Noul meu articol pe Linkedin “Ce facem pe pământ, Pământului?”

În această săptămână lumea a marcat Ziua Pământului 2021. Tema a fost „ Să restaurăm Pământul nostru”. Într-adevăr, Pământul a suferit pedepsele pe care omenirea i le-a aplicat de mult prea mult timp. Din păcate nu îl putem restabili, nu chiar acum și nu în starea noastră actuală.

Să restabilim ceea ce este spart și să căuțăm să restaurăm Pământul înseamnă că recunoaștem că Pământul este deteriorat. Dar Pământul nu s-a distrus de la sine. Noi l-am distrus. L-am stricat! Noi, cu atitudinea noastră lipsită de respect față de Pământ și unul față de celălalt, am făcut toate daunele pe care acum încercăm să le reparăm. Cum putem restabili ceva dacă lucrul care a fost spart se sparge și mai rapid și mai intens decât înainte? Dacă nu ne reparăm mai întâi pe noi înşine, orice afirmații despre restaurarea Pământului sunt vorbe calde, în cel mai bun caz, dacă nu o înșelăciune deliberată. Acesta este motivul pentru care, de ani de zile, organizația noastră a declarat deviza: „Pentru a schimba lumea, schimbă omul”.

Până nu ne reparăm mai întâi pe noi înşine, orice afirmații despre restaurarea Pământului sunt vorbe calde, în cel mai bun caz, dacă nu o înșelăciune deliberată. Acesta este motivul pentru care, de ani de zile, organizația noastră a declarat deviza: „Pentru a schimba lumea, schimbă omul”.

Un studiu recent realizat de un centru de cercetare al Universității Oxford, “Lumea noastră în date”, a constatat că, de când oamenii au devenit specia dominantă pe planetă, „mamiferele sălbatice au scăzut cu 85%”. Nu a fost mai puțin evident față de sol, față de aer sau față de apa și flora Pământului decât față de animale. De fapt, suntem atât de dăunători vieții, încât viața sălbatică din jurul centralei nucleare de la Cernobîl, care a explodat în 1986 și a creat o zonă radioactivă pentru oameni, a prosperat ca niciodată, în ciuda radiațiilor. Cercetătorii care au studiat viața sălbatică din zona interzisă au fost atât de impresionați de creșterea populației faunei sălbatice și de sănătatea robustă a animalelor încât au ajuns la concluzia că oamenii sunt mai dăunători naturii decât poluarea radioactivă.

Prin urmare, nu vom putea restabili Pământul până nu ne transformăm din ființele egocentrice care suntem în indivizi grijulii și conectați, care trăiesc în armonie și pace între ei și cu natura. Trebuie să ne autoeducăm, departe de narcisism și spre o abordare care se bucură de conexiune, legătură, responsabilitate reciprocă și echilibru. Realitatea este o rețea integrată de elemente contradictorii și numai oamenii încearcă să fie singurii conducători ai universului.

În timp ce restul realității valorează partajarea, noi o disprețuim. Nu toți, ci ca întreg, ca specie. Exploatăm și epuizăm nu numai Pământul, ci în primul rând unii pe alții. Prin urmare, trebuie să începem unul cu celălalt. Doar atunci când vom învăța să ne tratăm reciproc cu considerație, când vom înțelege că bunăstarea altora ne afectează propria bunăstare chiar dacă nu o simțim tangibil, atunci vom învăța să ne bucurăm de bunăstarea și prosperitatea altora. Când vom realiza acest lucru, vom descoperi că suntem în sfârșit fericiți și că totul prosperă, inclusiv biata noastră casă chinuită, Planeta Pământ.

Filed under: Criza, globalizare - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe Quora: “Cum îmbunătățim sănătatea spirituală?“

Sănătatea spirituală este o stare în care ne conectăm pozitiv între noi pentru a ne apropia de spiritualitate, adică de o stare în care suntem uniți cu o intenție comună de a ne iubi și de a ne îngriji unul pe celălalt.

Este o stare în care stabilim o conexiune cu forța superioară a iubirii, dăruirii și conexiunii, care umple realitatea, prin intenția noastră comună de a ne conecta ca un singur suflet cu astfel de calități în conexiunile noastre.

Procedând astfel, evocăm forța superioară a iubirii, dăruirii și conexiunii, o forță care în înțelepciunea Cabala este numită „lumina reformatoare”, în conexiunea dintre noi și această forță ne leagă împreună cu o intenție comună de  iubire, grijă și dăruire reciprocă.

Mai mulți oameni încearcă să ajungă singuri la o stare de sănătate spirituală și bunăstare, presupunând că este posibil să facă acest lucru. Cu toate acestea, este imposibil să obțină singur ceva spiritual.

Pentru a atinge sănătatea și bunăstarea spirituală, trebuie să simțim că ne aflăm în câmpul forței superioare, o forță a iubirii, dăruirii și conexiunii și că depindem de această forță. Dacă înțelegem măsura în care depindem de această forță pentru a menține orice fel de conexiune cu spiritualitatea, atunci ne vom îndrepta solicitările, cererile și rugăciunile către această forță, similar cu modul în care un copil ține mâna părinților, fără să-i dea drumul. Apoi ne vom îndrepta spre această forță pentru a face îmbunătățiri și corectări asupra noastră, că ori de câte ori descoperim gânduri și dorințe egoiste anti-spirituale în noi înșine, adică gânduri și dorințe care dau prioritate propriului beneficiu în locul beneficiului celorlalți și al naturii, atunci vom face o cerere de schimbare a direcției acestor gânduri, astfel încât acestea să fie de iubire, dăruire și conexiune pozitivă, similar cu direcția de dăruire a forței superioare.

Ne îndreptăm astfel către o stare de sănătate și bunăstare spirituală, învățând despre spiritualitate, participând la un mediu care susține progresul nostru spiritual și atragând influența forțelor spirituale („lumina reformatoare”). Un astfel de proces va avea loc până când vom descoperi cât suntem de bolnavi din punct de vedere spiritual, adică ajungând la o stare numită în Cabala „recunoaștere a răului”, unde vedem cum natura noastră egoistă se opune și rezistă spiritualității. Prin astfel de stări, dezvoltăm treptat o adevărată rugă de sănătate și bunăstare spirituală, o stare numită în Cabala  „corectare”, adică corectarea ego-ului nostru care aduce diviziune și ură între oameni, spre opusul său, altruismul care ne duce spre unitate și iubire între noi – calitățile sufletului.

Așa devenim sănătoși spiritual. Ne plasăm în locul forței superioare a iubirii, dăruirii și conexiunii și devenim tot mai asemănători acelei forțe până când descoperim complet spiritualitatea.

Astfel, va trebui să ne gândim cum să consolidăm conexiunea umană și să o facem mai pozitivă, cu conexiuni de iubire, grijă și dăruire. Apoi vom descoperi în cele din urmă marele suflet unic din care suntem cu toții părți, percepând și simțind cum suntem cu toții precum celulele și organele sale, completându-ne reciproc pentru a susține sănătatea spirituală a întregului sistem.

Deocamdată suntem încă departe de o astfel de stare. Încă nu am început un proces de realizare a interdependenței și interconectării noastre într-o manieră pozitivă, unde fiecare dintre noi ne propunem să iubim, să dăruim și să ne conectăm pozitiv mai presus de toate formele egoiste de indiferență, apatie, diviziune și ură care ies la suprafață. Astfel, am fi înțelepți să învățăm și să examinăm legile garanției reciproce și ale responsabilității reciproce care leagă sistemul spiritual, ceea ce ar trebui să ne conducă să căutăm în mod activ cum putem atrage forțele spirituale în conexiunile noastre și să stabilim un mediu spiritual sănătos, pașnic, armonios. și o stare echilibrată între noi.

Bazat pe o lecție de Cabală la Convenția Mondială de Cabală din New Jersey, la 12 mai 2012. Scris / editat de studenții Cabalistului Dr. Michael Laitman.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe Quora: “Care ar fi o soluție bună pentru problema mondială a dependenței de droguri?“

În spatele fiecărui dependent de droguri se află întrebări fără răspuns despre sensul și scopul vieții.

Toți ne naştem trăim și murim împotriva voinței noastre și, astfel, toți punem la îndoială semnificația și scopul vieții noastre. Dependența de droguri apare ca unul dintre mijloacele prin care mai multe persoane încearcă să fugă de aceste întrebări. Cu toate acestea, întrebările vor rămâne întotdeauna și ne vor încerca, indiferent de ceea ce am face pentru a încerca să ne distragem atenția de la ele.

Prin urmare, nu văd altă soluție pentru problema dependenței de droguri decât necesitatea de a învăța sensul și scopul vieții, procesul dezvoltării noastre, cine suntem, ce este natura noastră, cum funcționează natura, ce vrea natura de la noi, indiferent de opiniile și convingerile noastre diferite.

Dacă rezolvăm problemele lipsei de sens și lipsei de scop învățând răspunsurile pentru aceste întrebări fundamentale, vom rezolva problema dependenței de droguri.

Scris/editat de studenţii Cabalistului Dr. Michael Laitman.

Imagine de Matthew T Rader pe Unsplash.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe Quora: “Ce lecție de viață v-a învățat prima voastră iubire?“

Prima noastră iubire ne dă un sentiment minunat, ne copleșește cu totul și ne face să ne simțim în viață.

Cu toate acestea, majoritatea dintre noi nu ajungem să ne căsătorim cu prima noastră iubire. Este ca și cum am fi păcăliți să primim un gust divin, care apoi ne este luat.

De ce experimentăm aceste sentimente înalte, care se estompează curând?

Este pentru a ne dezvolta sentimentele, în special în ceea ce privește sentimentul special de iubire. După ce am pierdut prima noastră iubire, putem învăța apoi să lucrăm asupra noastră pentru a înțelege ce este cu adevărat iubirea și cum să o atingem.

Putem apoi adăuga intelect la emoția originară de iubire pe care am avut-o în copilărie, înainte ca hormonii noștri să se dezvolte și care ne-a cuprins într-o frenezie. Ulterior, putem discerne modul în care sentimentul nostru inițial de iubire ne-a dat un sentiment special de viață.

Conform înțelepciunii Cabala, ni se dau sentimente exaltate asociate primei noastre iubiri pentru a ne arăta că lumina iubirii – o forță eternă creatoare dincolo de percepția noastră actuală și simţirea realității – este mai mare decât orice altceva simțim în vietile noastre.

Putem aduce această lumină în viețile noastre dorind să iubim, așa cum o face forța iubirii: fără calculul propriului beneficiu încorporat în interior. Aceeași forță a iubirii ne-a luminat și ne-a dat sentimentul iubirii, prin ceea ce am simțit ca obiect al primei noastre iubiri.

Avem ocazia să ajungem la o simțire mult mai mare de iubire gândindu-ne la sursa iubirii de la care primim totul, inclusiv prima noastră iubire. Cu toate acestea, avem probleme de conectare a forței eterne a iubirii care se află în spatele a tot ceea ce simțim (care în înțelepciunea Cabala este numit „Creatorul” sau „natura”), de iubirea originară juvenilă pe care am simțit-o.

Întreaga iubire provine din aceeași sursă unică. Ura provine, de asemenea, din aceeași sursă, existând în iubire ca opusul ei, ca fața opusă a unei monede. Ni se dau astfel de emoții pentru a ne dezvolta pe noi înșine și a deveni la fel de iubitori ca și forța iubirii în sine – fără niciun strop de interes personal în iubirea noastră – și, făcând acest lucru, experimentăm eternitatea și perfecțiunea.

Prin urmare, ni se dă sentimentul exaltat al primei noastre iubiri și apoi este îndepărtat de noi pentru a ne ajuta să lucrăm pentru realizarea lui prin noi înșine. Iubirea este sursa supremă a întregii vieți, forța naturii care creează, susține și dezvoltă tot ceea ce există, inclusiv pe noi înşine.

În loc să primim un obiect al iubirii și dorință fără opțiune, așa cum a fost cu prima noastră iubire, putem învăța dintr-o astfel de experiență pentru a aplica propriul dor de a iubi, faţă de toată umanitatea, natura și realitatea care ne înconjoară. Procedând astfel, dobândim cea mai mare iubire posibilă și ne dezvoltăm cu toții spre o astfel de simțire. Tot ce ni se întâmplă vine în cele din urmă să ne dezvolte pentru a descoperi iubirea perfectă și atotcuprinzătoare care există în realitate.

Scris / editat de studenții Cabalistului Dr. Michael Laitman.

Imagine de Nellia Kurme pe Unsplash

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Pentru unii luptători războiul nu se termină niciodată”

În ajunul Zilei Memorialului Israelului pentru Soldații Căzuți în Războaiele din Israel și Victimele Acțiunilor Teroriste, Itzik Saidian, un soldat rănit și-a dat foc. Nu a fost rănit fizic, dar sufletul său a fost spulberat de ani de zile. În 2014, un APV (Armored Personnel Carrier) care transporta nouă soldați din plutonul său, a fost lovit de o rachetă RPG lansată la umăr. Șapte dintre prietenii săi au murit în explozia de foc, iar cei doi care au supraviețuit au fost răniți de explozie și de barajul de gloanțe care a urmat. Itzik nu era pe acel APV; el a venit să-și salveze prietenii și a văzut ce a mai rămas din ei, iar sufletul său a fost definitiv zdrobit. A continuat să lupte; nu s-a dat înapoi și a rămas cu unitatea sa chiar și după luptă. Dar acea zi, când a văzut ce se întâmplase cu prietenii săi, l-a biruit. Nu și-a revenit niciodată. Itzik nu este singurul. Pentru mulți războinici, care au experimentat ororile războiului direct, războiul nu se termină niciodată.

Oamenii au nevoie de speranță. Dacă nu există nicio speranță la orizont, dacă prezentul lor este plin de chinuri și viitorul este sumbru, înţeleg de ce nu ar vedea nici un rost să trăiască. Dar dacă durerea lor are un scop, un scop demn care este la îndemână, chiar dacă doar pe termen lung, atunci viața are sens și existența are sens.

Zilele trecute, un student mi-a pus o întrebare ipotetică: „Dacă l-ai întâlni pe Itzik Saidian cu câteva minute înainte să se incendieze, ce i-ai spune?” Când întâlnești o persoană cu stres posttraumatic (PTSD), denumirea clinică a stării în care se află acești oameni, cel mai important lucru este să-i asculți, să fii cu ei în durerea lor. Abia după aceea poți spune ceva. Dar când ar veni momentul să vorbesc, i-aș spune că pentru în ciuda întregii dureri, viața are un scop mai înalt, mai sublim și mai frumos decât își poate imagina. Și, deși în acel moment el este în agonie, poate totuși atinge acest obiectiv. În ciuda tuturor durerilor, tocmai din această stare se poate ridica până la eternitate, integritate și frumusețe și poate fi mai fericit decât orice persoană de pe planetă.

Și eu am avut partea mea de traume. Am crescut într-o familie care a fost distrusă aproape în totalitate de naziști, am fost într-un accident de mașină, când un autobuz s-a ciocnit cu mașina pe care o conduceam și îmi amintesc fiecare secundă care a dus la coliziune. Am murit clinic zile întregi și, când am revenit nu puteam respira deoarece plămânii îmi erau plini de sânge. Îmi amintesc de angoasă. De fapt, s-a înrăutățit atât de mult încât spre sfârșit, când medicii mi-au spus că urmează să mă opereze pentru a-mi curăța plămânii, am sărit literalmente pe patul din sala de chirurgie și am spus: „Tăiați-mă!” Și nu glumeam!

În ciuda durerii, știu ce am câștigat din aceste încercări; stiu ce mi-au dat. Scopul vieții este de a te ridica deasupra ei, către un tărâm superior pe care îl putem găsi dacă îl căutăm cu adevărat. Și, uneori este nevoie de o durere mare pentru a începe să căutăm, dar întotdeauna merită.

Din acest motiv, i-aș spune lui Itzik și oricui suferă o durere insuportabilă, că rana este tocmai pârghia care ne poate ridica deasupra oricărei leziuni. Aș sublinia că nimic nu se întâmplă niciodată fără un motiv, iar durerea pe care o simte acum este doar începutul unui drum al cărui sfârșit este fericirea și frumusețea. Și tocmai acest loc de durere insuportabilă a inimii este locul unde începe acel drum.

Oamenii au nevoie de speranță. Dacă nu există nicio speranță la orizont, dacă prezentul lor este plin de chinuri și viitorul este sumbru, înţeleg de ce nu ar vedea nici un rost să trăiască. Dar dacă durerea lor are un scop, un scop demn care este la îndemână, chiar dacă doar pe termen lung, atunci viața are sens și existența are sens.

Într-adevăr, stările prin care trecem sunt întipărite în sistemul naturii și toate duc la fericire. Cu toate acestea, modul în care trăim acele stări depinde de noi. Calea este pavată dar noi stabilim cum să o parcurgem. Ne va conduce pe toți să ne ridicăm deasupra sinelui nostru și să ne cufundăm în umanitate și în cele din urmă, în toată creația. Viața oferă fiecăruia dintre noi oportunități de a lua inițiativa și de a merge în acea direcție din propria voință. De multe ori ratăm aceste oportunități sau refuzăm să le luăm; atunci natura ne conduce spre scopul nostru predeterminat dar binecuvântat, împotriva voinței noastre. Nefericirile noastre, încercările și necazurile noastre sunt pârghiile pe care ni le dă viața pentru a ne propulsa spre o realitate mai bună, una mai transcendentă. Trauma lui Itzik, oricât de groaznică, este o astfel de oportunitate; la fel și traumele a nenumărate persoane care suferă fără un motiv aparent.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Puteți implanta cipuri, dar nu puteți implanta fericirea”

Săptămâna trecută, Neuralink startup-ul lui Elon Musk în domeniul neuroștiințelor, a difuzat un videoclip cu o maimuță Macaque care joacă MindPong folosindu-și doar creierul, după ce i-a fost implantat un cip de computer de mărimea unei monezi și conectat la creierul său cu mai mult de două mii de electrozi. Ideea, potrivit Neuralink, este de a dezvolta un cip care să permită paraliticilor să efectueze independent multe lucruri pe care nu le pot face astăzi, pur și simplu folosindu-și mintea.

Ceea ce trebuie să implantăm și pentru care nu există cip, este să ne pese în inimile noastre. Acest lucru nu se poate face prin intervenție chirurgicală, ci printr-un proces educațional. Poate dura ani, dar în cele din urmă ne vom schimba cu adevărat din interior și atunci totul se va schimba în exterior. Nu avem nevoie de o tehnologie nouă, ci de un spirit nou – un spirit de bunătate, grijă și responsabilitate reciprocă. Dacă ne unim mâinile în implementarea acestui spirit în societate, îl vom implanta și în inimile noastre.

Acest lucru poate suna grozav, dar chiar nu-mi dă nici o bucurie. Înainte să intru în înțelepciunea Cabala aș fi putut să fiu fericit auzind astfel de vești, dar acum nu mă simt așa. Tot ce știu este că, chiar dacă sacrificăm toate animalele și chiar pe noi înșine pe altarul inovațiilor în biotehnologie, nu ne va ajuta să fim oameni mai fericiți. Trebuie să luăm un drum complet diferit.

Înțeleg de ce antreprenorii fac aceste lucruri: sunt copii și le place să se joace cu astfel de jocuri, dar acesta nu este un bun exemplu; chiar nu este un exemplu bun. Dacă este ceva, ceea ce fac maimuțelor îmi amintește de ceea ce naziștii au făcut oamenilor. Așa simt cu adevărat asta. Când mi-am început cariera științifică în biocibernetică, aș fi putut să apreciez astfel de lucruri din moment ce și eu mă ocupam de funcționarea sistemelor din corpul uman. Dar astăzi, la cincizeci de ani de atunci, nu pot vedea acest lucru favorabil. Pur și simplu nu este calea de a face viața mai bună. Dacă există vreun beneficiu în aceste investiții, este realizarea inutilității lor și a nevoii noastre de a căuta fericirea în altă parte.

Ceea ce trebuie să implantăm și pentru care nu există cip, este să ne pese în inimile noastre. Acest lucru nu se poate face prin intervenție chirurgicală, ci printr-un proces educațional. Poate dura ani, dar în cele din urmă ne vom schimba cu adevărat din interior și atunci totul se va schimba în exterior. Nu avem nevoie de o tehnologie nouă, ci de un spirit nou – un spirit de bunătate, grijă și responsabilitate reciprocă. Dacă ne unim mâinile în implementarea acestui spirit în societate, îl vom implanta și în inimile noastre.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Diversitatea – Cheia pentru succes”

Cu câteva săptămâni în urmă, mai multe știri au publicat o poveste care a trecut în mare parte neobservată de mass-media tradiţională, dar care sfidează rațiunea. Aparent, Școala Grace Church din Manhattanul de Jos a emis un ghid de 12 pagini pentru elevi și personal, explicând misiunea școlii de incluziune. Ghidul i-a încurajat să înlocuiască unele dintre cele mai esențiale cuvinte din orice limbă cu înlocuitori care le neagă sensul. De exemplu, ghidul spune: „În loc de „mamă” și „tată”, la Grace spunem „adulți”, „oameni buni” sau „familie”. Sau „În loc de „soț”, „soție, „iubit”, „iubită”, la Grace spunem „soț”, „partener”, „altul semnificativ””.

În loc să-i facem pe toți la fel, ar trebui să subliniem cu îndrăzneală diferențele noastre și să le folosim pentru binele comun. Dintr-o dată, vom descoperi că fiecare este frumos în felul său unic! Construirea unei societăți robuste nu depinde de a face pe toți la fel, ci de a accepta diferențele tuturor. Diversitatea este cheia succesului; uniformitate – drumul spre eșec.

Ghidul nu se oprește aici. Își continuă efortul de a manipula conștiința elevilor și a profesorilor, declarând clar agenda sa: „Încercăm activ să anulăm noțiunile unei structuri familiale ‘tipice’ sau ‘normale’, fiecare familie este unică”. De asemenea, ghidul indică o problemă pe care o definește ca „heterosexism”, care este „presupunerea că heterosexualitatea este forma naturală sau implicită a sexualității și este inerent bună sau inevitabilă”.

Și religia este „tratată” în ghid. „În loc să [întrebați] „De ce religie sunteți?”, Spuneți „Există vreo tradiție religioasă / credință importantă pentru dvs.?” Sau „În loc de [a spune] „Crăciun fericit!/ Sarbători fericite!’ spui “ Să ai o pauză frumoasă”. Şi încă mult mai multe, dar înțelegeţi voi.

Problema este că încercarea flagrantă de inginerie a conștiinței a fost în mare parte ignorată. Copiii și părinții se tem pentru viitorul lor, profesorii se tem pentru slujbele lor, iar mass-media tradiţională nu are niciun interes să protesteze împotriva oprimării evidente a gândirii libere, așa că foarte puține mijloace de informare au raportat ghidul.

Dar o persoană nu putea să tacă. Paul Rossi, profesor la Grace Church, a scris un articol intitulat „Refuz să stau în picioare în timp ce studenții mei sunt îndoctrinați” și l-a publicat pe blogul Bari Weiss din Common Sense. În subtitlu, el scria: „Copiii se tem să conteste ideologia represivă care guvernează școala noastră. Pentru asta sunt aici.”

Rossi recunoaște că îi este teamă pentru viitorul său, dar simte că nu are de ales, deoarece problema nu este doar cu Grace Church, ci este o problemă larg răspândită. „Știu că, prin atașarea numelui meu la acest lucru, risc nu numai slujba mea actuală, ci și cariera mea de educator, deoarece majoritatea școlilor, atât publice cât și private, sunt acum captive ale acestei ideologii înapoiate”, recunoaște el. „Dar asistând la impactul nociv pe care îl are asupra copiilor, nu pot să tac.”

Din fericire pentru Rossi și pentru noi toți, deși poate dura ceva timp și se poate răspândi în continuare, în cele din urmă eliminarea forțată a diferențelor dintre oameni nu va funcționa. Natura ne-a creat diferiți nu asemănători, și nu putem „anula” crearea noastră dintr-un capriciu. Dacă contravine naturii, nu va funcționa. Doar îi va chinui pe cei care încearcă.

Patul lui Procust de care ideologia „incluzivă” încearcă să ne înlănțuiască va crea suferința pe care toate paturile procustiene sunt create să o creeze, dar nu ne va face la fel sau egali; este total inutil și redundant. Mama și tata sunt cele mai importante două figuri din viața noastră, motiv pentru care fiecare cultură din antichitate a dedicat pronume specifice pentru a le desemna. Nu sunt „familie” și cu siguranță nu sunt „oameni”. Ne-au dat viața și, într-o mare măsură, sunt responsabili pentru oamenii care suntem. Este aproape la fel cu „soț” și „soție”: „Partenerul” pur și simplu nu are aceeași greutate. „Soț” și „soție” implică angajament, iar „partener” implică mult mai puțin din aceasta, dacă există. Fiecare persoană pe care o întâlnim este unică și merită un nume sau un titlu unic. Negarea unicității ne privează pe toți de personalitate.

Diversitatea nu este ceva de șters; este ceva de îmbrățișat! Este o sursă de putere, rezistență și frumusețe! Putem aprecia calitățile unei rase numai atunci când știm cât de unică este. Cu toate acestea, vom ști că este unic numai dacă cunoaștem calitățile tuturor celorlalte rase. Prin urmare, nu ne putem aprecia unii pe alții decât dacă știm cine suntem și cât de diferiți suntem unii de alții. Ștergeți diferențele și ați șters unicitatea noastră și, și mai rău, capacitatea noastră de a ne aprecia unii pe alții.

În loc să-i facem pe toți la fel, ar trebui să subliniem cu îndrăzneală diferențele noastre și să le folosim pentru binele comun. Dintr-o dată, vom descoperi că fiecare este frumos în felul său unic! Construirea unei societăți robuste nu depinde de a face pe toți la fel, ci de a accepta diferențele tuturor. Diversitatea este cheia succesului; uniformitate – drumul spre eșec.

Filed under: Criza, globalizare - Niciun comentariu→

O viață nouă nr. 1097 – Ce cauzează boala?

Dr. Michael Laitman în conversație cu Oren Levi și Nitzah Mazoz

Rădăcina tuturor bolilor sunt gândurile rele, fie despre persoana în sine, fie despre mediul înconjurător al acesteia. Dezechilibrul la nivelul gândirii perturbă echilibrul la nivel corporal prin sistemul nervos. O nouă boală apare pe măsură ce egoul uman devine mai puternic. Cancerul, de exemplu, este o dorință nesfârșită, excesivă de a primi, care determină o celulă canceroasă să devoreze celulele din jur. Dacă o persoană ar dori doar să ofere altora, să gândească bine la ceilalți și să creeze o conexiune pozitivă între toți, nimic rău nu va pătrunde în acea persoană și situația din întreaga rețea s-ar îmbunătăți. Vindecarea se realizează și prin gânduri. Când principiul „și îți vei iubi aproapele ca pe tine însuți” pătrunde în lume, noi toți vom fi sănătoși, întregi și fericiți, chiar și în fața morții.

KabTV „Noua viață 1097 – Ce cauzează boala?” 21.03.19

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Anna îți scrie: „Pe lumea asta nu există iubire? Dacă nu există, ce spuneți, de ce se ține lumea asta? Am 22 de ani, vreau să întâlnesc pe cineva pe care să-l iubesc. Nu vreau doar conexiuni, nu doar familie și copii, ci ca totul să fie saturat de iubire. Este posibil, nu-i așa? Cum ajungi la asta?”

Răspunsul meu: Nu cred că acest lucru este posibil.

Aceasta se întâmplă numai dacă ea începe să se angajeze în a se ridica la următoarea etapă a dezvoltării, unde va simți sensul vieții ridicându-se la nivelul sensului vieții, adică deasupra acestei vieți, de acolo de unde vine această viață. I-o doresc.

Înțeleg că sună foarte nepoliticos, dar la acest nivel nu vom găsi nicio justificare pentru visele noastre, nici un impuls prin noi înșine. Nici unul. Trebuie să ne recalificăm tinerii, dar ei înșiși se recalifică în viață. Sunt mult mai deștepți astăzi.

Întrebare: Ce ar trebui să învețe, la ce ar trebui să ajungă?

Răspuns: Că nu există iubire în sensul la care visează ei.

Aceasta este reflectarea lor despre cea mai înaltă iubire, care împinge o persoană către sensul vieții. Este un sentiment complet diferit, atracție, conexiune și împlinire. Trebuie să ajungi acolo, este etern, perfect.

Comentariu: Sunt atâtea romane, seriale TV și alte lucruri care influențează o persoană cu această infuzie a acestei iubiri.

Răspunsul meu: Doar îi încurcă pe oameni! Toate motivele unei persoane ar trebui să fie în direcția spirituală și acolo va găsi răspunsul pentru toate.

Iar din punct de vedere biologic, trebuie să găsești o pereche potrivită pentru tine, să întemeiezi o familie, să ai grijă de ei și să-ți continui familia. Așa cum era cazul în toate familiile tradiționale până în secolul al XX-lea sau, să spunem, până în secolul al XVIII-lea.

Fie părinții au căutat ca soțul și soția să fie asemănători, fie au găsit o pereche în mediul imediat, din același sat, din același district, din aceleași cercuri. Și au existat familii puternice, deoarece căutau pe cineva similar cu ei.

Întrebare: Ce sfat i-ai da acestei fete Anna?

Răspuns: Îi doresc să caute un soț care să i se potrivească nu pentru iubire, ci pentru aspirație, gusturi, după asemănarea părinților săi. Trebuie să o cunoască pe mama lui și să vadă dacă este ca ea. Adică, Anna arată ca mama băiatului? Și dacă arată similar, atunci aceasta este deja o garanție a unei familii puternice. Un bărbat ar trebui să-și vadă soția ca parte a mamei sale.

Întrebare: Unde este ea în aceasta?

Răspuns: Nu contează ce vede ea în el. Principalul lucru este că atunci când el va vedea în ea o parte a mamei sale, o va trata deja cu prudență, cu iubire, cu teamă, ca un copil cu o mamă.

Întrebare:  Și atunci se poate numi chiar iubire?

Răspuns: Desigur. Ce este iubirea, dacă nu atașamente și obiceiuri? După cum spunea profesorul meu: „Iubirea este o fiară care trebuie hrănită mult cu concesii. Iar când va crește, atunci poate fi numită iubire.”

KabTV “Ştiri cu Dr. Michael Laitman” 22.02.2021

Filed under: Criza, globalizare, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Mai puțin este mai mult în viața noastră?”

Tendința minimalismului transformă societățile la nivel global. Din ce în ce mai mulți oameni decid să se detașeze de bunurile lor materiale sau să evite să achiziționeze lucruri în exces, să scape de stresul vieții occidentale și să trăiască într-un stil mult mai relaxat, doar cu acele lucruri considerate cu adevărat indispensabile. De unde vine asta? Și este acesta secretul fericirii?

O viață semnificativă depinde de atitudinea cuiva, nu de materie, de lucruri materiale. Deci, dacă dezvoltăm relații reciproce bune, vom fi cu toții plini de bucurie și nimănui nu îi va lipsi nimic. Vom descoperi că secretul vieții stă cu adevărat în conexiunile umane corecte iar împlinirea care poate fi realizată prin aceasta este fără margini.

Simplitatea este tendința aplicabilă practic oricărui domeniu al existenței noastre și devine din ce în ce mai atrăgătoare. În ciuda a ceea ce am putea crede, acest fenomen nu este nou, a existat în culturile antice. Au fost momente când oamenii au ales să trăiască modest, chiar dacă și-au putut permite foarte mult. Tendința către minimalism provine din faptul că tot ceea ce dobândim ne controlează. Așa cum au spus înțelepții noștri cu mult timp în urmă, „cu cât sunt mai multe bunuri cu atât mai multă grijă”

De exemplu, atunci când oamenii achiziționează proprietăți fastuoase au senzația că își extind controlul, dar devin sclavii acelor achiziții. În același mod, oamenii devin dependenți de noile lor mașini, telefoane noi, haine noi, mărci de prestigiu, simboluri ale statutului. Prinși de Black Friday, Cyber Monday, sfârșitul sezonului, cumpărați unul primiți unul, pe scurt, devin sclavi ai consumismului.

Cu toate acestea, la un moment dat obosesc, se simt goi și ating starea de „Ajunge! Un apartament frumos într-un turn îmbrăcat în marmură cu un design opulent? A trăi în natură este mult mai interesant. Un singur hanorac pentru a ne schimba este suficient când nu există mașină de spălat. Eliberarea de stres este cel mai mare atu din lume!”

Într-adevăr? Este suficient pentru noi să scăpăm de bunurile și proprietăţile noastre pentru a fi fericiți pe termen lung? Raspunsul este nu. De ce? Pentru că în toate cele de mai sus nu există încă dezvoltarea calitativă pentru care a fost creat omul. Acumularea de bunuri și obiecte sau scăparea de ele pentru confortul personal este în ambele cazuri o manifestare a gândirii egoiste: Ce va fi mai bun și mai confortabil pentru mine? Și atât timp cât direcția gândirii este despre mine, orice fac nu mă va face să simt plenitudinea care poate fi atinsă în viață.

Doar o schimbare fundamentală în direcția gândurilor noastre, de la un gând natural al binelui pentru sine la un gând despre binele altora, poate fi considerată o nouă dezvoltare în evoluția noastră ca ființe umane.

O astfel de schimbare va rezulta dintr-o analiză profundă: pentru ce merită să trăiești? Există ceva ce poate fi dobândit în timpul acestei vieți care să rămână mereu cu mine? Atunci în mod clar răspunsul împlinitor nu poate fi proprietate materială, ci ceva mai semnificativ și mai durabil.

O sensibilitate specială este dezvoltată în noi atunci când investim în alții. Ajungem treptat într-o stare în care vrem cu adevărat să dăruim vecinilor noștri. Constatăm că iubirea și tratamentul bun pe care îl oferim tuturor ne umple de mai multă satisfacție decât orice altceva. Este o realizare care nu va dispărea și nimeni nu ne-o poate lua.

În evoluția noastră ca specie umană, am ajuns la o stare în care trebuie să fim interconectați într-un mod reciproc. În prezent, trăim în disonanță cu lumea conectată pe care am creat-o; ne gândim doar la noi înșine și acest lucru este total nesustenabil. Viitorul nostru sigur depinde de construirea unei noi societăți în care oamenii se vor trata reciproc și vor trata mediul înconjurător, o societate în care nimeni nu va fi nerespectat, unde vom gândi împreună despre cum să oferim fiecărei persoane ceea ce are nevoie pentru a trăi bine, fără a produce lucruri inutile la nesfârșit care poluează mediul înconjurător și distrug casa noastră comună, planeta și inclusiv pe noi.

Pentru o persoană, metoda de a avea plăcere va fi actualizată în viitor. Acum ne străduim să acumulăm din ce în ce mai multe lucruri pentru a ne simți mulțumiți, pentru a fi mai presus de toți ceilalți astfel încât ceilalți să ne invidieze, dar ne pune și sub o presiune constantă din teama că în orice moment cineva ne va depăși. Când ne dăm seama că este o căutare inutilă, vom învăța să ne bucurăm de a face bine celor din jurul nostru și acest lucru ne va ridica atât pe noi cât și pe ei; va crea o atmosferă plăcută și satisfăcătoare.

Prin urmare, împlinirea durabilă nu este legată de cantitatea de obiecte sau bunuri aflate în posesia noastră. Deci nu va trebui să achiziționăm obiecte materiale pentru a găsi plăcere sau pentru a face pe cineva fericit. Vom vedea că cel mai mare dar pe care îl poate face sau primi cineva este în primul rând căldura, un zâmbet și o preocupare sinceră și autentică. O viață semnificativă depinde de atitudinea cuiva, nu de materie, de lucruri materiale. Deci, dacă dezvoltăm relații reciproce bune, vom fi cu toții plini de bucurie și nimănui nu îi va lipsi nimic. Vom descoperi că secretul vieții stă cu adevărat în conexiunile umane corecte iar împlinirea care poate fi realizată prin aceasta este fără margini.

Filed under: Criza, globalizare - Niciun comentariu→