Category Archives: Intrebare si Raspuns

E mai ușor de spus decât de făcut

Întrebare de pe Facebook: Tot ceea ce spui sună foarte simplu, atunci de ce este așa de greu de îndeplinit?

Răspuns: Problema este că împlinirea acestei metode este conform cu dorințele noastre egoiste, cu impulsurile și tânjirile noastre. În contrast cu ele, noi trebuie să obținem o conexiune internă din inimă cu alții, pentru a creea o stare între noi de atracție reciprocă către centru, nu către noi, ci toată lumea în raport cu ceilalți.

Nu este un lucru simplu, dar în asta ar trebui să ne angajăm. Apoi vom începe să simțim ca avem din partea naturii un mare ajutor, de fapt de la Creator, pentru că natura și Creatorul sunt același lucru. Dacă facem asta, vom simți o nouă stare între noi, următoarea dimensiune, lumea superioară, Creatorul și, în același timp, vom simți că existăm nu în corpul fizic, ci în exteriorul lui. Spre asta trebuie să aspirăm.

Aici este necesară o fină intenție interioară, la care omul ajunge după ani de zile, după ce atinge o stare în care se detașează de el însuși, pentru că firele subțiri care conectează toate impulsurile noastre la ego trebuie să fie rupte.

Din emisiunea de pe Kab TV ”Știri cu Michael Laitman”

Politica, economia și Cabala

Intrebare de pe Facebook: Vorbești mult despre politică și economie, cum este asta relevant în studiul înțelepciunii Cabalei?

Raspuns: Cabala nu cercetează sau învață politica sau economia. Cabala studiaza esența internă a omului – egoismul său. Și totul derivă din asta, tot ceea ce facem cu ajutorul egoismului, adică întreaga noastră lume, sunt consecințele acestuia.

De aceea, înțelepciunea Cabalei are ceva de spus legat de asta. Înțelege originea dezvoltării umane în economie și politică, în relațiile reciproce, în familie, în națiuni, în societate și în orice situație, deoarece acestea se bazează pe egoism.

Din emisiunea de pe Kab TV “Stiri cu Michael Laitman” 2/15/17

În ce cred Cabaliștii?

Intrebare: Este posibil să influențezi gândirea unei persoane? Înțelepciunea Cabala crede în asta și este o metodă de instruire pentru a realiza acest lucru?

Raspuns: Înțelepciunea Cabala nu crede în nimic. Există o singură practică: atragerea Ohr Makif (Lumina Înconjurătoare).

Această înțelepciune este foarte simplă, deoarece este bazată pe interacțiunea a două forțe: forța superioară a dăruirii și iubirii și forța inferioară a egoismului, a primirii. Nu este nimic altceva.

Forta superioară (Lumina) controlează forța inferioară (dorința), iar tot ceea ce se întâmplă în Înțelepciunea Cabala este realizat între ele. Forța inferioară este generată tot de forța superioară și este numită Yesh mi Ayn (existența din absență). Este ca în matematicile în care este un zero și ceva diferit de zero – acesta este începutul științei. Același lucru este și aici.

Forța Superioară acționează și influențează dorința noastră, care este în totalitate sub controlul ei. Noi suntem o dorință: fiecare din noi, individual, cât și toți împreună.

Nici măcar nu suntem conștienți cum ne schimbă Lumina, iar noi credem că facem totul noi înșine. Dar, de fapt, fiecare din noi este pur și simplu un mic dispozitiv. Avem oportunitatea de a evoca influența adițională a Luminii. În măsura în care o atragem pentru a ne dezvolta cu înțelepciune, avem o înțelegere a modului în care Lumina ne influențează și ne impune anumite acțiuni. Începem să studiem asta și astfel le controlăm pe ambele și pe ea și pe noi înșine.

Despre asta este scris în “Fiii mei m-au învis” (Baba Metzia 59b).

Din lectia de Cabala in limba rusa din 8/21/16

 

Cu cine se căsatoresc bărbații?

La Stiri (Legacy Project – Cornell) “Am petrecut timp pe de-a lungul anului trecut pentru a discuta cu persoanele tinere despre speranțele lor pentru căsătorie. Iar întrebarea care a aparut mai mult decat oricare alta este: “Cum pot știi dacă persoana este potrivită pentru mine?” Este posibil să se afle dacă cineva ar putea fi un partener compatibil de lungă durată sau un partener dificil și controversat?

“Sună complicat, nu? Însă în interviurile noastre cu sutele de cupluri de lungă durată despre ce funcționează și ce nu funcționează pentru o lunga și satisfăcătoare relație, un raspuns simplu și direct a aparut. Se pare că bătranii noștri cred că este ceva apropiat de un “glonț magic” când vine vorba de luarea deciziei pentru o relație: ‘Să rămân, să plec?’ Și totul se reduce la similaritate …

“Pe baza experienței lor lungi, atât în relațiile romantice, cât și în afara lor, lecția fundamentală este aceasta: Se prea poate să aveți o căsătorie satisfacătoare pentru o viață atunci când tu și partenerul tău sunteți în esență similari. Și dacă sunteți foarte diferiți, bătranii avertizează că, deși căsătoria poate funcționa, totuși este posibil să fie mult mai dificilă”.

Intrebare: Asta are o rădăcină spirituală?

Raspuns: Desigur, aceia care sunt similari sunt atrași unul de celalalt în fiecare aspect al vieții.

Intrebare: Încălcarea acestei reguli are vreo implicare?

Raspuns: În cazul acesta este foarte dificil să te adaptezi cu acea persoană, deoarece trebuie să te obișnuiești cu ea și s-o înțelegi. Până la urmă, psihologia, ideologia, conștientizarea, înțelegerea și gusturile necesită un partener apropiat, ceea ce nici unul din noi, fiind egoiști, nu vrea, deoarece implică un consum enorm de energie. Dacă oamenii se conectează, trebuie să aleagă pe cineva pe care să-l înțeleagă foarte bine. Bărbații, de regulă și inconștient, aleg femeia care se aseamănă cu mama lor, iar femeia alege barbatul care se aseamănă cu tatăl ei.

Vă doresc tuturor să vă găsiți jumătatea care este potrivită pentru voi.

Intrebare: Creatorul este jumătatea potrivită pentru noi?

Raspuns: Pentru a deveni jumatatea Lui, noi trebuie să ne asemănăm cu Creatorul. În cazul acesta se aplică aceleași reguli – legea similarității, echivalenței de formă. Ar trebui să dăruim și să iubim în măsura în care o face El și prin obținerea acestui atribut, ne apropiem de El.

Intrebare: Trebuie să simt că, Creatorul dăruiește?

Raspuns: Începem să Îl simțim în măsura în care obținem acest atribut.

Cât pentru căsnicie, putem lua un exemplu de la familiile religioase. Se căsătoresc cu bărbați și femei din mediul lor, care au fost crescuți în același fel. Nu trebuie să învețe ce le place sau nu partenerilor, cu ce sunt obișnuiți sau ce fel de viață vor duce.

Au vazut totul acasă și vor continua să trăiască în același mod în familia lor. Se potrivesc de la început. Se aseamănă între ei și astfel ei coexistă fără surprize neplacute. Asta este ceea ce înseamnă similaritatea. În familiile ortodoxe funcționeaza 100%.

Așadar, este de preferat să alegi un partener conform asemănării. Dacă am putea cerceta tinerii și să vedem asemanarea și echivalența de formă dintre ei, conform unui anumit criteriu, ar fi mai clar dacă sunt potriviți ca parteneri de căsătorie sau nu.

Toate asigurările că se iubesc între ei nu înseamnă nimic.

Din emisiunea de pe KabTV’s “Stiri cu Michael Laitman” 11/1/16

 

 

Profeții – futuriști spirituali

Intrebare: Cine au fost profeții?

Raspuns: Un profet este un proroc spiritual al viitorului (un futurist). Oamenii care au descoperit pașii de elevare a omului din starea sa animalică la cea mai divină stare și care au descris modul în care omul se ridică la nivelele spirituale, se numeau profeți.

Ei nu au prezis niciodată ce s-ar întampla în materie. De exemplu, Cartea Zohar a fost scrisă într-o peșteră acum 2000 de ani. Însă nu are nicio legatura cu peștera sau cu acea vreme.

Ceea ce este scris în ea este că, în vremurile noastre, trebuie să dobândim o înalțare a stării spirituale și nu vorbește despre ce se va întampla pe fața Pământului. Asta nu-i interesa pe profeți, deoarece, din punct de vedere al Înțelepciunii Cabala, materia nu există. Asta este, în principal, ceva ce ne-a fost dat numai în sentimentele noastre subiective.

Comentariu: În cartea sa, “Ultima Generație”, Baal HaSulam a scris despre posibilitatea unui al 3-lea și al 4-lea război mondial.

Raspuns: Nu a vorbit despre suflet în acea carte, ci despre cum omenirea va primi un impuls pentru corectarea sufletului, prin tot felul de probleme potențiale din lumea noastră, dacă oamenii nu încep să avanseze corect. Însă asta nu este o predicție!

Lucrul de care vorbește este că sunt două căi științifice pentru dezvoltarea naturii. Asta a fost spus chiar și acum 6000 de ani. În principiu, toate fazele dezvoltării au fost descrise în Înțelepciunea Cabala din zilele lui Adam, apoi mai tarziu de Abraham în cartea sa Cartea Creației (Sefer Yetzira). De atunci, totul se întamplă. Nu este nimic nou aici, deoarece legile naturii sunt constante și sunt implementate sub ochii noștrii.

Din lectia de Cabala in limba rusa din 1/1/17

 

Munca în Țara Israel

Sarcina pentru a intra în Țara Israel este să lucrăm cu dorințele egoiste ale omului. Se numeste Eretz – țară, pământ, din cuvantul “Ratzon” – “Dorință”.

Însă pentru a deveni dorințe ale “Israelului” – Yasher Kel, direct către Creator, adică pentru dăruire, iubire și conexiunea dintre oameni – toate aceste dorințe trebuie să fie înfrânte.

Așadar, întâi trebuie să facem aceste sisteme în noi înșine, pentru a trece prin corecția dorințelor egoiste.

Când ne aflam în deșert, aceste dorințe erau ascunse și nu funcționau și am fost angajați numai în acumularea Luminii Hassadim, care este obținerea proprietății dăruirii prin ridicarea deasupra egoismului.

După patru zeci de ani de ascensiune completă de la Malchut la Bina, am căzut înapoi în Malchut. Aici începem munca practică, însă de data aceasta lucrăm cu egoismul nostru. Anterior noi doar ne-am ridicat deasupra lui, însă acum întoarcem fiecare acțiune egoistă într-una altruistă. Aceasta este o muncă total diferită.

Intrebare: Odata ai dat exemplul cu balonul. Dacă îl umfli cu un gaz mai ușor ca aerul, zboară spre tavan și dacă îl umfli cu un gaz mai greu, cade pe pământ. Asta înseamnă că intrarea în Țara Israel este o îndeplinire mai greoaie și te atrage în jos?

Raspuns: Desigur. Proprietățile egoiste te trag tot timpul în jos. Sarcina noastră este să plutim cu tot egoismul nostru greoi. Însă nu e atât de înspăimântător, deoarece se face cu ajutorul Luminii Superioare, forța superioară. Treaba noastră este doar să stăpânim această tehnică.

Din emisiunea de pe Kab TV “Secretele Cartii Eterne” 9/21/16

 

Drama pe calea spirituală

Tora, Deuteronomul 21:01 – 21:04: Dacă în țara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți-o dă ca moștenire vei gasi pe câmp un om ucis și nu știi cine l-a omorat, cei din sfatul bătrânilor și judecătorii să vină și să măsoare distanța de la omul ucis până la cetățile cele mai apropiate. Sfatul bătrânilor din cetatea cea mai apropiată de cel ucis să ia o juncană, care n-a fost pusă la muncă niciodată sau care n-a tras la jug, să o ducă lângă o apă curgătoare unde nu se ară, nici nu se seamană și sa-i frângă gâtul.

Deoarece Tora vorbește numai despre acțiunile interioare, aici vorbește despre găsirea în tine însuți a persoanei omorâtă de tine. Prin munca asupra ta însuți, gradual crești de la starea animală. Așadar, tu iei din calitatea ta o stare animalică ce este cea mai apropiată de “omul ucis”, o juncană și o decapitezi cu o piatră.

Juncana este identificată prin calitatea Bina, prin lapte și prin calitatea dăruirii. O piatră este Lev haEven (inima de piatră), cel mai grosolan egoism care este imposibil de corectat. Cu alte cuvinte, trebuie să faci o acțiune atunci când egoismul tau neîmblânzit în forma cea mai joasă decapitează o juncană ce dă viață, adică lapte, ceea ce se numește Lumina Hassadim.

Prin asta faci o acțiune spirituală în lumea noastră și, făcând astfel, plătești pentru uciderea unei persoane în tine. Recunoașterea răului pe care o faci, prin uciderea unui embrion al persoanei viitoare din tine, îți servește ca un punct de pornire în înălțarea viitoare.

M-am oprit aici doar la câteva puncte de referință. De fapt, toate acestea nu sunt deloc ușoare. Este descrisă în forma unei instrucțiuni în Tora și este neclar cum poate fi descifrată. Este necesară întreaga Înțelepciune a Cabalei.

Se pare că tu omori o calitate a dăruirii în tine, faci acțiunea plină de sentinte, ca și cum ți-ar fi spus “Nu-ți poți imagina pe cine ai omorât în tine însuți! Și acum fă-o conștient ! La nivelul uman, nu vezi și nu poți înțelege că ai omorăt o persoană în tine, însă la nivelul animal poți determina asta. Așa că ucide !”

Aceasta este o acțiune foarte profundă, internă, atunci când îți forțezi egoismul să omoare o viață animală familiară cu tine. Omori rădăcina, din care omul ucis de tine ar fi trebuit să crească, iar acum nu mai poți acționa.

Aceasta este o mare dramă interioară și un act al observației interioare de sine.

Din emisiunea de pe Kab TV “Secretele Cartii Eterne” 9/21/16

 

Blitz sfaturi Cabaliste – 8/21/16, Partea 2

Intrebare: Deseori mi se pare că sunt mișcat, ca și cum eu nu fac nimic. Este asta imaginația mea?

Raspuns: Este foarte posibil să ți se pară asta. Dacă studiezi serios Înțelepciunea Cabala, vei începe să simți cum se întamplă asta și unde, cum te controlează forța superioară și ce îți face în interior.

Intrebare: Ce sentimente experimentează un Cabalist? Primește placere din lumea noastră?

Raspuns: Un Cabalist experimentează sentimente de miliarde de ori mai mari decât o persoană obișnuită și chiar și dacă aceste sentimente sunt din lumea noastră, el le conectează la Creator.

Intrebare: Intuiția este, de asemenea, un produs al dorinței?

Raspuns: În Cabala nu este intuiție. Intuiția este lipsa cunoașterii, o absență a conștientizării în lumea noastră, pe care noi cumva o inventăm. În Cabala, Lumina umple o dorință cu precizie și o ghidează.

Intrebare: Se poate să dai un exemplu despre cum este posibil să atribui totul Creatorului?

Raspuns: Îți sugerez să citești constant articolele din cartea Shamati, în special articolul “Nu este nimeni în afară de El”, apoi cu siguranță vei începe să simți contactul cu forța superioară și vei ști cum este posibil să fi în interacțiunea reciprocă cu El.

Intrebare: Ce poți face dacă emoțiile te copleșesc și nu nu te poți întoarce la sursa lor?

Raspuns: Poți! Continuă să citești articolele din Shamati, dar cu seriozitate.

Intrebare: Cum este posibil să scapi de memoriile constante față de o fată? Cu excepția unui sentiment puternic de ură față de ea, nu mai rămâne nimic.

Raspuns: Asta nu o deranjează nici pe fată, nici pe tine. Îți spun din nou, studiază Înțelepciunea Cabala cu seriozitate și te va direcționa spre scopul corect.

Din lectia de Cabala in limba rusa din 8/21/16

 

 

Doisprezece triburi într-o națiune, partea 4

Intrebare: Toată Tora este bazată pe legea “Iubește-ti aproapele ca pe tine însuți”. Nu contrazice ea divizarea poporului Israel în doisprezece triburi? Tu ești într-un trib, eu sunt în altul și fiecare trib are propriile granițe, care nu pot fi încalcate și fiecare ar trebui să se afle în propriul său loc.

Raspuns: Inițial a fost o structură generală, care nu poate fi schimbată, așa cum este scris, “Eu nu-mi schimb HaVaYaH”. Trebuie să refacem această construcție în forma sa completă. Așadar, noi nu schimbam nicio parte care a rămas după spargere. Este o grămadă de dărâmături din care trebuie să reasamblăm corpul, ca un puzzle.

Nu trebuie să începem să schimbăm piesele din puzzle și să le tăiem marginile pentru a se potrivi între ele. Noi trebuie doar să găsim conexiunea corectă dintre ele. Fiecare trib, de asemenea, conține doisprezece părți, divizate conform aceluiași program.

Imaginează-ți că sunt două puzzeluri constând din 1000 de părți, însă marimea uneia este de un metru pe un metru, iar alta are doi metri pe doi metri. Chiar dacă diferența este numai în mărimea pieselor, deja este imposibil să combinam piesele unui puzzle cu altul. Este necesar să asamblăm în întregime în fiecare puzzle separat.

Așadar, este necesar să construim conexiunea corectă dintre cele doisprezece triburi, în timp ce păstrăm toate granițele care există între ele la nivelul curent. Apoi, în interiorul conexiunii corecte, revelăm forța care le conectează, care se numește Creator.

Luăm piesele puzzelului și încercăm să le conectăm împreună. Pentru asta avem nevoie să atragem Lumina, care ne reîntoarce la sursă și care ne va ajuta să înțelegem cum ar trebui să fim conectați. Când toate piesele sunt conectate, acest puzzle, dintr-o dată, începe să strălucească! Lumina, care este revelată în puzzleul completat, adică în conexiunea corectă dintre noi toți, este Creatorul.

Intrebare: Ce ar trebui să facă piesele din puzzle pentru a se conecta între ele?

Raspuns: Piesele puzzelului trebuie să implementeze metoda Cabala, să studieze și să facă exerciții de conexiune. Întreaga esență a Înțelepciunii Cabala este conexiunea pieselor puzzelului în sufletul comun, o persoană în alta.

Din emisiunea de pe KabTV “O viata noua” 12/1/2016

Doisprezece triburi într-o națiune, partea 3

Intrebare: De ce toate triburile din poporul Israel au granițe clare și de ce nu ar trebui să se amestece între ele?

Raspuns: Israel este o națiune care a mers în deșert împreună, însă fiecare în propriul său loc, cu steagul său. În modul acesta trebuie să avansăm, în modul în care au mers de la Muntele Sinai, în Țara Israel, ogranizat în triburi, fiecare cu steagul său și în conexiunea corectă cu ceilalți.

Iar asta nu este despre marșul prin deșertul material, ci despre calea în progresul spiritualității.

Este un film de la Hollywood care arată cum Evreii au mers în deșert, pur și simplu, unul după altul, însă asta este o imagine greșită. În avansarea spirituală fiecare din cele doisprezece triburi trebuie să mențină relația corectă cu ceilalți și tot timpul să rămână conectați: patru triburi pe dreapta, patru triburi pe stânga și patru triburi pe mijloc: HaVaYaH + HaVaYaH + HaVaYaH.

Întreaga structură trebuie păstrată. Când toată lumea trece prin obstacole și când egoismul colectiv crește, toată lumea trebuie să se asigure că vom crește împreună, în aceeași formă, rămânând în aceeași percepție, în același matrix, doar în nivele din ce în ce mai mari.

Intrebare: De ce au fost interzise căsătoriile dintre triburi?

Raspuns: Deoarece este necesară păstrarea HaVaYaH inițială, forma vasului. Întreaga națiune este ca un singur corp. Dacă acest corp este construit într-un anumit mod: cap, trup, brațe și picioare, atunci este imposibil să amesteci un braț cu un picior.

Intrebare: Acestea nu sunt brațe și picioare, ci oameni!

Raspuns: Dacă se amestecă oamenii din triburi diferite, este chiar mai rău decât amestecarea unui braț cu un picior. Este imposibil să amesteci creierul din cap și măduva osoasă din brațe și picioare. Fiecare din noi a fost creat cu anumite caracteristici, precum organele corpului material și, prin urmare, cu toții suntem similari cu un singur organism, un singur om. Diferitele triburi ale Israelului sunt precum diferitele organe ale unui corp.

Intrebare: Încă este neclar, de ce doi oameni nu se pot căsători?

Raspuns: Când discutăm despre triburile Israelului, nu vorbim despre oameni, ci despre organele unui corp spiritual, care este poporul Israel. Totuși, puteți face orice doriți cu corpurile fizice. Tora nu vorbește deloc despre ele.

Toate triburile ar trebui să se sprijine între ele, așa cum este scris “Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”.

Intrebare: Atunci de ce sunt îngrădite unul față de celalalt, având în vedere propria lor alocare?

Raspuns: Cum pot ajuta un trib dacă nu aparțin exact de tribul care mi-a fost desemnat? Să spunem că tu aparți de tribul Naphtali, iar eu de Zebulun.

Fiecare trib are o muncă spirituală specifică, iar eu pot ajuta pe altul numai dacă mă realizez pe mine însumi ca Zebulun, iar tu ca Naphtali. Și pentru triburile Asher și Gad trebuie să fac o muncă diferită și să ofer un sprijin diferit, iar ei, în schimb, față de mine.

Imaginează-ți doisprezece oameni care sunt în grup, însă fiecare din ei au propriul suflet. Dacă încercăm să îi schimbăm, noi doar ii deteriorăm. Prin urmare, nu ar trebui să schimbăm pe nimeni, ci numai să ne conectăm între noi. Niciunul din noi nu are imperfecțiuni, greșeala este numai în conexiunea dintre noi și, așadar, trebuie să acord atenție numai la asta, să lucram la ea și să o corectăm, pentru a revela forța superioară în conexiunea corectată.

Din emisiunea de pe KabTV “O viata noua” 16/1/2016