Întrebare: Dacă Creatorul este iubire şi repaos absolut, atunci cum este posibil să mă conectez la frecvenţa Lui?

Răspuns: Tora vorbeşte în limbajul oamenilor şi de aceea noi îl asociem pe Creator cu proprietăţile noastre.

În realitate, noi trăim într-o lume a legilor. Eu sunt într-un spaţiu în care acţionează o singură forţă şi eu pot atrage influenţarea ei într-o măsură mai mare sau mai mică. De aceea, forţa nu se schimbă. Eu sunt cel care mă schimb.

Dar, în mintea mea, eu transfer schimbările mele la această forţă şi, de aici confuzia. Eu vreau ca Creatorul să mă iubească mai mult, în ciuda faptului că El deja îmi dăruieşte 100%. Eu Îi cer binele, Îl rog să înlocuiască judecata Lui cu milă, dar cum poţi să pledezi în faţa Absolutului. Ce schimbări pot fi aşteptate de la forţa Binelui care face constant bine atât oamenilor buni cât şi celor răi? Deci imaginează-ţi că Creatorul nu aude şi nu simte, ci doar dă tot timpul, totdeauna dăruieşte.

Tu eşti construit în aşa fel încât simţi starea ta în dorinţa de primire. Dorinţa simte ceea ce o umple, şi această conştientizare provoacă anumite simţiri. Noi avem sentimente şi de aceea vorbim totdeauna despre reacţia noastră emoţională la ceva. De exemplu, dacă am să te ating cu un fir cu electricitate de 100 de volţi, atunci ai să simţi. Problema aici nu este în firul cu electricitate şi nu în dorinţa însăşi, ci în contactul dintre ele, în atingere, şi asta este ceea ce dă naştere la senzaţie. În acest fel, toate senzaţiile sunt născute în noi, şi nu în Creator, dar noi, cum am spus, atribuim Lui simţirile noastre.

Therefore, it’s best not to imagine the Creator as someone alive. We deal with a law, and to the extent of the changes within us, we rediscover its influence. Here everything depends only on our sensitivity, our perception.

De aceea, este cel mai bine să nu ţi-l închipui pe Creator ca pe cineva viu. Noi avem de-a face cu o forţă şi, ca urmare a schimbărilor din noi, redescoperim influenţa ei. Aici totul depinde numai de sensibilitatea noastră, de percepţia noastră.

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala 2/11/2012 „ Prefaţă la Cartea Zohar”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Datorită muncii noastre interne și externe, vom trece prin schimbări foarte riguroase. Și una nu ar trebui să interfereze cu cealaltă. După toată munca, mergem afară cu viteza cu care lumea se mișcă, întorcându-ne către ei cu ceea ce sunt gata să audă. După cum este scris, „Educați copilul după propriile lui căi”, iar acest „copil” este întreaga lume, și necesită aceeași atitudine din partea noastră.

În ceea ce privește munca noastră internă, ​​ar trebui să fim orientați spre un singur scop și să ne lipim de definiții foarte rigide. Chiar și atunci când percepția noastră se modifică, încă trebuie să colectăm toate impresiile într-o imagine generală care continuu dobândește contururi vizibile, devenind astfel din ce în ce mai precisă. Trebuie să ne ascuțim în permanență atenția și să vedem scopul din fața noastră mai exact.

Este imposibil să ne schimbăm „profesia” și să căutăm alte modalități de a ne câștiga existența. Orice schimbări care ni se întâmplă trebuie să păstreze asemănarea cu modelul grupului și să se bazeze pe unitatea noastră.

Unul trebuie să fie consecvent în eforturile și activitățile sale, în scopul de a accepta pozitiv diferitele  imagini ale lumii, care fluctuează în mod constant și să fie gata să consimtă cu obstacolele care apar mereu în calea noastră. Unul trebuie să înțeleagă că toate acestea sunt trimise de la o sursă mai mare și că nu este absolut nimic decât această sursă. Scopul tuturor dificultăților prin care trecem este pentru a ne orienta spre scop.

Dacă avem acest tip de atitudine față de tot ce ne înconjoară, atunci nu ne vom îneca în necazuri și probleme. Le vom accepta în mod pozitiv, ne vom ridica deasupra lor, și mai presus de probleme, ne vom conecta. Făcând acest lucru, ne putem verifica în mod constant.

Din partea 1 a Lecției zilnice de Cabala 29/10/12, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Nu există nimic mai important decât rugăciunea, MAN. La urma urmei, aceasta rezumă toate eforturile noastre mari în concentrarea asupra importanţei scopului, asupra măreţiei Creatorului şi asupra calităţilor pe care ne străduim să le obţinem pentru a ne depăşi şi reforma egoul, dorinţa noastră de primire.

Pentru a formula o rugăciune, trebuie să muncim la ea. Rabaş ţinea să ne spună că este un fel de străduinţă în care fiecare bănuţ contează şi, în cele din urmă, se ridică la o sumă mare. Îl auzeam spunând asta de zece, douăzeci de ori pe zi.

Asta înseamnă că în fiecare clipă a vieţii, omul adună şi depozitează eforturile lui, adună fiecare moment de acordare fină la scop. Şi, din această cauză, noi trebuie să stabilim un sistem de garantare reciprocă, o structură de opinii şi senzaţii comune, care ne vor redirecţiona constant spre concentrarea pe cel mai semnificativ şi vital lucru, în loc să ne concentrăm pe chestiunile mai puţin importante.

Asta va trebui să ne ajute să ajungem la concluzia că cel mai important lucru pentru noi este măreţia Creatorului. Şi dacă noi Îl considerăm indispensabil, El câştigă instantaneu putere asupra noastră şi ne reformează permanent dorinţa noastră de primire, conştiinţa noastră de sine şi atitudinea.

Acum privesc la viaţă din acest nou punct de vedere şi, în calea noastră apar noi obstacole şi din nou mă schimb. În acest fel adunăm bănuţii. După cum spune Baal HaSulam în Scrisoarea nr. 18 „Nu există nicio altă cale de autocorectare în afară de conectarea momentelor prezente şi viitoare din viaţa omului cu numele Lui mare”. Noi nu trebuie niciodată să încetăm să facem asta.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 29/10/2012 „Scrierile lui Rabaş”

Filed under: Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, „Dăruirea Torei”, paragraful 8: „Este aşa fiindcă aici este o lege naturală ca primitorul să simtă ruşine şi impacientare la primirea de cadouri de la dăruitor în afară de compasiune şi milă…

Şi acesta este motivul pentru care El a pregătit pentru noi munca şi truda în Tora şi Miţvot (porunci), pentru a produce înălţarea prin noi înşine, fiindcă atunci, plăcere şi bucuria care ne vin de la Creator, adică tot ceea ce este inclus în alipirea (Dvecut) la El, va fi posesia noastră, care ne-a venit prin propriile noastre eforturi. Atunci ne vom simţi ca fiind proprietari, sentiment fără de care nu poate fi senzaţia de plenitudine.

Ruşinea este măsura care defineşte relaţiile dintre noi. Dacă cineva nu simte ruşine, atunci el nu are nimic de corectat fiindcă el nu vede nicio diferenţă majoră între el şi Creator. De aceea, este mai bine să divulge ruşinea şi jena printr-o comparare a proprietăţilor lui de primire cu dăruirea Creatorului.

Întrebarea este, dacă omul opreşte primirea, nu înseamnă că neutralizează ruşinea? De exemplu: eu îmi vizitez un prieten şi văd o masă generoasă care mă aşteaptă, dar refuz tratarea: „Nu, nu mulţumesc, sunt sătul, sunt la dietă”. Este posibil să reacţionăm la fel în spiritualitate pentru a diminua sentimentul de ruşine? Acţionând aşa, noi vom neglija pe Creator fiindcă nu ne pasă de bunăvoinţa Lui.

Până la urmă, ce primim noi de fapt? Este Lumina de NRNHY? Să fim sinceri, ea nu ne umple cu plăcere. NRNHY este Lumina care rezultă din înţelegerea noastră a măreţiei Dăruitorului.

Tot ceea ce am primit vreodată de la ea este o scânteie mică din care provine dorinţa de a primi plăcere. Dorinţa de a primi este cuprinsă într-un punct negru, vârful literei Yod, iar în Lumină se află o scânteie care a creat punctul negru.

Restul este declanşat de conştientizarea în noi a măreţiei Creatorului, când noi o apreciem, ea se înalţă în ochii noştri. De aceea noi trebuie să ne amintim constant că trebuie să aspirăm la măreţia Lui.

Dacă cineva ne este cu adevărat important, noi suntem gata „să-i ducem valiza”. Cu cât este mai mare in ochii noştri persoana, cu atât mai grea este valiza pe care suntem gata să i-o ducem. La început valiza ni se pare prea grea. „De ce să-i car eu valiza din prima? De ce fac asta?”

Dar, dacă înţelegem cât de indispensabil este stăpânul valizei, o ridicăm foarte uşor. Este aşa o onoare şi un mare noroc să serveşti această persoană importantă! Suntem chiar gata să plătim pentru a avea dreptul să-i ducem valiza.

Ca rezultat, noi ne devotăm întreaga viaţă Creatorului. Ce primim în schimb? Nimic. Până la urmă, o scânteie şi un punct negru constituie baza a tot ceea ce este.

Întrebare: Este vreo analogie cu ruşinea reală în munca pe care o facem noi?

Răspuns: Da, ea poate fi aplicată la numeroase tipuri de ruşine pe care noi o trăim în faţa tovarăşilor noştri de grup. Ne temem că ei îşi vor da seama că suntem ignoranţi, sau că încă suntem egoişti.

Este o ruşine primitivă, egocentristă. Există de asemenea o ruşine spirituală cauzată de inabilitatea noastră de a contribui cu partea noastră, să recunoaştem faptul că nu-i susţinem pe colegii noştri aşa cum ar trebui şi nu îi ridicăm. Ei depind de noi, aşa că ne simţim jenaţi că nu suntem în stare să ne îndeplinim sarcina.

Întrebare: Trebuie grupul să trezească în membrii săi o astfel de ruşine?

Răspuns: Grupul trebuie să ne amintească şi să ne promoveze creşterea, învâţându-ne cum să respectăm ruşinea, fiindcă ea demonstrează o lipsă în dorinţa de primire. Dacă plăcerile şi necazurile sunt condiţionate fie de umplere, fie de golire în interiorul dorinţei noastre, atunci stările de rău sau de bine se reflectă în simţirea ruşinii sau, din contră, prin înţelegerea măreţiei Creatorului.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 28/10/2012 „Dăruirea Torei”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Ne putem ridica la nivelul spiritual numai după ce acceptăm condiția că nu așteptam nicio recompensă. Dar cum pot ajunge la o astfel de decizie? Cum pot cere puterea de Sus? Cum pot face asta  dacă am numai o minte corporală, sentimente corporale și acționez numai în mod egoist, deoarece nu știu nimic altceva? Unde pot găsi formele corecte și discernămintele corecte, din care să formez cererea corectă: a primi numai puterea dăruirii și să nu cer o recompensă? Acesta este numită nivelul Bina, Hafetz Hesed, Arca lui Noe.

Dacă omul avansează în mod persistent, având grijă să țină toate condițiile, nu este nevoie să aibă vreun atribut special, altul decât cele cu care s-a născut sau să aparțină unor oameni speciali. Fiecăruia i se dă condițiile corecte pentru muncă prin timiterea îndoielilor: ”Ce este această muncă?„ și ”Cine este Domnul pe care ar trebui să Îl ascult?” Asta se  întâmplă când este aruncat încă odată în ”apele potopului” iar apoi în ”apele discordie”, apoi în ”apele pașnice”, în diferitele discernăminte care ne sunt revelate, discernăminte ale Binei.

Omul trebuie să își clarifice dacă le acceptă în linia dreaptă, în linia stângă sau în linia de mijloc și fiecare dintre aceste linii au propriile linii: În linia dreaptă sunt trei linii, în linia stângă sunt trei linii și la fel este în cea de mijloc, iar toate sunt încorportate una în alta.

Principalul lucru aici este să nu te oprești și să avansezi cu încăpățânare în modul cel mai simplu, să nu fii deștept și să încerci să rezolvi aceste probleme cu mintea corporală. Această întreagă filozofie este fără rost și numai puritate inimii poate ajuta. Omul care are succes nu este obligatoriu deștept și poate fi chiar un pic prostuț, dar este dedicat scopului și avansează cu încăpățânare către el, încercând să își facă treaba. Desigur, înclinația rea crește constant în el, prin evocarea de gânduri de critică și îndoială, dar această atitudine va conduce până la urmă pe om către succes.

Toate clarificările încep de la bine cunoscutele întrebări ale Faraonului: ”Cine?” și ”Ce?” Diferite tipuri de ape sunt descoperite. ”Cine?” și ”Ce?”sunt întrebări despre măreția Creatorului, despre faptul dacă am sau nu nevoie de El și despre tipul de recompensă pe care îl aștept. Între timp, acestea sunt simple clarificări, cine controlează totul și cum.

Mai târziu întâlnesc diferite tipuri de ape și sunt forțat să clarific: De cine vrea să mă ascund? De ce mă ascund? Ce tip de ape sunt potoapele pentru mine și ce tip nu sunt? Omul desenează întreaga imagine dar nu este niciun potop în asta! Potopul este pentru mine; este un rezultat al gândurilor mele malițioase, influențelor rele, etc.

Este determinat de unde mă simt eu însumi și nu de dezastrele fizice ca furtunile și inundațiile pe care le întâmpinăm acum. Creăm de fapt indudațiile în noi. Cu toate că sunt furtuni naturale și inundații ca cele din America de Nord, și ele sunt create de oameni, prin atitudinea lor asupra vieții, care aduce asemenea răspunsuri din natură.

După ce am întrebat ”Cine?” și ”Ce?” de câteva ori, încep să clarific diferitele tipuri de ape, și mă aproopii de rugăciunea adevărată. Asta înseamnă că trebuie să clarific deficienta pe care o am să ajung la puterea care mă va ridica deasupra dorinței mele de a primi și care îmi va permite să dăruiesc cu adevărat. După ce potopul se retrage voi ieși din Arca lui Noe și voi începe să muncesc cu dorințele mele de a primi pentru a dărui. Se spune că Noe a înțeles că potopul a trecut atunci când porumbelul i-a adus o ramură de măslin, care este semnul acolo nu este numai Hassadim (apă) ci și Hochma în Hassadim

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala 10/30/12, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Măreţia Creatorului este o temă foarte complicată. Desigur că noi nu ne putem mişca fără să simţim măreţia Lui, dar noi nu vrem ca ea să fie ca în lumea noastră, când ea este parte din natura noastră, adică, atunci când respectăm o persoană importantă.

Importanţa depinde de mediu. Dacă oamenii din jurul meu respectă pe cineva, atunci şi eu îl voi respecta. Dar dacă oamenii din jurul meu dispreţuiesc pe cineva, în mod cert şi eu îl voi dispreţui de asemenea. Depinde de societatea care mă impresionează. Eu decid în funcţie de opinia societăţii cine este important şi cine nu.

Desigur că eu sunt gata totdeauna să servesc un om important. Totul depinde de cât de important este omul în ochii mei şi dacă eu sunt de acord să-i car geanta care cântăreşte 10 kg, sau 100 de kg, să muncesc pentru el o zi, sau tot restul vieţii. Dar acestea sunt motive pur egoiste. Dacă Creatorul îşi dezvăluie nouă măreţia Lui, noi vom munci bucuroşi pentru El, la fel ca pentru un om important, adică, din cauza dorinţei egoiste. Nu ar trebui să fie credinţă deasupra raţiunii şi intenţia de a dărui, ci ego ordinar, fiindcă eu voi munci pentru plăcerea pe care o primesc fiindcă aparţin unei mari personalităţi.

Este o plăcere să serveşti o persoană mare, aşa este natura noastră şi, de aceea, într-un astfel de caz, maşina noastră funcţionează cu combustibilul obişnuit şi nu execută muncă spirituală. Asta fiindcă munca spirituală este peste orice plată pe care dorinţa de primire o primeşte drept compensaţie.

Deci Creatorul nu poate să-Şi dezvăluie măreţia nouă dacă noi Îi cerem asta, fiindcă o putem folosi ca să muncim, punând măreţia Creatorului ca pe o condiţie a muncii noastre. Fiindcă atunci noi, vom avea aceeaşi situaţie ca în lumea noastră. Eu subestimez pe cineva şi îl dispreţuiesc şi, deodată, societatea îmi spune: „Nu ştii ce om mare este acesta? Cât este de deştept, de bogat şi de influent?” Atunci eu voi începe imediat să-l respect şi voi fi gata să-l servesc.

Creatorul este ascuns şi nu ne dezvăluie măreţia Lui, până când noi, cu ajutorul grupului, profesorului şi a studiului, nu ne pregătim pentru a vrea cu adevărat să dăruim. Şi o vom primi, numai dacă avem nevoie de forţa Creatorului, de măreţia Lui, numai pentru a obţine dăruirea.

Asta înseamnă că dăruirea va trebui să fie pe primul loc, şi numai de dragul dăruirii va trebui să vrem să simţim măreţia Creatorului. Numai în acest caz vom revela măreţia Lui, bazându-ne pe ceea ce este important pentru noi, importanţa dăruirii.

Omul are nevoie să pregătească o lipsă foarte specială, numită trei linii. Vom afla mai multe despre această problemă foarte importantă, dar este bine ca noi să ne-o apropiem. Este o condiţie foarte subtilă şi fundamentală a cunoaşterii modului de a şti cum să separăm devotamentul în care dorinţele egoiste sunt ascunse, de dăruirea adevărată referitoare la măreţia Creatorului.

Din pregătirea pentru Lecţia zilnică de Cabala din 30/10/2012

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Se spune că Creatorul a creat înclinaţia rea, dar, de fapt, problema este că eu însumi trebuie să descopăr înclinaţia mea, să descopăr că dorinţa mea iniţială este rea şi opusă Creatorului.

Nu este uşor. Chiar dacă Creatorul îmi dă şi eu primesc, ce e atât de rău în asta? Problema nu este dorinţa. Ea rămâne aceeaşi, nici bună, nici rea. Eu însumi stabilesc răul prin obţinerea lui.

Omul ajunge la primirea Torei când are nevoie de corecţie, când descoperă în interiorul dorinţei lui intenţia rea, adică, este pentru el şi împotriva celorlalţi, împotriva celorlalţi însemnând împotriva Creatorului. Asta este ceea ce el numeşte rău. Acest lucru cere pregătire serioasă pentru a putea simţi o astfel de ruşine în care să simţi că „aş prefera mai bine să mor decât să trăiesc”.

Ne imaginăm dăruirea Torei ca pe o necesitate, ca pe o convingere că muntele de ură se prefigurează peste noi şi nu ne lasă nicio şansă. Dar omul trebuie să simtă nevoie fiindcă nu există constrângere în spiritualitate. Deci, cum poate fi rezolvată această problemă? Pe de o parte Creatorul „mă împinge în zid”, iar pe cealaltă parte, eu trebuie să simt lipsa.

De fapt, ceea ce Creatorul comandă este doar o condiţie şi, dacă eu o îndeplinesc, primesc Tora, ceea ce înseamnă metoda de corecţie. Dar eu însumi trebuie să stabilesc această condiţie şi să fiu de acord cu ea: „Dacă nu o accept, atunci mai bine mor, decât să trăiesc”. Aceasta este pregătirea cerută omului.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 28/10/2012 „Matan Tora (Dăruirea Torei)”

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Intrebare: De ce rusinea este necesara pentru avansarea noastra? La urma urmei este un sentiment neplacut care te arde si pare sa apartina caii suferintei?

Raspuns:  Rusinea este ca si cum ai simti o durere in corp. Durerea indica o boala care trebuie vindecata. Multumita durererii sunt salvat de moarte. Este la fel cu sentimentul de rusine; indica undeva lipsa corectiei deci este posibil sa ignori sau sa anulezi acest sentiment?

Dar noi incercam sa scapam de el. De aceea cabalistii ne spun ca noi avem nevoie de ajutorul grupului si al cartilor si de tot ceea ce ma poate sprijini si ma poate ajuta sa suport sentimentul de rusine.

In acelasi timp nu e doar ceea ce trebuie sa suport, dar am nevoie de asemenea sa stiu mult mai adanc si sa intreprind acte de corectare. Sentimentul de rusine va continua sa creasca pana te obliga sa plangi pentru ajutor si apoi vei primi Lumina care Reformeaza care te va corecta si te va vindeca.

Nu esti vindecat daca jelesti putin. Trebuie sa fie un plans adevarat, o cerere de a scapa de el, din moment ce nu e doar o boala, este o corectie a intentiei de a primi, a naturii tale.

Intrebare: Dar noi intotdeauna tindem sa ne simtim bine, de ce sa aspir sa simt rusine?

Raspuns: In vederea realiazarii acestui lucru tu cresti importanta scopului, plasandu-l deasupra durerii tale.

Tu spui: „Lasa-l sa doara, nu doresc sa ma identific cu ceea ce doare si cu durerea insasi. Vreau sa ating scopul, si multumesc foarte mult pentru durere fiindca ma concentraza pe scop.”

Totul depinde de recunoasterea maretiei scopului, de maretia Creatorului. Din moment ce Creatorul este dorinta de a darui, o forma de daruire si ingaduinta. In masura in care aceste valori iti apar ca marete, incepi sa suferi din cauza atributelor tale care sunt opuse acestor forme de valori. Dar daca acoperi aceasta prapastie si te injectezi cu ceva „anestezic,” tu insuti te privezi de posibilitatea de a avansa.

Din motivul asta construiesti un mediu care te va sustine in stadiul in care vei avea nevoie. Ca rezultat tu vezi opusul fata de daruire, suferi din cauza asta si continui sa maresti Creatorul in ochii tai. Tu aderi la EL, doresti sa aderi la grup, nu iti mai doresti sa te identifici cu raul, dar nu in vederea evadarii de el ca de un fel de durere, ci in vederea atingerii daruirii in vederea contopirii cu grupul.

Sunt multe discernaminte aici si toate conduc intr-o directie. Asa ca incearca sa intelegi cat de minunat sentimentul de rusine te ghideaza daca il utilizezi corect.

Din partea a patra a Lectiei Zilnice de Cabala 28/10/2012 „Daruirea Torei”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Creatorul este o lege universală și cea mai generală a naturii. El se numește „Cel bun care face bine.”

Legea naturii este compusă din numeroase părți: nivelurile neînsuflețit, vegetal, animal și vorbitor. În general, e vorba de dorințele de a primi, pe care Creatorul se străduiește să le satisfacă. El vrea ca ele să simtă binele lor absolut.

Ce le poate împlini? Nimic mai puțin decât starea în care Creatorul Însuși este. Nimic mai puțin decât atât nu poate fi considerat „Cel Bun care face bine”, deoarece înseamnă că ceva lipsește.

Deci, scopul creației nu este de a „se topi” sau a se dizolva în Creator. Dimpotrivă: Creația trebuie să-și păstreze identitatea și, în același timp, să devină similară cu Creatorul.

Bunăvoința  finală pe care creația o poate obține: „Minunat! Mi-ai dat tot ce ai putut; acum, eu nu-Ți cedez în nimic-nici în formă, în modul în care mă exprim, în modul de funcționare, nici în stările prin care trec .” Asta este starea la care noi ar trebui să ajungem.

Este posibil pentru creație să perceapă perfecțiunea numai în cazul în care rămâne creație, ceea ce înseamnă ceva care este opus Creatorului. În același timp, creația ar trebui să devină similară cu El fără a renunța la „autonomie”.

Pentru aceasta, creația trebuie să experimenteze o stare care este opusă Creatorului; trebuie să rămână în această stare, adică să mențină în interior înclinația rea, să mențină dorințele contrare și să construiască o atitudine binevoitoare deasupra lor. Numai dacă creația reușește să „țină” ambii poli, rămâne ca și creație; dar, în același timp, ea devine similară Creatorului.

Acest proces trebuie să fie pus în aplicare în grup, adică, într-o mică parte din dorințele care aparțin nivelului vorbitor, care se numește „Israel”. Grupul este cel care este nevoie să inițieze procesul, să treacă prin deficiențe și să facă corecții. După ce această muncă este efectuată, grupul trebuie să transfere rezultatele muncii sale către toată omenirea, la rândul său, prin auto-corectare, nivelul uman va modifica în cele din urmă nivelurile animal, vegetal și neînsuflețit. Aceasta este secvența evenimentelor de urmat.

Din partea a 4-a a Lectiei zilnice de Cabala 21/10/12, „Matan Tora (Dăruirea Torei)”

Filed under: Lectia zilnica, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Întrebare:Ce pot eu să dau Creatorului când eu nu am nimic de dat Lui?

Răspuns: Ce are de dat un bebeluş mamei lui? Dar uite câtă bucurie îi aduce ei, ce mulţumire îi dă el ei! Dacă ne imaginăm că Creatorul ne tratează cu iubire infinită, absolută şi perfectă, ce putem să-i dăm noi Lui? Cel puţin un oarecare răspuns, un zâmbet mic. Dacă El ne iubeşte, nu contează ce paşi facem noi către El, ei vor fi o plăcere pentru El. Singura întrebare este ce înseamnă „către El”?

Există un singur scop: să facem plăcere Creatorului. Acest lucru este posibil numai prin dăruire, numai devenind asemenea Lui.

Ce vrea mama de la copil? Vrea să simtă de la el o reacţie, ca de la un om mic, un zâmbet, o mişcare către ea. Acestea sunt pentru ea o plăcere. Mama vrea să vadă manifestarea calităţilor umane în bebeluşul ei, semne de progres. Şi noi trebuie să învăţăm din acest exemplu. Asta este ceea ce vrea Creatorul să facem, şi astfel putem noi să aducem Lui plăcere.

Din partea întâi a Lecţiei zilnice de Cabala din „24/10/2012 „Scrierile lui Rabaş”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→