În Egipt, am avut o multime de beneficii materiale, totul cu excepţia unui singur lucru: daruirea, fara nici un calcul pentru sine, care se numeşte lucrarea spirituală în deşert. Omul nu se lupta pentru acest lucru şi este imposibil să te lupti pentru acest lucru mai presus de ego-ul în continuă creştere. Unul trebuie să lupte în mod constant cu ego-ul, pe masura ce se uneste mai mult şi mai mult cu alţii, până când ei toti devin un singur întreg.

„Ideea este că, într-adevăr, au fost foarte absorbiti de munca în Egipt.” A fost o societate de consum minunata: Ai lucrat, ai câştigat şi ai reuşit. Totul a depins de tine; totul a fost clar, în conformitate cu ordinea, cu legile democraţiei.

Dupa cum se spune: „…’Dar ei s-au amestecat cu neamurile şi au învăţat muncile lor.’” Asta este, totul a fost gestionat numai de dorinta de a primi la fiecare nivel, la fiecare apel. „Aceasta înseamnă că, dacă Israelul se află sub dominaţia unei anumite naţiuni …”, adica, daca punctul din inimă, direcţia spre daruire, scanteia spirituala, este sub stăpânirea ego-ului unei persoane, atunci dorinţa de spiritualitate numai ajută ego-ului sa se dezvolte in directii diferite. Şi nu există nici o modalitate de a te elibera de această robie, deoarece o persoană vede că nu poate nici macar profita din aspiraţia sa pentru spiritualitate.

Astfel, diferite organizaţii altruiste şi practici mistice, orice care este un pic mai presus de simplul ego şi poate implini o persoana, incepe sa existe. Astfel de oameni simt că sunt împliniti, perfecti şi elevati şi li se pare că nu le lipseste nimic. Acesta este un semn că punctul din inima este sub conducerea lui Faraon şi de aceea totul pare atât de bun: altruism, misticism sau New Age. Aceste persoane nu sufera şi vor doar să facă şi pe altele ca ele.

În timp ce Israelul (cei care tânjesc dupa Creator) suferă, lucrează din greu şi luptă cu probleme. Pana la urma, o persoană lucrează împotriva ego-ului, care devine mai puternic tot timpul. Deci, pe de o parte, el are toate beneficiile materiale, „un vas plin de carne”, aşa cum a fost în Egipt, iar în spiritualitate nu este nimic: un deşert, pamantul uscat, numai credinta. Şi astfel o persoană este în mod constant sfâşiată între cele două puncte, încercând să decidă ceea ce ar trebui să facă.

Se pare că prin parasirea Egiptului ne separăm de el în totalitate. Dar în spiritualitate nu este aşa pentru că atunci când cazi, e ca şi cum ai cădea înapoi. Desigur, nu este aceeaşi stare, deoarece acesta este un nou nivel şi astfel problemele încep deja în deşert: şerpi, scorpioni, certuri, tot felul de probleme şi de boli. Urcarile si coborarile vin una după alta şi sunt combinate într-o singură persoană.

Din partea 1 a Lecţiei zilnice de Cabala, 8/4/2012, Shamati # 159

Filed under: Lectia zilnica, Sarbatori, Spiritualitate - Niciun comentariu→

În timpul pregătirii pentru corectare, ordinea muncii interioare este după cum urmează: Dorind sa ma conectez cu prietenii, mă presez pe mine insumi şi fac mari eforturi. Ca răspuns, Lumina, forţa care mă ajută să ma conectez, străluceşte in mine. În cele din urmă, completez conectarea şi imediat AHP al gradului superior, a cărui dorinţă de a primi este chiar mai mica şi mai groasa decât a mea, este revelata. Ca urmare, simt că sunt într-un exil şi mai mare.

Deci, se pare că cu cat mai mult încerc să ajung la bunătate, la daruire, cu atat mai adanc ma scufund în rău. Cu toate acestea, această imersiune în rău este compusă din două părţi: pe de o parte, îmi amintesc încă conexiunea pe care am realizat-o, apropierea de prieteni, iar pe de altă parte, o noua dorinta corupta este acum revelata mie, chiar mai rea decât înainte .

Astfel, în perioada de exil, nu cresc într-un mod liniar, ci pas-cu-pas. Prin realizarea conexiunii eu cad, şi nu cu un grad, ci cu două. Este pentru ca la inceput m-am ridicat catre unificare (+), apoi am căzut in separare (-), si astfel acum simt o dubla coborare (x2). Apoi, totul se repetă din nou şi din nou: ma ridic si cad chiar si mai jos.

Intotdeauna cad, nu la nivelul anterior al ego-ului, ci de la nivelul la care m-am ridicat. Prin urmare, datorita fiecarei urcari, caderea urmatoare este de două ori mai rea. Când ma ridic, ascend in daruire, iar atunci când cad, cobor în primire şi în mizerie.

Astfel, o persoană isi extinde vasele prin clădirea binelui in functie de rău, şi datorită acestui lucru progreseaza de-a lungul celor 400 de ani de exil.

Exilul începe atunci când ne apropiem de unificarea în grup. Se încheie atunci când, dandu-ne toate puterile noastre pentru unificare, vom ajunge la un punct in care nu ne putem uni.

În timpul acestui proces, ne unim şi devenim poporul lui Israel. Nu este acelaşi grup mic, care o dată a coborât în ​​Egipt, din cauza conflictelor interne, cum ar fi conflictul dintre Iosif şi fraţii săi, de exemplu. O naţiune unită iese din Egipt, deşi este încă imposibil sa obtina Sfintenia prin această unificare. În starea actuală, forma unitatii este dezvaluita ca controlul dorintei de a primi. Numai prin efortul nostru trecut evadarea, ieşirea din ego, apare.

În spiritualitate, de asemenea, mergem pe „doua picioare”: de la unitate la separare şi apoi la unitate din nou. Faraonul creşte, asa face si Moise, opus lui, iar Creatorul este revelat …. Toate aceste discernaminte devin mai mari si mai mari, iar noi nu le scapam, ci continuam cu munca noastră.

Din partea a 4-a a Lecţiei zilnice de Cabala 5/4/2012, Scrieri de Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Suntem parte a unui sistem numit lumea infinitului. În acest Infint, există dorință sub anumite forme și moduri de primire și dăruire, la fel ca și Lumina care este revelată în dorință, în măsura în care dorință acordă importanță atributului de dăruie. Cu cât exprimă mai multă dăruire dorința, cu atât mai multă Lumină este revelată. Dacă dorință nu se îndreaptă către dăruire, Lumina nu este revelată.

Se numește Lumea Infinitului deoarece există în ea toate formele creației, de la cele mai egoiste la cele mai altruiste, de la minus Infinit la plus Infinit.

Dorința însăși a fost creată de Creator, iar toate formele sale sunt revelate conform planului dezvoltării care provine și el de la Creator. Totuși, ca rezultat al tuturor metamorfozelor și schimbărilor pe care trece dorința, prin rotiri şi fierberi în acest cazan, se formează un nou punct al cunoașterii de sine, al independenței. Iar acest punct începe să crească în toate stările prin care trece dorința: să simă mai mult, să înțeleagă mai mult, să se simtă că există și să obțină independență.

Punctul este cel mai important pentru că el crește din linia de mijloc, a treia. El nu există în natura Creatorului nici în natura creaturii, care este opusă Creatorului și îi este complet subordontă. Desigur, este o derivată, rezultatul ciocnirii între două atribute opuse, dar este absolut independent.

Ne este dificil să înțelegm cum este posibilă această independență, dacă totul a fost creat de către Creator. Dar imaginați-vă două câmpuri opuse complet, divizate de o prăpastie pe întreaga distanță de la minus la plus Infinit, în care niciunul nu poate exista. Granița unde aceste două atribute se întâlnesc și se războiesc unul cu altul este locul unde creatura poate exista în mod independent.

Pe de o parte, este încă considerată ființa creată, adică a fost creată de forța superioară. Pe de alta, are un atribut care o face să poata fi în opoziție față de forța superioară, să nu fie sub control său absolut. Dar noi suntem incapabili să înțelegem cum este posibil asta. Omul nu înțelege cum, fiind sub totalul control al Creatorului tot timpul, poate totuși să rămână liber!

Există două atribute opuse, complet diferite, iar creatura poate exista numai în abisul dintre ele. Devine creatura numai în măsura în care face eforturi să obțină conștientizarea. Această conștientizare este ceva numit al treilea, care nu a existat înainte.

Restul a existat în creatura: toate forțele, atributele și caracterul care determină cine voi fi. Pentru toate astea, este scris: „Du-te la Stăpânul care m-a făcut.” Totuşi, deasupra tuturor acestea, creez altceva, al treilea, independent. Este la fel cum creşte un copil şi deodată devine independent, având propria opinie. Normal, este creat sub influenţa eredităţii, educaţiei şi mediului, dar aceasta este manifestarea personalităţii lui, nu doar o simplă sumă de parametrii ficşi, conform cu proiectul înscris în el.

Este la fel ca atunci când gătim o supă, adăugăm toate ingredientele în ea, iar la sfârşti primim o nouă esenţă numită supă. Sau tăiem şi amestecăm cinci ingrediente: roşii, castraveţi,ceapa, sare şi piper. La sfărşit apare o nouă esenţă, numită salată.

Astăzi, trăim în această lume, împlinind în mod inconştient poruncile naturii. De unde poate apărea ceva nou? Numai dacă te poziţionezi între cele două lumi ale primirii şi dăruirii, aşteptând să aparţii amândoura, pentru a nu te detaşa de niciuna dintre el, ci să le foloseşti pe amândouă, iar apoi să creezi o nouă esenţă, ca un nou fel de mâncare, „salata”.

Iei toate dorinţele din lumea primirii şi le dai în lumea dăruirii, care este numită Adam.

Fetusul este compus din materie, dorinţa de a primi plăcere dar, din afară, adoptă forma Creatorului, Lumina. Apoi, substanţa şi forma se numesc împreună om.

Pare că nu este nimic nou aici, deoarece totul exista deja. Dar tu ai făcut munca – ai împrumutat materiei forma Creatorului. Ai luat materia dintr-o zonă, forma din alta şi le-ai combinat împreună. Ca rezultat, a apărut o nouă esenţă. Nu mai este prima sau a doua, ci al treilea. Ca salata care are propriul înţeles; este un nou gust, o nouă existenţă.

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala 3/21/2012, TES

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Intrebare: Istoria ne arata ca evolutia omului de-a lungul a zece mii de ani nu a putut schimba natura umana. Ce forta ne poate ajuta sa facem asta?

Raspuns: Exista o asemenea forta in natura.Atunci cand incerci sa devi o parte integrata a naturii, brusc incepi sa receptionezi un fel de forta, de sprijin. Aceasta este legea naturii. Este ca si cum natura se misca spre tine.

Asta nu este misticism. In activitatea mea, eu sunt foarte distant de diverse explicatii mistice. Noi pur si simplu vedem asta. Avem nevoie sa incercam sa fim integrati in acelasi mod ca si un copil care vrea sa devina adult, pur si simplu se joaca ca un adult.

In ce consta metodologia integrala? Oameni se apropie, la inceput ei asculta un curs despre educatia integrala  si dupa aceea intra in cercul dezvoltarii integrale. In procesul dezvoltarii noi incepem sa creem in mod practic o structura comuna formata din ei.

Cand oamenii ajung impreuna, se clarifica problemele psihologice interne ale unitatii dintre ei si formeaza o dorinta comuna si ganduri comune, dintr-o data ei incep sa simta o forta, un sprijin. Aceasta forta, acest suport se formeaza intr-un grup, in colectivul care practica metodologia conectarii integrale. Cu asta , noi stimulam o forta ascunsa, care exista in natura , dar pe care noi, ca egoisti, nu o remarcam, o ignoram. Oricum, cand ne unim, ea incepe sa se manifeste. Aceasta este forta care este capabila sa ne schimbe.

Dintr-o  Prelegere la Universitatea  Šiauliai 22.03.2012

Filed under: Educatie integrala, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Intrebare: Care este semnificatia actiunii de a  sari in „Marea Rosie” pentru a scapa de „Faraon„?

Raspuns: Este o stare de disperare cand Faraon, egoul vostru, va impinge  de la spate. Nu va paraseste, vrea sa va inghita, sa va manance si incepeti sa simtiti ca fiind in acea stare este mai rau decat moartea.

Cand Turnurile Gemene au ars in New York, oamenii au sarit de la etajul al 50-lea. A fost fara sens, dar oamenii pur si simplu nu stau in foc.

Pentru  el a sta chiar si o secunda in afara focului pare ca o izbavire si astfel sare.

O persoana simte la fel in timpul evadarii din Egipt. Nu poti sta in aceasta situatie nicio secunda in plus si esti gata sa sari in mare, nu conteaza unde, pentru tine este o izbavire. Cand esti coplesit de  aceasta stare, marea se deschide.

Ajungi in punctul de despicare, punctul de ruptura si nu mai e cale de intoarcere. Trebuie sa fi atins/luat deja decizia si prin ea ati ucis complet, ati taiat si rupt conecxiunea cu egoul dvs.

Intrebare: A ajuns  in zilele noastre egoul in aceasta stare incat poti sa-l invingi doar impreuna intr-un grup?

Raspuns: Da, este un punct colectiv in grup care e descris ca Nachshon care a sarit in apa intai. Este punctul lui Moise , care este centrul grupului, dar care isi schimba rolul de fiecare data, in acord cu atributul care este revelat in fiecare moment. Deci punctul lui Nachshon este revelat in grup atunci cand tot grupul este convins  ca unitatea, apropierea si sprijinul reciproc este cel mai important lucru pentru el. In acelasi timp, oamenilor nu le pasa ca sunt in intuneric. Ceea ce este important este sa fie cat mai strans uniti, chiar daca asta inseamna sa moara impreuna. Asta este mult mai important decat sa fi singur in ego si sa existi in el in cea mai confortabila modalitate animala.  Asta este tot liberul nostru arbitru.

Apoi marea se despica, ceea ce inseamna pur si simplu ca descoperi urmatorul nivel, ce semnifica saltul in „Marea Rosie”.

Acesta este sfarsitul perioadei in care traiesti sub controlul egoului tau. Din acest moment in colo tu nu te mai intorci.

Nu te mai intorci niciodata la nivelul anterior. Daca gandesti ca esti in cea mai rea situatie, este numai pentru ca ai fost aruncat la nivelul urmator, care inca nu a fost corectat.

Din Kab Tv’s „Temeliile Societatii Integrale” 01.04.2012

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Rabash, Shlavei HaSulam (Treptele Scării), 1985, Articolul 15: Și cu cât îi chinuia mai mult: Iar coaja Egiptului este coaja generală, unde cad scântei ale Sfințeniei pe care oamenii care au fost în Egipt trebuie să le corecteze. Apoi, trebuie să fie mai întâi o asemenea durere și suferință astfel încât să nu poată să părăsească controlul lor, așa cum este spus: ”Iar copiii lui Isarael au oftat din muncă și au strigat, iar strigătul lor s-a ridicat din muncă până la Domnul, iar Domnul le-a auzit oftatul.”

Trebuie să existe un sentiment al exilului, trebuie să existe o asemenea suferință și durere încât ”este mai bine să mori decât să trăiești”, dacă ies din Egipt, dacă nu obțin ce vreau. Așa de mare trebuie să fie dorința mea. Altfel, nu este un vas; nu este un loc pentru revelația a ceea ce caut.

În același timp, strigătul meu trebuie să fie puternic nu numai în cantitate ci și în calitate. Trebuie să știu ce caut în exil, ce vreau să descopăr, ce mi se întâmplă.

Deci, exilul este cea mai serioasă pregătire pentru mântuire. În exil îmi clarific lucrurile, clarificând exact ce vreau și în ce fel vreau. Acesta este motivul pentru care exilul nu poate fi mai mic de 400 de ani, conform celor patru faze prin care trecem când construim vasul nostru.

Numai la sfărșitul acestui proces putem ieși din exil și putem primi cu adevărat ceea ce am pregătit. Lumina superioară nu are formă și chiar și acum umple totul, dar nu o simțim. Trebuie să obținem cele patru faze, un întreg vas, iar apoi Lumina va fi revelată.

Deci, nu este vorba de 400 de ani ci de fapt de patru întregi faze ale construirii vasului. Forma pe care o dezvoltăm în el depinde în întregime de fiecare dintre noi. Desigur, primim mai întâi de Sus așa cum este scris: ”Creatorul a pus în mâna omului o soartă bună și i-a spus, ia-o!” Dar mai târziu, soarta omului este în mâna lui.

Din partea a treia a lecției zilnice de Cabala 4/6/12, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Sarbatori - Niciun comentariu→

Ne apropiem de ieșirea din exil numai atunci când începem să înțelegem că suntem în exil. ”Exil” simbolizează percepția mea, a tot ceea ce primesc în dorința de a primi, ca fiind neimportant și fără rost. Tot ceea ce este în egoul meu aparține Faraonului și mi se permite să primesc numai ce este necesar.

Asta nu înseamnă că trebuie să mă limitez în vreun fel, ca un călugăr care locuiește în deșert. Pur și simplu nu văd nimic material ca foarte important și accept materialul doar ca fiind necesar pentru existența mea. Toată viața mea este devotată obținerii iubirii pentru Creator, atributul general al dăruirii, prin conexiunea cu alții.

Dacă o persoană are o asemenea necesitate internă și este inclusă în grup, începe să se îndrepte spre scop în mod corect, ceea ce înseamnă că urăște tot ce primește în egoul ei, încercând să fie satisfăcută doar cu ce este esențial. În același timp, Faraonul o mituiește și îi dă totul. Asta înseamnă că ea construiește orașe minunate pentru egoul său, Pithom și Ramses.

Simte că în relație cu intenția pentru a dărui în care vrea să fie în gânduri și inimă, este în exil, pentru că nu are nicio putere să dăruie. Apoi simte că are plângeri împotriva Creatorului, pentru că nu a ajutat-o să iasă din exil, ceea ce înseamnă că El nu o lasă fie cea care dăruie.

Dar între timp, dorința persoanei este foarte mică și trebuie să treacă prin 400 de ani în exil. Asta înseamnă că trebuie să își crească dorința până când va dori cu adevărat să dăruiască.

Toată munca noastră în exilul din Egipt este în grupul în care toată lumea crește mai puternică și primește de la alți măreția scopului, dăruire pură și micimea și josnicia stării prezente în care este imposibil de obținut dăruirea reciprocă. Din punct de vedere spiritual, această stare este foarte rea.

Astfel, o persoană începe să perceapă termenul ”exil” în mod corect: exil se referă la dăruire, la abilitatea de a dăruii și astfel simte cu adevărat că este în exilul în Egipt. Până când atinge o stare în care nu mai poate să îndure. Apoi, încep cele ”zece plăgi ale Egiptului”.

O ”plagă” sau o lovitură, simbolizează faptul că ți se oferă diferite lucruri bune, corporale, dar în spiritualitate nu primești nimic, iar omul simte asta ca o lovitură.

Simte îngreunarea inimii și dorințele corporale continuă să crească. Nu are nicio șansă. Înțelege că dorința egoistă va continua să crească și să îl inducă în confuzie, distrăgându-l și atrăgându-i atenția la diferite scopuri corporale, diferite clarificări în grup, astfel că va depăși egoul corporal prin contactul cu prietenii. Numai de la ei poate învăța și aprecia mai mult drumul și scopul creației, măreția Creatorului și josnicia împlinirii egoiste.

Omul poate primi aceste valori numai de la societate, de la mediu. Apoi, în ciuda dificultăților și întreruperilor, el aderă totuși la un grup, deasupra sentimentelor și minții, pentru că numai în el găsește protecție și salvare. Înțelege că altfel este pierdut. Înțelege asta numai atunci când se uită deasupra dorinței egoiste, pentru că din punct de vedere al egoului situația poate fi minunata și îi poate aduce cunoaștere și alte beneficii.

Când interpretează întreaga situație în mod corect, descoperă că este în fața Faraonului. Asta apare din multe motive, atribute și încercări pe care le acumulează în cei 400 de ani de exil în Egipt: cele patru faze prin care a trecut în fiecare dintre dorințele sale de primire, atunci când a crescut dorința de dăruire deasupra lor, ceea ce se numește ”credință deasupra rațiunii”/

Trecerea prin aceste patru stări se numește ”perioada pregătirii”. Iar când este aproape de sfârșit, o rezistență puternică a egoului se revelează, numită ”cele zece plăgi ale Egiptului”, întuneric.

Mulțumită lor, omul crește mai puternic și în final scapă în întuneric, noaptea, simțindu-le în dorința lui de primire cu un punct are îl conduce, numit ”Moise”. Astfel își ridică egoul și obține mântuirea.

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala 4/5/12, Shamati

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: De fiecare dată când merg la un congres, simt un fel de greutate care mă trage spre pământ. Ai spus că această va trece în curând și că vom simții unitate. Cum este posibil să mă ridic deasupra acestei greutăți? Ce ne poate ajuta?

Răspuns: Singura forță care mă poate ajuta împotriva egoului este importanța scopului, importanța grupului, ca mijloc de atingere a scopului. Dar cel mai important lcuru este scopul.

Dacă lucrăm la importanța scopului, astfel încât acesta devine cel mai important lucru, nu vom simții egoul care ne deranjează. Vom începe să simțim că egoul este un semn al locurilor din noi care trebuie încă corectate. Ne arată unde mai trebuie să facem eforturi, unde mai trebuie corectat ceva.

Este ca un motor stricat de mașină: în locul unde ceva bate, valvele trebuie să fie ajustate, în lcoul în care ceva vibrează, conexiunea trebuie fixată, iar unde este căldură, apa trebuie adăugat sau ceva trebuie curățat.

Egoul vostru lucrează la fel, arătând ce este încă necorectat în voi. Dacă avansezi către scop, dacă vrei să te direcționezi corect, descoperi că egoul este ”ajutor împotriva ta”. Te trage de picioare, iar asta înseamnă că nu ai suficientă putere. Astfel, trebuie să adaugi putere și apoi să avansezi.

Dacă nu ai avea acest indicator, nu ai putea știi ce trebuie să corectezi, la fel ca la motor sau, de exemplu, ca la organismul nostru. Cea mai mare problemă în psihologia corpului este boala care progreasează fără să o simțim. În timpul acestei perioade, ea nu produce durere sau alte senazații negative. În timp ce dacă simt senzații neplăcute mă duc imediat la doctor și opresc boala la începutul dezvoltării ei și nu când deja atinge o stare în care nu mai este posibilă vindecarea.

Asta este, trebuie să ne referim la ego corect și rațional; trebuie să interacționăm cu el și nu doar să îl anulăm: ”Nu te vreau! Te urăsc!” Nu, egoul este sprijinul nostru de-a lungul drumului.

Din Congresul de la Vilnius 3/23/12, Lecția 1

Filed under: Congrese, Egoism, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Pentru a ieși in Egipt, egoul nostru trebuie să treacă prin ”cele zece plăgi”. Ce înseamnă asta?

Răspuns: Cele zece plăgi ale Egiptului sunt zece plăgi pe care o omul le simte în el însuși și care îl ajută să scape de ego. Dacă nu simt loviturile, aș vrea să rămân în ego. Dar, pentru că simt loviturile, în timp ce sunt în ego, ele mă ajută să mă eliberez de el.

Fiecare lovitură este mai puternică în calitate decât cea anterioară. Să presupunem că pierd tot ce am la jocuri de noroc (cu toate că nu despre asta este vorba), următoarea lovitură poate fi pierderea cuiva drag, etc. De fapt, nu se întâmplă nimic cu banii, sau cu cineva apropiat, sau cu orice, dar sentimentele interioare sunt ca și cum ai pierde totul.

Există un articol în Shamati despre asta, atunci când o persoană întră în spiritualitate, cred că părăsește întreaga lume, familia sa și că este detașat de totul. Acest detașament este necesar. Cele zece plăgi ne ajută să ne ridicăm în mod sistematic deasupra anumitor straturi ale egoului, până când ieșim total din el, ceea ce înseamnă că scăpăm de el.

Deasupra ultimului nivel suntem în întuneric total, făcând încă un efort. Întunericul simbolizează faptul că nu știm ce ne așteaptă înainte. Dar, deoarece suntem îndreptați înainte, către atributul dăruirii, întunericul ne ajută.

Dacă avansați către Lumină, egoul vostru nu este așa fericit de asta. Dar atunci când mergeți înapoi în întuneric, fiți siguri că egoul nu vă va deranja, nu vă va face niciun rău, și nu va lua de fapt nimic de la el.

Întrebare: Asta înseamnă că este un fel de șmecherie aici?
Răspuns: Această ”șmecherie” a fost în Egipt înaintea celor zece plăgi, atunci când, oricât de greu am încercat, totul era însă îndreptat către ego. De aceea, ” Copiii lui Israel au strigat din muncă” în construirea celor două orașe, Pithom și Ramses.

Aici, toutuși, asta este, aici suntem îndreptatți către întuneric și nu către Lumina așa cum eram obișnuiți să spunem. Ce este în plus, toate aceste lovituri și toate avansările sunt bazate numai pe conexiunea noastră în creștere, care aduce grupul la starea în care, pe de o parte egoul este revelat, mare ură internă, iar pe de alta clara recunoștere că numai garanția reciprocă ne poate conduce înainte. Ce înseamnă asta?

Atunci când vezi că există o mare ură, ești gata să te conectezi cu toată lumea pentru a mai îngrijora niciodată de tine însuți ci nu mai de alții. Toți inamicii tăi sunt și ei gata să aibă grijă unul de altul. Aceasta este revelată în ciuda urii imense, atunci când nici măcar nu poți să îți imaginezi că este posibil că dorești binele acestor oameni și că acum trebuie să te gândești la ei ca la cel mai important lcuru și că în niciun caz nu te mai gândești la tine. Are loc o detașarea serioasă față de ego!

Din emisiunea  “Fundația societății integrale” 4/1/12

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

O persoana decide ce să considere ca fiind zi şi noapte: ce este bun pentru ea şi ce este rău. Uneori, ii este data trezirea, ridicarea spiritului, lumina mare, şi ea înţelege cât de minunat este să se bucure şi să vină mai aproape de spiritualitate. Ea numeşte acest lucru zi, dar, în realitate, este lumina în dorinţa ei egoista. Egoismul se bucură, iar acest lucru nu se numeşte progres spiritual.

Sau poate ca se simte în întuneric, epuizata, dar mintea ei înţelege că această stare este utila pentru avansare. Şi deşi în dorinţa sa de a se bucura experimenteaza senzatii neplacute, se spune: „Eu dorm, dar inima mea este treaza.” Dorinţa de a se bucura simte intuneric, dar punctul din inima- Lumina. O persoană înţelege că acest întuneric este util pentru ea, coborârea precede ascensiunea, iar ea trebuie să pregătească dorinţe chiar si mai mari pentru aceasta. Şi dorinţa vine din întuneric.

De aceea, totul depinde de ceea ce o persoană pretuieste, ceea ce ea consideră zi şi noapte- în inima sa egoista adormita sau în punctul din inimă, care arde şi tanjeste dupa spiritualitate.

Dacă o persoană începe să le separe una de alta, atunci are deja două puncte, în funcţie de care se poate motiva şi direcţiona exact catre scop. Un punct este ego-ul său. Şi este bine că egoismul nu simte nimic bun. Cu cat mai mult intuneric simt în egoismul meu, cu atat mai mare dorinţa mea (Aviut) va fi deasupra punctului in care urmăresc scopul existent.

Principalul lucru este de a separa aceste două puncte şi tot timpul de a le tine în mod corect unul împotriva celuilalt, afland cu ce ma identific. Aleg direcţia care mă conduce la Creator, deşi calea mea se află în întuneric, o consider buna? Apoi, pot fi sigur că ma misc în mod corect, deoarece egoismul meu nu este interesat sa se grabeasca acolo, ca un hoţ, alergand  înaintea oricaruia şi strigand: „Prindeti hoţul!”

Ego-ul meu nu vrea întuneric, şi ma ridic deasupra ego-ului, deasupra ratiunii, şi vreau ca daruirea mea sa fie mai presus de recepţie. Iar aceasta este o stare bună, în care ziua mea şi ziua Creatorului sunt aceeaşi zi.

Iar dacă sufar ca ma simt rau si nu am nici un interes în avansare, înseamnă că urmez dorinţa mea de a ma bucura, ego-ul meu. Alerg acolo unde inima mea egoista, dar nu şi punctul din inima, ma cheama: Aceasta este diferenţa.

Trebuie să încercăm să ne împartim în două părţi: punctul din inimă, care fidel adera la scop, de a darui în orice situaţie, indiferent de ce se întâmplă, şi inima în sine, care este mereu dornica de a primi. Pofta sa este în continuă creştere. Intunericul domneşte in inima mea şi acolo este o rază de Lumină în punctul din inimă; acest lucru înseamnă că ma directionez în mod corect. Şi realizez acest lucru prin intermediul mediului, grupului, forţei externe, care este necesara pentru a trage punctul în inima afara din inima egoista şi de a-l indrepta catre scop.

Din Pregătirea pentru Lecţia zilnica de Cabala 05/04/12

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Perceptie - Niciun comentariu→