Category Archives: Spiritualitate

Ajungeţi în faţa Lui

Totul îşi are propriul timp, însă Israel accelerează timpul. Aşa că vreau să merg înaintea Creatorului şi să ajung primul la întâlnirea noastră. De aceea, sunt într-o asemenea grabă. Totul este deja întocmit şi aranjat, dar eu nu vreau să încalc regulile programului Creatorului – vreau doar să ajung înaintea Lui. Ne arătăm aspiraţia şi iubirea exact prin încercarea noastră de a accelera timpul.

Din partea a 2-a a lecţiei zilnice de Cabala 4/8/18, Talmud Eser Sefirot, Vol. 1. Partea 3, Capitolul 3, punctul 5

Intrarea în Lumea Spirituală este un proces

Exodul din Egipt este numai o ieşire şi nu o intrare. Intrarea în lumea spirituală se petrece ca rezultat al trecerii Marii Roşii, a acceptării garanţiei reciproce, a primirii Torei şi a spargerii viţelului de aur. Este un întreg proces.

Libertatea vine numai după primirea Torei, după spargerea viţelului de aur şi a intrării în deşert, cu alte cuvinte, începerea revelării nivelelor de Bina. Bina este numită “libertate”. Întregul proces, care are loc în deşertul Sinai, simbolizează obţinerea libertăţii. Ne ridicăm din ce în ce mai sus, deasupra dorinţei noastre de a primi plăcere şi, făcând astfel, obţinem libertatea față de îngerul morţii.

Din partea a 3-a a lecţiei zilnice de Cabala 4/8/18, Shamati, articolul 190, “Fiecare acţiune lasă o urmă”

Fără a ne cunoaște trecutul, nu vom obține viitorul

Baal HaSulam, Scierile ultimei generații, Introducere la „Scrierile ultimei generații”: ”Avantajul omului față de el este că spiritul omului se înalță în trecut și privește în trecut așa cum se uită cineva în oglindă și își vede defectele pentru a le corecta. La fel, mintea vede prin ceea ce a trecut și își corectează conduita viitoare”.

„Spiritul omului se înalță în trecut” – la acea forță care l-a creat.

Mai întâi, omul vrea să știe: „De unde vin?” Apoi: „Încotro mă îndrept?” Dar el nu poate întreba „Unde mă duc?”; dacă nu își știe începutul, nu își va ști sfârșitul. De aceea, el se uită la trecut, încercând să ajungă la sursă, la Lumina care l-a creat. Deoarece întrebarea: „Cine sunt?” este o întrebare referitoare la sursa omului: „Cine m-a creat, cine mă controlează, cine decide?”, iar dacă el devine conștient de sursă și o studiază, atunci el își obține viitorul.

„Privește în trecut, așa cum se uită cineva în oglindă și își vede defectele pentru a le corecta” – defectele create în el de către sursă, astfel că el va putea să ajungă la conștientizarea și obținerea Lui: din întuneric, la Lumină – și, în acest fel, își va obține viitorul. Și viitorul există în conexiunea cu aceeași sursă.

Din KabTv „Ultima generație” din 11/09/2017

Neo antisemitismul

Poporul Israel, care a apărut din grupul discipolilor lui Abraham nu există pentru ei înşişi. Ei există cu scopul de a aduce metoda conexiunii cu forţă superioară şi să reveleze întreaga natură pentru toată umanitatea, calitatea numită „Creatorul”. Acest grup este obligat să-şi realizeze misiunea.

Aşadar, în măsura în care umanitatea se dezvoltă şi devine disperată din dezvoltarea sa, începe să se plângă faţă de acest grup pentru viaţa lor lipsită de ţel, nereuşită şi goală. Cu cât se dezvolta mai mult naţiunile lumii, cu atât mai mult se vor plânge faţă de grupul numit Israel, cerându-le să-şi împlinească misiunea.

Umanitatea nu ştie despre misiunea poporului Israel, nici despre ura lor faţă de evrei, deoarece ea este, de asemenea, influenţată de ascundere. Grupul lui Abraham, în sine, după lunga călătorie pe care a făcut-o pe parcursul istoriei, a uitat ce anume trebuie să împlinească şi de ce este urât.

Însă, antisemitismul există ca un fenomen care nu va dispărea, până când grupul nu-şi împlineşte scopul, fie aflat sub presiunea din partea umanităţii, ori prin trezirea şi înţelegerea acestui grup în sine.

În orice caz, acest grup se va uni şi va arăta un exemplu de umanitate pentru toate națiunile. Apoi Lumina se va împrăştia spre toţi oamenii, prin acest grup, aşa cum scrie Baal HaSulam în „Prefaţa la Cartea Zohar”. În acest mod, întreaga lume va ajunge la corecţia dorită.

Din partea a 3-a a lecţiei zilnice de dimineaţa 4/9/18, Lecţie pe subiectul: „Ziua de Comemorare a Holocaustului”

Răspunsuri la întrebările voastre – Partea 223

Întrebare: Un super efort este o pledoarie și o cerere către Creator în starea în care simt extrema măreție a Creatorului. Se poate întâmpla numai printr-un mare efort și numai pentru câteva secunde. Apoi, efortul se risipește și pregătirea pentru o nouă picătură de efort este din nou cerută.

Acest lucru se întâmplă mai ales într-un grup, în timpul citirii din Cartea Zohar. Am auzit că un student al unui mare Rav poate obține un astfel de efort cam de 300 de ori în timpul citirii din Cartea Zohar. Nu este ușor, se cere o intenție specială, un mediu, auto-dezvoltare, o stare specială, etc. Un astfel de efort cere pregătire anterioară?

Răspuns: Abilitatea de a implementa un astfel de efort este cerută numai după mulți ani de studiu în grup.

Depăşeşte, corectează şi simte Creatorul

Este necesar să depăşeşti toată iritarea faţă de un prieten şi să te corectezi, astfel încât să începi să-i iubeşti toate calităţile într-o asemenea măsură, încât să începi să simţi Creatorul în schimb. 1

Din partea a 3-a a lecţiei zilnice de Cabala 4/1/18, Scrierile lui Rabash, „Cel ce sfinţeşte a şaptea (zi) – 2”

1 (Minutul 27:40) https://archive.kbb1.com/events/cu/izyqkFTf?language=ro&sstart=27m34s&send=28m39s&mediaType=video

Zece Sefirot şi nu mai puţin

Nu suntem capabili să simţim în spiritualitate mai puţin de zece Sefirot, deoarece zece este pragul senzaţiei noastre. După primele nouă atribute, începem să ne simțim existenți, primind, înțelegând și simțind. Şi nu mai înainte de asta.

Este ca o rază de lumina care încă nu a ajuns în creier prin toate canalele, astfel încât creierul să înceapă să reacţioneze şi să ne deseneze o imagine a ceea ce se întâmplă.

Probabil că un semnal a intrat deja în creier, însă încă nu a ajuns la mine, iar eu nu înţeleg, nu simt şi nu reacţionez. Sau dacă nu am auzit bine sunetul care a fost deja provocat, acesta se îndreaptă spre urechile mele. Asta se numeşte primele noua Sefirot.

Din partea a 2-a a lecţiei zilnice de Cabala 3/27/18 Taldmud Eser Sefirot, partea 2

Principalul principiu Cabalist

Principalul principiu Cabalist, care este „Nu este nimeni în afară de El”, rămâne subiectul repetitiv de dezvoltare spirituală, care se construieşte pe revelarea Creatorului.

Creatorul este revelat ca singurul care există, care guvernează şi ca singurul care determină. El este într-o comunicare constantă cu noi, trimiţându-ne tot felul de gânduri şi dorinţe, care pare că se trezesc în noi de nicăieri: dintr-o dată îmi doresc ceva, un gând apare dintr-o dată şi nu înţeleg de unde vine.

Aşadar, prima noastră sarcină este să ne concentrăm pe faptul că „Nu este nimeni în afară de El”, care este sursa tuturor lucrurilor care se petrec cu mine şi în mine.

În al doilea rând, ]n mod practic, acest principiu înseamnă că tot ceea ce fac este făcut de către Creator.

În al treilea rând, dacă cred că eu însumi acţionez, atunci eu mă înşel. Însă exista asemenea stări când pot cere Creatorului să mă lase pe mine să acţionez. Dacă aceste acţiuni sunt direcţionate împotriva naturii mele, împotriva ego-ului meu, atunci eu îi cer Lui să le schimbe cu altele.

Este cererea mea şi nu acţiunea în sine, care în orice caz vine de la El sub influenţa Luminii superioare, care poate să apară printr-o procesare corectă a interacţiunii mele cu mediul.

Se pare că toate sentimentele mele şi tot ceea ce mi se pare că vine din partea mea, de fapt, toate acestea vin numai de la Creator, deşi nu văd acest lucru.

Totuşi, eu pot să mă conectez cu mediul meu şi să primesc de la el asemenea excitaţii pozitive şi negative, în gânduri şi sentimente, în care eu însumi voi începe să generez ceva în plus de ceea face Creatorul prin mine. Iar apoi, aceste acţiuni vor fi ale mele. În aceste acţiuni, gânduri şi dorinţe, eu voi fi eu.

Ce înseamnă „eu”? Când apare o fiinţă umană (Adam)? Se întâmplă atunci când el începe să interacţioneze cu mediul său, în aşa fel încât el ia de la acesta oportunitatea de a lucra împotriva Creatorului. Apoi el capătă puterea şi acţionează. Asta se numeşte c[ „Fiii mei M-au învins”.

Întrebare: Cum ar trebui să asociez procesul vieţii prezente de principiul „Nu este nimeni în afară de El”?

Răspuns: Pentru a face acest lucru, trebuie să te angajezi cu seriozitate în Cabala, deoarece numai Cabala realizează în toate lumile principiul „Nu este nimeni în afară de El”.

Lumina guvernează toate lumile, persoana şi umanitatea, determinând toate acţiunile noastre, întrebările, etc. Aşadar, întreaga înţelepciune a Cabalei se potriveşte practic într-un singur principiu – concluzia că nu există altceva, decât singura forță unificată a naturii.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 11/19/17

Unire de dragul nașterii sufletului

Întreaga realitate a fost creată ca rezultat al împrăștierii Luminii care a creat dorința „este din nu este” și apoi a dezvoltat-o. Începând de la Big Bang, dorința s-a înăsprit (s-a accentuat) din ce în ce mai mult și astfel au fost create unde, gaze și materia neînsuflețită (minerală).

Apoi, pe Pământ, au apărut plantele, animalele și omul, cel care a parcurs multe faze de dezvoltare pebtru a putea obține, într-un final, asemănarea cu Creatorul.

Este interesant că Lumina și dorința sunt imprimate în creatură sub două forme: masculină și feminină. Calitățile masculină și feminină, urmând exemplul celor două Parțufim spirituale: Aba (Tata) și Ima (Mama), adică Or Hasadim și Or Hohma, se conectează una cu alta și dau naștere unei noi generații de forme masculin sau feminin.

Conexiunea dintre un bărbat și o femeie este specială, fiindcă, pe de o parte, ei sunt opuși unul altuia iar, pe de altă parte, simt că au scop comun. Scopul spiritual comun îi unește atât de mult, încât acționează împreună și dau naștere la urmași. Din asta este clar de unde provine conceptul de familie și dorința naturală de a trăi în cuplu, de a da naștere și de a-și dezvolta propria continuitate.

Noi suntem cu toții o familie. Nu numai bunici și bunice, tați și mame, cât și copii și așa mai departe, din generație în generație, dar și toți bărbații și toate femeile, în general, sunt o familie, descendenți ai lui Adam și Eva. Este o mare diferență între cele două forme spirituale, bărbatul și femeia.

Ca rezultat al conexiunii noastre, unul cu altul, dăm naștere unui copil numit „suflet”. Când prezentăm această conexiune Creatorului, El îi dă spiritul vieții. În acest suflet, în conexiunea corectă dintre noi, obținem adeziunea cu Creatorul, după cum este scris, „Bărbatul, femeia și Sfințenia (Șhina) dintre ei”.

Cel mai important lucru este să știm că uniunea noastră, unul cu altul, trebuie să fie de dragul construirii unui suflet. Asta înseamnă că fără tovarășii de drum, prietenii, nu putem obține sufletul.

Dacă eu mă conectez cu tovarășul meu de grup prin dorința de primire, atunci dorința de a dărui participă din partea lui și vice-versa, iar dacă din partea lui este dorința de primire, din partea mea este dorința de dăruire. Acționăm totdeauna între noi ca Zahar ve Nekeva (calitatea masculină și calitatea feminină), care există în fiecare creatură.

Cel mai important este faptul că, conexiunea dintre noi trebuie să fie organizată și, ca rezultat, trebuie să dea naștere sufletului. Totdeauna aștept asta de la tovarășul de grup, iar eu să răspund în același fel. Cu fiecare contact, conversație sau muncă comună, construim în fiecare moment sufletele noastre, adică un loc pentru revelarea Creatorului, astfel ca Lumina Superioară să umple dorințele noastre comune de comunicare.

Din partea întâi a Lecției zilnice de Cabala din 19/02/2018 – Pregătirea pentru Convenția mondială 2018

Atributele Cabaliste şi materiale

Întrebare: De ce Cabaliştii au purtat pălării şi haine speciale vreme de mii de ani? Acest lucru era un tribut adus modei?

Răspuns: Această tradiţie a luat naştere în timpurile antice, atunci când oamenii trăiau în Mesopotamia, Israelul şi Egiptul antic, acoperindu-şi capul pentru a se proteja de soare. Şi chiar şi astăzi beduinii îşi acoperă capul ca protecţie împotriva căldurii.

Cât despre Cabalişti, în niciun mod nu se leagă pe ei înşişi, ori realizările lor Cabaliste, de ritualuri externe. Acest lucru nu este necesar nici pentru oameni, nici pentru Creator.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 11/12/17