Pe calea spirituală există trei stări: ascensiunea, coborârea și o stare constantă. Într-o stare de ascensiune, primesc o trezire de Sus; fie că vreau, fie că nu, mă „trezesc” și încep să lucrez. Sunt trezit într-un fel sau altul: mi se dă o dorință și mi se arată că există un scop care poate fi atins și savurat, că este măreț și plăcut.

Apoi mă întind spre el, lucrez și depun eforturi, iar ca rezultat ating ceva. Văd ceva, simt ceva și sunt în contact cu ceva superior. Aceasta se numește ascensiune.

Odată ce conexiunea a fost stabilită, apare o stare similară cu a mânca. Omul poate fi foarte flămând, dar odată ce începe să mănânce, asta este tot, pofta de mâncare scade treptat și în consecință, plăcerea dispare. Ce se întâmplă în continuare? Omul trebuie să adauge Kelim, adică pofta de mâncare, o senzație de lipsă de plăcere.

Când încep să primesc noi Kelim, până când merg mai departe și le umplu, senzația pe care o experimentez se numește coborâre. În general, este o adăugare a poftei de mâncare, o adăugare de Kelim goale. Acum mergi și umple-le! Dar, în urma plăcerilor pe care le-am experimentat, mă simt gol.

Dacă sunt în Hisaron [simtirea unei lipse] a mea și nu în înțelegerea faptului că acum am noi Kelim pe care le pot umple, atunci definesc această stare ca o coborâre. Dar în esență, ea nu este o coborâre.

Odată am stat la o stațiune balneară. Acolo ne hrăneau de cinci ori pe zi. Oamenii mergeau în mod deliberat la plimbări sau se angajau în alte activități fizice înainte de mese, special pentru a induce foamea, și veneau în sala de mese cu o poftă de mâncare copioasă, astfel încât să poată savura fiecare nuanță a aromei mâncării, să mănânce mai mult și să se bucure de masă. Nu considerau acea plimbare pentru a crește pofta de mâncare, ca o coborâre.

Dacă știi că plăcerea te așteaptă și întreprinzi o acțiune special pentru a crea un Kli pentru ea, atunci Kli-ul în sine face parte din plăcere. Ești bucuros că ți-e foame acum: „Sunt pe cale să primesc astfel de încântări rafinate!”

Cu alte cuvinte, totul depinde de modul în care se raportează omul la urcări și coborâri, de ce anume  înseamnă acele stări pentru el. Toate acestea sunt extrem de relative și trebuie evaluate în raport cu scopul.

Dacă scopul meu este să obțin plăcerea și știu că este imposibil să-l ating fără premisele foamei și ale poftei de mâncare, atunci foamea și pofta de mâncare devin o sursă de bucurie pentru mine. Ele nu sunt o coborâre, ci mai degrabă o parte integrantă a ascensiunii, chiar Kli-ul care permite acea ascensiune. Prin urmare, sarcina noastră este să vedem procesul ca un întreg, să ne retragem și să-l observăm obiectiv, să-i înțelegem pe deplin natura și să atribuim o semnificație profundă fiecărei stări din acest proces, recunoscând fiecare dintre ele drept cauza necesară care duce la următoarea stare, și mai fină și mai exaltată.

Dacă adopt această perspectivă, nu voi experimenta niciodată coborâri. Voi fi întotdeauna capabil să discern între cele două faze: acesta este momentul în care îmi cultiv în mod activ pofta de mâncare și acesta este momentul în care îmi satisfac pofta de mâncare, umplându-mă de plăceri. Asta este tot.

Cât despre starea constantă, aceasta este foarte rea! Omul nu poate rămâne mult timp într-o astfel de stare, deoarece în ea nu primesc nici plăceri, nici Kelim pentru plăceri. Este o stare moartă. Trebuie să rămânem în ea cât mai puțin posibil. Ce înseamnă asta?

Dacă mă detașez de intenție, de scop, dacă urmez dorințele corpului și nu sunt în acțiuni care vizează atingerea scopului, înseamnă că sunt într-o stare moartă. Trebuie să încercăm pe cât posibil să fim în stările cele mai extreme, doar acestea sunt utile.

Din Lecția zilnică de Cabala din 15.04.2026, Rabash, „Ce înseamnă că generațiile celor drepți sunt fapte bune, în lucrare”

Din Lecţia zilnică de Cabala 15/04/26, Rabaș – Art.4, 1990-Ce înseamnă că generațiile celor drepți sunt faptele bune, în muncă

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →