Daily Archives: 29 octombrie 2024

Clarificări constante

219.01Întrebare: Apare întrebarea „Ce îmi aduce această muncă?”, un Hisaron (deficiență) pe care îl adresez Creatorului, și ar trebui să încerc să înțeleg ce vreau să primesc de la El?

Răspuns: Ce îţi oferă munca pentru Creator? Lucrul acesta este ceva ce  poți clarifica doar cu El.

Continuați să întrebați despre asta în mod constant, și după un timp veți începe să primiți răspunsuri individuale ici și colo, care vor forma în cele din urmă un răspuns complet.

Întrebare: Uneori nu este clar dacă Creatorul îmi răspunde sau dacă este o dorinţă egoistă cu o intenție ascunsă pentru mine. Cum clarific asta?

Răspuns: Nu trebuie să analizezi imediat o astfel de situație, ci să revii la ea după ceva timp, apoi din nou și din nou. În acest fel, vei vedea cum ţi se schimbă înțelegerea, în funcție de starea ta, de grup și de orice altceva.

Din Lecția zilnică de Cabala 10/10/24, Scrierile lui Rabaş – Art.31-“Cât iubesc Tora Ta”

Obstacolele ne ridică

595.04Întrebare: Cum se poate ajunge la o practică perfectă a Torei și a faptelor bune când te simți limitat atât în ​​intelect, cât și în capacități?

Răspuns: Omul nu poate fi complet limitat. El este limitat doar de ceea ce trebuie să cultive în sine. Prin urmare, el nu se confruntă cu niciun obstacol special.

Cu toate acestea, tocmai acele obstacole pe care el le întâlnește pe drumul său spre dezvoltare sunt cele care îl înalță și îl conduc la apropierea corectă de Creator și la asemănarea cu El.

Din Lecția zilnică de Cabala 02/10/24, Scrierile lui Baal HaSulam “Introducere la Studiul Celor Zece Sfirot

Unde începe etapa spirituală?

237Întrebare: Pe de o parte, se spune că „Nu există nimeni în afară de El”. Fiecare gând, fiecare mișcare și fiecare simțire sunt Creatorul. Totul este prestabilit. Pe de altă parte, spuneţi că în fiecare minut omul se învinovățește și îi judecă pe ceilalţi, dar asta îi este ascuns. Ce ar trebui făcut?

Răspuns: Realizarea corectă a lumii începe atunci când omul ajunge la zero și își dă seama că nu există. Totul este pătruns de Creator, totul este făcut de Creator și este ca și cum omul nu ar exista.

Adică, toate mișcările fizice ale unei persoane, toate gândurile, tot ceea ce își poate imagina cineva ca fiind propriu, este simţirea omului despre Creator, care există în el și îi determină toate acțiunile, simţirile și planurile.

Când omul ajunge la o astfel de simţire, atunci începe munca sa comună cu Creatorul. Atunci devine posibil să rezolvi toate întrebările care apar în tine. Până atunci, trebuie să lucrezi doar la anularea ta.

Este necesar să ne străduim să simțim că nu există nimeni în afară de El, în cele mai diverse stări. Aceasta este fundația, primul pas de la care începe totul. Și după aceea, fiecare etapă va începe întotdeauna cu „Nu există nimeni în afară de El”.

Din Lecția zilnică de Cabala 28/8/19, “Întrebări și răspunsuri”

O condiție pentru toți

944Întrebare: Se spune că rugăciunea este principalul Kli (vas) pentru prezența Şchinei. Cum putem afla Hisaron-ul nostru comun (deficiența) astfel încât rugăciunea noastră, Hisaron-ul nostru comun să devină cu adevărat un Kli pentru prezența Şchinei?

Răspuns: Vrem să găsim o dorință, aspirație și intenţie comună în care să ne regăsim cu toții și să nu dorim nimic altceva.

Întrebare: Care ar trebui să fie puritatea cererii, astfel încât toată lumea să aibă literalmente un singur gând?

Răspuns: Viziunea stării noastre în scopul final. Putem vedea și simți acest lucru pe baza faptului că împreună trezim dorința pentru Creator, iar El ne modelează în consecință.

Întrebare: Cum ați descrie această stare în scopul final, pe care ar trebui să o imaginăm în mod asemănător?

Răspuns: Mi-aș imagina-o că este o singură dorință, o singură stare pentru toată lumea.

Din Lecția zilnică de Cabala 5/10/24, Scrierile lui Rabaş – Scrisoarea nr. 34

Alegerea corectă

527.03Întrebare: În articolul lui RabaşCăutaţi pacea şi urmăriţi-o” este scris că războiul este o stare naturală, iar oamenii se luptă întotdeauna pentru victorie unii asupra altora.

Dar nici o forță de respingere, nici o forță de atracţie nu pot aduce omul într-o stare de pace (odihnă). Cum să folosim corect aceste forțe?

Răspuns: Trebuie să te verifici în mod constant cu forța care este în tine, să determini unde te trage Creatorul și unde te trage corpul și dintre aceste două forțe alegi cu cine ești.

Întrebare: Pare să fie clar încotro ne trage corpul. Dar cum pot înțelege unde mă trage Creatorul?

Răspuns: Către calitatea dăruirii. Prin urmare, alegerea corectă va fi întotdeauna în direcția Creatorului.

Din Lecția zilnică de Cabala 9/10/24, Scrierile lui Rabaş – Art.219-“Căutați pacea și urmăriți-o”

Grupul de zece este sufletul tău

528.01Întrebare: Ar trebui să cer întotdeauna pentru grupul meu de zece. Dar am mulți prieteni în toată lumea. Este corect să ceri mai întâi pentru grupul tău de zece, apoi pentru întregul Kli mondial și apoi pentru întreaga lume?

Răspuns: Să presupunem că ai mulți prieteni în Kli-ul mondial în afară de grupul tău de zece. Cum ar trebui să ceri? Mai întâi pentru grupul tău de zece, apoi pentru ei? Sau prin grupul de zece pentru ei? Sau îţi laşi grupul și ceri pentru ceilalţi prieteni?

Întrebarea este foarte specifică și vă sfătuiesc să o înțelegeți clar. Nu ai nimic în afara grupului de zece. Grupul de zece este sufletul tău. Și dacă ceri ceva sau pentru altcineva, ar trebui să ceri doar prin grupul tău.

Poți să le ceri prietenilor tăi să se unească pentru a cere pentru cineva din afara grupului de zece. Dar trebuie să fie o cerere din partea grupului de zece. Nu-ți poți lua mintea de la asta pentru nimic altceva.

Poți ajuta fizic pe cineva din lume, dar spiritual, poți avea grijă de cineva doar prin grupul de zece.

Din Lecția zilnică de Cabala 28/8/19,”Întrebări și răspunsuri”

Punctul de conexiune în grupul de zece

934Întrebare: Este necesar să dezvoltăm sensibilitatea faţă de conexiunile zdrobite din grupul de zece pentru a realiza suferința spirituală?

Răspuns: Nu trebuie să realizăm suferința spiritual, sau să ne gândim la ea. Trebuie să ne construim pe realizările spirituale.

Întrebare: Care este semnul punctul de conexiune pentru grupul de zece?

Răspuns: O conexiune comună.

Întrebare: Ce va simți fiecare dintre noi în acel moment?

Răspuns: Dacă fiecare persoană dorește să intre în acest punct de conexiune, ea se va simți la fel ca tine.

Din Lecția zilnică de Cabala 29/09/24, Scrierile lui Rabaș – Art.337-“Fericit este omul”

Un loc de corectare

282.01Întrebare: Care este locul pe care trebuie să-l stabilim pentru corectare?

Răspuns: Locul corectării sunt dorințele noastre, pe care trebuie să le transformăm din egoiste în altruiste.

Pentru ca acest loc să devină un vas (Kli) pentru Şchina, trebuie să încercăm să ne convingem că nu putem lucra decât cu dorințe de dăruire.

Întrebare: Cum ne integrăm corect în dorința altuia, astfel încât aceasta să devină un Kli care poate fi umplut?

Răspuns: Nu este ușor. Totul depinde de natura dorinței celeilalte persoane. Dacă este deja corectată spre dăruire, atunci nu există probleme. Dar dacă este încă necorectată și într-o stare egoistă, mai întâi trebuie să ajuți persoana să o corecteze și abia apoi să te conectezi la acea dorință și să urci împreună cu ea.

Din Lecția zilnică de Cabala 11/10/24, Scrierile lui Rabaș – Art.890-“Mâhnirea Șchina (a Divinității) – 2”