Întrebare: Cum ajungem la auto-anulare?

Răspuns: Ajungem la auto-anulare atunci când ne dăm seama de necesitatea ei, din faptul că aud de luni de zile despre asta. De fiecare dată când ascult, primesc câte puțin din lumina superioară.

Ca urmare, încep să simt cum mă afectează, cum se produc anumite schimbări în mine, ca un declic intern, un comutator și brusc îmi dau seama că nu pot trăi cu adevărat fără grup și că trebuie să mă anulez.

Pot să mă simt fie pe mine însumi, fie pe Creator. Și cum aș putea să simt Creatorul dacă nu am nici un instrument prin care să mă schimb? Așa că mă înlocuiesc pe mine însumi cu grupul. Și apoi, în acest grup, încep să-l percep pe Creator.

Convenția Internațională „Ne ridicăm deasupra sinelui nostru” 1/7/22, „Anularea în fața prietenilor”, Lecția 2

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Astfel, fiecare ar trebui să se adune cu prietenul său și să vină pentru a auzi de la el un cuvânt [despre lucrarea Creatorului] și despre cum să–l găsească pe Creator. El ar trebui să se anuleze în fața prietenului său, iar prietenul său ar trebui să facă același lucru față de el, și la fel ar trebui să facă fiecare.

Apoi, când adunarea este cu această intenție, atunci „Mai mult decât vițelul vrea să sugă, vaca vrea să alăpteze”, iar Creatorul se apropie de ei și El este cu ei (Maor VaShemesh, „VaYechi”).

Acum ne aflăm într-o adunare a prietenilor. Trebuie să ne gândim tot timpul cum ne apropiem unul de celălalt, cum ne dorim un singur lucru: să începem să simțim revelația Creatorului în conexiunea dintre noi, nu în fiecare dintre noi, ci în conexiunea dintre noi. Acest lucru este foarte important!

Adică, nu vreau să revelez Creatorul în mine însumi, acesta este egoism. Uitați-vă pe unde trece granița dintre lumea noastră animală și cea spirituală! Vreau să-l descopăr pe Creator în conexiunea dintre noi, ca o calitate de dăruire și iubire, a mea față de toți prietenii mei.

Nu vreau revelația Creatorului pentru a-L vedea, pentru a-L cunoaște, pentru a-L înțelege și pentru a mă bucura de El. Acestea sunt calități egoiste ale unei persoane. Ar trebui să fie evitate. Încearcă să te controlezi; încearcă să te ridici deasupra sinelui tău.

Convenția Internațională „Ne ridicăm deasupra sinelui nostru” 1/6/22, „Ne apropiem de Creator prin rețeaua de conexiuni dintre noi”, Lecția 1

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Iubirea pe care ştiinţa nu şi-o poate explica”

Când apreciatul conservator Lawrence Anthony, care a devenit cunoscut sub numele de „Cel care șopteşte elefanților” a murit în 2012, s-a întâmplat ceva uimitor: după ce au stat mult timp în sălbăticie, elefanții pe care Anthony îi salvase cu ani în urmă au mărșăluit 12 ore înapoi spre casăa lui să-i plângă trecerea. Potrivit BBC One, elefanții „au stat acolo tăcuți două zile”. Și, mai remarcabil, „La exact un an după moartea sa, până în ziua de azi, turma a venit din nou spre casa lui. Este ceva ce știința nu poate explica”.

Lumea în care trăim este conectată în moduri pe care nu le înțelegem, dar învățăm încet. Preocuparea noastră pentru noi înşine vrea să ne concentrăm doar pe noi înșine, dar realitatea ne obligă să privim în afară și ne învață că acolo există mult mai multe de găsit.

După cum demonstrează elefanții lui Anthony, întreaga natură simte conexiunea și trăiește conform legilor sale. Oamenii, însă, sunt lipsiți de acest sentiment și prin urmare, se comportă ca și cum ar fi singuri pe lume.

Cu toate acestea, civilizația devine din ce în ce mai conectată, în concordanță cu toată realitatea, și ne obligă să recunoaștem că și noi suntem dependenți unul de celălalt și conectați unul cu celălalt. Astăzi, învățăm că dincolo de conexiunea fizică există conexiunea virtuală. Mâine, vom afla că și noi suntem conectați emoțional, că împărtășim și proiectăm nu numai acțiuni sau fragmente de date, ci și gânduri și dorințe, chiar și fără a le verbaliza.

În cele din urmă, vom descoperi că legătura noastră este chiar mai profundă decât emoțiile: este spirituală. Cu toții suntem o singură ființă, ale cărei organe și celule suntem noi toți, toată creația. Acesta este motivul pentru care elefanții au știut când să vină să-și aducă omagiul pentru salvatorul lor și să se întoarcă acolo în anul următor, în acea zi.

Când toți ne simțim unul pe altul, asta ne permite să lucrăm armonios, într-o manieră care să fie în beneficiul tuturor. Dacă am simți adevărata noastră realitate, nu am greși niciodată, nu am răni pe nimeni și nimeni nu ne-ar răni vreodată, deoarece ne-am simți ca unul. Atunci, de ce ni se refuză o asemenea cunoaștere vitală, pe care toată natura cu excepția noastră pare să o posede?

Întreaga natură acționează după instincte. Oamenilor le lipsește majoritatea instinctelor pe care le au animalele. În schimb, trebuie să învățăm totul de la zero prin propriile noastre eforturi și prin învăţăturile de la părinții și profesorii noștri. Există un motiv pentru asta: atunci când învățăm prin propriile noastre eforturi dobândim o înțelegere mai profundă a lumii noastre și a realității.

Același lucru este valabil și pentru cunoașterea interconexiunii noastre și a ceea ce presupune aceasta. Suntem lipsiți de sensul interconexiunii dintre noi, așa că o putem dezvolta prin propriile noastre eforturi. Ceea ce elefanții simt în mod natural, noi trebuie să dezvoltăm cu efort. În orice caz, făcând acest lucru înțelegem cum funcționează totul și obținem o percepție profundă a existenței noastre. Cu alte cuvinte, ignoranța noastră ne permite să atingem scopul vieții noastre, dar până când îl vom atinge suntem o amenințare pentru lume.

Există două moduri prin care putem atinge scopul vieții. Primul este să lăsăm natura să-și urmeze cursul. O putem lăsa să ne înece în inundații, să ne ardă în incendii, să ne zdrobească sub ruinele cutremurelor sau să ne pună unul împotriva celuilalt până la moarte. Un alt mod este să ne asumăm învățarea căilor naturii, cum funcționează totul în conexiune și armonie și să începem să ne schimbăm relațiile în funcție de ceea ce învățăm de la natură. Pe măsură ce „practicăm” bunătatea, vom deveni mai buni și vom dezvolta sentimente mai profunde pentru oamenii și lumea din jurul nostru.

Practica chiar aduce perfecţiunea. Putem construi structuri sociale cum ar fi grupuri mici, unde vom „practica” interconexiunea și preocuparea reciprocă. Pe măsură ce dezvoltăm aceste abilități în psihicul nostru, vom începe să ne simțim unul pe altul la niveluri din ce în ce mai profunde.

Dacă facem asta, vom descoperi ce le permite elefanților să cunoască atât de bine ce simt ceilalți, deoarece și noi vom deveni sensibili și conștienți. În plus, vom înțelege „gândirea”, „logica” din spatele facerii creației, atât de complexă dar atât de inexorabil conectată și ce mare cunoaștere și putere le acordă celor care o înțeleg.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe The Times of Israel: “ Tradarea Annei Frank şi natura umană”

„În pofida tuturor, încă cred că oamenii sunt foarte buni la suflet” a scris Anne Frank, fata olandeză-evreică care ținea un jurnal în timp ce ea și familia ei s-au ascuns timp de doi ani în timpul ocupației naziste a Țărilor de Jos.

În legătură cu Holocaustul, ea a întrebat: „Cine ne-a provocat asta? Cine ne-a făcut evrei diferiți de toți ceilalți oameni? Cine a permis să suferim atât de îngrozitor până acum?” Anne și alți șapte membri ai familiei au fost descoperiți de naziști pe 4 august 1944 într-o anexă secretă deasupra unui depozit din Amsterdam. După ce au fost descoperiţi și deportaţi separat în lagărele de concentrare, Anne s-a îmbolnăvit și a murit când avea doar 15 ani.

Întrebarea cine i-ar fi putut alerta pe naziști despre locația familiei lui Frank a nedumerit mai mulți cercetători timp de aproape opt decenii. În urma unei investigații de șase ani, o echipă internațională de istorici și alți experți au dezvăluit identitatea bărbatului despre care cred că a trădat familia Annei Frank în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Principalul suspect este un notar evreu și om de afaceri pe nume Arnold van den Bergh, membru al Judenrat-ului din Țările de Jos, care probabil a dezvăluit ascunzătoarea familiei Frank pentru a-și proteja propria familie de deportare.

Prezumția că un evreu a trădat un alt evreu a stârnit reacții contrastante: sunt cei care sunt revoltați de afirmație și cei care spun că nu sunt surprinși de această expresie a urii de sine a evreilor. Dar aleg să privesc latura umană a lucrurilor: să nu judeci niciodată pe cineva până nu intri în pielea lui.

Cu mulți ani în urmă, am vizionat un film documentar despre doi evrei – unul dintre ei un prizonier supus muncii forțate chinuitoare într-un lagăr de concentrare nazist, iar celălalt, supraveghetorul lui strict care a făcut tot ce a putut pentru a-l asupri. Astăzi sunt buni prieteni.

Și când evreul asuprit a fost întrebat cum ar putea să-și privească în ochi fostul șef crud, el a răspuns simplu: „Îl înțeleg. Dacă aș fi fost în locul lui, aș fi făcut exact la fel”.

Concluzia mea este simplă: chiar dacă rezultatele noii anchete sunt adevărate și într-adevăr un evreu a fost cel care a trădat-o pe Anne Frank și pe familia ei, nu putem judeca oamenii care sunt supuși unei constrângeri grele. Putem vorbi despre importanța democrației, să ne exprimăm creativ într-o lume iluminată, să jucăm în viață ca pe o scenă de teatru, dar odată ce trăim circumstanțe extreme în viața noastră și ne aflăm într-o situație în care suntem prinși, atunci descoperim că psihologia ia o formă nouă: frica și amenințarea ne pot aduce la un nou mod de a gândi. Poate chiar să încurajeze fapte care în condiții normale ar fi considerate crude și de neconceput. La fel este și natura umană.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum pot ști că am corectat ceva? De unde provin sentimentele și mintea? Este corectare măsurabilă?

Răspuns: Încă nu știm cum să măsurăm ascunderea sau revelarea.

Suntem doar în senzații preliminare. Ele nu au încă acele forțe, a căror înălțime va fi determinată de noi ca fiind de a dărui sau de a primi. Nu putem face asta încă.

Totul depinde de intensitatea cu care lucrăm unul cu celălalt. În general, trebuie să ne consolidăm acțiunile pentru a ajunge la o stare în care să înțelegem cu adevărat calitatea conexiunii sau calitatea distanței dintre noi.

Întrebare: Cum putem înceta să ne identificăm cu egoismul nostru și cum ne distanțăm de el?

Răspuns: Pentru asta avem nevoie de practică. Din modul în care acționăm între noi, putem vedea dacă ne identificăm cu egoismul sau cu calitatea de dăruire și în ce măsură. Numai atunci vom putea să o măsurăm. Între timp, nu măsurăm, dar măcar începem să simțim mai mult sau mai puțin.

Totul depinde de noi. Dacă transpui știința Cabala în relațiile dintre prieteni, atunci vei vedea totul într-o formă practică și vei putea măsura, simți și apoi repeta. Și pentru a face acest lucru, trebuie să începeți să o implementați în conexiune cu fiecare dintre voi în grup.

Convenția Internațională „Ne ridicăm deasupra sinelui nostru” 1/6/22, „Ne apropiem de Creator prin rețeaua de conexiuni dintre noi”, Lecția 1

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: De ce este mai bine și cu mai mult succes să vezi meritele unui prieten în limitele rațiunii și nu deasupra rațiunii?

Răspuns: Pentru că, în general, este adevărat. Încerci să-i ridici deasupra rațiunii pentru a te ridica în mod artificial deasupra egoismului tău. Dar apoi ajungi totuși la o stare în care dezvălui totul în limita rațiunii.

Cu toate acestea, la început lucrăm doar deasupra rațiunii, pentru că nu avem altceva decât egoism. Prin urmare, încercăm să sărim peste el, să ne ridicăm deasupra lui și să privim lumea cu ochi non-egoiști.

Convenția internațională „Ne ridicăm deasupra sinelui nostru” 1/7/22, „Aderarea la prieteni”, Lecția 3

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

O persoană se poate restricționa pe sine doar în măsura în care își înlocuiește dorințele și intențiile cu cele ale grupului, cele cu un scop precis.

A te restricționa nu înseamnă că pur și simplu blochezi o anumită dorință. Trebuie să o înlocuiești întotdeauna cu ceva mai înalt și mai preferabil. Dacă este de dorit pentru tine să îți restricționezi dorințele egoiste, atunci vei obține acest lucru. În caz contrar, nu se poate realiza. Doar dacă grupul îți dă de înțeles că acesta este cel mai important lucru, vei fi capabil să-ți restricționezi ego-ul.

Întrebare: Această lege funcționează astfel oriunde se formează un grup?

Răspuns: Această lege funcționează în măsura în care doriți să o respectați. De aceea se spune că spiritualitatea este ascunsă. Este ascunsă pentru că trebuie să o dezvăluim prin aspirațiile noastre.

Convenția Internațională „Ne ridicăm deasupra sinelui nostru” 1/8/22, „Absorbim măreția scopului de la prieteni”, Lecția 4

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Conexiunea este cel mai bun mijloc de avansare spre obiectiv. Este realizarea corectării noastre.

Creatorul ne ajută dându-ne dorințe pentru conexiune și trezind mișcarea către înțelegerea și simțirea celuilalt în noi. Treptat, ne apropiem de faptul că se va forma un mare grup mondial cu multiple fațete, care este deja practic în curs de formare și care va fi într-adevăr capabil să absoarbă toată puterea luminii superioare și să o transmită prin sine întregii umanități.

Aceasta este sarcina noastră, forma conexiunii și a muncii noastre. Pentru asta, forța superioară ne-a adunat, ne conduce și va continua să ne conducă mai departe.

Trebuie să simțim cum ne conduce și ce putem face pentru a o ajuta și pentru a deveni partenerii acesteia.

Convenția internațională „Ne ridicăm deasupra sinelui nostru” 1/8/22, „Mergem cu credință deasupra rațiunii”, Lecția 5

Filed under: Congrese, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ar putea profeții să greșească și, au existat profeți mincinoși?

Răspuns: Profeții falși sunt acei oameni care pur și simplu au știut să se expună publicului și publicul i-a crezut. Dar este imposibil de stabilit cine este un profet fals și cine nu.

Întrebare: De ce a existat o perioadă istorică atât de mare precum cea a profeților? Pentru ce a avut loc?

Răspuns:: Profeții sunt cabaliști care au atins nivelul de profeție, care au dezvăluit întregul univers și au lucrat pentru el.

Un cabalist care atinge Creatorul la un anumit nivel este numit profet. Prin urmare, nu orice cabalist este un profet, dar orice profet este un cabalist.

Un profet este cel care vorbește Creatorului. Ce înseamnă? Creatorul nu este un obiect material, este natura.

O persoană care pătrunde adânc în natură, în așa fel încât comunică cu ea bilateral, îi înțelege cauzele, consecințele, forțele pozitive și negative și simte această armonie a interacțiunii naturii în ambele direcții, este numită profet.

Întrebare: Se pare că poți vorbi cu natura. În sursele primare, se spune că îl poţi auzi pe Dumnezeu și se poate vorbi cu El. Există vreo diferență aici?

Răspuns: Da. Diferența este în profunzimea sau înălțimea înţelegerii naturii.

KabTV “Stări” Spirituale 12/21/22

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Tragedia bunurilor comune este realitatea noastră”

Un termen larg cunoscut, cel puțin în mediul academic, este „tragedia bunului comun”. Termenul „bun comun” descrie o resursă pe care toată lumea o poate folosi gratuit, cum ar fi aerul. Profesorul de drept la Facultatea de Drept de la Harvard Lawrence Lessig explică că tragedia este că atunci când există o cantitate limitată de bunuri comune, concurența asupra acestora duce la epuizarea lor, deoarece oamenii lucrează din interes propriu, în timp ce dacă ar fi fost atenți, toată lumea ar fi avut suficient din ele.

Până de curând ne-am gândit că putem emite în atmosferă cât de mult gaz ne dorim, fără consecințe. Drept urmare, am poluat întreaga atmosferă a Pământului. Ne-am gândit că putem arunca în oceane la infinit, dar am poluat toate oceanele Pământului. Am epuizat rezervoarele de apă dulce ale Pământului, am contaminat solul Pământului și am transformat întreaga noastră planetă într-un loc abia locuibil. Am provocat o tragedie mondială a bunurilor comune și acum plătim pentru asta. Ultima noastră soluție este un efort comun de a ne schimba comportamentul dar pentru a ne schimba comportamentul, va trebui să ne schimbăm pe noi înșine, chiar de la temelia ființei noastre.

Ecologistul Garrett Hardin a popularizat conceptul de tragedie a bunului comun într-un eseu intitulat „Tragedia bunurilor comune: problema populației nu are o soluție tehnică, are nevoie de o extindere fundamentală a moralei”. În cartea sa Viitorul ideilor, Lessig citează explicația lui Hardin: „„Imaginați-vă o pășune deschisă tuturor” scrie Hardin, și luați în considerare comportamentul așteptat al „păstorilor” care cutreieră acea pășune. Fiecare păstor trebuie să decidă dacă mai adaugă un animal la turma sa. Luând o decizie de a face acest lucru, scrie Hardin, … păstorul beneficiază de încă un animal, totuși toată lumea suportă costul, deoarece pășunea are o vacă în plus la consum. Și aceasta definește problema: orice costuri există în adăugarea unui alt animal sunt costuri pe care alții le suportă. De beneficii însă se bucură un singur păstor. Prin urmare, fiecare păstor are un stimulent să adauge mai multe vite decât poate suporta pășunea în ansamblu. …Aici este tragedia. Fiecare om este blocat într-un sistem care îl obligă să-și mărească turma fără limită într-o lume care este limitată. Ruina este destinația către care toți oamenii se îndreaptă, fiecare urmărindu-și propriul interes, într-o societate care crede în gratuitatea bunurilor comune. Gratuitatea bunurilor comune aduce ruină tuturor”.

Cu toate acestea, Hardin concluzionează în articolul său: „Educația poate contracara tendința naturală de a face un lucru greșit, dar succesiunea inexorabilă a generațiilor are nevoie ca baza acestei cunoașteri să fie în mod constant reîmprospătată”.

Hardin și-a scris lucrarea în 1968, când conștientizarea impactului comportamentului nesăbuit al umanității era la început. De atunci nu am mai învățat nicio lecție. Nu ne-am reîmprospătat educația; nici măcar nu am început.

Bunurile comune gratuite ale Pământului sunt finite, deși am dori să credem contrariul. „Folosirea bunurilor comune ca o groapă de gunoi nu dăunează publicului fără condiții de frontieră, deoarece ele nu există public” scrie Hardin în legătură cu primii coloniști albi din SUA. Dar „același comportament într-o metropolă este insuportabil”.

Acum că am epuizat bazinul de aer proaspăt al Pământului, apa proaspătă și sursele de hrană, deficitul începe să ia amploare. În mod alegoric, ne-am împrumutat de la un magazin care părea să nu aibă proprietar, dar ne-am înșelat, iar acum acesta încasează datoria.

Cu toate acestea, putem evita catastrofa iminentă a epuizării. Dacă aplicăm (în sfârșit) autoeducația de care avem atât de mare nevoie să o aplicăm, vom descoperi că există o mulțime de hrană, aer proaspăt și apă proaspătă pentru toți. Producem deja mult mai mult decât consumăm. Dacă am avea simțul responsabilității reciproce, iar mărfurile ar ajunge efectiv către oamenii care au nevoie de ele, am reduce producția atât de dramatic încât nu ne-am face griji cu privire la cotele de emisii și alte limitări.

Rădăcina problemei noastre nu este că epuizăm Pământul, ci că încercăm să ne distrugem sau măcar să ne controlăm unii pe alții. Drept urmare, provocăm întregii naturi și nouă înșine o tragedie existențială.

Ne vom putea schimba modus operandi doar dacă ne schimbăm motivația, de la a-i distruge pe alții la a-i construi. Când vom realiza că putem înflori doar într-un mediu social înfloritor, vom începe să ne gândim la ceilalți într-un mod constructiv și prosocial și apoi vom transforma lumea.

Acesta este motivul pentru care astăzi, un proces educațional de instalare a conștientizării că toți suntem dependenți unii de alții în toate privințele ar trebui să fie componenta esențială, piatra de temelie a oricărui program menit să atenueze orice problemă: de la depresie la defrișare.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Educatie integrala - Niciun comentariu→