La început, ne atribuim toate viciile şi virtuţile nouă înşine. Când o anumită calitate rea este revelată într-o persoană, calitate care este de nesuportat, atunci ei începe să îi pară rău de acţiunea trecută, sau de cea curentă. Regretă în mod special trecutul, fie trecutul imediat, fie cel îndepărtat. Totuşi, datorită acestui lucru, nu se micşorează, nu se face umilă, cu toate că aşa i se pare.

În loc să regrete trecutul, omul trebuie să decidă deasupra sentimentului de regret, sentiment care îi este dat de către Creator, pentru că nu este nimeni în afară de Creator. De fapt, tot ceea ce s-a întâmplat în trecut a fost făcut de Creator. Iar omul nu are niciun motiv să regrete asta.

Din contra, nu trebuie să cadă în sentimentele sale egoiste, presupunând că acum este un om drept, dacă se căieşte pentru acţiunile sale rele, pentru atitudinea sa rea faţă de cineva, pentru greşelile lui, slăbiciunea sau furia. De fapt, Creatorul a aranjat totul şi El este cel care îi arată omului că nu este în stare să conecteze toate aceste evenimente cu Creatorul.

De aceea, omul trebuie să regrete nu trecutul sau ce s-a întâmplat, ci faptul că acum este incapabil să atribuie totul numai Creatorului. Şi dacă este aşa, atunci unde se află vanitatea omului? Nu în faptul că a fost odată rău, ci în faptul că nu poate determina, deasupra tuturor percepţiilor lui, că nu este nimeni în afară de Creator. În asta constă inferioritate şi slăbiciunea lui.

Din pregătire pentru Lecţia zilnice de Cabala din 8/2/12

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Noi avem în interiorul nostru, constant, două simţiri: una este „punctul din inimă” şi cealaltă este externă lui. Noi toţi vedem o lume „dublă”. Această percepţie ne este dată cu scop, astfel ca noi să fim capabili să ne corectăm pe noi înşine şi lumea.

Dacă tu ai vedea lumea unidimensional, ca un om obişnuit care percepe lumea doar la nivel corporal, atunci tu nu ai fi în stare să o gestionezi. Dacă în urcarea ta pe scara spirituală ai percepe doar forma spirituală, care este revelată la nivelul următor de fiecare dată, aceasta ar fi de asemenea o problemă, fiindcă tu nu ai fi în stare să serveşti drept legătură între lumea spirituală şi această lume.

Astfel, aceia care urcă scara spirituală, sunt dotaţi şi cu percepţia acestei lumi, ca „Şimon din piaţă”, şi cu percepţia lumii spirituale. Ei percep o dublă realitate, dar asta nu-i deranjează.

Până când este obţinută răscumpărarea completă a lumii din egoism, pe care noi trebuie să o aducem, adică corectarea finală, în care toate sufletele sunt conectate, noi vom continua să trăim în această lume.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 8/2/12

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă trebuie să construim o nouă relaţie, care este mai mare decât plăcerea, aceasta înseamnă că încetăm să ne bucurăm?

Raspuns: Totul depinde de ceea ce-mi face plăcere. Trebuie să cerem plăcere, nu ar trebui să căutăm suferinţe. Dimpotrivă, ar trebui să ne bucurăm, dar din conexiune, aderenţă, iubire frăţească, iubirea Creatorului. Nimeni nu spune că trebuie să plângem.

Vasul nostru este o dorinţă de a primi plăcere care în mod constant cere şi se verifică pentru a vedea dacă a primit o împlinire sau nu. Eu lucrez cu un „ecran şi Lumina care se reîntoarce ” când îmi limitez dorința. Dar nu pot suferi din această restricţie, deoarece nu ar fi întreagă; nu ar fi starea corectă. Dacă suferi din cauza unei anumite acţiuni pe care ai efectuat-o, aceasta nu este o acţiune completă. Nu este o acţiune spirituală.

Te poate aduce în cele din urmă la acţiuni spirituale prin recunoaşterea răului, datorită căruia vei înţelege că trebuie să te schimbi. Dar ar trebui să ştii că nu este corect. O acţiune spirituală ar trebui să fie efectuată cu bucurie. Nu este durere în nicio mişcare sau în nicio treaptă spirituală, deoarece altfel nu este întreagă. Ştiu că am efectuat o acţiune spirituală, dacă am efectuat un act de daruire și primesc plăcere din faptul că dăruiesc. Este ca o mama care dăruiește copilului ei şi se bucură chiar mai mult decât copilul însuşi. Ar trebui să fie o plăcere în fiecare acţiune, deoarece Creatorul vrea să aducă plăcere fiinţelor create.

Apoi, vom începe să descoperim că în aceste acţiuni de dăruire este de 620 de ori mai multă placere. Acesta este motivul pentru care atat de multi oameni din istorie s-au torturat doar pentru a simţi Creatorul şi n-au ajuns la nimic. Ce-ar putea să simtă dacă au adus necazuri asupra lor? Aceasta nu este calea cea dreaptă.

Dimpotrivă, este ego-ul uman, care îți promite că te poți apropia de Creator în acest fel. Acesta este motivul pentru care există posturi tradiţionale şi restricţii în religii diferite. Până la urmă, religiile au fost create datorită ego-ului, după distrugerea Templului al doilea şi dispariţia spiritualității. Oamenii au fost lăsați în întuneric şi pentru mulți ani ei au perceput spiritualitatea din punct de vedere al ego-ului, al dorinţei de a se bucura.

Ego-ul înţelege doar placerea impură corporală. Aceasta înseamnă că acţiunea care îi este opusă este suferinţă. Deci, oricine se torturează şi se limitează din ce în ce mai mult, stând în aceeaşi poziţie toată ziua, meditând şi trăind cu un bol de orez este aparent drept.

Dar, în sens spiritual, este exact opusul; scopul este de a aduce plăcere fiinţelor create. Deci, dacă dorești să urmezi acest scop în fiecare acţiune pe care o faci, trebuie să ajungi la plăcere- dar numai din dăruire. Aceasta este partea cea mai grea. Până la urmă, cum mă pot bucura de dăruire dacă îmi este opusă? Aşa Lumina reformatoare vine şi mă corectează.

Este foarte simplu; doar ar trebui să menţinem în mod constant acest principiu. Nu există niciun loc pentru necazuri şi suferinţe, dimpotrivă, dacă aspirăm la conectare de la început, noi ar trebui să simțim că prin asta ajungem la viaţă şi plăcere. Acesta este motivul pentru care garanţia reciprocă este atât de importantă, deoarece permite fiecăruia să simtă cât de important este scopul, spiritul înalt, care este ca o gura de aer proaspăt.

Rezultă că plăcerea nu este doar permisă, dar este obligatorie! Plăcerea este un semn de progres. Nu există nici o interdicţie de a te bucura; întreaga ideea este modul în care te bucuri. Acum mă bucur de faptul că primesc pe contul altora şi îi rănesc, că domin pe cineva, îl asupresc şi mă simt deasupra lui: primesc o răsplată mare, dominare, o înţelegere. Trebuie să transform această plăcere în direcţia opusă: așa cum l-aș trata pe cel pe care îl iubesc – ca pe propriul meu copil sau ca  pe cineva care este aproape de mine.

Dacă aş trata un străin în acest fel, aș deschide un domeniu de studiu pentru mine – un loc unde pot vedea dacă mă schimb cu adevărat sau nu, dacă primesc plăcere din a-i ajuta pe alţii. Alții pot fi încă străini şi îndepărtați de mine, dar mă corectez şi, astfel, dăruiesc altora şi mă bucur din această dăruire.

Dacă nu mă bucur din asta, nu este considerată o acţiune spirituală. Intensitatea acţiunii se măsoară nu în funcţie de cât de mult dăruiesc altuia, dar în functie de cât de mult mă bucur de aceasta în dorinţele mele. Acesta este exact modul în care avansăm. Este un punct foarte important, în care toate clarificările au loc.
Din partea 1 a Lecţiei zilnice de Cabala, 29/07/12 Shamati # 2

Filed under: Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Întrebare: Studenţii noştri învaţă Cabala, participă în grupurile ţintă, sunt angajaţi în educaţia integrală. Aceste lucruri nu se contrazic?

Răspuns: Ei învaţă acealaşi lucru, dar în limbaje diferite. Dacă vorbesc de lumea spirituală, menţionând Ţimţum (restricţie), Masah (Ecran), Zivug de Hakaa (cuplare prin lovire), adică tot felul de acţiuni spirituale, vorbesc despre cum eu, care sunt un Parţuf, o dorinţă, o comprim, pun un ecran asupra egoismului meu şi, începând din acel punct în sus, lucrez cu alţii. Aceasta se numeşte „proprietatea dăruirii”. La început mă ridică doar deasupra egoului, se numeşte Lumina Hassadim (Milă), iar apoi când încep să lucrez cu ea pentru dăruire, se numeşte Lumina Hochma (Înţelepciune).

Şi nu este nicio diferenţă aici. Numai că acum încep să înţeleg cum oamenii mai trebuie încă să se adapteze la legăturile între limbajul Cabala şi limbajul educaţiei integrale pe care îl introducem acum.

Esenţa este aceaşi. Doar limbajul este un pic diferit pentru că educaţia integrală vorbeşte despre nivelul uman unde folosim alte cuvinte. Iar când vorbim despre nivelurile spirituale, vorbim despre aceleaşi proprietăţi, aceleaşi forţe, acelaşi acţiuni, numai în unităţi de măsură, pentru că le putem măsura în lumea spirituală.

În lumea noastră, nu pot măsura cât de mult sunt atras sau simt repulsie faţă de tine, cât de mult suntem conectaţi şi cum simţim distanţa dintre noi faţă de ieri, azi, mâine, etc. Nu putem măsura asta, iar în lumea spirituală totul este măsurabil.

De aceea limbajul Cabala este un limbaj precis, ştiinţific, dar el nu lucrează în starea noastră prezentă, pentru că nu putem măsura nimic în lumea noastră cu instrumentele precise care există în lumea spirituală, totul se poate măsura numai prin simţurile şi lexiconul nostrum pământesc.

From Lecţie asupra fundamentelor Cabala 7/15/12

Filed under: Egoism, Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Trebuie să ajung să îmi iubesc partenerul aşa cum o mamă îşi iubeşte copilul, fără să fac niciun calcul, iubindu-l cu devotament, orice face acesta. Pentru ea, el este cel mai frumos, cel mai de succes, cel mai bun dintre toţi; acoperă cu iubire toate deficienţele, toate defectele acestuia.

Mai întâi, trebuie să îmi privesc cu aceşti ochii soţul sau soţia, iar apoi voi vedea frumuseţea lui sa a ei şi nu reflexia egoismului meu. De fapt, eu de obicei văd calităţi negative în partenerul meu, care în realitatea nu îi aparţin ci sunt produse de atitudinea mea faţă de el. Egoismul pe care îl proiectez asupra partenerului meu, îmi zugrăveşte aceste imagini negative.

Învăţ să fiu obiectiv, independent de egoul meu. Dacă acopăr toate păcatele prin iubire, atunci, datorită acestui lucru, voi ieşi din mine însumi, în afara limitei interesului propriu, a corpului, şi voi începe să mă ridic deasupra egoismului. Iar apoi voi vedea o nouă realitate, care nu este deloc rea.

Iubirea a acoperit toate păcatele şi ele au dispărut! Dar nu pentru că am închis ochii la ele, aşa cum face o mamă care îşi iubeşte copilul cu iubire oarbă, instictivă. Faptul că mi-am neutralizat egoul îmi permite să văd o lume bună. Într-adevăr, forţa binelui este în afara mea, iar forţa răului este înăuntru.

Reiese faptul că realitatea este împărţită în două. O parte este înăuntrul meu, unde trăieşte de la naştere înclinaţia egoistă, rea, naturală. Iar în afara mea, văd o lume plină de bine. Astfel, mă aflu într-un minunat laborator. Iar în măsura în care voi încerca să mă ridic mai sus şi să mă anulez relativ la partenerul meu de viaţă, egoul meu va putea să îmi arate noi fenomene interioare care se revelează în mine.

Voi vedea diferite defecte în partenerul meu, deficienţe care îmi vor da încă odată ocazia să acopăr toate păcatele cu iubire. Deci, mă voi corecta cu eforturi mari iar lumea mi se va prezenta mai benevolă şi mai corectată.

Asta va continua până când întregul meu egoism se va revela prin aceste motive interioare. După zeci sau chiar mii de asemenea situaţii, când furia şi dorinţa de a acuza partenerul se trezesc în mine, va reiesi că a am corectat această întreaga atitudine. Ca rezultat, am dezvoltat şi o tehnică pentru a mă relaţiona cu tot ce este în afara mea.

Odată ce am făcut o asemenea corecţie în ceea ce priveşte soţia sau soţul, văd că nu este nimic special de adăugat în realaţia cu alţii. De fapt, nu am lucrat asupra altor oameni, toţi cei care diferă unul de altul, ci asupra propriului egoism!

De fapt, am lucrat asupra mea. Şi tot ceea ce am văzut înaintea mea, a servit ca o oglindă, reflectând egoismul meu şi permiţându-mi să îl recunosc. De fapt, nu văd nimic în mine, ci numai în oglindă. Reiese că o asemenea situaţie naturală ca familia, este proiectată de natură şi ne permite să obţinem corecţia.

Din discuţie asupra educaţiei integrale din 11.07.2012

Filed under: Casatorie, Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Trebuie să înţeleg că, în relaţiile mele reciproce cu ceilalţi, forţa pozitivă este în exterior, iar forţa negativă este în mine. Nu întâmplător este scris, „inima omului este rea din tinereţea lui.”

Este o problemă a modului în care ne percepem pe noi înşine şi lumea. Ne imaginăm în mod natural că lumea este coruptă şi că noi sunt corectați. Avem grijă de noi înşine, gândindu-ne la ceea ce este bun pentru noi și privim la orice din perspectiva modului de a folosi totul pentru beneficiul nostru. Îmi fac griji în mod constant cu privire la un singur lucru: „Cum mă pot simţi mai bine?”

Acest indicator, acest program interior, care este permanent activ în noi, este ego-ul. Acest program îmi concentrează toate gândurile şi dorinţele într-o singură direcţie: să folosesc lumea pentru propriul meu interes.

Dacă mi-aş imagina că hardware-ul meu, „fierul” meu, este punctul de plecare, abilităţile mele, atributele mele, potenţialul gândurilor şi sentimentelor mele, care sunt în el, atunci ego-ul este software-ul meu. Acest software al auto-împlinirii a fost instalat în mine.

Atributele mele nu sunt nici bune, nici rele, dar software-ul egoist, care mă operează, mă obligă să le folosesc în beneficiul meu şi, în acelaşi timp, în detrimentul altora, deoarece acest lucru îmi permite să mă simt mai presus de cei care sunt în jurul meu. Acesta este ego-ul nostru, înclinaţia rea. Înclinaţia în sine este „fierul”, iar răul este software-ul, adăugarea.

Acum trebuie să întorc acest software de la rău la bine. Înclinaţia rămâne aceeaşi, dar schimb metoda de de folosire a ei. Văd că goana nesfârşită după auto-beneficiu doar mă prejudiciază în final. Înclinaţia rea este rea pentru mine, dar, atunci când încep cu ajutorul mediului să o schimb într-o atitudine bună faţă de alţii, de fapt îmi aduce și mie bine.

Cum se întâmpla asta? De ce mă simt bine când tratez pe ceilalţi bine, şi de ce mă simt rău atunci când fac rău altora? Este pentru că ajung mai aproape de adevăr în acest fel şi încep să simt că ceilalţi şi eu suntem acelaşi lucru.

Este ca o mamă care „fuzionează” cu copilul ei. Asta ne aduce împreună atât de mult încât ne simţim ca un întreg şi ne îmbinăm într-un sistem nou, inseparabil al relaţiilor reciproce prin oprirea de a diferenţia între ceea ce se întâmplă cu mine sau cu altcineva.

Astfel, toată omenirea devine o singură familie. Poate nu imediat, dar este un început şi am înţeles deja această abordare, care este în totalitate bazată pe psihologie.

Dintr-o „Discuție despre creșterea integrală” 11/07/12

Filed under: Educatie integrala, Egoism, Garantia reciproca, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Intrebare: Sa presupunem ca datorita unei situatii am un sentiment atat de acut de rusine incat as vrea sa dispar. La ce ar trebui sa ma gandesc in acel moment? La scop?

Raspuns: Asta nu ajuta. Ce inseamna „Ar trebui sa ma gandesc sau nu?” Trebuie sa fii in permanenta pregatit in avans pentru orice fel de influente datorate mediului, cartilor, prietenilor, grupului si altor lucruri care sunt efectul mediului comun asupara ta in asa fel incat ti se aduce aminte de scop. Adica, iti setezi un „reminder” exterior, altfel nu iti vei aminti. Incepi sa asociezi scopul cu ce ti s-a intamplat. Si acesta este cel mai important lucru. Inseamna ca deja stii ca ceea ce s-a intamplat a fost intentionat si s-a intamplat cu un motiv.

Unde simt durerea si rusinea? In egoismul meu, deci trebuie sa ma ridic deasupra lui. Sau, dimpotriva, raman cu sentimentul de rusine pentru ca ma directioneaza spre scop. Atunci sunt gata sa il experimentez tot timpul in mine pentru a nu uita de scop, de a fi asociat cu el si de a inainta. Si las sentimentul de rusine sa devina din ce in ce mai puternic, astfel incat voi inainta spre scop iar acesta se va apropia din ce in ce mai mult.

Aici incep sa imi reevaluez valorile si astfel ma inalt. De acum inainte tot ceea ce va domina miscarea, implinirea si dobandirea starilor inalte de iubire si daruire deasupra sentimentului de egoism si absolut tot ce exista acolo este de fapt rusine.

Intrebare: Este mecanismul pe care il descrii potrivit pentru 99% din populatie?

Raspuns: Nu numai pentru 99%, ci pentru toti pentru ca dorinta de a primi este singura care conteaza.

Din “Discutie despre Educatia Integrala” 30/05/2012

Filed under: Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Intrebare: Exista presupunerea ca o persoana care este inclusa mental in sistemul general integral va inceta sa aplice un efort psihic constant si ca va deveni lenesa. Exista un loc pentru a plasa eforturile liniare umane in lumea integrala?

Raspuns: Noi am evoluat in intreaga noastra istorie sub influenta egoismului care s-a dezvoltat in noi. Egoismul a trecut prin diferite stadii: egoism fizic, mancare, sex si familie si egoismul care ne-a indreptat spre bunastare, faima, putere si cunoastere insa astazi am ajuns la un impas si avem nevoie de ceva mai mult.

Forta de atractie a dezvoltarii fostului egoism dispare; persoana se indreapta spre ceva dar nu stie spre ce. De aceea noi avem aceste metode spirituale, tehnici, manipulari, Noua Era si lucruri de genul acesta. Oamenii devin interesati iar de religie; pare ca ne intoarcem acolo dar in realitate aceasta preocupare va trece in curand.

Intram in integralitate. Adica, acum umanitatea va incepe sa inteleaga ca, noua noastra stare este crearea unei societati integrale.

Si ce se intampla cu egoismul nostru?

Astazi, am ajuns la capat si de aici vom incepe sa construim un sistem integral sau sa devenim ca sistemul integral, natura, ceea ce este acelasi lucru.

Cum facem asta? Cu egoismul din noi.

Ce inseamna sa creasca; nu am spus deja ca nu va mai creste?

Incepe sa creasca astfel incat sa il transformati in integral. Acesta este un egoism complet diferit, care se va opune si va va impiedica sa deveniti integral. Si pe baza sa, uitandu-va la el, va puteti schimba pentru ca veti fi capabili sa vedeti toate lucrurile negative, aceasta spargere in acest mecanism si cum sa il corectati si sa deveniti integrali.

De ce avem nevoie de acest sistem?

Avem nevoie de el pentru ca prin toate aceste incercari, erori, suferinte, diferite conflicte, lipsa intelegerii si respingerii egoiste ale celorlalti oameni, egoismul meu ma va indeparta din nou.

De ce trebuie, ca pe baza sa, sa incerc prin eforturile mele sa intru impreuna cu ceilalti in sistemul integral?

Pentru ca, in momentul in care dobandesc aceste abilitati, invat ca un elev care exerseaza. Un elev primeste tot timpul teme; el ar trebui sa simta: corect sau incorect. Se spune ca incorectul se transforma in corect:” Un om experimentat este mai bun decat doi neexpermentati.” Cel experimentat este acela care realizeaza ca s-a abatut, ca a gresit. Adica, ne analizam constant greselile, dar ele nu sunt greselile noastre; astfel natura noastra egoista este special dezvoltata in noi, nu pentru ca vrem asta si pentru a ne ridica deasupra ei si sa cream o comunitate integrala.

De aceea egoismul creste, insa este un alt fel de egoism, indreptat impotriva comunitatii.

Aceasta este o munca diferita. Daca anterior am folosit egoismul liniar si cu ajutorul lui am avansat, m-am dezvoltat egoist, acum ma impotrivesc in mod constient lui, il transform in unitate integrala, conexiune cu ceilalti. Astazi, el este pentru mine ca un material de constructie; construiesc cu ajutorul sau.

Comentariu: Deci, pentru ca egoismul sa se manifeste, trebuie sa interactionez fizic cu lumea, trebuie sa fiu in aceasta lume?

Raspuns: Lumea noastra a fost creata pentru acest scop pentru ca in interiorul sau noi putem exista atat in calitatile egoiste cat si in cele inalte.

Din “Discutie despre Educatia Integrala” 30/05/2012

Filed under: Educatie integrala, Egoism, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Întrebare: Astăzi, oamenii nu se mai cred unul pe altul. Chiar oficiali guvernamentali înalţi fură fără neruşinare, deci cum pot eu să cred un prieten, atunci când vorbeşte despre măreţia Creatorului?

Răspuns: Mai întâi, nimeni nu îţi cere să crezi. În al doilea rând, pentru asta a trebuit să fie realizată această succesiune de generaţii, pentru ca tu să vezi de fapt că nu mai este nimic de căutat în această lume. Asta te ajută să vezi lucrurile în mod mai realist.

Nu trebuie să crezi în impresiile prietenului; te vor afecta chiar dacă nu crezi în ele. Nu trebuie nici măcar să spună ceva. Nu ştii ce îl motivează: credinţă sau realizare, el pur şi simplu te „infectează” cu impresiile lui, ca un virus. Nu depinde de tine. Nu contează dacă îl crezi sau dacă ai suspiciuni în ceea ce îl priveşte. Principalul lucru este acela că eşti „infectat”. Deci, avem nevoie de „viruşi” ai măreţiei Creatorului care să se „răspândească” printre noi. Cine îl realizează pe El? Nimeni. Şi, totuşi, toată lumea este tensionată şi asta determină totul: de ce şi în ce scop operez, ce trebuie să descopăr, care este rostul acestui lucru, unde este Lumina care Reformează care îmi va aduce asta, etc.; altfel, nu va conduce la nimic.

Pentru a face asta avem nevoie de spargerea dintre noi, pentru ca să nu ne înţelegem unul pe altul şi vom fi cu adevărat capabil să fim impresionaţi de falsa tânjire a prietenilor. Este suficient să văd pe faţa prietenului faptul că Creatorul este mare în ochii lui, pentru a fi aţintit şi eu spre asta. Chiar dacă mă trage de nas şi mă prosteşte, nu este nicio diferenţă. Voi fi încă impresionat de el. De asta avem nevoie.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 7/17/12, “Introducere la Cartea Zohar”

Filed under: Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Problema vieții noastre este aceea că ne găsim într-un conflict egoist  permanent între noi, cine îl va ”devora” pe celălalt, îl va dărâma, va călca în picioare pe altul, va mușca, va fura și așa mai departe. Subconștient, noi ne măsurăm prin comparație cu ceilalți și trebuie să facem eforturi constante pentru a menține, chiar mințindu-ne, această senzație.

Dacă nu ne simțim superiori față de ceilalți, măcar într-o privință, devenim deprimați și ne simțim fără putere. Trebuie să ne răzbunăm, să distrugem și să conducem lumea către orice fel de război, în cazul în care vedem că nu reușim.

Aceasta înseamnă că lumea nu este importantă pentru noi și nici ceilalți oameni. Tot ceea ce ne este de trebuință este succesul nostru personal, mititel, individual și egoist. Toată lumea înțelege în fond asta și, din acest motiv, simțim, în mod natural, o tensiune interioară constantă. Aceasta este marea noastră problemă.

Atunci când ne gândim la succes, mai întâi ne gândim cum să punem piedici cuiva pe acest drum, cum să călcăm peste cineva care ne stă în cale și așa mai departe. Aceștia pot să fie oameni, organizații, probleme personale interioare sau orice altceva, dar eu trebuie să depășesc mereu anumite obstacole.

Totul provine din faptul că avansarea noastră se bazează pe o competiție egoistă, pe conflictele dintre noi. Aceasta înseamnă că mă găsesc într-o luptă permanentă atunci când întîlnesc un alt ego, o altă opinie.

Nimănui nu-i pasă de justiție, echitate. Eu trebuie să înving cu orice preț, mai târziu poate veni și restul! Dacă trebuie să schimb ceva pentru a reuși, să zicem punctul meu de vedere, eu sunt gata să o fac, deoarece a câștiga este acum mai important, pentru mine, decât faptul de a-mi păstra părerea. Cu alte cuvinte, în interiorul meu se face un calcul, de genul ” dau un bou pentru o vacă”, cu privire la ceea ce este mai important în acest moment, atât și nimic mai mult.

Din“discutie asupra educatiei integrale” 5/29/12

Filed under: Educatie, Educatie integrala, Egoism - Niciun comentariu→