Category Archives: Munca spirituala

Scopul unui grup cabalist, partea 7

Grupul: Noua comunitate

Întrebare: În articolele lui Rabaș este scris că scopul grupului este să investigheze și să verifice practic atitudinea sa față de un aproape.

Dacă vreau să obțin proprietatea Creatorului, unde pot să o verific? Doar în grup? Și cum știu că proprietatea Creatorului este proprietatea dăruirii?

Răspuns: Noi studiem asta din materialele Cabaliștilor: facem tot ce este posibil să ne conectăm între noi, cumva să ne organizăm într-un singur întreg în completarea unuia față de celălalt, astfel încât în comunicarea unuia cu celălalt să începem să simțim că fiecare din noi este dizolvat în grup și că dispare în el.

În schimb, în centrul cercului nostru, în centrul grupului de zece, apare o nouă entitate: o dorință comună, o aspirație comună, un scop comun, o conexiune comună între noi. Apoi, prin această stare noi începem să simțim revelația Creatorului.

Întrebare: Scopul grupului este să dezvolte mândria într-o persoană că aparține acestuia?

Răspuns: Desigur. Mândria în privință unui grup special, a unui scop special, a unei idei speciale în lume.

Întrebare: Mândria nu este egoistă?

Răspuns: Depinde cu ce se mândrește persoana. Dacă cineva se mândrește că acționează pentru binele umanității, atunci de ce nu? Nu este nimic negativ în niciun impuls, în nicio mișcare, în nicio stare; depinde tot timpul de scop.

De pe KabTV “Fundamentele Cabalei”, 3/6/19

Construirea societății viitoare, partea 2

Responsabilitatea omului

Baal HaSulam, „Construirea societății viitoare”: preceptul primirii necesită doar puțină considerație, deoarece pedeapsa pentru ea este dată instantaneu. Astfel, nu o vom neglija niciodată. Cu toate acestea, pedeapsa pentru cel de-al doilea precept, cel al dăruirii către societate, nu este colectată instantaneu. Mai degrabă ne vine indirect.

Întrebare: Societatea nu ne cere să dăruim; prin urmare, nu ne supunem legii de a dărui societății. Natura ne pedepsește pentru asta. Dar, deoarece pedeapsa nu vine imediat, nu respectăm această lege.

De ce legea asta este implicită? Dacă aș vedea clar că dacă nu dăruiesc societății, iar societatea sau natura mă pedepsește imediat, aș acționa altfel.

Răspuns: Atunci ai fi un animal, nu un om. Diferența dintre om și animal este că animalul este complet supus legilor naturii. Nu are libertate de alegere, dacă să le îndeplinească sau nu. Un animal face totul instinctiv, sub influența aspră a naturii, fără a pune întrebări.

Oamenii, dimpotrivă, au liberul arbitru să îndeplinească legile naturii sau nu. Cu toate acestea, problema este că omul a fost creat în așa fel încât să nu vrea să îndeplinească legile naturii.

Natura, Creatorul, dorește ca omul  să se dezvolte pe sine, astfel încât să înțeleagă că este obligația lui să îndeplinească legile naturii. Nici măcar de dragul lui, însuși, ci de dragul altora, astfel încât omul să devină unul cu natura, cea care dăruiește, împlinește, dă naștere și se dezvoltă.

Din Kab Tv „Fundamentele naturii” 7/02/19

Sfaturi fulger de Cabala 11/17/19

Întrebare: Cabala crede că există o proprietate a libertății în fiecare om sau asta nu este înnăscută în nimeni de la naștere?

Răspuns: Aceasta este înnăscută în absolut toată lumea. Doar că se manifestă în cantități foarte limitate și nu neapărat în această viață.

Întrebare: Îmi doresc suficient să pot să termin întreaga corecție și să descopăr Creatorul în timpul acestei vieți. Unde este libertatea mea de alegere aici? Ce depinde mai exact de mine?

Răspuns: Scapă de tot ce nu este necesar și alege ceea ce este cel mai important, adică ceea ce este necesar pentru a descoperi Creatorul. Asta este tot. Vei răspunde la întrebarea ta în acest fel. Asta este ceea ce face Cabala.

Întrebare: Trebuie să mă despart de necesitați pentru a obține libertatea?

Răspuns: Nu ne putem despărți de nicio nevoie. Noi putem pur și simplu să ne reevaluăm valorile pentru a ne angaja doar în acele acțiuni care sunt necesare pentru a obține cel mai important scop.

Întrebare: Ce înseamnă realizarea libertății de alegere în fiecare secundă?

Răspuns:  Înseamnă ca, treptat, să ajungi să determini care este cel mai important scop al nostru și să mergi spre el în mod corect.

Întrebare: Baal HaSulam a fost o persoană liberă?

Răspuns: Fiecare Cabalist este o persoană liberă, deoarece el se ridică deasupra egoismului său.

Întrebare: Poate fi spus că libertatea de alegere este cuprinsă din formarea voluntară în om a limitelor interioare și exterioare corecte de comportament și gânduri și de respectare lor? Și cu cât le respecți cu mai multă grijă, cu atât ești mai liber?

Răspuns: Libertatea de alegere înseamnă să te predai complet mediului corect.

Întrebare: Când va înceta o persoană să trăiască o zi fără să se gândească doar la ea, însăși?

Răspuns: Oricând vrea. Nu este alt răspuns.

Întrebare: Libertatea are granițe?

Răspuns: Libertatea nu are granițe. Libertatea este în dorința de a dărui și, prin urmare, este infinită.

Întrebare: Și dacă experimentezi o îndoială puternică în privința unei alegeri? Cum poți să alegi?

Răspuns: Alege tot timpul prin conexiune, bunătate și cu grupul tău și în niciun alt mod.

Din emisiunea de pe KabTV “Fundamentele Cabalei” 11/17/19

“Ce implică și în ce crede Cabala?” (Quora)


Michael Laitman, pe Quora: Ce implică și în ce crede Cabala?

Înțelepciunea Cabala nu implică să crezi în ceva. Sau, cu alte cuvinte, „credința” este un nivel în Cabala când omul obține ceva, după care se poate discuta dacă crede în acel lucru.

Există o singură practică în Cabala: atragerea OhrMakif (lumina înconjurătoare), adică forța superioară care se află în natură, care ne schimbă de la forma noastră corporală înnăscută la una spirituală.

Această înțelepciune este foarte simplă, deoarece se bazează pe interacțiunea a două forțe: forța spirituală superioară a dăruirii și iubirii și forța corporală, inferioară, a egoismului, a primirii. Mai mult, aceasta afirmă că nu există nimic altceva, decât aceste două forțe în realitate.

Forța superioară a dăruirii și iubirii controlează forța inferioară, dorința egoistă și tot ceea ce se întâmplă în realitate, iar asta studiază înțelepciunea Cabala și se realizează prin interacțiunea dintre aceste forțe.

Forța inferioară este generată de forța superioară și este numită „existență din absență”. Este ca în matematică, unde există zero și ceva diferit de zero.

Forța superioară acționează și influențează dorința noastră, care este complet sub controlul său. Noi suntem dorință: fiecare dintre noi individual și noi toți, împreună.

Suntem inconștienți de modul în care forța superioară acționează prin noi, gândind că ne controlăm pe noi, înșine. Dar, de fapt, fiecare dintre noi este pur și simplu un mic dispozitiv, prin care avem prilejul să trezim influența suplimentară, a forței superioare.

În măsura în care o atragem pentru a ne dezvolta cu înțelepciune, înțelegem felul în care forța superioară ne influențează și desfășoară anumite acțiuni în noi. Începem să studiem cum funcționează asupra noastră și, făcând acest lucru, începem să dezvoltăm abilitatea de a controla modul în care forța superioară ne influențează.

Construirea societății viitoare, partea 1

Scopul naturii

Baal HaSulam, “Construirea societății viitoare”: Am spus deja că natura are nevoie ca specia umană să ducă o viață socială. Asta este simplu. Cu toate acestea, ar trebui să examinăm poruncile pe care natura ne obligă să le urmăm ca rezultat al acestei stări, însemnând aceea de a duce o viață socială.

Vorbind, în general, sunt doar două porunci (precepte) cu care ar trebui să ne angajăm în societate. Acestea pot fi definite după numele “primire și dăruire”. Înseamnă că fiecare membru este obligat de natură să primească nevoile lui sau ale ei de la societate și de asemenea să aducă beneficiu societății prin mijloacele muncii lui sau ale ei. Dacă cineva încalcă oricare din aceste două precepte va fi pedepsit fără milă.

Întrebare: Care sunt sunt cele două legi descrise? Ce primim? Ce dăruim? Până la urmă asta se poate interpreta în moduri diferite.

Răspuns: În natură există o forță a primirii și o forță a dăruirii. Aceste două forțe trebuie să fie echilibrate. Ele pot fi interpretate în orice mod iți dorești, dar trebuie să înțelegi că legile naturii sunt de neclintit, absolute și nu depind de interpretarea noastră. Prin urmare, noi trebuie să ne dăm seama cum să le identificăm cu claritate și să învățăm să le implementăm ca să nu ne provocăm nouă înșine prea mult rău.

Legile naturii evoluează de la nivelul lui inanimat, unde două forțe, pozitive și negative evoluează constant și ajung la un anumit echilibru între ele. Întâi în atomi, molecule, etc. și apoi în plante, în organismele vii, în creaturi și apoi la nivelul gânditor, percepție și conștientizare. Acesta este al patrulea nivel cunoscut de asemenea ca nivelul uman.

Noi trebuie să înțelegem și să ne conformăm cu toate aceste legi, așa încât să fie echilibru între forța primirii și forța dăruirii, astfel încât totul să lucreze în echilibru. Asta este sarcina naturii prezentată în fața noastră.

De pe KabTV “Fundamentele Cabalei”, 2/7/19

Libertatea de alegere, partea 11

Umanitatea este un singur organism

Întrebare: Natura a combinat celule vreme de miliarde de ani până când ele au fost combinate în organisme mai complexe. Vedem că este bine. Organismele devin mai complexe, astfel încât spectrul senzațiilor lor devine mai larg decât cel al amibei. Natura ne împinge spre asta doar la nivelul societății?

Răspuns: Da, doar în gânduri și sentimente, în minte și în inima. Dacă ajungem la o stare unde gândurile și sentimentele noastre vor fi într-un singur sistem, atunci vom deveni o comunitate puternică, care se ridică deasupra întregii naturi, la nivelul Creatorului, într-o stare de eternitate și perfecțiune.

Comentariu: Pe de-o parte este bine că noi toți suntem diferiți. Natura ne dezvoltă așa încât individualismul crește constant.

Răspunsul meu: În mod natural. Acesta este un tipar al Creatorului, îndreptat spre a se asigura că suntem corecți și că obținem perfecțiunea.

Întrebare: Noi suntem ca părțile unui singur organism în care există rinichi, ficat și alte organe și toate au funcții diferite?

Răspuns: Absolut. Ce vedem astăzi în tehnologie, în computere și oriunde altundeva sunt construite pe plus și minus.

Întrebare: Reiese că viața întregului organism este mai importantă decât viața oricărui organ particular?

Răspuns: Nu, din contră, aici este manifestată proprietatea integralității unde fiecare particula, fiecare proprietate este la fel de importantă ca toate celelalte combinate. Nu facem nimic aici, nu sacrificăm nimic.

Întrebare: În jurul a ce ar trebui să ne unim?

Răspuns: În jurul unui singur scop. Scopul ultim este unitatea noastră completă. Prin urmare, avem nevoie ca în mod constant să ne micșorăm (anulăm) tot mai mult între noi pentru a obține asta.

Și condiția noastră generală, când suntem uniți într-o singură inimă și minte se numește Creatorul. Astfel noi ne vom ridica toți înapoi la rădăcina noastră comună. Acesta este principiul și scopul dezvoltării noastre.

Întrebare: Este asta libertatea de alegere?

Răspuns: Libertatea de voință este să ajungem la asta, nu prin suferințe impuse, ci cu participarea noastră personală.

De pe KabTV “Fundamentele Cabalei”, 2/4/19

Scopul unui grup cabalist, partea 6

Cum se formează grupul?

Întrebare:  Fiecare individ are o anumită dorință fie pentru Creator, fie pentru ceea ce natura stârnește în el sau ea. Pentru a cultiva această dorință, trebuie să te conectezi cu oameni care îţi sunt similari. Cum se întâmplă asta?

Răspuns:  Nu ne este clar modul în care grupul se unește. Oamenii simt brusc că această idee este aproape de ei și, în acest fel, ajung la grup.

Nu pot exista mulți astfel de oameni. Sunt cernuți și sunt din ce în ce mai puțini, până când un astfel de număr de oameni, în cantitate și calitate, se adună, încât pot întruchipa un ideal spiritual, unitatea între ei.

Din KabTV, „Fundamentele Cabalei” din 3/6/19

Scopul unui grup cabalist, partea 5

Scopul unui grup— Uniţi într-o singură dorinţă

Întrebare: Pe de o parte, un grup din Cabala înseamnă nu oamenii înșiși, ci totalitatea dorinţelor lor.

Pe de altă parte, acest grup de oameni, uniți de o singură idee, este necesar pentru a creşte dorinţa, deoarece fiecare vine în grup cu dorinţa lui mică de spiritualitate. Prin urmare, scopul grupului este de a creşte dorinţa. Cum se întâmplă asta?

Răspuns: Nu. Scopul grupului este să se conecteze între ei, astfel încât să reprezinte o singură dorință.

Grupul este format nu de oameni, ci de Sus. Este alimentat de lumina superioară, Creatorul. Prin urmare, acţiunea membrilor grupului este să se unească și să devină cât mai asemănători cu lumina superioară.

Aceasta este o relație foarte complicată, deoarece există împotriva egoismului lor uriaș. Dar, cu cât respingerea lor este mai mare unul față de celălalt și mai mare aspirația lor unul față de celălalt, cu atât ei obţin în aceasta o anumită combinație între întunericul egoist și lumina altruistă, iar de aici se ridică o stare, în care ei pot simți forța superioară.

Din KabTV – „Fundamentele Cabalei” 6/06/19

Alegerea evreilor: unitate sau antisemitism – același Babilon, din nou

Totul depinde de cât de mult este mai important pentru o persoană mesajul spiritual, decât simţirile corporale. Eu, ca Israel, trebuie să-mi depășesc egoismul și prefer să mă apropii de Creator în toate problemele corporale. Pentru alte națiuni, acest lucru se întâmplă diferit. Toată lumea, potrivit rădăcinii sufletului, are obligația să se ridice deasupra tulburărilor corporale, care nu sunt tulburări, ci condiții pentru dezvoltarea sufletului și să țintească spre conexiune, în ciuda faptului că ne urăm reciproc. Crede-mă, ura antisemită a evreului este mult mai mică decât ura discipolilor rabinului Șimon unul față de celălalt. Încă trebuie să descoperim adevărata ură.

Toate acestea sunt incluse în următoarele condiții: vrei să te ridici spiritual, iar Creatorul și sensul vieții sunt mai importante pentru tine decât pretențiile tale faţă de ceilalți, atunci te vei ridica. Dacă nu, vei rămâne aici, în existența ta animalică.

Toate națiunile, tot Babilonul, trebuie să se ridice deasupra egoismului lor și să îndeplinească munca de corectare. Aceasta este condiția de astăzi. Aici acționăm ca Avraam, care a spus: „Cine este cu Creatorul – este cu mine!” Acesta este același Babilon și aceleași provocări care au fost pe vremea lui Avraam, doar că sunt într-o formă modernă.

Imaginează-ți că locuiești în Babilon și, dintr-o dată, există un grup al lui Avraam, care pretinde că trebuie să-i iubești pe ceilalți, ca pe tine însuți. Îi urăști atât de mult, încât ești gata să-i dai afară din Babilon.

Cu toate acestea, simțind această ură, ei înțeleg că trebuie să părăsească Babilonul. Ce ai face atunci? Sunteți gata să vă alăturați lor și să vă angajaţi pe drumul prin Irak și Siria, spre țara Israelului, desigur nu în termeni fizici, ci ca o ascensiune spirituală? Alegerea este a ta.

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala 1/9/20, „Alegerea evreiască: unitate sau antisemitism”, capitolul 6

Minutul 1:59:00

„Există o creștere a crimelor din ură împotriva evreilor în 2019?” (Quora)


Michael Laitman pe Quora: Există o creștere a crimelor de ură împotriva evreilor în 2019?

Cel puțin în Statele Unite, aproape 60% din crimele motivate religios în ultimul an au fost comise împotriva evreilor, cu 1.879 de astfel de incidente raportate în această perioadă. Atacurile fizice asupra evreilor au crescut și la nivel național cu 105% în ultimul an. Numai în New York, atacurile antisemite reprezintă mai mult de jumătate din crimele din ură raportate.

Întrebarea devine atunci: Cum putem împiedica crimele și amenințările antisemite să devină un nou etalon?

În timp ce unii evrei americani se tem în mod justificat de un viitor necunoscut, majoritatea evreilor din SUA sunt încă sceptici cu privire la posibilitatea ca un dezastru teribil să lovească în patria lor. Cu toate acestea, realitatea arată că simțul imunității evreilor americani s-a pierdut. Că lăcașurile de cult evreiești, centrele comunitare și casele lor au devenit ținte, aceasta era o situație de neconceput în trecut.

În cartea mea lansată recent, „Alegerea evreilor: unitate sau antisemitism”, am detaliat asemănările dintre Germania nazistă de înainte de al doilea război mondial și America de astăzi și urmăresc să arăt cum de-a lungul istoriei, de fiecare dată când poporul evreu devine divizat, antisemitismul crește și adesea sfârșește prin dezastru. Pe de altă parte, așa cum am explicat pe parcursul mai multor ani, calea spre mântuirea de antisemitism a poporului evreu stă în unitatea sa.

Pentru a prospera și a supraviețui, poporul Israel trebuie să fie unit „ca un singur om cu o singură inimă”, adică să trăiască în responsabilitatea reciprocă conform regulii, „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți.” Acestea nu sunt doar cuvinte plăcute sau cuvinte goale. Este la ordinea zilei.

Unitatea poporului evreu este menită să aducă prosperitate și bunăstare spirituală nu numai evreilor, ci umanității. Rolul poporului evreu este de a fi „lumină pentru națiuni”, oferind fiecărei persoane de pe această planetă o metodă de a realiza unitatea și manifestarea unui exemplu de conexiune pozitiv.

Antisemitismul adăpostește dușmănia irațională, inexplicabilă față de evrei. Potrivit Înțelepciunii Cabala, această senzație negativă este, în mod inerent, o aspirație la unitate între evrei, care va umple spațiile cenușii din viață cu lumină și vitalitate.

Există șansa de a ne uni și, făcând acest lucru, oprim escaladarea în continuare a antisemitismului. Dar trebuie să acționăm în direcția apropierii unul de celălalt și să ne ridicăm peste diferențele dintre noi înainte de a fi prea târziu. Este scris, „odată ce i s-a permis distrugătorului, acesta nu mai face distincția între drepți și răi”.

Când Hitler a ajuns la putere în 1933, primul rabin șef al statului Israel, cabalistul Rav Kook a dat o predică în vechiul oraș Ierusalim în care vorbea, cu câțiva ani înainte de a începe, despre groaznicul Holocaust:

„Dușmanii forțează poporul evreu să fie răscumpărat, izbucnind trâmbițele războiului, bombardându-i cu amenințări asurzitoare de hărțuire și chinuri și nu le oferă răgaz în Diaspora. Șofar-ul unui animal impur devine șofarul lui Mașiah. Amalek, Petilura, Hitler și cei asemenea lor, care ne-au trezit la răscumpărare. Cei care nu au ascultat sunetul primului șofar și cei ale căror urechi sunt închise și nu doresc să asculte sunetul celui de-al doilea șofar obișnuit, vor asculta sunetul șofarului impur, șofarul stricat. Ei vor asculta împotriva voinței lor. ”(Brahot 51b)

Astăzi, președintele Trump este pro-israelian dar, mai devreme sau mai târziu, administrația se va schimba și poate intra în funcție un lider cu mult mai puțină simpatie pentru evrei.

Într-un astfel de scenariu, mass-media își va limita acoperirea incidentelor violente împotriva evreilor. O mai mică conștientizare din partea autorităților și a publicului ar face ca antisemitismul să ia o direcție mult mai urâtă de la intensificarea sa actuală.

Dacă mesajul pentru viitorul nostru mai bun, legat de unitatea noastră, atinge urechi ascultătoare, vom experimenta o schimbare către siguranță, pace și calm. Atâta timp cât ni se oferă posibilitatea de a disemina metoda de conectare – Înțelepciunea Cabala – este datoria noastră să facem acest lucru, deoarece deținem potențialul de a disipa toate amenințările și de a ne aduce la o armonie nouă.