De ce ne pedepsește Creatorul?
Intrebare de pe Facebook: Daca Creatorul face totul, de ce trebuie pedepsita o persoana? Pana la urma, ea nu are nicio libertate in actiunile sale.
Raspuns: Daca Creatorul face totul, aparent noi nu avem nimic de facut. El se va gandit la toate, iar noi am putea sta intinsi pe spate cat mai confortabil si am astepta sa vedem ce se intampla mai tarziu. Insa ni s-a dat egoismul, care este opus Creatorului. Trebuie sa-l schimbam pentru a se asemana cu El.
Aceasta este munca noastra. Daca ne implicam in asta, vom primi un raspuns bun de la Creator. Iar daca nu, atunci primim o pedeapsa de la El, care ne forteaza sa o facem. Acesta este intregul sistem de conducere.
Creatorul ne conduce pentru a vedea acolo unde ne aflam, ce functioneaza, ce ne influenteaza si ce ni se cere. Insa, de asemenea, fiecare din noi trebuie sa lucram impreuna cu El ca parteneri – El si eu. Deci trebuie sa ne imaginam ca stam in fata Creatorului, iar El ne influenteaza prin stimularea gandurilor si miscarilor noastre.
Tot ceea ce spunem, gandim si simtim, vine de la El.
Dar El, de asemenea, asteapta un anumit raspuns de la noi. Chiar daca tot El este cel care trezeste raspunsul, noi trebuie sa intelegem acest lucru si sa ne conectam cu el. Rezultatul va fi acela ca vom fi in adeziune cu El. Noi trebuie sa existam constant in adeziune cu El.
Apoi noi stari vor fi revelate in vietile noastre si noi vom vedea cum viata devina mai calma, confortabila, echilibrata si sigura. Singurul lucru de care avem nevoie este sa venim in contact direct cu Creatorul. Asta este ceva ce putem face.
Din emisiunea de pe KabTV “Stiri cu Michael Laitman” 11/30/16






Tora, Deutoronomul 13:06: Iar pe proorocul acela sau pe văzătorul acela de vise să-l daţi morţii, pentru că v-a sfătuit să vă abateţi de la Domnul Dumnezeul vostru, Cel ce v-a scos din pământul Egiptului şi v-a izbăvit din casa robiei, dorind să te abată de la calea pe care ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să mergi; pierde dar răul din mijlocul tău.
