Întrebare: Va contribui adeziunea noastră la Creator la diseminarea Cabalei?

Răspuns: Când ieși să răspândești Cabala, ce răspândești? Doar o bucată de hârtie cu ceva tipărit pe ea? Răspândești ceea ce este în inima ta, ceea ce cultivi, exalți și dezvolți în societate. Asta este ceea ce răspândești, la urma urmei.

Desigur, dacă am stabilit că „nu există nimeni în afară de El”, acea adeziune la El, străduința spre El, conectarea cu El în tot ceea ce ni se întâmplă este cel mai important lucru, iar separarea de El este cea mai mare pedeapsă – atunci, indiferent ce faci pe stradă, chiar dacă o prezinți într-o formă diferită, mult mai ușoară, acceptabilă pentru mase, tot răspândești în esență doar ceea ce este în inima ta.

Din Lecţia zilnică de Cabala 09/04/26, Rabaș – Art.4, 1987-Este interzis să asculți un lucru bun de la o persoană rea

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Am vorbit despre necesitatea ca întreaga națiune să devină conștientă de starea noastră actuală. Dar ce formă ar trebui să ia această conștientizare printre oameni ca noi, cei care deja s-au îndreptat către cărți și au folosit toate mijloacele? Ce altceva ne lipsește?

Răspuns: La acest nivel, omul nu își poate vedea adevărata stare. Chiar și atunci când a intrat deja în tărâmul spiritual, nu își poate vedea imediat starea clar. Asta nu vine instantaneu. Când intră pentru prima dată în spiritualitate, este ca un bebeluș.

Dacă mă aflu pe primele grade spirituale, anulându-mă în fața Creatorului, această anulare înseamnă că nu lucrez cu Kelim ale mele. Văd ceva, dar nu știu ce este. Reacționez cumva, dar fără o înțelegere conștientă mai mare decât a unui bebeluș în lumea noastră fizică.

Treptat, pe măsură ce omul avansează și dobândește Kelim prin care poate primi de dragul dăruirii, el începe să atingă lumea spirituală pe măsură ce o absoarbe, primește de la ea și se implică în ea atât prin primire, cât și prin dăruire. Dar dacă nu absoarbe spiritualitatea înconjurătoare în propriile Kelim, el va putea distinge foarte puțin în interiorul acestora.

Acest lucru este de înțeles. Nu există nicio modalitate prin care omul să dobândească o astfel de conștientizare, deoarece toată învățarea și realizările noastre provin din absorbția a ceva din exterior. Ceea ce este acel ceva, în sine și prin sine, nu știm; este Aţmuto (esența Lui). În măsura în care suntem capabili să canalizăm această lumină prin Kelim ale noastre de dăruire sau Kelim de primire, construim o imagine interioară în noi înșine a realității din jurul nostru, o imagine a lumii, a Creatorului.

Prin urmare, nu numai noi, ci și cei care au intrat deja în gradul spiritual și se află la primii pași mici ai scării spirituale, suntem cu toții ca niște bebeluși. Desigur, ei au deja un simț al Creatorului, al prezenței Sale și al faptului că El înconjoară și umple omul. Dar pentru a dobândi conștientizare și realizare, trebuie să începem măcar într-o oarecare măsură să lucrăm cu Kelim de primire.

Din Lecţia zilnică de Cabala 07/04/26, Rabaș – Art.14, 1987-Legătura între Pesah, Mața (pâine nedospită) și Maror (Ierburi amare)

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce determină capacitatea creației de a experimenta suferința Şchinei?

Răspuns: Suferința Şchinei înseamnă că omul care dobândește un vas de dăruire simte suferința în el. În măsura în care cineva simte dorința de a dărui Creatorului, percepe că aceste vase sunt exact ceea ce Creatorul dorește să-i dea. Înainte de asta, nu simțim acest lucru.

Când vorbim despre suferința Şchina, o simte cineva cu adevărat? „Şchina în praf…” Avem tendința să credem că „Şchina în praf” este doar o stare în care nu simțim Creatorul. Cu toate acestea, o astfel de stare se numește de fapt ascundere. Atunci când experimentăm suferința din cauza faptului că Creatorul nu este capabil să dăruiască, lucru pe care îl pot simți doar în măsura propriei mele dorințe de a-I dărui, aceasta este ceea ce se numește suferința Şchinei.

Cu alte cuvinte, acest lucru este similar cu doi oameni, dintre care unul nu-l simte pe celălalt. Acesta din urmă strigă, plânge și este nefericit, dar primul nu înțelege ce se întâmplă. „De ce plânge? Ar trebui să mă duc să întreb?” Dacă acest om îmi este absolut străin, atunci încep să-i simt durerea doar dacă am dorința de a mă apropia de el și de a-l iubi. Încep să-i simt suferința conform propriilor mele vase.

Prin urmare, suferința Şchina, pentru că ea nu-mi poate dărui, și suferința mea, pentru că eu nu-i pot dărui ei, creează un singur vas comun. Ne întâlnim în interiorul acestui vas și ne angajăm în dăruire reciprocă unul față de celălalt, acolo existăm în conexiune. Astfel, Şchina este locul de conexiune dintre Creator și creație.

[354595]
Din Lectia zilnica de Cabala 24/03/26, Rabaș – Art.5, 1988-Ce înseamnă ‘Când Israel sunt în exil, Șchina este cu ei’, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce ar trebui să faci în relație cu grupul pentru a te menține constant pregătit pentru războiul intern, lupta interioară și pentru a nu te preda în el?

Răspuns: A nu te preda înseamnă a nu uita. Doar grupul poate insufla omului o astfel de conștientizare a acestei importanțe. A realiza acest lucru singur l-ar costa multă suferință. Ar trebui să fie practic gravat în carnea sa. Mai mult, ar dura mulți ani.

Cu toate acestea, grupul poate ridica această importanță într-un asemenea grad încât omul va rămâne constant sensibil la ea, se va teme de o rupere a conexiunii, și așa cum scrie Baal HaSulam, deconectarea de la Creator pentru o singură clipă va deveni cea mai mare pedeapsă din lume pentru el.

Cum pot fi constant pregătit să-mi mențin conexiunea cu Creatorul? Dacă El este important pentru mine, atunci voi menține o conexiune cu El. Grupul trebuie să „picure” constant această conștientizare în mine, atât grupul, cât și cu mine, împreună.

Întrebare: Cum pot stabili o relație între mine și grup, o conexiune care nu va fi niciodată ruptă? La urma urmei, scopul final este ca eu să rămân constant sensibil în atitudinea mea față de Creator.

Răspuns: Nu este vorba atât de atitudinea ta față de Creator, cât de a nu te deconecta de El. Trebuie să cauți mijloacele de a rămâne cât mai aproape de acel punct de conexiune.

Mijloacele de a realiza acest lucru sunt conștientizarea importanței acestei stări: a fi unit cu Creatorul. De unde vine conștientizarea importanței? Experimentează; sunt implicați o mie și unu de factori. Poate ar trebui să citești cărți despre asta, să asculți muzică, să participi la prelegeri și așa mai departe.

Se spune că societatea exercită cea mai mare influență asupra unui om. La urma urmei, cărțile fac parte din societate. Orice lucru care trezeşte o reacție în mine, orice lucru care nu provine din interiorul meu, ci din exterior, este definit ca societate. Dar ceea ce influențează cel mai mult omul este opinia oamenilor care îl înconjoară în imediata apropiere. Grupul trebuie să fie suficient de mare, semnificativ și puternic pentru a insufla cu adevărat această conștientizare adânc în om.

Din Lecţia zilnică de Cabala 09/04/26, Rabaș – Art.4, 1987-Este interzis să asculți un lucru bun de la o persoană rea

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce înseamnă să te anulezi pe tine însuți, în starea noastră actuală?

Răspuns: Ce înseamnă să te anulezi pe tine însuți în fața grupului, în starea noastră actuală? Autoanulare înseamnă că nu faci calcule în favoarea ta. În măsura în care ești capabil să faci asta, fă-o. Aceasta se numește „în starea ta”.

A nu face calcule în favoarea ta înseamnă că beneficiul nu va veni direct la tine.

Comentariu: Făcând asta, mă înșel pe mine însumi.

Răspunsul meu: A te înșela pe tine însuți nu este problema. Nu intenționezi să te minți pe tine însuți; încerci pe cât posibil să faci calculul corect.

Întrebare: Care ar fi un exemplu în care eu nu fac un calcul în propriul meu beneficiu?

Răspuns: Acționez de dragul grupului. Fără îndoială, un beneficiu pentru mine însumi este ascuns înăuntru, dar…

Baal HaSulam  scrie că oamenii care nu se dedică grupului, care nu își investesc întreaga inimă în el și care nu lucrează cu sacrificiu de sine complet de dragul grupului, sunt o povară pentru acesta. Aceasta ridică întrebarea: unde este grupul și unde este povara?

Există acum oameni care cu greu pot fi numiți parte a grupului. Există un nucleu în cadrul acestuia care avansează; este format din cei care vor cu adevărat să fie în grup. Restul vin să studieze, să participe cu jumătate sau un sfert din forța lor, în orice măsură. Și acest lucru este binevenit și tratat cu o considerație specială. Câți astfel de oameni există în lume?

Fiecare om trebuie să facă un calcul: dorește cu adevărat să aparțină grupului care avansează? Omul  trebuie să evalueze cât de mult investește în grup, deoarece aceasta în esență, este însăși avansarea lor.

Din Lecția zilnică de Cabala din 11.04.2026, Rabaș – Art.10, 1988-Ce sunt în muncă cele patru calități ale celor care merg la seminar

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce este recunoașterea răului la nivelul întregului grup?

Răspuns: Dacă discutăm acest lucru și studiem împreună, atunci în mod natural, ajungem la recunoașterea răului chiar și fără cuvinte.

În general, nu ar trebui să vorbiți despre lucruri negative unii cu alții. În niciun caz, omul nu ar trebui să se concentreze asupra propriei recunoașteri a răului personal. Suntem obligați să vorbim doar despre aspectele pozitive, fără a împărtăși nimic rău cu un prieten, ci doar binele.

Nu contează cât de rea este starea ta; ești obligat să radiezi binele către celălalt. Altfel, nimic bun nu se va întoarce de la el. Acesta este singurul mod în care lucrezi pentru el și pentru tine însuți. Prin urmare, recunoașterea comună a răului se transmite unul de la celălalt fără cuvinte, prin canale spirituale.

Din Lectia zilnica de Cabala 07/04/26, Rabaș – Art.14, 1987-Legătura între Pesah, Mața (pâine nedospită) și Maror (Ierburi amare)

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Creatorul nu a creat nimic altceva decât corectarea finală. Suntem în ea chiar și acum. Totul depinde doar de dezvoltarea noastră interioară – asta este tot! Adoptând o atitudine diferită față de realitate, voi vedea o realitate diferită. Nu este vorba că o voi vedea doar puțin mai plăcută, puțin mai apetisantă, sau poate mai rău, nu. O voi percepe fundamental ca fiind altceva prin toate organele mele senzoriale.

Atitudinea noastră față de realitate se numește „intenţie”. Adică, transcendem percepția realității ca ceva existând independent până la înțelegerea faptului că ea nu există prin sine, ci mai degrabă este rezultatul atitudinii mele față de ea. Aceasta semnifică trecerea din această lume în lumea spirituală.

Cu alte cuvinte, trebuie să ne ridicăm deasupra materiei, deasupra presupunerii că „asta există și asta e”. Asta nu există! Eu sunt cel care prin atitudinea și intenția mea, determin ce există cu adevărat. Aceasta este cunoscută ca trecerea de la exterior la interior, angajarea în interior. Interioritatea este definită ca intenții.

Avem tendința să luăm intențiile de bune. Ce înseamnă „a lucra cu intenții”? „Mă voi raporta diferit la asta și apoi mă voi simți mai bine.” Asta spun psihologii. Prin urmare, oamenii se sfătuiesc adesea unii pe alții: „Ia-o mai calm, acceptă-o ca pe un fapt.”

În realitate, vorbim despre ceva complet diferit, ceva distinct de atitudinea umană convențională. Dacă mă raportez la realitatea în care mă aflu de la nivelul corectării finale, nu înseamnă pur și simplu că mă raportez la ea mai calm sau o accept pasiv, așa cum m-ar sfătui medicii și vecinii. Mai degrabă, mă raportez la ea diferit, în esența sa: realitatea în care mă aflu funcționează conform unor legi diferite, nu legilor primirii, ci legilor dăruirii.

În consecință, încep să o percep într-o formă complet diferită, discern conexiuni complet diferite între părțile sale. Văd că întreaga lume, toți oamenii, îşi dăruiesc unii altora doar în asemănare absolută cu Creatorul, iar Creatorul este îmbrăcat în fiecare dintre ei și îi umple; toți sunt absolut drepți și se află în corectarea finală.

Totul depinde de modul în care percep eu imaginea stării, fie că privesc prin prisma legilor dăruirii, fie prin prisma legilor primirii.

Din Lecţia zilnică de Cabala 15/04/26, Rabaș – Art.4, 1990-Ce înseamnă că generațiile celor drepți sunt faptele bune, în muncă

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Deși nu merge, răsplata lui este că ar trebui să fie mulțumit, deoarece Creatorul i-a dat dorința și tânjirea de a respecta Tora și Mițvot. El nu vede niciun merit în sine în comparație cu alți oameni cărora Creatorul nu le-a dat această dorință și tânjire, în timp ce el a primit de la Creator această dorință. El crede că totul se întâmplă prin Providență privată. (Rabaş, „Ce sunt în muncă cele patru calități ale celor care merg la seminar?”).

Omul simte că dincolo de aceasta este incapabil de nimic mai mult; nu poate adăuga nimic. Totuși, Creatorul îi dă ceva de făcut, de exemplu pur și simplu să vină aici și să stea. El vede că nu are nicio intenţie, că este incapabil de sacrificiu de sine, nu poate investi nimic mai mult, dar cel puțin îndeplinește aceste acțiuni, ca un papagal.

La urma urmei, există oameni cărora nici măcar acest lucru nu le este dat. Omul vine, se așează și ascultă și este incapabil de nimic mai mult decât atât. Dar în aceasta, el vede un dar de Sus pe care Creatorul i-l dă. Aceasta se numește „răsplata pentru acțiune este în mâinile sale”. El este recunoscător Creatorului pentru aceasta. Cât despre intenții, le măsoară și vede că nu are niciuna.

Toate acestea sunt stări intermediare prin care toată lumea trece, uneori într-o stare, alteori în alta.

Din Lecția zilnică de Cabala din 11.04.2026, Rabaș – Art.10, 1988-Ce sunt în muncă cele patru calități ale celor care merg la seminar

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Pe calea spirituală există trei stări: ascensiunea, coborârea și o stare constantă. Într-o stare de ascensiune, primesc o trezire de Sus; fie că vreau, fie că nu, mă „trezesc” și încep să lucrez. Sunt trezit într-un fel sau altul: mi se dă o dorință și mi se arată că există un scop care poate fi atins și savurat, că este măreț și plăcut.

Apoi mă întind spre el, lucrez și depun eforturi, iar ca rezultat ating ceva. Văd ceva, simt ceva și sunt în contact cu ceva superior. Aceasta se numește ascensiune.

Odată ce conexiunea a fost stabilită, apare o stare similară cu a mânca. Omul poate fi foarte flămând, dar odată ce începe să mănânce, asta este tot, pofta de mâncare scade treptat și în consecință, plăcerea dispare. Ce se întâmplă în continuare? Omul trebuie să adauge Kelim, adică pofta de mâncare, o senzație de lipsă de plăcere.

Când încep să primesc noi Kelim, până când merg mai departe și le umplu, senzația pe care o experimentez se numește coborâre. În general, este o adăugare a poftei de mâncare, o adăugare de Kelim goale. Acum mergi și umple-le! Dar, în urma plăcerilor pe care le-am experimentat, mă simt gol.

Dacă sunt în Hisaron [simtirea unei lipse] a mea și nu în înțelegerea faptului că acum am noi Kelim pe care le pot umple, atunci definesc această stare ca o coborâre. Dar în esență, ea nu este o coborâre.

Odată am stat la o stațiune balneară. Acolo ne hrăneau de cinci ori pe zi. Oamenii mergeau în mod deliberat la plimbări sau se angajau în alte activități fizice înainte de mese, special pentru a induce foamea, și veneau în sala de mese cu o poftă de mâncare copioasă, astfel încât să poată savura fiecare nuanță a aromei mâncării, să mănânce mai mult și să se bucure de masă. Nu considerau acea plimbare pentru a crește pofta de mâncare, ca o coborâre.

Dacă știi că plăcerea te așteaptă și întreprinzi o acțiune special pentru a crea un Kli pentru ea, atunci Kli-ul în sine face parte din plăcere. Ești bucuros că ți-e foame acum: „Sunt pe cale să primesc astfel de încântări rafinate!”

Cu alte cuvinte, totul depinde de modul în care se raportează omul la urcări și coborâri, de ce anume  înseamnă acele stări pentru el. Toate acestea sunt extrem de relative și trebuie evaluate în raport cu scopul.

Dacă scopul meu este să obțin plăcerea și știu că este imposibil să-l ating fără premisele foamei și ale poftei de mâncare, atunci foamea și pofta de mâncare devin o sursă de bucurie pentru mine. Ele nu sunt o coborâre, ci mai degrabă o parte integrantă a ascensiunii, chiar Kli-ul care permite acea ascensiune. Prin urmare, sarcina noastră este să vedem procesul ca un întreg, să ne retragem și să-l observăm obiectiv, să-i înțelegem pe deplin natura și să atribuim o semnificație profundă fiecărei stări din acest proces, recunoscând fiecare dintre ele drept cauza necesară care duce la următoarea stare, și mai fină și mai exaltată.

Dacă adopt această perspectivă, nu voi experimenta niciodată coborâri. Voi fi întotdeauna capabil să discern între cele două faze: acesta este momentul în care îmi cultiv în mod activ pofta de mâncare și acesta este momentul în care îmi satisfac pofta de mâncare, umplându-mă de plăceri. Asta este tot.

Cât despre starea constantă, aceasta este foarte rea! Omul nu poate rămâne mult timp într-o astfel de stare, deoarece în ea nu primesc nici plăceri, nici Kelim pentru plăceri. Este o stare moartă. Trebuie să rămânem în ea cât mai puțin posibil. Ce înseamnă asta?

Dacă mă detașez de intenție, de scop, dacă urmez dorințele corpului și nu sunt în acțiuni care vizează atingerea scopului, înseamnă că sunt într-o stare moartă. Trebuie să încercăm pe cât posibil să fim în stările cele mai extreme, doar acestea sunt utile.

Din Lecția zilnică de Cabala din 15.04.2026, Rabash, „Ce înseamnă că generațiile celor drepți sunt fapte bune, în lucrare”

Din Lecţia zilnică de Cabala 15/04/26, Rabaș – Art.4, 1990-Ce înseamnă că generațiile celor drepți sunt faptele bune, în muncă

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ați spus că, dacă nu există ascensiuni și coborâri, este o stare moartă și că pe cât posibil, ar trebui să încercăm să fim în stările cele mai extreme. Depinde asta de noi sau noi nu decidem nimic aici?

Răspuns: Întreg acest proces este predeterminat, semnat și impregnat în sufletul meu. Nu pot schimba nimic. Când voi cădea și când mă voi ridica, ce se va întâmpla cu mine în fiecare stare, toate acestea sunt în interiorul calităților mele. Cu ele, trebuie să ating o anumită stare.

Adică, întreaga cale este clară; toate stările sunt cunoscute dinainte. În simțirea mea, pot doar să trec prin ele, simțind bucurie în loc de foame și suferință, pentru că acum pregătesc Kli-ul pentru plăcere. Ați putea spune că aceasta este o diferență psihologică, dar este foarte semnificativă și depinde de gradul de apropiere de Creator, dacă în toate stările știu că sunt într-un proces de dezvoltare, ascensiune constantă și avansare spre adeziunea cu Creatorul.

Dacă, pe lângă stările prin care trec, am conexiune cu scopul, atunci niciuna dintre ele nu poate fi rea pentru mine. Dimpotrivă, văd fiecare stare ca fiind benefică, deoarece nimic nu este creat „așa, pur și simplu”, nu de dragul atingerii scopului.

Nu putem schimba procesul dezvoltării noastre, ci schimbându-ne atitudinea față de el, conștientizarea lui și valoarea lui, ne schimbăm impresia, simţirea și reprezentarea stării noastre. În acest fel, percep diferit realitatea din jurul meu, ca fiind diametral opusă.

Viața, care părea mai rea decât moartea și plină de suferințe enorme, va arăta diferit; voi începe să simt o plăcere neîncetată, de nedescris. Sunt deja conectat cu scopul și acesta strălucește pentru mine. Mă bucur deja ca și cum aș fi acolo.

Din Lecţia zilnică de Cabala 15/04/26, Rabaș – Art.4, 1990-Ce înseamnă că generațiile celor drepți sunt faptele bune, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→