„Și un om l-a găsit și iată că rătăcea pe câmp. Și omul l-a întrebat, zicând: „Ce cauți?” Și el a zis: „Îi caut pe frații mei. Spune-mi, te rog, unde pasc ei turma?”

Un om „rătăcind pe câmp” se referă la un loc din care ar trebui să izvorască recolta câmpului pentru a susține lumea (Rabaş, „Iubirea pentru prieteni – 1 “).

Tora este învățătura, metoda care explică întregul proces prin care trebuie să trecem, de aici până la sfârșitul corectării. Deci, de unde începem să construim vasul spiritual și să intrăm în lumea spirituală?

Aici vorbește despre Iosif, care adună (Osef) toate calitățile anterioare ale fraților săi, și prin aceasta descoperă că se află în Egipt, adică în înclinația rea.

Simt că sunt opus lumii spirituale și că sunt nedemn de ea. Mai mult, nu am nicio dorință să intru în ea, asta îmi „spun” calitățile mele interioare. Această realizare trebuie să vină. Dar pe de altă parte, știm deja că dacă dărâmăm barierele dintre noi și ne unim, atunci în unitatea noastră vom începe imediat să simțim lumea spirituală.

Astfel, Tora ne explică procesul de dezvoltare a vasului nostru comun, care în această etapă se numește Iosif. El „rătăcește pe câmp”, neștiind cum să ajungă la spiritualitate. În fața lui se află o întindere goală și el nu știe pe ce drum să meargă.

Iar muncile câmpului sunt arat, semănat și secerat. Se spune despre asta: „Cei care seamănă cu lacrimi vor secera cu bucurie”, iar acesta se numește „câmp pe care Domnul l-a binecuvântat”.

Omul trebuie să fie pregătit pentru arat, semănat și secerat, adică pentru a lucra cu dorința sa. Căci dorința (Raţon) este pământul (Ereţ), sau chiar acel câmp, care trebuie arat și semănat cu semințele dăruirii, Bina, pentru ca Bina să intre în Malchut. Acolo începe să crească prin dorința lui Malchut, producând muguri, recolta pe care o vom culege mai târziu.

Astfel, omul numit Israel, care este îndreptat direct către Creator, intră în Egipt și descoperă în sine o mare dorință egoistă. Tocmai atunci, când vede că această dorință stăpânește asupra lui, el se străduiește spre unitate, și prin rugăciune și un strigăt de ajutor, el scapă de Faraon.

De ce este necesară această coborâre în egoism? O să putem ieși din el. Așa cum punem semințele în pământ, pentru ca prin pământ, să încolțească și să înflorească. Datorită pământului, adică dorinței egoiste, începe să crească micuța sămânță a dăruirii, dorința altruistă. Ea iese tocmai de pe pământ.

Când scânteia dăruirii, punctul din inimă, se trezește în noi, ne aduce la înțelepciunea Cabala. Începem să studiem, ne alăturăm unui grup și deodată descoperim cât de rău este totul, câte obstacole apar pe parcurs. Răul devine din ce în ce mai puternic până când suntem complet scufundați în el. Apoi, cu ultimul nostru dram de putere, ne luptăm să îl depășim și să scăpăm. Și fugim, luând cu noi marea dorință de a primi, pe care am dobândit-o în Egipt.

Așa răsare sămânța dăruirii: noi ne ridicăm deasupra pământului, luând cu noi dorințele stricate și apoi începem să le corectăm.

Acest proces este însoțit de bucurie și tristețe, de împietrirea inimii, eșecuri și dificultăți. Cu toate acestea, tocmai prin disperare ne apropiem de exod. Și acel exod se găsește în unitate. Nimeni nu iese singur, ci numai împreună.

Din Congresul Internațional de Cabala din 24.02.12, „Arava”, Lecția 3

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Există o contradicție între dorința de a primi și dorința de a dărui, și prin urmare, suntem mereu într-o stare de incertitudine și lipsă de înțelegere. Baal HaSulam scrie că fiecare stare spirituală conține două opuse în ea; adică contradicția este inerentă însăși naturii sale.

El explică problema reală care este de fapt în noi. Atât timp cât existăm pur și simplu în dorința minerală, vegetală sau animalică de a primi, care este natura noastră, nu există nicio problemă și totul este în ordine.

Există cele patru faze ale expansiunii luminii directe: faza rădăcină (Şoreş), prima fază (Alef), a doua fază (Bet) și a treia fază (Gimel). Dar de îndată ce începe cea de-a patra fază (Bhina Dalet), imediat apar probleme și are loc restricția (Ţimţum).

Înainte de a patra fază, nu există nicio restricție pentru că totul este guvernat de Sus. Eu nu am dorințe proprii. Creatorul îmi dă gânduri, impulsuri, dorințe, temeri, anxietăți și hormoni. Iar eu, ca o marionetă, fac doar tot ce îmi dă El. Nu există probleme sau contradicții aici. Eu sunt dorința de a primi, Creatorul mă guvernează de Sus și asta este tot.

Dar când punctul din inimă se trezește în dorința de a primi, este deja un mesager din acea lume, de dincolo de Machsom, din dorința de a dărui. Atunci are loc o ruptură în interiorul omului și apare o problemă: două naturi opuse coexistă în interiorul lui – natura spirituală și natura corporală. Tensiunea interioară din interiorul omului crește și începe să simtă că explodează sau își pierde mințile. Ele nu pot coexista împreună. Acesta este motivul pentru care suntem atât de nefericiți.

Trebuie să înțelegeți că nu există altă cale de ales. La un moment dat, Creatorul a implantat atât dorința de a primi, cât și dorința de a dărui în noi, precum și în întreaga umanitate. Vom rămâne în această diviziune interioară până când le „unim” pe cele două împreună – adică până când dorința de a primi dobândește intenția de a dărui ca a doua natură spirituală.

Suntem obligați să ajungem la spiritualitate. Pur și simplu nu suntem întrebați dacă vrem. Vom rămâne în această fractură interioară până când ne transformăm dorința de a primi într-o dorință de a dărui. Atunci aceste două forme ale naturii – cea spirituală și cea corporală – vor deveni din nou ca una. Abia atunci vom obține o senzație de pace.

Până la sfârșitul corectării (Gmar Tikun) însă, această contradicție va continua să existe în noi.

Din Lecţia zilnică de Cabala 29/06/26, Rabaș – Art.9, 1987-Măreția omului  depinde de măsura credinței lui în viitor

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Discuţii despre Treptele Scării, Partea 170

Întreaga spiritualitate crește din mica scânteie?

Toată spiritualitatea crește din acest calcul, din acea mică scânteie. Prin studiu, scânteia primește harul de Kduşa și apoi o dezvoltăm și o cultivăm. La început, cu siguranță nu înțelegem ce este spiritualitatea și nu avem nicio dorință reală de spiritualitate. Mai degrabă, din ceea ce intră în noi prin harul sfințeniei – numit Lişma– începem să dorim să fim pentru a dărui. Această atitudine începe să se formeze în noi, ceea ce este cu adevărat ceva miraculos: în dorința de a primi, încep să apară scântei de dăruire.

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum ne conectăm inimile?

Răspuns: Prin aspirație. Când simți că te întinzi către ceilalți și primești un răspuns și de la ei: „Oh!”. Atunci simți că o inimă s-a deschis cu adevărat, apoi o alta, începe să apară un spațiu comun între ele.

În cadrul acelui spațiu comun, iubirea este deja simțită, împreună cu înțelegerea, reciprocitatea și conexiunea. Există o lipsă de forță vitală, dar nu una animalică; mai degrabă, de forță vitală spirituală. O pot simți doar dacă mă conectez cu un alt om în acest fel.

Întrebare: Deci, când omul spune: „Nu am putere”. Chiar dacă are mâncare și bani, el spune: „Nu am putere, pur și simplu nu am putere să trăiesc”. Înseamnă asta că este în căutarea unei alte inimi?

Răspuns: Da! Inconștient, simte că nu are pentru cine să trăiască. La urma urmei, viața este construită pe naștere, creșterea copiilor, dăruirea către alții și primirea aceluiași lucru de la ei. Această împlinire reciprocă a celuilalt – aceasta este viața. Este imposibil să dai unui om fără să primești în schimb. Și așa continuă.

Întrebare: Se apropie acele vremuri?

Răspuns: Sper că da.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 22.06.2026

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

O ființă creată este ceva ce există în lumea spirituală, deoarece lumea noastră corporală există doar în imaginația noastră.

Ființa creată se naște din linia de mijloc, din punctul în care sunt prezente două forțe opuse: primirea și dăruirea.

Ea știe cum să combine aceste două forțe în așa fel încât să folosească forța primirii, care este opusă Creatorului. A fost creată în mod deliberat în acest fel pentru a-i oferi ființei create independență și capacitatea de a sta liber opusă Creatorului. În acest fel, ne putem construi propria identitate independentă care încorporează ambele forțe împreună.

La fiecare pas, ființa creată trebuie să combine corect aceste două forțe și să verifice procesul etapă cu etapă pentru fiecare nouă porțiune de dorință egoistă care este revelată în interiorul ei. Astfel, ființa creată se dezvoltă singură, se construiește din propriul material cu ajutorul forței de dăruire, pe care o atrage din linia dreaptă.

În esență, toată munca este efectuată de forța dăruirii, forța luminii, de Creator. Dar ființa creată trebuie să pregătească tot ce este necesar pentru aceasta. Așa cum în lumea noastră folosim toate mijloacele disponibile la nivel mineral, vegetal, animal și uman, împreună cu toate puterile simţirilor și minții noastre. Totuși, spunem în continuare că noi înșine am făcut munca, pentru că noi suntem cei care realizăm aceste acțiuni folosind materialele acestei lumi și propriile noastre abilități.

Construcția corporală și spirituală se desfășoară în același mod: mai întâi există un plan, iar apoi, folosind materialele disponibile, începem să construim diferite forme. Așa este și în lumea spirituală. Prin dorința și înțelegerea noastră, noi înșine construim „formele Creatorului”, atitudinea noastră față de El, care seamănă cu atitudinea Lui față de noi.

Pe de o parte, aceasta este propria noastră muncă, așa cum este scris: „Am muncit și am găsit”. Dar pe de altă parte, este lucrarea Creatorului, pentru că învățăm de la El, din exemplele Sale și Îi cerem să o ducă la îndeplinire. Suntem adevărați parteneri cu El, pentru că noi înșine știm exact ce vrem și trebuie să pregătim tot ce este necesar!

Cu alte cuvinte, urmărim linia de mijloc în intenția noastră, unind dorința și intenția și hotărând singuri cum să unim corect forțele sfințeniei și impurității, liniile stânga și dreapta.

De asemenea, construim linia de mijloc conectându-ne cu grupul prin lumină. Vrem să fim incluși în grup și să găsim dorința de a dărui în cadrul acestuia, însă acea dorință poate fi creată doar de lumină, de Creator, care este ascuns în el. Astfel, încorporăm aceste două forțe: forța grupului și forța Creatorului din noi înșine, în timp ce rămânem în linia de mijloc.

Și în multe alte exemple, vedem că operăm în linia de mijloc, deoarece trebuie să combinăm aceste două forțe – primirea și dăruirea – pentru a dobândi libertatea de alegere și a ne construi independent din ele.

Din Lecția Zilnică de Cabala 28.03.2011, „Pregătirea pentru Convenția din New Jersey”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Rădăcina ecranului este atitudinea mea față de Creator; este ceea ce numim măreția scopului, măreția Creatorului. Deși este totuși de dragul primirii, ea constituie rădăcina ecranului.

Când pot spune că îl am? Când sunt în întuneric, tocmai când lumina din jur nu strălucește asupra mea. Lumina din jur nu este lumina care mă va corecta. Este lumina care se va îmbrăca mai târziu în mine ca lumină interioară.

În mod special în timpul întunericului, omul vede că se află într-o stare animalică, iar omul din el nu este trezit de Sus. Totul depinde de modul în care el însuși este capabil să se transforme în Om, să trezească o dorință față de Creator în sine.

Din Lecia zilnică de Cabala 29/06/26, Rabaș – Art.9, 1987-Măreția omului  depinde de măsura credinței lui în viitor

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Ne este foarte dificil să înțelegem în ce scop trebuie să îndeplinim munca spirituală și de ce Creatorul a creat lumea în așa fel încât să fim nevoiți să depunem efort. Dacă El este omnipotent, de ce nu a creat starea finală de la bun început? Și dacă aceasta există deja și noi suntem deja în ea, de ce nu a făcut-o astfel încât să simțim imediat această stare perfectă (Gmar Tikun)?

De ce trebuie să ne deschidem ochii și să dezvoltăm organul de percepție a spiritualităţii, numit ecran (Masah) și lumina reflectată (Or Hozer), deoarece abia atunci vom simți unde ne aflăm cu adevărat și vom percepe adevărata realitate?

Ni se spune că toate acestea se datorează rușinii. Ne întrebăm: De ce a creat El rușinea? Și ni se spune că rușinea este o corectare și că dacă nu ne corectăm  nu vom simți bunătatea care a fost pregătită pentru noi.

Trebuie să dobândim măreția și importanța Creatorului, a dăruitorului. Atitudinea noastră față de El trebuie să fie cu intenția de a dărui. Un Kli (vas) cu o intenție altruistă este un Kli etern care nu dispare niciodată și nu se golește niciodată. Dimpotrivă, se umple din ce în ce mai mult.

Există mult mai multe explicații folosite pentru a „justifica” starea noastră prezentă, iar omul poate trăi conform lor mult timp, până când dobândește o a doua natură, natura Creatorului.

Dar înainte de asta, omul este incapabil să înțeleagă sau să fie de acord cu stările prin care trebuie să treacă, deoarece definițiile pe care le deține acum sunt opuse definițiilor pe care le va avea ulterior.

Din Lecţia zilnică de Cabala 23/06/26, Rabaş – Art.7, 1988-Ce este importanţa Mirelui, ale cărui păcate sunt iertate

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce înseamnă să faci un discernământ corect?

Răspuns: A face un discernământ adecvat înseamnă să vezi că fiecare stare ne este trimisă de Creator și că Forța superioară vrea să te îndrepți către ea, și cel puțin să atribui acea stare Creatorului.

Dacă poți continua mai departe, gândește-te la faptul că această stare a fost trimisă pentru a te putea uni cu El și a înțelege motivele pentru ceea ce se întâmplă. Gândește-te de ce Creatorul îți trimite această situație ca o cale către adeziunea cu Creatorul.

Din Lecţia zilnică de Cabala 23/06/26, Rabaş – Art.7, 1988-Ce este importanţa Mirelui, ale cărui păcate sunt iertate

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Stările de coborâre sau ascensiune nu sunt definite de faptul dacă eu mă simt bine sau rău în acel moment. Dacă am gânduri despre Creator, chiar și în cea mai dificilă stare, atunci din punct de vedere spiritual, aceasta este considerată o stare „bună”. O coborâre însă, este o stare în care omul pierde conexiunea cu Creatorul.

Menținerea conexiunii cu Creatorul, păstrarea unui gând despre El chiar și în timpul unei stări insuportabil de dificile, este preferabilă pierderii acelei conexiuni în starea cea mai favorabilă. Aici trebuie să depunem eforturi extraordinare pentru a distinge corect între ceea ce constituie o coborâre și ceea ce constituie o ascensiune spirituală.

În orice moment când Creatorul ne amintește de prezența Sa, indiferent cum o face, trebuie să-I mulțumim Creatorului pentru aceasta. Amintirea poate veni sub forma unei lovituri sau prin situații extrem de dificile.

În schimb, de îndată ce pierdem conexiunea cu divinul, plăcerile animalice sau preocupările cotidiene ne distrag atenția de la gândurile despre spiritualitate. Devenim confuzi și uităm că tocmai Creatorul este cel care ne trimite toate aceste situații și probleme; aceasta este ceea ce numim coborâre. Astfel, o stare de coborâre sau ascensiune spirituală nu este determinată de simțurile noastre animalice, ca un sentiment de amar sau dulce, ci de faptul dacă este adevăr sau fals.

Prin urmare, este foarte dificil pentru noi să ne obișnuim cu acest tip de discernământ. Dar atunci când omul își examinează stările în acest fel, începe să le analizeze într-o lumină nouă.

Evaluându-le conform principiului „adevăr sau falsitate”, se evaluează starea lor conform unui singur criteriu: Este benefic pentru avansarea mea spirituală? Acest discernământ se face independent de percepția senzorială. Apoi, pe măsură ce omul devine cu adevărat pregătit pentru aceasta, apar din nou îndoieli: ar trebui să mă îndrept către Creator sau să încerc să fac ceva eu ​​însumi?

Dacă mă întorc către Creator atunci când sunt capabil să fac ceva eu ​​însumi, atunci va fi o cerere artificială. Rabaş dă următorul exemplu: un băiețel plânge pe stradă și aproape nimeni nu-i acordă atenție. La urma urmei, este încă un copil și plânge pentru fleacuri. Dar când un bărbat matur plânge, acest lucru este luat în serios.

În mod similar, omul care cară o povară grea care este pe cale să cadă, și cere ajutor este ajutat imediat. Dar dacă strigă „Ajutor!” fără niciun motiv anume și toată lumea vede că nu se întâmplă nimic grav, nimeni nu-i va acorda nici măcar atenție.

Din Lecţia zilnică de Cabala 23/06/26, Rabaş – Art.7, 1988-Ce este importanţa Mirelui, ale cărui păcate sunt iertate

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Celebrul creator de modă Karl Lagerfeld a reușit să-și creeze propria imagine în modă, iar declarațiile sale sunt foarte populare. Cu toate acestea, este surprinzător cât de incredibil de egoiste sunt!

„Sunt un fel de vampir, luând sângele altor oameni” (Revista The Observer).

„Vanitatea este cel mai sănătos lucru din viață” (The Guardian).

„Urăsc conversațiile intelectuale cu intelectuali pentru că mă interesează doar propria mea opinie” (Lumea conform lui Karl).

Oamenii se minunează de felul în care vorbește.

Răspunsul meu: Vorbește foarte bine, direct la subiect. Exprimă cu adevărat ceea ce vine din propria sa natură.

Și-a afirmat crezul foarte succint, ca un om obișnuit, deși unul care își înțelege natura. El exprimă adevărul!

Întrebare: Ce anume îi fascinează pe oameni în declarațiile sale?

Răspuns: Ceea ce îi captivează este faptul că spune lucruri pe care lor le este frică să le spună.

Întrebare: Deci acest lucru există în interiorul unui om?

Răspuns: Firește, pentru că fiecare dintre noi este așa.

Întrebare: Are omul sentimentul că vanitatea este cel mai sănătos lucru din viață?

Răspuns: Desigur, pentru că vanitatea ne înalță. Ce altceva în lumea noastră poate ridica omul deasupra tuturor celorlalți? Ce este considerat victorie, realizare, succes? Nimic altceva decât împlinirea vanității.

Întrebare: Dar sunteţi angajat într-o știință care face exact opusul, nu-i așa?

Răspuns: Da, sunt. Dar oamenii „adevărați”, oameni ca el, glorifică această natură. Dar este natură! Prin urmare, nu poate fi negată.

Cred că are dreptate când se exprimă atât de frumos. El deschide ochii oamenilor către ceea ce sunt ei cu adevărat.

Întrebare: Ar trebui cumva să luptăm împotriva acestui lucru, sau nu?

Răspuns: De ce ar trebui să luptăm? Dimpotrivă, trebuie să deschidem ochii oamenilor către faptul că sunt așa și poate că acest lucru îi va conduce la recunoașterea răului.

Întrebare: Asta numiți exact educație? A dezvălui unui om cine este cu adevărat?

Răspuns: Desigur, absolut. Numai revelarea răului într-un om îl va obliga pe acesta să se corecteze, să vadă „Aceasta este natura mea și este rea”.

Îmi place să vorbesc cu oameni care îmi sunt opuși, dar sunt deschiși și sinceri. Acesta este adevărul. Adevărul stă deasupra oricărui lucru. Dacă trecem cu vederea adevărul, ce se va întâmpla? Nu vom putea niciodată să realizăm nimic în lumea noastră. Ne vom limita întotdeauna la declarații pe jumătate, aluzii vagi și evaziuni. Și apoi ce?

Fără revelarea răului, nici măcar nu veți ști sau nu veți înțelege ce este binele și ce ar trebui să fie, sau cum să-l construiți ca opusul răului.

De exemplu, imaginați-vă că vă uitați la un articol de îmbrăcăminte și vedeți ceva rău, derutant, incorect, grosolan sau respingător la el. Apoi vă dați seama: este întors pe dos! Trebuie doar să dezvăluiți partea corectă. Și aşa o dezvăluiți. Răul și binele sunt două fețe ale aceleiași Forțe superioare.

Întrebare: Care este formula supremă pentru dumneavoastră?

Răspuns: Este scris în Cabala că „Iubirea acoperă toate fărădelegile”. Înseamnă că nu există altă cale de a atinge iubirea; este imposibil să obții acea „acoperire” sau transformarea întregului rău din tine.

Numai după ce toate fărădelegile sunt dezvăluite îți dai seama că neapărat, iubirea trebuie să le ia locul! Trebuie să le acopere pe toate – nu să le distrugă! Ele trebuie să existe împreună. Numai împreună, atunci când se ajută și se hrănesc reciproc în acest fel, ele vor exista cu adevărat.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 03.03.2025

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→