Rabash, Shlavei HaSulam (Treptele Scării), 1985, Articolul 15: Și cu cât îi chinuia mai mult: Iar coaja Egiptului este coaja generală, unde cad scântei ale Sfințeniei pe care oamenii care au fost în Egipt trebuie să le corecteze. Apoi, trebuie să fie mai întâi o asemenea durere și suferință astfel încât să nu poată să părăsească controlul lor, așa cum este spus: ”Iar copiii lui Isarael au oftat din muncă și au strigat, iar strigătul lor s-a ridicat din muncă până la Domnul, iar Domnul le-a auzit oftatul.”

Trebuie să existe un sentiment al exilului, trebuie să existe o asemenea suferință și durere încât ”este mai bine să mori decât să trăiești”, dacă ies din Egipt, dacă nu obțin ce vreau. Așa de mare trebuie să fie dorința mea. Altfel, nu este un vas; nu este un loc pentru revelația a ceea ce caut.

În același timp, strigătul meu trebuie să fie puternic nu numai în cantitate ci și în calitate. Trebuie să știu ce caut în exil, ce vreau să descopăr, ce mi se întâmplă.

Deci, exilul este cea mai serioasă pregătire pentru mântuire. În exil îmi clarific lucrurile, clarificând exact ce vreau și în ce fel vreau. Acesta este motivul pentru care exilul nu poate fi mai mic de 400 de ani, conform celor patru faze prin care trecem când construim vasul nostru.

Numai la sfărșitul acestui proces putem ieși din exil și putem primi cu adevărat ceea ce am pregătit. Lumina superioară nu are formă și chiar și acum umple totul, dar nu o simțim. Trebuie să obținem cele patru faze, un întreg vas, iar apoi Lumina va fi revelată.

Deci, nu este vorba de 400 de ani ci de fapt de patru întregi faze ale construirii vasului. Forma pe care o dezvoltăm în el depinde în întregime de fiecare dintre noi. Desigur, primim mai întâi de Sus așa cum este scris: ”Creatorul a pus în mâna omului o soartă bună și i-a spus, ia-o!” Dar mai târziu, soarta omului este în mâna lui.

Din partea a treia a lecției zilnice de Cabala 4/6/12, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Sarbatori - Niciun comentariu→

Întrebare: De fiecare dată când merg la un congres, simt un fel de greutate care mă trage spre pământ. Ai spus că această va trece în curând și că vom simții unitate. Cum este posibil să mă ridic deasupra acestei greutăți? Ce ne poate ajuta?

Răspuns: Singura forță care mă poate ajuta împotriva egoului este importanța scopului, importanța grupului, ca mijloc de atingere a scopului. Dar cel mai important lcuru este scopul.

Dacă lucrăm la importanța scopului, astfel încât acesta devine cel mai important lucru, nu vom simții egoul care ne deranjează. Vom începe să simțim că egoul este un semn al locurilor din noi care trebuie încă corectate. Ne arată unde mai trebuie să facem eforturi, unde mai trebuie corectat ceva.

Este ca un motor stricat de mașină: în locul unde ceva bate, valvele trebuie să fie ajustate, în lcoul în care ceva vibrează, conexiunea trebuie fixată, iar unde este căldură, apa trebuie adăugat sau ceva trebuie curățat.

Egoul vostru lucrează la fel, arătând ce este încă necorectat în voi. Dacă avansezi către scop, dacă vrei să te direcționezi corect, descoperi că egoul este ”ajutor împotriva ta”. Te trage de picioare, iar asta înseamnă că nu ai suficientă putere. Astfel, trebuie să adaugi putere și apoi să avansezi.

Dacă nu ai avea acest indicator, nu ai putea știi ce trebuie să corectezi, la fel ca la motor sau, de exemplu, ca la organismul nostru. Cea mai mare problemă în psihologia corpului este boala care progreasează fără să o simțim. În timpul acestei perioade, ea nu produce durere sau alte senazații negative. În timp ce dacă simt senzații neplăcute mă duc imediat la doctor și opresc boala la începutul dezvoltării ei și nu când deja atinge o stare în care nu mai este posibilă vindecarea.

Asta este, trebuie să ne referim la ego corect și rațional; trebuie să interacționăm cu el și nu doar să îl anulăm: ”Nu te vreau! Te urăsc!” Nu, egoul este sprijinul nostru de-a lungul drumului.

Din Congresul de la Vilnius 3/23/12, Lecția 1

Filed under: Congrese, Egoism, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Intrebare: Cum incep sa simt forta superioara?

Raspuns: Noi incepem sa simtim forta superioara doar in masura in care ne putem acorda cu aceasta in unitatea noastra. O persoana nu poate simti singura aceasta forta.

A ne armoniza la aceasta forta inseamna sa ne acordam cu ea. Daca fac acest lucru de unul singur, va fi o armonizare egoista. Ego-ul ma va guverna. Cum ies din aceasta stare?

Imi trebuie mai mult decat o dorinta de a iesi si a ma ridica deasupra mea- aceasta este o dorinta individuala si egoista prezenta in milioane de oameni din lume. Cum simt exact aceasta forta? Pentru a face acest lucru, trebuie sa devin echivalent cu ea.

Exista o lege foarte simpla in natura: Puteti simti anumite fenomene doar in masura in care sunteti compusi din acestea. Adica, daca simt, aud, gust, sau miros ceva, este pentru ca eu insami am anumite proprietati care sunt de asemenea prezente in ceea ce simt. Trebuie sa existe o lege a echivalentei formei. Trebuie sa construiesc in mine un dispozitiv care sa detecteze valurile care exista in afara.

Sa presupunem ca avem un radio. Ce fac atunci cand il pornesc? Il acordez; generez o anumita unda in el. Daca exista o unda similara in afara, antena va detecta in conformitate cu principiul rezonantei, echivalentei, si eu voi auzi anumite sunete; urechea mea le va detecta.

Inseamna ca trebuie sa creez in mine un receptor care sa contina proprietati similare acestei forte. Daca doresc pur si simplu sa ies in afara si sa simt, nu voi obtine nimic. Acesta este motivul pentru care ne adunam in grup- in care nu numai ca ma ridic deasupra mea, ci doresc de asemenea sa ma ridic si deasupra mea in proprietatea daruirii, in proprietatea iubirii, care este proprietatea acestei forte.

Exista milioane de persoane care doresc sa iasa si sa se ridice deasupra lor insisi. Insa, le ia timp sa inteleaga ca, in afara de a se ridica pe sine, ei pot ajunge la acel lucru construind proprietatea daruirii in interior….. Acest lucru este posibil doar in grup, intre noi, atunci cand incepem sa ne unim cu ceilalti in conformitate cu principiul „iubirea aproapelui”. Atunci veti incepe sa deveniti echivalenti cu aceasta forta si veti fi capabili sa o simtiti.

Din Congresul de la Vilnius 24/03/2012, Lectia 3

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Exista termenii „ colectiv si sarpe”. Daca eu continui sa incerc sa fiu sub Creator, atunci aceasta este  ceva personal; este sub importanta sa (aceeasi radacina in Ebraica) care ma sustine pe cale. Insa daca nu actionez pe aceasta cale si dorinta mea egoista ia toate deciziile, inseamna ca arunc toiagul la pamant si acesta se preface in sarpe. Atunci ma aflu sub controlul ego-ului meu.

O persoana ar trebui sa fie in permamenta sigura ca nu este o separata in marea de Lumina; astfel persoana se anuleaza pe sine, se preda, si este inclusa in Lumina. Persoana ar trebui in mod constant sa se verifice astfel si sa se priveasca in relatia cu prietenii si cu grupul. Acestia garanteaza ca persoana nu va incepe sa isi imagineze ca este complet corectata, si merituoasa. De aceea ni se dau asemenea masuri specifice de evaluare, pentru ca noi permanent sa stabilim si sa verificam daca ne aflam in relatie cu grupul.

Ar trebui in mod constant sa verific daca sunt „transparent” in relatie cu grupul, astfel incat sa nu il deranjez, ci sa particip la acesta. Astfel, construiesc relatii echilibrate si egale. In acest caz, voi gasi in mod constant ceva in munca ce ma va tine in echilibru cu Lumina superioara. Acest lucru va continua pana cand toata aceasta munca va deveni un obicei pentru mine, si voi incepe sa simt Lumina superioara in mod permanent.

Aceasta munca este facuta in „exil” atunci cand noi nu simtim maretia Creatorului si dorim doar sa ne imaginam maretia Sa, maretia atributului daruirii, deasupra tuturor obstacolelor care ne impiedica sa simtim importanta sa. Eu ma verific mereu in relatie cu grupul pentru ca intre timp, eu nu simt spiritualitatea, si ma vad ca o persoana dreapta care este total transparenta si nu doreste sa stea in calea Luminii.

Mie mi se pare ca deja ma aflu la nivelul armoniei cu Lumina care se Intoarce, repetand miscarile sale prin daruire fata de ceilalti asa cum face de fapt aceasta. Cum pot sti altfel daca este adevarat sau nu? Nu exista o alta modalitate prin care sa ma verific, cu exceptia atitudinii mele fata de prieteni.

Daca reusesc sa fiu conectat, sa echilibrez partile care ne fac pe toti egali si care ii atrag in centrul colectiv in care exista conexiunea noastra, atunci nu exista dubiu ca in acest fel eu ma egalizez, si nu stau in calea Luminii, a Creatorului care umple intreaga realitate.

Acest lucru este posibil doar in grup, si nu exista nici o alta modalitate pentru a verifica asta. Acesta este motivul pentru toate zguduirile si toate pregatirile muncii- pentru a crea un sistem de masura pentru noi.
Din partea 1 a Lectiei Zilnice de Cabala 02/04/2012, Shamati #59

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Atributul daruirii este atins in grup, in societate, in conditii speciale care sunt descrise de Cabalisti din starea care a fost pregatita pentru noi de spargerea Primului Om (Adam HaRishon), sufletul comun. Daca folosim mediul care ne-a fost dat, in mod corect, si in interiorul acestuia incercam sa ajungem la garantia reciproca, vom descoperi ca ne aflam in exil in Egipt.

Noi descoperim ca nu exista o alta cale prin care sa ajunge la spiritualitate, la Creator, atributul daruirii, daca nu ajungem mai intai la iubirea prietenilor. Insa toate incercarile noastre de a ajunge la conexiune si la iubirea prietenilor esueaza, dupa cum este scris, „Copiii lui Israel au strigat din cauza muncii”, pentru ca noi am descoperit ca am construit orase mici, Pithom si Ramses pentru Faraon, ceea ce inseamna ca noi am crescut doar dorinta noastra de a primi.

Desi suntem disperati din cauza acestei situatii, noi continuam si strigam: „Salvati-ne!” In fond, ego-ul nostru, Faraon, nu ne lasa sa ne conectam, si daca lucrurile continua astfel, nu vom iesi din exil pentru a ajunge la conexiunea cu forta superioara.

Acesta este in realitate un strigat de disperare din adancul inimii noastre. Atunci o forta speciala numita „Moise” este revelata. Este revelata in grup si trece prin multe schimbari. Odata este revelata apoi dispare, pana cand noi stabilizam aceasta forta colectiva si o plasam impotriva ego-ului nostru.

In momentul in care suntem pregatiti sa ne luptam cu ego-ul nostru colectiv care nu ne lasa sa ne conectam, plasand impotriva sa forta colectiva a conexiunii numita „Moise”, incepe lupta pe viata si pe moarte. Noi sprijinim aceasta pe cat putem si chiar peste puterile noastre! Aici noi descoperim in punctul colectiv ajutorul de Sus. In acest moment, Creatorul spune: „Haideti la Faraon sa ne luptam cu acesta!” ceea ce inseamna ca El vrea sa se conecteze cu punctul nostru colectiv, si sa ne scoata din Egipt.

Pe cale apar diferite fenomene, despre care ne vorbeste Haggadah, si noi trebuie sa trecem prin toate acestea. Se refera doar la incercarea noastra de a ajunge la conexiune si a o umple. In cele din urma iesim din aceasta stare, din incapacitatea de a ne conecta, si ajungem la ceea ce ne-am dorit. Metoda conexiunii numita Tora ne este revelata impotriva ego-ului si a urii.

Acum, apare sistemul pe care il putem folosi, este numit Tora, Lumina care Reformeaza si care incepe treptat sa ne influenteze pentru a ne corecta. Exista muntele Sinai care ne desparte, ego-ul colectiv care sta in calea conectarii dintre noi. Atunci cand Lumina corecteaza ura in conexiune, acest munte devine „muntele Sfant”.

Despre asta este vorba in sarbatoarea de Paste (de la cuvantul Ebraic care inseamna „a trece”), care simbolizeaza tranzitia de la exil la libertate. Exilul este incapacitatea mea de a ma conecta. Eu nu stiu cum sa fac asta, insa imi doresc si cer.

Eliberarea simbolizeaza faptul ca mi s-a dat o sansa, un sistem, o metoda care imi ingaduie sa corectez raul din mine si sa il transform in bine. Bine inseamna garantia reciproca, iubirea prietenilor, in care descopar forta care imi ingaduie sa ma umplu de aceasta atitudine si sa ader la Creator. In fond, El este scopul spre care tind inca de la inceput.

Din partea 1 a Lectiei Zilnice de Cabala 01/04/2012, Shamati 41

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Sarbatori, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Un embrion se anuleaza pe sine, aceasta fiind singura lui responsabilitate. Accepta cu recunostinta tot ce i se intampla si il percepe intotdeauna pe cel de sus la fel de bun si binevoitor.

Munca mea este doar de a ma anula pe mine indiferent de ce se intampla, indiferent de ce schimbari au loc de la un capat al lumii la celalalt. Ma pastrez intr-o stare de daruire, Hafetz Hesed, indiferent de ce se intampla. Acest lucru inseamna ca exist in partea superioara,  imi anulez personalitatea, independenta si nu il deranjez pe cel de sus in timp ce El ma influenteaza pe mine – Il las sa faca din mine ceea ce vrea. Sunt ca un copil in bratele mamei lui, ce nu se gandeste la nimic.

Daca ai fi purtat in bratele cuiva, cum te-ai simiti? Imagineaza-ti ca zece oameni te sustin acum si te ridica sus in aer. Desi acestia vor fi, fara indoiala, suficient de puternici pentru a te sustine, vei tremura si vei simiti frica de a te gasi in bratele altora. Iti va fi teama  ca ai putea cadea si vei pune la indoiala daca ei au sificienta putere sa te sustina.

Un copil nu are astfel de dubii.  Ai vazut cat de linistit doarme un copil in bratele mamei lui?

Acesta este atributul de auto-anulare in raport cu cel de sus. Copilul o face in mod natural. Dar datorita acestor forte un embrion creste in pantecele mamei sale. Acest lucru inseamna ca fiind in AHP fata de cel de sus, se anuleaza pe sine indiferent ce se intampla: la bine si la rau, indiferent de starea in care se afla. Unui embrion doar ii creste gradul de loialitate si anulare.

Acesta este numit nivelul radacina al dorintei (Aviut Shoresh), iar acest lucru nu este simplu deloc, ba dimpotriva este foarte greu. Prin acest prim nivel se sculpteaza prima forma. Indiferent de ce Lumina vine, tu doar  te anulezi pe tine,  nu conteaza ce simti: durere sau placere,  lipsa sau abundenta. In acest fel te formezi pe tine si devii similar cu Creatorul in prima ta forma numita „embrion”.

Un embrion este in apele mamei lui si se formeaza in spiritualul Partzuf :  cei 10 Sefiroti plini de Lumina Nefesh. Cand se finalizeaza auto-anularea si nu mai exista nimic ceea ce se poate face in acel nivel, la nivelul radacina de dorinta, trebuie sa se miste inainte, si acest lucru se numeste nastere.

Diferenta dintre aceste ste stadi este imensa de cand  s-a nascut, un embrion spirirtual incepe sa lucreze cu vasele de primire.El simte ca este detasat de cel superior. Nasterea este cea mai importanta schimbare dintre toate schimbarile de pe drumul nostru.

Un embrion este fiecare din noi ce se anuleaza inaintea celorlalti, ce devine ca pantecele mamei pentru el. Embrionul nostru colectiv  este elementul care ne conecteaza, si pe care dorim sa il cream intre noi. Daca toti ne conectam, acel pantece devine revelatia generala a fortei de sus in care toti existam.

Din partea a treia a  Lectiei zilnice de Cabala 3/29/2012, TES

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Este foarte greu să explic ce reprezintă spiritualitatea pentru că este o chestiune de sentimente. Dacă o persoană împărtăşeşte şi ea aceste sentimente, va înţelege ce îi este descris. Dacă nu este pe acelaşi nivel şi nu simte ceea ce descrie autorul, nu va înţelege nimic.

Toată munca noastră are loc în Egipt, în exil, unde nu îl simţim încă pe Creator, forţa superioară care ne poate ajuta să ne ridicăm deasupra dorinţei de a primi. Acesta este timpul alegerii şi este cel mai bun timp pentru că atunci învăţăm cum să lucrăm cu dorinţa noastră.

Trebuie să îmi imaginez în mod constant că sunt deja în dăruire, în lumea spirituală, în sanctitate şi nu îmi creez nicio barieră în calea Luminii care umple întreaga realitate. Îmi anulez personalitatea mea, „sinele” meu egoist şi, cu toate că simt diferite stări prin care trec şi care dau naştere la diferite reacţii în egoul meu, trebuie să încerc să fiu doar în pură dăruire.

Este ca şi cum sunt deja în lumea spirituală, sunt scufundat în marea de Lumină, fiind în echivalenţă de formă totală cu Ea. Asta pentru că tot ceea ce de fapt mă separă de Lumina este dorinţa mea de a primii, egoul meu, care seamănă ca o cutie care nu lasă Lumina să intre în ea. Îmi pun obstacole, eu sunt singurul care stă împotriva Luminii, cu egoul meu. Cu excepţia mea, totul este corectat şi gata.

Numai eu văd că această realitate este distorsionată, că sunt corupt  şi că Creatorul este rău şi mă tratează rău. În plus, mi se pare că mai există şi altă autoritate în afară de Creator.

Toată munca noastră este să ne imaginăm starea noastră în mod corect, aşa cum este ea de fap şi nu cum o vedem prin egoul nostru. Nu există nimc decât Creatorul, dar egoul meu îmi spune că exist multe forţe diferite care iau decizii şi că sunt şi eu.

Mi se pare că simt şi că decid ceva eu însumi, dar nici măcar asta nu este adevărat. Creatorul este cel care îmi trimite toate aceste sentimente pentru ca, pe baza impresiilor pe care le primesc de la El în fiecare moment, să fiu în stare să muncesc şi să mă anulez eu însumi, gândurile mele care mi se pare că sunt independente, că primesc ceva de la mediu, grup şi întreaga lume externă. În loc de asta, trebuie să îmi imaginez că sunt sub totalul control al Luminii superioare care umple întreaga realitate.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 4/2/2012, Shamati nr.59

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Perceptie - Niciun comentariu→

Întrebarea: Sărbătoarea de Paşte se apropie. La ce ar trebui să ne concentrăm? Cum putem folosi acest timp pentru unitate?

Răspuns: Paştele este un timp foarte special, când descopăr că sunt în exil. Este începutul scalviei egiptene. Fără să simt că sunt în exil, nu sunt încă în Egipt, nu sunt încă sclavul Faraonului. Spus altfel, dacă nu mă străduiesc către unitate, nu am început încă procesul. Dar când sunt atras de unitate şi simt că nu mă pot unii pentru că egoul meu mă împiedică şi îmi blochează calea, atunci egoul mi se revelează ca fiind Faraonul. Mă controlează şi nu mă lasă să obţin unitatea, să îl descopăr pe Creator.

Exilul nu înseamnă să îl simţi pe Creator; înseamnă să simt că El îmi lispeşte. Apoi continui să mă îndrept către unitate, iar egoul, Faraonul, apare din ce în ce mai puternic. La un moment dat nu mai ştiu ce să fac, nu mai văd nicio ieşire şi atunci se revelează în mine punctul în inimă, numit „Moise”. Începe să mă tragă afară, către necunoscut, în timp ce eu sunt confuz şi nu ştiu în ce fel acest punct este diferit faţă de Faraon. Astfel, Moise creşte în palatul Faraonului, în ego, fie separându-se de Faraon fie contopindu-se cu el în ochii mei. El aspiră direct către Creator, dar este hrănit cu iubire de sine.

Şi astfel avansez: Vreau să îmi construiesc un vas dar, în loc de asta construiesc „oraşe sărace”, Pithom şi Ramses. De fiecare dată vreau să mă apropii mai mult de alţii, să mă unesc, dar apar noi probleme: dispute şi separări, detaşări şi indiferenţă. Egoul are putere şi nu mă lasă liber, nu mă lasă să fac nimic. Nu contează cât de mult încerc să atrag conexiunea, ea nu există. Eforturile mele sunt pentru binele „Faraonului” şi pentru a-i face rău lui „Israel”.

Astfel, ajung la cele zece plăgi din Egipt, sufăr pentru că dorinţa mea egoistă nu mă lasă să mă unesc cu prietenii. Ca răspuns la toate încercările mele, iau naştere în mine mari suferinţe, care mă trag în diferite direcţii. Îi dau „animalului” tot ceea ce vrea, dar blochează calea către unire pentru că altfel aş evada din Egipt.

Apoi Moise merge la Faraon: „Lasă poporul meu să plece”. Încercăm să ne unim chiar mai mult şi vrem să scăpăm de sub controlul Faraonului. Asta este deja o adevărată revelaţie. Dar ce ce putem face? Creatorul îmi îngreunează în mod constant inima.

Astfel, trec prin cele zece plăgi, până când reuşesc să scap de egoul meu. În întuneric, evadez către unitate, către muntele urii (Sinai), care mi se revelează şi către garanţie reciprocă, ca un mijloc esenţial de luptă împotriva egoului. Nu îmi suprim ura, nu o anulez ci, mai degrabă, construiesc garanţia reciprocă în jurul ei. La urma urmei această ură este o achiziţie de nepreţuit: mulţumită garanţiei reciproce, voi fi în stare să schimb acest munte de ură în piscul Sfinţeniei, muntele Domnului.

Astăzi nu este vorba numai de noi. Întreaga lume a început acest proces, descoperind că egoul distructiv care o controlează ameninţă să şteargă întreaga umanitate de pe faţa pământului…

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 4/2/2012, “Introducere la TES”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum trebuie să ne pregătim, în cel mai bun mod posibil, pentru congresul din Brazilia,?

Răspuns: Mai întâi, vreau să vă spun ca la început voi avea mici întâlniri cu grupurile din Columbia şi Chile.Dar asta nu înlocuieşte în niciun fel congresul. De aceea, invit toţi prietenii din America de Sud şi, în general, din întreaga lume, la acest congres. Vă recomand să veniţi în Brazilia. Cred că vom avea un minunat „carnaval”.

Este foarte important să participaţi cel puţin odată la un congres. Nu ştiu când voi mai vizita America de Sud din nou, deci haideţi să ne întâlnim. Nu este doar o întâlnire ci un alt tip de contact, nu ca prin Internet. Dacă nu se poate, ne vom întâlni în Columbia şi Chile, dar daca puteţi, veniţi în Brazilia.

Congresul va fi pentru multe limbi. Poate va fi mai uşor pentru cei care trăiesc în Australia sau Estul îndepărtat să vină în Brazilia decât la alte congrese şi merită să o facă. Este o problemă dacă o persoană nu a participat niciodată „fizic” la un congres. De fapt, în lumea noastră existăm într-un corp şi avem nevoie de acest tip de interacţiune. Nu putem încă forma o conexiune virtuală care să lase o asemenea puternică impresie.

Nu întâmplător oamenii de afaceri zboară pentru întâlniri peste tot în lume, cu toate că se pot suna unul pe altul sau să folosească Skype. Am putea să ne întrebăm de ce ar vrea o persoană să piardă atât de mult timp pe zboruri? Este mai bine să stea în birou; ar munci mai mult acolo. Dar, să fim oneşti, aceste contacte încă necesită întâlniri personale, „faţă în faţă”.

Deci, credeţi-mă, pentru noi este foarte important. Creând un asemenea contact vom fi în stare să continuăm, iar fără, este foarte greu să avansăm.

Pregătirea colectivă este la fel de importantă. Este un congres colectiv şi aşa trebuie să îl simţim. Nepăsarea ne va produce mult rău, tuturor. Nu trebuie să stăm şi să aşteptăm ca altcineva să organizeze lucrurile. Dacă asta vi se întâmplă, nu veţi beneficia de congres în niciun fel. Fără pregătire nu are rost nici măcar să vă conectaţi prin Internet, pentru că ar fi furt, cu adevărat un furt. Trebuie să faceţi eforturi şi veţi beneficia în consecinţă. Dacă nimeni nu se gândeşte la el, nu îşi face griji, nu îi pasă, congresul va aduce numai rău.

Toată lumea trebuie să ia parte activ, cel puţin într-un fel, conform cu abilităţile fiecăruia. Cel puţin ar trebui să fie îngrijorat în inimă: „Ce am făcut pentru congres?” Fără participare, nu vei avea vas. Atunci cu ce vei putea primi? În ce vei putea primi? Clar, numai prin munca noastră comună putem crea acest vas.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 4/2/2012, “Introducere la TES”

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Este scris: „Nu există nimeni în afaraă de El (în afară de singura forţă a naturii).” Asta înseamnă că nu mai există o altă forţă în lume… care este opusă sau similară ei, care să existe în afară de ea. Asta este, există numai o singură forţă în lume, Natura, care include totul în ea.

De fapt, nu include totul în ea; nouă ni se pare numai că este împărţită în multe fragmente. Avem impresia că existe multe forţe, motive, rezultate şi diferite întâmplări în lume, dar toate provin dintr-o singură forţă.

Ne aflăm printre oameni, cu probleme mari, griji şi, oameni care îşi schimbă constant acţiunile, în mod intenţiont, astfel încât în ciuda a totul, în ciuda acestor acţiuni, probleme şi întreruperi, ne vom concentra atenţia numai la forţa care a creat totul în jurul nostru.

Tot ceea ce pare întrerupere, care neagă unicitatea acestei forţe, Natura, şi care provine dintr-un plan, un gând, un scop, toate acestea sunt menite să ne îndepărteze de la ea pentru ca să ne întoarcem pe acelaşi drum, ca un proiectil care urmăreşte continuu aceaşi ţintă. Verifică constant când este pe drum şi numai atunci se poate aţinti din nou către scop, ca un sistem normal de supraveghere.

Trebuie să mă direcţionez către scop, dar sunt pe drum, neştiind cum să avansez, ca şi cum atârn în aer şi nu există niciun semn în jur. Atunci cum pot face ceva? Aceasta este starea în care suntem: Nu vedem ţinta. Este total ascunsă de noi de ecranul care o acoperă.

Deoarece există un ecran, nu ştim ce se află în spatele lui. Atunci cum putem obţine acest scop?

Pentru a face asta, avem „semne de circulaţie” şi anumite diversiuni, iar noi ne verificăm constant şi astfel avansăm. Deviind de la scop, eu calculez eroarea şi apoi mă întorc la starea normală. Iar asta se întâmplă tot timpul.

Dar care stare este considerată normală? Cum ştiu asta? De fapt, nu am văzut niciodată acest scop măreţ, deci cum pot aspira la el? Aspir la el atunci când îmi îndrept toate gândurile, dorinţele, acţiunile, motivele, rezultatel şi tot ceea ce se întâmplă în lume la o singură sursă. Trebuie să atribui toate minusurile şi plusurile, tot ceea ce mi se întâmplă la un singur lucru – această sursă.

Asta înseamnă că există forţe individuale a unei singure forţe a Naturii, care acţionează intenţiont pentru a devia omul de la scop.

Din lecţia 3 de la Congresul de la Vilnius

Filed under: Congrese, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→