Discuții despre Treptele Scării, Partea 162

Separarea de Creator vine tot de la El?

Cu siguranță, separarea vine și ea de la Creator. Totul vine de la El. Totuși, separarea este o pedeapsă.

Cum ar trebui să reacționăm la această stare? Trebuie să binecuvântăm binele așa cum binecuvântăm răul și răul așa cum binecuvântăm binele. Totuși, separarea de Dumnezeire, sau mai precis, încetarea capacității de a avansa, adică a capacității de a ne egala forma cu Creatorul, este într-adevăr singura pedeapsă în realitate.

În lumea corporală, această separare se manifestă ca necazuri care se abat asupra noastră, ca evenimente negative în viața noastră și chiar ca efecte asupra corpului fizic. Tot binele vine de la El, iar tot răul vine din posteriorul (Achoraim) Creatorului, din ascundere. Problema nu este ascunderea în sine, ci modul în care o primim și ne raportăm la ea.

Pedeapsa este o pedeapsă. Nimic nu se poate face împotriva ei. Cu cât simțim mai mult ascunderea, cu atât îi rezistăm mai mult. Ascunderea poate fi corectată prin Hasadim (îndurări). În măsura în care ne detașăm de simțirea noastră personală și ne ridicăm deasupra ei, devenim cei care se bucură de milă (Hafeţ Hesed), iar apoi efectuăm corectări. În orice caz, orice lucru mai puțin decât corectarea finală este considerat pedeapsă. Cu toate acestea, noi, cei care ne aflăm în acest proces, vedem tot ce ni se întâmplă ca o recompensă.

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

În perioada de pregătire, omul urcă în grad pentru a traversa Machsom-ul și a intra în palatul regelui. De fiecare dată când omul trece prin stări de primire, o mare iluminare de sus îl susține, îl umple și îl trezește.

Apoi omul cade, și în loc de o lumină și mai mare, primește întuneric. În starea de întuneric, omul este „testat” deoarece, indiferent cât de sus s-a ridicat, dacă nu a traversat încă Machsom-ul, de îndată ce lumina încetează să mai strălucească asupra lui, el cade imediat într-o stare animalică. Nu știu nimic și nimic nu este important pentru el în afară de simpla existență animalică.

Oamenii simt că nu au făcut niciun progres. Natura animalică prezentă în timpul coborârilor pe care le-au experimentat acum unul sau doi ani rămâne neschimbată. Într-adevăr, când spiritul divin se îndepărtează de om, rămâne doar sufletul animalic.

În astfel de stări, este posibil să se măsoare dacă omul avansează spiritual în direcția dăruirii sau nu. Dacă ei sunt capabili să citească chiar și câteva rânduri, sau pur și simplu să reflecteze asupra lor fără a pătrunde sensul neapărat profund, și dacă își dau seama de măsura în care starea de întuneric devine din ce în ce mai profundă, atunci se poate spune că au apărut în ei rudimentele vaselor de dăruire.

Ei văd că nu au nimic, niciun sentiment de împlinire. Dar în ciuda acestui fapt, ei trăiesc cu convingerea că această stare este cumva legată de calea spirituală. Atunci nu sunt derutați de plăcerile care strălucesc asupra lor și nici nu sunt derutați de senzația plăcută de a primi împlinire, care altfel i-ar putea face să se „umfle”. Dimpotrivă, într-o astfel de stare, ei nu au calcule pentru ei înșiși. Nu-L pot justifica pe Creator, deoarece nu primesc nimic de la El și trăiesc doar prin credință.

Ce este credința în acest caz? Credința după traversarea Machsomului este lumina Hasadim, iar credința completă este lumina Hasadim cu iluminarea de Hochma. Dar în perioada de pregătire, când nu există nici una, nici alta, credința este iluminarea care vine la om de Sus, lumina care îl susține.

Alternativ, într-o stare de coborâre, mai exact atunci când această iluminare dispare, ceea ce rămâne este doar importanța scopului în forma sa pură, care este ceva ce omul primește de la grup, nu de Sus.

Adică, ei aud sau au auzit în trecut de la prieteni despre importanța scopului, iar acum acest lucru îi susține și îi servește. Acum, într-o stare de întuneric, omul este susținut de importanța scopului pe care l-a dobândit în trecut, când a putut auzi și a lucrat în grup.

Ei s-au inspirat din ceea ce au citit, din ceea ce li s-a spus și din ceea ce au auzit de la profesor, adică din cele trei surse: grupul, cărțile și profesorul.

Cu alte cuvinte, acum măreția scopului nu vine de Sus, ci din mediu. Importanța pe care o simt în starea de întuneric, o percep ca o iluminare venită din exterior, iar aceasta se numește credința care susține omul.

Din Lecţia zilnică de Cabala 29/06/26, Rabaș – Art.9, 1987-Măreția omului  depinde de măsura credinței lui în viitor

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Importanța scopului și conștientizarea propriei lipse de forță trebuie să avanseze întotdeauna în paralel? Nu crește oare importanța scopului în timpul unei ascensiuni, având în vedere că este resimțită tocmai în timpul unei ascensiuni?

Răspuns: Punctul cel mai înalt în recunoașterea importanței scopului și punctul cel mai scăzut în evaluarea propriei forțe sunt relevate prin două procese: ascensiunea și coborârea.

Nu se poate spune că doar o ascensiune crește importanța scopului pentru mine, iar o coborâre aduce doar dezamăgire față de propriile mele abilități. În realitate, diferența dintre aceste stări le generează pe amândouă. Cu alte cuvinte, direcția în care te miști este cea care dă naștere atât importanței scopului, cât și dezamăgirii față de propria forță.

Desigur, simţirea importanței scopului apare în timpul unei ascensiuni. Dar nu se întâmplă niciodată ca ceva să se nască fără ca opusul său să apară alături de el. Există întotdeauna un contrast între negru și alb; altfel, nicio definiție nu ar fi posibilă. Fiecare definiție se bazează pe două opuse, așa cum literele negre sunt percepute doar pe un fundal alb.

Din Lecția zilnică de Cabala din 13.06.2026, Rabaş – Art.6, 1985-Și Domnul i s-a arătat la stejarii lui Mamre

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Omul acționează din obișnuință și simte și acceptă doar ceva cu care este obișnuit. Tot ce este nefamiliar trece pe lângă noi și rămâne înceţoşat.

În mod inconștient, ignorăm tot ce este nou înainte de a-l simți sau de a deveni conștienți de el. De aceea ne este atât de dificil să întâlnim spiritualitatea!

Trăim într-o lume pe care o selectăm din lumea infinitului; alegem familiarul și obișnuitul.

Pentru a extinde lumea noastră cu lumea dăruirii, nu trebuie să o respingem, ci să acceptăm stările de dăruire prin „credință mai presus de rațiune”, să acceptăm calitățile, dorințele, gandurile și acțiunile „anti-lumii”.

Pentru a face acest lucru, trebuie să combini două niveluri opuse în tine: să realizezi starea ta egoistă actuală, gradul inferior, și din perspectiva calității de dăruire, cel mai înalt grad.

Trebuie să exişti între aceste niveluri, să te bucuri de simțirea golului inferior al nivelului de jos și de oportunitatea de a găsi puterea de a te ridica deasupra lui.

Această putere vine la mine din lumina superioară prin grup; mă ține deasupra „pământului” ca prin intermediul unui magnet.

Adevărul și credința (dăruirea) ar trebui să mă tragă în sus mai puternic decât mă trage în jos, spre „pământ”, simțirea egoismului animalic.

Adevărata stare constă în a simți ambele grade simultan, în timp ce fiecare, în izolare, este o minciună. Chiar dacă sunt în întregime în spiritualitate, numai aceasta, este o minciună.

Adevărata stare se găsește întotdeauna între două grade care aduc simultan un sentiment de perfecțiune și lipsă, recunoștință și rugăciune.

Trebuie să mă bucur că experimentez ambele simțiri simultan și rămân constant într-o stare de tranziție, simțind obstacole, dar menținându-mă deasupra lor prin forța voinței, ca un alpinist care escaladează un munte și simte că dacă și-ar relaxa tensiunea chiar și pentru o clipă, ar cădea imediat.

Aceasta este singura stare adevărată; trebuie să ne antrenăm să rămânem în ea tot timpul și să găsim bucurie în ea.

Așa ne putem testa. Suntem capabili, în ciuda întregii noastre nemulțumiri, a luptei eterne și a oscilării constante dintre inspirație și disperare absolută, să rămânem totuși în bucurie?

Din Lecția zilnică de Cabala din 02/08/10, Rabaş – Art.3, 1985-Despre Adevăr şi Credință

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă pricina stărilor noastre este constantă, ce se schimbă? Sunt stările în sine?

Răspuns: Da, stările se schimbă, forma în care sunt îmbrăcate se schimbă, dar cauza rămâne aceeași. Cauza este lipsa revelației divinului în tine, în materia ta, în dorința ta.

Să o spunem așa: omul este o „cutie neagră” împărțită în mii de celule. În fiecare celulă, gradul de revelație al Creatorului este diferit.

De exemplu, Creatorul vrea să-l revelezi într-un anumit loc chiar acum. Așadar, Creatorul îți aranjează o stare specifică în care Îl revelezi. Prin aceasta, realizezi corectarea acelei stări și primești următoarea. Aceasta continuă până când Îl revelezi pe Creator în fiecare celulă, până când ai corectat toate stările.

Din toate stările trimise către tine, dezvălui cumva prezența divină. În același timp, aceste stări îți intensifică dorința de spiritualitate și oferă o înțelegere mai profundă a realității și a experienței. Treci de la ascunderea dublă la cea simplă.

Din Lectia zilnica de Cabala 23/06/26, Rab

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum se întâmplă trecerea de la dubla ascundere la ascunderea  simplă?

Răspuns: Trecerea de la dubla ascundere la ascunderea simplă are loc aici, în această lume, lent și treptat. Omul fluctuează între o stare și alta, și prin urmare trece treptat la o stare de ascundere simplă.

Ce este ascunderea simplă? Atunci când, pe fundalul oricărui eveniment care mi se întâmplă, simt că acesta este trimis de Sus, Creatorul se află în spatele tuturor acestor lucruri. Treptat, acest sentiment începe să însoțească constant omul și trăiește cu el chiar înainte de Machsom (bariera spirituală). Acest lucru se întâmplă mult mai devreme, se acumulează și se manifestă în simțirile noastre.

Din Lecția zilnică de Cabala 13.06.2026, Rabaş – Art.6, 1985-Și Domnul i s-a arătat la stejarii lui Mamre

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce rol joacă grupul atunci când trecem prin diferite stări?

Răspuns: Avem nevoie de grup din mai multe motive. De fapt, există un singur motiv, dar din moment ce Creatorul ne este încă ascuns, acest motiv este împărțit în mai multe sub-motive în raport cu mine. La început, simt că grupul îmi amintește de importanța muncii spirituale. Influența sa mă ajută să revin pe drumul cel bun cu munca mea. Fără un grup, pierd direcția corectă.

Toate acestea sunt doar la începutul căii. Pe măsură ce progresez, încep să văd grupul ca o parte a sufletului meu. Construcția spirituală este concepută în așa fel încât să existe o parte din sufletul meu în fiecare om, și în cele din urmă trebuie să mă unesc cu fiecare dintre ei. Nu știu încă cum, dar va trebui să o fac cumva.

Suntem învățați că toate acestea sunt aranjate ca o piramidă. Trebuie să mă unesc cu toată lumea, dar nu în aceeași măsură. Mă conectez cu unele suflete la nivel mineral (Domem), cu altele la nivel vegetal (Ţmeach) și cu altele la nivel animalic (Chai). Cu alte cuvinte, mă unesc cu toate părțile sufletului comun al lui Adam HaRişon, dar fiecare la un nivel diferit de unitate.

În cele din urmă, am nevoie de prieteni în jurul meu cu care să pot lucra ca un singur Kli (vas). Ei și cu mine vom funcționa ca organe ale unui singur corp, un singur Kli. Așa trebuie să lucrăm. Într-adevăr, vedem că cele mai avansate și eficiente modele din lumea noastră se bazează pe această metodă.

Omul singur pur și simplu nu poate avansa. Tot ce poate face este să realizeze cumva, de-a lungul mileniilor, că nu poate pătrunde singur în spiritualitate. Oricine fuge de societate este complet fără speranță.

Din Lectia zilnica de Cabala 23/06/26, Rabaş – Art.7, 1988-Ce este importanţa Mirelui, ale cărui păcate sunt iertate

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce anume ni se revelează mai presus de rațiune?

Răspuns: Nu știu ce mi se va revela mai presus de rațiune. Deocamdată, pur și simplu continui pe cale.

Mi se spune că după ce voi fi complet epuizat și voi dispera din pricina propriilor mele puteri și după ce mă voi gândi: „Dacă eu nu sunt pentru mine, cine va fi pentru mine?”, atunci voi merita dreptul de a mă adresa Lui cu un strigăt de ajutor. Nu-mi va mai rămâne nimic altceva de făcut.

Creatorul nu-mi mai lasă nicio speranță că pot încă încerca ceva pe cont propriu și astfel să ating scopul dorit. Un singur lucru rămâne în mine: o mare dorință de a atinge acel lucru fără absolut niciun mijloc de a face acest lucru, și atunci strig.

Strig pentru că nu văd nicio posibilitate de a merge mai departe. Nu mi se lasă nicio oportunitate; nu mi se oferă nicio șansă.

Acesta nu este un strigăt obișnuit născut din disperarea din viață. În termeni cabbalişti, este momentul în care omul își dă seama că niciun efort din cadrul dorinței egoiste de a primi nu-l poate aduce la scop. Toate calculele personale, punctele forte, cunoștințele și strategiile au fost epuizate.

Numai atunci poate apărea o rugăciune autentică, nu o cerere de împlinire, ci o cerere de ajutor de la o Forță care se află deasupra propriei naturi.

Paradoxul este că această stare nu este considerată o coborâre, ci mai degrabă o pregătire pentru ascensiune. Atât timp cât omul încă mai crede că poate atinge spiritualitatea prin propriile puteri, el nu a atins încă o adevărată nevoie de Creator. Când orice alt sprijin dispare, deficiența devine completă, iar din acea deficiență completă se naște adevăratul strigăt.

Din Lecția zilnică de Cabala 13.06.2026, Rabaş – Art.6, 1985-Și Domnul i s-a arătat la stejarii lui Mamre

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Toate gândurile și intenţiile noastre provin din corp. Care este cea mai bună modalitate de a avea grijă de corpul fizic? Știu din propria experiență că, dacă am dormit suficient, sunt pregătit să mă angajez în lucruri legate de munca spirituală.

Răspuns: Desigur, cu cât corpul unui om este mai sănătos, cu atât el este mai bine pregătit pentru munca interioară. Acest lucru este bine cunoscut. Suntem obligați să-i oferim corpului ceea ce are nevoie. Romanii din vechime spuneau: „O minte sănătoasă într-un corp sănătos”. Prin „minte” se refereau la sufletul animalic, dar cu toate acestea, principiul rămâne. Prin urmare, este necesar să dormim, să mâncăm, să ne spălăm corpul și să avem grijă de el.

Când locuiam în Rehovot, era un tânăr care locuia în apropiere și care creștea un cal foarte scump. Felul în care îl îngrijea și îl prețuia era incredibil! Era toată viața lui. Această imagine mi-a rămas viu în memorie. Așa ar trebui să avem grijă de corp. Desigur, întreaga noastră viață nu ar trebui să fie concentrată pe el, ci trebuie să-i oferim ceea ce are nevoie.

Așa ar trebui să acționăm. Să lăsăm corpul să lucreze pentru noi, pentru ființa umană din noi! În acest scop, sunt gata să am grijă de el.

Rabaş avea mare grijă de corpul său. I-am cumpărat toate alimentele necesare – legume, fructe și ciocolată. Își făcea analize de sânge în mod regulat și acorda o atenție deosebită menținerii sănătății sale.

Obișnuiam să mergem împreună la mare. Până când nu înota 600 de mișcări, nu ieșea din apă. Și dacă nu mergeam la mare, atunci urma mersul pe jos, câte o oră și jumătate. Trebuia să cânt ceva rapid și mergeam în acel ritm timp de o oră și jumătate. În mijlocul plimbării ne opream timp de zece minute, timp în care aveam voie să pun o întrebare, apoi continuam. Pe atunci avea deja 80 de ani.

De asemenea, participam la sesiuni de înot sau gimnastică cu un abonament. Soția mea își amintește că obișnuiam să petrecem trei-patru ore pe zi făcând sport și exerciții fizice. Unii oameni pot sta jos toată ziua, dar Rabaş nu putea; corpul lui necesita activitate fizică. I-am cumpărat o bicicletă și în fiecare seară se antrena pe ea făcând 400 de rotații. Nu era deloc ușor!

Odată, eu treceam printr-o coborâre spirituală teribilă. Pe atunci, un instructor de yoga venea la noi și ne preda nu filozofie, ci exerciții care ajutau la dezvoltarea flexibilității corpului. Eram într-o asemenea stare încât am spus: „Nu sunt capabil să fac asta”.

„Bine, atunci nu o face”, a răspuns Rabaş. „Voi continua singur”.

A continuat să practice cu profesorul de yoga acasă, și în câteva zile, m-am întors.

Rabaş făcea totul conform unui program. El stabilea timp pentru mâncare, timp pentru băut și așa mai departe. Nu bea niciodată în timp ce mânca și nu mânca niciodată în timp ce bea. Atitudinea lui față de corp era întotdeauna foarte precisă și disciplinată. Au fost și lucruri pe care le găseam foarte greu de suportat.

De exemplu, nu permitea să pornească aparatul de aer condiționat.

„Aceasta este căldură naturală; nu se poate face nimic în privința ei”, spunea el. Și am îndurat-o. „Dacă vrei, pornește un ventilator. E ca vântul; e acceptabil.”

Tensiunea mea arterială creștea îngrozitor. Simțeam că eram pe punctul de a exploda. Temperatura din jurul nostru era de 40°C (104°F). Rabaş încerca să se comporte în raport cu natura în cel mai simplu mod posibil.

Din Lecţia zilnică de Cabala 07/06/26, Rabaş – Art.7, 1990-Ce este timpul de rugăciune și cel de recunoștință în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Este egoismul important pentru dezvoltarea noastră?

Răspuns: Egoismul nu este doar important pentru dezvoltare, nu există nimic în afară de el. Nu trebuie suprimat; el trebuie să se dezvolte.

Trebuie să ne preocupăm de corectarea și utilizarea corectă a acestuia, nu de suprimarea lui, deoarece egoismul este natura noastră, dorința de a primi. Este imposibil să-l distrugem.

Întreaga lume este un mare ego care operează la diferite niveluri: mineral, vegetal, animal și vorbitor. Iar scopul lumii este de a ajunge la utilizarea deplină a puterii egoismului, nu de a-l distruge.

Vrei să distrugi materia însăși? Acest lucru este imposibil! Poți transforma omul într-o plantă administrându-i injecția potrivită. Desigur, va simți mai puțin și va suferi mai puțin, dar cât timp poate fi menținută o astfel de stare, chiar și cu ajutorul diferitelor metode?

Prin urmare, nici religiile, nici diversele metodologii nu sunt soluția. Acest lucru devine deja clar.

Din Lecţia zilnică de Cabala 10/06/26, Rabaş – Art.6, 1989-Ce este Mai presus de rațiune, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→