Comentariu: Omul este o dorință de a primi pentru sine. Nimeni nu va cere niciodată suferință.

Răspunsul meu: Corect, omul nu ar cere-o, dar ce este suferința? Omului, îi sunt revelate diverse dorințe care diferă de dorința Creatorului, dar ele trebuie să fie complet similare cu El.

Creatorul strălucește asupra unui om împotriva fiecărei dorințe și apoi, treptat, acesta începe să simtă că ceva este în neregulă, deși încă nu înțelege ce se întâmplă. Aceste suferințe sunt realizarea diferenței noastre față de Creator.

Chiar și acum, oricare ar fi motivul suferinței mele, este un semn că într-un fel sunt diferit de El. Acest lucru se întâmplă atât la nivel animalic, cât și la cele mai înalte niveluri spirituale. Orice suferință se datorează lipsei de asemănare cu Creatorul, discrepanței dintre Kli (vas) și lumină. O astfel de revelație împinge omul spre scop. Nu trebuie să fii foarte intelectual pentru asta. Dacă acordăm atenție acestui lucru, putem accelera dezvoltarea și conștientizarea acestuia. Dar dacă nu acordăm atenție, primim o suferință și mai mare.

Întrebare: La ce ar trebui să acordăm atenție?

Răspuns: Care este sursa suferinței?

Comentariu: Dar nu știu ce este asta.

Răspunsul meu: Ce este cunoașterea pentru tine? Este ceea ce ai auzit de la cineva sau ai citit într-o carte.

Cunoașterea este primirea luminii în Kli. Dacă omul pur și simplu suferă, asta nu înseamnă încă faptul că știe. „A ști” înseamnă a atinge sursa suferinței. Treptat, omului i se dezvăluie cum își poate atinge sursa. Și atunci ar trebui doar să dorești să o investighezi, să lucrezi împotriva suferinței.

Din Lecţia zilnică de Cabala 10/06/26, Rabaş – Art.6, 1989-Ce este Mai presus de rațiune, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum poate să știe omul că și-a epuizat întreaga măsură? Sau se dezvăluie acest lucru doar la sfârșit?

Răspuns: Abia la sfârșit, omul descoperă că și-a epuizat întreaga măsură și se află în fața lui Yam Suf (Marea ultimă), pe care trebuie să o traverseze. Aceasta înseamnă că a trecut deja prin toate calitățile și a făcut toate discernămintele necesare în perioada de pregătire. Ori de câte ori cineva striga: „Când se va întâmpla? Când?”, Rabaş răspundea: „Mântuirea Creatorului vine într-o clipă.” Aşteaptă, se poate întâmpla în orice moment.

Fiecare moment următor poate fi cel decisiv. Și de fiecare dată când ești cuprins de dezamăgire și disperare, dar continui să cauți o nouă putere pentru a avansa și a atinge scopul, în ciuda a toate, se poate întâmpla ca de data aceasta, în loc să încerci din nou să mergi mai departe pe cont propriu și să profiți de noile oportunități, să descoperi brusc că nu mai ai nimic. Nu mai ai putere. Nu mai ai mijloace. Ai ajuns la Marea ultimă și tot ce-ți mai rămâne este să o traversezi.

Întrebare: Dar poate că, în loc să încerc constant să găsesc noi puteri și noi mijloace, ar fi mai bine să-mi spun pur și simplu că am epuizat totul și să ajung într-o stare de disperare completă?

Răspuns: Nu poți lăsa calea la jumătatea drumului și să spui: „Am încercat totul. Nu mai am nimic de făcut.” Pentru că acest punct de credință deasupra rațiunii, traversarea Mării ultime, este dezvăluit tocmai prin presiunea și eforturile tale continue de a străpunge terenul și de a merge mai departe.

De obicei, după o perioadă de descurajare și dezamăgire, începi să cauți ce altceva se mai poate face. Nu știi ce să faci și se pare că toate posibilitățile au fost deja epuizate și nu mai rămâne nimic. Tocmai această căutare, împreună cu incapacitatea de a găsi vreo soluție, dă naștere unei cereri autentice, unui strigăt adevărat către Creator.

Și din acel strigăt, se deschid porțile sfințeniei.

Din Lecția zilnică de Cabala 13.06.2026, Rabaş – Art.6, 1985-Și Domnul i s-a arătat la stejarii lui Mamre

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum poate fi măsurată intenția? Ea fie există, fie nu.

Răspuns: Intenția poate fi măsurată în grade, în kilograme, în orice doriți. Să presupunem că avem o dorință împărțită în patru faze sau în cinci în total, dacă includem faza rădăcină. Aceste cinci faze sunt împărțite în continuare în cinci, apoi din nou în cinci și așa mai departe.

În funcție de gradul de dorință pe care sunt capabil să-l îmbrac cu o intenție de dragul dăruirii în locul unei intenții de dragul primirii, eu îmi măsor nivelul.

Dar mai întâi trebuie să dobândesc o intenție de dragul primirii. Nici acest lucru nu este simplu; toate acestea au loc dincolo de Machsom (barieră). Astfel, dacă sunt capabil să trec de Machsom, să dobândesc o intenție de dragul primirii și apoi să o corectez într-o intenție de dragul dăruirii, magnitudinea dorinței asupra căreia pot pune această intenție determină magnitudinea intenției în sine.

De exemplu, vreau să beau o ceașcă de ceai. Dorința mea poate fi de un gram sau poate fi de o sută de kilograme. Știm din propria experiență că dorințele noastre pentru aceleași lucruri se schimbă constant.

Să presupunem că acum vreau să beau ceai cu o plăcere anticipată de zece kilograme și îl vreau cu intenția de a primi. Dacă, după o restricție (Țimţum) și pregătirea necesară „de dragul dăruirii”, sunt capabil să schimb utilizarea aceleiași dorințe, atunci magnitudinea intenției mele de dragul dăruirii va fi de zece kilograme.

Din Lecţia zilnică de Cabala 06/06/26, Rabaş – Art.12, 1990-De ce este Tora numită „linia de mijloc” în muncă – 1

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum dezvoltă omul frică în condiții de dublă ascundere? Cum poate el să se îndepărteze de această stare?

Răspuns: Cum dezvoltă omul frică? În realitate, este imposibil să o dezvolți. De fiecare dată, un nou concept se deschide într-un om, unul mai semnificativ decât precedentul.

De exemplu, am avut Aviut (grosimea dorinței) la nivelul de Şoreş (rădăcină); acum, să spunem, am primit Aviut Alef. De ce mă voi teme la acest nou nivel de Aviut, dacă toată experiența mea anterioară se aplică doar pentru Aviut Şoreş, la gradul inferior anterior?

În consecință, la gradul superior la care am ajuns acum, nu am nicio experiență, nimic. Tot de ceea ce mă temeam înainte, acum nu are niciun efect asupra mea. De ce? Pentru că sunt revelate noi Reşimot (înregistrări spirituale).

„Nimic nu dispare în spiritualitate.” Pur și simplu, următorul grad acoperă toată experiența anterioară iar eu nu știu nimic despre ea. La noul grad, nimic nu funcționează – nici fostele frici, sau dimpotrivă, nimic din ceea ce dobândisem anterior.

Prin urmare, omul nu poate niciodată să învețe despre o stare nouă pe baza stării sale anterioare. Până la sfârșitul corectării, pe măsură ce trece de la un grad la altul, omul trebuie mai întâi să eșueze și să cadă, să-și piardă toate realizările anterioare, să primească o nouă Reshimo, și înarmat cu aceasta, să înceapă din nou să efectueze sortarea, analiza și corectarea.

Se spune că în fiecare moment omul este complet nou. Adică, de fiecare dată el se naște ca nou, ca un copil, și din nou începe de la o stare de zero. Din starea anterioară nu poate duce nimic mai departe în următoarea.

Poate că se mai poate face ceva, deoarece există generalul și particularul. Prin urmare, fiecare stare include toate celelalte stări care pot exista în realitate. Dacă ai trecut chiar și de un grad, ai deja o oarecare înțelegere a întregului ciclu general. Dar odată cu aceasta, fiecare stare este deasupra rațiunii.

Din Lecția zilnică de Cabala din 13.06.2026, Rabaş – Art.6, 1985-Și Domnul i s-a arătat la stejarii lui Mamre

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum ați numi o conexiune sinceră?

Răspuns: Este atunci când ești înțeles. Dar nici asta nu este neapărat un lucru bun. Omul rămâne cu foarte puțin din sinele lui adevărat într-o astfel de situație. La urma urmei, este adevărat că nu vrem cu adevărat să ne deschidem.

Întrebare: Da, suntem rezervați, desigur. Deci, ce este o conexiune sinceră?

Răspuns: Nu știu. Este atunci când te simți în largul tău cu un om. Dar cu cine te poți simți în largul tău și în mod constant în largul tău?

Comentariu: Și aceasta este o problemă.

Răspunsul meu: Desigur.

Întrebare: Ce este o conexiune autentică?

Răspuns: O conexiune reală este una în care iubeşti un om și vrei constant să-i faci bine.

Comentariu: Aţi dat totul brusc peste cap. În loc să fie bine pentru mine, spui că ar trebui să fie bine pentru cealaltă persoană. Și asta se numește conexiune.

Răspunsul meu: Da. Când simt că vreau să-i fac bine.

Întrebare: Dacă vorbim despre cel superior, despre  Creator, ce este o conexiune reală?

Răspuns: Aceasta implică o echivalență de formă. Înseamnă că mă raportez la Creator în același mod în care El se raportează la mine. Pentru asta, trebuie să-mi schimb natura, care întâmplător, este natura pe care El a creat-o în mine. Prin urmare, trebuie să-I cer să o schimbe. Acea cerere în sine este conexiunea.

Întrebare: Poate fi sinceră o astfel de cerere?

Răspuns: Parțial. Până când cer cu sinceritate deplină.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 05.06.2026

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Care este diferența dintre metodele care suprimă dorința de a primi și Ţimţum (Restricţie)?

Răspuns: În procesul de corectare a Kelim (vaselor), ajungem la o stare în care restricționăm dorința de a primi, încetăm să o folosim și apoi începem să o folosim primind pentru a dărui. Care este diferența dintre restricționarea dorinței de a primi și metodele orientale și alte abordări similare care suprimă această dorință?

În momentul în care omul începe să studieze Cabala, el începe să-și dezvolte dorința de a primi. Nicăieri nu este scris că trebuie să o suprimăm. Nicăieri!

În loc să lucrezi direct împotriva acestei dorințe, ar trebui să lucrezi la apropierea de Creator, astfel încât lumina să corecteze dorința de a primi. Cu cât această dorință devine mai mare, cu atât mai mare va fi lumina de care vei avea nevoie pentru a o corecta. Astfel, obții lumini mai mari pentru a corecta de fiecare dată o dorință tot mai mare de a primi. Așa avansezi.

Prin studiu și prin atragerea luminii, ajungi să vezi că fiecare dintre dorințele tale este în esență opusă spiritualității, opusă Creatorului, deoarece este îndreptată spre plăcerea personală.

Ajungi la o stare în care, pentru a trece de la o intenție de dragul tău la o intenție de dragul dăruirii, trebuie să încetezi să mai folosești dorința de a primi în forma sa naturală. Apoi începi să o folosești într-un mod diferit, de dragul dăruirii. Între aceste două stări se află o acțiune numită Ţimţum (Restricție).

Ce este Ţimţum? Nu restricționez dorința în sine, pentru că nu o pot suprima. Sub influența luminii care acționează asupra mea, văd că a o folosi în forma sa anterioară este rău. Și pentru că văd că este rea și opusă Creatorului, încetez să o mai folosesc în acest fel. Încetez să mai folosesc fostul tip de împlinire și trec la o metodă diferită de utilizare a dorinței.

Scopul Ţimţum nu este de a distruge dorința de a primi, ci de a înceta să mai folosesc vechea formă de primire și de a trece la o formă spirituală. Preocuparea mea ar trebui să fie doar corectarea, să fac dorința de a primi similară cu dorința Creatorului, adică să dobândească o intenție de a dărui. Numai asta ar trebui să mă preocupe.

Nu ar trebui să ne concentrăm asupra dorințelor noastre în sine. Nu ar trebui să ne facem griji cu privire la dorințele pe care le avem, chiar și cele mai teribile, toate vin de la Creator. Trebuie să înțeleg că revelația lor în mine este un semn că sunt capabil să le corectez. De aceea, înțelepciunea Cabala se numește metoda primirii: ne învață cum să lucrăm cu vasele de primire.

Toate celelalte metode, fără excepție, se bazează pe suprimarea dorinței de a primi, pe a primi cât mai puțin posibil.

De ce sunt aceste metode atât de atrăgătoare? Pentru că omul simte imediat că viața a devenit mai ușoară. Uitați-vă câți oameni din fosta Uniune Sovietică își amintesc cu nostalgie cât de bună se presupune că era viața în trecut.

Nu era nimic deosebit de bun în asta, dar omul știa că are un salariu fix, o casă, un loc de muncă din care nu va fi concediat, copii care vor merge la grădiniță și la școală; totul era planificat. Exista un sentiment de siguranță cu privire la viitor. Desigur, eu nu am avut prea multe, dar nici altcineva nu avea. Totul a fost suprimat de guvern, iar „suferința împărtășită este pe jumătate o consolare”.

Chiar și astăzi, mulți oameni s-ar întoarce cu bucurie la acele vremuri și la ceea ce au avut atunci. De ce am nevoie de libertatea de astăzi, unde fiecare face ce vrea? Peste tot există invidie, aroganță și ură, în timp ce înainte părea diferit. Cultura era diferită, toată lumea era la fel și totul era planificat.

Dacă nu ar fi egoismul uman, care arde și crește constant, un astfel de sistem ar putea fi poate menținut. În China, a funcționat și mai bine timp de mii de ani. Dar este imposibil să rămâi într-o astfel de stare pentru totdeauna.

Din Lecţia zilnică de Cabala 10/06/26, Rabaş – Art.6, 1989-Ce este Mai presus de rațiune, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

În munca noastră de jos în sus, nu ar trebui să trecem printr-o coborâre, căci „omul este ridicat în sfințenie și nu coborât”. Noi doar dobândim un grad din ce în ce mai înalt, chiar dacă uneori ni se pare că intrăm într-un grad mai rău, inferior în simțirile noastre.

Adevărul este că simțirile noastre se află în dorința de a primi, în egoul nostru, și prin urmare măsurăm, cântărim și determinăm ceea ce există în egoismul nostru. Astfel, această simțire nu este îndreptată spre scopul creației.

Poate că mă ridic mai sus în raport cu scopul creației, totuși, în vasele mele egoiste de primire simt că eu nu am nimic. Dacă nu am nimic, atunci mi se pare că sunt mai departe de scopul creației, căci scopul este să am totul! Dar acest „totul” se află în vasele de dăruire, în timp ce în vasele de primire nu am nimic.

Prin urmare, dacă omul își analizează starea cu intelectul, el Îl poate justifica pe Creator. Cu toate acestea, dacă nu este capabil să-L justifice pe Creator sau să-și controleze starea, o evaluează în funcție de simțirile sale – uneori se simte bine, alteori rău.

Dacă omul își determină starea în funcție de dispoziția sa, nu poate fi considerat nici drept, nici păcătos. Ar trebui să fie tratat ca un animal, deoarece un animal acționează exclusiv pe baza simțirilor, în timp ce o ființă umană acționează pe baza intelectului.

Ce înseamnă „pe baza intelectului”? Este necesar ca intelectul să controleze simțirile. Desigur, omul nu este o mașină; are intelect și inimă. Dar corectarea sa constă în faptul că evaluarea pe scara „adevăr-fals” este mai importantă pentru el decât evaluarea pe scara „dulce-amar”.

Din Lecţia zilnică de Cabala 01/06/26, Rabaș – Art.4, 1985-Acestea sunt generaţiile lui Noe

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Care este cel mai bun moment în procesul muncii spirituale pentru a depune efort și a avansa? Oricând. Nu există moment care să nu fie destinat acestui lucru! În fiecare stare, omul are oportunitatea de a face un pas către scopul creaţiei, către adeziunea la Creator, către eternitate, perfecțiune și realizare – către dăruire. Dar în fiecare stare, acest lucru se poate face într-o formă diferită.

Există stări în care omul nu poate face nimic altceva decât să înalțe o rugăciune, totuși rugăciunea în sine include atât recunoștință, cât și o cerere. Și există momente când omul poate doar să-i mulțumească Creatorului. Dar recunoștința însăși provine și dintr-o deficiență (Hisaron), o dorință neîmplinită; altfel, cui, pentru cine și pentru ce ar fi omul recunoscător?

Este imposibil să te întorci către Creator fără ca două aspecte să fie prezente în acel apel: unul negativ și unul pozitiv. Altfel, nu există niciun apel! Învățăm că avantajul luminii este revelat din interiorul întunericului și că orice concept poate fi desluşit doar în comparație cu opusul său.

Literele negre sunt vizibile pe un fundal alb, pe un fundal de lumină. Astfel, fiecare Havhana (discernământ sau gradație în simțire) pe care o simte omul, o vede sau pe care o exprimă, constă întotdeauna din două contrarii.

Prin urmare, în viețile noastre, în timp ce suntem pe cale, deși suntem surprinși de fiecare dată când suntem aruncați dintr-o stare în alta ca de o praștie, trebuie totuși să ne amintim că în cadrul creației există întotdeauna atât natura ființei create, cât și natura Creatorului.

Astfel, din orice stare pot privi prin ochii ființei create sau prin ochii Creatorului. Apoi se dovedește că, în ceea ce privește fiecare fenomen, aparent sunt capabil să iau decizii diferite. Pot trece peste rațiune și decide că nimic altceva nu contează pentru mine sau îmi pot spune că sunt incapabil să mă mișc de unde stau. Pot justifica fiecare stare, sau dimpotrivă, o pot respinge complet.

Deci, unde este adevărul?

Adevărul este la sfârșit.

Înainte de a ajunge la sfârșitul corectării (Gmar Tikun), unde toate contrariile se unesc, nu există adevăr. Există doar calea și stările de-a lungul ei. Prin urmare, nu putem judeca niciodată nimic cu certitudine absolută, iar a face acest lucru ar fi copilăresc.

Trebuie să fim întotdeauna conștienți că suntem partea sensibilă a realității și că tot ceea ce ni se întâmplă este necesar pentru a deveni mai înțelepți, a simți mai profund, a dobândi experiență, a aduna Reşimot (înregistrări informaționale spirituale) și a continua mai departe cu ele.

Din Lecţia zilnică de Cabala 07/06/26, Rabaş – Art.7, 1990-Ce este timpul de rugăciune și cel de recunoștință în muncă

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum ar trebui să lucreze omul în caritate sub Machsom (barieră)?

Răspuns: Foarte simplu. Vreau să ajung la o stare în care toate acțiunile mele nu sunt în niciun fel legate de gândurile despre mine.

Rabaş spune că acest lucru se manifestă în noi în relație cu grupul. Cu cât omul investește mai mult în grup, cu atât mai mult i se întoarce ca dobândire a puterii carității. Nu există nicio altă formă de donație în această lume.

Se spune: caritatea salvează omul de la moarte. Aceasta se referă la caritate ca o acțiune spirituală, deoarece moartea este primirea de dragul primirii, în timp ce caritatea este corectarea de dragul dăruirii care salvează omul de moarte. În Cabala nu se vorbește despre viață și moarte în sensul în care este acceptat la nivel material. Totul este etern; nu există nimic temporar.

Ce este moartea? Moartea este separarea de Cel superior, iar caritatea este corectarea Bina, care te conectează cu Cel superior. De aceea se spune ,,caritatea (Ţdaka) salvează omul de moarte”. Dacă dobândești puterea carității, intri în spiritualitate și începi să trăiești. Și dacă nu oferi caritate în fiecare secundă, adică dacă nu ai putere de dăruire, aceasta este numită moarte.

Dacă nu ar fi scris acest lucru, ,,caritatea (Ţdaka) salvează omul de la moarte”, atunci nimeni nu ar face donații. Și este bine că nu ar face-o.

Trebuie să îndeplinesc acțiuni cu o intenție prin care să merit viața. De ce am nevoie de puterile lui Bina, de dăruire? Baal HaSulam scrie în Introducerea la Studiul celor Zece Sfirot că omul nu trebuie pur și simplu să se împiedice de puterea carității, de puterea dăruirii. Nu trebuie să dăruiesc fără scop.

Care este scopul creației? Să mă bucur de viața spirituală. Prin urmare, în momentul în care fac acte de caritate, trebuie să mă gândesc că trec de la Bina la Keter, că primesc totul de dragul dăruirii.

Din Lecţia zilnică de Cabala 09/06/26, Rabaș – Art.3, 1986-Omul este răsplătit cu dreptate și pace prin Tora

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Zicala „Un judecător are doar ceea ce pot vedea ochii săi” înseamnă că nu putem atribui lucruri bune Creatorului dacă nu le vedem?

Răspuns: Se spune: „Un judecător are doar ceea ce pot vedea ochii săi”. Aceasta înseamnă că omul trebuie să judece realitatea înconjurătoare așa cum o percepe, conform modului în care este recepționată în Kelim ale sale (vasele de percepţie).

Dacă omul este dezvoltat doar la 20%, atunci el vede realitatea din jurul său în funcție de acel grad și nu o poate percepe diferit. Dacă dorește să o vadă diferit, trebuie să se ridice la un nivel de dezvoltare de 30%.

Dar în fiecare etapă, „cine condamnă, o face prin propriul său defect”. Eu văd întotdeauna prin propriii mei ochi, prin propriul meu Kli (vas de percepție). Prin urmare, este imposibil să ceri ca omul să înțeleagă lucrurile diferit. Corectează-l și apoi, ca urmare a acelei corectări, el se va comporta diferit și va înțelege diferit.

Dar omul nu se poate schimba pur și simplu de unul singur. O astfel de schimbare poate veni doar ca urmare a multor lovituri, studii și influențe din exterior. Nu există altă cale. Prin urmare, „un judecător are doar ceea ce ochii lui pot vedea” înseamnă că omul percepe realitatea doar prin ceea ce Kli-ul său este capabil să perceapă.

Întrebare: Dar ce se întâmplă dacă omul încearcă să gândească corect, într-o direcție pozitivă, chiar dacă ochii lui nu văd în acest fel?

Răspuns: Dacă ochii lui nu văd, atunci nu este real pentru el și o astfel de stare este foarte instabilă. Nu-i aparține cu adevărat și nu va putea să o cuprindă și să o mențină. Numai printr-o corectare interioară pe care omul o face asupra sa, el poate fi sigur că va păstra o astfel de percepție, deoarece aceasta devine apoi natura sa.

Din Lecţia zilnică de Cabala 07/06/26, Rabaş – Art.7, 1990-Ce este timpul de rugăciune și cel de recunoștință în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→