcut. Dacă nu, voi fi dat afară pentru că este imposibil să fiu convins altfel. Este imposibil să explici unei persoane că aşa ne conectăm şi ne apropiem de iubirea pentru celălalt şi, astfel, vom începe să simţim lumea superioară. Care este conexiunea cu lumea superioară? Totul este atât de departe de aceste cuvinte frumoase…
De aceea, în primul stadiu al dezvoltării sale, grupul are nevoie să păstreze cu încăpăţânare toate condiţiile care nu depind de noi dar care condiţionează parametrii fizici, pentru a atrage mai multă Lumină Înconjurătoare asupra noastră, mai exact asupra punctului din inimă, asupra acestui „făt” al forţei noastre spirituale care tinde spre avansare. Într-adevăr, acest făt aleargă înainte într-un mod egoist şi trebuie să atragem influenţa Luminii asupra lui.
Atunci vine următoarea perioadă, mai dificilă, când persoanele care intră într-un grup încep deja să simtă urcări şi căderi, tot felul de schimbări interioare, în acelaşi timp plăcute şi neplăcute. Trebuie să le explicăm pas cu pas de unde vine totul, de la influenţa aceleiaşi surse. Şi nu este doar un factor psihologic, să zicem că azi e deprimat şi mâine e fericit fără motiv. Aici începem să simţim clar expresia unori proprietăţi şi forţe noi care nu existau înainte.
Trebuie să le explicăm că Lumina Înconjurătoare ne influenţează prin intermediul a două linii. Influenţa ei în „linia dreaptă” ne ridică, ne dilată emoţiile şi înţelegerea. Lumina ne iluminează deja, deşi nu într-un mod evident, şi tot nu putem să o simţim sau să o definim, dar simţim ceva: se dilată limitele intelectului, emoţia şi conştiinţa.
Vedem o legătură mai mare între lucruri şi apoi, dintr-o dată, totul ne va fi clar în interiorul aceloraşi limite în care ne-am aflat şi înainte. Totul este ca şi acum ar fi iluminat de Lumină. Şi astfel, intrăm într-o altă stare unde, dimpotrivă, există detaşare, întuneric, confuzie, încât nu ştim unde ne aflăm, suntem tulburaţi.
Stările „liniei drepte” şi cele ale „liniei stângi” devin şi mai opuse. Când într-o stare de la polul drept te afli într-o aşa euforie încât ţi-e teamă că ai făcut ceva greşit, iar într-o stare de la cel stâng simţi întuneric, nimic nu este clar, nu există dorinţă pentru nimic, eşti gata să abandonezi totul, este numai confuzie în capul tău.
Cu toţii ştim asta din experienţă. Dar trebuie să fim atenţi la persoanele noi care trec prin asta. Trebuie să le ajutăm; trebuie să le uşurăm starea.
Îmi amintesc, prima dată când am fost într-o stare de euforie, l-am întrebat pe unul dintre cei mai vârstnici care studia cu Baal HaSulam „Ce este asta?”, el mi-a răspuns „Gata, încă două săptămâni! Aşteaptă o schimbare.” M-am relaxat şi am aşteptat. După două săptămâni, am primit o lovitură aşa de puternică încât cu greu m-am ridicat! Aşa am înţeles eu ce înseamnă „Gata”.
Cu asta m-au făcut să înţeleg că toate acestea sunt în regulă; asta era ceva normal. Stai la lecţie ca un prost, ca şi cum nu exişti şi pare că cineva face o glumă pe seama ta. Ei mi-au arătat că au înţeles starea mea şi că acelaşi lucru li se întâmplă şi lor, doar că la niveluri diferite. La ei, nu este atât de vizibil. Chiar acum, de exemplu, studenţii mei nu văd prin ce fel de stări trec eu. Mulţi dintre voi nu au văzut asta încă, aşa cum suntem noi obişnuiţi cu ea, noi deja trăim cu asta.
Dar trebuie să-i sprijinim pe cei noi. Trebuie să-i facem să înţeleagă că acesta este efectul normal al Luminii Înconjurătoare (Ohr Makif) care afectează punctul din inimă şi însăşi inima (dorinţa).
Atunci când influenţează punctul în inimă (linia dreaptă), atunci simţim o creştere a inspiraţie, un impuls; se trezeşte în noi o reacţie care atrage Lumina, suntem gata pentru cele mai nobile acţiuni posibile. Iar atunci când influenţează inimă însăşi, rezultatul este opus, apare o creştere a dorinţei egoiste în noi şi suntem traşi în jos.
În principiu, din ambele stări primim o creştere a Luminii şi o creştere a dorinţei opuse ei. Iar scopul nostru este să conturăm „linia mijlocie” pentru ca atât dorinţa egoistă şi aspiraţia altruist către dăruire, pentru revelaţie şi aşa mai departe, să se conecteze în noi.
Punctul central este condiţia de dorit în care noi ne controlăm pe noi înşine. Conectăm în noi linia dreaptă şi linia stângă prin eforturi emoţionale şi intelectuale. Unde se realizează asta? Numai în grup. Dacă omul încearcă să facă asta singur, nimic nu va ieşi din asta. Unde poate obţine dorinţa egoistă o caracteristică altruistă? Cum puteţi aspira la Lumină? Vedeţi, nu ştiţi cum să faceţi asta. Cum puteţi, folosindu-vă caracteristicile Luminii, să vă corectaţi egoul adiţional pe care îl primiţi?
Care este rezultatul? Trebuie să vă faceţi un Kli din dorinţa egoistă şi să o corectaţi în dăruire printr-un Masach (ecran) şi Lumina Reflectată (Ohr Hozer). Unde veţi realiza asta?
Toate acestea se pot realiza în grup şi numai în grup; numai în el puteţi să realizaţi caracteristica dăruirii cu care în mod clar vă veţi construi voi înşine împreună cu ei, cu aceia cu care vreţi să vă conectaţi. De aceea, Ohr Hozer trebuie să treacă prin grup şi să fie realizată în el.
Este dificil să îi explici cuiva cum se face asta, durează mulţi ani. Poate acum această perioadă este micşorată şi trece cu adevărat mai repede. Văd cum mulţi oameni încep să înţeleagă metoda mai rapid şi mai natural. Dar totuşi ne este foarte dificil. Este atât de contrar naturii noastre pentru că la fiecare etapă, pe fiecare parte, omului i se pare că parcurge din nou întregul drum.
Vedeţi, fiecare nivel este compus din zece Sefirot şi începe cu adevărat din starea numită „embrion”. Iar apoi urmează starea de alăptare (Yenika), starea mică (Katnut) şi apoi starea mare (Gadlut). Şi de fiecare dată trebuie să începem de la nimic. Asta este cu adevărat extraordinar, pentru că de fiecare dată te naşti la următorul nivel.
În lumea noastră, nu vedem, nu simţim aceste încarnări, dar la nivel spiritual trecem gradual prin aceste perioade de dezvoltare. Şi toate au loc numai în grup. În niciun alt loc, prin nicio altă cale, cu nimeni altcineva nu poţi verifica dacă faci asta corect sau nu, dacă obţii Lumina, dacă te transformi gradual într-un om (Adam) al lumii.
În măsura în care orice tip de motivaţie se trezeşte în tine, o realizezi în conexiunea cu grupul, te ajustezi şi te direcţionezi către grup, către conexiune cu el. Astă sunt eu. Mă direcţionez către grup, către o legătură cu el şi în final primesc o respingere de la el. Merg la un plus şi la sfârşit primesc un minus (respingere). Numim această respingere „înclinaţie rea”, adică ceea ce trebuie să corectăm.
Este nevoie de acţiune în avans: mai întâi intrarea mea într-un grup, apoi descoperirea înclinaţiei rele. Acesta este adevăratul meu ego. Tot ce este legat de lumea noastră nu se numeşte ego. Acestea sunt proprietăţile noastre animalice normale şi putem să ne raportăm la ele în tăcere. Această respingere, adaosul serios pe care încep să-l primesc, acesta este primul meu nivel egoist. Şi trebuie să încep să lucrez cu el.
Următorul stadiu (al treilea) este participarea mea într-un grup împotriva egoului meu. Şi când fac asta, când investesc cât de mult efort pot, încep să atrag Lumina Înconjurătoare (al patrulea stadiu) asupra mea. Aşa merge.
În măsura în care sunt inclus în grup, Lumina superioară vine la mine prin sufletul colectiv, prin întregul vid gol. Totul se face doar prin apropiere în interiorul grupului.
De la Congresul de la Sankt Petersburg, „Ziua a doua”, 13.07.2013, Lecţia a treia
Întrebare: Ai putea să ne spui despre prima ta întâlnire cu lumina și experiența de ieșire din tine însuţi? Te rog spune-ne ce clarificări și gânduri ai avut în acea zi.
Răspuns: S-a întâmplat atunci când conduceam către o lecție cu profesorul meu. Era o zi ploioasă, ploua cu găleata. La jumătatea drumului, mașina s-a blocat.
Era ora două dimineața, într-un loc pustiu, cu nimeni prin preajmă. Cine ar ieşi pe o astfel de vreme? M-am oprit. Nu era nimic ce puteam face. Am ieșit din mașină, am deschis capota, dar s-a făcut chiar şi mai rău, ploaia a inundat motorul. După cum s-a dovedit, carburatorul mi-a crăpat. Blestemându-mă pe mine însumi și pe întreaga lume, m-am întors în mașină și dintr-o dată, brusc, din toată această disperare, L-am simtit pe Creator.
Serios! Nu glumesc. Este o poveste adevărată. Desigur, înainte și după această situație, am experimentat diferite senzatii ca voi toţi. De ce aduc acest exemplu? Pentru că acest tip de întâlnire se întâmplă, de obicei, la un moment și loc total nepotrivite si se pare ca nu este legată de condiția noastră internă.
Trecem printr-un proces de acumulare care dureaza destul de mult timp, în funcție de inspirația noastră, de starea anterioară, și de numeroase alte condiții; apoi se întâmplă în noi. De regulă, se întâmplă fără nici o agitație externă. Pentru asta, nu trebuie să medităm și nici nu trebuie să avem unele senzații specifice.
Atunci când ar trebui să se întâmple, se va întâmpla. Cu toate acestea, ar trebui să continuaţi să lucraţi sistematic.
Din Convenția de la Sankt Petersburg 12.07.13, Lecția 1
Întrebare: Când ieşi pentru a disemina, răspunsurile pozitive ale oamenilor te fac să te simţi bine. Deci, de unde vin aceste forţe, din ego-ul meu sau de la Creator?
Răspuns: Dacă nu ceri forţele Creatorului, atunci le primeşti natural, de la ego. Nu există decât două surse de motivare la o persoană şi prin urmare, poate fi egoistă sau superioară, fie pentru primire, fie pentru dăruire.
Deci, cum puteţi verifica ? Cum puteţi să ştiţi că munciţi, cu adevărat, pentru a dărui ?
Simt diferite dezamăgiri, probleme, vid şi chiar tulburări în dorinţa mea, dar nu cer decât un lucru de la Creator, a creşte motivaţia mea altruistă fără nicio recompensă pentru mine. Sunt fericit că ego-ul meu se simte rău, că este gol şi nemulţumit. Este un semn bun, dacă pot continua să muncesc acum, este într-adevăr în scopul de a dărui.
Potrivit termenilor cabalistici, eu „restrâng” dorinţa mea şi pun un ecran (Masach) şi Lumina Reflectată (Ohr Hozer) pe ea. În general, dorinţa rămâne mereu vidă, deoarece restricţia nu este anulată. Atunci, încep să muncesc deasupra dorinţei mele, pentru a dărui, fiind sigur că atitudinea mea vis-a-vis de viaţă, realitate, Creator şi faţă de întreaga lume, este cea corectă.
Dar, dacă nu simt vidul, decepţiile sau problemele în ego-ul meu, pentru a mă ridica deasupra în dăruire, de a-mi face griji cu privire la Creator, atunci, asta înseamnă că sunt încă, în dorinţa mea egoistă. Muncesc la asta şi, deşi avansez spre intenţia în scopul de a dărui, sunt încă cufundat în dragostea de sine. Desigur, încerc să dăruiesc, dar toate tentativele mele sunt alimentate de dorinţe egoiste. Aceasta înseamnă că, dacă nu am primit plăcere, nu aş avea nicio motivaţie, nicio putere, niciun dorinţa de a continua pe drumul spiritual.
in Cursul zilnic de Cabala, Întrebări şi răspunsuri, 08.08.2013
Dintr-un articol al lui Rabash: „Pentru cei care erau pe calea îndepărtată, Paştele este amânat până la un al doilea Paşte” – cu cât credinţa cuiva în Creator este mai mare, cu atât se simte mai detaşat de Marele Rege şi simte mai mult propriul păcat – proporţional cu nivelul credinţei în Măreţia Lui. Aşadar, un om drept (cel care înţelege Înălţimea Regelui) păcătuieşte mai mult decât un om obişnuit.
Dacă o persoană recunoaşte că este păcătoasă, înseamnă că acestei persoane i s-a permis de Sus să se apropie uşor de Divinitate şi i s-a oferit şansa să înţeleagă că a păcătuit.
Este spus: „Creatorul e nemulţumit de cel drept din cauza unui fir de păr.” Dacă o persoană simte că a păcătuit, nu trebuie să se teamă de asta, din moment ce este un semn că a fost ridicat de Sus. De aceea, persoana respectivă trebuie să se întărească şi să accepte povara Raiului, atunci va ajunge la succes.
Pe măsura apropierii unei persoane de Creator, sentimentul de lipsă de importanţă, răutate şi detaşare faţă de El devine mai puternic, ceea ce înseamnă că totul merge cu susul în jos. O persoană religioasă obişnuită nu urmăreşte o cale spirituală; se roagă şi crede că este aproape de Creator. Totuşi, cel care se întâmplă să-şi lege apropierea de Creator de propriile proprietăţi este deja capabil să se evalueze mai corect, să evalueze astfel distanţa dintre el şi Creator. Fiecare evaluare ulterioară devine mai clară; permite unei persoane să vadă cât este de departe de Creator.
Ne dăm seama că distanţa dintre noi şi Creator creşte şi că trebuie să respectăm multe condiţii ca să depăşim îndepărtarea şi să ne apropiem de El. Asta explică de ce este scris că „Creatorul „se ia” de cel drept pentru un fir de păr”. Nu pentru că se poartă cu el urât; dar cei care sunt deja aproape de a deveni drepţi (adică cei care sunt în pragul unei dăruiri complete şi pure) îşi calculează asemănarea cu Creatorul pe o scară foarte fină. Acest tip de calcul le permite să vadă că sunt încă extrem de departe de Creator şi că trebuie să treacă prin numeroase corecţii.
De aceea există conceptul celui de-al „Doilea Paşte” – pentru cei care nu au reuşit să iasă din Egipt în timpul primului Paşte. Peste o lună, li se mai dă o şansă, care se numeşte „al Doilea Paşte”. Oamenii care simt că sunt mari păcătoşi şi a căror cale este în mod special lungă ajung la scopul lor la al Doilea Paşte.
Înseamnă că o persoană nu trebuie să-şi facă griji şi să dispere deoarece Calea pare prea lungă pentru el, chiar dacă mulţi oameni sunt traşi înapoi de acest fapt care îi forţează să renunţe la calea lor.
Dimpotrivă, este un semn că se apropie de scop! În cele din urmă trebuie să ajungem la o stare în care Faraonul acceptă că cel drept este Creatorul şi că el, Faraonul, este cel rău; aceasta este starea în care are loc exodul din Egipt.
Din Pregătirea pentru Lecţia Zilnică de Cabala, 05.04.2013
Pe de o parte, Creatorul este mereu primul care ne trezeşe şi orice urcare pe care o simţim este un răspuns inevitabil la iluminarea din partea Lui. Pe de altă parte, care este munca unei persoane?
Deşi o persoană ştie că „Nu există nimeni în afară de El”, trebuie să-şi amintească de principiul „Dacă nu sunt eu pentru mine, atunci cine?”. Deşi Creatorul o trezeşte, atâta timp cât persoana se află în ascundere, trebuie să simtă că se trezeşte singură. Nu trebuie să se relaxeze şi să-L aştepte pe Creator să o trezească.
Acum, trebuie să acţionăm. Trebuie să organizez un mediu şi să mă folosesc de toate mijloacele de care dispun ca să nu adorm, ci să stau pe cât posibil treaz şi săritor pentru a culege atributele apropiate de dăruire şi iubire. Cu ajutorul mediului şi a altor mijloace, mă pregătesc astfel încât chiar dacă mă trezeşte Creatorul, eu voi simţi o urcare mai mare şi mai puternică.
Trezirea finală este că muncim împreună cu Creatorul, ca un cal şi călăreţul lui care s-au unit şi calul vrea să vină în întâmpinarea dorinţelor călăreţului asemenea unui servitor credincios. Deci, în fiecare moment, trebuie să-mi amintesc că, fără îndoială, Creatorul mă va trezi, dar totul depinde, de fapt, de oportunităţile de care profit.
Nu cunoaştem şi nu vedem aceste oportunităţi. Poate că, după un timp, eforturile mele adunate vor stimula trezirea de sus; poate că sunt alte condiţii, ca stări spirituale speciale care ţin de „Sabbath”, de „începutul lunii”, de „începutul anului”, sau de alte sărbători care sunt legate de munca „de zi” şi „de noapte”, etc. Trezirea specială de sus este ascunsă şi în ele, dar trebuie să fim mai pregătiţi pentru trezirea de jos şi, în mod constant, sensibili faţă de ea.
Dacă o persoană dezvoltă o sete, o nevoie de a nu uita niciun moment Providenţa de sus, descoperă că această Providenţă este permanentă şi îşi are originea în Creator care este bun şi binevoitor şi că nu este nimeni în afară de El. O persoană descoperă adevărul: imaginea lumii întregi pe care forţa superioară o desenează pentru această persoană, imagine care include persoana şi mediul ei şi că totul este făcut pentru a creşte sensibilitatea unei persoane faţă de această imagine. Creatorul, singura forţă, are un singur scop, acela că o persoană trebuie să simtă mereu că Creatorul este bun şi binevoitor şi că nu este nimeni în afară de El. Aşa că o persoană trebuie să-şi corecteze vasele de percepţie şi asta este ceea ce contează.
Este scris:”Caută-L pe Creator acolo unde este”. O persoană crede că trezirea şi schimbările vin de la Creator, aducându-i în mod constant stări schimbătoare. Dar când ajung la starea Hafetz Hesed, descopăr că nu există schimbări din partea Creatorului. În spatele a tot ce îmi este trimis, ce simt la un moment dat – ascunderile şi revelaţiile la diferite nivele, confuziile şi chiar detaşare de Creator şi apoi conştiinţa recâştigată, ceea ce înseamnă să fii conştient de Providenţa de sus – în spatele acestui „decor”, descopăr că nu există detaşări şi că niciodată Creatorul nu-Şi slăbeşte legăturile cu noi. Dimpotrivă, El trezeşte în mine dorinţe şi atribute mai puternice şi mai corupte, opuse Lui, astfel încât, prin acest contrast, între Lumină şi întuneric, Îl descopăr mai clar pe Creator, bun şi binevoitor, şi descopăr că nu este nimeni în afară de El.
Deci, prin diferite mijloace, trebuie să întărim pregătirea interioară a unei persoane pentru percepţia corectă. Nu există o credinţă oarbă sau o natură mecanică care joacă un joc întâmplător cu noi. Indiferent de ce dorinţe şi gânduri se trezesc în noi şi ne vin în minte de nicăieri, totul vine de la forţa superioară. Noi trebuie să facem un singur lucru şi acela este să ne întărim prin toate mijloacele şi să răspundem corect la tot ce se întâmplă.
Dintre toate lucrurile care se petrec în mintea şi inima mea, în interiorul meu, şi în lume (din moment ce este un singur sistem), vreau să descopăr un singur lucru – că totul este manevrat de un singur „motor”. Gândurile şi dorinţele care se trezesc în mine şi gândurile despre gândurile şi dorinţele provocate de dorinţe, toate îşi au originea într-o singură sursă care acţionează pentru ca eu să mă conectez cu ea şi să mă detaşez de ea din când în când şi, astfel, se va stabili o conexiune stabilă, multistratificată şi cu mai multe faţete. Astfel, ne este clar şi Îl căutăm pe Creator, „căutându-L pe Creator acolo unde este” şi descoperind că El este chiar foarte aproape, în interiorul nostru.
Înseamnă cu nu există gânduri nepotrivite şi nici dorinţe inferioare, ci că totul urmăreşte să ajute o persoană să înţeleagă că nimic nu o separă de Creator; Creatorul este cu ea, şi întreaga lume, mineralul, vegetalul, animalul şi umanul sunt elemente care construiesc conexiunea.
Din Lecţia Zilnică de Cabala, 07.08.2013, Scrierile lui Baal HaSulam