Întrebare: Poţi să ne dai un exemplu concret de relaţie familială corectă? Nu o înţeleg încă pe deplin.

Răspuns: De exemplu, soţia crede că soţul ei nu o suportă, se simte singură. Totuşi, trebuie să îl trateze şi să îi vorbească ca şi cum i-ar simţii sută la sută sprijinul. În loc să fie supărată că nu o sprijină deloc, ea trebuie să îi mulţumească pentru că îi este de ajutor. Cum va răspunde soţul?

La început, va fi şocat pentru că va crede că urmează ca soţia să se certe cu el. Va crede că este sarcastică, dar această situaţie nu este doar întoarsă invers, aici avem un lucru opus care vine din alt opus şi din alt opus. Asta pentru că ea vede defecte în tine, apoi şi le aplică ei şi îţi spune ce ar vedea în tine, dacă egoismul ei nu i-ar sta în cale.

Întrebare: Nu înţeleg cum  pot să spun opusul a ceea ce simt!

Răspuns: Te rog să înţelegi că tu nu vezi lumea. Noi ne vedem doar pe noi înşine! Fiecare om are un filtru înainte ochilor, care îi permite doar să vadă ce este bun şi ce este rău pentru el.

Asta pentru ca să mă distanţez de lucruri care îmi fac rău şi să mă apropii de lucruri care sunt bune pentru mine. Văd lumea într-un mod foarte selectiv.

Nu o ştiu şi nu sunt familiar cu lumea reală, care există în afara mea, de cealaltă parte a mâinilor mele pe care le folosesc ca să îmi acopăr ochii. Nu o înţeleg şi nu ştiu nimic despre asta.

Mi se prezintă în felul în care dorinţa mea egoistă o pictează, iar atunci când încep să percep această dorinţă egoistă ca un inamic şi vreau să văd lumea ca bună, atunci îmi doresc să îndepărtez aceşti ochelari egoişti, care distorsionează, iar pentru a face asta, vorbesc frumos şi de bine despre toate lucrurile pe care le văd ca rele.

Asta nu înseamnă că te mint, pentru că te tratez la fel cum tratează o mamă pe copilul ei şi îmi plac toate calităţile tale. Aşa te voi vedea, atunci când îmi voi îndepărta ochelarii egoişti, pentru că în afara mea există doar o lume perfectă.

Întrebare: Dar eu încă port aceşti ochelari critici, care distorsionează!

Răspuns: Totuşi, vrei să vezi în afara lor. Ridică-te deasupra cunoaşterii tale. Egoismul tău natural este sudat între aceste lentile. De aceea, tu vezi doar defecte în partenerul tău, atunci când te uiţi la el.

Dacă aceştia ar fi nişte ochelari obişnuiţi, pur şi simplu i-ai lua de la ochi şi i-ai arunca, dar aceste lentile sunt implantate în tine şi de aceea trebuie să accepţi tot ce este rău ca bun. Ţine minte, priveşti prin ochelari care distorsionează.

„Iubirea acoperă toate păcatele”. Asta înseamnă că nu mai rămâne nicio crimă, numai iubire în loc de ele. Iubeşti totul în partenerul tău. Pur şi simplu nu observi defectele din el pentru că obiceiul devine a doua natură. Încearcă cât de mult poţi, până când devine un obicei!

Haideţi să decidem că din acest moment ne vom purta acasă ca şi cum am fi ambii perfecţi şi nu există nicio contradicţie între noi, ca şi cum vrem cu adevărat să ne facem bine unul altuia cât de mult putem şi să fim un singur corp, nu fizic, în pat, ci emoţional, intern. Veţi vedea toate acestea materializate, după o multitudine de exerciţii de acest tip.

Totuşi, natural, nu o puteţi face fără o presiune socială din parte mediului. Nu părăsiţi niciodată acest seminar care nu se termină niciodată. Existaţi pur şi simplu în el, iar apoi veţi vedea deodată natura din interior şi vei începe să vă schimbaţi în exterior. Veţi vedea lumea diferit, ca şi pe voi înşivă şi relaţiile voastre cu ceilalţi. Totul se va schimba. Aşa cum este scris, „Am văzut o lume opusă”.

Pare să fie un exerciţiu psihologic, dar este multă adâncime în el. Avem nevoie de o forţă colectivă care să ne influenţeze şi să ne ajute să începem aceste exerciţii. Totuşi, este o condiţie foarte importantă aici: învăţătorul din acest grup trebuie să vină din comunitate Bnei Baruch.

Din „O viaţă nouă” din 12.07.2012

Filed under: Casatorie, Egoism, Intrebare si Raspuns - Niciun comentariu→

Întrebare: O persoană învaţă prin exemple. Ce fel de exemple ar trebui cineva să observe în jurul său?

Răspuns: Ar trebui să observe solidaritatea şi atitudinea pozitivă faţă de ceilalţi, dincolo de iubirea de sine. Într-adevăr, munca constă exact în ridicarea deasupra egoului.

În viaţă, dacă eu nu rezonez cu cineva, sau dacă nu îmi pasă de acea persoană, nici măcar nu o observ. Nu poate să îmi pese mai puţin de colegii mei de muncă – relaţia noastră de rezumă doar la un salut prietenesc. În lumina celor spuse mai sus, dacă dorim să scăpăm de toate necazurile, trebuie să ne extindem deliberat, dincolo de graniţele egoismului nostru. La nivelul acestei lumi, facem aceeaşi trudă ca şi în spiritualitate: începem să exprimăm o atitudine din ce în ce mai caldă faţă de ceilalţi. De ce? Deoarece datoria noastră este de a stabili o conexiune. De fapt, aici stă puterea specială care este capabilă să diminueze problemele noastre.    

Aceasta trebuie să fie abordarea noastră: dincolo de izolare sau indiferenţă, noi formăm – poate că nu iubire, ci – o conexiune mutuală, astfel încât să ne simţim ca o singură naţiune.

Nu este o întâmplare că, criza demolează graniţele şi demonstrează clar, că toţi oamenii sunt interconectaţi ca şi cum toţi am trăi în aceeaşi ţară. Dacă ar fi să combinăm toate sistemele noastre într-unul singur, atunci ne-am ridica deasupra crizei. 

Rezultă că eu trebuie să găsesc tăria şi direcţia în mediul meu înconjurător, care trebuie să mă convingă de un singur lucru – că unificarea noastră va neutraliza toate problemele. Tot ceea ce este plin de negativitate astăzi, se va transforma brusc în pozitiv, ca şi cum o baghetă magică ar acţiona.

Întrebare: Deci, noi de fapt discutăm despre relaţii pozitive?

Răspuns: Da. Asta este suficient. Împreună începem să muncim la construirea unei societăţi mai bune, prin intermediul conexiunii dintre noi, o conexiune ce este plină de viaţă, prosperitate şi optimism.
Din a 3-a parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 12-08-2012, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă trebuie să îmi privesc partenerul ca o oglindă în care îmi văd toate defectele, atunci asta mă va duce înapoi la mine însumi. Astfel, în loc să dezvolt o conexiune cu partenerul meu, acest exercițiu nu se va axa numai pe mine?

Răspuns: Dar în loc să mă ascund în propria carapace, trebuie să mă ridic deasupra tuturor acestora. Haideți să începem totul de la început, de la punctul zero. Mă uit la soție și văd numeroase greșeli. Acum, încep să îmi aplic mie toate aceste greșeli, pentru că este scris:”Orice om judecă în măsura proprie corupții”.

Din acest motiv, mă întorc la mine și spun că toate aceste greșeli sunt în mine. Dacă aș fi perfect, nu aș vedea nimic din toate astea. Dacă mi-aș iubi soția, nu aș vedea nicio greșeală în ea! Este ca o mamă în relație cu copilul ei, când nu vede nimic rău în el. Acesta este modul natural în care lucrează iubirea mamei, orbind-o. Și chiar și atunci când mama observă anumite defecte în copilul ei, le iubește și le consideră drăguțe.

În alte cuvinte, prima dată, încep să înțeleg faptul că toate aceste defecte pe care le văd în soția mea sunt de fapt în mine, iar motivul pentru care le văd este lipsa de iubire pentru ea. De aceea, trebuie să mă ridic eu însumi la un nivel la care să încetez să mai vadă defecte în ea, ca o mamă și copilul ei favorit. Asta se numește, ridicare deasupra egoismului.

Cu ajutorul soției mele, am făcut anumite măsurători în mine și am evaluat nivelul la care sunt și înălțimea la care trebuie să mă urc pentru a mă ridica deasupra mea. Reiese că am un partener care mă ajută să mă ridic deasupra naturii mele. Imaginați-vă comoara pe care o am acasă; aceasta este o adevărată comoară!

Pentru moment, m-am ridica deasupra egoului meu, folosindu-mi partenerul ca o oglindă. Acum, merg mai departe. M-am ridicat deasupra mea și nu mai lucrez cu dorințele și calitățile mele. În această stare neutră, încep să simt, să examinez și să înțeleg dorințele, calitățile, aspirațiile și scopurile altei persoane, de exemplu a soției mele. Încerc să le accept ca ceva care contează cel mai mult pentru mine și trăiesc pentru a le realiza.

Simt că dacă am fi reciproc în acest act, din ambele părți, atunci viața noastră ar fi minunată. Problema este că sunt incapabil să rămân în această stare. Este foarte dificil și necesită foarte mult efort. Sunt capabil să o țin pentru câteva minute, dar apoi o pierd și am nevoie de sprijin. Este pur și simplu imposibil să rămân în această stare, această presiune groaznică.

Este foarte ușor să te gândești în mod egoist la tine însuți, pentru că natura îți furnizează în mod constant combustibil pentru asta. Există un motor egoist care se învârte încontinuu în noi, lucrând de dimineața până noapte și chiar și atunci când dormim. Iar asta necesită eforturi inumane, puternice, pe care sunt incapabil să le fac. Atunci, ce să fac?

Aceasta este calea prin care ajunge la decizie. Prima decizie a fost să mă ridic deasupra egoismului. A doua este să accept egoismul partenerului în loc de egoismul meu. Apoi văd că sunt incapabil să rămân în această stare și că am nevoie de mediu și sprijin. Mediul servește ca sursă de putere și importanță, care sunt de fapt același lucru. În alte cuvinte, trebuie să îmi furnizeze senzația unei incredibile importanțe a acesti munci deasupra egoismului meu și pentru beneficiul aproapelui. Este în stare să îmi dea asta. Iar apoi, mă simt chiar mai liber când am grijă de aproapele meu decât atunci când am grijă de mine însumi. Este ca și cum nu am nimic de ce să îmi fac griji, aceasta este stare de libertate și pace pe care o simt.

Mai întâi, toate problemele și necazurile mele dispar, pentru că m-am ridicat desupra naturii mele. Mă simt ca și cum trăiesc într-o lume plină de bunătate. Îmi pasă doar de aproape, nu mai îmi pasă de ale mele, sunt liber să mă mai gândesc la mine, ca o pasăre, zburând în cer. Acesta este modul în care mă voi simții, dacă ceilalți îmi dau energie, importanță și aspirație.

Din “O nouă viață” 7/12/12

Filed under: Casatorie, Egoism, Intrebare si Raspuns, Munca interioara - Niciun comentariu→

La început, ne atribuim toate viciile şi virtuţile nouă înşine. Când o anumită calitate rea este revelată într-o persoană, calitate care este de nesuportat, atunci ei începe să îi pară rău de acţiunea trecută, sau de cea curentă. Regretă în mod special trecutul, fie trecutul imediat, fie cel îndepărtat. Totuşi, datorită acestui lucru, nu se micşorează, nu se face umilă, cu toate că aşa i se pare.

În loc să regrete trecutul, omul trebuie să decidă deasupra sentimentului de regret, sentiment care îi este dat de către Creator, pentru că nu este nimeni în afară de Creator. De fapt, tot ceea ce s-a întâmplat în trecut a fost făcut de Creator. Iar omul nu are niciun motiv să regrete asta.

Din contra, nu trebuie să cadă în sentimentele sale egoiste, presupunând că acum este un om drept, dacă se căieşte pentru acţiunile sale rele, pentru atitudinea sa rea faţă de cineva, pentru greşelile lui, slăbiciunea sau furia. De fapt, Creatorul a aranjat totul şi El este cel care îi arată omului că nu este în stare să conecteze toate aceste evenimente cu Creatorul.

De aceea, omul trebuie să regrete nu trecutul sau ce s-a întâmplat, ci faptul că acum este incapabil să atribuie totul numai Creatorului. Şi dacă este aşa, atunci unde se află vanitatea omului? Nu în faptul că a fost odată rău, ci în faptul că nu poate determina, deasupra tuturor percepţiilor lui, că nu este nimeni în afară de Creator. În asta constă inferioritate şi slăbiciunea lui.

Din pregătire pentru Lecţia zilnice de Cabala din 8/2/12

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Noi avem în interiorul nostru, constant, două simţiri: una este „punctul din inimă” şi cealaltă este externă lui. Noi toţi vedem o lume „dublă”. Această percepţie ne este dată cu scop, astfel ca noi să fim capabili să ne corectăm pe noi înşine şi lumea.

Dacă tu ai vedea lumea unidimensional, ca un om obişnuit care percepe lumea doar la nivel corporal, atunci tu nu ai fi în stare să o gestionezi. Dacă în urcarea ta pe scara spirituală ai percepe doar forma spirituală, care este revelată la nivelul următor de fiecare dată, aceasta ar fi de asemenea o problemă, fiindcă tu nu ai fi în stare să serveşti drept legătură între lumea spirituală şi această lume.

Astfel, aceia care urcă scara spirituală, sunt dotaţi şi cu percepţia acestei lumi, ca „Şimon din piaţă”, şi cu percepţia lumii spirituale. Ei percep o dublă realitate, dar asta nu-i deranjează.

Până când este obţinută răscumpărarea completă a lumii din egoism, pe care noi trebuie să o aducem, adică corectarea finală, în care toate sufletele sunt conectate, noi vom continua să trăim în această lume.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 8/2/12

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă trebuie să construim o nouă relaţie, care este mai mare decât plăcerea, aceasta înseamnă că încetăm să ne bucurăm?

Raspuns: Totul depinde de ceea ce-mi face plăcere. Trebuie să cerem plăcere, nu ar trebui să căutăm suferinţe. Dimpotrivă, ar trebui să ne bucurăm, dar din conexiune, aderenţă, iubire frăţească, iubirea Creatorului. Nimeni nu spune că trebuie să plângem.

Vasul nostru este o dorinţă de a primi plăcere care în mod constant cere şi se verifică pentru a vedea dacă a primit o împlinire sau nu. Eu lucrez cu un „ecran şi Lumina care se reîntoarce ” când îmi limitez dorința. Dar nu pot suferi din această restricţie, deoarece nu ar fi întreagă; nu ar fi starea corectă. Dacă suferi din cauza unei anumite acţiuni pe care ai efectuat-o, aceasta nu este o acţiune completă. Nu este o acţiune spirituală.

Te poate aduce în cele din urmă la acţiuni spirituale prin recunoaşterea răului, datorită căruia vei înţelege că trebuie să te schimbi. Dar ar trebui să ştii că nu este corect. O acţiune spirituală ar trebui să fie efectuată cu bucurie. Nu este durere în nicio mişcare sau în nicio treaptă spirituală, deoarece altfel nu este întreagă. Ştiu că am efectuat o acţiune spirituală, dacă am efectuat un act de daruire și primesc plăcere din faptul că dăruiesc. Este ca o mama care dăruiește copilului ei şi se bucură chiar mai mult decât copilul însuşi. Ar trebui să fie o plăcere în fiecare acţiune, deoarece Creatorul vrea să aducă plăcere fiinţelor create.

Apoi, vom începe să descoperim că în aceste acţiuni de dăruire este de 620 de ori mai multă placere. Acesta este motivul pentru care atat de multi oameni din istorie s-au torturat doar pentru a simţi Creatorul şi n-au ajuns la nimic. Ce-ar putea să simtă dacă au adus necazuri asupra lor? Aceasta nu este calea cea dreaptă.

Dimpotrivă, este ego-ul uman, care îți promite că te poți apropia de Creator în acest fel. Acesta este motivul pentru care există posturi tradiţionale şi restricţii în religii diferite. Până la urmă, religiile au fost create datorită ego-ului, după distrugerea Templului al doilea şi dispariţia spiritualității. Oamenii au fost lăsați în întuneric şi pentru mulți ani ei au perceput spiritualitatea din punct de vedere al ego-ului, al dorinţei de a se bucura.

Ego-ul înţelege doar placerea impură corporală. Aceasta înseamnă că acţiunea care îi este opusă este suferinţă. Deci, oricine se torturează şi se limitează din ce în ce mai mult, stând în aceeaşi poziţie toată ziua, meditând şi trăind cu un bol de orez este aparent drept.

Dar, în sens spiritual, este exact opusul; scopul este de a aduce plăcere fiinţelor create. Deci, dacă dorești să urmezi acest scop în fiecare acţiune pe care o faci, trebuie să ajungi la plăcere- dar numai din dăruire. Aceasta este partea cea mai grea. Până la urmă, cum mă pot bucura de dăruire dacă îmi este opusă? Aşa Lumina reformatoare vine şi mă corectează.

Este foarte simplu; doar ar trebui să menţinem în mod constant acest principiu. Nu există niciun loc pentru necazuri şi suferinţe, dimpotrivă, dacă aspirăm la conectare de la început, noi ar trebui să simțim că prin asta ajungem la viaţă şi plăcere. Acesta este motivul pentru care garanţia reciprocă este atât de importantă, deoarece permite fiecăruia să simtă cât de important este scopul, spiritul înalt, care este ca o gura de aer proaspăt.

Rezultă că plăcerea nu este doar permisă, dar este obligatorie! Plăcerea este un semn de progres. Nu există nici o interdicţie de a te bucura; întreaga ideea este modul în care te bucuri. Acum mă bucur de faptul că primesc pe contul altora şi îi rănesc, că domin pe cineva, îl asupresc şi mă simt deasupra lui: primesc o răsplată mare, dominare, o înţelegere. Trebuie să transform această plăcere în direcţia opusă: așa cum l-aș trata pe cel pe care îl iubesc – ca pe propriul meu copil sau ca  pe cineva care este aproape de mine.

Dacă aş trata un străin în acest fel, aș deschide un domeniu de studiu pentru mine – un loc unde pot vedea dacă mă schimb cu adevărat sau nu, dacă primesc plăcere din a-i ajuta pe alţii. Alții pot fi încă străini şi îndepărtați de mine, dar mă corectez şi, astfel, dăruiesc altora şi mă bucur din această dăruire.

Dacă nu mă bucur din asta, nu este considerată o acţiune spirituală. Intensitatea acţiunii se măsoară nu în funcţie de cât de mult dăruiesc altuia, dar în functie de cât de mult mă bucur de aceasta în dorinţele mele. Acesta este exact modul în care avansăm. Este un punct foarte important, în care toate clarificările au loc.
Din partea 1 a Lecţiei zilnice de Cabala, 29/07/12 Shamati # 2

Filed under: Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Întrebare: Studenţii noştri învaţă Cabala, participă în grupurile ţintă, sunt angajaţi în educaţia integrală. Aceste lucruri nu se contrazic?

Răspuns: Ei învaţă acealaşi lucru, dar în limbaje diferite. Dacă vorbesc de lumea spirituală, menţionând Ţimţum (restricţie), Masah (Ecran), Zivug de Hakaa (cuplare prin lovire), adică tot felul de acţiuni spirituale, vorbesc despre cum eu, care sunt un Parţuf, o dorinţă, o comprim, pun un ecran asupra egoismului meu şi, începând din acel punct în sus, lucrez cu alţii. Aceasta se numeşte „proprietatea dăruirii”. La început mă ridică doar deasupra egoului, se numeşte Lumina Hassadim (Milă), iar apoi când încep să lucrez cu ea pentru dăruire, se numeşte Lumina Hochma (Înţelepciune).

Şi nu este nicio diferenţă aici. Numai că acum încep să înţeleg cum oamenii mai trebuie încă să se adapteze la legăturile între limbajul Cabala şi limbajul educaţiei integrale pe care îl introducem acum.

Esenţa este aceaşi. Doar limbajul este un pic diferit pentru că educaţia integrală vorbeşte despre nivelul uman unde folosim alte cuvinte. Iar când vorbim despre nivelurile spirituale, vorbim despre aceleaşi proprietăţi, aceleaşi forţe, acelaşi acţiuni, numai în unităţi de măsură, pentru că le putem măsura în lumea spirituală.

În lumea noastră, nu pot măsura cât de mult sunt atras sau simt repulsie faţă de tine, cât de mult suntem conectaţi şi cum simţim distanţa dintre noi faţă de ieri, azi, mâine, etc. Nu putem măsura asta, iar în lumea spirituală totul este măsurabil.

De aceea limbajul Cabala este un limbaj precis, ştiinţific, dar el nu lucrează în starea noastră prezentă, pentru că nu putem măsura nimic în lumea noastră cu instrumentele precise care există în lumea spirituală, totul se poate măsura numai prin simţurile şi lexiconul nostrum pământesc.

From Lecţie asupra fundamentelor Cabala 7/15/12

Filed under: Egoism, Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Trebuie să ajung să îmi iubesc partenerul aşa cum o mamă îşi iubeşte copilul, fără să fac niciun calcul, iubindu-l cu devotament, orice face acesta. Pentru ea, el este cel mai frumos, cel mai de succes, cel mai bun dintre toţi; acoperă cu iubire toate deficienţele, toate defectele acestuia.

Mai întâi, trebuie să îmi privesc cu aceşti ochii soţul sau soţia, iar apoi voi vedea frumuseţea lui sa a ei şi nu reflexia egoismului meu. De fapt, eu de obicei văd calităţi negative în partenerul meu, care în realitatea nu îi aparţin ci sunt produse de atitudinea mea faţă de el. Egoismul pe care îl proiectez asupra partenerului meu, îmi zugrăveşte aceste imagini negative.

Învăţ să fiu obiectiv, independent de egoul meu. Dacă acopăr toate păcatele prin iubire, atunci, datorită acestui lucru, voi ieşi din mine însumi, în afara limitei interesului propriu, a corpului, şi voi începe să mă ridic deasupra egoismului. Iar apoi voi vedea o nouă realitate, care nu este deloc rea.

Iubirea a acoperit toate păcatele şi ele au dispărut! Dar nu pentru că am închis ochii la ele, aşa cum face o mamă care îşi iubeşte copilul cu iubire oarbă, instictivă. Faptul că mi-am neutralizat egoul îmi permite să văd o lume bună. Într-adevăr, forţa binelui este în afara mea, iar forţa răului este înăuntru.

Reiese faptul că realitatea este împărţită în două. O parte este înăuntrul meu, unde trăieşte de la naştere înclinaţia egoistă, rea, naturală. Iar în afara mea, văd o lume plină de bine. Astfel, mă aflu într-un minunat laborator. Iar în măsura în care voi încerca să mă ridic mai sus şi să mă anulez relativ la partenerul meu de viaţă, egoul meu va putea să îmi arate noi fenomene interioare care se revelează în mine.

Voi vedea diferite defecte în partenerul meu, deficienţe care îmi vor da încă odată ocazia să acopăr toate păcatele cu iubire. Deci, mă voi corecta cu eforturi mari iar lumea mi se va prezenta mai benevolă şi mai corectată.

Asta va continua până când întregul meu egoism se va revela prin aceste motive interioare. După zeci sau chiar mii de asemenea situaţii, când furia şi dorinţa de a acuza partenerul se trezesc în mine, va reiesi că a am corectat această întreaga atitudine. Ca rezultat, am dezvoltat şi o tehnică pentru a mă relaţiona cu tot ce este în afara mea.

Odată ce am făcut o asemenea corecţie în ceea ce priveşte soţia sau soţul, văd că nu este nimic special de adăugat în realaţia cu alţii. De fapt, nu am lucrat asupra altor oameni, toţi cei care diferă unul de altul, ci asupra propriului egoism!

De fapt, am lucrat asupra mea. Şi tot ceea ce am văzut înaintea mea, a servit ca o oglindă, reflectând egoismul meu şi permiţându-mi să îl recunosc. De fapt, nu văd nimic în mine, ci numai în oglindă. Reiese că o asemenea situaţie naturală ca familia, este proiectată de natură şi ne permite să obţinem corecţia.

Din discuţie asupra educaţiei integrale din 11.07.2012

Filed under: Casatorie, Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Trebuie să înţeleg că, în relaţiile mele reciproce cu ceilalţi, forţa pozitivă este în exterior, iar forţa negativă este în mine. Nu întâmplător este scris, „inima omului este rea din tinereţea lui.”

Este o problemă a modului în care ne percepem pe noi înşine şi lumea. Ne imaginăm în mod natural că lumea este coruptă şi că noi sunt corectați. Avem grijă de noi înşine, gândindu-ne la ceea ce este bun pentru noi și privim la orice din perspectiva modului de a folosi totul pentru beneficiul nostru. Îmi fac griji în mod constant cu privire la un singur lucru: „Cum mă pot simţi mai bine?”

Acest indicator, acest program interior, care este permanent activ în noi, este ego-ul. Acest program îmi concentrează toate gândurile şi dorinţele într-o singură direcţie: să folosesc lumea pentru propriul meu interes.

Dacă mi-aş imagina că hardware-ul meu, „fierul” meu, este punctul de plecare, abilităţile mele, atributele mele, potenţialul gândurilor şi sentimentelor mele, care sunt în el, atunci ego-ul este software-ul meu. Acest software al auto-împlinirii a fost instalat în mine.

Atributele mele nu sunt nici bune, nici rele, dar software-ul egoist, care mă operează, mă obligă să le folosesc în beneficiul meu şi, în acelaşi timp, în detrimentul altora, deoarece acest lucru îmi permite să mă simt mai presus de cei care sunt în jurul meu. Acesta este ego-ul nostru, înclinaţia rea. Înclinaţia în sine este „fierul”, iar răul este software-ul, adăugarea.

Acum trebuie să întorc acest software de la rău la bine. Înclinaţia rămâne aceeaşi, dar schimb metoda de de folosire a ei. Văd că goana nesfârşită după auto-beneficiu doar mă prejudiciază în final. Înclinaţia rea este rea pentru mine, dar, atunci când încep cu ajutorul mediului să o schimb într-o atitudine bună faţă de alţii, de fapt îmi aduce și mie bine.

Cum se întâmpla asta? De ce mă simt bine când tratez pe ceilalţi bine, şi de ce mă simt rău atunci când fac rău altora? Este pentru că ajung mai aproape de adevăr în acest fel şi încep să simt că ceilalţi şi eu suntem acelaşi lucru.

Este ca o mamă care „fuzionează” cu copilul ei. Asta ne aduce împreună atât de mult încât ne simţim ca un întreg şi ne îmbinăm într-un sistem nou, inseparabil al relaţiilor reciproce prin oprirea de a diferenţia între ceea ce se întâmplă cu mine sau cu altcineva.

Astfel, toată omenirea devine o singură familie. Poate nu imediat, dar este un început şi am înţeles deja această abordare, care este în totalitate bazată pe psihologie.

Dintr-o „Discuție despre creșterea integrală” 11/07/12

Filed under: Educatie integrala, Egoism, Garantia reciproca, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Intrebare: Sa presupunem ca datorita unei situatii am un sentiment atat de acut de rusine incat as vrea sa dispar. La ce ar trebui sa ma gandesc in acel moment? La scop?

Raspuns: Asta nu ajuta. Ce inseamna „Ar trebui sa ma gandesc sau nu?” Trebuie sa fii in permanenta pregatit in avans pentru orice fel de influente datorate mediului, cartilor, prietenilor, grupului si altor lucruri care sunt efectul mediului comun asupara ta in asa fel incat ti se aduce aminte de scop. Adica, iti setezi un „reminder” exterior, altfel nu iti vei aminti. Incepi sa asociezi scopul cu ce ti s-a intamplat. Si acesta este cel mai important lucru. Inseamna ca deja stii ca ceea ce s-a intamplat a fost intentionat si s-a intamplat cu un motiv.

Unde simt durerea si rusinea? In egoismul meu, deci trebuie sa ma ridic deasupra lui. Sau, dimpotriva, raman cu sentimentul de rusine pentru ca ma directioneaza spre scop. Atunci sunt gata sa il experimentez tot timpul in mine pentru a nu uita de scop, de a fi asociat cu el si de a inainta. Si las sentimentul de rusine sa devina din ce in ce mai puternic, astfel incat voi inainta spre scop iar acesta se va apropia din ce in ce mai mult.

Aici incep sa imi reevaluez valorile si astfel ma inalt. De acum inainte tot ceea ce va domina miscarea, implinirea si dobandirea starilor inalte de iubire si daruire deasupra sentimentului de egoism si absolut tot ce exista acolo este de fapt rusine.

Intrebare: Este mecanismul pe care il descrii potrivit pentru 99% din populatie?

Raspuns: Nu numai pentru 99%, ci pentru toti pentru ca dorinta de a primi este singura care conteaza.

Din “Discutie despre Educatia Integrala” 30/05/2012

Filed under: Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→