Umanitatea este un singur vas mare, un singur suflet, numit Adam HaRișon. Pentru a fi corectat, acest vas este împărțit în două: Israel și națiunile lumii. Nu putem corecta totul dintr-o dată, deoarece există câteva straturi foarte adânci pe care Lumina nu le poate atinge imediat.
Toate corecțiile încep cu cele mai ușoare, progresând spre cele mai dificile. Astfel, primele care sunt corectate sunt straturile superioare și mai ușoare, așa cum se spune despre Israel că este „mic printre națiuni”, ceea ce înseamnă că are cel mai ușor tip de dorință de a se bucura. Dar în națiunile lumii dorința este mult mai grea și va apărea când vor începe să se trezească.
Fiecare persoană care primește în zilele noastre trezirea spre spiritualitate este o parte a sufletului comun numit Israel (Yașar El), direct la Creator. Ei trebuie să se grăbească cu corectarea lor, deoarece munca lor principală constă în a ajuta celelalte dorințe, adică națiunile lumii.
Israel canalizează Lumina care reformează prin ea însăși, prin unitatea ei. Atunci națiunile lumii se trezesc și încep corecțiile, cerând mai multă Lumină din partea Israelului până când toată lumea se va uni într-un singur suflet, așa cum este scris: „Casa mea va fi numită casa rugăciunii pentru toate națiunile.” Israel trebuie să se corecteze pentru a corecta întreaga umanitate. (Minutul 0:20)
Oamenii din Babilonul antic au fost numiți „generația discordiei”. Aceasta a fost perioada în care sufletul comun al lui Adam HaRișon a fost împărțit în două: Galgalta ve Eynaim (GE) și Aozen Hotem Peh (AHP), în capul și corpul dorinței, în Israel și națiunile lumii. Societatea babiloniană era împărțită în aceste două tabere.
Se spune că aceasta a fost generația în care a început declinul umanității. Înainte de acea perioadă, dorința egoistă, care avea nevoie de corectare, nu exista. Începând cu aceasta, partea numită Israel are obligația de a-și corecta dorința egoistă într-una altruistă.
Aceasta a fost generația lui Avraam. Avraam este forța care a împărțit umanitatea în două părți cu apelul: „Cine este pentru Creator – să vină să mi se alăture!” Și „Iubirea va acoperi toate crimele”.
Înainte de asta, dorința de plăcere era atât de mică la oameni, încât toți babilonienii au simțit intuitiv care ar fi comportamentul corect și l-au urmat în mod natural. Vorbeau aceeași limbă și trăiau ca o singură familie.
Dar pe vremea lui Avraam, dorința de plăcere a crescut și ei și-au rupt vechii idoli neștiind ce să facă cu egoismul lor. Se spune că Avraam a învins idolii dar, de fapt, a fost un întreg proces care a avut loc cu toți oamenii. Nu știau cum să continue să trăiască, așa că o parte din națiune l-a urmat pe Nimrod, cu metoda sa egoistă de corectare, chemându-i să îndeplinească visul american. Iar cealaltă parte l-a urmat pe Avraam, care i-a chemat să devină Israel, să aspire la Creator.
A te închina la Creator înseamnă a urma forța conexiunii. Toate poruncile ne vizează conectarea în interiorul grupurilor de zece pentru a deveni printr-o unire a zece inși în unul, un grup, o singură înțelegere. Aceasta este esența, sensul și scopul poruncilor, deoarece trebuie să corectăm vasul spart. (Minutul 7:30)
De la Adam la Avraam, umanitatea a continuat să se dezvolte și dorința sa de a se bucura a crescut. În interiorul unei persoane, care era încă un animal, au început să apară calități umane, adică egoism. A început să se separe de restul oamenilor: soția sa, copiii, propria casă, bunurile, munca, proprietatea, comerțul.
Fiecare s-a simțit din ce în ce mai distant de ceilalți până când a ajuns în punctul în care a început să se lupte între ei și să creadă în idoli diferiți, adică în forțe diferite. Un idol nu este doar o simplă statuie la care cineva se înclină; există o filozofie internă profundă care se află în spatele ei. Este activă în oameni până în zilele noastre și vedem că lumea mai are o mare separare între toate religiile, fiecare închinându-se la propriul simbol. Această întreagă rupere a început în Babilonul antic.
Dorința de a se bucura continuă să crească pas cu pas, provocând anumite consecințe: Șoreș de Șoreș, Alef de Șoreș, Bet de Șoreș, Ghimel de Șoreș, Dalet de Șoreș
(0-0, 1-0, 2-0, 3-0, 4-0). Dezvoltarea la nivelul zero a ajuns la sfârșit, iar nivelul 1 a început:
0-1, 1-1, 2-1, etc. Deci, dorința a continuat să crească până când Galgalta ve Eynaim a încetat să se dezvolte și drept consecință a apărut Avraam.
Avraam este legătura dintre Bina și Malhut. Astfel, el poate fi tatăl neamului, adică să îi ofere lui Malhut calitatea de Bina. Prin urmare, Avraam rupe idolii arătând că este Bina, calitatea dăruirii, cea care ar trebui să fie venerată în locul primirii Malhut. Daruirea devine Dumnezeul nostru, iar aceasta este întreaga diferență dintre Avraam și Nimrod.
Aceasta este ideologică. Există doar zece Sfirot, Galgalta ve Eynaim și AHP, relația dintre vasele sparte și activitatea de corectare. (Minutul 13:00)
Avraam a fost primul om care a creat legătura dintre Bina și Malhut. El și-a ridicat-o pe Malhut la Bina în 40 de ani, timp în care a început să atingă Creatorul, calitatea de dăruire, Bina. Așa a creat metodologia sa și a început să o predea altora. (Minutul 19:00)
Se spune că „lumea stă pe trei piloni: Tora, munca spirituală și bunătatea”. Ordinea este: Avraam – Ițhac – Iacov. Avraam este Hesed, bunătate, Lumina de Hasadim. Aceasta este Lumina care reformează, pregătirea noastră pentru muncă. Munca este Ițhac, Gvura, tărie. Prin această muncă ajungem la Iacov – Tora, Tiferet. Acesta este procesul prin care trebuie să trecem.
Lumina vine, lucrăm la conexiunea noastră și îl descoperim pe Creator în unitatea noastră.
Cei „trei piloni pe care stă lumea” sunt Avraam, Ițhac și Iacov. Avraam este Hesed, un om al bunătății, care a depus eforturi în aducerea oamenilor la bunătate. Ițhac este stâlpul muncii care s-a așezat pe „altarul de jertfă”; adică s-a sacrificat pentru muncă, forță. Altarul de jertfă se referă la dorința noastră de plăcere cea la care continuăm să muncim ca să o sacrificăm, dorind să o schimbăm în dorința de a dărui.
Iacov este numit „omul Torei”. Tora este linia de mijloc la care ajungem prin munca grea asupra egoismului nostru, cu forța lui Avraam, adică datorită muncii lui Ițhac, puterea (depășirea). Toate suferințele lui Iacov reprezintă lupta cu înclinația malefică.
Ordinea muncii:
- Primim Forța de Sus numită Avraam.
- Muncim din greu la dorința noastră de a ne bucura de această forță pentru a o organiza corect – aceasta este numită opera lui Ițhac.
- Ajungem apoi la linia de mijloc, legătura dintre calitatea Luminii, intenția de a dărui, calitatea dorinței și ele toate se îmbină în linia de mijloc numită Iacov. (Minutul 23:40)
Din partea întâi a Lecției zilnice de Cabala 15/01/20, Datoria Israel față de omenire
Filed under: Munca in grup, Munca spirituala -
Niciun comentariu→
Întrebare: Totul este dobândit din opusul său. Există o uneltă minunată – mai aproape – mai departe – iar Creatorul o folosește foarte bine în relație cu noi. Noi putem să folosim aceeași uneltă în relație cu forța superioară?
Interdicțiile de Yom Kippur
La final, trebuie să înțelegem care este dorința noastră de a primi, ce vrea de la noi și cum să ne raportăm la ea: să ne luptăm cu ea sau să o folosim, ca ajutor împotriva ei înseși? Avem vreo speranță să ne împotrivim ei?
Comentariu:
Întrebare:
Întrebare:
Yom Kippur – propria judecată