Creatorul începe să ne trezească prin iluminarea Lui şi schimbă în ultima etapă de dezvoltare în care suntem cel mai îndepărtaţi de El. Noi suntem doar „materialul” dorinţei care este posibil să se trezească şi să se activeze.

Suntem incapabili, prin noi înşine, de a iniţia o acţiune unică, dorinţa noastră nu poate decât să reacţioneze şi nu are cel mai mic potenţial de a face în mod independent. Nu are puterea creatoare a Creatorului, forţa de creaţie, nu are Lumina, nici sursa de energie. Nu este capabil decât de două lucruri:

–         Fie să primească, simplu, satisfacţia fără liber arbitru

–         Fie să primească prin intermediul unei atitudini speciale faţă de gazdă, Lumina, pentru a forma un răspuns calitativ diferit.

În consecinţă, suntem mereu sub controlul Creatorului: El ne trimite Lumina şi asta depinde de noi, cum să acceptăm atitudinea Lui. Fie acceptăm că ea se aplică numai „materialului” dorinţei noastre: cu alte cuvinte, ne bucurăm de un grad mai mare sau mai mic, în plus faţă de asta, noi îi răspundem Lui, mai sus de acest lucru sau acest nivel al plăcerii.

Dacă în răspuns, eu încep să calculez atitudinea mea faţă de Creator şi asta devine mai important pentru mine decât plăcerile primite de „materialul” dorinţei, atunci eu lucrez în credinţa deasupra raţiunii. Cu alte cuvinte, primind sentimentul fiinţei mele, fac calcule în fiecare secundă a vieţii mele. Iau în considerare numai atitudinea mea, realitatea mea „fizică”, sau, în funcţie de această realitate, eu răspund Creatorului cu dăruire?

Pot să-I răspund Lui cu dăruire, folosind ceea ce resimt în viaţa mea, acum?

Astfel, încep drumul meu de-a lungul etapelor de apropiere de Creator. Şi calculul meu pe această cale este următorul: În ce măsură, deasupra dorinţelor în creştere, a senzaţiilor interschimbabile, bune sau rele, pot să construiesc o relaţie de reciprocitate cu Creatorul? De fapt, plec de la ipoteza că numai binele absolut ne vine de la Creator. Nu poate cauza niciun rău şi, dacă creatura se simte rău, atunci, în final, singurul motiv este că ea nu poate să construiască în interiorul ei, atitudinea corectă vis-a-vis de ceea ce primeşte.

De exemplu, ştim din experienţa de viaţă, câţi oameni sunt pregătiţi să plătească un chirurg care efectuează o operaţie vitală asupra lor, inclusiv injecţii, perfuzii, transfuzii de sânge, o perioadă dificilă de reabilitare, şi alte senzaţii dureroase. Acestea se datorează faptului că scopul este important, atât de important că persoana nu simte nicio durere, deoarece ea este total concentrată pe scop şi vrea să scape de boală.

Chirurgul, pentru ea, nu este un duşman, ci un binefăcător care merită a fi plătit.

Deci, totul depinde de atitudine. Atitudinea mea faţă de Creator este în plină transformare: După ce am schimbat intenţia în dăruire, simt de la El numai bine în loc de rău şi mă simt fericit. Spre deosebire de exemplul chirurgului, nicio urmă nu este lăsată în percepţia mea de unele intervenţii chirurgicale dureroare asupra „corpului” meu al dorinţei. Dimpotrivă, „corpul” meu este de părere că apreciază. Dar, din nou, acest lucru nu este posibil decât dacă obţin intenţia de dăruire. Totul depinde de evoluţia intenţiei.

Cum pot schimba? Aici este munca celui de-al patrulea grad de dezvoltare umană. Trebuie, constant, să cer că orice, bun sau rău, afectează sentimentul în dorinţă, Creatorul mă ajută să corectez atitudinea mea faţă de ceea ce primesc de la El. Vreau să simt cum este El, conform dăruirii Sale asupra mea, Binele absolut care face bine, dar nu pentru că El îmi aduce Bine, ci pentru că nu vreau să mă gândesc rău la El, să-L tratez rău. Dacă simt că Creatorul îmi provoacă rău, atunci sigur El nu este bun pentru mine. Este reacţia naturală a nivelului meu inferior. Acest lucru este evident pentru ei. Dorinţa egoistă nu poate avea alte răspunsuri de la sursa răului. De aceea, nu vreau să construiesc o relaţie directă cu Creatorul bazată pe sentimentele propriei mele dorinţe.

Astfel, există un joc: Trebuie să fim pregătiţi a simţi sentimente mai rele în dorinţa noastră, sub diverse forme, din ce în ce mai complexe, sofisticate şi, în acelaşi timp, mai calitative. Cu alte cuvinte, mă simt rău, din ce în ce mai orientat spre Creator. Mai mult, în ciuda sentimentelor mele rele, încerc să văd sursa Binelui în El (nu pentru a-L blama în interior şi nu în scopul de a evita răul), iar cu cat va fi mai importantă atitudinea mea faţă de El, voi progresa mai mult.

Iniţial, în primii ani, o persoană face faţă multor confuzii. Nu contează, miezul problemei este atitudinea mea faţă de Creator, care ar trebui să fie legată de ceea ce simte dorinţa mea. Nu este masochism: schimbând, cu adevărat, atitudinea mea faţă de El, nu mai simt senzaţiile rele. Totul în mine spune că este plăcere, inclusiv nivelurile vegetal şi animal, care sunt ataşate la a patra etapă, la intenţie.

Cu toate acestea, este necesară multă muncă pentru a stabili conexiunea cu Creatorul, astfel încât El schimbă răspunsul meu din negativ, în pozitiv. Acesta este scopul: a stabili contactul cu El. De aceea, noi avem două „sisteme de alertă”: unul este bazat pe sentimentele dorinţei primelor trei niveluri şi altul, pe răspunsul meu la al patrulea nivel. Împreună, aceste sisteme pivot formează conexiunea între om şi Creator.

De exemplu, eu văd pe cei din jurul meu într-un singur sistem şi reacţionez la ei în celălalt. Nu există „feedback”, adică un răspuns conştient la Creator, la nivelurile mineral, vegetal şi animal, reacţiile sunt doar instinctive. Aceasta permite să acţioneze ca necesar şi nimic mai mult.

Pe de altă parte, în a patra etapă, trebuie să participăm la răspunsuri, oferindu-le lor o anumită formă, utilizând ecranul şi Lumina Reflectată. Acest răspuns la Creator este fiinţa umană, Adam.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 06.08.2013, Shamati # 8, „Care este diferenţa dintre o umbră de Kedusha şi o umbră de Sitra Akhra”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

În primul rând, trebuie să înţelegem că diseminarea este o muncă spirituală. Şi, dacă cineva nu este de acord cu aceasta, nu vrea sau nu înţelege asta, atunci are nevoie să clarifice această problemă şi va vedea că este adevărat. Noi vorbim despre munca interioară care schimbă o persoană. Lumea spirituală este în fiinţa umană şi constă în schimbările sale interioare. A intra într-o lume nouă, lumea corecţiilor, înseamnă a schimba proprietăţile omului, de la primire la dăruire. O persoană o face, ea însăşi.

Când mergem să difuzăm aceste cunoştinţe lumii exterioare, gândim că ieşim din noi înşine. Dar nu este aşa. Lumea întreagă este ca un singur corp, mineral, plantele, animalele şi oamenii reuniţi într-un singur material care trebuie să ajungă la corectarea nivelului uman. Nivelul uman se compune în mod egal, din aceleaşi patru niveluri şi corecţia începe de la nivelul uman al gradului uman, adică cele mai rafinate, speciale persoane care au o sete de spiritualitate.

Astfel, deşi munca noastră este interioară şi corectarea se face în interiorul persoanei, totuşi, esenţa sa este că mă conectez la universul întreg. Aceasta poate părea contrariul, că, dacă sunt un cabalist, trebuie să rămân blocat într-o cameră şi să fac corecţiile mele interioare în secret. Dar, este o idee falsă, exact opusul realităţii. Dacă materia mea, sufletul meu, este în afara mea şi sunt doar un punct care trebuie să se conecteze cu întreaga lume, se pare că, ajungând la toată lumea cu diseminarea, trezesc materia mea.

Mergând spre oameni, trebuie să explicăm faptul că, nu ar trebui să ne considerăm dependenţi de nicio forţă exterioară. Nimeni nu ne va ajuta, nici municipalitatea, nici guvernul, niciun comitet sau alte ţări, UNESCO sau ONU. Lumea întreagă este compusă din egoişti şi, faptul că au urcat în scara ierarhică, este dovada că sunt chiar mai egoişti decât restul.

Acesta este motivul pentru care nu vei obţine niciun ajutor de la nimeni, pornind de la vecinul tău, până mai sus. Toată lumea vrea ceva de la tine şi te va presa cât mai mult posibil. Dacă nu ai renunţat şi ai, încă, un pic de speranţă, dacă eşti supărat că nu ai obţinut simpatie, aceasta arată naivitatea ta completă. O persoană care cunoaşte lumea şi natura nu pune speranţă în nimeni. Dacă toată lumea este egoistă, ar fi mai bine să mă lase în pace. Toate „preocupările” lor vor fi în detrimentul meu. Nu pot exista acţiuni corecte, din egoism.

Aceasta este viziunea corectă asupra lumii, ca fiind evidentă în funcţie de disperarea pe care umanitatea o cunoaşte astăzi, începând de la guvern şi conducătorii din această lume, care au pierdut orice speranţă de a ieşi din criză. Şi, dacă înţelegem asta, atunci ceea ce ne rămâne de făcut este de a merge spre oameni şi a le explica faptul că, minele de aur, munţii, sănătatea, puterea, securitatea şi tot ceea ce este necesar pentru o viaţă fericită, toate sunt în faţa lor. Şi toate acestea sunt lângă voi, în relaţia cu oamenii din cartierul vostru, oraş, ţară, peste tot în lume, în conexiunea dintre oameni.

Din acel moment, schimbăm o persoană din perceperea exterioră a nemulţumirii, de cineva din exterior, într-o viziune interioară. Ea înţelege că are nevoie să stabilească o relaţie cu toată lumea din jurul ei, prin ea însăşi şi să construiască o viaţă fericită. Speranţele unei persoane nu pot fi plasate pe sine. Ea trebuie să încerce să amelioreze viaţa sa în mediul său apropiat, în câmpul său vizual.

Dacă începem să muncim metodic asupra îmbunătăţirii relaţiilor cu ceilalţi, atunci acolo, în interiorul acestui vid, vom descoperi brusc, sursa de energie inepuizabilă, plăcere, sănătate, şi posibilitatea de a rezolva toate problemele, forţele contra-naturii, superioare, capabile să schimbe totul. Apoi, nu vom mai depinde de o autoritate aşezată undeva, deasupra noastră. La urma urmei, ea va dori mai mult să ne exploateze şi nimic altceva nu se va întâmpla.

Este imposibil ca o faptă bună să vină de la oameni care sunt corupţi de egoism. Am vazut, deja, acest exemplu în istoria noastră. Ei nu ne aud şi nu le pasă decât de problemele lor. Să ne preocupăm numai de noi înşine. Cât timp putem să suportăm asta ? Noi nu depindem de nimeni în această privinţă şi este în puterea noastră.

Această explicaţie aduce o persoană la o muncă interioară. Ni se pare că noi ieşim, dar în realitate, noi conducem părţile sufletului nostru la o muncă interioară. Deoarece întreg universul este un suflet uman, cu cât vă conectaţi cu ceilalţi şi îi simţiţi ca făcând parte din sufletul vostru, cu atât mai mult vă corectaţi sufletul vostru. Este ceea ce numim Cabala practică.

Prima parte a cursului zilnic de Cabala, 26.07.2013, Scrierile lui Baal Hasulam

Filed under: Diseminarea Cabalei, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Cu toţii ne aflăm în această lume ca într-o barcă în mijlocul unui ocean cuprins de furtună şi dacă nu-ţi îndeplineşi funcţia, nu aduci niciun beneficiu. Dacă nu munceşti să întinzi pânzele, să ţii cârma, să evacuezi apa, şi dacă nu vâsleşti, atunci vei scufunda toată barca.

Eşti inclus în sistemul general şi trebuie să-ţi îndeplineşti funcţia, şi dacă nu funcţionezi le faci rău tuturor, ca un tranzistor care este ars într-un circuit electric complex şi este dezactivat, sau asemenea corzii unei chitări care zgârâie. Cu siguranţă, poţi să cânţi în continuare la chitară chiar fără această coardă, dar cum va suna muzica?

Cuvântul „sistem” cuprinde un sens puternic şi trezeşte teamă într-o persoană. Din moment ce mă aflu într-un sistem, depind în proporţie de sută la sută de toţi ceilalţi. Eu însumi nu sunt gata să fac nimic. Nu pot să te lovesc, să te ucid sau să te constrâng, cu forţa sau cu ameninţări, să te schimbi. Asta pentru că legătura dintre noi este una interioară, în inima mea, şi nu sunt familiarizat cu inima ta! Tu poţi pune la cale tot felul de probleme pentru mine cu ajutorul dorinţelor din inima ta, şi eu ce pot să fac? Sunt cu adevărat neajutorat.

Asta înseamnă să te afli în mijlocul unui singur sistem. Nu depind de nu ştiu ce terorist sau dictator, ci mai degrabă de oricare persoană din lume şi, în special, de prietenii cei mai apropiaţi. Întreaga mea viaţă spirituală depinde de ei şi pentru mine nu există nicio posibilitate să-i influenţez! Nici măcar nu sunt gata să verific ce este în inima lor ca să înţeleg cât de fideli sunt ei în îndeplinirea funcţiei lor în cadrul sistemului general. Poate că, de fapt, îl distrug.

Sistemul integral care se descoperă acum în faţa noastră este cu adevărat înspăimântător. Ştiţi cum suntem conectaţi şi de ce? A avut loc dintr-o dată un potop în Europa sau un val de căldură neobişnuit în America? Nu ştim cauza şi nici care va fi rezultatul final. În sistemul integral, totul este legat, şi aceste legături dispar din faţa ochilor noştri din moment ce noi nu suntem „integrali”. Noi nu acţionăm conform acelui plan, acelui aranjament.

Până acum, ne-am dezvoltat potrivit naturii, ca animalele, doar că mai evoluaţi, dar această evoluţie s-a oprit. Am ajuns la o conexiune integrală care ni se revelează. Contribuţia noastră la sistem este modul în care ne descurcăm cu întregul sistem. De aceea, trebuie să descoperim cum să-l gestionăm şi să ne îndeplinim munca în calitate de componente integrale în cadrul sistemului.

Trebuie să fie clar pentru fiecare ce rol are. Este ca un dispozitiv eletronic care include sistemele cele mai complexe şi care nu mai merge deloc din cauza unui singur tranzistor ars.

Este foarte important să înţelegem asta în cadrul funcţiei noastre. Odată, lucrurile erau diferite şi totul depindea de individul însuşi, dacă era mare sau mic. Există o poveste despre acest lucru – a fost pierdut un război din cauza unei singuri unghii: potcovarului îi lipsea o unghie şi nu a fixat bine potcoava; potcoava a căzut, calul s-a împiedicat, comandantul a căzut de pe cal, inamicul a văzut acest lucru, s-a grăbit să atace şi a câştigat lupta.

Astfel, au câştigat lupta fără niciun temei logic, doar din cauza unei unghii, şi nici măcar din cauza acesteia, ci pentru că toate evenimentele s-au desfăşurat linear, ca într-un lanţ, până s-a ajuns la comandantul suprem de care depindea totul. Totuşi, noi am lăsat de-o parte sistemul ierarhic, un sistem rotund funcţionează azi. De aceea, este imposibil de găsit motivul original de care depinde totul. Mai degrabă totul depinde de toată lumea şi toţi sunt legaţi unul de altul şi consideraţi egali, atât cel mare cât şi cel mic, şi acest lucru reprezintă o problemă foarte mare.

Am început deja să înţelegem că ceea ce ne va da forma spirituală este chiar conexiunea.

Din prima parte a Lecţiei Zilnice de Cabala, 05.07.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Criza, globalizare, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

În dezvoltarea noastră, trebuie să trecem printr-o stare în care pierdem forma noastră precedentă. Este ca un bob de grâu plantat în pământ şi care se descompune complet. Doar un Reshimo (memorie) rămâne, în timp ce substanţa se transformă în cenuşă, se transformă pentru a deveni hrană pentru noua formă care apare după descompunere.

Adică, o coborâre din starea anterioară are loc şi, după aceasta, o ascensiune spre noua stare. Şi, în cel mai mic punct al rupturii, un singur Reshimo rămâne şi se transformă într-un nou Reshimo, într-o genă a noii stări. Modul corect de a se naşte şi de a creşte este astfel, atât pentru plante şi animale, cât şi pentru persoana din lumea noastră şi, de asemenea la fel, în spiritualitate.

În caz contrar, nu vom putea trece de la o stare la alta. Trebuie să existe o transformare aici, zece noi Sefirot. Din precedentul Partzuf de zece Sefirot, la noul Partzuf de zece Sefirot, doar Reshimot trece. Este ceea ce se întâmplă în lumea noastră, deoarece rădăcina spirituală se dezvăluie în ramura fizică şi la fel, în dezvoltarea noastră interioară. Aceeaşi lege acţionează în toate. Rezultă că fiecare nouă stare este atinsă doar prin abandonarea stării anterioare schimbând conştiinţa noastră, înţelegerea noastră şi apropierea noastră de ceea ce a fost resimţit în noi ca fiind incorect, inadecvat şi deci, ne ducem la un nou nivel.

În spiritualitate este mult mai important decât în planul material. Dacă în planul material, persoana nu schimbă conştiinţa sa, viziunea sa asupra lumii, opinia sa, atunci ea nu creşte. Ea nu face decât să adauge la conştiinţa precedentă şi deci, acelaşi mic copil rămâne, cu mai multe dimensiuni. Semnul că persoana a crescut este că ea dobândeşte în înţelegere, în conştiinţă, în efort.

Ea obţine controlul acestor stări şi se aduce la o stare în care, brusc, întreg controlul său precedent, întreaga abordare precedentă, dispar. Ea nu mai este în măsură să rămână în această stare şi se simte neajutorată, pierdută, neştiind ce să facă mai departe. Pe drumul spiritual noi numim această stare, o coborâre. Ne simţim confuzi, nu înţelegem ce ni se întâmplă şi apoi, ajungem la o nouă stare. În general, în viaţa normală, transformări de acest gen nu apar şi persoana avansează simplu, şi adaugă la vechiul bagaj şi deci ea, nu obţine niciodată o nouă formă, astfel că rămâne acelaşi copil la bătrâneţe.

A patra parte a Cursului zilnic de Cabala, 02.08.2013, Scrierile lui baal HaSulam

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Cabaliştii care au ajuns la o înţelegere interioară a lumii au descris întreaga creaţie ca fiind multidimensională, compusă din mai multe „lumi”: de fapt, despre asta încep să vorbească astăzi atât fizicienii cât şi psihologii.

Lumea „multidimensională” este compusă din cercuri concentrice pe care le analizăm din interiorul lumii noastre care se află în mijlocul punctului lor central.

Marele cabalist, Ari, scrie că după ce totul s-a contractat, o rază de lumină a fost trasă şi au fost create toate lumile, de sus până la lumea noastră, care este ultima dintre toate şi se află în interiorul vidului gol care s-a căscat. Doar un canal strâmt de Lumină trece din lumea Infinităţii (simbolul  ∞) în lumea noastră.

Potrivit astronomiei, dezvoltarea noastră a început din punctul ei central prin forţa unei exploziei, prin care toată materia a fost creată. Potrivit înţelepciunii Cabala, materia a fost creată ca rezultat al unei contracţii care a avut loc înainte de explozie.

Lumea noastră este în totalitate opusă faţă de tot ceea ce există în afara ei. Şi de aceea nu simţim tot ceea ce se află în afara ei. Pe lângă asta, noi simţim ceea ce percepem cu ajutorul celor 5 simţuri şi, pornind de aici, descriem pentru noi înşine imaginea lumii. Asta avem.

Întreaga creaţie a fost formată printr-o contracţie puternică de sus în jos. Adică, toate cercurile au fost contractate treptat până când zona contracţiei s-a spart într-o multitudine de părţi sub influenţa Luminii. De aceea, în interiorul materiei (dorinţa de a primi), caracteristicile Luminii au apărut, doar că într-o formă opusă.

Dacă proprietatea Luminii este de a dărui, de a umple, de a iubi, de a conecta, de a îmbogăţi, de a crea, adică de a face totul pentru a fi benefic, bun şi veşnic, atunci când intră şi sparge materie, o divide într-o mulţime de părţi şi produce în acest loc caracteristici care sunt opusul ei, caracteristicile de primire, egoism, constrângere, ură şi respingere; astea se află în interiorul emoţiilor noastre negative, deşi le folosim pentru că au devenit natura noastră şi astfel suntem construiţi.

Tot ceea ce ne separă (aşa-numitul „Faraon”) este reprezentat de caracteristicile negative ale Luminii, opusul ei. Şi de la ele putem învăţa, putem să ni le explicăm invers tot timpul şi putem să vedem ce se întâmplă.

De aceea, munca noastră se face prin „credinţă deasupra raţiunii”, ceea ce înseamnă cu dăruire deasupra primirii, cu dorinţă pentru legătură, conexiune şi iubire, ridicându-ne peste noi înşine, deasupra naturii. Astfel, este posibil să mergem mai departe.

Noi singuri putem să facem doar eforturi mărunte şi, în plus, cei care sunt gata pentru asta sunt numai oamenii care au un „punct în inimă”, începutul proprietăţii de dăruire.

În principiu, această scânteie există în oricine; doar că este descoperită treptat, începând cu oamenii care sunt mai subtili şi apoi de oamenii obişnuiţi. În acelaşi timp, cu cât o persoană este mai comună, cu atât potenţialul ei este mai mare. Tocmai pentru că este dificil pentru un astfel de om să se corecteze, intensitatea descoperirii înălţimii lui spirituale va fi şi ea mai mare. De aceea, cei care vor fi corectaţi după noi vor adăuga Lumină imensă la percepţia noastră.

Să spunem că, per total, ajungem la nivelul Nefesh şi apoi, când acesta trece la ei, ei ajung la nivelele Ruach, Neshama, Haya şi Yechida. Fiecare generaţie ajunge la un anumit nivel şi următoarea generaţie care o înlocuieşte ajunge la înălţimi mai mari. Ne dezvoltăm într-un mod identic.

Dezvoltarea noastră este treptată. Cei în care s-a trezit punctul din inimă sunt înclinaţi să caute sensul vieţii. Ei nu sunt influenţaţi de nicio religie, ceea ce-i interesează este dobândirea, adică o umplere reală cu cunoaştere, emoţie şi capacitatea de „a lua” întreaga lume, de a o descoperi complet, de a o simţi în interiorul lor, şi într-un mod real, tangibil, să se simtă pe ei înşişi în interiorul ei. Punctul din inimă îi împinge către asta.

Dar punctul din inimă singur nu este de ajuns pentru asta, este nevoie de ajutorul reciproc al celorlalte părţi sparte al dorinţelor colective sau de cel puţin o parte dintre ele. Astfel, se adună grupul.

Mai mult, nu noi adunăm grupul. Se adună ca şi cum este creat din întâmplare. Ideea este că, în jurul nostru, există o Lumină mai înaltă care umple vidul care a fost format (îl numim vid gol pentru că noi nu simţim de fapt Lumina) şi acţionează asupra noastră în măsura în care ne dorim proprietatea ei.

De la Congresul de la Sankt Petersburg, „Ziua a doua”, 13.07.2013, Lecţia a treia

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum pot sa fac să nu fiu niciodată detaşat de Creator?
Răspuns: Dacă nu îl simt pe Creator, dacă între mine şi El este o separare completă, înseamnă că m-am întors la starea de animal şi nu pot să fac nimic cu propriile puteri. Aşadar, îmi trebuie un program zilnic, o muncă regulată pe care să o fac. Apoi, acest nivel mineral, programul meu, mă va aduce la viaţă. Voi începe să citesc, să studiez şi să iau parte la anumite acţiuni şi astfel mă voi reface. Nu voi putea să fac asta eu însumi şi astfel nu m-aş mai putea întoarce niciodată la Creator.

Aşadar, cu toţii ar trebui să vă organizaţi voi înşivă activităţi obligatorii în timpul zilei, care atunci când trebuie vă aduc înapoi la o anumită conexiune cu managementul superior. Iar după ce am recâştigat conexiunea, (după ce am lucrat la un articol, am vorbit cu cineva, am făcut ceva), mă întorc la spiritualitate, chiar dacă nu încă în sentimente şi în inimă, cel puţin în gânduri, cu mintea.

Citesc, editez texte, le studiez, îmi fac partea mea. Nu am încă un simţ al conexiuni cu Creatorul, dar datorită mediului care mă inspiră şi mă trage cu el, încep să mă trezesc şi să revin la viaţă. Iar inima şi mintea încep să mă aducă înapoi la munca spirituală. Înţeleg că trebui să îl descopăr pe Creator, managementul superior, în tot ceea ce văd înaintea mea.

Cineva ţipă la mine, acasă sunt anumite probleme, la  muncă la fel, iar eu încerc să îl recunosc pe Creator în spatele tuturor acestor oameni şi evenimente, astfel încât imaginea externă a realităţii să nu îl umbrească pe El şi să nu devină acea „barieră de oţel” dintre noi, despre care scrie Baal HaSulam. Vreau ca această imagine pe care o văd să mă ajute să îl descopăr pe Creator, în loc ca ea să îl ascundă. Aceasta este diferenţa dintre ecranul care ascunde şi cel care revelează: totul depinde de cum pot eu să îl schimb pe unul cu altul.

Din Lecţia zilnică de Cabala 8/7/13, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum pot să includ prietenii în mine, astfel încât voi simţi mereu ce le lipseşte, pentru a fi în măsură să-i umplu (să-i mulţumesc) în mod constant?

Răspuns: Simplu, ar trebui să mă gândesc la ce pot să dăruiesc prietenului meu. Aţi văzut, deja, cum îşi tratează o mamă copilul ei? Constant, ea se gândeşte la el şi nu se gândeşte decât la el şi la ceea ce poate face pentru el. Ea poate să vă vorbească şi, în acelaşi timp, el este în câmpul ei vizual.

Astfel ar trebui să vedem grupul, deoarece este singurul lucru de preţ pe care-l avem, în scopul de a realiza ceva în această viaţă.

Din Congresul St Petersburg, 13.07.2013, Lectia 4, Ziua 2

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns - Niciun comentariu→

În Ştiri (de la Argumente şi Fapte) „Dragostea nu moare. Partenerii care se iubesc mult, chiar după decenii de căsătorie, resimt acest sentiment de euforie (cauzat de secreţia de dopamină, hormonul plăcerii), la fel ca şi cuplurile de curând îndrăgostite. Diferenţa este aici: cu cei care nu au fost îndrăgostiţi mult timp, a fost observată o creştere a activităţii în regiunile creierului, responsabile de pasiune şi excitare. Şi, cu partenerii care sunt îndrăgostiţi de mult timp, activităţi în zonele de calm şi suprimare a durerii au devenit importante.

Dragoste la prima vedere. Dragostea se trezeşte la o cincime de secundă după contactul cu ochii şi se exprimă cu o stimulare puternică în 12 regiuni ale creierului. Numărul hormonilor care sunt secretaţi în sânge este diferit, ceea ce perturbă activitatea normală a sistemului nervos. De aici expresia:”Iubirea te face să-ţi pierzi capul”.

„Un drog care nu este nociv. Dragostea influenţează oamenii astfel: ei uită de lucrurile evidente şi pierd capacitatea lor de a se concentra, ceea ce înseamnă că dragostea influenţează corpul uman în acelaşi mod ca drogurile. Memoria şi concentrarea devin mai puţin active când o persoană vede o imagine a obiectului iubirii sale.”

Comentariul meu: Dragostea spirituală (nu ceea care este egoistă sau naturală, precum dragostea unei mame pentru copilul ei sau dragostea pentru o persoană de sex opus, care umple ego-ul), dragostea care se produce în noi „artificial”, cu ajutorul Luminii Superioare (Lumina Înconjurătoare – Ohr Makif), conform unei metode particulare (metoda educaţiei integrale), că, în ciuda ego-ului nostru, unul îl iubeşte pe celălalt, în acest gen de iubire, sentimentul unei puteri superioare se descoperă, deoarece o persoană începe să vadă lumea prin intermediul altor persoane, în dorinţele lor şi caracteristicile lor.

În acest mod, persoana „părăseşte” corpul său (simţurile), până ce creaţia este înţeleasă precum un câmp etern de putere şi emoţie.

Filed under: Educatie, Educatie integrala - Niciun comentariu→

Întrebare: De ce nu putem corecta inima de piatră?

Răspuns: Este imposibil a corecta inima de piatră, deoarece este vorba despre o diferenţă dintre „existenţa din existenţă” şi „existenţa din absenţă”. Nu pot semăna Creatorului. A semăna, înseamnă a forma deasupra mea, toate formele Creatorului pe care le văd. Apoi, dorinţa de primire ia diferite forme de dăruire. Asta înseamnă că pot să-I semăn ca un actor, dar nu pot să-I semăn în ansamblul interiorului meu.

Numai prin toate corecţiile mele, atunci când toate luminile pe care le atrag vin împreună, când ele vor face să funcţioneze sistemul şi mă vor influenţa prin Lumina care corectează inima de piatră. Eu generez acest proces indirect.

Din a doua parte a Cursului zilnic de Cabala, 04.08.2013, Cartea Zohar

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Într-un grup cabalist, dobândim iubirea pentru celălalt când nu mai dăm atenţie doar externalităţii prietenilor, doar aspectului lor fizic, ci şi potenţialului lor interior, pentru că toate acestea se amestecă şi fiecare lucrează în cadrul alteia.

Până acum, am vorbit nu doar o dată despre asta, că nu am în mine acele dorinţe pe care să pot să le împlinesc prin Lumina superioară, prin Creator, prin dobândirea lumii superioare. Toate se găsesc în tine, în timp ce în mine, nu există. Există doar un punct în mine şi nimic mai mult.

În măsura în care primesc în mine dorinţele tale, „să-ţi iubeşti prietenul ca pe tine însuţi”, aşa primesc acel Kli, acele dorinţe pe care pot să le împlinesc. Şi, prin împlinirea lor, mă împlinesc pe mine.

Odată cu asta, ne transformăm în egoişti foarte mari, numai că asta nu se mai numeşte „egoism” pentru că vezi că am trecut peste măruntul meu ego fizic pentru a dobândi o dorinţă uriaşă care este umplută de Lumină prin prezenţa Creatorului. Şi toate astea sunt ale mele!

Dar nu vă separaţi de nimic, nu fugiţi de nimic, nu sacrificaţi nimic şi nu pretindeţi că sunteţi eroi. Dimpotrivă, vă apropiaţi de o primire foarte mare a Ein Sof, de aceea această înţelepciune se numeşte „ştiinţa primirii”.

Singurul lucru, după cum spune Baal HaSulam, este că există un mic tertip psihologic aici, unde trebuie să trecem peste o barieră psihologică, aceea că eu „ca şi cum” îi împlinesc pe alţii în raport cu eul meu prezent.

Dar imediat ce încep să simt, treptat, pentru grup, la fel cum o mamă simte pentru copilul ei, că este al meu, atunci, imediat îmi devine clar că este cu adevărat al meu. Aceasta este achiziţia mea, Kelim-ul meu. Şi gata! Aceasta este lumea voatră de infinitate. Vă rog, fiţi asemenea Creatorului, puneţi stăpânire pe ea, o veţi primi şi bucuraţi-vă de ea!

Pentru că, scopul creaţiei, care este? Să vă bucuraţi! De aceea, nu faceţi din voi înşivă nişte sfinţi martiri. Sacrificăm cel mai mărunt ego pentru a-l părăsi şi pentru a dobândi un Kli fără limite, umplut cu plăcere infinită.

De la Congresul de la Sankt Petersburg, „Ziua a doua”, 13.07.2013, Lecţia ¤

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→